Romanulu, octombrie 1881 (Anul 25)

1881-10-09

ANUL AL DOUĂ­ZECI ȘI CINCILE Voiesce și vei putea ANUNCIURI. Linia de 30 litere petit, pagina IV, — 40 bani Deto » , , pagina III, — 2 lei — A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea­­ parului. LA PARIS, la Havas, Laffite et C­ nie, 8 Place de la Bourse, LA LONDON, la G. L. Daube et C-nie, 130, Fleet Street, London E. C. LA VIENA , la d-nii Haasentein și Vogler. Walfischgasse 10. LA FRANCFORT, S.-M.G. L. Daube et C-nie, pentru Germania, Belgia, 0- landa, Elveția și America. Articolele nepublicate se ardü. 20 BANI ESEMPLARUL Rbdac|inuea și Administraținnca strada IMmnei 14. BÜCUßESCI, é BRUMM 1881 Capii fracțiunilor din oposițiune se ’ntrunesc, se sfătuiesc și caută a grupa și organisa forțele de care dispun. Bine fac și ne grăbim a-î felicita din totă inima. In regimul parlamentar, oposițiu­­nea este un element indispensabile. Ea, re­preș­i­ntând minoritatea, are misiunea de a spune părerile iei în ori­ce ocasiune, pentru ca Gestiunile ce vin in discusiunea Parlamentului, sau a publicului, să potă fi pe de­plin elucidate și la resolvarea lor să se ai­be în vedere interesele generale ale țarei, interesele legitime nu nu­mai ale majorităței națiunei, ci și ale minorităței. Din acest punt de vedere, organi­­zarea seriosă a oposițiunii nu pate fi privită de ori­ce amic sincer al re­gimului parlamentar de­cât cu plă­cere. Sunt înse pre­cari condițiuni ce ar trebui prealabil îndeplinite și strict observate. Partitele, ori­cum­ ar fi ele, trebuie să se preocupe de interesele gene­rale și se caute a face ca regimul suveranități­i naționale să devie din ce î n ce mai mult un fapt reale. Numai ast­fel, partitele politice pot cere și dobândi încrederea na­țiunei, numai când vor îndeplini a­­ceste condițiuni pot spera, cu drept cuvent, că națiunea le va asculta, le va urma și le va încredința grija conducerii afacerilor iei. Aci stă esința regimului parla­mentar ; aci e superioritatea ; aci, folosul lui. Fără aceste condițiuni, nici­ uă or­­ganisare nu pate fi seriosă. Oposițiunea scie că e minoritate ’n țeră. Alegerile repetite ale Camerelor ’s-au dovedit-o și ea însă­și a fost silită a o mărturi. „In sfirșit, dicea Timpul îndată dup’alegerile prin care națiunea ’n­­credințase din nou partitei liberale naționale grija intereselor sale, în sfirșit alegerile s’au făcut și conser­vatorii au fost bătuți, bătuți au fost în tote colegiile pentru Cameră, în col. II pentru Senat și numai în­­tr’un singur colegiu au eșit birui­tori, în col. I pentru Senat. „E indiferinte, adăogea foia con­­servatóre, a sei câte glasuri are par­tita conservatore în Cameră și câte un Senat, destul că guvernul dis­pune de respectivele majorități și națiunea pate să aibe mulțămirea d’a fi represintată și mai departe de către cei ce o represintă de trei ani. „M. S. R. Domnitorul României independinte, ca Domn constituțio­nale, păstreză pe consilierii cu aju­torul cărora s’au săvfirșit faptele mari și gloriase...“ Deci, după trei ani d’adminis­­trare a partitei naționale liberale și ’n urma unor alegeri în care întru­nirile au­ fost absolut libere și presa liberă penă la licință, enșii protiv­­nicii noștrii au recunoscut că na­țiunea a păstrat partitei liberale în­crederea și preferințele iei. Mai mult de­cât atât, Protivnicii noștri au recunoscut și proclamat că ’n ori­ ce împregiurare țara va fi lângă și cu partita libe­­rale, că-i va da încredere. Intr’adevĕr, Timpul țlicea: „Cât despre țară, ar sta (d. Brătian nu) mult și bine la putere.“ Când ast­fel este situația nea, când înșii protivnicii noștri sunt siliți să recunoscă că cu noi este majoritatea țirei, în drept și chiar de­ ori sun­tem să-i întrebăm dacă — organi­­­­săndu-se din nou — au renunțat la ■ ideile ce n’au fost, nu sunt și nu­­ vor fi nici vă­detă ale națiunii ro­­­­mâne; decă și-am întors privirile spre­­ țară și caută ’n ea și numai în ea­­ puntul lor de rezăm ? întrebarea e legitimă și firesca. Protivnicii noștri au într’ade­­­­văr că „cât despre țară, partita li­berală ar sta mult și bine la pu­tere.“ Pe ce dor se întemeiază ca s’o potă resturna, ca să întreprindă d’a o resturna ? Pe străini? Dér numai a mai gândi la că asemenea ideie ar fi uă trădare. Amestecul străinilor în afacerile țărei a fost răul cel mai mare de care a suferit România. A-l mai elitema, a-1 mai căuta acum ar fi a se face „codă de to­por“ în mâni care nu de binele și de fericirea României se îngrijesc, se pot și sunt dotóre a se ’ngriji. Pe d’altă parte, fracțiunile din o­­posițiune ar trebui să înțelegă în sfirșit că situațiunea s’a schimbat cu totul, că ’n locul celor două principate mici și călcate ’n piciore de toți, este astă­­zi un regat, care a solut a-și câștiga un loc de onore între statele libere și independinți; că poporul român are nu numai dreptul, ci și datoria și puterea d'a dispune el singur de sine, d’a-și crea însu­și sorta. In ast­fel de condițiuni, a mai căuta spre străin, ori­care ar fi el, este a se espune d’a rămâne înstrăi­nat; și ne place a susține că d’a­­cum nici vă­detă nu va mai fi la noi o posițiune înstrăinată. Unele din i­iarele austriace anun­ță, ca un triumf, apropiata cădere de la putere a partitei liberale. Stim că ele iau dorința lor drept­­ă realitate; seim c’ar voi ea și ’n regatul ro­mân să se potă face ceea ce atât de lesne era străinilor în cele două principate tributare; dar stim asemene că poporul ro­mân, modest și fără pretensiuni, scie totuși—cum a dovedit-o deja— a-și apăra drepturile pe care nimeni nu i le póte tăgădui. Amintim aceste adevăruri și fapte multicolorii oposițiuni de la noi, care pare dispusă d’a le uita, pentru a-i da ocasiune să se esplice și se ’nlă­­ture bănuelile, nedrepte după noi, ce fac să se nască încordările iei iden­tice și simultanei cu ale celor inte­resați ca România să nu se eman­­cipe cu totul de înrîuririle străine. Și facem aceste amintiri fără nici­­un interes de partită, fie cât de ne­însemnat. Avem conștiința deplină că par­­tita ce avem onorea de a reprezintă și-a făcut datoria; suntem cu totul și cum­ că ea și-o va face și de aci îna­inte și că va bine-merita încrederea națiunii. Dar—ca amici sinceri și cu totul devotați regimului suveranității na­ționale — dorim ca nici protivnicii noștrii să nu se înșele și să calce pe căile periculose ale trecutului. Dorim ca nimeni să nu lase străi­nilor nici umbra de speranță că ei vor mai putea să găsescă unelte, fiă chiar prin amăgire. E co pentru ce, într’un interes cu totul de principie și național facem oposițiunii acesta deșteptare. SERVICIUL TELEGRAFIC AL AGENȚIEI HAVAS Belgrad, 1.9 Octombre. — D. Mîjatovici, ministru de finance și afaceri străine, și-a dat demisiunea. Pesta, 19 Octombre.—Camera deputați­lor.—Ministrul de finance a depus bugetul pentru exercițiul 18J­2 ; totalul veniturilor este de 301,445,72» fiorini, acela al ch­el­­tu­rilor de 327,111,270; deficitul este prin urmare de 25,665,542 florini. Alexandria, 19 Octombre. —­ Cuirasatul englez L’Invincible a sosit în portul nostru. Ultimul curier din Aden aduce scirea că h­olera a dispărut cu desăvârșire. Constantinopole, 19 Octombre. — Porta pregătesce oă nouă trimitere care va pleca în curând la Tripoli și care va cuprinde baterii de artilerie și munițiuni de resbel provenite în cea mai mare parte din ar­senalele de la Constantinopol. VINERI, 9 OCTOMBRE 1881 Luminează-te și vei fi. ABONAMENTE: In Capitală și districte: un an 48 lei; șase luni 24 lei; trei luni 12 lei; un lună 4 lei. Pentru tate țerile Europei, trimestru 15 lei. A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea oiarului. LA PARIS, la Havas, Laffite et C­une, 8 place de la Bourse. LA VIENA, la d. E. G Popovici, 15 Fleisch­markt. IN ITALIA, la d. doctor Gustave Croce Vi- San Benigno, 17, Genova. Scrisorile nefrancate se refusă. 20 BANI EXEMPLARUL LA CURTEA ROMANA de Louis TiWach Ar fi în același timp lipsă de politeță și nedreptate d’a voi cine­va să compare Viena cu Bucurescii. Lipsă de politeță, fiind­că principesa care reșede aci, urmând moda, se scutură din n­ou și, cu l­erul iei cel greu, ar năbuși cu­lesnire pe sondra capitală care ’și pune prima iui podobă, ne­drept­ate, fiind-că sforțările Bucurescilor trebuiesc judecate nu numai după isvarele de ajutore și după succesele lor, ci mai mult după scopul lor. Viena se ’nfrumusețată, Bucurescii renasc. Intr’un poveste pre­care asupra blunelor, am citit că dată despre un ciudat, admira­tor al naturii care audea iarba cum crescea; el avea un aud atât de fin, în­cât putea să prindă ușorul tremat ce resună din flori, când se deschid bobocii. In Bucuresci povestea este un adevĕr. S’aude crescând, înbobocind, înflorind primă­­vara unei june culturi; este uă adevărată primă­vară, nu­uă vară întârziată, și s’ar putea zice că se nasce uă climă cu totul nouă. Orașul oriental a ’ncheiat vă detă pentru tot­d’a­una socotela sea cu Orivntele. Ochii lui sunt îndreptați spre Occidinte și c’uă încredere în viitor care se termu­­resce cu eroismul, pare a­dice celor­­l­alte capitale, surorile iei mai mari : „Nu este vina mea daca nu sunt încă înveș­mântată după modă, timpul ce voi ați în­trebuințat spre a ve curăți, est ’l-am pus spre a-mi dobândi independința; mai lă­­sați-mă câțî­va ani ș’atunci veți vedea cum voi­ străluci.* De fapt, ideile cresc mai lesne de­cât casele, și d’aci provine că orașul, care se construie acum de piatră și de cărămidă, este deja cu totul gata în capelele și ’n i­nimile locuitorilor lui, luând voZul cu lu­mina vieței și a culturei moderne. Cuvânta­rea, privirea, spiritul acestor omeni vioi și ale acestor femei încântătore deschid străinului nisce perspective, pe cari arb­i­telul d’abia le pregătesce acum, și după un pătrar de oră de vorbire, face cine­va ocolul unor Bucuresci admirabili, unde pa­triotismul își are imaginile sale, libertatea strămoșii sei, progresul templul său, unde arta și sciința par a avea cercuri nemăr­ginite. Unui tărâm, care se pregătesce a rodi flori, trebue să i se lase și óre­ care necu­rățenii. Pavagiul se clatină în așezăturile lui, fiind­ c’a fost prea mult obicinuit a fi întrebuințat pentru baricade. Dar deja el este căut­at cu rigore de unii soldați și, mai nainte d’a părăsi orașul, se pote vedea, că în fața castelului regal mai nu se află nici un drum prăpăstios, periculos pentru viéțá, nici un fel de gropi revoluționare. Când, nu de mult, vorbii în același loc despre frumósa d-v. Vienă, d’abia am zis câte­va cuvinte despre vienese, de tém­a d’a nu fi tîrît, prea departe de acest subiect. N’așî voi să-mi atrag justa lor disgrația și să acord româncelor un loc mai mare. Un singur lucru voesc a spune, acela că ele înțeleg arta d’a se îmbrăca cu cel mai mare gust, fără a ascepta mai m­uléin mo­dele vienese și parisiane, și că costumul lor național dovedeșce nu numai partea ce iea la opera renașcerii politice și sociale, dér âncă și la multe altele. Patriotismul lor este plin d’uă cochetăria plăcută. Este aprope dă datoria națională pentru ele d’a se arăta pe cât se pate de seduce tóre, căci cine le iubesce, trebue să fie înamorat și de România. Antropologi învățați ar fi dovedit prin măsurarea clanului, că, Românii nu trebue nici de cum să se folesc o d’uă rudeniă di­rectă cu Romanii. Oh, antropologii și cape­tele lor de morți! Ei ar trebui să se uite vă­dată în acești ochi cu privirea fieșă și lingușitore, se întrebe acesta gură regulată, ușor tremurândă, se privescá în de-ajuns acesta grațiă negliginte și cum mândră ș’a­­poi să se ’ncerce a tăgădui strânsa rudeniă dintre românce și femeile italiane. Romane penă în vîrful degetelor! Numai virtutea lor este francesă. Bucurescii vor deveni un mic Paris. In­tre acestea se vorbesce acolo cea mai fru­­mosă limbă francesă, și România , care n’are încă un Versailles, își are deja Tria­nonul ieî: Sinaia. Pe verful unui munte, într’uă localitate încântătore, unde mândra frumusețe a na­turii Elveției se întâlnesce cu farmecul po­­sițiunilor din giurul Baden-Badenului, re­gele își clădeșce un castel, viitórea sea re­ședință de véro. Pân’atunci el locuesce în­tr’uă veche monastire de pe castele mun­telui, ér regina a transformat un pavilion de vénatöre într’un culcuș poetic, unde dă ospitalitate museî și se lasă a i se dicta de ea versuri, cari, semnate de „Carmen Sylva” se duc în lumea depărtată. In a­­cest­ castel, în acesta localitate a făcut Ea cele mai frumóse cântece ale Sele, în acest loc a cântat Ea pete, Aci­­ mi-a rămas storul liber, Aci pot tempesta, face scompt, înfuria, Aci plouă balsamuri, ninge flori, Aci răsună ca și cântecul sonor al paseril­or. Intrega pădure, care cântă cu mine Zidurile celulelor sunt spațiose. Nu este nici țărm și nici un sfirșit Care se ’mpedice sborul meu­. Așa este sorta regilor, d’a fi trădați de limbuția ospeților lor și d’a nu putea scă­pa de omagiile publice ce le aduce recu­­noscința. Dar a­poi se țină numai pentru sine plăcerea unei conversații­ m­­ai confiden­țiale, chiar când acesta ar atinge numai în t­recut seriositatea vieței, a lua altora bu­curia la care a participat cine­va, ar fi un fel de avariție care nu și-ar avea locul. Când regele Carol afla despre sosirea mea în România, îmi făcu onerea a me invita la Sinaia. Personal lui fórle strimp­­torat de un așa mare considerațiune, dar lui mândru ca scriitor și ca francez. Nu mie ’mi aparținea acesta grație, ci țării și po­­sițiunii mele. Ciar de la primul salut, chiar de la primele cuvinte înțeleseră sensul a­­cestei simple și cordiale ospitalități a u­­nui principe, care în propria sea persona și mai nainte de toți voiesce a îngriji de cugetările ce intră în țară, nu spre a ștam­pila acele cugetări sau a le isgoni de la fruntarii, ei spre a ’și­ le însuși, a le îm­prăștia , a unui principe care consideră ca vă dătoriă patriotică a sea d’a întreba și pe străini, d’a se mărturi­si străinului, și care vresce a fi și primul cetățău din Sfatul său, precum a dovedit că este și primul soldat. Ochii regelui Carol privesc drept în față, vorba sea este forte otărîtă. Pentru­ ce ? Să fiă őre, pentru­ că este încă novice în arta regescă, pentru­ că este suveranul unei țări libere ? El nu-și ascunde nici uă feri­cire pe care vă crede putinciosá pentru densul și România, nu exagereza nici un pericol de care să se tămă mai mult pen­tru el de­cât pentru ceî-l-alțî din Europa. Melancolia, care se alipește de ordinar de demnitatea de suveran, îî este încă necu­noscută , dar nici nu mai are acea mân­dria copilaresca pe care o resimte cine­va când ajunge pentru prima oră la putere și gloriă ; el su­ă forte bine de ce a primit uă coronă regala de la țăra căreia­­ i-a dat uă armată, și el portă acesta coronă, fă­cut­ă din oțelul unui tun de la Plevna, cu curagiul vesel al unui soldat, cu modestia unui suveran constituțional , cu bucuria plină de încredere a unui tânăr serios, care și scre sorta înlănțuită de sorta unui tânăr popor serios. Regina din parte­ î resimte înaltul reî des­tin față cu un mirare naivă, care singură ar fi deja în stare se provoce respectul nos­tru. Dar vioiciunea și nălțimea spiritului ieî, a simțibilitățea iei pentru tot ce se pe­trece în lumea intelectuală, ceea­ ce se es­­primă și mai frumos în propriele seî opere, încântătorea ieî conversațiune, cuvintele ieî repetî atât la întrebări cât și la răspun­suri,—tot acest fluid electric pe care ’1 re­varsă încântătorea sea pudure nestudiată, face ca, pe lângă tot respectul ce ’1 insu­flă, să nu-i vină nimănui în minte că n’o pate apropia și aruncă întrega-i figură în­tr’un dulce lumină omenescă. Feneion zice că lauda este dulcea răs­plată a virtuții... Regina României este pre­destinată a suferi în totă viața iei gloria unei asemene torturi de laude. Deja foi germane și francese au publicat poesiî d’ale iei și, o spun francamente, nu este vina mea déca în loc d’acésta schiță făcută în grabă și necompletă nu reproduc mai bine câte-va foi din acea presă minunată ce ’mi a fost permis să citesc. Se pare că ani îndelungi nu s’a cunos­cut talentul literar al principesei ; ea păs­trase pentru sine­ și secretul darului său. Dar, într’uă Zi—să fiă cre uă lacrimă, un surîs, uă simțire durerosă , uă impulsiune iresistibilă a inimei care a fost trădătorul? —într’uă Zi secretul fu descoperit­, și d’a­­tunci înaltei femei îi este tot atât de peste putință a scăpa de renumele iei ca scrii­­tore, precum ’i-ar fi peste putință d’a nu cugeta și d’a nu da cugetărilor sale cea mai nemerită întorsătură poetică. Se scie ce se zice despre cea­l­altă Eli­­sabetă, sfânta din Ungaria căria i se inter­­zisese facerea de pomeni și care într’uă Zi împrăștiă pe drum trandafiri în loc de pâine spre a nu fi surprinsă asupra faptu­lui pe când făcea pomenire. Elisabeta României se bucură de uă de­plină libertate în bine-facerile iei; în chi­pul cel mai degagent împodobesce faptele de bine-facere cu florile poesiei și dă ast­fel că a dore suavă particulară credinciosei sale iubiri pentru noua patriă. România îi datoresce că viața literară și uă aspirațiune prin care se va termina opera progresului, precum datoresce tânărului iei Rege acea gloriă militară de care nu pare să fi­ lip­sit un popor pacinic. In conversațiune, regina uită bucuros că este regină, și d’ac­ provine negreșit că cel care a auzit-o vă dată n’o pote uita. In

Next