Scînteia Tineretului, iunie 1970 (Anul 26, nr. 6542-6567)

1970-06-30 / nr. 6567

PAG. A III-A: • REPUNEREA ÎN FUNC­ŢIUNE A CAPACITĂ­ȚILOR DE PRODUCŢIE • Ce -aş face dacă aş fi se­­cretar U.T.C. — A cincea scrisoare: încă un pas înainte PAG. A IV-A: • INSCRIPȚII PE CARTEA DE VIZITĂ A MATURI­ZĂRII ÎNALTĂ preţuire PERSONALULUI DIDACTIC Cu­­prilejul ..Zilei învăţăto­rului“, la Consiliul de Stat a­­avut loc, luni la amiază, so­lemnitatea decernării unor titluri şi ordine ale Republi­cei Socialiste România. înaltele distincţii au fost înmânate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Partidului Comunist Ro­mân, preşedintele Consiliului de Stat. La solemnitate au luat parte tovarăşii Paul Nicules­cu-Mizil, Gheorghe Pană,­­ Gheorghe Rădulescu, Virgil­­­orofin, Ilie Verdeţ, Janos Fazekas, Manea Mănescu,­­ Dumitru Popescu, Leonte Răd­i­uţu, Miron Constantinescu, precum şi Miron Nicolescu, preşedintele Academiei Re­publicii Socialiste România, Mircea Maliţa, ministrul în­­văţămîntului, în semn de preţuire a per­sonalului didactic pentru ac­tivitatea meritorie în dome­niul instruirii şi educării ele­vilor şi studenţilor şi a contri­buţiei aduse la dezvoltarea în­­văţămîntului şi culturii din patria noastră, au fost distinşi cu titlul de „Om de ştiinţă emerit al Republicii Socialis­te România“, tovarăşii : Şte­fan Bălan, Alexandru Cli­­mescu, Alexandru Codarcea. (Continuare în pag. a V-a) Stimaţi tovarăşi, Doresc, în primul rînd, să vă adresez dumneavoastră, tuturor acelora care au primit astăzi distincții și ordine ale Republi­cii Socialiste România, cele mai s­alde, felicitări, din­ partea­ Comi­tetului Central al Partidului Co­munist Român, a Consiliului de Stat și a guvernului patriei noastre. (Vii aplauze). De ase­menea, doresc ca, in numele conducerii de partid şi de stat, să adresez felicitări, cu prilejul Zilei Învăţătorului, tuturor ca­drelor didactice din ţara noastră. (Aplauze puternice). A devenit o tradiţie să sărbă­torim această zi în fiecare an şi să facem, cu acest prilej, bilan­ţul activităţii desfăşurate, să scrutăm viitorul spre a vedea ce avem de făcut pentru a asigura educarea tinerei generaţii­­ în spiritul dragostei faţă de patrie, faţă de partid, faţă de cauza socialismului şi comunismului. Putem, intr-adevăr, să fim mul­ţumiţi de felul în care cadrele didactice muncesc pentru edu­carea tineretului patriei. Avem rezultate bune în toate sectoa­rele învăţământului; de altfel sîntem la încheierea anului şco­lar şi se cunosc­ în linii gene­­­­rale rezultatele, care­­— aşa cum v-am spus — sunt bune. Fără în­doială, aceste rezultate sunt o ex­presie grăitoare a muncii pe care o depun cadrele didactice ; ele sunt, totodată, expresia ati­tudinii serioase, a exigenţei tine­retului nostru faţă de el însuşi, a strădaniilor sale de a învăţa, de a folosi condiţiile create de statul nostru pentru a-şi însuşi cit mai temeinic comorile ştiin­ţei şi culturii înaintate. Am pu­tut să constatăm această atitu­dine înaintată şi în împrejurările grele din luna mai cinci, datorită inundaţiilor catastrofale, în mul­te judeţe a trebuit să facem faţă unor serioase greutăţi. In aceste condiţii, cadrele didactice, tine­retul au fost alături de toţi oa­menii muncii, înţelegînd că mai presus de orice era, în acele momente, datoria faţă de pa­trie, datoria de a acţiona ferm, unit, sub conducerea partidului, pentru învingerea greutăţilor. Unanimitatea cu care tineretul, cadrele didactice — la fel ca întregul nostru popor — au răs­puns chemării partidului şi au acţionat în aceste împrejurări constituie o dovadă grăitoare a rezultatelor activităţii educative a şcolii noastre. Iată de ce, cu atît mai mult, ţin să adresez în această zi mulţumiri tuturor acelor care şi-au îndeplinit şi îşi îndeplinesc datoria faţă de ţară, faţă de popor, faţă de ti­neretul patriei noastre. (Aplauze puternice). Cunoaşteţi perspectivele dez­voltării României socialiste în următorii ani, înfăptuirea progra­mului elaborat de Congresul al X-lea privind făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră va cere în con­(Continuare în pag. a V-a) Memoria noastră afectivă păs­trează pentru toată viaţa imagi­nea şcolii, reprezentată, de fapt, prin chipul dascălilor care ne-au însoţit copilăria şi tinereţea. în­văţătorul ne-a dezvăluit taina inefabilă a literelor, am intrat în zona cunoaşterii călăuziţi de pro­fesori şi, nu în puţine cazuri, ne-am ataşat de o ştiinţă sau alta, seduşi de farmecul personal şi erudiţia unuia dintre ei. Pînă pe cele mai înalte trepte ale învăţă­turii, dascălul ne-a influenţat pe planul profesiei, dar şi uman, de­­lemiinîndu-ne, în cel mai înalt înţeles al cuvîntului, personalita­tea. Cinstim astăzi, de „ziua învă­ţătorului“, aproape 200 000 de slujitori ai catedrei, cel mai nu­meros detaşament al intelectuali­tăţii României socialiste. Ii ono­răm pe cei care au slujit catedra o viaţă de om, rezistînd fără să abdice vicisitudinilor unor orîn­­duiri potrivnice luminării po­porului, îi onorăm şi pe cei care au urcat anul acesta prima oară ? pe podiumul ei, pentru alegerea acută şi pentru că nutrim încre­derea că vor adăuga noi virtuţi unei profesii de cea mai nobilă esenţă, îi sărbătorim pe toţi membrii corpului nostru profe­soral, de la învăţătorul din că­tunul de munte şi pînă la magistrul, ilustrul academician care nu şi-a părăsit catedra, în­­trucît nu-şi poate concepe altfel viaţa decit înconjurat de învăţă­cei. Ne-am obişnuit să simţim pre­zenţa învăţătorimii noastre în toate marile bătălii conduse de partid pentru ridicarea României pe culmile civilizaţiei socialiste. Consecvenţi cu ei înşişi dascălii au fost în cele dinţii rînduri şi în bătălia cu urgia apelor din primăvara aceasta. Ne-au oferit pilde de eroism, gesturi de o neasemuită frumusețe în salvarea oamenilor, a valorilor materiale, s-au angajat total în uriaşul efort al reconstrucţiei. Şi n-au uitat nici un moment, chiar în clipe când propria lor existenţă era ameninţată, că slujesc şcoala. Am consemnat la vremea respectivă asemenea fapte, dar nu ne pu­tem reţine să revenim deoarece azi, ele îşi întregesc semnifica­ţiile. Profesoara Paraschiva Buja­­ker, din Sighişoara, din toată casa-i invadată de ape n-a salvat decit tezele la istorie ale elevi­lor clasei a XlI-a. Învăţătorul Grigore Fedat, dintr-un sat din Deltă, şi-a continuat cursurile în­tre 20 aprilie şi 25 mai, cu­ satul a fost înmuiat, aducîndu-şi sin­gur, cu barca, copiii la şcoala scăpată ca prin minune. Cel care a condus acţiunea de luptă îm­potriva apelor în comuna Cetal­­chioi a fost directorul şcolii ge­nerale, învăţătorul Valentin Gri­­gorovici, şi cel care n-a părăsit z­ile şi nopţi la rînd Şcoala gene­rală nr. 6 din Mediaş pînă n-a pus la adăpost zestrea sa didac­tică şi arhiva, a fost profesorul Eduard Schmidt. Da, şcoala noastră are slujitori devotaţi cu trup şi suflet. A­­ceasta ne dă credinţa că desti­nele şcolii, aşa cum au fost tra­sate de partid, se află în mîini bune. Lor le sînt încredinţaţi cei 4 milioane de tineri — adică toţi cei de vîrstă şcolară — care pri­mesc învăţătură, îşi formează de­prinderi de muncă, îşi şlefuiesc caracterul în anii şcolarităţii incit „Scînteia tineretului“ (Continuare în pag. a V-a) OMAGIU • INDUSTRIA JUDEŢULUI DOLJ şi-a îndeplinit cu două zile mai devreme sarcinile de plan pe prima jumătate a anului,­­ atît la producţia globală, cit şi la producţia marfa vîndută şi încasată. S-au produs în plus 2 926 tone îngrăşăminte cu azot, 5 loco­motive Diesel electrice, mobilă în valoare de 1 655 000 lei, ma­teriale de construcţii cu care se pot ridica 125 locuinţe, 328 tone ulei comestibil, 43 tone unt, precum şi alte produse. # CU TOATE GREUTĂŢILE PROVOCATE de recentele ca­lamităţi naturale, oamenii muncii din întreprinderile in­dustriale ale judeţului Hune­doara au­ îndeplinit cu două zile înainte de termen sarci­nile planului de producţie pe prima jumătate a anului, crein­du-şi posibilităţi pentru a realiza peste prevederi o pro­ducţie industrială în valoare de aproximativ 80 000 0000 lei. Succese însemnate au înre­gistrat colectivul Comb­ina­tulu­lui siderurgic Hunedoara, care a furnizat peste prevederi mai mult de 5 000 tone cocs meta­lurgic, aproape 10 000 tone de oţel, mai bine de 3 500 tone la­minate finite pline şi alte pro­duse siderurgice, precum şi minerii din Valea Jiului care au extras în plus 15 000 tone de cărbune.­­ ÎNTREPRINDERILE IN­DUSTRIALE DIN JUDEŢUL GALAŢI şi-au realizat planul producţiei globale pe primul semestru d­e trei zile înainte de termen. Potrivit aprecieri­lor, la sfîrşitul acestei perioa­de, ele vor obţine peste pre­vederi 9 000 tone fontă, 12 000 tone oţel, 9 720 tone tablă mij­locie şi groasă, 580 tone tablă subţire, 370 tone tablă zincată, 510 tone sîrmă trăsă, 330 m.c. prefabricate, 87 tone fire bum­bac, 33 mii m.p. ţesături bum­bac, 77 apartamente şi altele. • RAFINĂRIILE DE PE­TROL din țară au anunţat luni îndeplinirea sarcinilor de plan pe primele 6 luni ale­ anului la toți indicatorii. Proletari din toate ţările,­uniţi-vă! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXVI, SERIA II, Nr. 6567 6 PAGINI — 30 BANI­­ MARȚI 30 IUNIE 1970 m­m­mmmmn­m mmm, mmm m­mm mmm Maiestăţile lor Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr, şa­hinşahul Iranului, şi împără­teasa Farah, aflaţi pe litoral, şi-au petrecut dimineaţa de luni în largul Mării Negre la bordul vasului-şcoală Mircea. La sosirea în portul Man­galia, solii poporului iranian, împreună cu vicepreşedintele Consiliului de Stat, Emil Bod­­naraş, şi celelalte persoane o­­ficiale iraniene şi române au fost salutaţi de viceamiralul Grigore Marteş, comandantul Marinei Militare. In larg, silueta sveltă bine cunoscută a vasului se lea­gănă uşor. Ofiţerii şi marinarii elevi sunt aliniaţi pe puntea navei, înalţii oaspeţi urcă pe vas. Sunt intonate imnurile de stat ale Iranului şi Republicii Socialiste România. Pe catarg se înalţă alături de pavilionul românesc drapelul Iranului. Comandantul şcolii de ofiţeri de marină, căpitanul de ran­gul întii Ilie Ştefan, şi coman­dantul navei, căpitanul de rangul întîi , Alexandru, Hîr­­jan, prezintă­­ raportul: „Nava­ ' este gata de drum“. Sunt mo­a mente de un anumit ceremo-­­ nial care fac parte din atmos­fera specifică a vieţii marină­reşti. Suveranul Iranului şi împărăteasa Fabah ascultă cu atenţie prezentarea istoricu­lui navei, a activităţii şcolii de ofiţeri. Vasul Mircea, aflat în serviciu din 1939, datorită amenajărilor efectuate în 1965 a devenit una din cele mai moderne nave-şcoală cu vele din lume, asigurînd în cele mai bune condiţii instruirea pentru navigaţia pe mare a elevilor şcolii de ofiţeri pen­tru marina militară şi comer­cială. Se porneşte în larg. . După ce vasul parcurge câteva ,1 mile cu ajutorul motorului,­­ asistăm la o demonstraţie de iscusinţă marinărească. La co­menzile scurte, elevii urcă a­­gili pînă în vîrful celor trei catarge şi întind pânzele — vela mare, gabierul şi contra­­gabierul, zburătorii şi vela cea mai de sus — rîndunica. După-amiază, şahinşahul I­ranului, Mohammad Reza Pah­­ldin Aryamehr, şi împărătea­sa Farah, împreună cu vice­preşedintele Consiliului de Stat, Emil Bodnaraș, și cele­lalte persoane oficiale s-au­ înapoiat cu un avion special în Capitală. ­ PRIMIREA 01 CĂTRE TOVARĂŞUL [NICOLAE CEAUŞESCU A UM REPREZENTANŢI­­ AI PRESEI DIN S.U.A. * Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, un secretar general al Partidului­­ Comunist Român, preşedintele Consiliului de Stat al Repu­■ blicii Socialiste România, a ■ primit la 29 iunie pe Paul B Miller, preşedintele,, agenţiei­­ americane de presă Associated Press şi al trustului de presă TM „Garnett“, Wes Gallagher, di­rector general al Associated Press, şi Hans Neeuerbourg, corespondent permanent al A­­genţiei A. P. pe lingă organis­mele O.N.U. de la Geneva, cu care a avut o convorbire. La întrevedere a luat parte tovarășul Dumitru Popescu, membru al Comitetului Execu­tiv, secretar al C.C. al P.C.R. Fetele aşteaptă măritişul, iar băieţilor nu le plac fetele leneşe In faţa celor doi ingineri ai cooperativei agricole, la un mo­ment dat am avut impresia că mă aflu, totuşi, singur. “Eram in satul Traian din judeţul Brăila şi, adresindu-le întrebarea din titlul anchetei, interlocutorii, inginerul şef Oprişan Dumitraş­­cu şi ing. Gheorghe Călin erau foarte miraţi. M-am uitat din nou în notiţele luate la judeţ , numai uteeişti în evidenţa orga­nizaţiei pe cooperativă, sunt 50. „Poate îi găsiţi în altă parte, au încercat să ne explice dumnea­lor. In cooperativă sunt ciţiva, ii num­eri­­pe m­agtjfe. TiiU2&m. mai mult cu femeile. E firesc ca ora­şul, şantierele, alte meserii să-i atragă“. Să fi plecat toţi aşa de repede, dintr-o dată, din sat ? A te califica într-o meserie sau a fi în curs de calificare, a urma O Şcoală, a fi elev sau student înseamnă a te încadra în muta­ţia firească a structurii forţei de muncă. Datele ce le luasem însă se refereau la anul 1970. Ancheta pe care am între­prins-o avea să le lămurească. Cei 50 cotizanţi ai organizaţiei U.T.C. erau totuşi in sat. Nu lu­crau in altă parte, nu erau ple­caţi în vreun oraş, şantier ori la vreun I.M.A., sau I.A.S. din împrejurimi. Ciţiva, într-adevăr, nu mai mulţi de 12 lucrau în co­operativa agricolă. Dar res­tul ? Cooperativa agricolă din Tra­ian se număra printre unităţile judeţului care oferă membrilor ei cîştiguri dintre cele mai bune. Valoarea zilei-muncă în anul tre­cut a fost de 35 lei. In 1970 va­loarea normei convenţionale se apropie de 40 lei, iar avansurile băneşti se acordă lunar. Cîştigul, deci nu mai poate fi un motiv cum de obicei se invocă. „Un om care munceşte, şi are unde, ridi­că lunar din cooperativă de la 1 500 lei în sus, ne spunea ingi­nerul Călin Gheorghe. Anul a­­cesta irigăm 740 de hectare , peste 500 hectare sunt culturi in­tensive ce solicită braţe multe de muncă ; avem apoi un sector zootehnic mare din care numai bovine 800 capete ; intră în producţie crescătoria de păsări modernă cu o capacitate de 10 000 de bucăţi“. Atunci ? „In mare majoritate sint fete“ — încercau explicaţii secretarul N. COŞOVEANU (Continuare în pag. a III-a) l­a C.A.P. Sărăjeni, jud. Ialomiţa, — mecanizatorii execută lucrări in vederea însămintărilor in cultură­­ dublă. DINEU OFICIAL In onoarea preşedintelui Con­siliului de Stat al Republicii So­cialiste România, Nicolae Ceauşescu şi a soţiei sale, Elena Ceauşescu, Şahinşahul Iranului, Mohammad Reza Pahlavi Ary­amehr, şi împărăteasa Farah au oferit luni un dineu oficial. Au participat: Ion Gheorghe Maurer, Emil Bodnaraş, Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Pană, Gheorghe Rădulescu, Virgil Trotil­, Hie Verdet, Janos Fa­zekas, Manea Mănescu, Du­mitru Popa, Leonte Rău­tu, Vasile Vîlcu, Iosif Banc, Ion Ioniţă, cu soţiile, vicepreşedinţi ai Consiliului de Miniştri, mem­bri ai Consiliului de Stat şi ai guvernului, alte persoane oficiale române. De asemenea, au luat parte ministrul afacerilor externe al Iranului, Ardeshir Zahedi, şi ce­lelalte personalităţi care însoţesc pe Maiestăţile Lor Imperiale în vizita în România. Au fost intonate imnurile de stat ale celor două ţări, în timpul dineului, mulţu­mind pentru amabila­ invitaţie de a vizita România, şahinşa­hul Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr a toastat în sănăta­tea preşedintelui Consiliului de Stat, Nicolae Ceauşescu, şi a soţiei sale, Elena Ceauşescu, pentru fericirea şi prosperita­tea poporului român, pentru prietenia tot mai înfloritoare dintre popoarele Iranului şi României. Exprimând satisfacţia pentru relaţiile­ bune care există între România şi Iran şi pentru perspectivele lor de dezvoltare în viitor, evidenţiate în cursul acestei vizite şi a convorbiri­lor care au avut loc, preşedin­tele Consiliului de Stat, Nicolae Ceauşescu, a toastat în sănăta­tea şahinşahului Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr şi a împărătesei Farah, pentru dez­voltarea în continuare a rela­ţiilor de prietenie dintre po­poarele şi ţările noastre. Dineul s-a desfăşurat într-o atmosferă de cordialitate. (Agerpres) ii»/«/m////////////////////7/////////////////«////////////w//w/////w//^ I FILOZOFIE I I ŞI TEHNICĂ I de H. H. STAHL In timpul din urmă, mai ales de la ultimul război mon­dial încoace, cunoştinţele şi priceperile noastre tehnice în mînuirea realităţilor sociale, au crescut enorm, astfel că ceea ce se cere, din ce în ce mai insistent, sociologilor, este să facă dovada utilităţii lor practice. O pretind chiar şi cei din societăţile capitaliste. Cu atît mai mult au obli­gaţ­ia să o facă sociologii din ţările socialiste, de vreme ce noi dispunem de actrriirddh­a mredtra -u -t­rmifi­cării,­­de stat şi avem posibilitatea de a duce o politică socială în deplina cunoaştere ştiinţifică a legilor care domină procesele de dezvoltare socială. Sociologul tinde azi să înceteze de a fi un om de bi­bliotecă, pentru a deveni un activist social, a cărei va­loare se dovedeşte prin eficienţa sa. Cel puţin aceasta este dorinţa aproape unanimă a celor ce ştiu ce este sociologia modernă. Mai mult încă , aceasta este hotărîrea expresă a forurilor noastre de de­cizie, care anume în acest scop au hotărît organizarea unei Academii de Ştiinţe Sociale şi Politice, menite să asigure rezolvarea marilor probleme prioritare, prin strîngerea documentaţiei necesare oricărei politici ştiin­ţifice. Cu toate acestea, mai sînt încă oameni de veche for­maţie filozofică care se dezbată cu greu de povara tra­diţiei, continuind a concepe sociologia drept o simplă filozofie socială. Chiar şi în învăţămîntul sociologiei mai surprindem cîteva sequele ale acestei tradiţii învechite. Pe vremuri sociologia era concepută ca o „materie de cultură gene­rală" care se învăţa şi în licee. Universitatea pregătea deci pe profesorii de filozofie astfel îneît să poată preda şi ceva sociologie. Nu era rău. E chiar bine ca oamenii să ştie cam ce este sociologia. Insă repetarea, în zilele noastre, a unor asemenea programe cu iz filozofic, încadrarea însăşi a catedrei de Sociologie într-o facultate de Filozofie, s-ar putea să constituie o greşeală, de vreme ce scopul în­­vățămîntului s-a schimbat, urmărindu-se acum pregătirea unor tehnicieni ai sociologiei active, concrete, eficiente. Nimeni nu se gîndeşte, desigur, să transforme pe sociolog într-un meşteşugar fără orizont. O bază filo­zofică este întotdeauna necesară , dar aceasta nu în­seamnă o topire a sociologiei în filozofie. S-a spus de mult, foarte bine : nu ne trebuie nici fapte fără idei, dar nici idei fără de fapte ! Ne trebuie o sociologie „gene­rală", dar mai ales ne trebuiesc specializări pe ramurile noi ale sociologiei, diversificate pe tot atîtea probleme cite s-au născut în urma actualei revoluţii tehnico-ştiinţi­­fice şi a trecerii spre socialism. Ar fi aici să se găsească o soluţie justă la această în­trebare de răscruce : pregătim oare pe tinerii noştri so­ciologi astfel încît să fie în stare să contribuie efectiv la conducerea ştiinţifică a societăţii ? Sau îi considerăm mai departe ca pe nişte oameni de cultură generală, de formaţie filozofică, în stare să vorbească, interesant şi uneori frumos, despre orice şi te miri ce ? E de ales. în ce mă priveşte, nădăjduiesc că sociologii vor prefera să stea cu picioarele pe pămînt, iar nu capul în nori­

Next