Romanulu, octombrie 1881 (Anul 25)
1881-10-09
ANUL AL DOUĂZECI ȘI CINCILE Voiesce și vei putea ANUNCIURI. Linia de 30 litere petit, pagina IV, — 40 bani Deto » , , pagina III, — 2 lei — A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea parului. LA PARIS, la Havas, Laffite et C nie, 8 Place de la Bourse, LA LONDON, la G. L. Daube et C-nie, 130, Fleet Street, London E. C. LA VIENA , la d-nii Haasentein și Vogler. Walfischgasse 10. LA FRANCFORT, S.-M.G. L. Daube et C-nie, pentru Germania, Belgia, 0- landa, Elveția și America. Articolele nepublicate se ardü. 20 BANI ESEMPLARUL Rbdac|inuea și Administraținnca strada IMmnei 14. BÜCUßESCI, é BRUMM 1881 Capii fracțiunilor din oposițiune se ’ntrunesc, se sfătuiesc și caută a grupa și organisa forțele de care dispun. Bine fac și ne grăbim a-î felicita din totă inima. In regimul parlamentar, oposițiunea este un element indispensabile. Ea, repreșintând minoritatea, are misiunea de a spune părerile iei în orice ocasiune, pentru ca Gestiunile ce vin in discusiunea Parlamentului, sau a publicului, să potă fi pe deplin elucidate și la resolvarea lor să se aibe în vedere interesele generale ale țarei, interesele legitime nu numai ale majorităței națiunei, ci și ale minorităței. Din acest punt de vedere, organizarea seriosă a oposițiunii nu pate fi privită de orice amic sincer al regimului parlamentar decât cu plăcere. Sunt înse precari condițiuni ce ar trebui prealabil îndeplinite și strict observate. Partitele, oricum ar fi ele, trebuie să se preocupe de interesele generale și se caute a face ca regimul suveranității naționale să devie din ce î n ce mai mult un fapt reale. Numai astfel, partitele politice pot cere și dobândi încrederea națiunei, numai când vor îndeplini aceste condițiuni pot spera, cu drept cuvent, că națiunea le va asculta, le va urma și le va încredința grija conducerii afacerilor iei. Aci stă esința regimului parlamentar ; aci e superioritatea ; aci, folosul lui. Fără aceste condițiuni, nici uă organisare nu pate fi seriosă. Oposițiunea scie că e minoritate ’n țeră. Alegerile repetite ale Camerelor ’s-au dovedit-o și ea însăși a fost silită a o mărturi. „In sfirșit, dicea Timpul îndată dup’alegerile prin care națiunea ’ncredințase din nou partitei liberale naționale grija intereselor sale, în sfirșit alegerile s’au făcut și conservatorii au fost bătuți, bătuți au fost în tote colegiile pentru Cameră, în col. II pentru Senat și numai într’un singur colegiu au eșit biruitori, în col. I pentru Senat. „E indiferinte, adăogea foia conservatóre, a sei câte glasuri are partita conservatore în Cameră și câte un Senat, destul că guvernul dispune de respectivele majorități și națiunea pate să aibe mulțămirea d’a fi represintată și mai departe de către cei ce o represintă de trei ani. „M. S. R. Domnitorul României independinte, ca Domn constituționale, păstreză pe consilierii cu ajutorul cărora s’au săvfirșit faptele mari și gloriase...“ Deci, după trei ani d’administrare a partitei naționale liberale și ’n urma unor alegeri în care întrunirile au fost absolut libere și presa liberă penă la licință, enșii protivnicii noștrii au recunoscut că națiunea a păstrat partitei liberale încrederea și preferințele iei. Mai mult decât atât, Protivnicii noștri au recunoscut și proclamat că ’n ori ce împregiurare țara va fi lângă și cu partita liberale, că-i va da încredere. Intr’adevĕr, Timpul țlicea: „Cât despre țară, ar sta (d. Brătian nu) mult și bine la putere.“ Când astfel este situația nea, când înșii protivnicii noștri sunt siliți să recunoscă că cu noi este majoritatea țirei, în drept și chiar de ori suntem să-i întrebăm dacă — organisăndu-se din nou — au renunțat la ■ ideile ce n’au fost, nu sunt și nu vor fi nici vădetă ale națiunii române; decă și-am întors privirile spre țară și caută ’n ea și numai în ea puntul lor de rezăm ? întrebarea e legitimă și firesca. Protivnicii noștri au într’adevăr că „cât despre țară, partita liberală ar sta mult și bine la putere.“ Pe ce dor se întemeiază ca s’o potă resturna, ca să întreprindă d’a o resturna ? Pe străini? Dér numai a mai gândi la că asemenea ideie ar fi uă trădare. Amestecul străinilor în afacerile țărei a fost răul cel mai mare de care a suferit România. A-l mai elitema, a-1 mai căuta acum ar fi a se face „codă de topor“ în mâni care nu de binele și de fericirea României se îngrijesc, se pot și sunt dotóre a se ’ngriji. Pe d’altă parte, fracțiunile din oposițiune ar trebui să înțelegă în sfirșit că situațiunea s’a schimbat cu totul, că ’n locul celor două principate mici și călcate ’n piciore de toți, este astăzi un regat, care a solut a-și câștiga un loc de onore între statele libere și independinți; că poporul român are nu numai dreptul, ci și datoria și puterea d'a dispune el singur de sine, d’a-și crea însuși sorta. In astfel de condițiuni, a mai căuta spre străin, oricare ar fi el, este a se espune d’a rămâne înstrăinat; și ne place a susține că d’acum nici vădetă nu va mai fi la noi o posițiune înstrăinată. Unele din iiarele austriace anunță, ca un triumf, apropiata cădere de la putere a partitei liberale. Stim că ele iau dorința lor dreptă realitate; seim c’ar voi ea și ’n regatul român să se potă face ceea ce atât de lesne era străinilor în cele două principate tributare; dar stim asemene că poporul român, modest și fără pretensiuni, scie totuși—cum a dovedit-o deja— a-și apăra drepturile pe care nimeni nu i le póte tăgădui. Amintim aceste adevăruri și fapte multicolorii oposițiuni de la noi, care pare dispusă d’a le uita, pentru a-i da ocasiune să se esplice și se ’nlăture bănuelile, nedrepte după noi, ce fac să se nască încordările iei identice și simultanei cu ale celor interesați ca România să nu se emancipe cu totul de înrîuririle străine. Și facem aceste amintiri fără niciun interes de partită, fie cât de neînsemnat. Avem conștiința deplină că partita ce avem onorea de a reprezintă și-a făcut datoria; suntem cu totul și cum că ea și-o va face și de aci înainte și că va bine-merita încrederea națiunii. Dar—ca amici sinceri și cu totul devotați regimului suveranității naționale — dorim ca nici protivnicii noștrii să nu se înșele și să calce pe căile periculose ale trecutului. Dorim ca nimeni să nu lase străinilor nici umbra de speranță că ei vor mai putea să găsescă unelte, fiă chiar prin amăgire. E co pentru ce, într’un interes cu totul de principie și național facem oposițiunii acesta deșteptare. SERVICIUL TELEGRAFIC AL AGENȚIEI HAVAS Belgrad, 1.9 Octombre. — D. Mîjatovici, ministru de finance și afaceri străine, și-a dat demisiunea. Pesta, 19 Octombre.—Camera deputaților.—Ministrul de finance a depus bugetul pentru exercițiul 18J2 ; totalul veniturilor este de 301,445,72» fiorini, acela al chelturilor de 327,111,270; deficitul este prin urmare de 25,665,542 florini. Alexandria, 19 Octombre. — Cuirasatul englez L’Invincible a sosit în portul nostru. Ultimul curier din Aden aduce scirea că holera a dispărut cu desăvârșire. Constantinopole, 19 Octombre. — Porta pregătesce oă nouă trimitere care va pleca în curând la Tripoli și care va cuprinde baterii de artilerie și munițiuni de resbel provenite în cea mai mare parte din arsenalele de la Constantinopol. VINERI, 9 OCTOMBRE 1881 Luminează-te și vei fi. ABONAMENTE: In Capitală și districte: un an 48 lei; șase luni 24 lei; trei luni 12 lei; un lună 4 lei. Pentru tate țerile Europei, trimestru 15 lei. A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea oiarului. LA PARIS, la Havas, Laffite et Cune, 8 place de la Bourse. LA VIENA, la d. E. G Popovici, 15 Fleischmarkt. IN ITALIA, la d. doctor Gustave Croce Vi- San Benigno, 17, Genova. Scrisorile nefrancate se refusă. 20 BANI EXEMPLARUL LA CURTEA ROMANA de Louis TiWach Ar fi în același timp lipsă de politeță și nedreptate d’a voi cineva să compare Viena cu Bucurescii. Lipsă de politeță, fiindcă principesa care reșede aci, urmând moda, se scutură din nou și, cu lerul iei cel greu, ar năbuși culesnire pe sondra capitală care ’și pune prima iui podobă, nedreptate, fiind-că sforțările Bucurescilor trebuiesc judecate nu numai după isvarele de ajutore și după succesele lor, ci mai mult după scopul lor. Viena se ’nfrumusețată, Bucurescii renasc. Intr’un poveste precare asupra blunelor, am citit că dată despre un ciudat, admirator al naturii care audea iarba cum crescea; el avea un aud atât de fin, încât putea să prindă ușorul tremat ce resună din flori, când se deschid bobocii. In Bucuresci povestea este un adevĕr. S’aude crescând, înbobocind, înflorind primăvara unei june culturi; este uă adevărată primăvară, nuuă vară întârziată, și s’ar putea zice că se nasce uă climă cu totul nouă. Orașul oriental a ’ncheiat vă detă pentru totd’auna socotela sea cu Orivntele. Ochii lui sunt îndreptați spre Occidinte și c’uă încredere în viitor care se termuresce cu eroismul, pare adice celorlalte capitale, surorile iei mai mari : „Nu este vina mea daca nu sunt încă înveșmântată după modă, timpul ce voi ați întrebuințat spre a ve curăți, est ’l-am pus spre a-mi dobândi independința; mai lăsați-mă câțîva ani ș’atunci veți vedea cum voi străluci.* De fapt, ideile cresc mai lesne decât casele, și d’aci provine că orașul, care se construie acum de piatră și de cărămidă, este deja cu totul gata în capelele și ’n inimile locuitorilor lui, luând voZul cu lumina vieței și a culturei moderne. Cuvântarea, privirea, spiritul acestor omeni vioi și ale acestor femei încântătore deschid străinului nisce perspective, pe cari arbitelul d’abia le pregătesce acum, și după un pătrar de oră de vorbire, face cineva ocolul unor Bucuresci admirabili, unde patriotismul își are imaginile sale, libertatea strămoșii sei, progresul templul său, unde arta și sciința par a avea cercuri nemărginite. Unui tărâm, care se pregătesce a rodi flori, trebue să i se lase și óre care necurățenii. Pavagiul se clatină în așezăturile lui, fiind c’a fost prea mult obicinuit a fi întrebuințat pentru baricade. Dar deja el este căutat cu rigore de unii soldați și, mai nainte d’a părăsi orașul, se pote vedea, că în fața castelului regal mai nu se află nici un drum prăpăstios, periculos pentru viéțá, nici un fel de gropi revoluționare. Când, nu de mult, vorbii în același loc despre frumósa d-v. Vienă, d’abia am zis câteva cuvinte despre vienese, de téma d’a nu fi tîrît, prea departe de acest subiect. N’așî voi să-mi atrag justa lor disgrația și să acord româncelor un loc mai mare. Un singur lucru voesc a spune, acela că ele înțeleg arta d’a se îmbrăca cu cel mai mare gust, fără a ascepta mai muléin modele vienese și parisiane, și că costumul lor național dovedeșce nu numai partea ce iea la opera renașcerii politice și sociale, dér âncă și la multe altele. Patriotismul lor este plin d’uă cochetăria plăcută. Este aprope dă datoria națională pentru ele d’a se arăta pe cât se pate de seduce tóre, căci cine le iubesce, trebue să fie înamorat și de România. Antropologi învățați ar fi dovedit prin măsurarea clanului, că, Românii nu trebue nici de cum să se folesc o d’uă rudeniă directă cu Romanii. Oh, antropologii și capetele lor de morți! Ei ar trebui să se uite vădată în acești ochi cu privirea fieșă și lingușitore, se întrebe acesta gură regulată, ușor tremurândă, se privescá în de-ajuns acesta grațiă negliginte și cum mândră ș’apoi să se ’ncerce a tăgădui strânsa rudeniă dintre românce și femeile italiane. Romane penă în vîrful degetelor! Numai virtutea lor este francesă. Bucurescii vor deveni un mic Paris. Intre acestea se vorbesce acolo cea mai frumosă limbă francesă, și România , care n’are încă un Versailles, își are deja Trianonul ieî: Sinaia. Pe verful unui munte, într’uă localitate încântătore, unde mândra frumusețe a naturii Elveției se întâlnesce cu farmecul posițiunilor din giurul Baden-Badenului, regele își clădeșce un castel, viitórea sea reședință de véro. Pân’atunci el locuesce într’uă veche monastire de pe castele muntelui, ér regina a transformat un pavilion de vénatöre într’un culcuș poetic, unde dă ospitalitate museî și se lasă a i se dicta de ea versuri, cari, semnate de „Carmen Sylva” se duc în lumea depărtată. In acest castel, în acesta localitate a făcut Ea cele mai frumóse cântece ale Sele, în acest loc a cântat Ea pete, Aci mi-a rămas storul liber, Aci pot tempesta, face scompt, înfuria, Aci plouă balsamuri, ninge flori, Aci răsună ca și cântecul sonor al paserilor. Intrega pădure, care cântă cu mine Zidurile celulelor sunt spațiose. Nu este nici țărm și nici un sfirșit Care se ’mpedice sborul meu. Așa este sorta regilor, d’a fi trădați de limbuția ospeților lor și d’a nu putea scăpa de omagiile publice ce le aduce recunoscința. Dar apoi se țină numai pentru sine plăcerea unei conversații mai confidențiale, chiar când acesta ar atinge numai în trecut seriositatea vieței, a lua altora bucuria la care a participat cineva, ar fi un fel de avariție care nu și-ar avea locul. Când regele Carol afla despre sosirea mea în România, îmi făcu onerea a me invita la Sinaia. Personal lui fórle strimptorat de un așa mare considerațiune, dar lui mândru ca scriitor și ca francez. Nu mie ’mi aparținea acesta grație, ci țării și posițiunii mele. Ciar de la primul salut, chiar de la primele cuvinte înțeleseră sensul acestei simple și cordiale ospitalități a unui principe, care în propria sea persona și mai nainte de toți voiesce a îngriji de cugetările ce intră în țară, nu spre a ștampila acele cugetări sau a le isgoni de la fruntarii, ei spre a ’și le însuși, a le împrăștia , a unui principe care consideră ca vă dătoriă patriotică a sea d’a întreba și pe străini, d’a se mărturisi străinului, și care vresce a fi și primul cetățău din Sfatul său, precum a dovedit că este și primul soldat. Ochii regelui Carol privesc drept în față, vorba sea este forte otărîtă. Pentru ce ? Să fiă őre, pentru că este încă novice în arta regescă, pentru că este suveranul unei țări libere ? El nu-și ascunde nici uă fericire pe care vă crede putinciosá pentru densul și România, nu exagereza nici un pericol de care să se tămă mai mult pentru el decât pentru ceî-l-alțî din Europa. Melancolia, care se alipește de ordinar de demnitatea de suveran, îî este încă necunoscută , dar nici nu mai are acea mândria copilaresca pe care o resimte cineva când ajunge pentru prima oră la putere și gloriă ; el suă forte bine de ce a primit uă coronă regala de la țăra căreia i-a dat uă armată, și el portă acesta coronă, făcută din oțelul unui tun de la Plevna, cu curagiul vesel al unui soldat, cu modestia unui suveran constituțional , cu bucuria plină de încredere a unui tânăr serios, care și scre sorta înlănțuită de sorta unui tânăr popor serios. Regina din parte î resimte înaltul reî destin față cu un mirare naivă, care singură ar fi deja în stare se provoce respectul nostru. Dar vioiciunea și nălțimea spiritului ieî, a simțibilitățea iei pentru tot ce se petrece în lumea intelectuală, ceea ce se esprimă și mai frumos în propriele seî opere, încântătorea ieî conversațiune, cuvintele ieî repetî atât la întrebări cât și la răspunsuri,—tot acest fluid electric pe care ’1 revarsă încântătorea sea pudure nestudiată, face ca, pe lângă tot respectul ce ’1 insuflă, să nu-i vină nimănui în minte că n’o pate apropia și aruncă întrega-i figură într’un dulce lumină omenescă. Feneion zice că lauda este dulcea răsplată a virtuții... Regina României este predestinată a suferi în totă viața iei gloria unei asemene torturi de laude. Deja foi germane și francese au publicat poesiî d’ale iei și, o spun francamente, nu este vina mea déca în loc d’acésta schiță făcută în grabă și necompletă nu reproduc mai bine câte-va foi din acea presă minunată ce ’mi a fost permis să citesc. Se pare că ani îndelungi nu s’a cunoscut talentul literar al principesei ; ea păstrase pentru sine și secretul darului său. Dar, într’uă Zi—să fiă cre uă lacrimă, un surîs, uă simțire durerosă , uă impulsiune iresistibilă a inimei care a fost trădătorul? —într’uă Zi secretul fu descoperit, și d’atunci înaltei femei îi este tot atât de peste putință a scăpa de renumele iei ca scriitore, precum ’i-ar fi peste putință d’a nu cugeta și d’a nu da cugetărilor sale cea mai nemerită întorsătură poetică. Se scie ce se zice despre cealaltă Elisabetă, sfânta din Ungaria căria i se interzisese facerea de pomeni și care într’uă Zi împrăștiă pe drum trandafiri în loc de pâine spre a nu fi surprinsă asupra faptului pe când făcea pomenire. Elisabeta României se bucură de uă deplină libertate în bine-facerile iei; în chipul cel mai degagent împodobesce faptele de bine-facere cu florile poesiei și dă astfel că a dore suavă particulară credinciosei sale iubiri pentru noua patriă. România îi datoresce că viața literară și uă aspirațiune prin care se va termina opera progresului, precum datoresce tânărului iei Rege acea gloriă militară de care nu pare să fi lipsit un popor pacinic. In conversațiune, regina uită bucuros că este regină, și d’ac provine negreșit că cel care a auzit-o vă dată n’o pote uita. In