Romanulu, octombrie 1886 (Anul 30)

1886-10-09

­ 20 BANI EXEMPLARUL REDACTIUNEA SI ADMINISTRAȚIUNEA, CALEA VICTORIEI 10­ Fundatore: C. A. ROSETTI. KDI rJJTI U 3TKA ( B 5 ) Directore : VINTILA C. A. ROSETTI. ANUL AL XXX-LE Voiesce și vel putea. ANUNCIUitI Lili* d* 80 Iit®r# petit, pagina IV.............................40 bani »•t« , , » it ni...................2 lei — lajarțimnl ți reolame pagina III și IV linia . . 2 » — „ A se adresa: Di ROMANIA, 1» administrațiunea diarnlol. IN PARIS, la Haras, Lafüte et C-nie, 8, Place de la Bourse. LA VIENA, la d-nil Haasenatein et Vogler, (Otto Maass). LA FRANCPORT, S. M. — la G. L, Daube et C-nie, pentru Germania, Belgia, Olanda, Elveția și America. — Scrisorile nefrancate se refusă — SAMBATA, 9 OCTOMBRE 1886 Luminéziate și vei fi. ABONAMENTE In Capitală și districte: un an 48 lei; șase luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tote idile Europei, trimestrul 15 lei. A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea­­ ziarului și oficiele poștale. LA PARIS, la Havas, Laffite et C­une, 8, Place de la Bourse LA VIENA, la d. B. G. Popovici, 15, Fleischmarkt. IN ITALIA, la d. dott. Cav. Gustave Croce, Via Sanfrancesco de Paola (N. D.) 15, Geneva. — Articolele nepublicate se ard — BUCURESCI, 8 BRUMAR De la evenimentele din urmă din '.'Biulgaria se petrecură lucruri cu a­­devărat surprindetóre, pe care isto­ria le va înregistra ca nisce semne caracteristice ale stării de lucruri în care se află Europa în anul de gra­­țiă 1886. Acum opt ani, puterile europene hotărîră în Congresul de la Berlin liberarea poporului ulbgar de sub jugul Turciei, și crează un Stat au­tonom în peninsula balcanică : prin­cipatul Bulgariei. Setos de libertăți ca ori­ce popor tânăr și trăit în timp de vecurs în lanțurile robi­el, poporul bulgar căută să dea dovedi de tendințele și as­­pirațiunile sale de a’și conserva ne­atinsă individualitatea s­a națională, recunoscută și garantată de puterile semnatare ale tratatului din Berlin. Rusia însă, de uă­dată cu crea­rea acestui n­ou Stat, căutase să’și câștige tostă preponderința și înrîuri­­rea sea în peninsula balcanică, și nu se înfățișă nici uă ocasiune fără ca să nu’și esprime pe față dorința sea d’a face din Bulgaria, până aci va­sală a Turciei, vasala Rusiei. In scopul acesta — sub pretestul iubirei pentru poporul bulgar și al fericirei sale—se grăbi chiar de a doua zi să cucerăscă, prin numirea unui ministru de resbel rus, un te­ren care să’l serve mai târziu­ de focarul pasiunilor și al învrăjbirilor interiore. Tânărul principe Alecs­andru, sim­țind pericolul ce se pregătea țarei care’l alesese de suveran al ei și voind să’i asigure autonomia în vii­tor prin conservarea individualității sale naționale, nu se putu opri de a’și manifesta pe față nemulțumirea sea în contra puterei tutelare a Ru­siei, care, printr’un alt Kaulbars, voia să paralisez ori­ce acțiune a capului statului și să nimicescă cu desăvârșire ori­ce simțimânt de in­­dependință și ori­ce aspirațiune na­țională. Atât fu d’ajuns pentru ca Țarul Rusiei să nu’și mai putu ascunde resimțimântul său în contra principe­lui Alecsandru, care n’are altă vină în fața Europei ș’a istoriei de­cât acela d’a fi lucrat pentru fericirea, onórea și gloria poporului sau, pe care’l a condus vitejesce pe câmpul de luptă. Revoluțiunea din Filipopol turnă undelemn peste foc, și resimțimân­tul de până aci se schimbă într’un adevărată mâniă. Cum ? Se se facă un revoluțiune, care să aibă de scop unirea Rume­­liei cu Bulgaria, țară scriea și voin­ța Rusiei ? Acesta­ nu putea să se ierte prin­cipelui Alecsandru, mai cu semn că se punea înainte numele Enghi­terei ca una care se­rificea că sfătuise și îndemnase la săvârșirea unui ase­menea act de un mare însemnătate politică. Nu trecu un an de atunci—timp în care se întinseră toate vrejile și se uidiră tote planurile de răstur­nare—și isbucni de uă dată revo­luțiunea din Sofia, călcându-se pa­latul și sechestrându-se persona prin­cipelui Alecsandru, care fu tratat de către revoluționari în modul cel mai brutal și mai neomenos. Când poporul se desmetici și fu pus în curent de cele petrecute, își arătă tota indignarea lui în contra făptuitorilor revoluțiunei, cerând pe­depsirea lor și ridicăndu-se într’un singur glas de iubire și de devota­ment pentru principele lui, căruia i se făcu la întorcerea sea în Bulga­ria să primire atât de entusiastă cum rare­ori s’a vădut în viața po­­porelor. Se scie cele întâmplate în urmă și rasele prin care trecu actuala crisă din Bulgaria. Destul este numai să spunem că astă­zî numele principelui Alecsan­dru este în gura tuturor și că sim­­țimintele poporului bulgar îi sunt și mai mult asigurate. Dar ce mai însemneza adi aceste simțiminte, când se răpesce unui popor până și chiar dreptul d’a ho­­tărâ despre sorta și viitorul său, și când, în desprețul chiar al tratatu­lui semnat de puterile europene, i se impune dictatura uneia din ele. Tratatul din Berlin, făcând din Bulgaria un stat autonom și având toată libertatea în ceea ce privește administrațiunea s­a internă, l’a pus în același timp sub chiezășuirea pu­terilor semnatare, cari tote au ace­lași interes și trebue să exercite în comun aceiași supraveghiere. In contra presei opțiunilor însă ale acestui tratat, Rusia tratăză astă­ dî statul bulgar ca pâ uă provincia ru­­sască, cu cum acțiunea celor­l­alte puteri semnatare ar fi cu totul ani­hilată sau ca și când ele ar fi dat mandat cu deplină putere ca Rusia să lucreze cum va voi în Bulgaria în numele lor. Ast­fel, generalul Kaulbars, trimi­­sul Țarului, are un rol forte ciudat și neesplicabil in Bulgaria. Trimis ca aginte diplomatic, și-a dat în urmă titlu de comisar—nu ne putem explica acesta numire față cu dreptul­­ ce au celor­l­alte puteri,—a­­poi a devenit orator de meetinguri populare, controlor al regenței și al guvernului bulgar, cutreierătorul ora­șelor Bulgariei, propagatorul orto­­docsismului și ademenitorul spirite­lor, și, în fine, aminte provocator în contra liniștei și a ordinei interiore, față cu pregătirile ce se fac pentru nioile alegeri ale Sobraniei. Telegramele sosite până acum din Sofia ne arăta tote aceste­a sub uă formă dintre cele mai îngrijitore și mai de temut, și nu este de mirare ca Bulgaria să fie espusă la nici sbuciumări, cari să dea naștere la un stare de lucruri dintre cele mai amenință­te și să creieze conflicte cu greu de înlăturat. Ne întrebăm : Ce are să nască din mersul evenimentelor, din crisa care domnesc e astă­zi în Bulgaria și din incertitudinea stărei actuale de lu­cruri ? Germania și Austria, și cu tote puterile, cari ne spun într’una că doresc pacea și liniștea generală, nu se tem­ere că fața pe care o iau lucrurile în peninsula balcanică prin amestecul nemăsurat al Rusiei pate să compromită buna lor intențiune? Cine pare să prevadă urmările u­­nei tulburări și să măsore întinde­rea ei? Judecând după atitudinea presei onciase din Viena, pare că Austria nu numai că este nemulțumită de purtarea Rusiei, ci și chiar îngri­­jată. Și apoi în legătură cu acesta mai sunt și alte împregiurări, cari con­cură la tot felul de presupuneri și fac să circule tot felul de zgomo­­te, cari ar putea, cu adevărat, să aibă un mare înrîurire asupra mer­sului afacerilor politice. Intre aceste împregiurări putem cita bunieră și călătoria lordului R. Churchill la Berlin și la Viena, în privința căreia se fac tot felul de comentarii. Ce va eși din tote acestea numai viitorul ne pote spune. In fața ensă a incertitudinei în care ne aflăm, un fapt rămâne bine constatat : că Rusia are ap ji mâna liberă în peninsula balcanică și că nimeni nu cuteza sem I­plică : «­Hands off!»—«Jos mâinile!» SERVICIUL TELEGRAFIC AL AGENȚIEI HAVAS Sofia, 7 Octombre. — Generalul Kaul­bars își urmeza călătoria. La sosirea s­a la Plevna a fost primit de un deputațiune de notabili, careia generalul îi iacu cu­noscut dorințele împăratului. Notabilii răs­punseră ca vor reflecta asupra puntelor indicate. Generalul va sosi astă­zii la Șistov și mâine probabil va pleca la Rusciuk. Un­­ ziar din partidul Radoslavofi a pu­blicat un articol forte violent în contra generalului Kaulbars. Sofia, 7 Octombre.—Generalul Kaulbars a fost primit rece de poporațiunea din Șist­ovo, primul oraș cu garnisona din dru­mul său. Invitând prin scrisóre pe ofițerii garnisonei pentru a veni la densul, mesa­gerul său a primit respunsul verbal că o­­fițerii refusa a avea relatiuni cu persone politice, farâ ordin formal din partea gu­vernului. Generalul Kaulbars a plecat la Rusciuk într’un barca. Sofia, 7 Octombre.—Scriea dată de­­ fia­rele din Est. Petersburg care anunță ca garnisona din Șumla ar fi declarat guver­nului ca’șî reserva libertatea sea de ac­țiune decâ ministerul nu accepta cererile generalului Kaulbars și ca garnisonele din Vidin, Rusciuk, Plevna și Slivno ar fi vo­ind să urmeze exemplul celei din Șumla, e­uâ curată născocire. Adevărul este ca nisce agenți străini lu­­crezá pentru a conrupe armata, dar ca pre­tutindeni sunt înlăturați. Qai­sh, ofico«, din Șum­îla cari se lăsară a fi influențați au cerut chiar iertare ministrului de res­bel. Guvernul veghiazâ asupra acestor in­trigi, și e hotărît a lua măsuri energice decâ­t de trebuința. Berlin, 7 Octombre.—«Gazeta Germa­niei de Nord» desminte în mod formal sorrile date de pre­cari­­fiare, tficând ca septemnatul militar ar fi înlocuit printr’un alta basa legala pentru efectivul armatei. Roma. 7 Octombre.—După nisce serii o­­ficiase, ocuparea Suakimului ar fi apropiata. S’ar fi proiectat asemenea, de acord cu Englitera, un acțiune energica contra Abi­­siniei. In schimb, Italia ar susține pe Englitera­­contra Franciei în cestiunea supremației din Egipet. Viena, 7 Octombre.—Se comunică din Belgrad »Corespondenții Politice» cu d. D. Novacovici e numit definitiv la Costan­­tinopole, înlocuind pe d. Gruici. Acest din urma e transferat la Londra. Același chiar afla ca ambasadorul Austro Ungariei la Londra, com­itele Carolyi, a sosit la Viena, și se va întorce peste câte­va­­ zile la Londra, concediul său fiind espirat. Paris, 7 Octombre. — «Journal des Dé­­bats» afirmă ca Englitera a cerut auto­­risatia să stabilesca deposite de cărbuni într’un insula din apropierea Dardanelelor, dar că Sultanul a refuzat de a da acesta autorizație. Suakim, 7 Octombre.­—Arabii amici au luat cu asalt orașul Tamar după uă resis­­tenta înverșunata a partizanilor lui Osman­ Digma, cari au avut 200 morți și mulți răniți și prisonieri. Năvălitorii au avut și ei 20 de morți și 20 râniți. Londra, 7 Octombre. Se asigura ca că­lătoria lordului Churchill e motivata pen­tru cause de sănătate. Plângerile lucrătorilor de la fabrica Mandrea si Leon Vr’uă 80 de lucrători curelari din fabrica de efecte militare a d-lor Mandrea și Leon au încetat lucrul din cauza scădere! salariului. De astă dată, ca de obiceiu, poli­ția s’a pus la ordinele patronilor și agenții săi au devenit ombele instru­mente ale esplotatorilor muncei. Mulți lucrători fură duși la secțiu­nea 36 supt cuvânt de a se vedea décá au pașaporte. Aci, după câte mi se spune, comisarul îl întreba de ce nu vor să facă ranița cu un leu, că sunt bine plătiți și îi amenința că îi va aresta daca nu se pun imediat la lucru. Cestiunea muncitorilor luând pe fie­care­­ fi proporțiuni mai mari, și grevele înmulțindu-se, presa liberala este datore să se abată puțin de la luptele politice spre a discuta aceste cestiuni capitale. Noi, cari tot­d’auna am luat apă­rea lucrătorilor apăsați, ne facem mlî­nă datoriă d’a fi interpreții lor reducând plângerile acestor me­re la anul 1880 spun, ei, și până aiii au găsit alinarea suferințelor lor & acea fabrică, dar de la un timp încece domnii patroni au făcut mai multe reduceri de preț la lucru și adî le oferă un preț cu care nu sunt în stare a se susține ei și familiile lor , după cât spus. D-nii Leon și Mandrea spre a-i face să se supună acestor reduceri îi a a­menințat că vor aduce lucrători din străinătate, îngrijiți de viitorul lor, acești ne­norociți au adresat că suplică con­­­siliului de miniștrii spre a cere să li se dea lucru, formulând plângeri­le l or în urmatorele trei punte : j «1. înainte ni se plătea 2 lei de lucru de fie­care raniță, în urmă s’a sclăd­ut la 1 leu 50 bani, 1 leu 25 bani și acum s’a redus la 1 leu. «II. Patronii ne-au obligat a primi mărci de tinichia, în loc de bani. Acele mărci se primesc numai în fabrică, care dă mâncarea și băutu­ră ce îi convine: «III. Déci unul din lucrători ridică glasul ,spre a arăta miseria în care află, imediat este espulsat din nucă. . . . cineva a vărsa ori­ce sumă va primi, fie cât de mică, în mâna comitetu­lui, care va distribui pâine celor ce n’au. Déci tóte faptele s’au petrecut ast­fel, după cum ni le-au povestit curelarii, ei erau în drept d’a nu primi uu scădere de preț. Nimeni nu putem sili pe un mun­citor angagiat la început cu 2 lei să facă în urmă același lucru cu 1 leu. Muncitorul este în drept a refuza ori­ce scădere îi face patronul , și el pare în acel caz să părăsescă în­dată atelierul. Seim că judecătorul ocolului I din Bucureșci a admis, după cum ne povestea mai calsele trecute (ziarul «Gutemberg» , că «patronul pate ori­când concediu pe lucrător, dar acesta nu póte părăsi un atelier fară a avisa pe patron, de­ore­ce acesta ar prejudicia interesele patronului», dar cn aseme­nea juridicțiune nu o putem admite, și lucrătorii nu se vor mai adresa, de aci înainte, justiției, care pentru denșii nu există în țara românescá­ Poliția póte aduce cu sila pe cu­relari în ateliere; măsura însă este primejdiosă, și sperăm că d. Moruzi va înțelege că rolul său nu este d’a interveni In a­semenea diferente, care trebuesc regulate numai printr’un arbitragiu. Lucrătorii, suntem siguri, vor pri­mi acesta, și daci va fi bună voință cum sperăm, din partea d-lor Man­drea și Leon pe acesta cale, neînțe­­erile ne pute curma, ca datori suntem U­­jula pe uităm cei în lipsă. fang­a a 1 C înVt­ ngă acestea s’a nils care­ ne^espioatea Din aceste cause, spun curelarii de la fabrica Mandrea și Leon, ei au încetat lucrul și s’au adresat gu­vernului cerând să fie întrebuințați a lucrările Statului cu salariul care se va crede de cuviință. Mulți din acești muncitori au ser­vit sub drapel și au un numerosa familie. Nu este cre­de datoria celor cari t­ilnic trîmbițază vitejia soldaților no­ștrii de la Plevna, Gri­vi­ța, Rahova, se aibă grijă ca cei de care se fă­lesc să nu fie espuși a muri de fume pe ulițele capitalei? Purtarea curelarilor de la fabrica Mandrea și Leon nu este întru ni­mic resoratitare. Scăderea de salariu ce li se face neconvenindu-le, ei n’o primesc și alerga spre a cere de lucru în altă parte. Ei vor să fie liberi, să’șî procure mâncarea unde le place și de aceea cer să fie plătiți cu bani care se primesc pretutindeni șr nu cu mărci de tinichea, aibă chiar pe ele fai­­mosa inscripțiune : FABRICA DE E­­FECTE MILITARE. Avem în mână mai multe din a­­ceste mărci pe care le putem arăta celor cari voesc să admire banii cu cari se plătesc lucrătorii noștri­. Cei rămași pe drumuri au ales un comitet care să se ocupe de a­­meliorarea situațiunii lor. Până vor găsi de lucru, ei sunt espușî a nu avea nici chiar cu ce să’și procure hrana­­ zilnică. Ori­care ar fi aprecierile publi­cului asupra căușelor grevei, este un ce netăgăduit : vr’uă 80 de lu­crători și familiile lor sunt pentru moment lipsiți de ori­ ce miijloc de esistența. Datoria nostră este d’a-I ajuta si d’a da mamelor cu ce cumpăra pâine copiilor. De aceia Românulă se însăr­ ROM­ANIA ȘI RUSIA Supt acest titlu, Saint-James Ga­zette publică în capul colanelor sale următorul articol : Nu numai în Bulgaria și’n Serbia Rusia face sforțări energice pentru a stabili in­­fluin­ța­rea. In adevăr la ce­l ar folosi se rusifice aceste două mici State, doua Ro­mânia—mult mai înaintată în civilisatiune de­cât amândouă, și c’ua poporatiune mai mare de­cât poporatiunea Serbiei ș’a Bul­gariei luate împreună — ar rémâne inde­­pendinte séu, ceea ce este înca și mai rea, ar înclina către un alianța cu Austria ? Pentru a se duce în Bulgaria pe uscat, Rusia trebue sé treca prin România , și trecerea ei trebue să se facă sau cu pu­terea, cu sau fără consimțimentul Austriei, sau, ca în timpul resbelului ruso-turc, în virtutea unei conventiuni formale. Faptul ca în 1877 România a încheiat un con­­ventiune cu Rusia, conventume prin care Rusia a întrebuințat, drumurile de fer ro­mâne și a cumpérat în România promi­­siuni pentru armata care na valea în Tur­cia, acest fapt, Bioem, nu este încuragia­­tor pentru cel care ar voi sa privesca pe România ca un bariera în calea Rusiei spre Constantinopole-Dar cu adevărat. România n’a căutat să alega între ceea ce avea de făcut. Mai nainte d’a se înțelege cu Rusia, a făcut apel la tote Puterile cari garantaseră neu­tralitatea ei, dar nici un putere nu s’a gă­sit singura în drept d’a lucra afara numai de cașul când obligațiunea ar fi fost pri­mita de tote Puterile semnatare. Nu mai rămânea deci României alt­ceva de focul de­cât se se íntelega în condițiunile cele mai bune e’uâ putere care gromadise deja un forte mare armata la fruntaria sea de Nord. Ea ave ’ se alega intre aceste doua căi: séu­a fi navan­ta de trupele ruse și tratata ca țăra cucerită, sau a le­aemite se treca cu conditiuni hotârîte și c’un fo­los ore­care. Un data ce România se afla cu Rusia, avu interes ca Rusia să fie în­vingă­­are, căci altmintrerea s’ar fi gă­sit espusă, după retragerea armatei rusești, la mânia Turciei. Tocmai pentru acesta când a fost chiamată de Rusia, care se afla atunci în mari greutăți dinaintea Plev­­nei, România a dat aliatei sale, de voie , de nevoie, sprijinul unui puternic contin­gent și a pus-o în stare de a lua întărirea pe care o atacase în deșert. Dupa încheierea păcii veni momentul d’a încheia socotelile cu Rusia, care se a­­retase deja dispusa d’a trata pe România ca pe un Stat vasal. Dar chiar pe baza u­­nor asemeni relațiuni, marea putere nu «e conduse cu generositate, sau chiar cu jus­tiția ordinară cifre cel mai mic, se în­cercase de­ja, în Kueșert, de priva armata româna de stindarde, pușcî și alte trofee pe cari le luase de la Turci, și, la finele resbelului, Rușii au anecsat terito­riul de la gurile Dunării, care, subt nu­mele de Basarabia, fusese luat de la Ru­sia și dat Moldovei de tratatul din Paris de la 1856. Guvernul român, prevedând acesta eventualitate, introdusese în con­­ventiune oă­elansa specială prescriind că în tote impregiurarile integritatea terito­riului român trebue să fie conservata în limitele actuale. De ua­dată ce Rusia s’a aflat în posesiunea bucății de pâmânt do­rită cu lăcomia, a refuzat d’a o mai pă­răsi. Resbelul ruso-turc a dat României independința, și, în același timp, a dat ar­matei române ocasiunea d’a dovedi ca era compusă de trupe viteze și disciplina. Dar el făcuse asemenea ca țara "­"'Pérda­ua însemnată parte din «*r ntoriul séu, și acesta nu ^'are îndoiala ca contri­­buioe mult a hotărî pe România să caute un sprijin în Austria, după cum a făcut de câți­va ani âncea. Adesea destinul sta­telor celor mici le fac să fie nevoite de a se sprijini când pe la putere când pe al­ta, și România ar putea să câștige sau luând parte cu Austria într’un resbel in contra Rusiei, sau, cu Rusia ca într’un resbel în contra Austriei. Déci, de rexemplu, România ar suferi perderi seriose într’uă luptă în contra Au­striei, Rusia ar putea s’o despagubesca în casul unei înfrângeri austriace, dându-i Transilvania cu poporațiunea ei româna. Daci fiind ajutată de Austria ar respinge fle Rusia, respi^a, ci ^naturala ar fi fâșia CM i­­ c­ăderea basarabiei\car^r aŭ aparținut Rusiei în timp de opt-cinci de ani. Un ultim fapt al României, fapt d’ua natura defensivă, a fost îndreptat nu in contra Austriei ci în contra Rusiei. In urma învitațiunei guvernului român, gene­ralul Brialmont a întreprins fortificarea Bu­cureștilor, care, îndata ce lucrările vor fi terminate, va fi al treilea oraș întărit în­ Europa, adica cel mai tare după Anvers (un­de generalele Brialmont deja a lucrat) și du­pă Metz. Sist­­a forturilor cari încongiera Bucurescii n’ar putea sé opresca calea Austriei spre Constantinopol, avănd în ve­dere ca Austria, înaintând în acesta di­recțiune, n’ar atinge de loc pe România. Dar Rusia, întreprin­lând un marș în același scop, n’ar putea să treca de­cât­ prin Româ­nia. In cașul acesta capitala româna n’ar putea să fie lăsata la ua parte, și pentru a o asedia ar trebui un armată aprope tot atât de mare ca pentru asediarea Me­­tzului. Prin urmare, se face tóte sforțările pen­tru a sapa și a mîna România prin mij­­­locele politice și așa­­ zise morale. Pentru ca România nu póte fi reclamată de Ru­sia în virtutea nici unei teorii etnologice (populațiunea româna fiind de rasa latină), Rușii fac apel la locuitorii ei pe tarâmul comunității de religiune si de «legaturi is­torice». Intr’un tjiar care servă la Bucu­­resci interesele Rusiei, un scriitor trage din căderea principelui Alecsandru conclu­­siunea urmatóre : «In­terile din Orient cari datoresc, în trecut, liberarea lor Rusiei, ni­meni—ori­ce merite ar putea se aibă și ori­ce serviciu ar fi putut se faca — nu pute sa resiste mult timp opunându-se a­­cestei uniri». Și scriitorul adauga, evident, la adresa Regelui Carol al României : «Acesta este un fatalitate inevitabila ca principii germani transplantați în Orient nu pot și nu voesc s’o intelega.« Este probabil ca aceste argumente fac puțin efect asupra Românilor, câci dacá ar fi un dorință ge­nerală în téra pentru «un unire d’aprope cu Rusia», Camera evident ca n’ar fi vo­tat sume imense necesare pentru fortifica­rea Bucurescilor în contra eventualități, unei înaintări a Rusiei. Cu tóte acestea, este de dorit să nu se perda din vedere ca în România, ca și'n Serbia și’n Bulga­ria, Rusia lucreza cu ardere pentru a de­moraliza țara și a face ca ori­ce guvern să fie cu neputință. La prima vedere ar putea părea ca ori­ce resistență din partea României n’ar putea să aibă nici un efect pentru a împedica I

Next