Romanulu, octombrie 1878 (Anul 22)
1878-10-09
936 ROMANILU, 10 OCTOMBRE. 1878 Urări caldurose și repetate acoperiră cele din urmă cuvinte ale Augustului căpitanii și conducătorii alii Românilor, pe calea vitejiei și a biruinței , și apoi M. S. porni spre orașii însoțită de tunete de urări, cari se întindeau în totű lungulü șoselei până în orașă. Trecerea oștirei începu. După musicera, cele șase stindarde luate de la Turci, care fură salutate cu multă căldură, apoi tunurile în numără de 42 și în fine diferitele corpuri de armată, tote însoțite de unanime urări și două plase de buchete și de cunune. Aceleași urări, aceleași oferiri de buchete se văzură în totă lungulă căiei Victoriei și stradei Lipscaniloră, care erau frumosă împodobite cu stindarde și pretutindeni pe la ferestre gingașe domne, care acoperiră pe viteji cu flori. M. S. Domnulă primi defilarea în piața teatrului. Tunurile luate de la inamică au fost assijate pe bulevardă , spre a putea fi bine văzute de publică. Sera , musicele regimentelor, au făcută uă serenadă la palate, și apoi ua retragere cu torțe. M. M. L. L. au străbătută orașul în trăsură, primite pretutindeni cu cea mai mare iubire și entusiasmă de mulțimea grămădită în tote stradele, apoi au bine-voită a asista la represintațiunea popolară dată de primărie în teatrală celă mare, în onorea oștirei. Orașul a fostă splendidă iluminată. Grădina Palatului, a episcopiei, grădina botanică, pieța teatrului se distingeau prin gustură cu care erau împodobite. Din cea din urmă grădină s’aă dată focuri de artificie, care au produsă în publică uă deosebită satisfacere. Intr’ună cuventa, era feerică d’a vedea capitala în Ziua Și séra de 8 Octobre. Acesta dată va remâne neștersă în memoria Bucurescenilor”. Constatămă cu bucurie că locuitorii Capitalei și-au focură și d’astădată datoria ca nisce ómeni de inimă B hbiferă, infestTinele lui și demnă d’acestă fericire ■ și onore. Ordinea cea mai completă a domnită pretutindeni, grație bunului simță ală poporațiunii care au făcută singură poliția. Ună însemnată bărbată străină, care a văzută armata și serbarea ce i s’a făcută ieri, a zisă, nimică nu e nu neputință acestui popor, care are uă astăfelă de armată teritorială și nimeni nu se pate îndoui de marele lui destinate. Comisiunea europeană in Rumelia orientale. Comisiunea este astăferă compusă : Germania : d. de Braunschweig, viceconsule. Austro-U Ungaria : d. de Kallay, șambelanii ală M. 8. împăratului Francisc Iosef. Francia : d. baronii de Ring, ministru plenipotențiarii, avândă de ajutoră pe d. de Coutouly, consule. Engliteza : Sir Henry Drummond Wolf, membru al Parlamentului, arenda de ajutoră pe d. comite de Donoughmore, membru ală Camerei lordiloră. Italia : Cavalerulă Vernoni, primulă dragomană al legațiunii italiane la Constantinopole. Rusia : d. Chepeler, colonelă de statămajoră, primă-comisară, și principele Tereteler, consulă-generale la Filipopoli, ală douilea comisară. Turcia : E. S. Assim-pașa, mușiră, senatorii, primulă comisară, și Abro-Efendi, directore ală biuroului contențiosă la ministerul de externe, al douilea comisară. Întâia întrunire a fostă la 30 Septembre la Canlidja, în vila marelui-viziră. Safvet pașa a arată buna-venire delegațiloră puterilor. A esprimată durerea ce încărca guvernul, văzendă că urele de rasă se perpetuă și se ínvenineza în provincia care e de pacificată și de organisată. Sublima Portă va da totă concursulăsăă comisiunii în nobila sarcină cea întreprinsă. Safvet-pașa a anunețată că guvernul elaborăză în momentul de factăună proiectă de organisare a Rumeliei orientale. Comisiunea a intrată apoi în ședință și s-a ocupată mai alesă în acesta primă întrunire de regulamentulă său internă. In câtă privesce cestiunea președențieî, s’a otârîtă, după discuțiune, ca se se dea lui Assim-pașa, pe câtă timpă comisiunea jjI , va fi la Constantinopole. Cândă comisiunea se va transporta în I Rumelia orientale, președenția se va da fiecărui comisară din cincisprezzece zile în cincisprezece idei după ordinea alfabe-D. Rozet, atașată la ambasada franceză, a fostă alesă secretară, și arendu de ajutoră pe d. Iscolsky, secretarul consulatului rusă la Filipopoli, și pe Selim-Effendi, funcționară chreștină la Sublima Portă. S’aotărîtă ca protocalele se se tipărăscă. Ședința a doua s’a ținută la 3 Octobre, la Assim-pașa, care era indispusă. Comisiunea s’a ocupată ântâiă de verificarea mandatelor. A recunoscută că suntă îndestulătore și i îngagiază în aceiași condițiune pe tóte gvernele represintate. S’a decisă apucă oricare otărîre luată cu majoritate de voturi va fi otărîtore, deci minoritatea nu e clară înscrisă că nu se supune. In casulî acesta, comisiunea își va urma lucrările, ăsândă cestiunea sa uă parte ca s’o reia mai târziu. In prima ședinț, d. baronă de Ring propusese moțiune următore: comisiunea va delega pe unul d in membrii sei ca să se pue în relațiune . Banca imperială otomană și se studize condițiunile cu care acestă stabiliment financiară se va însărcina eventuală în Rumelia orientală se percepă, supt controllă comisiunea, contribuțiunile directe și indirecte, precum și veniturile de pe prprietațile statului, și să opereze, după probianța comisiunea, plățile în sarcina provizciei. Moțiunea adăugia că sumele percepute vor forma ună deposită specială încredință Băncei otomane, care nu va putea să dipună de dînsulă nici pentru socotelile sale cu guvernulă otomană, nici pentru operațunî de bancă. In fine moțiunea precisa că acesta înțelegere cu Banca otomană nu prejudecaotărîrea ce va lua comisiunea europena în înțegere cu Sublima Portă, penru organisarea definitivă a regimului financară a nouei provincii. In ședința a doia acestă moțiune a fost discutată cu mulți focă de comisarulă rusă. La 7 Octobre, sa ținută ședința a treia. In acestă ședință moțiunea baronului de de Ring, a fostă adoptată. I. Vernoni și Abro-Effendi a fistă desemnați ca să se înțelegă cu Banca otomană despre organisarea financiară a Rumeliei orientale. Comisarul engleză a propusă ca guvernatorulă creștină să se număscă câtă se póte mai curânda și ca administrațiunea să fie dată otomanilor. Comisarii ruși ai combătută acestă propunere. Ei au declarată că tratatul de la San-Stefano a îigagiază pe Turcia în acestă privință și ai negată competința comisiunii. Comisarul turcă a respinsă că tratatul de la Berlin anulase acestă pantă specială ală tratatului de la San-Stefano, și a declarată lămurită că, daci Rușii au dreptul ă se ocupe aceste provincii, Turcii au dreptulă s’o administreze. S’aotărîtă ca comisarii să consulte guvernele loră respective. Embaticurile viitorii. Reproducemă după Monitorulü oficiale de ieri următorea circulară a d-lui ministru de interne către d-niî prefecți de județe : Domnule prefectu. Pe mai multe proprietăți particulare și ale Statului se află vii sădite din vechime, pentru care posesorii loră aă plătită ani îndelungați nesupărați săă vă dare bănăscăsca uă dare în natură din producțiune. Acesta situațiune avându-o în vedere legea rurală, densa a prevăzută la art. XIII că „Sătenii au facultatea a primi în locurile legiuite pământurile ce le au astăzi. „Orî-ce alte pământuri ce mai are sǎtenulü „peste locurile legiuite rămână în folosul ă „lui, după învoielile săvârșite sau după îndatoririle obicinuite până acum.“ Ordinele instructive pentru aplicarea legei rurale explică că viile nu intră în prescripțiunile legei rurale, și, prin urmare, acelea rămână a se menține în cuprinderea învoielelor ș’a obiceiurilor, învoieli și obiceiuri care esistă negreșită înaintea legei rurale. Câțiva ani după aplicarea acestei legi, unii din proprietari și arendași, mai cu sămănă găsită mijlocală, șicanândă pe locuitori, în facia chiară a unei administrații indiferente și culpabile la primirea dijmei săă plata embaticului, a readuce, contra spiritului legiuitorului, claca cu mai mare rigore. Astăfelă, în unele judecie, cum de exemplu în Mehedinți, pentru ca locuitorii să potă continua lucrarea viitoră soră, au fostă siliți a plăti arendașiloră până la 3 galbeni și 42 de dile de lucru pe ană pentru ună pogonă de vie, pe care de altmintrele a ’lă poseda înainte de legea rurală. Starea nenorocită a locuitorilor, care au avută vii cu diferite învoieli a silită pe ministeră, ca, printr’ună ordină circulară supt No. 13.505, din anul 1872, să taie scurtă cu aceste abuzuri, invitând pe prefecți a nu tolera pe arendași și proprietari ca să considere pe locuitori ca chiriași ai aceloră vii, și, oriunde se va dovedi că ar fi luată mai multă decâtă vechiele așezăminte, pe două parte se restabilescă pe locuitoră în dreptulă săă de proprietară, ără pe de alta pe culpabili de luări nedrepte să -i înainteze justiției. In facia chiară a legei și ordinelor, instructive citate mai susü, vădă cu mâhnire, d-le prefectă, din desele reclamațiuni ce întâmpină, că proprietatea locuitoriloră continuă a nu fi respectată, că locuitorii sunt isgoniți din vii, că li se interdice culesulă și că funcționarii administrativi de diferite grade, agenți auxiliari ai poliției judecătoresci, sunt slabi, săăesită a încheia actele legale și a preda pe tulburătorii pro »»»larnfiîm 1ț W’ Mă vădă dără nevoită , d-le prefectă, a vă aminti c’a sosită timpulă a începe a ne face cu toții datoria. Spre acestă sfârșită vă invită să luați îndată măsuri, pentru ca proprietatea cea mare ca și cea mică să fiă d’uă potrivă respectată și asigurată, pentru ca atâtă locuitorii câtă și arendașii să înțelegă că locuitorii suntă proprietari pe vii în condițiunile vechilor așeezăminte, și că n’aă să plătăscă mai multu de câtă aceia ce suntă îndatoriți prin ele. Locuitorii pe brațele lor și proprietarii pe pământurile loră suntă liberi, unii se ceră și alții să dea câtă ară voiensă aceia ce pretindă de la d-vostră, este ca consiliurile comunale, la facerea învoielelor, pentru munci agricole, să preveghieze și să nu lase pe esploatatorii de moșii să speculeze asupra confusiunii ce s’a introdusă, din nenorocire, în spiritele locuitorilor, că ei nu mai suntă proprietari, ci chiriași ai viiloră, și astăfelă arendașulă ară avea dreptulă a’i es propria din vii, déca ei (locuitorii) nu s’ară supune la plata chiriei pământului de lucru, pe care o ară dicta arendașulă. Asemenea preveghiere, d-le prefectă, după cum cunoscețî, o impune consiliurilor comunale chiară art. 15 din legea tocmelelor agricole. Acestă articolă obligă pe consiliă a refusa legalisarea unoră tocmeli pe dată ce munca pe care se învoieșce ună locuitoră este mai mare decâtă aceia ce ară putea lucra elă și familia lui, înțelegeți fără că consiliulă este cu atâtă mai multă obligată a refuza legalisarea învoieleloră, cândă va vedea că la întocmirea loră buna credință n’a esistată, că arendașură a speculată asupra temerei locuitorului că n’arămai fi tolerată a intra în via sea, îndată ce elă n’ară consimți la învoielele depuse. Terminândă, vă amintescă că art. 25 din legea temelelor agricole dă dreptă de censură ministrului de interne asupra autorităților însărcinate cu aplicarea ei. Pentru a putea face ușă de acestă mare dreptă, amă necesitate de totă concursulă dv., luminată și nepărtinitoră, căci, numai făcândă să se respecte proprietatea cea mare și cea mică d’uăpotrivă, observândă buna credință la facerea învoieleloră și esecutându-le apoi nepărtinitoră și la timpă, vom putea aduce adevărate și bune servinie, atât proprietarilor, câtă și cultivatorilor. Primiți, d-le prefectă, încredințarea considerați unei mele. Ministru: G. A. Rosetti. SOIRI D’ALE ZILEI. Din capitală, Ministerul da finanele aduce la cunoscința publicului prin Monitorulu oficiale că, cu începere de la 10 Octobre, dobânda bonurilor de tesaură, ce se voră emite de la 10 Octobre înainte, va fi numai aoi la alla.* Monitorul publică decretură domnescă prin care se sancționază regulamentul“ Crucea comemorative Elisabeta, de curendă instituită, și care se va conferi domnelor”. Din județe. * Orientulü află ca d. M. P. Foscolo, comerciante din Galați, capă ală casei Fos FOIȚA ROMAlsULUI— 9 OCTOBRE. SEPTEMANA TEATRELORU. Muma din poporu, comedie în 3 acte de Emile Augier, tradusă de d. Simeon Michălescu.—Pe maluru Cârlei, comedie într’una actă de d. ***.—Artiștii și critica.— Opiniunea lui Lessing.—Teatrul națională și teatrele străine.—Abonații noui.—Una începută.— Necunoscutură cunoscută.— D-na E. Popescu—D-ra A. Bârsescu, înainte d’a mé ocupa cu piesele ce s’au represintată Marția trecută la teatrul națională, așă vrea să lămurescă aici uă cestiune care se atinge de critica dramatică. Să ’mi fiă permisă însă a lăsa la uă parte rațiunile ce-mi impună datoria d’a pune acésta cestiune pe tapetă, căci e departe de mine ideia d’a supăra pe cineva. Care este déjà misiunea criticului dramatică ? Misiunea ma este d’a judeca în cunoscință piesele represintate, d’a arăta meritele și defectele lor, din puntură de vedere estetică și literară, d’a lumina publicală, încâtă ’i stă în putință, și apoi d’a judeca pe artiști, cu nepărtinire, d’a ’i lăuda fără lingușire și d’a’î critica fără rea voință. Intru îndeplinirea acestei misiuni, criticulă dramatică nu pote avă altă judecătoră decâtă consciința lui și trebuie să se bucure de cea mai deplină independință. Ce s’ară întâmpla dăcă autorulă criticată, său actorulă judecată într’ună modă mai multă săă mai puțină aspru, s’ară supăra și ară reclama în contra opiniunii criticei? Unde ară fi independință criticului ? Cum și-ară pută îndeplini elă sarcina ? Dăcă criticulă dramatică s’ară găsi în facia unoră asemenea recriminări, n’ară fi elă în dreptă să răspundă: „Domnule, din momentul ă cândă ai uă piesă și o supui la judecata publicului, din momentulă cândă primesci mă rolă și vii să ’să debutezi pe scenă, în fația unei săli pline, aparțiî publicului, aparții criticei. Toți au dreptulă să te aplaude săă să te flueze, și n’ai nici ună dreptă să reclami. Dăcă te superi, atâtă mai rău, vei proba că nu ești în stare să auzi adevărulă, că nu te cunoscî pe tine ensuțî, că nu vrei să te îndreptezi. Ascultă mai bine pe cei ce te critică; dăcă esti sicură că suntă rău-voitori, desprețuiesce ce spună, și publiculă va judeca între unul și altulă și va da dreptate; însă dăcă scii că vorbescă cu cugetă curată, cu dorința d’a ’ți arăta defectele,— căci nu este nici operă, nici adoră fără defecte,—cată să profiți de consiliere ce ți se daă. Așa facă artiștii adevărați, aceia care suntă însuflețiți de nobila ardăre a artei, aceia care nu se simtă nici uădată ajunși, care muncescă necontenită, și care, chiară atunci cândă suntă ajunși, suntă cei din urmă care recunoscă acesta. Nu cere dără nici uă dată ca criticulă să te cruțe, și mai cu sămâ să nu vorbescă de tine. Tăcerea criticei este anihilarea artistului, căci critica este stimulatorulă artei; ea o susține, ea o împinge înainte, ea o face să ajungă la culme. Supt biciulă, câte uădată brutală și necruțâtoră ală criticei, amorulă propriă ală nostru suferă, este adevărată; dără gâsimă în mândria nostră uă nouă putere, și, ca se protestamă, ne silimă să facemű mai bine și ne încercămă să probămă că bine a făcută critica să fie aspră cu noi, căci suntemă în stare să facemă mai bine. Numai cei neputincioși nu suferă minca. Omulu tare are măcară uă schînetă de talente, acela nu va protesta deată arătândă că e demnă de atențiunea ;e i s’a dată, de povețile ce i-s’aă făcută. Ceva mai multă , critica care tată laudă nu este uă critică; este, cum Jige France ’ sulă, vă curată flagomeria, înjositore și pentru acela care o face și pentru acela care o primesce. Nu este ore uă adâncă mulțămire pentru una artistă d’a fi lăudată chiară de acela care a fostă totă d’a-una aspru cu elă, d’a ’să sili să ’î recunoscă talentul!?“ Astăfelă ară răspunde criticulă dramatică pusă în posițiune d’a ’și apăra independința de judecată. Și arătută să citeze interlocutorului său aceste rânduri ale lui Lessing: „Fiă mnă artistă de secsula mea săă de celu-1alta, nu s dă de câtă să laudă pe care potă să i-o adreseză, adică că ’să credit mai presusu de orî-ce susceptibilitate. Presupună că, în ochii lui, artea trece înainte de tate, că ’î place se fiă judecată cu franchețe, și că e mai mulțămită se vadă critica înșelându se vorbindă de densulă de câtă se tacă. Câtă despre acela care nu este simțitoră de laudă, suntă gata să recunoscă că mamă înșelată asupra lui, nu e demult să fiă studiată de mine. Adevăratal artistă nu crede că vedemu și că simțimă puterile sale, pe câtă timpă nu vede că scimă să ’i recunoscemu defectele. Puțină ’a păsa d’uă admirațiune nemărginită și nu e măgulită de câtă de lauda aceluia pe care ’să scie destulă de curagiosă ca să ’să blameze.“ Câtă pentru mine, credă cu amă dată destule probe de nepărtinire de cândă amă onerea să redigeză acestă forță dramatică, ca să nu fiă acusată de rea-voință către artiști, mai cu sămă către artiștii teatrului națională. Așă eși din acestă nepărtinire cândă așă lauda pe artiștii care, după mine, nu merită laudă; așă face ceva mai multă , iașă induce în erore, și apoi mis’ară pută imputa mai târziiă că, déca nu s’aă îndreptată, că suntă de vină, căci i-amă încuragiatu să persevereze pe calea rea ce aă apucată, în loc să le daă consilie, să le arătă defectele de care s’ară pută desface cu multă stăruință, cu uă muncă neobosită și uă adevărată iubire pentru artea loră. Acestea crise, mă întorcă la piesele represintate Marția trecută de societatea artiștilor asociați. ^Pentru prima oră, de cândă există societatea, erau abonați în loje. Nu în tote, căci cu greă se perde uă rea deprindere. Și publiculă nostru s’a obicînuită să crădă că teatrulă națională nu merită nici uă băgare de săină. Este de bon ton să mărgă la operetele francese, să privăscă,—căci celă puțină ună sfertă din publică nu înțelege limba,—actori d’a treia săă d’a patra mană, care, în mare majoritate suntă departe d’a fi atâtă de buni ca actorii români. Și ca să daă uă probă, întrebă dacâ în trupele care au trecută p’aici, în timpă de cinci ani, a fostă ună singură comică mai bună decâtă Iuliană, ună grimă mai bună decâtă Mateescu,— nu vorbescă de Millo, căci amă pre multă respectă pentru talentul său, ca să nu gândescă uă minută a ’să pune în paralelă cu actorii străini care ne vină din condă în condă, actori de importațiune care au singurulă merită în genere d’a fi străini. Este asemenea grand genre d’a merge să casce la opera italiană, aici celă puțină nici a treia parte din publică nu înțelege limba. Nu vorbescă de cei ce înțelegă musica, căci ară fi lesnesé’í numărămă. Déji suntă artiști care cântă într’uă limbă străină, bine-reu nu e nimica; suntă străini, oricâtă de scumpe voră fi abonamentele, numerală lojeloră ș’ală statelor, va fi totădeauna pro mică. Ore s’a gândită publiculă română că acești actori străini, care suntă, o repetă, mai toți inferiori actorilor români, suntă toți plătiți,—plătiți de publiculă română se înțelege, nu de impresarii,—fiecare 1000 1500, 2000 lei noui pe lună, pe cândă actorii români, aceia care jocă în româneșce, aceia care au sarcina d’a întemeia artea dramatică română, suntă plătiți, cei mai mari, de la 200 până la 400 lei noui? S’a gândită că suntă actori români, buni, plini de viitoră, devotați artei, care au de la 50 până la 100 lei noui pe lună? Nu credă că publiculă s’a gândită la acesta, căci publiculă are inima bună, generosă, și s’ară fi grăbită atunci să vie în ajutorulă unei instituțiuni naționale, una din cele mai însemnate, aducându’i concursulă bunei săle voințe. In sfîrșitu, anulă acesta s’aă găsită vr’uă duzină de abonați. Este puțină, forte puțină, însă este ună începută, este mai cu sămă ua încuragiare pentru artiștii care se voră sili să fiă la înălțimea misiunii loră, și care voră pută, celă puțină în sulete de abonamentă, se’și încerce puterile în piese literare, ceia ce nu puteau face înainte. Astăfelă Marița trecută s’aă dată două piese literare, care au avută celă mai mare succesă : Muma din Poporu și Pe malulü gârlei. Muma din poporu este cunoscută; mă voi mulțămi să noteză aici deplina reeșită a d-nei Euf. Popescu, care a găsită în acestă piesă uă adevărată și minunată creațiune. Este peste putință d’a fi mai naturală, mai mișcătore, mai demnă, mai, mumă din poporă decâtă a fostă. Este peste putință d’a închipui într’ună modă mai adevărată acea mândriă naivă a mumeloră pntru copilulă soră. Intr’ună cuvântă, d-na Popescu a fostă mama ensași, în întrega putere a cuvântului. Pe malula gârlei este u mică piesă a cunoscutului nostru necunoscută confrate în critică dramatică, care se ascunde supt masca lui Ascanio. Să respectămă déra vălură ușoră