Romanulu, februarie 1881 (Anul 25)

1881-02-14

ANUL AL DOUĂ­ I>ECI ȘI CINCILE Voiesce și vei putea. ANUNCIURI. Linia de 30 litere petit, pagina IV, — 40 bani Dato , , 1 pagina III, — 2 lei — A se adresa : IN ROMANIA, la administrațiunea dial-ului. LA PARIS, la Havas, Laffite et C­uie, 8 Place de la Bourse. LA LONDON, la Eugéne Miroudet G­uie, 139— 140, Fleet Street, London E C, LA VIENA, la d-nii Haasentein și Vogler. Walfischgasse 10. LA PRANCFORT, S.­­ M. G. L. Daube et C­nie, pentru Germania, Belgia, O­­landa, Elveția și America. Articolele nepublicate se arda. 20 BANI EXEMPLARUL Lotaria în folosul incendiaților din Focșani Duminecă, la 15 Februarie, se va întruni un i com­isiune compusă din d-nii P. Carp­, M. Gherman, G. Can­­tacuzino și C. Robescu care va a­­nula tote biletele rămase nevândute. Sunt rugați dar, toți domnii și de na­nele care au bine-voit să se însăr­cineze cu vândarea biletelor, să le napoieze până Sâmbătă sera, 14 Fe­bruarie, căci alt­fel vor fi conside­rate ca rămase pe sema d-nelor. Redacțiuniea și Ad­ministrațimea­, strada Domne! 14. SAMBATA, 14 FEBRUARIE 1981. Luminează-te și vei fi. ABONAMENTE: In Capitalii și districte, un an 48 lei, șase luni 24 lei, trei luni 12 lei­, uă lună 4 lei. Pentru tóte țerile Europei, trimestru 15 lei. A se adresa IN ROMANIA, la administrațiunea diarului. LA PARIS, la Havas, Laffite et C­une, 8 place de la Bourse. LA VIENA, la d. B. G. Popovici, 15 Fleisch­markt. IN ITALIA, la d. doctor Gustavo Croce, Vi- San Benigno, 17, Genova. Scrisorile nefrancate se refusd. 20 BANI ESEMPLARUL BUCIESCI, 2 FAURiR 1881 Art. 1415 din codicele civile dice: „Locațiunile ereditare astăzi în ființă, cunoscute supt numele de em­­fiteusă sau embatic (besman) se pă­­strezá. Ele se vor regula după legile supt care s'a­i născut. „Pe viitor, ele nu se mai pot în­ființa.“ Cunoscem disposițiunile legilor an­teriore privitore la embatic, ele au fost reproduse în primul nostru Bu­­curesci d’a­l-altă­ieri !). După aceste legi, embaticarul este proprietar al sădirii sau clădirii. El are asupra fondului un servitute de care nudul proprietar nu se pute scăpa de­cât rescumperând sădirea sau clădirea. „Atunci să se prețuiescă lucrul în starea ce se va găsi,­­vice codicele Caragea, și să-l rescumpere stăpânul locului.“ Acesta—bage-se bine de semn — chiar în cașul când embaticarul ar fi călcat cel d’anteia convențiunea, neplătind embaticul în curs de trei ani. Cu atât mai mult dar acesta drepta și legitimă a lui proprietate, adică resultatul muncii ce-a depus, îi este asigurată in aeternum când îndeplinesce cu sânțem­ă îndatorirea ce și-a luat, plătind regulat emba­­ticul. Din aceleași legi mai rezultă că embaticarii nu sunt ținuți a plăti de­cât aceea ce este prevăzut în contractul de embatic. „Pentru tóte visele ce sunt sădite pe moșia altuia,­­vice legea din 1851, stăpânii lor vor plăti oraștina obi­cinuită, séu chiria după ’nvoiela ce voi’ fi avend cu proprietarii pămân­tului.“ „Ori­ ce alte pământuri ce mai are săteanul peste locurile legiuite român în folosul lui, după ’nvoie­­lele sevârșite, sau după ’ndatoririle obicinuite pân’acum“,­­zice legea din 1864. Deci, contractul de embatic este un contract perpetuu, care nu se pute rupe alt­fel de­cât prin ne­plata embaticului. Acest contract îndeboreza pentru tot­de­una pe proprietarul pămân­tului de a suferi servitutea la care a consimțit și da nu avea în schim­­bu-i alte avantagie de­cât cele sti­pulate în convențiune. Acesta, bine­înțeles, pentru em­­baticurile regulat stabilite, adecă cu scirea și învoirea proprietarului pă­mântului. Cum se va urma însă cu cele care nu îndeplinesc acesta s condițiune ? 1) A se vedea »Ronânul» de la 11 Februarie. Decă cine­va a sădit pe pământ străin fără scirea și învoirea pro­prietarului, devenit­ a saa nu stă­­pânul sădirii . Trebuie să distingem: Dacă proprietarul, de­și sădirea va fi fost făcută fără scirea și ci­vuire­a anterioră, va fi consimțit în urmă a primi embatic, fiă în bani, fiă în natură, credem a putea res­­punde afirmativ. Consimțimântul posterior, după părerea nostră, legitimeză fapta să­­ditorului și-l pune pe aceea­și linie și ci acelea­și drepturi cu săditorul ce-a cerut și dobândit anterior în­voirea proprietarului pământului. Și pentru ’ntemeiarea unui ase­menea drept credem că nici trebu­ință de prescripțiune nu este­­ căci vă dată învoiala stabilită între păr­țile interesate, ele intră de drept și de fapt supt prescripțiunile legii, după care proprietarul pământului remâne numai c’uă proprietate știr­bită (nudă) or săditorul devine pro­prietar al sădirii. Deci, și hi­cașul când sădirea s’a făcut fără scirea și ’nvoirea proprie­tarului pământului, embaticarul de­vine proprietar al semănăturii, deci stăpânul pământului s’a învoit a primi plata embaticului. Acesta ne-o spune rațiunea și bu­nul simț. Ne-o spune ánsé chiar legea, căci cea ce citim în codicele Ipsilanti : „Nu pute a sădi cine-va viie, fără voia stăpânului moșiei; oi când — făr’a lua voiă — va sădi cine-va în loc ce era ales de stăpânul moșiei mai dinainte pentru trebuința lui, atunci să-și perda ostenela. Iar când va sădi în loc ce nu era de trebu­ință stăpânului, atunci nu se ninu­­ieșce atâta cel ce a sădit fără de voiă, pentru că stăpânul moșiei are a se folosi de obicinuita ptaștină.„ (Leg. Ipsilanti. Cap. despre cele drepte ale stăpânilor moșiilor ce au asupra locuitorilor, art. 3). Când ánse proprietarul pământu­lui n’ar fi consimțit nici în urmă la sădire și nu s’ar fi ’nvoit se pri­­mescu embatic, săditorul își perdea ostenela. Intr’un cuvânt, embaticurile înfi­ințate până la codicele civile, fiă prin contract scris, fiă tacit sunt legale, legitime și embaticarii au drept d’a se folosi de sădirile sau clădirile fă­cute, plătind renta anuală ce au stipulat, fiă în bani, fia în natură. Rescumperarea acestor embaticuri, cate se află pe moșiele Statului, vo­­iesce s’o reguleze proiectul intitulat „pentru ’nstrăinarea unor părți din bunurile Statului și rescumperarea embaticului.“ Este însé­merat că — cu totă in­terzicerea espresă a codicelui civile— s’au sădit vii pe proprietăți d’ale Statului și după 1865. Arendașii, conduși de interesele lor, au permis asemenea sădiri și ne'ntrebămi, tre­buie sé ne ’ntrebăm, dec’ar fi în in­teresul general ca ele să nu fie­ re­cunoscute. După părerea nostră a nu se re­­cunosce ar fi a da lovitură grea unei ramure de muncă folositore și pen­tru cei ce o fac și în genere pentru țară. De aceea credem, că e bine a se precisa ’n lege că embaticurile, mai cu osebire întru cât se referă la vii și alte sădiri, se potă fi rescumpă­­rate ’n starea în care vor fi la pro­mulgarea legii. Déc’acesta părere s’ar admite — și credem că se va admite — e de tre­buință a se ficșa perimetrul viilor cu embatic, pentru ca cel puțin d’aci înainte prescrierile codicelui civile (art. 1415) să potă fi aplicate în totă rigórea lor. Spre a ’ncheia, vom Zre câte­va cuvinte asupra modului de prețuire a rescumpărării embaticurilor, după proiectul de care ne ocupăm. Prețul rescumpărării e darea em­baticului pe an înmulțit cu 30. La acesta regulă se face oă es­­cepțiune în favorea vetrelor comu­nelor și a bunurilor în masă, prețul rescumpărării acestora va fi venitul anual înmulțit cu 15. Aci este negreșit să erőre : auto­rul proiectului a voit sé­­ ți că „em­baticul anual“ er­au venitul anual, erore ce trebuie a fi ’ndreptată. Asemenea la acest capitol nu tre­buie să se scapă din vedere că, în multe localități, arendașii Statului trecând peste drepturile lor au im­pus săditorilor de vii condițiuni forte onerese. Abuzuri mari s’au comis, și aceste asupriri au avut de consecință pără­sirea unui miare număr de vii ce se sădiseră cu condițiunea d’a plăti em­batic sau olaștină. D. C. A. Rosetti semnală aceste abusuri în circulara d-sele din 1878: „Unii din proprietari și arendași mai cu semn, Zicea d-sea, au găsit mijlocul, șicanând pe locuitori, în fața chiar a unei administrațiuni in­­diferinte și culpabilă la primirea de­­cimii sau plată embaticului, a rea­duce — contra spiritului legiuito­rului — claca cu mai mare rigore. „Ast­fel, în unele județe—cum de exemplu în Mehedinți — pentru ca locuitorii să potă continua lucrarea viilor lor, au fost siliți a plăti a­­rendașilor până la 3 galbeni și 42 de zile de lucru pe an pentru un pogon de vie, pe care d’altmintre­­lea-1 posedau dinainte de legea ru­rală 1).* Abusurile nu s’au putut precur­ma nici dup’acestă circulară expli­­cită și energică. Cultivatorii de vii sunt siliți a plăti sume înzecit mai mari de­cât cele ’nvoite la facerea sădirea scu a părăsi vitele. In Mehedinți, se numără cu su­tele pogonele de vii părăsite din causa acestor abuzuri, pe care ne credem datori­a le semnala­r-lor represintanți ai națiunii, pentru ca să se potă precisa în legea ce vor vota că nu sumele impuse locuito­rilor de abusatori se vor lua de normă la ficsarea prețului rescum­­părării, ci cele ’nvoite când s’a făcut sădirea. Alt­fel, legea de răscumpărare ar rămâne fără nici un efect și pagubă pentru avuția generală ar resulta 1) A se vedea »Monitorul* de la 8 Oct. 1878: din acesta, căci viile s’ar părăsi din ce în ce mai mult. E că un adaus esențial fără de care disposițiunile privitore la em­batic nu și-ar ajunge scopul, căci calculând după cașul semnalat în circulara d-lui Rosetti un pogon de vite ar putea fi prețuit cu 150 gal­beni plus prețul a 630 zile de lu­cru. In asemenea condițiuni,­­suntem șirum­ că nu se va putea rescumpăra nici un singur pogo de vie. E trebuință dar—o repetăm — ca le­de­gea să spuie lămurit că în calcu­larea prețului de rescumpărare se va lua de normă nu prețul impus arbitrar de arendașii asupritori, ci cel învoit la sădirea viilor. E încă ceva. Legea din 1866 pentru ’nstrăi­narea bunurilor Statului prevede ur­­mătorele în art. 3 alin. 3. : „Acolo unde capitalisarea emba­ticului după modurile de mai sus ar covîrși valorea jumătății prețului ac­tuale al pământului, să reservă em­­paticarului dreptul d’a plăti pentru rescumpărare numai jumătatea va­­lorei undei proprietăți evaluată du­­p’uă espertisă, conform legii.“ Cu totă acesta disposițiune favo­rabilă nu multe au fost embaticu­rile ce s’au rescumperat ; fiind dér interes ca ele să se rescumpere, tre­buie sĕ s’acorde chiar ș’alte favori, dar în tot cazul nu credem că e bine nici c’ar duce la scop d’a ’n­­greuna condițiunile de rescumpă­rare. Suntem deci de părere că trebuie a se prevedea în lege că ’n ori­ce cas suma la care se va prețui res­­cumpărarea unui embatic nu pute trece peste jumătatea valorei undei proprietăți. Încă un avantagiu s’ar putea, s’ar trebui, să s’acorde embaticarilor de sădiri , acela ca ei să nu fie siliți d’a plăti d’uă dată prețul rescum­­părării. Vrem să ’ncuragiăm rescumpéra­rea , vrem ca embaticarii să devie proprietari deplini și statul să scape d’uă mulțime de neajunsuri, să ușu­răm condițiunile rescumpărării mai cu osebire pentru sădiri. Plata prețului într’un timp de 5-10 ani, ar fi, după părerea nostră, mă­sura care ar încuragia pe actualii embaticari proprietari de vii și vă­­trașii din comune a se grăbi să res­cumpere. Cât pentru Stat, acesta înlesnire făcută săditorilor nu-i póte fi de cât de folos. El are o­ proprietate precară a­­supra pământurilor ast­fel sădite, cu nici un preț și supt nici un motiv n’ar putea lua acele pământuri de la săditori spre a le vinde sau es­­ploata alt­fel până când ei vor plăti embaticul. Prin urmare, mai mare folos ar fi pentru el ca acele pă­mânturi să se rescumpere de­cât să se perpetue indefinit situațiunea de astă­zi. Supunem deci și acestă propunere la aprociarea d-lor represintanți ai națiunii, asigurați fiind că dânșii vor căta a face ca proiectul de care vor­bim, devenind lege,să potă corespunde întru tote scopului mare în veder­ea căruia a fost elaborat, adecă crea­rea proprietății mici și rescumpăra­rea embaticarilor. Legi de felul acesta sunt menite a lua loc în istoria economică a po­­porelor și deci ele merită totă aten­țiunea și solicitudinea bărbaților ce se ’ngrijesc de propășirea adevărată a țării. Noi ne-am făcut datoria. Vom reveni chiar — de va fi tre­buință — când comitetul delegați­lor Camerei își va depune lucrarea. SERVICIUL TELEGRAFIC AL AGENȚIEI HAVAS Londra, 24 Februarie. — D. Gladstone, dându-se jos din trăsură ca să intre acasă a alunecat și s’a lovit cu capul de scara tră­­surei. Primul ministru are o­ rană adâncă și trebuie să stea în pat. Circularea trăsurilor este oprită în Dow­­ning Street. Berlin, 24 Februarie. — Reichstagul Ger­man.— D. Richter zice că e­rou cu totul în Prusia și în Imperiu să se întemeieze pe cei douî ochi ai Cancelarului, adăugând că va­­cilarea regimului personale produ­c turbu­rate. Principele de Bismarck respunde că la vârsta sea și după serviciiele ce a adus ar fi cu greu de a ’i corege. Trebuie primit așa cum este sau trebuie depărtat. Nici uă țară în Europa nu póte privi viitorul cu uă așa liniște și un așa siguranță ca Germania astăzi, înainte de tate. Cancelarul este res­ponsabil față cu împăratul, un cancelar sfios care ar asculta părerile partitelor, ar fi ne­folositor Principele de Bismarck respinge imputarea că ’și ar fi schimbat părerea; prima cestiune pentru el a fost și este tot­­dea­una prosperitatea patriei; dăcă acest scop se pote ajunge printr’uă politică con­­servatore, printr’uă politică liberală sau prin dictatură, acest­a este uă cestiune de ordine inferiore ; densul ie una sau alta din aceste două politice după cum o va crede mai fo­lositare pentru scopul său de căpetenie: înainte de discursul principiului de Bis­marck, Reichstagul auzise anteia citire a Bugetului pe 1881—82. Secretarul Tesau­­rului a declarat că exercițiul 1879—1880 dă un escedinte de venituri de 23 milione mărci; din Bugetul de la 1881—82 reese un spor de 20 milione în veniturile vămi­lor și ale tutunurilor și de 24 milione și ju­mătate în impositele matriculare. Chieltuie­­lele permanente cresc cu 22 milione în comparațiune cu ultimul exercițih ; armata participă­ la acesta crescere cu 17 milióne. Cheltuielele estraordinare s’au micșorat cu 6 milióne, făr’ a socoti cele 23 milióne pentru noua formare a armatei. Belgrad, 24 Februarie.— D. Zdravkovici a plecat la Viena ca să ia parte ca dele­gat al Serbiei la conferința de 4 pentru îmbinarea căilor ferate otomane , bulgare, sârbesce și austro-ungare. D. Protkcî, ministrul plenipotențiar al Ser­biei la Petersburg, este înlocuit de d. Kor­­vatovici. Paris, 24 Februarie — La Senat, ducele de Broglie a interpelat pe guver asupra insuficienței comunicărilor ce a făcut Par­lamentului în privința Greciei. 1). Jules Ferry, președintele consiliului, repetă expli­­cările ce a dat Luni în Cameră asupra a­­cestei cestiuni și declară că guvernul a o­­prit espedtarea de arme și de cartușe în­dată ce a cunoscut contractul. Ordinea de di­pură și simplă s’a votat cu 166 voturi contra 112. ..... —----­Unele­­ fia­r­e din capitală rapor­­teza că d. Vasile Boerescu, ministru de externe, și-ar fi dat demisiunea. Informându-ne, am aflat că faptul este adevărat ; ânsă nici M. S. Re­gale, nici colegii d-lui Boerescu n’au voit a’i primi demisiunea. Spre a nu crea dor­ită crisă mi­nisteriale, ceea­ ce în circumstanțele de față ar fi fost forte vătămător țării, și aprețuind considerațiunile e­­mise de colegii d-sele, d. Boerescu a consimțit a ’și retrage demisiunea. Felicităm atât pe d. Boerescu cât și pe colegii d-sale de acesta înlă­turare a dificultății ce se ivise.

Next