Romanulu, decembrie 1881 (Anul 25)

1881-12-03

1082 D. Nicolae I. Grigoriu s’a numit primar al comunei urbane Odobescu, din județul Putna. * * * D. Ion Urlățeanu, inspectorul adminis­trativ al ministerului de interne, este ’nsăr­­cinat cu gerarea afacerilor curente ale ad­­ministrațiunei județului Dorohoiu, pe tim­pul absințeî d-lui prefect, Eduard Gher­­ghel, în concediul ce i s’a acordat. * * * D. căpitan Ionescu Dimitrie, din arma flotilei, aflat în disponibilitate de concediu, de la 23 August 1881, se chiamă în acti­vitate, la vacanța ce este ’n corpul flotilei, pe daua de 1 Decembre 1881. * * * D. I. Zătreanu, fost revisor în serviciul impositului asupra băuturilor spirtase din județul Gorj, este numit în funcțiunea de șef-perceptor la biuroul vamal Buliga, în locul d-lui Nicolae Nicolescu, transferat. * * * De la 22 până la 28 Noembre s’au năs­cut în Bucuresci 117 copii și au murit 114 persone. Nașcerile s’au împărțit în modul ur­mător : Băeți legitimi 42 » ilegitimi 16 Fete legitime 46 » ilegitime 13 Din acest număr de 117 născuți sunt 9 israeliți. Decesele s’au împărțit cum urmeaju : Bărbați 68 Femei 46­ Din acest număr, 29 persone au murit la spital. Numărul copiilor morți înainte de 5 ani a fost de 51. DIN STRAINETATE Guvernul șerb voieșce a prezintă viitorei Skupcinî oă Carte albastră și să propună înființarea unui Senat și a unei Camere. —a — Uă depeșă din Berlin, adresată foii St. James Gazette, anunță că cornițele Kalnoky a exprimat în Berlin­otărîrea de a continua politica urmată de com­itele Andrassy și ba­ronul de Haymerle, adică înțelegerea și co­operarea cu Germania în tote cestiunile însemnate. SENATUL Ședința de Marți, 1 Decembre Ședința se deschide la orele 2­3­ 1 d. a. supt președinția d-lui vice-președinte G. Leca cu 41 d­in senatori prestați. Sumarul ședinței precedinte se aprobă. Discusiunea generală fiind deschisă, d. T. Rosetti zice că respunsul la discursul Tro­nului este scu uă 3 parafrasare a discursu­lui Tronului séa uă ocasiune spre a dis­cuta cu guvernul asupra diferitelor punte ce el conține. D-sea declară însă că opo­­sițiunea nu crede oportun a atinge situa­­țiunea generală a țerei, de­și ea este des­tul de imorală, după cum a declarat’o un ROMANULU­I DECEMBRE 1881 președinte al Camerei, nici a intra ’n dis­­cusiune cu guvernul. Totu­și d-sea declară că oposițiunea ar vota un respuns în care nu s’ar cuprinde un pasagiu privitor la cestiunea Dunărei, în care se recunosce de bună atitudine a guvernului de la ’nceput și până acum în acestă cestiune. D-sea surie că oposițiunea se mărginesce a lua act, ca și în trecut, de afirmările guvernului, fără a’î aproba sau desaproba atitudinea. Acesta este și causa care face pe oposițiunea conserva­­tore a nu vota proiectul de respuns la Dis­cursul Tronului. D. raportare D. Sturdza zice că acest respuns n’a fost formulat numai de majo­­ritatea comisiunii, ci și de unanimitatea comisiunii în care se află și d. A. Stirbey, deci aci era și un represintante al conserva­torilor. D. N. Voinov dice că ’n acest răspuns este un punt culminant care trebuie să facă pe orî și cine a lua parte la dezba­tere. D-sea crede însă că Senatul, în urma declarațiunilor guvernului, trebuie să se a­­răte mulțămit. Ne aducem aminte promi­siunea că drepturile nóstre pe Dunăre vor fi apărate, cel puțin ca și până acum, pro­misiune pe care națiunea a primit’o cu vă vine plăcere. D-sea doresce ca pasagiul privitor la Dunăre se fiă modificat pentru ca să potă fi votat de tote partitele. D-sea nu ’nțelege cum de guvernul nu vine să arate tote actele ’n privința cestiunii du­nărene și de aceea și d-sea este de părere că guvernul să nu cără din partea Sena­tului uă afirmațiune că el a aăptat până la capăt cestiunea dunărenă. Nu se póte dar pretinde ca Senatul, mai dinainte, se cea dă asemene recunoscere guvernului. D-sea este de părere a se lua mai bine trasa din Mesagia, adaugându-se că noi luăm act de aceste declarațiuni. D. Voinov nu ’nțelege cum diferitele frac­țiuni constituite ar putea să voteze un a­­semene respuns la discursul Tronului, un respuns care este mult mai slab ca însu­și Mesagiul, mai ales că Camera deputaților voiesce a da un respuns cu totul alt­fel de­cât al Senatului. Ad­­e­sea face oă com­­parațiune între cele două respunsuri și gă­sesce că acela al Camerei este și mai folositor guvernului chiar. Căci nu înțelege d-sea cum un corp legiuitor pate să vină a fi mai slab de­cât un guvern, pe câtă vreme acesta are uă respundere față cu străinătatea, pe când un corp legiuitor nu. De aceea este de părere sau­a parafrasa pasagiul din discursul Tronului privitor la Dunăre, se v a găsi un trasă mai corespun­­zătore cu cestiunea dunăreană atât de im­portantă. D. St. Șendrea, de­și se uneșce cu opi­­niunea preopinenților până la un punt óre­­care, totu­șî nu pote primi limbagiul d-lor. D sea nu înțelege cum într’un răspuns la discursul tronului se póte exprima o­ apro­bare a politicei guvernului, ceea ce ar în­semna un angagjament din partea Senatu­lui, mai ales că noi nu suntem aici aduși spre a aprinde tămâie pe altarele celor pu­ternici. Respunsul la discursul tronului nu este un bil de indemnitate care se dă nu­mai în cestiuni speciale. Ideia d-sale nu este atât de optimistă ca aceea a comisiunii, ci, din contra, se pare că uă fatalitate a persecutat pe guvern în tote actele sale. Ce a vedut are comisiunea de sublim în faptele guvernului? Vediul a vre­un act ? Nici unul. Și cu tote acestea comisiunea îî aduce laude. Nu vorbesc despre politica din afară, căci ea este forte complicată și d’aceea imî im­pun uă reservă. Dar nu este mai bună nici politica nostră din întru, unde domnesc e uă mare incertitudine, și d’aceea noi nu putem vota răspunsul la mesagiul tronului de­cât numai cu condițiunea ca majoritatea să modifice acel pasagiu care este un bil de indemnitate la adresa guvernului. D-sea este sigur că astă­zi guvernul a intrat, pe calea cea bună și de aceea găseșce de prisos a mai cere documentele diplomatice în pri­vința cestiunei Dunării, ci, din contra, este de părere a’l susține cu toții, fără a’î da un bil de indemnitate pentru trecut. D. Gr. Sturdza nu este de părerea d-lui Voinov a se parafrasa discursul tronului în privința cestiunei dunărene, de vreme ce acolo sunt două pasaje : unul bun ș’altul râu. Primim p’acela în privința unei aspre supraveghiărî, dar nu primim și p’a doua. D’aceea d-sea este contra părerii d­lui N. Voinov. D Dr. Severin crede de trebuință a se menține respunsul la discursul tronului ast­fel precum a fost redactat de comisiune și nu vede nici de cum în el un bil de in­demnitate, de vreme ce un asemene bil se dă pentru fapte îndeplinite, pe când aci nego­­ciările urmeza și cestiunea este încă ne­­resolvată. D. raportare D. Sturdza afirmă că comi­siunea nu s’a gândit a examina istoricul cestiunei Dunării, ci ea a avut naint­e nu­mai mesagiul regale, care spune nisce lu­cruri sigure și pe acelea le-a aprobat. Déca d. Șendrea n’a ved­ut în mesagiu chipul cum guvernul voiesce să vedă resolvată cestiu­nea dunărenă, atât, mai rea pentru d-sea, căci acestă soluțiune este esprimată în cinci punte și bine, aceste cinci punte, acesta programă venim noi se spunem Regelui c’o aprobăm. Daca oposițiunea vede alt­fel, n’are de­cât să vină să spună cum vede și apoi vom avea ocasiunea, să judecăm care vedem­ sunt mai conforme cu simțimintele națiunii. Dér d. Șendrea cere ca acest pa­sagiu în privința Dunării se fiă mai accen­tuat. Apoi cum póte se accentueze, pe câtă vreme d sea nu cunosce nici un act diplo­matic, și până unde voiesce a merge cu ac­centuarea ? D-sea nu vede dar un bil de indemni­tate în răspunsul la discursul Tronului, ci că simplă aprobare a celor declarate în me­sagiu. D. A. Voinov găseșce că pasagiul privi­tor la Dunăre din răspunsul la discursul Tronului este oă aprobare a politicii guver­nului în acestă cestiune. Apoi, cum am­ pu­tea da no­­uă asemenea aprobare, pe câtă vreme nu cunoscem actele diplomatice schim­bate în acestă cestiune. D’aceea d-sea re­petă cererea făcută ma î nainte d’a se pa­rafrasa pasagiul din mesagiu, afirmând tot d’uă dată că suntem gata a susține pe gu­vern în calea pe care a apucat. Cât pen­tru trecut, puțin ne importă, s’a <zis multe, pete pe drept, pete pe nedrept. Dar noî n’avem­ în vedere de­cât declarațiunile din mesagiu și ’n temeiul acelora voim a sus­ține guvernul. D. R. Boerescu ia cuvântul spre a finisei pe unii din d-nii senatori în temerea ce au că în pasagiul din răspunsul la discursul Tronului privitor la Dunăre ar fi un bil de indemnitate dat guvernului pentru politica ce a urmat în acesta cestiune. Căci, chiar daca ar fi ast­fel, ensu și d-sea s’ar grăbi să protesteze, de vreme ce are dreptul la acesta fiind-că a luat uă mare parte în ces­tiunea Dunării. D-sea dice c’acestă cestiune este forte delicată, de vreme ce ea e încă pendinte și prin urmare și noi nu trebuie să proce­dăm de­cât­ c’uă mare delicateță. D. Boerescu nu vede în ce s’ar putea da un bil de indemnitate guvernului, de vreme ce un asemenea bil nu se dă de cât la caș d’uă rea procedare și Corpurile legiuitóre vin de die : »te erlăm,“ și’i dă un aseme­nea bil. Apoi aci nu este nici cum cașul, de vreme ce, daca ne aducem aminte că în Main trecut, făcându-se uă interpelare asu­pra cestiunii dunărene, am dat sema Sena­tului despre nisce acte diplomatice de cea mai mare însemnătate. Intre acestea am vorbit și despre uă notă a guvernului aus­triac de la 9 Februarie, prin care ni se propunea un fel de soluțiune, dar la care noi n’am răspuns. Atunci, după ce am a­­mănunțit acele documente diplomatice, am­bele Corpuri legiuitore au trecut la ordinea dilei. Ast­fel dar cestiunea, pe tărâmul a­­cesta, ar putea fi considerată ca resolvată și bine, unde văd d-nii preopinenți un bil de indemnitate acum, și pentru ce mai cer ca pasagiul privitor la Dunăre să fie mai accentuat. Spre ce ofe dă asemenea accen­tuare, întru cât se vede atitudinea guvernului. De unde se vede acesta ? vor întreba unii. Din mesagiu și, până la probă contrariă, noi suntem datori să credem pe guvern în­tru ceea ce ne spune în mesagiu. D-sea cjice că Dunărea este un fluviu european și el trebuie să se afle supt supraveghiarea tu­tor puterilor. D. Iorgu Radu zice că nu póte vota pro­iectul de răspuns ce se presintă Senatului și rugă și pe ceî-l-alțî d-nn senatori a face tot ast­fel. D. E. Stătescu, ministru de externe, găsesce că in privința simțimintelor sunt toți de aceașî pă­rere. Singura frasă unde se vede că deose­bire este aceea în care se crede a exista un bil de indemnitate pentru purtarea de pen’a­­cum a guvernului în cestiunea dunărănă. D-sea crede că aceste reserve vor fi lăsate la oă parte și că Senatul va vota în cele din urmă în unanimitate răspunsul la discursul Tronu­lui. Mai anteiü Senatul n’a cerut a i se prezintă actele diplomatice și, afară de acestea, co­municarea acestor acte nu putea să-i aducă nici un element nou care să-î serve în răs­punsul la Mesagiul Tronului. De fapt, Cor­purile Legiuitore cunosc tote actele urmate până la Maia și atunci amăndouă Corpurile legiuitore au trecut la ordinea căiler, având chiar declarațiunea d-lui T. Rosetti că o­­posițiunea se crede satisfăcută. De atunci a venit guvernul actual din care fac și eu parte. Ei bine, aveți d-v. vr’un motiv d’a crede că de la venirea nostră la putere am avut o altă conduită de­cât aceea exprimată în Mesagia ? Mi se pare că nu, de vreme ce­­ noi am pus Corpurile legiuitore în posițiune d’a cunosce cum am voi să ve­dem resolvată cestiunea dunărână. De alt­­mintrelî, sunteți unanimi a recunosce că declarațiunile guvernului au fost primite cu să vine mulțămire de țară, prin urmare nu mai era trebuință de presintarea actelor diplomatice. Der­ere, votându-se trasa pri­­vitóre la Dunăre ast­fel precum este îns­crisă în răspuns, Insemneza a se da un bil de indemnitate guvernului? Nici de cum, de vreme ce bilul de indemnitate se dă pentru un fapt îndeplinit, pe când aci ces­tiunea este încă în suspens. Cât pentru resolvarea cestiunii regula­mentelor pentru calea dunărănă de la Por­­țile-de-Fer până la Galați, apoi cestiunea se discută încă între puteri și nu pot spune eu chipul cum va fi resolvată, destul nu­­­mai că astă­zi putem spune că noi ne vom menține pe tărâmul tratatului de la Berlin. D. G. Sturm íntr éba déca guvernul a fost pe tărâmul tratatului de la Berlin când a intrat în tratative pentru instituirea co­­misiunii miste, care avea aerul d’a forma un Stat în Stat în țara nostră ? Mi se pare că nu, și de aceea cred că guvernul nu-șî a făcut, datoria. D. ministru de externe z­ice că d. Gr. St­urza, făcând aceste imputări guvernului dovedesce că n’a citit desbaterile comisiu­­nii dunărene. Delegatul nostru de acolo, a avut, instrucțiunii oficiale din partea guver­nului și, daca el s’ar fi avisat se se abată de la acele instrucțiuni, guvernul ’l-ar fi desaprobat. De atunci încace nu s’a mai făcut, nimic positiv. Au urmat póte schim­bări de vederi. Note, dar nimic mai mult, și uă dovadă despre acesta sunt desbate­rile din sesiunea de tomnă a comisiunii du­nărene, în care delegații nu s’au ocupat cu cestiunea dunărenă. Ne maî fiind nimeni în scris, se pune la vot luarea ’n considerație a proiectului de răspuns și se primesce. Se votoda apoi cele d’ântâiă 4 para­grafe. La cel d’al cincilea d. Șendrea pro­pune un amendament care accentuază mai tare declarațiunile din răspunsul la discur­sul Tronului. Comisiunea consultată a respins amen­damentul d-lui Șendrea. D. Raportare D. Sturdza zice că acest amendament,, în partea lui cea d’antoiü, nu lasă de­cât unele cuvinte afară din pa­ragraful comisiunii, acelea adică : »guver­nul M. Télé a scrut să susțină și să ape­re drepturile și interesele țării.* Noi, când am scris aceste cuvinte, am avut în ve­dere Mesagiul, programa guvernului în ces­tiunea dunărână, și de aceea le susținem. Cât pentru partea a doua a amendamen­tului ea este oă copie a unui pasagiu din Mesagiu, și este de prisos. D. ministru de interne ,zice că guvernul nu pate primi acest amendament care, in urma declarațiunilor d-lor Șendrea și Stur­dza ar fi uă reprobare. Și pe câtă vreme nu cerem să aprobare, un bil de indem­nitate, apoi nu voim nici uă reprobare. Se pune la vot amendamentul și se res­pinge. Se pun la vot și ceî-l-alțî paragraf! și se primesc. Proiectul de adresă în total, pus la vot cu apel nominal, se primeșce cu 35 voturi pentru și 1 contra. Se trage apoi la sorți comisiunea care să prezinte M. S. Regelui răspunsul Sena­tului la discursul Tronului și resultatul este: do. generare Manu, generare Florescu, A. O­­răscu, Fotino, Atanasiu, Episcopul Dunărei de jos, Episcopul de Râmnic, St. Șendrea, Ciolac, G. Cantacuzino și Bădescu. Ședința se ridică la orele 5 și jumătate d. a. anunțându-se cea viitare pe a doua­­ si 2 Decembre. .........­....................... ADUNAREA DEPUTAȚILOR Ședința de la 1 Decembre 1881. Supt președința d-lui președinte D. Bră­­tianu. Ședința se deschide la ora 1 și jumă­tate după amia­ qyi. Presinți 88 d-nn deputați. D. Teriachiu rogă pe biuron a interveni pe lângă guvern să cera dosarele relative la interpelarea d-lui dr. Petrașcu. i­. dr. Petrașcu ’și desvoltă interpelarea în privința administrațiunei d-lui­­ Anas­­tasiu prefectul de Tecuci. D-sea dice că prefectul lipseșce de la postul său, că prin comune nu s’a dus nicî­ uă­ dată să se în­credințeze de onestitatea primarilor. D sea este arendaș în județ ceea ce face să nu potă fi prefect în acel județ, căci este în contra legei. D. C. A. Rosetti arătă că de 15 ani de când cunosce pe d. Anastasiu nu l’a cu­noscut de­cât ca deputat și senator și ales chiar pe timpuri când era în opoziție, ceea ce probeza că se bucură de un mare stimă în județ. D-sea a fost rugat de toți miniș­trii cari s’au succedat, de d. Vernescu Co­­gălniceanu, Brătianu, cărora le a presintat den fisiunea să rămâie la postul său. D. Ro­setti termină cricând că d. Anastasiu nu mai este arendaș. D. D. Racoviță combate­­ fisele d-lui Pe­trașcu, făcând să reiasă calitățile d-lui Anas­tasiu ca prefect, care a îmfrumusețat ju­dețul. D. G. Vernescu declară că nu scia că d. Anastasiu era arendaș în județul Tecuci, căci nu’l numea prefect, căci este contra legei. FOSTA ROMANULUI, 3 DECEMBRE SEPTEMANA TEATRELOR TEATRUL NATIONALE.-Cămătarul, comedia în 2 acte de d. Gr Ventura. Marția trecută s’a jucat la Teatrul Na­ționale­uă comedie în 2 acte de d. Gr. Ventura, Cămătarul. Piesa a mai fost ju­cată, în 1872, mi se pare, supt titlul TJă căsătoriă în lumea mare. Însă pentru ma­rea majoritate a publicului, spectacolul pre­­sinta interesul unei prime represintațiuni. Sala era plină, lumea alesă și aplauzele au fost numerose. Va se efică că d. Ventura a scris un cap­ de operă ? Nu. Dar a scris o­ lucrare originală, care dovedesce uă rară dibăciă de condeiü. Nu este ore destul ca să ne bucurăm, ca să batem din palme? Piesa are greșeli, totă lumea se vede și chiar autorul le recunosce. Însă nu greșe­lile ca să se le vedem, ci calitățile. Mai anteri­or. Ventura are darul scenei și al dialogului, ceea ce este mult. Apoi is­­butesce de minune a zugrăvi un caracter în câte­va trăsuri, ceea ce este esențial la teatru. Un lucru lipsesce pieselor d-sele, țesătura, tote sunt cam descusute, cum­­ zice francesul. Acțiunea se pierde în amănunte, în loc ca amănuntele să convergeze tote spre un singur punt, acela din care trebuie să iasă desnodămentul logic al piesei. Acesta greșală este mai bătut dre la ochi în Cămă­tarul. Auc­iam, după represintațiune, per­sone cari spuneau că piesa s’ar putea numi mai bine Vă sacră păcălită, séu Cum se împacă două soți, séu Cum se nasce iubirea după căsătorie, séu Vn nor peste luna de miere, séu.... Două­ fieci de titluri s’au pro­pus și mai taté erau bune, pentru că inte­resul se ’mparte mai d’uă­potrivă între deosebitele personagie ale piesei. Nu seiü decâ pentru mulți d. Vâlvoreanu și d-na Bulignanu nu sunt tot atât de interesanți, mai interesanți chiar de­cât d. și d-na Bernescu. Eu unul n’am nici uă simpatie pentru acest domn care intră, iese, ne spune că a perdut bani pentru că nevesta­tea e prea rece cu densul și nu face nimic pentru ca să fie mai puțin rece, nici pentru păpușica ce a luat de nevăstă. Aceste două ființe pot fi adevărate, au trăit, trăiesc póte în societatea română, dar nu ne intereseza. Căsătoria lor nu înțelegem cum s’a făcut, împăcarea lor pare că fantasiă, viéța lor uă sbârn­itură superătore, convorbirea ca și inima lor sunt gole. Așa le-a voit auto­rul ș’a isbutit, precum a isbutit a ne arăta un bărbat deștept ș’uă femeiă cinstită în d. Vâlvoreanu și d-na Garanescu, cari vor fi două soți fericiți. Ei sunt adevărații purtători ai piesei. Ei duc acțiunea și resultatul tot al lor este. D’aceea ași propune ca titlu n­ai potrivit, de n’ar fi prea lung . Resplătirea unei fapte bune, căci, voind a face pe prietenii lor fericiți, d. Vâlvoreanu și d-na Garanescu au asigurat propria lor fericire. Trebuie ore să vă povestesc subiectul piesei ? E că-s în câte­va cuvinte. D. Bernescu a luat de soție pe fiica mândrei d-na Bu­rignanu, căreia ’i-a părut rea chiar a doua zi după cununia c’a lăsat pe feta sea să facă ceea ce numesc e­ră mesalianță. Soții însă nu se iubesc. Lui ’î-a plăcut fata, iei Ta plăcut căsătoria. Dér­ită dată căsăto­riți, el a ved­ut că fata este un ce rece, mândru și s’a dus să caute la mesele de joc emoțiunile ce nu le găsesce a­casă; ea, care se vede părăsită, își plânge sortea și acasă bărbatul său, în loc d’a vedea că ea singură e de vină décâ el nu stă lângă dânsa, décá nu scie să’l rețină. Ah ! déca femeile ar face pentru a fi plăcute bărba­ților lor jumătate din ceea ce fac pentru a plăcea lumea, nu s’ar vedea atâtea despăr­țenii. Luna de miere a d-lui ș’a d-nei Bel­nescu n’a durat de­cât câte­va zile, și, când începe piesa, vorba de divorciü ce-o pronunță d-na Bulignanu găsesce un ecou în inima amânduror. Din fericire, d. Vâl­voreanu și d-na Garanescu se ’nsărcinără a ’mpăca acești două copii, a face să iesá scânteia din inima d-nei Belnescu ș’a răs­turna proiectele secret, care va avea póte necazul d’a vedea pe copila­rea fericită într’un mesalianță, dar nu plăcerea d’a o vedea divorțată. Unde e cămătarul, acel cămătar care a dat numele șefi piesei ? Cămătarul esistă în piesă, dar ca un personagiu secundar, acce­­soriu, care ar­­ putea forte bine să fie înlo­cuit­ d’un altul. Cu tóte acestea, mulțămită actorului care a jucat rolul, d. Iulian, și cestiuneî antutare ce el o pune pe tapet, cămătarul merită d’a figura pe afiș. Discu­siunea ce se ivesce între Nathanescu și D. Vâlvoreanu este prea lungă, diceaü­unii, și de prisos. Lung, se pate, de prisos, nu. Singura imputare ce s’ar putea face d-lui Ventura este că, după discusiune, cei două adversari își pastreza posițiunea lor; cesti­unea, nici piesa d’altmin trelea, n'au făcut nici un pas. Par’că asistăm la un strălucit asalt de arme, în care nici unul, nici altul din cei două adversari nu este at­ins. Dar cu ce natural sunt conduse tote per­­sonagjele, cum scânteieza dialogul. Nu este uă piesă, convin și eu, dar trebuie să măr­­turim că este uă prea frumosă schiță, uă prismă cu mii de fețe în care se resfrâng tipuri bine nemerite. Mai trebuie se recunoscem și acesta , că ceea ce numim defect la d. Ventura, este numit calitate în autorii francezi,cei mai aplaudați : Pailleron, Gondinet, etc., și că nu tuturor este dat d’a crea tipuri și d’a le da vieța Autorul Cămătarului a creat la teatru o­ sumă de tipuri care au deve­nit popolare ca Bacalovici din Curcanii, grecul din I­ es­e Dunăre­, Nathanson, acela care n’are perciuni la cap, dar avea per­ciuni la inimă, d-na Burignanu, etc. Nu este destul ca să-l aplaudăm, să ’l îndemnăm și să ne bucurăm de succesul lui. Terminând nu pot se nu felicit pe ac­torii care au jucat piesa cu ensemble și au contribuit din tote puterile lor la reușita piesei. D-na Efr. Popescu a fost perfectă în rolul d-nei Burignanu, și Julian minunat în Nathanson. D-na Manolescu și d-na Ver­­ner au fost bine. Mai puțin ne a plăcut d-na A. Romanescu care era nervosă in sera represintațiunei și vorbia prea repede. Cată să adaog că rolul este cu totul ingrat. Ancă uă vorbă. S’a obicinuit, în timpul fostei direcțiuni, d’a se da piese traduse de actorii teatrului. Observăm că de cât­va timp se urmeza acestă sistemă în con­tra căreia am protestat de multe ori și cu noi presa întréga. Am dori să cunoscem părerea d-lui Cornescu în acestă privință Fr. Dame Ieri la Teatrul Național s’a jucat cu mult succes don Cesar de Bazau. D-nele Fr. Sarandi și Velner, d-nii Pascali și Millo, au fost aplaudați și rechiemați.

Next