Romanulu, septembrie 1882 (Anul 26)

1882-09-11

680 făcut tot ce­­ i-a stat prin putință spre a o împedica, și de­și se dice ca autoritățile italiane au dat celor austriace tot concursul lor spre a prinde pe vinovați și a preîntâmpina rea­­lizarea planurilor lor vătămătore. Nu ne îndoim de aceste asigururi, căci nu vedem ce motiv ar avea cei din Viena d’a spăla pe guvernul italian, daca ei n’ar fi în a­­césta privință cu totul convinși.­­Dar prin acesta afacerea nu este nici­de­cum resol­­vată pentru noi. De fapt există acum în poporațiunea Ungariei ca și în aceea a Austriei părerea că guvernul italian nu ’și-a făcut pe deplin datoria, în urmărirea agitațiunilor îndreptate contra Triestului. Se pare ca guvernele Italiei și Austro-Un­­gariei să fie amendoue pline de cele mai bune întențiuni de a trăi în bună vecinătate și sinceră amicie. Prin acesta guvernele au intrat numai pe un cale pe care dorința majoritații ambelor popor­ățiuni le-au desem­­­nat-o de mult încă. Dar pentru ca acesta alianță de amiciție se potă prinde rădăcini tari, pentru ca ea se fie eficace și folosi­­tóre, trebuie ca mai ăntâiu poporele se credă în ea. Trebuie însă ca credința în amicia am­belor State se fi fost necesar minte adânc sdruncinată în ochii poporațiunii monar­­chiei nóstre, de vreme ce acesta popora­­țiune, după cum s’a întâmplat în aceste din urmă timpuri, a avut de repetite ori oca­­siunea se afle ca agitațiunile ostile contra monarh­iei, care au de scop ca, prin bombe omorîtore, se despartă că porțiune însem­nată de monarhie, au origina lor pe tărâ­mul regatului italian, posedă acolo organi­­sarea și mijilacele lor de ajutor, fără ca pene acum autoritățile italiane se le fi com­bătut într’un chip eficace. Cum su­serăm, acest fapt, pe care-l constatăm cu părere de roti, este de natură a compromite în o­­chii poporațiunii bunele, amicalele relațiuni dintre Austro-Ungaria și Italia și minuna­tele relațiuni dintre ambele guverne. Supt titlul de „închiderea unei scule germane,“ chiarul Neue freie Presse publică următorea telegramă ce i se trimite din Praga cu data de 19 Septembre . Când scala din Holesowitz se deschise și se adunară copiii, se presintară de uă dată două represintanțî ai comunei cu secretarul comunei și cu un geandarm somând pe director se isgonesc­ pe copii. Directorele refusâ. Dar fiind-că se făcu încercarea de a recurge la forța publică, directorele isgoni pe copii, după ceea­ ce autoritățile cehe închiseră șcala germană. Directorele pro­testă contra acestui act și va întreprinde demersurile trebuinciuse contra comunei, Mențiune spunea despre încheiarea unui tra­tat secret între Turcia și Englitera. Tot ast­fel este și scriea câ Italia a propus un protectorat european asupra Canalului de Suez și cu­d. Mancini a cerut printr-uă circulară admiterea Spaniei la desbaterile europene asupra cestiunii egiptene. RUSIA ziarul Petersburgija Wjedomosti co­­menteza în chipul cel mai călduros în numărul său de la 19 Septembre, cuvintele rostite de principele Nikita al Muntenegrului față cu deputațiu­­nea comitetului slav de bine­facere. Citatul chiar nu vede în ele nici oă provocare, ci numai un adevăr curat și liniștit, care nu e periculos pen­tru nimeni. Este de datoria Rusiei, dice el, d’a protege Muntenegrul, câcî acesta este uă afacere de înțe­­lepciune politică și nu însemneza nici­de­cum un resbel cu Austria, care are mai multe cuvinte d’a se teme d’un conflict cu Rusia, de­cât acesta dă un conflict cu Austria. Bătălia de la Waterloo nu pate fi luată ca un model de strategiă, dar ea este un e­­xem­plu memorabil de ce pot tenacitatea și curagiul far­ă margini. In fie­care din res­bóiele ce au­ susținut de câți­va ani, En­glesii au­ arătat acelea­șî calități și acelea­șî defecte ca în Egipet. Au­ fost tot­d’a­una moi și stângaci, dar grație unei energii staruitore, sórta a fost silită să se pronunțe în favorul lor. Să ne aducem a­minte ce li s’a întemplat în Zufuland, în Afganistan, pretutindeni, începuturile sunt nenorocite, sfîrșitul îi despăgubesce. Alții ar fi ocupat Egipetul în câte­va zile ș’ar fi scăpat acesta germană fară de multe nenorociri. Tre­buie să recunoscem ca dacă prestigiul lui Arabi n’a crescut prin cele ce s’a petrecut în Egipet, al Englesilor a perdut de sigur... Le Temps publică următorea tele­gramă ce i se trimite din Alecsan­­dria cu data de 17 Septembre­­­v­ S’au­ arestat : colonelul Soliman Davud, unul din instigatorii incendiului și a­rei Alecsandriei; Rifaat, secretar al con­­liului în timpul ministerului lui Mahmu­d Samy și fiu­ al lui Namuk-pașa, uă -diniara mare-vizir la Constantinopole, și în­ fine șeicul Ab­du, director al presei indigene.­­ Mandate de arestare au­ fost lansate­ contra unui­­ ziarist cu numele de Neddiiu, care a fost și el unul din provocatorii ma­sacrelor din 11 Iuniti, și ’n contra lui Kan­­dil, prefect de poliție la aceea­și dată. S-a descoperit că incendiatorii refugiați din Alecsandria făcuse preparativele nece­sare pentru a incendia și a prăda Can­arl în momentul sosirei trupelor engleze. >*­uă telegramă din Alecsandria, cu data de 20 Septembre și publicată de Pester Lloyd, anunță urmatorele: Casa din Cairo a lui Arabi a fost jăfu­­ită. Elvețianul Ninet fu arestat după cere­rea consulatului general englez. Un corp de trupe din Salihieh, care se compunea din infanterie și patru baterii, a depus ieri armele în Tautah. Generarele Wood a tri­mis un regiment la Damanhur, unde se faice ca ar fi amenințați chrestinii. Generife­rele Wolseley refusa d’a primi r pe Arabi. In palatul Ramleh de aici se țin acum 300 oficială ca prisonieri. Se fa­ce cu corpul u­­lemalelor din Constantinopole a făcut apți la mijilocirea Sultanului, pentru ca Arabi să nu fiă spânsiurat; dar Sultanul vreate să lase cea mai mare libertate de acțiunie Khedivului, răspundă asupra literaturei franceze moderne. Credem ca s’ar putea cere de la consiliul general să revie asupra­ a­­cestui punt și să stabilescá ceea ce profesorii au a preda și ce trebuie să învețe școlarii.­­ ENGLITERA Wiener Allgemeine Zeitung publică următorea telegramă din Berlin cu data de 19 Septembre: Dibăcia și puterea care au­ caracterisat pene acum atât acțiunea diplomatică cât și cea militară a Engliterei față cu Egipetul, au­ fost cu atât mai mult apreciate prin cercurile conducătore de aici, cu cât se asceptau la ce­va contrariu și la un șir de greșeli din partea Englesilor. Nu pare ex­­clusă credința ca mersul evenimentelor se conducă, și daca nu la uă abatere totală a politicei germane de pene acum, cel puțin la un­are­care înclinare a iei în favorea u­­nei apropieri și stabiliri de relațiuni ami­cale între Germania și Englitera. Prin cercurile bine informate de aici se privesce într’un chip forte pacînic situațiu­­nea. Chiar de acum, de­și nu se cunosc încă propunerile englese, se consideră ca de tot aplanată crisa egipteană. Kreuzzeitung scrie următorele în nu­­măru­l de la 19 Septembre: Și astă­zi­ se privesce numai ca să in­ MUNTENEGRUL Se anunță din Cetinje, cu data de 19 Septembre, câ trimisul turcesc de acolo a primit ordinul se íncepa ne­­gocieri directe cu guvernul munte­negrean pentru regularea definitivă a puntelor de neînțelegere de la frun­tarii. Glarnisorile de la fruntariile al­­banese au fost întărite, de­și tribu­rile albanese mărginașe nu au mai fă­cut nici o­ nouă încălcare. Triburile Hotti și Gruca nu se mai duc pe piața de la Podgorița, fiind­că ele se tem acum de represalii pentru c­ă au omorît pe un Muntenegrean. OLANDA Se anunță din Haga ca regele a deschis Camerele. Discursul regal a­­rată intenția de a se cerceta cari sunt articolele din Constituție cari trebu­iesc modificate. Se vor înfățișa pro­iecte pentru reforma sistemei impo­­sitelor și mărirea veniturilor. Discursul anunță că nouă organi­­sare a impositelor comunale, a drep­tului electorale, oă revizuire a legii privitore la învățământ. Discursul exprimă apoi speranța că tote măsurile vor fi luate pentru in­troducerea noului cod penale. Relațiunile cu străinătatea sunt din­tre cele mai amicale. ROMANTJ LA 11 SEPTEMBRE 1882 CESTIUNEA EGIPTEANA Les Débats de la 16 cuvinte, după ce aruncă o­ privire generală asupra operațiunilor engleze în Egipet și constată ca ele au fost conduse prea încet, adauge urmatorele rîndurî, cari credem ca nu vor părea lipsite de interes cititorilor noștri . ...Lenea cu care Englesii au­ operat pene acum arăta cât de neîndestulătore este or­­ganisațiunea lor militară, cât de puțin este ea nemerită pentru resbóiele mari. Acesta ne face se ne gândim la pericolele care i ar aștepta dacă ar fi siliți se lupte sin­guri în contra unui inamic european. Multă vreme nu s’au îngrijit ca se aibă aliați; cu tote acestea fără aliați n’ar putea face că adevărată campania. Ei n’au­ fost nici uă dată militari mari ș’apoi de mult au­ per­­dut obiceiul loviturilor îndrasnețe și a ma­nevrelor fulgeratóre. Dar este de admirat la el statornicia cu care, printre multe gre­șeli, își urmăresc scopul și-l ajung. N’au­ trăsuri de geniu, n’au chiar viul scântei de inteligință; dar au­ șirul și tăria voinței. Consiliul general al învățăii public nu se va atinge în anul 1Lj­cesta de programele învățământului secundar, care­­ ar rămâne așa cum au fost stabilite acum un­ an. Fiă­ ne permis casé să semnalăm d-lui ministru al instrucțiunii publice programa privitóre la predarea lim­­bei franceze în cursul superior. In loc d’a se alege bucuti alese din autorii despre care se vorbesce școlarilor în clasa VI și ’n a VII, s’a determinat câte-va opere, mai tate în versuri, a căror studiare nu prea este folositóre. Ceva mai mult, programa­tice­ct se va preda și elemente de literatură francesă modernă. Ar fi bine să se arate ce se înțe­lege prin cuvântul „modernă“. Este vorba de literatura de la 1640 până astă­zi, după cum înțeleg unii profesori, sau numai de literatura contimporană, după cum înțeleg alții, îndreptarea este forte însemnată, câci prin programa de bacalaureat se cere asemenea ca candidații sĂ SOIRI­I ALE BILEI Astă­ dî 10 Sept. termometru case­ Menu (Succr. de Shuer), calea Victoriei, 75, aréta grade Réaumur : La 12 ore noptea -j-10.5 La 7 ore dim.­­|-13. La amiédi -­-20 înălțimea barometrică 754 mm. Cerul senin. * * # Aflam ca A. S. Principele Bulgariei va mai sta încă vr’să done <ifie în Sinaia. * *­­* D. Țancov, ministru al Bulgariei la Bu­­curesci, s’a întors în capitală. * * * Aflam câ în curend se va constitui în Bucuresci că societate supt denumirea de Progresul economic, al câreia scop va fi sprijinirea și reconstituirea comercialui ro­mân, mai cu semn în părțile de dincolo de Milcov. * * * S’a întemeiat în Focșani oă asociațiune a membrilor corpului profesoral supt nu­mele de Societatea Corpului Didactic. N­ lt­ram prosperitate și viață lungă. * * * D. I. Bibicescu s’a întors din Vâlcele (Ellepathak). Congresul țăranilor de la Coribeni Diarul Țăranul publică în No. de la 5 Septembre programa întocmită de delegații țărani în întrunirea din 29 August. 1. Respectarea și aplicațiunea legilor. 2. Cultură solidă, profesională pentru țărani. 3. Deplin exercițiu­ în drepturile lor con­stituționale. 4. Independintă acțiune­a țăranilor în materie electorală. 5. îmbunătățirea fortei muncitorilor pe tote căile. Miciloce de realizare 1. înființare de comitete în tote județele. 2. înființare de comitete sucursale în tote plășile. 3. Conferințe ținute în fie­care județ cu ""delegații tuturor județelor din țară. 4. Susținerea chiarului Țeranul și a celor ce se vor mai fonda de comitetul central V­ARIETATE Impădurarea și înerbarea munților (Urmare și fine) 1) Ori­care ar fi grija cu care lucrările ce am indicat se vor face, nu vor putea să indeplinesca scopul lor dacă impădurarea nu completeza opera întreprinsă. In fapt torenții n’au­ devenit periculoși de­cât după ce pădurile care acopereau­ altă dată vâr­ful munților au­ fost distruse; opera omului consistă a fiî în a face din nou­ lucrarea pe care o făcuse natura și a câror efecte fe­ricite au­ fost distruse prin neprevederea omenilor. Impădurirea are de scop să creeze pe malurile torenților un vegetațiune lemnosa, care se respund­ă la mai multe condițiuni. 1) A se vedea Românul de la 10 Septembre. 1 Prima este ca copacii să aibă rădăcini destul de puternice pentru a strânge pă­mântul cu rămurile lor, a-1 face mai per­meabil, și ’n ori­ce cas a-1 protege în con­tra dărăpănatei. In al doilea loc, trebuie ca acesta vege­tațiune să prezinte un acoperiș, destul de complet pentru a scote suprafața lui de supt afluințele atmosferice. A treia condițiune este ca să dea un humus din ce în ce mai abundente, menit pe d’uă parte se fertiliseze pământul și să mărască puterea vegetațiunii, pe d’altă parte se folosesca regularea scurgerii apelor plu­viale sau­ a zăpeziilor topite la suprafața lui. Uă a patra condițiune, nu mai puțin in­dispensabilă, este că aceste efecte să se mențină fără întrerupere și se se desvolte cu ajutorul timpului, care ad­­jócit rolul unui factor de prima ordine. Din tote metodele de esploatațiune a co­pacilor, vodea (1) respunde mai bine acestor condițiuni, se pate fa­ce chiar că ea este singura care răspunde într’un mod absolut. Cu tote acestea, după cum observă d. Dumontzeu, cu esperiența unui bun pădu­rar, este vădit că cu condițiunile în cari se prezintă cel mai des terenurile destinate împăduririi, nu se pote obține pretutindeni și do uă dată crearea unei poporațiuni de copaci ch­­emațî să formeze rodhea dorită și câ în multe punte va trebui să se mulță­­mesca a forma mai ăntâizi­vă vegetațiune pre­care s’a aștepta ani întregi pentru ca condițiunile pământului să fie îndestul mo­dificate. Dar ori de câte ori se pate, de la început, să se pregătască stufișurile suscep­tibile de a forma rodea, să se lase orî­ce gând d’a se crea dumbravi (taiUis). Relele acestor din urmă, din puntul de vedere al împăduririi, sunt în adevăr de natură diversă. Cel d’ăntuizi este că ne-reînoindu-se de­cât prin seminceri, presintă, din puntul de vedere al perpetuării, mai puține garanții ca redea, care se regenereza prin semănă­tură. Al douilea că în condițiunile ordinarii nu presintă o­ altitudine mai mare de 1200—1500 metri, și prin urmare din­colo de limita acesta nu pot fi întrebuințate. In fine, dumbrava este esploatată pe su­prafețe destul de mari cari se las desco­perite cu totul sau­ în parte în momentul esploatațiunii, pe când vodea (și acestă mă­sură este adoptată pentru pădurile de pro­tecțiune) pate să se esploateze prin meto­dul grădinăriți, care nu întrerupe nici uă dată tufișul într-un mod apreciabil. Nu este destul a spune că vedea este modul de esploatațiune al pădurilor care convine mai mult pentru lucrările de îm­­pădurare; trebuie se stim care sunt esen­­țile ce trebuiesc adoptate de preferință. Alesul lor variaza după mai multe condi­­țiuni, din care cele două principale sunt clima și natura pământului. Din puntul de vedere pădurăresc, d. Mathieu­, fost supt-director al scólei din Nancy, a împărțit Francia în patru clime : regiunea mediteraneă sau caldă, care se întinde de la litoralul mare, până la o­ altitudine de 600 metri; regiunea medie sau temperată, de la 600 la 1000 metri; regiunea alpestră sau rece, de la 1000 la 1800 metri; regiunea alpină sau­ forte rece, de la 1800 metri la limitele vegetațiunii copăceilor (arbustive). Esențele de adoptat pot să fie clasate în atâtea grupuri. Suc­cesul operațiunilor pate să depindă și din aceea ca esențile să fie întrebuințate prin semănături directe sau prin plantațiuni de copaci tineri provenind din semănături e­­secutate în pepiniere speciali. Principiul pe care esperiența l-a pus în vedere este ca, în impădurarea munților, semănăturile esențe­lor foiose nu dau, în genere, nici un folos, afară de stejarul roșu și castanul, precum­­ și unele esențe nereșinose cu foi per­­sistente. Acesta fiind stabilit, în regiunea caldă nu sunt de­cât trei esențe principale pen­tru înpădurarea terenurilor gale: pinul de Alep, pinul maritim și stejarul verde, și ’n câte­va coșuri speciali stejarul plută, roș­covul și pinul piniar sau de Italia. Bradul maritim, stejarul verde și stejarul plută, pot fi întrebuințați numai prin semănături; pentru cei­l­alți, după întâmplări, se pot întrebuința semănătura sau­ plantațiunea. In regiunea temperată, esențele cari tre­buiesc introduse mai cu semn prin semă­nături sunt urmatorele: stejarul roșu, cas­tanul, pinul lariciu. Acele pentru cari plantațiunea e m­­ai folositare sunt: pinul silvestru, pinul negru, fagul și bradul. El în regiunile superiore, afară de fag și brad, cari se întâlnesc încă, principa­lele esențe car­e trebuiesc să domine sunt pinul , crochets, epicea, moliftul și pinul cembra. Din aceste 4 esențe numai pinul­­ crochets pote fi reservat exclusiv planta­­țiunii; pentru cele­l­alte se pute întrebuința și sistemul semănăturei. Nu putem întră aci în amănuntele tehnice asupra lucrărilor de semănătură sau­ plan­­tațiune. Trebuie se adăugam numai ca în anii cei d’ăntâiu acești copaci trebuie să fie protegjați din sus în contra darăpănu­­rilor terenurilor, și ’n jos în contra surpă­rilor lor. Să pot întrebuința clagonagiuri stabilite sau în rîndurî paralele, sau­ în rîndurî oblice, urmând diverse unghiuri. Dar este mai bine să se facă garduri, a câror rădăcini au­ oă acțiune mult mai energică pentru a reține pământurile. Esen­țele cele mai avantagiose pentru plantațiu­­nile de garduri sunt: robinierul, ulmul, mestecanul, cornul, măceșul și prunul din Besanson. Lucrările de împădurire produc ele un efect folositor într-un timp scurt ? Am fi­ls mai sus ca timpul era unul din principalii factori ai utilitatei lor ma­sime, dar nu tre­buie să conchidem de aci câ un mare nu­măr de ani este necesar pentru ca plan­­tațiunile să exercite să influință otărîtore fie asupra stingerii torinților, fie asupra menținerii pământului pe creste și pe po­vârnișuri. Câte­va exemple extrase dintr-un raport adresat de curenți Senatului ne vor permite să conchidem cu cifre precise. Perimetrele regenerate prin serviciul pă­durilor în acești 20 din urmă ani se urcă aprope la 90.000 ectare. Pretutindeni efec­tele lucrărilor au­ fost simțitore peste pu­țină vreme, pământul s-a întărit, muntele a devenit productiv și inofensiv. De exemplu, în urma lucrărilor efectuate în perimetrul din Boissard (Isère) , proprietățile vecine de Torentul din Riffel au­ putut fi cul­tivate,­ și satul Fau, altă dată amenin­țat, a deschis în perimetrul restaurat un canal de derivațiune aducând apele torentului până la fântâna publică. O­­rașul Bourg-d’Oisanes, rădicat pe un fost con de defecțiune, altă­dată amenințat în esistența lui prin torentul Saint-Antoine, lasă astă­zii se caută în ruină stavilele ce rădicase altă­dată cu mari cheltueli și cari au­ devenit astă­zii nefolositore. După ese­­cutarea lucrărilor de consolidare și împă­­durirea întreprinsă în perimetrul Lus-la- Croix-Haute (Drôme), torenții și rovinele, a câror efecte distructive se întindeau­ pe cea mai mare parte a terenurilor câmpe­nesc­, și î n special asupra locuințelor din cătunele Grisail și­ Granges, au­ devenit cursuri de­ apă nevetamatore , ne cărând mai nici un material, mai bine de 120 ectare de cultură fertilă, represintând uă valore de 300.000 fr., sunt aparate de văr­sările de altă­dată atât de dese și de îngro­­zitore. Lucrările esecutate în perimetrul Chatillon-en-Diois (Drôme) au­ făcut cu totul nevătămător torentul Suel, care amenința d’a dreptul cătunul Chatilllon și culturele 1) Crâng, pădure mică, cu alt­ceva, ca să nu bage de sema trans­­­­portul tabloului. In timpul nopței tabloul se va așefia în salon și se va încorona cu lauri, oi dimineța când bunul Willi va in­tra în salon la dejun, este eroul seu­ care-l va saluta cel d’ănteu. — Ideia este forte bună, respinse Ran­­ton zîmbind, și daca n’ar fi tocmai acest erou, ași oferi cu mare plăcere ajutorul meu­ — dar și ast­fel cum este, nu me dau în lături, câcî esci tu care m’am rugat! Tonul lui ajunse a fi atât de mișcat, în­cât Ana se uitâ la densul cu mirare; el băgă de sema surprinderea iei și urma, strângându-i mâna. — Poți dispune de mine, Ana ! da! deca ai vrea să-mi poruncesci tot­ d’a­una! Cât de mult mă bucur cu esci­âncă liberă, ca nu iubesc­ pe alt­cineva! îmi dai voe să te cer de la tatăl teu ? Ana părea a se lupta, déca ar trebui se surîflă la aceste cuvinte ca d’uă nebunie sau déca ar trebui să se supere; cel puțin în chipul iei se schimba roșiia cu îngăl­­benirea. Ea își retrase răpede brațul și-î fu­se: — Atât îți pot spune, vere, câ­ndi în Slavia nu găsim nimic atât de nesuferit ca cochetăria și câ socotim nebuni pe acei cari își închipuesc a închieia, după uă cunos­­cință de două cjfre, uă legătură pentru e­­ternitate. — A no ! striga junele ca un gest rugător. Nu crezii în a tot­puternicia amorului ? Daca durata lui e neperitare, începutul lui e opera unui moment, și eu­... — Nici un cuvânt mai mult, Albert, striga ea supărată, dacă nu voiesc a se spui to­tul tatălui meu­, cerendu-i protecțiune con­tra nebuniei tale! Iți pare lucru plăcut, urmă ea zîmbind, a scăpa de urît la Thier­­berg, jucând un mic roman? Poți se-l joci din partea mea daca nu găsesc.i nimic mai bun de făcut, poți să-mi faci uă petrecere, dar nu cere ca eu să joc al douilea rol. — O, Ana!­­zise el oftând. Am meritat are acesta batjocură ? Vorbele mele sunt sincere, inima mea e credinciosa ! Serta care îți pot oferi nu e stralucitore, dar e ast­fel ca ar putea fi mulțămită, fericită. — N’ajunge în fine și tragic. Mai bine ași asculta ori­ce de­cât ăst patos. In ori­ce cas am meritat batjocura, și póte te va vindeca. Vino, fii înțelept, du-me a­casă cu politeță, cum se cuvine. Dér fii încre­dințat ca, când vei pronunța numai un sin­gur asemene cuvânt, îți voiü face rușinea a chiema pe cel d’ăntâî țăran, și dacă vei continua în castel aceste nebunii, nu voiți mai rămânea nici uă dată singură cu tine. Tonul iei era serios, curagios și porun­citor, dar gura iei zîmbitore și ochii săi glumeți păreau­ a contrafi­ce severitatea or­dinului, și Ranton, turburat de aceste semne opuse, se mărgini­a tăcea, a suspina, a vorbi numai cu ochia de ș’a amâna reînoui­­rea luptei pentru un moment mai favora­bile. Ana începu cu multă liniște că altă convorbire al cârei subiect era generarele, și ast­fel ajunseră la Thierberg mai bine dispuși de­cât se putea aștepta. Bătrânul ascultă relațiunea lor și părea mulțumit câ Albert făcuse cunoscință cu vecinii lui. Sunt ómeni bravi acest­ Willi, și aț­ fă­cut mult bine locuitorilor vâii. Există pu­țini oficiali cari ar putea rivalisa cu gene­rarele în privința cunoșcințelor întinse și culturei, și pe fiul său­ l’am examinat ș’am găsit mari și solide cunoscințe, el se aplică cu mult zel la studii seriose, un lucru care în luna generație de afiș a ajuns uă rari­tate. E un june înfocat, înțelept, deștept, dér, dar... aceste idei exagerate. Cred, ca m’ar ataca în propria mea casă, déca ași fiice ca mojicul rămâne tot mojic, chiar déca l’ar libera cine­va de tóte dările și dacă Far face cât de instruit, câ burgesul se rămâe la calapodul seui și se nu pretind­ă a corige ș’a îndr­epta afacerile Statului. Dar acesta provine din mesalianța bătrânului; fiul se muncesce acum a îndrepta greșala, ardicând cât se póte de mult verii și tóta rudenia burgesă a repausatei sele mame ! — Dar tată! observa Ana, nu poți să dici ca acesta este causa. Intr’adevĕr, el ne pune pe toți alături, dar e un intu­siast și are ideile sale despre libertatea și viața poporului, care nu se pot realisa nici uă dată. — Nu mă învăța a cunosce pe ómeni, copilă­­riise bătrânul zîmbind. Vanitatea este ceva fundamental în orî­cine, numesce diferitele variațiuni cum vei voi, dar ce fiicî tu, nepóte, despre tata ? — La noi ’i ar arunca pietre, déca ar pronunța în public ceia ce am auziit astă­ fiî din gura lui. Da, déca ar fa­ce asemene cuvinte într’uă societate de prusieni, nu s’ar respecta nici vîrsta, nici starea sea socială. Tata convorbirea lui este un pa­negiric al trecutului și un blestem al pre­­sentului. Cred ca ’i se pare cel mai mare păcat ca am sfărîmat jugul ș’am liberat și pe cei­l­alți, póte în contra voinței lor. Rușine cu un bărbat german póte concepe asemene idei. Dar la cea d’ănteia ocasiune îi voiți spune cât urâsc din fundul inimei pe împăratul său și pe toți Francesii. — Asta a auzi­t-o adesea din gura mea, respinse domnul de Thierberg; i-am spus’o mai mult de două­ fieci de ori; îî urăsc pe toți ca iadul! — Pe toți, tată, pe toți? întrebă Ana. Nu, am cuvânt, fata mea! pe unul îl escept, pe unul, ce ’i aș putea lăuda și bine­cuvânta în tote fiilele. Daca n’ar fi vorbit așa de bine franțuzesce ași fi crescut ca e un înger picat din cer. Din nenoro­cire era și remâne numai un Prances. — Și cine era acel unul, pe care -l esceptezi cu atâta solemnitate ? întrebă Albert. — Vedi, este uă istorie ciudată, urmă unchiul său, dar îți o voi fi povesti; este uă pagină frumosă în viața mea. In anul 1800 făcusem cu reposata mea soție uă călătorie în Italia. Pe neașteptate isbucni resbelul și, aflând câ Moreau înainteza spr­e Germania, otărîî a lăsa pe soția mea la uă familie de amici la Roma și a mă întorce singur în Suavia. Aleseiti calea de peste muntele Bernhard, parte sperând câ acolo nu voiti întâlni Francesc, parte fiind­ ca în mica cetate Bard un vâr al meu­ comanda garnisona, parte fiind­ câ nu făcusem încă acest drum. Sciî câ muntele Bernhard a­­junse curând după acesta celebru prin tre­cerea consulului Bonaparte. Pe palele mun­telui, în partea elvețiană, fuses atacat de vrouă cinci ștrengari din armia franceză. Se arătai­­ pasportul meu, dar în zădar: mă deteră jos după cal, pe mine și pe sluga mea, bătrânul Hans, ce -i vedi aci; ne luară hainele și cișmele, cosornicele și pungile și să apucară a visita și gemanta­­nul meu­, când uă voce teribilă la spatele nóstre comanda : haite ! — Tîlharii să uitară înapoi și remaserâ încremeniți ca loviți de fulger, câcî era un oficial francez călare. Trebuie să fie cineva drept și pentru diavolul, disciplina la dânșii era perfectă. „Cine ești domnia-tea d-le?“ întreba descălecând. Il povestiiti pe scurt cine sunt și scopul călătoriei mele. El lua pasportul meu­, îl examina și mă ’ntreba daca ’1 arătasem soldaților. După răspunsul meu­ afirmativ, să îndrepta, câtre sterigarii: „Sunteți voi soldați? sunteți voi Francesc?“ striga necăjit, și avea un aer forte nobil, de­și uniforma lui era învechită. „îndată îmbrăcați din nou­ pe domnul și pe sluga lui, restituiți tot ce ați luat și duceți-vă unde sunteți comandați.“ Nici vă­ dată în viața mea n’am fost servit cu atâta promp­titudine. Un june voia să ’mi puc cișmele și mă ruga cu lacrămi să ’i daui voie. Vă asemene supunere nu vă flusem nici vă­dată la armata imperială germană. Spusei acesta oficialului, care, după ce eram reîmbrăcați, s’asefiu lângă mine pe iarbă, făcându-mi scuse și cerând iertare pentru compatrioții lui. Ii fi­ceam cu totă întâmplarea era com­pensată prin frumosa priveliște a disciplinei. Fără să bag de semn ne aflarăm într’un ani­mată convorbire asupra evenimentelor tim­pului și special asupra sortei nobilimei. Apărații cu vioiciune instituțiunea veche a nobilimei, dar el nimici argumentele mele într’un mod scurt și positiv, dar c’uă mare politeță. Ințelesem­­ și el o mărturisi de faciă ca era un ei­derant. Convinea ase­mene, câ­tă republică în timpii moderni era un ce anevoie, aprope nenatural, câ instituțiuni cum este nobilimea pot fi folo­sitóre, până la un ore care sunt trebuin­ciose, dar era de părerea ca nobilimea tre­buie ori­unde să renască din nou­ și să isvoresca numai din gloria și meritele militare. — Ce fel ? îl întrerupse Rantow, așa dă general răspândite erau­ chiar atunci în a­­cea armată ideile pe cari pe urmă le-a în­ființat de fapt așa numitul împărat ? E de mirare ! — Și eu­, urma bătrânul Thierberg, mi-

Next