Romanulu, octombrie 1875 (Anul 19)

1875-10-09

SERVICIULU TELEGRAFICII ALE «ROMANULUI» Viena, 19 Octobre. — Ministrulu de financie a presintata în camera deputaților si bugetulu pe 1876, făcândS și uă espunere a situațiunii financiare. Cheltuelile preliminarii sunt de 403 milione fiorini, ore veniturile de 377, prin urmare bugetulü infățișeză unu deficiti de 24 milione fiorini. Ministrul a propus a se emite și cele 11 milióne nominale rentă, resuase disponibile după legea din 1867; ore restulu deficitului de 13 milione se se acopere prin operațiunea creditului. Skangai, 19 Octobre.—Diferendele dinv^^tre Euglitera și China s’aü aplanatü. Ministrulü englesü d. Wade a plecatü de la Peking. ANULU ALUNOUE SPRE PECELEA VOIESCE ȘI TEI PUTE Or î-ce cereri pentru România se adresé’u la administrațiunea tjiarului. ANUNCIURI pijiat IV , spațiul 30 litere petit 40 bani. In pagina III, linia petit 6 lei. A se adresa LA PARIS: la Havas, Laffite & C-nie, 8 Place de la Bourse. LA LONDRA: la d. Eugbne Micoud, No. 81-A Fleet Street, London, E. C. LAYIENA: la d-nîi Haasenstein §i Vogler, Wallfîsehgasse 10. Scrisorile nefrancate se refusî. 20 BANI ESEMPLARULU. (A) Edițiunea de sera JOUI, 9 OCTOBRE, 1875. LUMINEZATE ȘI YEÎ FI ABONAMENTE spitale: un anii 48 lei; §ese luni 24 lei, trei luni 12 lei; uă, lună 5 leii Districte: un anii 58 lei; §ese luni 29 lei, trei luni 15 lei; uă, lună 6 lei; Francia, Italia și Anglia pe trimestru, fr. 20, Austria și Germania pe trimestru,frânei 1i. A se adresa LA PARIS: la d. Darras-Haufr graine, rue de l’Ancienne comedie 5, și la Havas, Laffite & C nne, Place de la Bourse 8. LA VIENA: la d. B. G.'Popovid, Fleisetmarkt, 15, Articulele nepublicate se ver fi arde. BUCIUM, â KRIMINUL Marele și armătorele cestiuni politice, ce nasc din situațiunea precară a imperiului otoman, urmând a agita întrega Europă, și interesându-ne și pe noi Românii la cel mai mare grad, următorea epistolă a directorului acestuia țată cată se ocupe primul loc, și în numărul de astăzi și în atențiunea cititorilor: 15 Noembre, 1875. D-lui prim-redactură cd ROMANULUI. După cele ce citesc în fiarele române, îmi pare, amice, că sunteți cu toții nu numai întristați, derű și cam...... încurcați de cele ce se petrecü la vecinii noștril. Este logică, este naturale, este dreptă a compătimi cu cel pe carii durerea i-a străpunsă pân’a-i face se s’arunce în bradele morții pe câmpul de bătaiă, de câtă se mai îndure nedreptatea și jafulă în căminele loră; nu’mi pară înse tată atâtă de logici cel cari ar fi sperată că puterile străine s’aprobe, de la ’nceputul ăi ei, uă revoluțiune restrînsă, și se susție oficiale, ba încă și prealabile, intervenirea armată a Serbiei ș’a Muntenegrului în favorea desperaților confrați ai lor din Herzegovina și Bosnia. Nu’mi pară logici cel cari uită că cele mai multe din puterile străine nu potă voi astăzi distrugerea imperiului otomană și că tóte aă dreptă principiă a nu aproba . Câtă fapte pe deplină săvârșite. O ncelă ? Am dreptate ? In ambele cozuri este bine se provocămă cugetarea publică și acesta este uniculă scapă ală epistolei mele. Imperiul otomana este ’n Europa ună guvernământă care are pentru densulă secol de domnire. Bună soarta, ela este, lumea ilu cunosce, s’a deprinsă cu densulă, și omulă ține forte la deprinderile sale. Imperiulă otomană se ’nvecinesce cu marele imperiu ală Rusiei și cu acela ală Austriei. Amândoui acești vecini au luptată necurmată spre a ’și ânsuși câtă vară putea mai multă averea lui. Toți sciă că rivalitatea cestora două imperii a contribuita forte la menținerea guvernământului otomană în Europa, și că la rândul ă loră, Francia și Englitera n’au putută primi se lase nici Rusiei nici Austriei domnia Orivntelui. Timpul ă [ș’a făcută negreșită și’și face lucrarea sea. Desceptarea poporațiunilor,pe d’uă parte, eră pe dalta destrămarea guvernământului otoman făcură ca Occidentele să se familiarizeze cu ideia că nu se mai potă menține multă timpă 13 milione de creștini supt guvernarea distrugătore a 2 milione de Osmaniei. Acesta ideiă dobândi deja atâta putere, încât vățjurămă, chiară la î nceputulă rescólei din Herzegovina, organele Englitezei constatând dreptele protestări ale poporațiunilor din Oriunte și fiarele ruseșc, recunoscândă că este dreptă , și interesulă guvernului din Constantinopole, serise de guvernăminte locale și autonome. Noua manoperă financiară a guvernului din Constantinopole , ce se numesce deja ună falimentă, este asemene ună actă din cele mai binefacătare în favorea autonomiei poporelor; diplomația vede, cunosce, dar... câte temeri o oprescă âncă d’a otări de bună-voiă și cu sânge rece se de poporelor și ceea ce ele nu seă încă se ié singure! 1) Nu mai este taină pentru nimeni astăzi că Germania împinge pe Austria spre Oriunte, ca se putá apoi pe d’uă parte se completeze unitatea iei, éra pe dalta se cucerescu printr’énsa și Dunărea. A cui ense este culpa déca Herzegovinenii, îndată ce ncepură rescula, nu mai voiră se stinge trăiască Frantz-Iosef, ci se ’ntorseră, cu ochii și cu anima, spre frații soră din Muntenegru și din Bosnia? A cui este culpa deca Serbii și Bulgarii stăruiescă în a voi se fia și se rămână Șerbi și Bulgari, stăpâni absoluți în casa loră și pe moșia loră? A cui este culpa mal cu semn, déca fiecare naționalitate din Oriunte face din cândă în cândă câtevă revoluțiune locale, déru remâne totu-de una isolată de tóte cele-l-alte? Respunsulă l’aceste ’ntrebări putândă se și’lă de fiă care din cititorii Românului, voiă pune supt ochii loră, chiară de va fi cunoscândă-o, opiniunea ministrului afaceriloră străine ală Englitezei. La banchetulă dată de primarele de la Liverpool, cornițele Derby, vorbind despre isolata rescolă din Herzegovina, z ise că „este mică, cu totulă slabă și circumscrisă, și că daca s’a exagerată însemnătatea iei, causa este numai fiindă că tulburările din Oriinte sunt seriose, pentru că ’n acele regiuni este totodeuna risipită uă mare cătățime de iarba de pușcă și cea mai mică schînteiă póte produce uă mare spresiune.“ In urma cestei clare și teribile definițiuni despre starea guvernului otomană, ministrulü englesă depinse din nou, cu aceaași artă și concisiune, insurecțiunea actuală și situațiunea puterilor străine. „Capii mișcării aă sperată, de sigură, sprijinută, tainicii sau marturitü, ală puteriloră celoră mari. Aă fostă amăgiți în acesta speranță. Puterile cele mari au arătată că ’nțelegă greutățile situațiunii și neajunsurile ce ară decurge d'a surpa acolo unde nu se póte reconstitui.“ Așia dérű, după cabinetulă englesă, imperială turcă în Europa este „oăierbăriă risipită peste totă loculă: uă singură schintelă este d’ajunsă spre a’lă spulbera.“ Așia dérű, insurecțiunea actuală nu este, după miniștrii Marei Britanii, uă revoluțiune a naționalităților, ci numai uă simplă răsculă parțială, provocată ș’aceaa prin speranța dată, pe facia séu prin taină, de unele din puterile străine. Și ’n fine, déci puterile străine n’au intervenită în favorea răsculei, causa nu este,după ministrulü englesă, că mai speră în justiția guvernului otomană, ci numai fiindă că naționalitățile, nepregătite și neînțelese între densele, nu presinta ch răzeșii că potă reconstitui ceva solidă în loculă guvernământului surpată. 1) Acesta fiindă, precum vă^urămă, opiniunea comitelui Derby, elă se explica și mai lămurită asupra Turciei (fscendă că promisiunile iei suntă sincere, dérű n’are omeni pentru a pune ’n lucrare reformele administrative, și autonomia locale mai întâmpină încă pedica a două religiuni rivale luptândă în același loc, și că prin urmare „situațiunea presinte nu pate produce uă vindecare radicală, ci numai orecari îmbunătățiri momentane, rămâindă apoi ca timpulă se facă restulă.“ Situațiunea presinte fiindu-ne orecum cunoscută, și noi Românii putând judeca cu sânge rece,—căci nu suferimă acum mai nimică din partea Turcilor — credă că trebuie să cugetămă asupra următorelor întrebări. Poporațiunile cucerite din imperial otomană sunt lovite, chinuite și sărăcite de către cea mai stupidă administrațiune, și suferă și dacă ani întregi. Din cândă în cândă câte una din ele cade d’uă dată ’n desperare și se răscolă, era cele-lalte stau tóte cu bradele ’ncrucișiate, cu inima străpunsă de durere și cu capulă plecată de frică. Cândă dorit cel carii pătimescă nu parvină a se ’nțelege între dânșii pentru salvarea loră; nu vorăscu nu potă să’și preciseze voința și partea de tărâmă ce li se cuvine; să’și formuleze în unire cerințele; să se disciplineze și să’și combine acțiunea cu maturitate și ’n unanimitate, cum să ne mirămă deca osebirea intereseloră, rivalități și temeri — unele temeinice ș’altele exagerate — facă ca puterile străine se susție, fiecare ’n felulă săă, menținerea guvernământului otomană în Europa, pentru câtă-va timpă âncă, mărginindu-se d’uă-cam-dată a’l cere în favorea poporelor reforme, ce ele însele sci ü și mărturescă că ea nu va fi ’n stare, cu totă buna-voință ce-am ave, să le puie ’n lucrare într’ună modă regulată și eficaciă? Cum asemene să nu cugetămă cu 1 1 1) Corespondintele ce are diarurile Temps la facia locului, și care este fórte imparțialii, după ce spune că Liubibratici se plânge că nu este unitate deplină în direcțiunea răsculei, zice, în corespondința sea de la 1 Octobre: „Ceaa ce amii vruții ieri m’a convinsă că Turcii, deși sunt slabi, din puntură de vedere ală numărului și forte re organisațî pentru a mănține autoritatea loră în depărtare, totuși suntă tari în posițiunile ce-aă luată și potă ascepta ca oștirile ce le voră mai veni, obosirea insurgenților și sărăcia țărei se ’nvingă uă mișcare reă concepută, reă condusă, și care, din primele momente, avu imensa greșeală se semene pre multă ca um articolu de importațiune străină.» seriositate cândă, în facia celoră ce scimă și cunoscema, vedemă că Rusia stă pasivă, demareză situațiunea prin organele iei și bliarul. Colos publică următorea sentință : „De la semnătura tratatului din Paris, în 1856, Europa a prevăzută ne’nlăturabila trebuință a unei interveniri ș’a unei garanții permanente din partea puteriloră celor mari, în favorea tutoră legiloră turcesc făcute ’n beneficiulu creștinilor”. Acesta trebuință se va impune până cândă puterile europene voră lua singurele mijloce capabile d’a ’îmbunătăți situațiunea creștinilor”. Aceste mijloce constau în formarea în Turcia,a mai a multor state semi-independinți, în felul Serbiei și României.“ După ce desvoltă pe largă acesta propunere, după ce, acum ca tot adeuna, vedemă că Rusia susține semiindependința, înse numai a unor staturi mici, era nu a constituirii lor pe naționalități, conchide : „Daca Europa nu va adopta acesta soluțiune practică, domnirea otomană asupra mai multor] milione de creștini va 'nceta și [din ruinele puterii musulmane va nasce șerpele cestiunii Oriuntelui, care va fi semnalulu unui resbelu generale.“ Supuindă cugetării cititoriloră Românului aceste răpezi a prețuiri, să’mi fiă iertată se le atragă atențiunea, flăcâtă de răpede, ș’asupra celoră ce se petrecă în Serbia. Principele Milan este june, fórte june încă, și prin urmare nu voiescă a <zice ună singură cuvântă [care se aibă de scopă a combate avânturile naturale funcții, ci numai a semnala uă situațiune spre a pute profita cu toții de învățămintele ce conține. Sârbii, pe dreptă séa pe nedreptă, bănuind că ministerial Marinoviei era dispusă d’a asculta pre multe consiliele diplomației ingenere și ale Austriei în parte, au cerută înlocuirea lui cu cabinetul Ristici. Camera și ministerialăiei dovediră că nu voiescă resbelulă cu orice preță, déru nici pacea cu orice sacrificii. Ei dovediră că nu voră să espuie națiunea la avânturile animei, dérű nici s’o silesc a se ’ndure pericle d’uă altă natură, și mai grave póte, lăsându-se ca ele s’o surprindă. Cabinetulă Ristici, susținută de Cameră și de națiune, isbuti, prin simple pregătiri, se conție avântură națională și frățescă ală poporului, se mărită pacea, fără ca principele se pertă iubirea și ’ncrederea națiunii și se facă ca totă Europa se ’nvețe se cunoscă Serbia și se aibă seriose considerări pentru dânsa. In acesta situațiune, atâtă de frumosa pentru Serbia, principele se revoltă contra ministerului, contra Constituțiunii, contra națiunii și face gravele acte ce cunosceți. Ministerul, cu tóte c’avea pentru dânsulă Camera și națiunea, se retrase. D. Marinovici, ca oină inteligente, nu primi sarcina d’a compune cabinetul și principele fu silită se primesc o ună ministeră compusă de omladiniști, de vredoul Karagiorgeviști, avândă astăfelă defectulă d’a nu fi nici omogenă, nici după placulă principelui. Nu putemă afirma nimică despre ce va face noulă ministeră, dérn éce ce scimă pentru momentă. Serbii potă îndura do uă camdată acte anti-constituționale, dérü voră trebui fapte mari și naționale pentru ca se ierte principelui avânturi cari amintescă — în modă camă rușinosă — adusă celă despotică ală lui Ludovic al XIV-lea, și nimeni nu pute seideca avânturile suneței principelui voră fi mânetată atâtă de tari pe tărâmul voinței naționale pe câtă au fostă ieri p’acela ală domnirii personale. Serbii susțină că principele a voită căderea d-lui Ristici fiindă că acesta, pe cândă era reginte, mustra avânturile minorelui Milan. Alții afirmă — și acesta o soiă din cea mai sigură sorginte — că principele a glisă cuiva în vara trecută că „va chinna pe Ristrci la putere pentru ca să ’lă compromită, să ’lă tocesca, în ochii națiunii.“ Aceste acusări suntă atâtă de ’nvederată compromițătore pentr’ună Domnitoră, încâtă nu mai ceră nici ună comentariă. Se vorbesce deja despre conjurațiuni ce-ar fi forte posibile, și despreotărîrea ce-ară fi dispusă să ia Skupcina d’a resturna orice cabinetă va fi impusă națiunii de principe, ne mailăsându’l astăfelă de câtă dreptulă d’a disolve Camera. Cine nu scie éase câtă de periculosă este acestă dreptă, atunci cândă principele voiesce se impune a se face dorințele lui și națiunea esteotărîtă se nu permită se i se scamoteze suveranitatea! „N’ară fi, <rice corespondința țarului le Soleil de la 14 Octobre, în nimică surprinzătoră s’asistămă la una din acele revoluțiuni ce vă Jurămă supt domniele precedinți, ale lui Miloș, Michail și ambii Carageorgeovici. “ Situațiunea politică fiindă doruită și pentru momentă, complicată cu situațiunea dinastiei, nu potă astăzi de câtă s’o supui aprețuirii cititorilor Românului, și se susțiă, mai multă de câtă oricându, că ea ne impune și mai seriosă datoria se cugetămă, se ne animă cu toții și se procedemă împreună, cu liniște, cu maturitate, c’uă stăruință neobosită, c’uă nestrămutată otârîre și cu cea mai perfectă disciplină, la lucrarea ce ne impună imperiosă s’o facemă cu toții, suferințele țărei, violarea Constituțiunii și salvarea naționalității. C. A. Rosetti Paris, rue de Reunea 97. Terminăm astăzi publicarea studiului d-lui Erdmann de Hahn despre starea actuală a României. Acesta a doua parte este încă mult mai fără cruțare decât cea d’ântâiă pentru principele Carol și pentru consilierii săi. Din acest punt de vedere i se aplică încă și mai bine ceeaa ce diserăm în numărul de ieri despre prima parte. 1) In urma reclamării guvernului francesü, Turcia declara că nu se vor scade cupenele împrumutului de la 1855 garantată de guvernul francesă.