Romanulu, septembrie 1881 (Anul 25)
1881-09-11
ANUL AL DOVEPECI ȘI CINCILE Redacțiunea și Administrațiunea strada Domnel 1L Voiesco și vei putea. ANUNCIURI. Lima de 30 litere petit, pagina IV, — 40 bani Oeto , , , pagina 111, — 2 lel — A se adresa: IN ROMANIA, la idministrațiunea ziarului. LA PARIS, la Havas. Laffite et Cune, 8 Place de la Bourse. LA LONDON, la 0. L. Daube et C-nie, 130, Fleet Street, London E. C. LA VIENA , la d-nii Haasentein și Vogler. Walfischgasse 10. LA FRANCFORT, S. - M. G. L. Daube el C nie, pentru Germania, Belgia, 0- landa, Elveția și America. Articolele republicate se ardă. 20 BANI EXEMPLARUL BUCESCI, 2 HAPCIME 1881 La noi, ca și în tóte țările mare luptă, mare înverșiunare a fost împotriva libertății presei! Stăpânirea după vremuri, își pusese tote puterile ca să împedice crescerea acestui arbore în țara nostră, înveninând atmosfera împregiurul său, pentru ca viața să nu mai potă avea și râde să nu dea în viitor. Cu greu mai cuteza cineva, în acele vremi grele, ca să ’și arate păsul și nevoia. Graiul ca și scrisul, erau d’uă potrivă pedepsite; numai celor de la cârmă le era dat să vorbescă, pentru că numai ei stăpânea și erau mari în acestă țeră. Dar poporul? Poporul nu era nicăiri, și nici că se mai vorbea de el! Nesciutor de sortara, cu limba legată și fără carte, asculta și el ce se povestea despre stăpânitorii săi, abia cutezând în cugetul său a-i blestema. Câte nu ne spune timpul, acestă seotă a tutor învățămintelor, de ceea ce era poporul român, și ceea ce este astăzi! Numai cei cari nu vtiu să prețuiască libertățile câștigate ; numai cei cari n’au luptat pentru aceste libertăți, pot să fie străini de cele întâmplate și neprimitori de învățămintele trecutului. Suflarea puternică și răcoritore a civilisațiunei — cu totă pisma și învrășbirea asupritorilor — deslega limba poporului și a trezi din amorțela in care trăcea de sute de ani, întocmai ca și copilul ce iese din fașe, ânteiul cuvânt ce putu să pronunțe lu: libertate! Din momentul în care el putu să vorbescă, simți că trăiesce, că are un nume ș’uă moșie de apărat. Ajutat de sfaturile și încuragiarea celor cari au luptat întotdeauna cu el și pentru el, merse înainte pe calea progresului, dobândind, una câte una, tóte libertățile de cari trebue să se bucure un popor. Dreptul d’a scrie și d’a-și arăta păsurile și nevoile, fu, în adevăr, una din libertățile sale cele mai scumpe. Cu acestă libertate, începu să simtă că cu adevărat trăiesce. Fiind în stare să se judece pe sine, putu să judece și pe prietinii său pe vrășmașii săi, și să vedă cine este cu el, cine împotriva lui. Poporul român — după atâta esperiență — scie fórte bine astățil să deosibescă pe cei buni de cei răi, precum spre asemene în care parte este adevărul, în care parte minciuna. Tocmai bine făcătorea libertate a presei — de care așeză și abuseză oposițiunea, ca de averea, de proprietatea mea esclusivă — îi arăta lui de unde vine pericolul, pe cine să credă și cu cine trebue să mergă. Bine scürca fac adversarii noștri de se ridică cu atâta mânie împotrivă-ne ; bine scarca fac, iei de acuză și înegresc pe cei cari sunt la cârma Statului ? Acesta ’i privește pe dânșii. Faptele case sunt aci; ele pot arăta în deajuns, ce am făcut noi și de ce încredere merităm să ne bucurăm în țară. Este încă mult de făcut, este încă mult de lucrat. Cum am mai (zis și cu altă ocasiune . La lucru căci munca este adevărata cumpănă drepta cu care se póte cântări vitalitatea unei națiuni. Ceea ce s’a făcut până acum pe tărâmul activității nóstre economice, este numai un bun început. Mână în mână cu toții, trebue să căutăm a pune nă stavilă puternică tutor relelor porniri, și să isgonim lenea și nepăsarea din sinul societății române. Tot ce este inteliginte, capitalistul, proprietarul mare și mic, ocupe-se fiecare, după puterile și mitjleeele sale, spre a contribui la îmbunătățirea și desvoltarea economiei nóstre naționale. Guvernul pe de altă parte, și, în special, ministrul din întru, trebuie să urmeze a atrage seriasa băgare de sâmă, împreună cu totă răspunderea cerută, asupra sortei satanului și a stărei agriculture nóstre. Cu mare mulțămire am constatat în numărul trecut, spiritul de îngrijie ce-a început să domnesci în anii aceștia din urmă în țară. Uă dorință legitimă trebuie să muncescă pe fiecare Român, de a lua parte la tot ce se crează în interesul general. Activitatea unui popor nu așteptă nici uă dată îndemnul său de la guvern. In țările cele mai civilisate și bogate, progresul făcut, atât pe tărâmul moral și intelectual cât și material, este datorit inițiativei private. Déci în Francia, Belgia, Anglia, Germania buna stare materială și morală a poporului a ajuns unde este astăi, apoi să scie că acesta nu se datoresce numai guvernelor lor. Inițiativa privată are partea sea cea mai însemnată în tot ce s’a făcut în aceste țări, unde nimeni nu s’a gândit veri uă dată că are să aștepte mai mult de la guvern, decât ceea ce ’i permit mijoacele Statului. Statul nostru, mai cu semn, nu dispune de resurse mari, în raport cu nevoile și trebuințele poporului. A cere tot de la dânsul, este a ’i impune nisce sarcini ce întrec puterile lui. Și un guvern, ce ar putea el are să facă în asemeni împregiurări ? Este de datoria nostră a tuturor, ca să se im a întrebuința în bine orice acțiune, și să merităm cu adevărat libertățile ce am dobândit prin atâtea mari greutăți. Cu mult mai bine, prin urmare, credem c’ar face oposițiunea, deci, în loc d’a se deconsidera singură prin purtarea foilor sale, cari merg până a compromite prestigiul presei, ar contribui și ea, printr’uă combatere sinceră și reală, la îmbunătățirile de cari are nevoe un popor, spre a merge ’nainte pe calea progresului și al desvoltării sale naționale. O nouă crimă a omenilor oficiali Am atras, în numărul precedinte, atențiunea guvernului asupra celor două crime săvârșite în Dâmbovița. Supt prefectul Nicu Rusu a bătut și torturat unspreczece acusați. Curtea cu jurați, cu președintele iei, cu judecătorii și cu procurorii au audit dclarările celor torturați și nic unul din acei magistrați nu cerură pedepsirea criminalilor. Un fapt identic s’a petrecut chiar în Bucuresci ; tot acelaș număr de unspreece acuzați au fost bătuți, torturați, nu de fapt prefect, ci de judecătorul de instrucțiune d. Serghiescu. Curtea cu jurați, președintele d. Gheorghe Schina, judecătorii, și procurorele d. Paladi au audit declarările acuzaților, au tăcut și prin a lor tăcere par a aproba pe cei ce bat, pe cei ce torturedu. Sâmbăta trecută, după u detențiune preventivă de aprape cinoi ani, unsprezzece acusați fură aduși inaintea curtei cu jurați din Bucuresci. Nici oă probă seriosă nu există despre culpabilitatea lor; toți martorii citați precum și cei cari fură jefuiți, bătuți de tâlhari în anul 1878, declarară că nu cunosc pe acusați. D. președinte s’arăta dispus, doritor d’a vedea în orî-ce acusat inculpabil, căci când sosi cel din urmă martor, d-sea se supăra, rădica vocea și mai că era gata a-1 mustra. »Uite-te bine me, și spune cari par a fi tâlharii ce te jefuiră.“ — »De d-le, cum să-’mî aduc aminte după dupî am!” — »Car dăcă ar fi se fiă unul din ei, care ar fi ?“ Apoi—respinse bietul martor spre a scăpa—de ar fi seră unul din ei, atunci pare că ar fi ăsta.... și ăsta. — »Bine mă, va să cjică recunosc! că ei au fost cei cari au voit să te omore, poci să te du !.* Interogându-se acuzații ei declară că sunt inocenți. Unul din ei, întrebat fiind de d. președinte, de ce a mărturit judelui de instrucțiune, respinse că era forte bolnav, și de câte ori era adus în fața judecătorului de instrucțiune d. Serghiescu, îl bătea. D. președinte, în loc de a lua act de astă declarațiune, se încerca a năbuși vocea acusatului spre a nu fi audită de public și de jurați. — »Lasă, lasă astea și cei înainte ce am făcut. De frică, urmădă acusatul, aș fi z js că am omorît pe tata și pe mama, căci în fiecare nopte, la 12 ore, ne ducea la poliția sus, ne bătea, ne punea....! — „Lasă, lasă astea me, strigă, cu uă voce amenințătore, președintele, destul! * Puteți constata, d-le președinte, adî amâncă urme de bătaiă, sunt, vătămat și... —• »Taci mă, voi tâlhariî (d. președinte se adresăză către un acuzat) tot așa spuneți, jurați și mințiți.* M’a dus sus la polițiă cu Țărăngoiu (principalul acuzat, adî dispărut) înaintea d-lui judecător de instrucțiune, după ce m’a bătut, Țărăngoiu ’m’-a dis, arâtându-mî rănile sale , vei cum m’ați bătut, cum sunt cu capul spart, de nu vrei să mori aci spune că mine ; el vorbia și eu ,"cem ce spunea el spre a scăpa de bătaie, căci nu mai putem îndura. Un alt acuzat adeveresce cele spuse de primul lui i s’a luat chiar de către d. judecător de instrucțiune 24 napoleoni. D. Președinte aude tóte acestea și tace, ba chiar se încerca a le face se treacă ca lucruri fără importanță, are chiar poftă de glume: »Ți s’o fi luat și hainele, ești despoiat, sermane om.“ Atrăgând atențiunea d-lui ministru al dreptății asupra acestor fapte, îi vom mai spune că s’a condamnat omenii pentru crime severșite pe când există acte cari constată că erau saui la spital sau la Văcărescu. Acuzații au fost deținuți preventiv în timp de aprope 2 ani. Lipseșce din dosar,uă scrisarea lui Țărăngoiu prin care declară că personele aculate sunt inocente. Trecem alte multe supt tăcere, crezând aceste denunțări suficiente spre a motiva că anchetă seriosă din partea d-lui ministru al dreptății. SERVICIUL TELEGRAFIC AL AGENȚIEI HAVAS Petersburg, 21 Septembre. — Țarul Alesandru III a ordonat ca regulamentele escepționale pentru a asigura ordinea și siguranța în imperiu să fie înlocuite prin regulamente definitive. Țarul recomandă în special de a protege guverniile de Petersburg, Moseua, Kiev, Charkov și Basarabia. Viena, 21 Septembre.—Politische Correspondenz anunță că îndată ce vestea despre mortea președintelui Garfield a sosit la Viena, Împăratul a exprimat simțămintele sale de condoleanță către guvernul din Statele Unite, precum și văduvei președintelui, prin represintantul Austriei la Washington. Reforma magistraturei. (Urmare) 1) XVI. Deci juriul civil oferă așa de mare avantagie și deci separarea cestiunea de drept de cestiunea de fapt este posibilă, ceea ce am probat cu evidență, de ce juriul civil găsesce așa de puțini partizani ? Să fie are vr’uă obiecțiune gravă pe care noi, cei ce propunem acestă instituțiune, nu am văzut-o? Sau să fie numai rutina, numai îndărătnicia ? Am ascultat pe toți cei ce au vorbit contra juriului civil, am citit ceea ce s’a scris contra ideelor mele și cu tote acestea nu am găsit nimic, absolut nimic care să aibă aerul unui argument serios și puternic: uă frazeologie banală care ascundea rea lipsa de fond. Căci nu se pute număra printre argumentele seriose acela ce se trage din data actului meu de nașcere, căci nu de mine sau de colegii mei cari susțin juriul civil este vorba ci de juriul civil. Dacă adversarii noștri n’au alte argumente decât datele actelor de nașcere de ce nu caută și data actului de nașcere al juriului civil care este mai bătrân decât sistemele ce susțin d-lor ? Dar să fim serioși și se lepădăm obiceiul de a ne ascunde slăbiciunea supt pretestul că adversarii noștri sunt prea tineri ! Décá supt semnam aceste articole , saut și déca rugam pe onor. redacție a Românului să facă și pentru mine în capul articolului un pomelnic de merite numindu-mă fost înalt magistrat, etc., argumentul cel mai puternic contra juriului civil murea înainte de a se ivi la lumină. Și fiind-ca din tote obiecțiunile ce se fac contra juriului civil numai una are ceva serios într’ânsa-și tocmai aceea nu ni se opune mai de loc ! — mă văd silit să discut aparențele de argumente cu care s’a servit contra nostră d. Ion Lahovari în ultima ședință a conferinței avocaților asupra reformei magistraturei. Cel puțin d-sea a spus ceva: până atunci auziam pe toți în cor: fiuriü civil nu se putea și când întrebam de ce nu se pute, mi se zicea »pentru că nu se pute.* Nu se póte face argumentul stereotip pe care ’l puneți înainte la orice reformă. Nu !) A se vedea »Românul* de la 30, 31 August, 1,2, 3, 4, 5, 7, 8 și 9 Septembre. VINERI, 11 SEPTEMBRE 1881. Luminează te și vei fi. ABONAMENTE: In Capitală și districte, un an 48 lei; șase luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tote țările Europei, trimestru 15 lei. A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea farului. LA PARIS, la Havas, Laffite et Cune, 8 placa de la Bourse. LA VIENA, la d. E. G Popovici, 15 Fleischmarkt. IN ITALIA, la d. doctor Gustave Croce Vi- San Benigno, 17, Genova. Scrisorile nefrancate se refusa. 20 BANI ESEMPLARUL se pote înțeleg acest argument pentru că trebuie să minte cutedatare ca să-și potă figura, fără confusiune și fără spaimă, funcționarea unui întreg sistem de instituțiuni pe care nu le-a vezut încă. Științele cutezătore sunt rare, și sunt cu atât mai rare pentru omenii de drept, fiindcă — și aceasta este un adevăr constant — studiul dreptului dacă are uneori meritul să înalțe, se perfecționeze pe omenii superiori, în cele mai multe cazuri acest studiu îngreună că, falsifică raționamentul celor ce se ocupă cu dânsul. Omul de drept obicinuit să aplice legea, capătă un fel de adorațiune nerațională pentru legea ce interpretă că zilnic, cercul vederilor sale se restrânge 4i cu 4' și într’un moment dat se pomenesce că orizontul säu este limitat de legea de a fi, de codul scris și este imposibil să vadă mai departe. Și ca tot omul care crede, dar nu raționeză, omul de drept este neînduplecat contra celor ce voiesc reforme și nu -i póte califica decât de nebuni sau copii. De soiul acesta erau cele ce se șoptină contra juriului civil. Ba ceva mai mult : m’am convins că mai nimeni nu-și dedese uă ideiă exactă de modul cum va funcționa juriul civil, nici de compunerea lui, nici de natura proceselor în care avea să intervină. Cred că studiul de față va fi adus lumină asupra cestiunii și nu’mî mai rămâne decât să repet obiecțiunile ce ni s’au făcut. Obiecțiunea principală este acesta : juriul, în puținele materii în care ’1 avem, a dat vude rele. Astfel să ia de exemplu juriul în materie criminală și ni se spune că otărîrile lui au fost uneori scandalase prin achitarea unor culpabili vădiți, și în sprijinul acestei aserțiuni ni se citeza câte-va cașuri celebre. Nu pot să intru într’u asemenea discuțiune. Un cas, două sau nouă, nu probeza nimic în miile de cașuri ce judecă jurații. In totdeauna când ne lipsesc argumentele solide ne agățăm de chichițe, de cașuri celebre și voim ca prin asemenea nimicuri să criticăm un sistem pe care nu -l putem lovi în față. Dacă ar fi vorba să se dărâme tote instituțiile cari au păcătuit câtevă dată, ar trebui să ne întorcem la starea de barbarie. Dar din chiar cele 4 achitărî citate de onor.men adversar, două sunt datorite ignoranței sau ușurinței magistraților-jurisconsulți cari au lăsat să se calce legea, și astfel au dat prilej să se caseze primele verdicte de condamnare ale acelor făptuitori și nu este de mirare ca juriul de al douilea, străin de locul crimei să fi fost mai dispus la achitare. Onor meü adversar să plânge de achitări scandalose; eu mă plângi de condamnări injuste pe cari am avut trista ocasiune să le ved eu însumi, deși nu fac parte din barou decât de doui ani. Zilele acestea chiar am asistat la un verdict de condamnare la munca silnică pe viață cari ne-a îngrozit pe toți apărătorii și care ne-a făcut să ne zicem că nimeni nu pate să fiă sigur că dintr’un 4‘ într’alta n’are să fie condamnat ca ucigaș, atât de slabe erau probele pe care s’a basat juriul. La primul moment indignarea nostră a fost la culme și nu ne-am putut opri d’a vorbi cu asprime d’un verdict care a condamnat ca ucigași pe trei omeni cari au probat cu acte oficiale că în luna în care se comisese crima, dânșii erau unii în Văcăresc alții în spital. Dérită judecată mai sănătosă mî-a probat că în asemenea cozuri nu jurații sunt de vină ci magistrații noștri, da, magistrații cari nu retrag acusațiunea nici pentru că crimă probată imposibilă, magistrații cari nu sciü să facă nici oă instrucție seriosă, astfel că jurații sunt siliți sau să achite pe totă lumea sau să condamne pe ghicite, magistrații cari țin cu anii în prevenție omenii contra cărora n’au nici uă probă, magistrații cari cu bătăi neomenesc și torture asiatice scot mărturiri pe cari oricât le-ar retrage acuzatul, tot indispun pe jurați, magistrații cari din rezumatul imparțial ce ordonă legea, fac un al doilea act de acusație, magistrații în sine cari vin cu pasiuni, cu furie, nu numai ca să a-