Scînteia Tineretului, ianuarie 1970 (Anul 26, nr. 6417-6441)
1970-01-14 / nr. 6426
ÎN PAG. A II-A 0 La orizont — Olimpiadele școlare * PRIMA ȘALUPĂ ROMÂNEASCĂ CU ARIPI PORTANTE ÎI • IANUARIE EDITORIAL - LA UNIVERSITATEA BUCUREȘTI | ' "■ ’ "■■ ■>— --------------------------~~-----------■-----------| ANUL XXVI, SERIA II, NR. 6426 Proletari din toate ţările, uniţi-vă! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST 6 PAGINI — 30 BANI MIERCURI 14 IANUARIE 1970 CREŞTEREA PRODUCŢIEI AGRICOLE Convorbire cu ing. VIOREL VIZUREANU, şef de sector la C.C. al U.T.C. După cum ştim cercetările privind reducerea consumurilor de metal se desfăşoară în două direcţii: prima, o constituie studiile îndreptate spre perfecţionarea soluţiilor constructive ; a doua care urmăreşte îmbunătăţirea proceselor tehnologice. Ne puteţi oferi, pentru început exemple de realizări înregistrate în urma reproiectării judicioase a maşinilor ? — Iată prima întrebare cu care am deschis convorbirea noastră cu ing. ARMAND VASILIU şef adjunct al serviciului cercetări din M.I.C.M. — Prin colaborarea Uzinei „1 Mai“ Ploiești cu I.P.C.U.P. au fost redimensionate turla Pentru agricultură, ca de altfel pentru întreaga economie, anul 1970 se caracterizează printr-un ritm înalt de dezvoltare. Comparativ cu realizările anului 1969, în 1970 producţia agricolă globală va creşte cu peste 16 la sută. Pornindu-se de la realitatea de fapt, zestrei actuale de circa 100 000 tractoare fizice, aproape 45 000 de combine şi 65 000 de semănători i se vor adăuga alte 11 000 de tractoare mult diversificate ; cantităţile de îngrăşăminte minerale folosite vor depăşi 720 000 tone substanţă activă; vor fi amenajate pentru irigaţii alte aproape 200 000 de hectare ; suprafaţa serelor va creşte cu circa patru sute de ha, iar numărul de animale concentrate în complexe mari cu tehnologii de tip industrial se va dubla. Totodată, vor fi deschise alte zece mari şantiere pentru irigaţii şi pentru îmbunătăţiri funciare. Apare, deci, nevoia unui număr sporit de mecanizatori, de constructori, de oameni pregătiţi să lucreze în noile condiţii de agricultură intensivă apărute îndeosebi în zootehnie, legumicultură şi în suprafeţele amenajate pentru irigaţii. Un cîmp vast de afirmare se deschide îm faţa tinerilor de la sate. Şi, facînd apel la resursele sale de energie, la capacitatea sa de efort, tineretul din agricultură , din cooperativele agricole şi întreprinderile de stat, din I.M.A. şi staţiunile experimentale — îşi manifestă plenar hotărîrea de a-şi aduce din plin contribuţia la îndeplinirea exemplară a acestor prevederi. — De fapt — sublinia tovarăşul Viorel Vizureanu, şeful sectorului probleme profesionale şi sociale ale tineretului de la sate din cadrul C.C. al U.T.C. — nimic din ceea ce ne-am propus să realizăm în 1970 nu porneşte de la cota zero. Spun acest lucru gîndindu-mă la faptul că anul trecut cîteva mii de tineri au participat îndeosebi pe cele cinci şantiere ale tineretului din marile sisteme de irigaţii, la executarea unor lucrări de hidroamelioraţii şi de îmbunătăţiri funciare în valoare de cîteva zeci de milioane lei; că în 1969 elevi, studenţi şi tineri din instituţii şi întreprinderile industriale au efectuat circa 3,5 milioane zile în agricultură sprijinind executarea la timp a lucrărilor agricole. Şi în acest an activitatea noastră trebuie să vizeze îndeplinirea de către tineri a sarcini Ing. GH. FECIORU (Continuare în pag. a IlI-a) In sumarele şi puţin numeroasele cercetări întreprinse pînă în prezent asupra dialogului liceu-universitate, chestiunea e abordată mai ales (aproape exclusiv) sub raport instructiv şi foarte puţin din punct de vedere al sarcinilor educative. Părerea e oarecum acreditată şi de faptul că mai toate cercetările în legătură cu integrarea studenţilor de anul I în ritmul şi stilul activităţii universitare, se referă la necesităţi de ordin instructiv. Acest fapt a creat la unii profesori de liceu opinia că au datoria (şi o au, dar nu numai pe aceasta) să se ocupe aproape exclusiv de aceste aspecte în clasele terminale ale liceului. Din păcate, uneori, nici aceste aspecte nu sunt realizate la un nivel maxim în raport cu exigenţele majore ale învăţămîntului contemporan. Uneori se invocă argumente neviabile. Se spune, de pildă, că majoritatea absolvenţilor liceului merg în învăţămîntul superior. Desigur, lucru adevărat. Dar se uită că de fapt această pregătire complexă, multilaterală pe care trebuie să o dea liceul e necesară nu numai în cazul special al absolvenţilor ce merg în învăţămîntul superior, ci în orice situaţie de viaţă, în general, creîndu-i tînărului largi disponibilităţi pentru o educaţie permanentă — deziderat fundamental al societăţii contemporane. Prevalîndu-se de acest argument şi de altele la fel de fragile, cei mai comozi sunt tentaţi să accepte cu resemnare ideea existenţei unui prag firesc şi de neînlăturat, între liceu şi universitate, o barieră ce ar anula necesitatea angajării liceului în perspectiva învăţămîntului superior. Idee, pe cît de falsă pe atît de pernicioasă. In fond acest prag „firesc“ nu e nici util şi nici de neînlăturat (chiar dacă el există şi pentru unii a devenit o obişnuinţă). Integrarea studenţilor din anul I ar fi mult mai uşoară şi mai firească (în sens propriu) dacă liceul (în clasele terminale în special) ar realiza o pregătire corespunzătoare a elevilor şi din acest punct de vedere. Ca unul care lucrez de cîţiva ani de zile şi cu studenţi din anul I, pot să spun că aceştia întîmpină încă mari dificultăţi în adaptarea lor la stilul activităţii intelectuale din universitate (şi asta indiferent de volumul cunoştinţelor cu care vin). Universitatea se vede nevoită de multe ori nu să continue şi să adîncească un proces început în liceu (aşa cum ar fi firesc), ci, dimpotrivă, să Înlăture nişte şabloane de muncă intelectuală lector univ. EMIL PAUN (Continuare în pag. a TV-a) CE INSTRUMENTE DE MUNCĂ INTELECTUALĂ OFERĂ LICEUL ELEVULUI SĂU? Universitatea Bucureşti — Facultatea de biologie. Studenţi din anul V, în laboratorul de biochimie al facultăţii Foto : AGERPRES CARIERELE INDIFERENŢEI instalaţiei de foraj F 200, precum şi capetele hidraulice pentru foraj obţinîndu-se o reducere a consumului de metal de 5—10 la sută. La uzina mecanică din Sibiu, în urma studiilor efectuate în colaborare cu I.C.T.C.M. şi Institutul Politehnic Cluj s-a redus grosimea batiurilor la presa cu excentric de 10 şi 16 tone forţă. Economia de metal realizată este de aproximativ 5 la sută. PERSPECTIVE ? — Cercetările vizînd’ reducerea consumului de metal în anul 1970 şi în continuare urmăresc, printre altele, valorificarea aliajelor uşoare pe baza aluminiului produs la Slatina. In această direcţie s-a realizat deja la I.P.C.U.P. un model experimental pentru instalaţiile de foraj geologic din aluminiu dat în exploatare, pentru verificări, la sondele Direcţiei Generale de foraj-extracţie. Economia de metal 15 la sută ! în ceea ce priveşte sarcinile institutelor de cercetări pentru rezolvarea acestei importante probleme, considerăm că ar fi necesar să se pună la dispoziţia producţiei o gamă mult mai largă de înlocuitori cu proprietăţi deosebite — aşa cum se întîmplă în mod obişnuit în străinătate , precum şi o gamă mai variată de oţeluri speciale. De aceste măsuri ar depinde rezolvarea unor probleme importante. De exemplu, I.C.T.C.M. a elaborat modele experimentale pentru stanţe de construcţie simplificată, cu tăiş din bandă de oţel. Dar bandă de oţel cu proprietăţile dorite nu se fabrică în ţară. Cazul textolitului pentru blocurile-suport este asemănător. După construirea prototipurilor cu materiale de import, I.C.T.C.M. a făcut o anchetă printre uzinele constructoare de maşini care a dovedit că cererea de asemenea stanţe este foarte mare. Nu mai puţin de 60 de întreprinderi P. JUNIE (Continuare în pag. a 111-a) ARIPA SĂ NU SE FRÎNGĂ FĂRĂ MOTIV „Nu este oare greşit să facem pe nişte adolescenţi să spere într-un viitor pe care nu ni-l putem oferi? Nu-i aceasta cea nun sigură cale de a-i descuraja şi a face din ei nişte blazaţi şi nişte rataţi ?". întrebarea de mai sus, aparţinînd francezului Jean Rousselet, a fost pusă părinţilor, acelor părinţi care, în ciuda realităţilor specifice societăţii capitaliste, fac greşeala de a aşeza uneori imaginaţia copiilor lor dincolo de limitele datelor concret-materiale ale vieţii, pe care o trăiesc. Doctorul-psiholog a înţeles la ce grave traume sufleteşti este supus tînărul care — în faţa taxelor mari, a preţurilor grele ale cărţilor, în faţa „dreptului" societăţii de a te lăsa „să te descurci* după absolvire — vede cît de greu este să ajungi la visurile tale, ce eforturi materiale şi morale zguduie familia pînă la o reuşită dacă n-ai norocul să fii o „stea fulgerătoare" (şi cîţi sînt aşa ?). Rousselet îi prevenea pe părinţi asupra dublei greşeli ce izvorăşte dintr-o abordare nerealistă a viitorului copiilor lor : pe de o parte blazarea cu consecinţele ei cele mai grave — ratarea, iar pe altă parte însăşi posibilitatea unei neînţelegeri de către copil a situaţiei familiei sale, culminînd nu arareori cu deprecierea părinţilor, dacă nu chiar cu revolta contra lor, prezentaţi în faţa lui drept incapabili să realizeze ceea ce au promis... Apelul la realism al lui Rousselet este un apel la apărarea tînărului în primul rînd, în vederea unei canalizări mai sigure a energiilor lui, dîndu-i nu numai visul, dar şi puterea de a-l înfăptui. Se pune problema la noi la fel ? Situaţia noastră socială este net deosebită, deşi n-aş zice că nu mai sînt cazuri cînd o anumită conjunctură familială îl poate împiedica pe un tînăr să termine liceul, sau să bată’ la porţi academice. Avem cîteva scrisori care relatează asemenea situaţii, de obicei neobişnuite (unei fete i-au murit ambii părinţi şi a rămas cu cîţiva fraţi... etc). Ele nu formează şi nu pot forma o regulă. Şi totuşi, experienţa de reporter mă îndeamnă să spun că apelul la realism al lui Rousselet găseşte în condiţiile unei societăţi ca a noastră un teren specific de aplicare, pornind, paradoxal, tocmai de la o situaţie care face EUGEN FLORESCU (Continuare in pag. a V-a) ÎN PAG. 3 • FONDURILE ORGANIZAȚIEI O PROBLEMĂ DE FOND ÎN PAG. 5 •SPORT • Medicina explică: CE ÎNSEAMNĂ A „MUNCA BINE" VIZITA TOVARĂŞULUI 11 GHEORGHE MAURER îl R. 1E. IUGOSLAVIA BELGRAD 13. — Trimişii speciali Agerpres, Nicolae Ionescu şi Nicolae Plopeanu, transmit: La sediul guvernului federal, au început, marţi dimineaţă, convorbirile oficiale dintre preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România, Ion Gheorghe Maurer, şi preşedintele Vecei Executive Federale a R.S.F. Iugoslavia, Mitra Ribicii. La convorbiri participă, din partea română, Emil Drăgănescu, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, preşedintele părţii române în Comisia mixtă româno-iugoslavă de colaborare economică, Gheorghe Buzdugan, preşedintele Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice, Nicolae Ecobescu, adjunct al ministrului afacerilor externe, Vasile Şandru, ambasadorul României la Belgrad, Grigore Bârgăoanu, vicepreşedinte al Comisiei guvernamentale de colaborare şi cooperare economică şi tehnică, Ion Morega, adjunct al ministrului industriei construcţiilor de maşini, Ion Mincu, adjunct al ministrului minelor, şi alte persoane oficiale. Din partea iugoslavă participă Stepan Marusici, preşedintele Vecei Executive a provinciei Autonome Socialiste Voivodina, Duşan Gligorievici, membru al Vecei Executive Federale, preşedintele părţii iugoslave în Comisia mixtă iugoslavo-română de colaborare economică, Anton Vratu(Continuare în pag. a VI-a) PUBLICUL DE m PUBLICUL DE Mm.. Asistăm nu arar la un fenomen in aparentă paradoxal. Cărţi care întrunesc sufragiile cvasi unanime ale criticii sau care se bucură de o primire călduroasă in paginile presei culturale sau literare se odihnesc vreme îndelungată in rafturile librăriilor deşi tirajele în care apar nu sunt de natură să creeze presupunerea că s-a produs o suprasolicitare a aşazisei „pieţe“. Fenomenul este de altfel valabil şi în sens invers : cărţi asupra cărora critica s-a pronunţat în mod defavorabil fac, a doua zi după apariţie, un veritabil succes de librărie. Romane considerate desuete, cărţi de aventuri pe care criticii nici nu se ostenesc să le citească sunt devorate la iuţeală, în timp ce semnăturile unor consacraţi ai literelor se află pe coperţile unor volume asupra cărora nimeni nu are îndoieli că fac sau vor face parte din operele de seamă ale unei literaturi. Este acest fenomen de natură să îngrijoreze P Se pot face pe marginea lui afirmaţii asupra viabilităţii artistice sau estetice a cutărei sau cutărei lucrări P Poate fi asimilată, in ultimă analiză, capacitatea de a se răspîndi cît mai mult a unei cărţi cu valoarea sa ca atare . Iată întrebările banale pe care de altfel nu mi le pun primul şi pe care o recentă anchetă în rîndul cititorilor realizată de ziarul nostru, în scopul cunoaşterii preferinţelor acestuia, a avut darul de a le reactualiza. E desigur greu să crezi că orice operă valoroasă poate avea o intensă capacitate de difuziune. Aceasta depinde în mare măsură de structura ei, de gradul ei de accesibilitate, de gravitatea și adîncimea ideilor pe care le vehiculează de felul în care se racordează (mai direct sau aparent) la o anumită realitate istorică sau socială şi în fine şi de nivelul general al receptivităţii publicului. Civilizaţia, condiţiile istorice ale evoluţiei societăţii respective îşi pune amprenta asupra acestuia din urmă, rezultatul fiind, de regulă, o mai intensă participare la procesul de asimilare a bunurilor spirituale. Este publicul nostru apt să primească şi să recepteze, la dimensiunile lor reale, opere de primă importanţă pentru istoria culturii noastre . Un răspuns îmbucurător în această privinţă ni-l oferă sutele de mii de exemplare din ediţiile lui Eminescu, Arghezi, Sadoveanu, vîndute anual în librării. Aceasta pentru a întrebuinţa ca exemplu cazurile cele mai fericite, cînd popularitatea unui scriitor corespunde pe deplin valorii sale. Putem oare să ignorăm faptul că în ultimii ani reorientarea judicioasă a planurilor editoriale a readus în actualitate nume ca cele ale lui Lucian Blaga sau Ion Barbu, Ion Pillat sau Ilarie Voronca, Vasile Voiculescu sau B. Fundoianu, impunîndu-le din nou şi definitiv în conştiinţa publicului ? Se poate trage însă o concluzie generalizatoare privitoare la nivelul de cultură al amatorilor de literatură de pe urma faptului că aceşti autori, şi mulţi alţii pe care nu îi mai menţionăm, sunt citiţi şi răscitiţi . Credem că nu, din mo- GRIGORE ARBORE (Continuare în pag. a IV-a) EMINESCU SCULPTAT DE ANGHEL GABRIELA MELINESCU Cine trece prin faţa Ateneului Român îşi simte privirile atrase de suava statuie aşezată în faţa monumentalului edificiu. Nu este o statuie obişnuită statuia lui Eminescu, ţîşnită ca o săgeată în sus din dalta marelui nostru sculptor Angliei, este o statuie neobişnuită, e o statuie care ea însăşi a început să aibă o nobilă istorie. Nu sunt puţini cei care şi-ou PIETRE CARE VORBESC mintesc cu piedestalul plin de flori acum doi ani, în timpul primei zăpezi căzute peste Bucureşti. Nu sunt puţini cei care-şi amintesc vocea patetică şi vibrantă a lui Geo Bogza invitînd de la tribuna conferinţei generale a scriitorilor pe toţi confraţii săi, şi nu numai pe ei, ci şi pe iubitorii marelui nostru poet, să-i omagieze în plină ninsoare de început de iarnă punînd o floare la piedestalul ei şi mi(Continuare în pag. a TV-a)