Scînteia Tineretului, februarie 1970 (Anul 26, nr. 6442-6465)

1970-02-25 / nr. 6462

ACTUALITATEA PENTRU TINERET • „Ministerul nu poate obliga întreprinderile să-i angajeze" în schimb a obligat școala să-i școlarizeze. ÎN PAG. A 2-A: ÎN PAG. A 3-A: ÎN PAG. A 4-A: • Piese contemporane pe scenele provinciei. • O zi la „Modern-club". Obiectivul major: DEPĂŞIREA SUBSTANŢIALĂ A SARCINILOR DE PRODUCŢIE! Prin conţinut, sferă de cu­prindere şi putere de mobili­zare, iniţiativa tinerilor me­canizatori din Chirnogeni — secţia cu cele mai bune re­zultate — a polarizat activita­tea desfăşurată pe plan pro­fesional şi politic de către ce­le mai multe organizaţii ale TJ.T.C. din întreprinderile pentru mecanizare şi din cele agricole de stat. In adunări tinerii au dezbătut (şi dezbat în continuare) obiectivele de îndeplinit anul acesta, formulează angajamente ce exprimă puterea de mobi­lizare a rezervelor interne, adică prin efort propriu, pentru corectarea în sens pozitiv a unor indicatori de plan, îşi anunţă hotărîrea de a contribui, prin lucrări de bună calitate, la depăşir­ea producţiilor medii planificate de către unităţile agricole be­neficiare, iar prin mai buna utilizare a tractoarelor şi ce­lorlalte maşini agricole, prin policalificare să asigure o di­versificare a muncii lor din­­tr-un an, o extindere a tim­pului de funcţionare a tot ceea ce cuprinde noţiunea de bază tehnico-materială a sec­ţiei. Grupăm în numărul de as­tăzi al ziarului angajamentele formulate în întrecerea de­clanşată pe baza­­obiectivelor anunţate de către tinerii me­canizatori de la Chirnogeni, transmise redacţiei de către organizaţiile U.T.C. din­ cîte­­va întreprinderi pentru me­canizarea agriculturii, secţii I.M.A. şi întreprinderi agri­cole de stat. SECŢIA NR. 9 A I.M.A. SEGARCEA : Luînd cunoş­tinţă de obiectivele cuprinse în chemarea la întrecere lan­sată de către mecanizatorii a utecişti de la I.M.A. Chirno­­geni, ne-am angajat ca prin valorificarea întregului poten­ţial uman şi material de care dispunem să realizăm urmă­toarele obiective : Depăşirea volumului de venituri plani­ficate pe tractor cu 6 100 Iei; Reducerea cu 32 lei faţă de plan, a cheltuielilor la 1 000 de lei venituri; Creşterea cu 10 la sută a numărului­­ de ore/funcţionare a tractoare­lor faţă de cele planificate. Prin executarea unor lucrări de foarte bună calitate vom contribui la depăşirea pla­nului de producţie în coo­perativa agricolă ce o deser­vim după cum urmează : cu GH. FECIORU (Continuare în pag. a lll-a) Societatea tehnică a elevilor din Timişoara CE FRUMOS AR FI DACĂ... — Aţi auzit de „vînătoarea de vulpi“ ? mă întreabă prof. Ilie I­ngureanui. Este un concurs care constă în depistarea, cu ajutorul unor detectoare (microreceptoare) a staţiilor de radioemisie ascunse în pădure. Dar pentru a realiza un astfel de concurs, asemănător cu cel care a avut loc acum doi ani în tabăra elevilor de la Bran, aveam nevoie de aparate. Și, cum nu le-am găsit nicăieri, am hotâ­­rît să ni le facem singuri. Am procurat cîteva receptoare „Elec­tronica", cu grad mare de uzură și cîteva truse „Electron“ din care am extras piesele necesare şi am început să construim de­tectoarele. Astfel, a început acti­vitatea cercului de electrotehni­că şi radioamatori... „ Elevii au fost foarte inte­resaţi, ne spune tov. Nichita Pantelimon, directorul Liceului industrial de construcţii din Ti­mişoara. Totodată, am remarcat că pasiunea pentru tehnică şi munca în acest cerc a influenţat pozitiv asupra caracterului lor. Erau cîţiva elevi cam neserioşi în activitatea şcolară. Ei, bine, acum sunt foarte ordonaţi şi învaţă bine. Pentru alţii, , înfiinţarea acestui cerc a­­însemnat reluarea unei ac­tivităţi întrerupte după ce n-au mai avut acces la Casa Pionieri­lor. In fine, sunt şi cei care s-au înscris în acest cerc din pură cu­riozitate. Acum fiecare dintre ei ştie să emită şi să recepţioneze, în vreme ce unii lucrează la om- VICTOR RAREȘ (Continuare în pag. a Ill-a) Cititorul frecvent şi sensibil al curierului nostru de sîmbâtă ne-a făcut prea des cunoscută dorinţa sa de a afla evoluţiile ulterioare ale cazurilor inserate aici, soluţiile şi rezolvările in­tervenite. Prea justificat este acest interes ca să nu ne grăbim a-i răspunde. Drept pentru care începînd de astăzi, îi oferim această Adendă în care îl vom informa periodic asupra impli­caţiilor şi consecinţelor pe care le-au stîrnit, cel puţin cazurile mai deosebite de care a luat cunoştinţă la rubrica De la Om la OM. Pentru început, să răsfoim împreuna. SCRISORILE LUI RADU SABAREZ A fost mai întii apelul, strigă­tul acesta disperat prin care re­dacţiei ca şi opiniei publice i se cerea sprijinul sau măcar un sfat, rîndurile acelea, amară destăinuire a unui tînăr aflat în suferinţă, pe care le aşternuse pe hîrtie în­demnat de o situaţie critică d­in care nu se mai vedea nici o ieşire... Rezumînd scrisoarea din luna octombrie a anului trecut la da­tele esenţiale, să ne reamintim : ...Tinutul Radu Ion Sabarez din Moineşti rămîne orfan de tată în 1964, cînd avea 13 ani... Sînt cinci fraţi, trei băieţi, dintre care unul căsătorit, şi două fete. Locuiese într-o casă frumoasă pe care tatăl lor, fost muncitor pe­trolist, o construise cu sprijinul statului cu puţină vreme înainte de a deceda. N-o duc cine ştie ce strălucit, dar, oricum, nu simt greutăţile ; mama lor are o pen­sie destul de bună şi în plus fra­tele căsătorit care stă în aceeaşi curte îşi ajută cei patru fraţi, elevi încă, cu cel puţin 150—200 de lei lunar. Foarte curînd însă mama se hotărăşte să se recăsă­torească, îşi găseşte un bărbat dar nu stă împreună cu acesta ■ decît vreo lună şi jumătate. Cu- •­noaşte apoi un al doilea, pe nume Stanică Gheorghe cu care convie- 1 NICOLAE ARSENIE (Continuare în pag. a V-a) * Tînărul Radu Sabarez și generoasa sa gazdă. NOTE POSIBILE INTR-UN CATALOG IMAGINAR Vocaţia (noţiune mai pre­ţioasă !) sau tactul pedago­gic ne-au obligat — ziarişti fiind — să nu ne substituim nici profesorului, nici inspec­torului şcolar. Un colocviu care să nu se pretindă „examinare“, nişte confesiuni scrise care să evite panica u­­nui „extemporal“ — iată ce şi-a propus Brigada „Scînteii tineretului" în cadrul raidului­­anchetă efectuat la cîteva licee din ţară. Ne interesau rapor­turile elevilor cu arta în gene­ral şi cu arta contemporană în special. Intrucît receptarea formulelor moderne de artă comportă unele dificultăţi, ne-am orientat atenţia către cursanţii claselor mari : a XI-a —■ a XlI-a la liceele teo­retice şi anul al V-lea de la li­ceele pedagogice. Aşadar, par­tenerii de discuţie erau tineri între 18—20 ani, care au par­curs aproape întreg ciclul în­­văţămîntului de cultură gene­rală. Motiv suficient pentru ca baremul exigenţelor să atingă cote ridicate. In catalogul nos­tru imaginar, notele au fost trecute, însă, ca simple impre­sii, în concluzie... FASCINAŢIA ARTEI ESTE GENERALA Cu mici excepţii, cei mai mulţi dintre subiecţii anchetei noastre n­i şi-a exprimat in­tenţia de a îmbrăţişa profesi­uni legate în mod direct de artă. Totuşi, arta exercită asu­pra tuturor o veritabilă fasci­naţie. Notabil este, de aseme­nea, faptul că preferinţele ma­jorităţii nu se adresau numai cinematografului sau muzicii uşoare, ci şi literaturii sau teatrului. O altă constatare îmbucurătoare : cunoştinţele artistice şi, implicit capacita­tea asociativă a elevilor se în­scriu, azi, într-un registru mult mai larg decît al seriilor de acum cîţiva ani. De pildă, ală­turi de clasicii literaturii uni­versale sau de scriitorii de ma­re succes, liceenilor de azi nu le sunt străine operele unora dintre scriitorii moderni fie valoare, precum Th. Mann, O’Neill, Moravia, Hemingway, Kafka,­­ Eugen Ionescu, Salin­ger, Robbe-Grillet etc. Indirect (din lista preferințelor pe au­tori) sau direct, prin afirmaţii explicite, am putut intui şi op­ţiunile tinerilor pentru anu­mite genuri sau teme literare. O primă impresie : proza este mai citită decît poezia. Predi­lecţia elevilor pentru proză se explică, credem, prin interesul lor faţă de operele cu temati­că socială, istorică etc., în re­zumat, pentru, creaţiile anco­rate mai puternic în realitate. Iar acestea aparţin, de regulă, genului epic. Evident,, elevii sînt seduşi, în primul rînd, de acţiune, dar nu rămîn insen­sibili nici la virtuţile stilisti­ce, la acuitatea analizei psiho­logice sau la farmecul unor descrieri de natură. La între­barea : „Ce aţi dori să găsiţi în cărţile pe care le citiţi?“, am primit, printre altele, urmă­toarele răspunsuri: „în gene­ral, prefer să găsesc viaţă, oa­meni, cu preocupări apropiate de ale noastre, cu idei intere­sante“ (Bota Dan­­— Liceul nr. 4 Oradea). „Cele mai bune NICOLAE BALTAG MIRCEA TACCIU SABIN BORCAN (Continuare in pag. a IV-a) IERI A ÎNCEPUT Rezultatele primei zile: S.U.A. — Japonia 11—1 (4—1, 3—0, 4—0). Elveţia — Bulgaria 4—2 (2—1, 1-0, 1-1). R. F. a Germaniei — Iugo­slavia 6—3 (1—1, 2—1, 3—1). Norvegia — România 4—3 (2—0, 2—0, 0—3). In pagina a V-a reportajul trimisului nostru C. BUZDU­GAN de la festivitatea de deschidere şi comentariul a­­supra partidelor disputate. O sută de ani de la naşterea lui V. I. Lenin L AI VĂZLII, L-AU CUNOSCUT, L AU ASCULTAT PE ILICI In mişcarea muncitorească din ţara noastră, în cercurile socia­liste şi democrate ideile genia­lului gînditor şi revoluţionar rus de la a cărui naştere se împlinesc luna viitoare 100 de ani au căpătat o largă răspîn­­dire în primii ani ai secolului al douăzecilea, deşi figura lui Lenin, opera şi activitatea sa începuseră să fie cunoscute şi apreciate şi în România cu mult mai înainte, încă de la sfîrşitul secolului trecut. Pătrunderea şi răspîndirea ideilor leniniste în ţara noastră s-a realizat pe căi multiple şi diverse între care un rol remarcabil l-au avut presa şi literatura editată­­ de cercurile socialiste şi muncito­reşti, activitatea desfăşurată de militanţi de frunte ai mişcării noastre revoluţionare şi demo­cratice. O contribuţie deosebită, a că­rei cercetare şi evocare stîr­­neşte îndreptăţită emoţie,^ revi­ne, însă, contactelor directe, nemijlocite, întîlnirilor întîm­­plătoare sau, cel mai adesea, impuse de necesităţile activităţii revoluţionare pe care întemeie­torul statului sovietic, conducă­torul primei revoluţii proletare victorioase le-a avut nu o dată cu revoluţionari din România, cu militanţi ai mişcării munci­toreşti din ţara noastră. Prime­le întîlniri, ne referim fireşte la cele atestate documentar, ale unor socialişti români cu Vladi­mir Ilici Lenin datează din anul 1907. In acest an, la Stuttgart, are loc Congresul Internaţiona­lei a II-a. Printre cei care îl cu­nosc aici pe Lenin, printre cei cărora li se dezvăluie nemijlo­cit neobosita sa activitate se LADISLAU GERGELY cercetător ştiinţific la Institutul de studii istorice şi social-politice de pe lingă C.C. al P.C.R. (Continuare în pag. a II-a) Proletari din toate ţările, uniţi-vă! ANUL XXVI, SERIA II, Nr. 6462­6 PAGINI — 30 BANI MIERCURI 25 FEBRUARIE 1970 Să fii elev ucenic şi să te contopeşti in totalitate cu obiectul lu­crului tău, iată ce-nseamnă pasiunea de a afla, de a-ţi însuşi cit mai­­definitiv, cit mai durabil — în timp — PROFESIA pe care ţi-ai ales-o, profesia cu care te-nsoţeşti poate pentru o viaţă de om. Foto text: ION CUCU TOVARĂŞUL NICOLAE CEAUŞESCU A PRIMIT PE AMBASADORUL REPUBLICII POPULARE POLONE­ZA BUCUREŞTI Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Consiliului de Stat al Repu­blicii Socialiste România, a primit marţi, 24 februarie, pe ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Populare Polone la Bik­usefitl, Jaromir Ocheduszko, la cere­rea acestuia. Cu acest prilej a avut loc o convorbire care s-a desfășu­rat într-o atmosferă cordială, tovărășească. S-au scris o mulţime de lucruri despre căminul cul­tural. Teoretic, am putea zi­ce, stăm foarte bine. Ba chiar cîţiva sînt „robă de carte“ în acest sens. Şi to­tuşi... Ei bine, mi se pare că după atita literatură scrisă sau orală nu s-a înţeles, ori se înţelege încă greu un lu­cru extrem de simplu : căminul e al celor care îl frecventează şi cum printre aceştia sunt mulţi tineri, că­minul cultural e şi el al ti­nerilor din fiecare comună unde el există. Căminul nu este, cum încă din neferici­re ne-a fost dat să auzim, „al ălora“, nu reprezintă sarcina cutărui tovarăş şi nici nu este proprietatea a­­nume a directorului. Cămi- ALB­EŞTI U­ nul cultural, ar fi bine să auzim aceasta, este al nos­tru. Vă puteţi închipui un dirijor într-o sală goală care la sfirşit se aplaudă singur, trecînd apoi într-o foaie de prezenţă imaginară : un par­ticipant, un dirijor (el) şi un spectator (tot el !) ? Se ride. Foarte bine, dar credeţi-mă, se mai întîmplă în rapoarte. Stilul de prezentare e bine­înţeles birocratic. De exem­plu , un bibliotecar scrie în plan că a organizat (?!) in­tr-o seară jocurile de şah, cînd el, de fapt, a jucat şah alături de alţii , în altă pri­vinţă, din cauza neînţelege­rii acestei apartenenţe ele­mentare, căminul cultural nu arată de loc bine, se prezin­tă ca o casă a nimănui. Pen­tru că înainte de a fi „că­min cultural“ sau „casă de cultură“, ar trebui să fie ca­să, pur şi simplu, adică un loc în care îşi pot petrece o parte din timp oamenii. Pro­ (Continuare în pag. a IV-ai

Next