Romanulu, februarie 1881 (Anul 25)
1881-02-14
ANUL AL DOUĂ I>ECI ȘI CINCILE Voiesce și vei putea. ANUNCIURI. Linia de 30 litere petit, pagina IV, — 40 bani Dato , , 1 pagina III, — 2 lei — A se adresa : IN ROMANIA, la administrațiunea dial-ului. LA PARIS, la Havas, Laffite et Cuie, 8 Place de la Bourse. LA LONDON, la Eugéne Miroudet Guie, 139— 140, Fleet Street, London E C, LA VIENA, la d-nii Haasentein și Vogler. Walfischgasse 10. LA PRANCFORT, S. M. G. L. Daube et Cnie, pentru Germania, Belgia, Olanda, Elveția și America. Articolele nepublicate se arda. 20 BANI EXEMPLARUL Lotaria în folosul incendiaților din Focșani Duminecă, la 15 Februarie, se va întruni un i comisiune compusă din d-nii P. Carp, M. Gherman, G. Cantacuzino și C. Robescu care va anula tote biletele rămase nevândute. Sunt rugați dar, toți domnii și de nanele care au bine-voit să se însărcineze cu vândarea biletelor, să le napoieze până Sâmbătă sera, 14 Februarie, căci altfel vor fi considerate ca rămase pe sema d-nelor. Redacțiuniea și Administrațimea, strada Domne! 14. SAMBATA, 14 FEBRUARIE 1981. Luminează-te și vei fi. ABONAMENTE: In Capitalii și districte, un an 48 lei, șase luni 24 lei, trei luni 12 lei, uă lună 4 lei. Pentru tóte țerile Europei, trimestru 15 lei. A se adresa IN ROMANIA, la administrațiunea diarului. LA PARIS, la Havas, Laffite et Cune, 8 place de la Bourse. LA VIENA, la d. B. G. Popovici, 15 Fleischmarkt. IN ITALIA, la d. doctor Gustavo Croce, Vi- San Benigno, 17, Genova. Scrisorile nefrancate se refusd. 20 BANI ESEMPLARUL BUCIESCI, 2 FAURiR 1881 Art. 1415 din codicele civile dice: „Locațiunile ereditare astăzi în ființă, cunoscute supt numele de emfiteusă sau embatic (besman) se păstrezá. Ele se vor regula după legile supt care s'ai născut. „Pe viitor, ele nu se mai pot înființa.“ Cunoscem disposițiunile legilor anteriore privitore la embatic, ele au fost reproduse în primul nostru Bucuresci d’al-altăieri !). După aceste legi, embaticarul este proprietar al sădirii sau clădirii. El are asupra fondului un servitute de care nudul proprietar nu se pute scăpa decât rescumperând sădirea sau clădirea. „Atunci să se prețuiescă lucrul în starea ce se va găsi,vice codicele Caragea, și să-l rescumpere stăpânul locului.“ Acesta—bage-se bine de semn — chiar în cașul când embaticarul ar fi călcat cel d’anteia convențiunea, neplătind embaticul în curs de trei ani. Cu atât mai mult dar acesta drepta și legitimă a lui proprietate, adică resultatul muncii ce-a depus, îi este asigurată in aeternum când îndeplinesce cu sânțemă îndatorirea ce și-a luat, plătind regulat embaticul. Din aceleași legi mai rezultă că embaticarii nu sunt ținuți a plăti decât aceea ce este prevăzut în contractul de embatic. „Pentru tóte visele ce sunt sădite pe moșia altuia,vice legea din 1851, stăpânii lor vor plăti oraștina obicinuită, séu chiria după ’nvoiela ce voi’ fi avend cu proprietarii pământului.“ „Ori ce alte pământuri ce mai are săteanul peste locurile legiuite român în folosul lui, după ’nvoielele sevârșite, sau după ’ndatoririle obicinuite pân’acum“,zice legea din 1864. Deci, contractul de embatic este un contract perpetuu, care nu se pute rupe altfel decât prin neplata embaticului. Acest contract îndeboreza pentru totdeuna pe proprietarul pământului de a suferi servitutea la care a consimțit și da nu avea în schimbu-i alte avantagie decât cele stipulate în convențiune. Acesta, bineînțeles, pentru embaticurile regulat stabilite, adecă cu scirea și învoirea proprietarului pământului. Cum se va urma însă cu cele care nu îndeplinesc acesta s condițiune ? 1) A se vedea »Ronânul» de la 11 Februarie. Decă cineva a sădit pe pământ străin fără scirea și învoirea proprietarului, devenit a saa nu stăpânul sădirii . Trebuie să distingem: Dacă proprietarul, deși sădirea va fi fost făcută fără scirea și civuirea anterioră, va fi consimțit în urmă a primi embatic, fiă în bani, fiă în natură, credem a putea respunde afirmativ. Consimțimântul posterior, după părerea nostră, legitimeză fapta săditorului și-l pune pe aceeași linie și ci aceleași drepturi cu săditorul ce-a cerut și dobândit anterior învoirea proprietarului pământului. Și pentru ’ntemeiarea unui asemenea drept credem că nici trebuință de prescripțiune nu este căci vă dată învoiala stabilită între părțile interesate, ele intră de drept și de fapt supt prescripțiunile legii, după care proprietarul pământului remâne numai c’uă proprietate știrbită (nudă) or săditorul devine proprietar al sădirii. Deci, și hicașul când sădirea s’a făcut fără scirea și ’nvoirea proprietarului pământului, embaticarul devine proprietar al semănăturii, deci stăpânul pământului s’a învoit a primi plata embaticului. Acesta ne-o spune rațiunea și bunul simț. Ne-o spune ánsé chiar legea, căci cea ce citim în codicele Ipsilanti : „Nu pute a sădi cine-va viie, fără voia stăpânului moșiei; oi când — făr’a lua voiă — va sădi cine-va în loc ce era ales de stăpânul moșiei mai dinainte pentru trebuința lui, atunci să-și perda ostenela. Iar când va sădi în loc ce nu era de trebuință stăpânului, atunci nu se ninuieșce atâta cel ce a sădit fără de voiă, pentru că stăpânul moșiei are a se folosi de obicinuita ptaștină.„ (Leg. Ipsilanti. Cap. despre cele drepte ale stăpânilor moșiilor ce au asupra locuitorilor, art. 3). Când ánse proprietarul pământului n’ar fi consimțit nici în urmă la sădire și nu s’ar fi ’nvoit se primescu embatic, săditorul își perdea ostenela. Intr’un cuvânt, embaticurile înființate până la codicele civile, fiă prin contract scris, fiă tacit sunt legale, legitime și embaticarii au drept d’a se folosi de sădirile sau clădirile făcute, plătind renta anuală ce au stipulat, fiă în bani, fia în natură. Rescumperarea acestor embaticuri, cate se află pe moșiele Statului, voiesce s’o reguleze proiectul intitulat „pentru ’nstrăinarea unor părți din bunurile Statului și rescumperarea embaticului.“ Este însémerat că — cu totă interzicerea espresă a codicelui civile— s’au sădit vii pe proprietăți d’ale Statului și după 1865. Arendașii, conduși de interesele lor, au permis asemenea sădiri și ne'ntrebămi, trebuie sé ne ’ntrebăm, dec’ar fi în interesul general ca ele să nu fie recunoscute. După părerea nostră a nu se recunosce ar fi a da lovitură grea unei ramure de muncă folositore și pentru cei ce o fac și în genere pentru țară. De aceea credem, că e bine a se precisa ’n lege că embaticurile, mai cu osebire întru cât se referă la vii și alte sădiri, se potă fi rescumpărate ’n starea în care vor fi la promulgarea legii. Déc’acesta părere s’ar admite — și credem că se va admite — e de trebuință a se ficșa perimetrul viilor cu embatic, pentru ca cel puțin d’aci înainte prescrierile codicelui civile (art. 1415) să potă fi aplicate în totă rigórea lor. Spre a ’ncheia, vom Zre câteva cuvinte asupra modului de prețuire a rescumpărării embaticurilor, după proiectul de care ne ocupăm. Prețul rescumpărării e darea embaticului pe an înmulțit cu 30. La acesta regulă se face oă escepțiune în favorea vetrelor comunelor și a bunurilor în masă, prețul rescumpărării acestora va fi venitul anual înmulțit cu 15. Aci este negreșit să erőre : autorul proiectului a voit sé ți că „embaticul anual“ erau venitul anual, erore ce trebuie a fi ’ndreptată. Asemenea la acest capitol nu trebuie să se scapă din vedere că, în multe localități, arendașii Statului trecând peste drepturile lor au impus săditorilor de vii condițiuni forte onerese. Abuzuri mari s’au comis, și aceste asupriri au avut de consecință părăsirea unui miare număr de vii ce se sădiseră cu condițiunea d’a plăti embatic sau olaștină. D. C. A. Rosetti semnală aceste abusuri în circulara d-sele din 1878: „Unii din proprietari și arendași mai cu semn, Zicea d-sea, au găsit mijlocul, șicanând pe locuitori, în fața chiar a unei administrațiuni indiferinte și culpabilă la primirea decimii sau plată embaticului, a readuce — contra spiritului legiuitorului — claca cu mai mare rigore. „Astfel, în unele județe—cum de exemplu în Mehedinți — pentru ca locuitorii să potă continua lucrarea viilor lor, au fost siliți a plăti arendașilor până la 3 galbeni și 42 de zile de lucru pe an pentru un pogon de vie, pe care d’altmintrelea-1 posedau dinainte de legea rurală 1).* Abusurile nu s’au putut precurma nici dup’acestă circulară explicită și energică. Cultivatorii de vii sunt siliți a plăti sume înzecit mai mari decât cele ’nvoite la facerea sădirea scu a părăsi vitele. In Mehedinți, se numără cu sutele pogonele de vii părăsite din causa acestor abuzuri, pe care ne credem datoria le semnalar-lor represintanți ai națiunii, pentru ca să se potă precisa în legea ce vor vota că nu sumele impuse locuitorilor de abusatori se vor lua de normă la ficsarea prețului rescumpărării, ci cele ’nvoite când s’a făcut sădirea. Altfel, legea de răscumpărare ar rămâne fără nici un efect și pagubă pentru avuția generală ar resulta 1) A se vedea »Monitorul* de la 8 Oct. 1878: din acesta, căci viile s’ar părăsi din ce în ce mai mult. E că un adaus esențial fără de care disposițiunile privitore la embatic nu și-ar ajunge scopul, căci calculând după cașul semnalat în circulara d-lui Rosetti un pogon de vite ar putea fi prețuit cu 150 galbeni plus prețul a 630 zile de lucru. In asemenea condițiuni,suntem șirum că nu se va putea rescumpăra nici un singur pogo de vie. E trebuință dar—o repetăm — ca ledegea să spuie lămurit că în calcularea prețului de rescumpărare se va lua de normă nu prețul impus arbitrar de arendașii asupritori, ci cel învoit la sădirea viilor. E încă ceva. Legea din 1866 pentru ’nstrăinarea bunurilor Statului prevede următorele în art. 3 alin. 3. : „Acolo unde capitalisarea embaticului după modurile de mai sus ar covîrși valorea jumătății prețului actuale al pământului, să reservă empaticarului dreptul d’a plăti pentru rescumpărare numai jumătatea valorei undei proprietăți evaluată dup’uă espertisă, conform legii.“ Cu totă acesta disposițiune favorabilă nu multe au fost embaticurile ce s’au rescumperat ; fiind dér interes ca ele să se rescumpere, trebuie sĕ s’acorde chiar ș’alte favori, dar în tot cazul nu credem că e bine nici c’ar duce la scop d’a ’ngreuna condițiunile de rescumpărare. Suntem deci de părere că trebuie a se prevedea în lege că ’n orice cas suma la care se va prețui rescumpărarea unui embatic nu pute trece peste jumătatea valorei undei proprietăți. Încă un avantagiu s’ar putea, s’ar trebui, să s’acorde embaticarilor de sădiri , acela ca ei să nu fie siliți d’a plăti d’uă dată prețul rescumpărării. Vrem să ’ncuragiăm rescumpérarea , vrem ca embaticarii să devie proprietari deplini și statul să scape d’uă mulțime de neajunsuri, să ușurăm condițiunile rescumpărării mai cu osebire pentru sădiri. Plata prețului într’un timp de 5-10 ani, ar fi, după părerea nostră, măsura care ar încuragia pe actualii embaticari proprietari de vii și vătrașii din comune a se grăbi să rescumpere. Cât pentru Stat, acesta înlesnire făcută săditorilor nu-i póte fi de cât de folos. El are o proprietate precară asupra pământurilor astfel sădite, cu nici un preț și supt nici un motiv n’ar putea lua acele pământuri de la săditori spre a le vinde sau esploata altfel până când ei vor plăti embaticul. Prin urmare, mai mare folos ar fi pentru el ca acele pământuri să se rescumpere decât să se perpetue indefinit situațiunea de astăzi. Supunem deci și acestă propunere la aprociarea d-lor represintanți ai națiunii, asigurați fiind că dânșii vor căta a face ca proiectul de care vorbim, devenind lege,să potă corespunde întru tote scopului mare în vederea căruia a fost elaborat, adecă crearea proprietății mici și rescumpărarea embaticarilor. Legi de felul acesta sunt menite a lua loc în istoria economică a poporelor și deci ele merită totă atențiunea și solicitudinea bărbaților ce se ’ngrijesc de propășirea adevărată a țării. Noi ne-am făcut datoria. Vom reveni chiar — de va fi trebuință — când comitetul delegaților Camerei își va depune lucrarea. SERVICIUL TELEGRAFIC AL AGENȚIEI HAVAS Londra, 24 Februarie. — D. Gladstone, dându-se jos din trăsură ca să intre acasă a alunecat și s’a lovit cu capul de scara trăsurei. Primul ministru are o rană adâncă și trebuie să stea în pat. Circularea trăsurilor este oprită în Downing Street. Berlin, 24 Februarie. — Reichstagul German.— D. Richter zice că erou cu totul în Prusia și în Imperiu să se întemeieze pe cei douî ochi ai Cancelarului, adăugând că vacilarea regimului personale produc turburate. Principele de Bismarck respunde că la vârsta sea și după serviciiele ce a adus ar fi cu greu de a ’i corege. Trebuie primit așa cum este sau trebuie depărtat. Nici uă țară în Europa nu póte privi viitorul cu uă așa liniște și un așa siguranță ca Germania astăzi, înainte de tate. Cancelarul este responsabil față cu împăratul, un cancelar sfios care ar asculta părerile partitelor, ar fi nefolositor Principele de Bismarck respinge imputarea că ’și ar fi schimbat părerea; prima cestiune pentru el a fost și este totdeauna prosperitatea patriei; dăcă acest scop se pote ajunge printr’uă politică conservatore, printr’uă politică liberală sau prin dictatură, acesta este uă cestiune de ordine inferiore ; densul ie una sau alta din aceste două politice după cum o va crede mai folositare pentru scopul său de căpetenie: înainte de discursul principiului de Bismarck, Reichstagul auzise anteia citire a Bugetului pe 1881—82. Secretarul Tesaurului a declarat că exercițiul 1879—1880 dă un escedinte de venituri de 23 milione mărci; din Bugetul de la 1881—82 reese un spor de 20 milione în veniturile vămilor și ale tutunurilor și de 24 milione și jumătate în impositele matriculare. Chieltuielele permanente cresc cu 22 milione în comparațiune cu ultimul exercițih ; armata participă la acesta crescere cu 17 milióne. Cheltuielele estraordinare s’au micșorat cu 6 milióne, făr’ a socoti cele 23 milióne pentru noua formare a armatei. Belgrad, 24 Februarie.— D. Zdravkovici a plecat la Viena ca să ia parte ca delegat al Serbiei la conferința de 4 pentru îmbinarea căilor ferate otomane , bulgare, sârbesce și austro-ungare. D. Protkcî, ministrul plenipotențiar al Serbiei la Petersburg, este înlocuit de d. Korvatovici. Paris, 24 Februarie — La Senat, ducele de Broglie a interpelat pe guver asupra insuficienței comunicărilor ce a făcut Parlamentului în privința Greciei. 1). Jules Ferry, președintele consiliului, repetă explicările ce a dat Luni în Cameră asupra acestei cestiuni și declară că guvernul a oprit espedtarea de arme și de cartușe îndată ce a cunoscut contractul. Ordinea de dipură și simplă s’a votat cu 166 voturi contra 112. ..... —----Unele fiare din capitală raporteza că d. Vasile Boerescu, ministru de externe, și-ar fi dat demisiunea. Informându-ne, am aflat că faptul este adevărat ; ânsă nici M. S. Regale, nici colegii d-lui Boerescu n’au voit a’i primi demisiunea. Spre a nu crea dorită crisă ministeriale, ceea ce în circumstanțele de față ar fi fost forte vătămător țării, și aprețuind considerațiunile emise de colegii d-sele, d. Boerescu a consimțit a ’și retrage demisiunea. Felicităm atât pe d. Boerescu cât și pe colegii d-sale de acesta înlăturare a dificultății ce se ivise.