Scînteia Tineretului, ianuarie 1970 (Anul 26, nr. 6417-6441)

1970-01-14 / nr. 6426

ÎN PAG. A II-A 0 La orizont — Olimpiadele școlare * PRIMA ȘALUPĂ ROMÂNEASCĂ CU ARIPI PORTANTE ÎI • IANUARIE EDITORIAL - LA UNIVERSITATEA BUCUREȘTI | ' "■ ’ "■■ ■>— --------------------------~~-----------■-----------| ANUL XXVI, SERIA II, NR. 6426 Proletari din toate ţările, uniţi-vă! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST 6 PAGINI — 30 BANI MIERCURI 14 IANUARIE 1970 CREŞTEREA PRODUCŢIEI AGRICOLE Convorbire cu ing. VIOREL VIZUREANU, şef de sector la C.C. al U.T.C. După cum ştim cercetările privind reducerea consumuri­lor de metal se desfăşoară în două direcţii: prima, o consti­tuie studiile îndreptate spre perfecţionarea soluţiilor con­structive ; a doua care ur­măreşte îmbunătăţirea pro­ceselor tehnologice. Ne pu­teţi oferi, pentru început exemple de realizări înregis­trate în urma reproiectării ju­dicioase a maşinilor ? — Iată prima întrebare cu care am deschis convorbirea noastră cu ing. ARMAND VASILIU şef adjunct al serviciului cercetări din M.I.C.M. — Prin colaborarea Uzinei „1 Mai“ Ploiești cu I.P.C.U.P. au fost redimensionate turla Pentru agricultură, ca de altfel pentru întreaga econo­mie, anul 1970 se caracteri­zează printr-un ritm înalt de dezvoltare. Comparativ cu realizările anului 1969, în 1970 producţia agricolă globală va creşte cu peste 16 la sută. Por­­nindu-se de la realitatea de fapt, zestrei actuale de circa 100 000 tractoare fizice, aproa­pe 45 000 de combine şi 65 000 de semănători i se vor adăuga alte 11 000 de tractoare mult diversificate ; cantităţile de în­grăşăminte minerale folosite vor depăşi 720 000 tone sub­stanţă activă; vor fi amena­jate pentru irigaţii alte aproa­pe 200 000 de hectare ; supra­faţa serelor va creşte cu circa patru sute de ha, iar numărul de animale concentrate în complexe mari cu tehnologii de tip industrial se va dubla. Totodată, vor fi deschise alte zece mari şantiere pentru iri­gaţii şi pentru îmbunătăţiri funciare. Apare, deci, nevoia unui număr sporit de mecani­zatori, de constructori, de oa­meni pregătiţi să lucreze în noile condiţii de agricultură intensivă apărute îndeosebi în zootehnie, legumicultură şi în suprafeţele amenajate pen­tru irigaţii. Un cîmp vast de afirmare se deschide îm faţa tinerilor de la sate. Şi, facînd apel la resursele sale de ener­gie, la capacitatea sa de efort, tineretul din agricultură , din cooperativele agricole şi întreprinderile de stat, din I.M.A. şi staţiunile experimen­tale — îşi manifestă plenar hotărîrea de a-şi aduce din plin contribuţia la îndeplini­rea exemplară a acestor pre­vederi. — De fapt — sublinia to­varăşul Viorel Vizureanu, şe­ful sectorului probleme profe­sionale şi sociale ale tineretu­lui de la sate din cadrul C.C. al U.T.C. — nimic din ceea ce ne-am propus să realizăm în 1970 nu porneşte de la cota zero. Spun acest lucru gîn­­dindu-mă la faptul că anul trecut cîteva mii de tineri au participat îndeosebi pe cele cinci şantiere ale tineretului din marile sisteme de irigaţii, la executarea unor lucrări de hidroamelioraţii şi de îmbu­nătăţiri funciare în valoare de cîteva zeci de milioane lei; că în 1969 elevi, studenţi şi ti­neri din instituţii şi întreprin­derile industriale au efectuat circa 3,5 milioane zile în agri­cultură sprijinind executarea la timp a lucrărilor agricole. Şi în acest an activitatea noas­tră trebuie să vizeze îndeplini­rea de către tineri a sarcini­ Ing. GH. FECIORU (­Continuare în pag. a IlI-a) In sumarele şi puţin nume­roasele cercetări întreprinse pînă în prezent asupra dialogu­lui liceu-universitate, chestiu­nea e abordată mai ales (aproa­pe exclusiv) sub raport instruc­tiv şi foarte puţin din punct de vedere al sarcinilor educative. Părerea e oarecum acreditată şi de faptul că mai toate cerce­tările în legătură cu integrarea studenţilor de anul I în ritmul şi stilul activităţii universitare, se referă la necesităţi de ordin instructiv. Acest fapt a creat la unii profesori de liceu opinia că au datoria (şi o au, dar nu numai pe aceasta) să se ocupe aproape exclusiv de aceste as­pecte în clasele terminale ale liceului. Din păcate, uneori, nici aceste aspecte nu sunt reali­zate la un nivel maxim în ra­port cu exigenţele majore ale învăţămîntului contemporan. U­­neori se invocă argumente ne­viabile. Se spune, de pildă, că majoritatea absolvenţilor liceu­lui merg în învăţămîntul supe­rior. Desigur, lucru adevărat. Dar se uită că de fapt această pregătire complexă, multilatera­lă pe care trebuie să o dea li­ceul e necesară nu numai în ca­zul special al absolvenţilor ce merg în învăţămîntul superior, ci în orice situaţie de viaţă, în general, creîndu-i tînărului largi disponibilităţi pentru o educa­ţie permanentă — deziderat fundamental al societăţii con­temporane. Prevalîndu-se de acest argu­ment şi de altele la fel de fra­gile, cei mai comozi sunt tentaţi să accepte cu resemnare ideea existenţei unui prag firesc şi de neînlăturat, între liceu şi u­­niversitate, o barieră ce ar anu­la necesitatea angajării liceu­lui în perspectiva învăţămîntu­­lui superior. Idee, pe cît de falsă pe atît de pernicioasă. In fond acest prag „firesc“ nu e nici u­­til şi nici de neînlăturat (chiar dacă el există şi pentru unii a devenit o obişnuinţă). Inte­grarea studenţilor din anul I ar fi mult mai uşoară şi mai firească (în sens propriu) dacă liceul (în clasele termina­le în special) ar realiza o pre­gătire corespunzătoare a elevi­lor şi din acest punct de vedere. Ca unul care lucrez de cîţiva ani de zile şi cu studenţi din a­­nul I, pot să spun că aceştia în­­tîmpină încă mari dificultăţi în adaptarea lor la stilul activităţii intelectuale din universitate (şi asta indiferent de volumul cu­noştinţelor cu care vin). Univer­sitatea se vede nevoită de multe ori nu să continue şi să adîn­­cească un proces început în li­ceu (aşa cum ar fi firesc), ci, dimpotrivă, să Înlăture nişte şabloane de muncă intelectuală lector univ. EMIL PAUN (Continuare în pag. a TV-a) CE INSTRUMENTE DE MUNCĂ INTELECTUALĂ OFERĂ LICEUL ELEVULUI SĂU? Universitatea Bucureşti — Facultatea de biologie. Studenţi din anul V, în laboratorul de biochimie al facultăţii Foto : AGERPRES CARIE­RELE INDIFE­RENŢEI instalaţiei de foraj F 200, pre­cum şi capetele hidraulice pen­tru foraj obţinîndu-se o redu­cere a consumului de metal de 5—10 la sută. La uzina meca­nică din Sibiu, în urma studii­lor efectuate în colaborare cu I.C.T.C.M. şi Institutul Poli­tehnic Cluj s-a redus grosimea batiurilor la presa cu excen­tric de 10 şi 16 tone forţă. Eco­nomia de metal realizată este de aproximativ 5 la sută. PERSPECTIVE ? — Cercetările vizînd’ redu­cerea consumului de metal în anul 1970 şi în continuare ur­măresc, printre altele, valori­ficarea aliajelor uşoare pe baza aluminiului produs la Slatina. In această direcţie s-a realizat deja la I.P.C.U.P. un model experimental pentru instala­ţiile de foraj geologic din a­­luminiu dat în exploatare, pentru verificări, la sondele Direcţiei Generale de foraj-ex­­tracţie. Economia de metal­­ 15 la sută ! în ceea ce priveşte sarcinile institutelor de cercetări pen­tru rezolvarea acestei impor­tante probleme, considerăm că ar fi necesar să se pună la dis­poziţia producţiei o gamă mult mai largă de înlocuitori cu proprietăţi deosebite — aşa cum se întîmplă în mod­ obiş­nuit în străinătate , precum şi o gamă mai variată de oţe­luri speciale. De aceste măsuri ar depinde rezolvarea unor probleme importante. De exem­plu, I.C.T.C.M. a elaborat mo­dele experimentale pentru stanţe de construcţie simplifi­cată, cu tăiş din bandă de oţel. Dar bandă de oţel cu proprie­tăţile dorite nu se fabrică în ţară. Cazul textolitului pentru blocurile-suport este asemănă­tor. După construirea prototi­purilor cu materiale de im­port, I.C.T.C.M. a făcut o an­chetă printre uzinele construc­toare de maşini care a dovedit că cererea de asemenea stan­ţe este foarte mare. Nu mai puţin de 60 de întreprinderi P. JUNIE (Continuare în pag. a 111-a) ARIPA SĂ NU SE FRÎNGĂ FĂRĂ MOTIV „Nu este oare greşit să facem pe nişte ado­lescenţi să spere într-un viitor pe­ care nu ni-l putem oferi? Nu-i aceasta cea nun sigură cale de a-i descuraja şi a face din ei nişte blazaţi şi nişte rataţi ?". întrebarea de mai sus, apar­­ţinînd francezului Jean Rous­­selet, a fost pusă părinţilor, a­­celor părinţi care, în ciuda rea­lităţilor specifice societăţii ca­pitaliste, fac greşeala de a a­­şeza uneori imaginaţia copiilor lor dincolo de limitele datelor concret-materiale ale vieţii, pe care o trăiesc. Doctorul-psiho­­log a înţeles la ce grave­ trau­me sufleteşti este supus tînărul care — în faţa taxelor mari, a preţurilor grele ale cărţilor, în faţa „dreptului" societăţii de a te lăsa „să te descurci* după absolvire — vede cît de greu este să ajungi la visurile tale, ce eforturi materiale şi morale zguduie familia pînă la o reu­şită dacă n-ai norocul să fii o „stea fulgerătoare" (şi cîţi sînt aşa ?). Rousselet îi prevenea pe părinţi asupra dublei greşeli ce izvorăşte dintr-o abordare nerealistă a viitorului copiilor lor : pe de o parte blazarea cu consecinţele ei cele mai grave — ratarea, iar pe altă parte însăşi posibilitatea unei neînţe­legeri de către copil a situaţiei familiei sale, culminînd nu ara­reori cu deprecierea părinţilor, dacă nu chiar cu revolta contra lor, prezentaţi în faţa lui drept incapabili să realizeze ceea ce au promis... Apelul la realism al lui Rous­selet este un apel la apărarea tînărului în primul rînd, în ve­derea unei canalizări mai sigu­re a energiilor lui, dîndu-i nu numai visul, dar şi puterea de a-l înfăptui. Se pune problema la noi la fel ? Situaţia noastră socială este net deosebită, deşi n-aş zice că nu mai sînt cazuri cînd o anu­mită conjunctură familială îl poate împiedica pe un tînăr să termine liceul, sau să bată’ la porţi academice. Avem cîteva scrisori care relatează aseme­nea situaţii, de obicei neobişnui­te (unei fete i-au murit ambii părinţi şi a rămas cu cîţiva fraţi... etc). Ele nu formează şi nu pot forma o regulă. Şi totuşi, experienţa de reporter mă în­deamnă să spun că apelul la realism al lui Rousselet găseşte în condiţiile unei societăţi ca a noastră un teren specific de a­­plicare, pornind, paradoxal, toc­mai de la o situaţie care face EUGEN FLORESCU (Continuare in pag. a V-a) ÎN PAG. 3 • FONDURILE ORGANIZAȚIEI O PROBLEMĂ DE FOND ÎN PAG. 5 •SPORT • Medicina explică: CE ÎNSEAMNĂ A „MUNCA BINE" VIZITA TOVARĂŞULUI 11 GHEORGHE MAURER îl R. 1E. IUGOSLAVIA BELGRAD 13. — Trimişii speciali Agerpres, Nicolae Io­­nescu şi Nicolae Plopeanu, transmit: La sediul guvernu­lui federal, au început, marţi dimineaţă, convorbirile oficia­le dintre preşedintele Consi­liului de Miniştri al Re­publicii Socialiste România, Ion Gheorghe Maurer, şi pre­şedintele Vecei Executive Fe­derale a R.S.F. Iugoslavia, Mitra Ribici­i. La convorbiri participă, din partea română, Emil Drăgă­­nescu, vicepreşedinte al Con­siliului de Miniştri, preşedin­tele părţii române în Comisia mixtă româno-iugoslavă de colaborare economică, Gheor­ghe Buzdugan, preşedintele Consiliului Naţional al Cerce­tării Ştiinţifice, Nicolae Eco­­bescu, adjunct al ministrului afacerilor externe, Vasile Şandru, ambasadorul Români­ei la Belgrad, Grigore Bâr­­găoanu, vicepreşedinte al Comisiei guvernamentale de colaborare şi cooperare econo­mică şi tehnică, Ion Morega, adjunct al ministrului indus­triei construcţiilor de maşini, Ion Mincu, adjunct al minis­trului minelor, şi alte persoa­ne oficiale. Din partea iugoslavă parti­cipă Stepan Marusici, preşe­dintele Vecei Executive a pro­vinciei Autonome Socialiste Voivodina, Duşan Gligorievici, membru al Vecei Executive Federale, preşedintele părţii iugoslave în Comisia mixtă iugoslavo-română de colabo­rare economică, Anton Vratu­(Continuare în pag. a VI-a) PUBLICUL DE m PUBLICUL DE Mm.. Asistăm nu arar la un fenomen in aparentă paradoxal. Cărţi care întrunesc sufragiile cvasi unanime ale criticii sau care se bucură de o primire călduroasă in paginile presei culturale sau literare se odihnesc vreme înde­lungată in rafturile librăriilor deşi tirajele în care apar nu sunt de natură să creeze presupunerea că s-a produs o suprasolicitare a aşa­­zisei „pieţe“. Fenomenul este de altfel valabil şi în sens invers : cărţi asupra cărora critica s-a pronunţat în mod defavorabil fac, a doua zi după apariţie, un ve­ritabil succes de librărie. Roma­ne considerate desuete, cărţi de aventuri pe care criticii nici nu se ostenesc să le citească sunt de­vorate la iuţeală, în timp ce sem­năturile unor consacraţi ai litere­lor se află pe coperţile unor vo­lume asupra cărora nimeni nu are îndoieli că fac sau vor face parte din operele de seamă ale unei li­teraturi. Este acest fenomen de natură să îngrijoreze P Se pot fa­ce pe marginea lui afirmaţii asu­pra viabilităţii artistice sau este­tice a cutărei sau cutărei lucrări P Poate fi asimilată, in ultimă ana­liză, capacitatea de a se răspîndi cît mai mult a unei cărţi cu va­loarea sa ca atare . Iată întrebă­rile banale pe care de altfel nu mi le pun primul şi pe care o recentă anchetă în rîndul citito­rilor realizată de ziarul nostru, în scopul cunoaşterii preferinţelor acestuia, a avut darul de a le re­actualiza. E desigur greu să crezi că orice operă valoroasă poate avea o in­tensă capacitate de difuziune. A­­ceasta depinde în mare­ măsură de structura ei, de gradul ei de ac­cesibilitate, de gravitatea și adîn­­cimea ideilor pe care le vehicu­lează de felul în care se racor­dează (mai direct sau aparent) la o anumită realitate istorică sau socială şi în fine şi de nivelul general al receptivităţii publicu­lui. Civilizaţia, condiţiile istorice ale evoluţiei societăţii respective îşi pune amprenta asupra aces­tuia din urmă, rezultatul fiind, de regulă, o mai intensă participare la procesul de asimilare a bu­nurilor spirituale. Este publicul nostru apt să primească şi să re­cepteze, la dimensiunile lor reale, opere de primă importanţă pen­tru istoria culturii noastre . Un răspuns îmbucurător în această privinţă ni-l oferă sutele de mii de exemplare din ediţiile lui Emines­­cu, Arghezi, Sadoveanu, vîndute anual în librării. Aceasta pentru a întrebuinţa ca exemplu cazu­rile cele mai fericite, cînd popu­laritatea unui scriitor corespunde pe deplin valorii sale. Putem oare să ignorăm faptul că în ultimii ani reorientarea judicioasă a pla­nurilor editoriale a readus în ac­tualitate nume ca cele ale lui Lucian Blaga sau Ion Barbu, Ion Pillat sau Ilarie Voronca, Vasile Voiculescu sau B. Fundoianu, im­­punîndu-le din nou şi definitiv în conştiinţa publicului ? Se poate trage însă o concluzie generali­zatoare privitoare la nivelul de cultură al amatorilor de literatură de pe urma faptului că aceşti au­tori, şi mulţi alţii pe care nu îi mai menţionăm, sunt citiţi şi răs­citiţi . Credem că nu, din mo- GRIGORE ARBORE (Continuare în pag. a IV-a) EMINESCU SCULPTAT DE ANGHEL GABRIELA MELINESCU Cine trece prin faţa Ate­neului Român îşi simte pri­virile atrase de suava statuie aşezată în faţa monumenta­lului edificiu. Nu este o sta­tuie obişnuită statuia lui E­­minescu, ţîşnită ca o săgeată în sus din dalta marelui nos­tru sculptor Angliei, este o statuie neobişnuită, e o sta­tuie care ea însăşi a început să aibă o nobilă­ istorie. Nu sunt puţini cei care şi-o­u­ PIETRE CARE VORBESC mintesc cu piedestalul plin de flori acum doi ani, în timpul primei zăpezi căzute peste Bucureşti. Nu sunt puţini cei care-şi amintesc vocea patetică şi vi­brantă a lui Geo Bogza invi­­tînd de la tribuna conferin­ţei generale a scriitorilor pe toţi confraţii săi, şi nu nu­mai pe ei, ci şi pe iubitorii marelui nostru poet, să-i o­­magieze în plină ninsoare de început de iarnă punînd o floare la piedestalul ei şi mi­(Continuare în pag. a TV-a)

Next