Romanulu, martie 1881 (Anul 25)
1881-03-26
ANUL AL DOUE țEGI ȘI CINCILE Voiesce și vei putea. ANUNCIURI. Linia de 30 litere petit, pagina IV, — 40 bani Deto » , , pagina III, — 2 lei — A se adresa : IX ROMANIA, la administrațiunea parului. LA PARIS, la Havas, Laffite et C nie, 8 Place de la Bourse, LA LONDON, la G. L. Daube et C-nie, 130, Fleet Street, London E C. LA VIENA, la d-nii Haasentein și Vogler. Walfischgasse 10. LA FRANCFORT, S. -M. G. L. Daube et C nie, pentru Germania, Belgia, 0- landa, Elveția și America. Articolele nepublicate se ardü. 20 BANI ESEMPLARUL Redacțiunea și Administrațiunea, strada IDomnei 14. mm număr______________________________________________ JOUI, VINERI, 26, 27 MARTIE 1881. Luminează-te și vei fi. ABONAMENTE: In Capitală și districte , un an 48 lei, șase luni 24 lei, trei luni 12 lei, uă lună 4 lei. Pentru tóte țerile Europei, trimestru 15 lei. A se adresa IN ROMANIA, la administrațiunea parului, LA PARIS, la Havas, Laffite et Cune, 8 place de la Bourse, LA VIENA, la d. B. G. Popovici, 15 Fleischmarkt. IN ITALIA, la d. doctor Gustavo Croce, Vi- San Benigno, 17, Genova. Scrisorile nefrancate se refusă.] 20 BANI EXEMPLARUL Făți datoria fără a te ocupa de isbândă. Când îți faci datoria necurmat și bine, când îți împlinești datoria cu cugetare, cu metoda și cu devotament, isbânda vine, la fioa iei și încă vine cu prisos. In ședința de eri a Camerei, d. ministru al afacerilor străine a anunțat—în aplaudele majorității — cu Rigatul și Regele României a fost recunoscut de către Maiestățile Lor Imperatorii Rusielor, Austriei, Germaniei și de către președintele Republicei Staturilor Unite ale Americei. „Astfel,Jlce z. y. Boerescu, în timp de 10 zile, de la proclamarea Regatului României, Puterile Europei, și cea mai mare putere a Americei, au felicitat și recunoscut noul Rigat al României. „Pot s’adaog c’un asemene fapt nu este cunoscut pân’acum în istorie; nu s’a reduse încă ca un Rigat nou să fie recunoscut de tote puterile într’un timp atât de scurt. „Numai poporului Român trebue sĕ s’atribue gloria d’a, se fi făcut uă escepțiune la regula generală de recunosceri ce-a urmat pân’acum la alte ocasiuni.“ Așia este drept și bine a <Jis d. Vasile Boerescu. Asia este stăruința și sacrificiele poporului român; mâna lui cea voinică pe carnele plugului sau pe pușcă, și credința Domnului în virtuțile și ’n virtutea lui au făcut aceste minuni. Tote aceste case sterpe ar fi remas déca poporul Român n’ar fi avut în el, cu el și pentru, el uă altă putere, care este cea mai mare din tote puterile omenesci. Care ? E ! Dar cine n’o scie când ea este una și numai una; când ea lucesce ca sórele și numele reiese spontaneu din inima, din mintea și din gura omenirii . Libertate, dulce și sântă libertate ! Suprimă sarele, și pământul s’a stîrpit și omenirea a perit. Suprimă libertatea, și imperii, Rigote, Republici, Religiunile chiar, mai curând sau mai târziu, tote dispar. Românii semü bine în ce suferinți, în ce dureri și ’n ce stârpiciune se svîrcoliră pe cât le lipsi acel sfânt spre ce se numesce libertate. Astfel dar n’avem trebuință de cât sé le zicem din când în când : Susțineți libertatea cu orice preț. Intindeți instrucțiunea în sate ; învâțați pe sătian ; iubițe-1 din ce în ce mai mult; dovediții, pe totă (Jioa, că-1 iubiți; luminațe-l și neal<Jițe-l prin libertate și România liberă va fi satele care va lumina și va însănâtoși Oriintele, națiunea care va fi iubită de tóte poporele, firea a cinci deputați. E cé în ceeace privesc e respectul ce orice om datoresce semenilor săi. Astfel Camera n’a putut lucra și bugetele sunt amenințate, de vom merge tot așa, a nu se vota pénie la 31 Martie. Nu ne plângem că membrii oposițiunii n’au venit. Deși faptul nu este bun — căci a opri votarea bugetelor este a facerea finanețelor țarei — totuși oposițiunea are scuza iei. Ce scuză pot avea ânsa membrii majorității cari n’au venit? Ce scuză pot avea acești membrii cari sunt și tineri, și prin urmare nu bătrânețile ’i-au împedicat d’a-și împlini acesta mare datorie ? Ce scuză pot avea cei cari sunt în Bucuresci și n’au venit? In Anglia, sistema judiciară se deosibesce în mod radical de ideile admise pe Continente.(1) Poporul englez a adoptat încă de mult ideea juriului civil. Numai după ce jurații decid asupra gestiunilor de fapt cari se agită într’un proces, judecătorul propriu -zis vine pentru a aplica părților disposițiunea de lege sau principiul de drept care se raportă la natura litigiului. Duport, care voia să introducă aceiași sistemă în Francia,ficea în discursul său de la 30 Aprilie 1790 : „Un judecător „însărcinat de a aplica legea, trebuie „să țină acest limbagiu părților : „Sunteți de acord asupra faptelor ? „Eu nu am nici oă misiune pentru „a judeca faptele; dacă nu sunteți „de acord, vom chiama pe ambii, „pe vecinii d-vostră, pentru a vo „face să va înțelegeți, și atunci voiü „spune la rândul meu ceea ce <zice „legea.“ Dacă acesta operațiune prealabilă nu este făcută, judecătorul „va putea să determine după voința „sen cestiunea; el nu va fi forțat asupra aplicațiunei legei, și va aplica legea care va servi pasiunile „sale.... A separa cestiunea de fapt „de cestiunea de drept este un lucru „dificil, dar a judeca bine fără această separațiune este un lucru imposibil.“ Pe lângă asistența juriului, care este una din deosebirile esențiale între justiția engleză și justiția celor alte țâri constituționale, Anglia nu are uă constituțiune scrisă. Acolo Parlamentul este omnipotent. Ori de câte ori el face uă lege, prin acesta chiar acea lege este constituțională; nici o altă putere superioră nu există care să controleze opera legislativă a Parlamentului. Cu tote acestea judecătorii englesi au apărat întotdeauna supremația obiceiului sau a tradițiunei, common-law, care se formeza din precedentele judiciare adoptate de consciința publică. „Tóte „aceste obiceiuri, trice d. Laboulaye, „formeză un tot de macsime și de „principii care nu este tocmai bine „definit, dar care constitue patrimoniul cel mai scump al poporului engles; și, dacă Parlamentul „s’ar cerca să le contrazică prin „vre-uă lege, este sigur că judecătorii englesi ar declara acesta lege „de contrariă obiceiului și prin ur„mare de inaplicabilă.“ Din causa superiorității obiceiu A se vedea Românul de la 22 Martie, uilor generalminte admise asupra testului scris al legii, ci pe de altă parte din causa latitudinei lăsată judecătorului de a nu aplica legile cari i se par contrarii spiritului instituțiunilor țârii, judecătorul englez adeseori face legea în loc de a o aplica. Supt cuvântul de echitate, el judecă mai mult după simțul și voința sa decât după prescripțiunile unui cod scris și uniform. El cumuleza puterea de a judeca cu aceea de a legifera, și menține astfel în stat cea mai nenorocită și mai perniciosă confesiune de puteri. Asemenea Pretorelui de la Roma, care, după ce asculta verdictul centumvirilor asupra faptului, pronunța singur și după regulile trase de el însuși asupra cestiunii de drept, judecătorul englez este în fiecare causă și un fel de legislator cu acestá deosebire importantă că Pretorul roman, prin publicațiunea edictului său anual, arăta în mod prealabil principiele după cari avea să judece în tot timpul magistraturii sale, pe când în Anglia totul este lăsat la apreciarea și la inspirațiunea de moment a judecătorului. Sistema englesă este, după opiniunea nostră, un sistemă vatomatore pentru alte State. Esistența unei jurisdicțiuni investită ,cu puterea d’a face legi după trebuință și după cazurile ce i se prezintă, are de resultat neîndoios, după cum observă cu drept cuvânt un emininte jurisconsult frances, d. Rey, d’a face pe adevăratul legiuitor indiferent pentru lacunele legislațiunii și de a’l depărta de orice dorință d’a introduce în organismul legislativ un sistemă raționale și conformă trebuințelor generale ale societăței. Afară d acesta, că asemenea confusiune de puteri, pe lângă pericolul ce prezintă din punctul de vedere politic, este subversivă de orice ideiă de adevărată justiție distributivă; căci nu mai pate fi nici un siguranță pentru drepturile individuale când acela care este chramat se judece n’are nici uă regulă fixată de mai nainte, când el pote face singur legea cu ocasiunea procesului ce judecă, în loc d’a aplica uă lege deja cunoscută și superioră putere sale. Daci trecem acum la Statele Unite, găsim uă ideiă cu totul particulară acestei țări și care n’are nimic de comun cu ideile general admise în materia de organizațiune judiciară. Americanii au voit să facă din puterea judecătorescană adevărată putere politică, însărcinată cu paza pactului fundamental al confederațiunii. Garanția ce unele State constituționale din Europa au căutat să găsescă în crearea unui corp ponderator, destinat a restrânge în limitele Constituțiunii omnipotența puterei legiuitore . Americanii au crezut că o găsesc în ânsăși puterea judecătorescă. Ei nu au voit ca Constituțiunea federală să fie numai un cuvânt și ca congresul să potă în fiecare minut, prin legile votate de dânsul, se recunoscu sa sé violeze disposițiunile constituționale. De aceea ei au recunoscut puterii judecătoresci, și în special Curții federale, dreptul de a judeca constituționalitatea legilor și de a nu "aplica pe acelea cari i s’ar părea că sunt contrarii Constituțiunii. Neapărat, Curtea federală nu exercită acesta înaltă atribuțiune sub formă de disposițiuni generale. Un asemene facultate ar fi împins prea departe antagonismul puterilor publice și ar fi distrus orice echilibru politic. Ceea ce putea să să facă este, când i se cere, în cozuri determinate, aplicarea unei legi contrarie Constituțiunii, se declare că nu voiesce a o aplica. In acesta, puterea judiciară a Confederațiunii se depărteza de caracterul corpurilor ponderatore încercate în unele State din Europa, dar, în același timp, ea se apropie de regimul Parlamentelor franceze nainte de revoluțiunea de la 1789. Precum Parlamentul francez avea dreptul de a nu ’nregistra un lege pe care vă credea contrarie legei fundamentale, asemene Curtea federală în America are dreptul de a nu aplica un lege care i se pare contrariă Constituțiunii. Acestă sistemă, pe lângă abuzurile de putere la care pute da loc, are marele inconvenient de a subordona puterii judecătoresci actele și decretele puterii legiuitore, care este espresiunea prin escelență a suveranității naționale. Puterea care face legea este, prin natura sea, uă putere superioră puterea însărcinată a o aplica. Ea nu pote fi supusă controlului puterei judecătoreșci, precum nu pote fi supusă nici controlului puterei executive. Numai națiunea este în drept a judeca actele representațiunii sale. Controlul opiniunei publice este singurul la care trebue supusă puterea legiuitore. Altmintreli ar fi a resturna întrega ierarhie a puterilor publice și a suprima orice idee de suveranitate națională. In van se obiecteză că puterea legiuitóre nu trebuie să fie omnipotente, că ea trebuie conținută în marginile Constituțiunii. Sistema americană nu desființază omnipotința corpurilor legiuitore decât pentru a o transplanta în domenul puterei judecătoresci, care paate greși tot așa de lesne ca și puterea legiuitare. Ceea ce este în orice caz mai bine de făcut, este să lăsăm însă șî națiunea, și numai națiunei, dreptul de a consura și dirige corpurile însărcinate cu facerea legii. In America, un asemene organisațiune se póte justifica până la orecare punct, prin necesitatea de a se menține acordul și uniformitatea între legislațiunea diferitelor State care compun Confederațiunea. De aceea și Elveția, care este eră și un Stat federativ, a admis, prin Constituțiunea sea de la 1848, aceiași sistemă care există în Statele Unite, adică acela de a face din puterea judecátorescá un adevărată putere politică. Ne oprim aci cu studiul raporturilor dintre puterea legiuitóre și puterea judecátorescá, pentru a începe, în articolele ce vor urma, studiul raporturilor dintre acesta din urmă și puterea executivă. Em. M. Forumbaru. Eri sora Camera n’a putut ține ședință. Au venit 55 de deputați, și pentru a urma ședința trebuie să fie 60. Astfel 55 de deputați au acceptat până la 10 ore și un sfert de SERVICIUL TELEGRAFIC VI. AGENȚIEI HAVAS Londra, 5 Aprilie. — Camera Comunelor. Lordul Churchill anunță că va întreba Jot pe guvern dacá este adevărat că doui membri ai Cabinetului englez actual au contribuit la menținerea Ziarului socialist german Die Freiheit, care se publică la Londra și dacă vor fi cuprinși în urmăririle contra acestui ziar. Londra, 5 Aprilie. — S’a răspândit scomptul că uă mișcare republicană a isbucnit la Porto, Roma, 6 Aprilie. — Ziarele 11 Popolo romano și Gapitan Pracassa anunță din isvor sigur, că Francia a declarat formal Puterilor ca operațiunile militare ce vor putea să aibă loc pe la fruntariile tunisiane nu vor avea alt scop decât apărarea sea legitimă în contra triburilor cari au comis desordine, escludând cu totul orice ideiă de ocupare sau amenințare în contra independinții Regenței. Paris, 6 Aprilie. — Scomptul se acrediteza că Francia va invita pe Beiul de Tunis a coopera la pedepsirea Krombilor care au călcat teritoriul algerian. Roma, 6 Aprilie.—Camera Deputaților— D-nii Massari, Rudini și Damiani întrebă pe guvern în privința afacerilor din Tunis. D. Cairoli respunde și constată că în urma unor date positive nu există u pretinsă înțelegere între Francia și Englitera în privința Tunisului. Dând sema de tulburărire cari au avut loc la fruntaria algeriană, primul ministru zice că nu se póte tăgădui dreptul ce -i are Francia de a reprima asemenea tulburări, mai ales că Francia a declarat formal Italiei și Engliterei că nu voiesce a pune mâna pe Tunis. Ministrul constată apoi, că Italia este înțelesă cu Englitera in tote cestiunile pendinte împreună cu acea a Tunisului și încheia astfel: »Trebuie să avem încredee în declarațiunile formale ale Franciei cari nu va voi să sulereze greutăți internaționale.“ D. Massari in act de declarațiunile guvernului ; d-nii Rudini și Damiani declară că nu sunt mulțămiți. D. Damiani presintă atunci oă moțiune de neîncredere în contra politicei esteriore a ministerului. Camera va discuta acesta moțiune mâne, Joî. Presa italiană și proclamarea Regatului Continuăm azi a reproduce pasaje din articolii pe cari Ziarele italiana îi consacră proclamării Regatului român. Astfel la Riforma Zice : «Italiana primiră cu plăcere scriea că principatul român s’a rădicat la rangul de Regat, printr’u admirabilă unire între popor și principe, afirmând astfel acel principiu de naționalitate și de independință care a fost susținut cu atâta bravură cu armele.* II Diritto scrie urmátórele : »încleștată între Rusia și Austria, România voiesce prin acest act să-șî proclame încă să dém independință sea, și ferma sea otărîre d’a resiste la presiunile amândurora și d’a avea uă politică proprie. Acesta otărîre, afirmată deja destul de lămurit în cestiunea navigațiunii pe Dunăre, fu consacrată acum printr’un act care are cea mai mare valore în ochii Românilor, ceeace ni se probezà prin entusiasmul lor pe timpul desbaterilor din Parlamentul național. „Deca este în Orinte vezi un principat care se merite a fi ridicat la rangul de regat, apoi acela este de sigur România. Ea a dat probe în momentul pericolului că scie să-și țină susținerea ma. Bravă în resbel, ea dă exemplul de un guvernământ pacînic, liberal, de ordine și de progres. »Cât despre noi, salutăm în chipul cel mai sincer proclamarea de Regat a României și, ca amici sinceri, vom duce fraților noștri români: numele nu fac lucrurile, dar ajută câte să doja la a le face ; oi poporele nu dobândesc însemnătate și nu se consolideză decât printr’uă politică dibace și laboriosă. In la Stampa din Florența citim urmatorele : »România, devenită independinte în urma împărtășirii iei în resbelul ruso-turc din 1876—77 și a ajutorului ce a dat Rusiei, se ’nalță acum la Regat și pune pe capul principelui Carol uă coronă regală. »România, îndestul de tare spre a se guverna într’un chip independinte, ridicată prin prestigiul moral ce nu va lipsi de a dobândi acum când póte ședea printre puterile europeane, este mai bine decât oricine în posițiune să înțeagă misiunea civilisatore ce o accepta prin tradițiunea iie