Scînteia Tineretului, octombrie 1967 (Anul 23, nr. 5711-5736)

1967-10-18 / nr. 5725

II începuturi promiţătoare la U.R.E.M.O.A.S.­­Bucureşti N-am dori ca titlul rîndurilor de faţă să sugereze nici mai mult nici mai puţin decit ce spune el de fapt. N-am vrea să se înţeleagă că făcîndu-se pri­mul pas toate lucrurile sînt re­zolvate. Căci UREMOAS — uzi­nă bucureşteană care a prezen­tat multiple şi grele probleme încă de la intrarea ei in func­ţiune — mai are şi azi, de pus multe lucruri la punct. Dacă-i înscriem astăzi numele printre colectivele cu bune rezultate, o facem pentru că aici — ca şi in alte întreprinderi bucureştene — s-au ivit semnele unei acti­vităţi meritorii, pline de roade. Este, fără îndoială, un merit al colectivului că, la capătul a 9 luni dintr-un an, majoritatea indicatorilor de pian au fost în­depliniţi. Obţinerea unor aseme­nea rezultate este urmarea fi­rească şi incontestabilă a orga­nizării ştiinţifice a producţiei şi a muncii. Acolo unde cu greu se întrevedeau rezerve de sporire a producţiei şi calităţii s-au gă­sit resurse iniţial nescontate. Privim, nu mai departe decît ceea ce s-a realizat în secţia uzi­na­­. Intr-o hală imensă — ace­leaşi utilaje, aceiaşi oameni. Nu­mai că în urma aşezării maşini­lor în flux tehnologic, pe lingă faptul că aproape 2000 mp au devenit disponibili, s-a dublat productivitatea muncii. Intr-un alt sector al urinei, la prelucrări la cald, aflăm prin inginerul şef RADU DRAGAN, alte măsuri de natură să pună producţia întreprinderii pe ba­zele trainice ale organizării şti­inţifice. Aici, s-a evidenţiat ca o acţiune cu bune rezultate, per­fectarea unui sistem mai efi­cient decît în trecut, pentru cointeresarea materială a mun­citorilor , salarizarea în acord progresiv. In paranteză fie spus — subliniază interlocutorul nos­tru — experimentarea şi apoi definitivarea acestui sistem de salarizare scoate cu atît mai mult în evidenţă necesitatea re­centelor măsuri preconizate la Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Romăn In această privinţă. Evident, experienţa colectivu­lui acestei Întreprinderi a cres­cut şi acum multe lucruri se fac pornind de la alte date. O cu­noaştere perfectă a utilajelor, dublată de observarea atentă a acestora, în timpul procesului de fabricaţie permite stabilirea din vreme, cu precizie accepta­bilă, care anume dintre piese are o mai mare uzură, care trebuie confecţionate din nou sau numai remaniate. Cum e şi firesc, toate acestea se confecţionează din timp, oprirea utilajelor fiind făcută strict, numai pentru ope­raţia de schimbare. în final, lu­crările de întreţinere se execu­tă calitativ mai bine şi în mi­nimum de timp. Desigur, pe linia muncii ce se depune şi a rezultatelor obţi­nute prin organizarea mai bună a producţiei şi a muncii în toate compartimentele de activi­tate ale uzinei ar fi încă multe de comunicat. Ne oprim însă a­supra unor lucrări ce urmează a fi puse la punct. Am amintit de cei aproape 2000 mp supra­faţă de producţie eliberată. Dar de ce s-a eliberat oare un sfert de hectar din moment ce pe el nu se „cultivă“ de mai multe luni nimic ? O privire prin pro­cesele verbale şi alte materiale ale diferitelor analize ce s-au ţinut în uzină în legătură cu drumul pe care-l parcurge efor­tul de organizare ştiinţifică a producţiei ne semnalează, de a­­semenea, unele dintre jaloanele pe care ar trebui să se meargă cu mai multă hotărîre : utiliza­rea mai bună a timpului de lu­cru (atenţie la cele 948 de zile ori absenţe nemotivate şi 269 zile-om învoiri în luna august) ; eliminarea cheltuielilor nepro­ductive provenite din penalizări, locaţii ş.a. ; urmărirea mai ener­gică a felului în care se îndepli­nesc măsurile stabilite anterior. I. BODEA PRIMUL PAS DINTR-O SUTĂ Tovarăşul Nicolae Ceauşescu­­ a primit pe ambasadorul • Republicii Islamice Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a primit marţi, 17 oc­tombrie, pe ambasadorul ex­traordinar şi plenipotenţiar al Republicii Islamice Pakistan în Republica Socialistă România, Jamsheed K. A. Marker, în au­diență de prezentare. Cu această ocazie, a avut loc o convorbire cordială. ! DESTIN MOIAL CASO­LU­I SUGERAM! C. BRÂNCUŞI ! Pe apa Bistricioarei, în cătu­nul Hobiţa aşternut sub umbra Parîngului se află casa în care s-a născut Constantin Brâncuşi. Durează şi acum. Este aceeaşi cum fusese meşterită prin o mie opt sute şaptezeci şi ceva de către Nicolae Radu, dulghe­rul, tatăl lui Brâncuşi. Are două odăi şi între ele ogeacul cu vatra şi corlata, iar de-a lungul tuturor trei o prispă — susţinută pe stîlpi de lemn de gorun— unde ajungi urcînd pe trei trepte de lespezi de pia­tră aduse probabil de-a gata şlefuite de apa rîului. Casa a rămas aceeaşi după cum susţine şi V. G. Paleolog, numai că, a­­tunci cînd se făcu reîmpărţirea averii între fraţii lui Brâncuşi — Frîsina sora lor — o cumpără şi dispuse a fi desfăcută bîrnă cu bîrnă, uşor cu uşor, prag cu prag, rostuind-o din nou în îm­bucăturile ei dintîi, dar ceva mai departe, spre sud. Aşa cum spune V. G. Paleolog gospoda­rul casei, Nicolae — Radu Brâncuşi nu a avut cînd a du­rat-o preocupări de înfrumuse­ţare — în afară de capitelurile stîlpilor de prispă — zimţuite precum creasta cocoşului — ne­avind răgaz „să facă asemenea lui Antonie Mogoş, din vecinul sat Ceauru, care, el nu avea casă de copii ci doar patru braţe cu ale femeii Măria, neîngăduindu­­le frumosul, care e cheltuială de timp şi vine din bunăstare fără sudoare“. (V. G. Paleolog, Tine­reţea lui Brâncuşi, pag. 26). Casa este şi astăzi tot acolo unde a fost mutată, la circa 200 me­ I. MARCOVICI 0 (Continuare in pag. a II-a) SA DISCUTAM DESPRE 9 TINEREȚE,­­ EDUCAȚIE, RĂSPUNDERI . Colectivul,­­ o cîrjă pentru • slăbiciunile • noastre ? întâmplarea s-a consumat mai de mult dar ecourile ei stăruie. Stăruie ca fapt divers deşi ar tre­bui să persiste altfel... Cu cîtva timp în urmă era vă­zută mai în fiecare zi pe la por­ţile Uzinei „1 Mai“ din Ploieşti. Tînără, îngrijit îmbrăcată, dar cu ochii umezi de lacrimi. Nu îndrăznea să întrebe şi nici să se plîngă cuiva ; unii au făcut glume răutăcioase la adresa ei, alţii au îndemnat-o să meargă la sediul organizaţiei U.T.C. şi acolo au aflat că era soţia unui tovarăş de-al lor, Gheorghe Panait, muncitor la secţia montaj. Şi-au mai aflat că tînăml lor coleg, de altfel inteli­gent şi inimos la uzină, se purta în familie ca un stăpîn absolut, că venea acasă cînd vrea, adu­cea sau nu salariul, lipsindu-şi soţia şi copilul uneori şi de existenţa zilnică. Cum a acţionat colectivul în­­tr-o asemenea împrejurare ? A­dresăm întrebarea lui Paul Nicu­­lescu, secretarul comitetului U.T.C. pe secţie. — Ne-am alarmat, i-am che­mat pe amîndoi, am stat de vorbă, i-am supus judecăţii drepte a colectivului. El ne-a promis că se îndreaptă dar pentru că tot nu mai putea lucra în secţie s-a transferat la transporturi. Mai tîrziu am aflat însă că a plecat şi de acolo, în altă întreprindere. Dar a părăsit definitiv şi familia. Mă aşteptam ca secretarul să adauge „noi ne-am făcut datoria acum ce-am mai putea face“. „Pentru el“ cazul „era definitiv închis, casat, ca la tribunal. Să se ocupe alţii de el, pe acolo, pe unde Gh. Panait o rătăci a­­cum. Ioniţă Aurel, om în vîrstă, în aceeaşi secţie, mă comple­tează. PETRE ZARNESCU (Continuare in pag. a 11-a) — în primii ani de şcoală — ne spunea Dumitru C., elev în clasa a XI-a — parcurgem cu ochii minţii cele mai neaşteptate meserii şi mereu ni se pare că „de data asta“ am găsit-o pe cea care ni se potriveşte cel mai bine. De aceea ne şi atrag cercurile elevilor, dar ne şi „plimbăm“ u­­neori de la un cerc la altul în­­cercînd să ne iniţiem şi în tainele aeromodelismului şi în cele ale telecomunicaţiilor, nerenunţînd, însă, nici la matematici... Odată cu terminarea anilor pionieriei, cînd devenim liceeni, ne stabilim, căutăm cercuri „serioase“ şi... dacă le găsim, le rămînem cre­dincioşi... Dacă ar fi să reproducem păre­rile numărului mare de elevi cu care am stat de vorbă cu privire la cercul preferat şi la capacita­tea acestuia de a le satisface ne­voia de cunoaştere peste ceea ce le oferă manualul, ne-am afla în situaţia de a reproduce şi multi­plica părerile lui Dumitru C. Le putem însă sintetiza astfel : cercul joacă un rol însemnat în viaţa elevului, din clasele mici şi pînă la absolvire. Cu condiţia să-i o­­fere posibilităţi de investigaţie în domeniul care-l atrage, de dobîn­­dire a unor deprinderi practice, să-i ofere cadrul potrivit pentru căutări şi creaţie, pentru uceni­cie ştiinţifică. Cam asta înţeleg Dumitru C. şi colegii săi, prin cerc „serios“, cum îl definesc ei, „ideal", cum l-am numi noi. Ce fel de cercuri există însă în licee şi cît sînt de aproape de ceea ce-şi doresc elevii ? In cursul con­vorbirilor avute am notat fidel nu numai toate denumirile fiecă­rui cerc la care s-au referit elevii, ci şi o anumită clasificare pe care o făceau între diverse tipuri de cercuri, chiar cu acelaşi profil, după scopul pe care şi-l pro­punea, după modalităţile de lucru folosite. Astfel, după părerile ele­vilor un cerc de fizică poate fi teoretic, modern sau tehnic, după cum un cerc de matematică poate fi clasic sau modern. Nu era aici nici un fel de poză, nu jonglau cu cuvintele ; cu ajutorul acestor clasificări încercau să așeze cer­cul exact în sfera la care se li­mitează pentru a putea apoi for­mula mai precis propriile prefe­rinţe. Rodica Bălan, elevă la Li­ceul din Truşeşti—Suceava, vor­bea despre cercul de fizică în care activează. Cercul i-a fost de mare ajutor în pregătirea la acest obiect, pregătire care i-a permis să se prezinte şi la concursul de fizică. Dar în cerc se rezolvă nu­mai probleme, fireşte altele decît în manual, mult mai numeroase decît se rezolvă în orele de curs. Este un cerc clasic l-au categori­sit colegii, participanţi la discuţii. Cu alte cuvinte, este un cerc în care se adîncesc cunoştinţele că- i pătate în orele de clasă, se do­­bîndeşte o anumită tehnică în re-MARIETA VIDRAŞCU (Continuare in pag. a 11-a) 1 Primul ministru al Republicii India, Indira Gandhi, împreună cu celelalte persoane oficiale in­diene, a făcut în cursul zilei de marţi o vizită în regiunea Plo­ieşti. Primul ministru al Indiei a fost însoţit de Alexandru Roabă, ministrul petrolului, Mihai Marin, adjunct al ministrului afacerilor externe, Aurel Ardeleanu, amba­sadorul României în India, de funcţionari superiori din Minis­terul Afacerilor Externe. Un prim popas a fost făcut la Rafinăria şi Combinatul Petrochi­­mic-Brazi, unde oaspeţii au fost întîmpinaţi de Nicolae Tă­­bîrcă, preşedintele Comitetului Executiv al Sfatului popular al regiunii Ploieşti, Gheorghe Ca­­ranfil, adjunct al ministrului in­dustriei chimice, şi membri ai conducerii celor două întreprin­deri. Directorul general al Rafi­năriei Brazi, Bujor Olteanu, şi di­rectorul tehnic al Combinatului Petrochimic, Valentin Ioniţă, au prezentat principalele secţii şi produsele acestor mari unităţi ale industriei petroliere şi chimice româneşti. Vizitînd secţia de distilare at­mosferică şi în vid, oaspeţii s-au interesat îndeaproape de parame­trii de funcţionare a instalaţiilor, deoarece o secţie asemănătoare, însă cu o capacitate mai mică, realizată de industria românească se află în funcţiune la Gauhati, prima rafinărie din sectorul de stat al Indiei, construită după proiecte şi cu utilaje româneşti. De asemenea, oaspeţii au mani­festat interes pentru instalaţiile de reformare catalitică, care func­ţionează la Rafinăria Brazi ; în urma unui contract încheiat re­cent, instalaţii de acest fel vor fi livrate Indiei de industria ţării noastre pentru rafinăria ce se construieşte la Haldia. Premierul indian şi ceilalţi oaspeţi au vizi­tat în continuare fabricile de ole­­l­fine şi polietilenă din Combinatul Petroclmic, ale cărui produse­­ sunt cunoscute şi în India. S-a vizitat apoi Uzina de utilaj petrolier „1 Mai“ Ploieşti, unde oaspeţii au fost salutaţi de Mi­hai Martinescu, adjunct la minis­trului industriei construcţiilor de maşini şi conducătorii uzinei. Di­rectorul general, Dumitru Nistor, a prezentat un scurt istoric al u­­zinei şi rezultatele obţinute în dezvoltarea şi diversificarea pro­ducţiei de utilaj petrolier. Primul ministru al Indiei şi persoanele oficiale indiene şi române au vi­zitat apoi secţiile de utilaj şi montaj ale uzinei şi au asistat la o demonstraţie de ridicare a unei instalaţii de foraj 3DH-250, unul dintre cele mai apreciate produse ale uzinei, atît în ţară cît şi pes­te hotare. înainte de plecare, con­structorii de utilaj petrolier au o­­ferit în dar, primului ministru al Indiei, macheta unei instalaţii de foraj. în continuare, oaspeţii au vizi­tat renumitele podgorii din Valea Călugărească, unde au fost în­­tîmpinaţi de Dadiv Davidescu, vicepreşedinte al Consiliului Su­perior al Agriculturii. Ei au vi­zitat Institutul de cercetări pen­tru viticultură şi vinificaţie din această localitate. La amiază, preşedintele Comi­tetului Executiv al Sfatului popu­lar al regiunii Ploieşti, Nicolae Tăbîrcă, a oferit un dejun în o­­noarea primului ministru al Re­publicii India, Indira Gandhi. în cursul după-amiezii oaspeţii s-au înapoiat la Bucureşti. ★ Seara, primul ministru al In­diei, Indira Gandhi şi persoanele oficiale care o însoţesc au asis­tat la spectacolul cu baletul „La­cul lebedelor" prezentat pe scena Operei Române. La sfîrşitul spectacolului, înal­tul oaspete a oferit artiştilor flori. (Agerpres) . VIZITA PRIMULUI MINISTRU , AL INDIIl,­­ HM GANDHI In curînd se va înălţa încă o sondă. Provenienţa — Uzina „1 Mai“ din Ploieşti. ­ SEMICENTENARUL MARELUI OCTOMBRIE LUMINILE BRATSK-ULUI Actualul Bratsk re­prezintă o spărtură în Taiga, una din tot mai desele spărturi care se produc de cîţiva ani încoace. Exista, e drept, şi înainte o aşe­zare purtînd acest nu­me, cîteva case pier­dute într-o imensitate vegetală, un sătuleţ prin care lupii şi urşii se plimbau ziua-n a­­­­miaza mare ca la ei­­ acasă. Adevărata naş­­t­­ere a Bratsk-ului a avut loc însă în 1955 cînd a început con­struirea puternicei hi­­drocentale de pe An­gara. Concomitent, a început construirea o­­raşului şi a altor obiec­tive industriale: un combinat de industria­lizare a lemnului, o uzină de aluminiu ș.a. Astăzi, după 12 ani de muncă creatoare, Brat­sk a devenit unul din cele mai importan­te centre industriale ale U.R.S.S. Cînd am ajuns în această localitate, pri­mul lucru pe care am dorit să-l vedem a fost, firește, hidrocen­trala. Chiar în faţa ba­rajului, lingă un mal crud încă de sfîrtecă­­rile escavatoarelor, se afla clădirea improvi­zată a conducerii şan­tierului. Ne-a întîmpi­­nat însuşi directorul construcţiei, Konstantin A. Kneazev. Deşi s-a arătat bucuros de oas­peţi, se vedea bine că noi nu eram de loc primii care-i solicitam bunăvoinţa în ziua a­ceea. Datele pe care ni le-a furnizat au fost expuse parcă avîndu-se în vedere o întîlnire anterioară. La fiecare paragraf simţeai neex­primatul „după cum v-am­ mai spus...“ Vor­bea cu destulă econo­mie, nu atît pentru ca şi-ar fi drămuit timpul, cît mai ales pentru a lăsa realizările să vor­bească. „In 1955 cînd am venit aici, pe locul unde sintem­ nu se afla nimic. Doar flu­viul şi malurile împă­durite. Acum vedeţi... Cîteva case de bîrne alcătuiau tot Bratsk-ul. Acum vedeţi...“. Vor­bea ca despre un lucru obişnuit, de zi cu zi, şi nu ca despre o minune care se în­­tîmplă la un secol o­­dată. Tot timpul părea­­ că spune : printre al- I tele, am făcut şi hidro­centrala de la Bratsk ; a fost greu, ne-am străduit mult, dar o făcurăm şi pe asta ca pe multe altele care o să le facem de aici înainte. Din biroul directo­rului pornim apoi „să vedem“, în faţa noas­tră, barajul cu o lun- I gime de 1430 de me­tri şi o înălţime de 128 metri. El continuă spre­­ cele două extremităţi­­ cu diguri masive de­­ pămînt, lungi de 3 710 metri şi cu o înălţime maximă de 35 metri. Intrăm în corpul bara­jului, unde se află sala maşinilor. Lungă de peste o jumătate de kilometru, sala adăpos­teşte cele 18 agregate generatoare : primele au intrat în funcţiune în 1961, iar ultimul în decembrie anul trecut Puterea instalată a fie­cărui agregat este de 225 000 kilowaţi, întru­­cît două din ele pot dezvolta fiecare cite 250 000 kilow­aţi, în­seamnă că puterea to­tală instalată la hidro­centrala de la Bratsk este de 4 100 000 kilo­waţi. Inginerul V. I. Petrişa, care însoţeşte grupul nostru, ne in­formează că la reali-­­ zarea măreţei con-­­ strucţii şi-au dat con-­­ tribuţia peste 100 de uzine din întreaga ţa­ră. Astfel, hidroturbi- j nele şi hidro-genera- j toarele au fost aduse­­ din Novosibirsk şi Le­­j ningrad, transforma- j toarele din Zaporojje­­­ele. Urcăm pe creasta­­ barajului, pe care îl­­ parcurgem apoi de la­­ un capăt la altul cu autobuzul. Sus, pe cul­me, au fost construite o cale ferată şi o şo­sea dublă. Spre sud se întinde pînă departe o adevărată pădure de stîlpi de înaltă ten­siune. Sînt liniile de 220 şi 550 kilowaţi care pornesc în mai multe direcţii, trans­­portînd energia Brat­sk-ului la consumator, uneori pe distanţe de mii de kilometri. Dar principalii consumato­ri se află în apopiere. Mai întîi este vorba de uzina de aluminiu, a­­aflată încă în construc­ţie şi de combinatul de industrializare a lem­nului din apropierea ION D. GOIA (Continuare în pag. a IV-a) ÎN PAG. 2-A. ÎN PAG 3-A. • Anticipaţii la „caratele" meseriei • Primatul Ideilor (Interviu cu pictorul Virgil Nicolae Ghin­ea) • COLȚUL TURISTULUI • ANTRACT • SPORT Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXIII, SERIA II, NR. 5725 4 PAGINI - 25 BANI MIERCURI 18 OCTOMBRIE 1967 VALOAREA UNEI SINGURE ZILE BRAŞOV (de la corespondentul nostru). O acţiune voluntar-patriotică de o amploare deosebită a fost iniţiată duminica trecută de că­tre Comitetul regional Braşov al U.T.C. la care au răspuns cu en­tuziasm peste 30 000 de elevi şi tineri din şcolile, întreprinderile şi instituţiile oraşelor şi satelor regiunii. Obiectivul acestei ac­ţiuni care a cuprins un număr mare de unităţi socialiste ale a­­griculturii a fost recoltarea carto­filor, îndrumaţi şi ajutaţi efectiv de către 1750 de cadre didactice şi de către activişti ai U.T.C., ti­nerii au încheiat ziua de muncă cu un bilanț semnificativ. Au fost recoltate 156 vagoane de cartofi.

Next