Scînteia Tineretului, februarie 1971 (Anul 27, nr. 6749-6773)

1971-02-25 / nr. 6771

Proletari din toate ţările, uniţi-vă! ÎN VIAŢA ASOCIAŢIILOR STUDENŢILOR O ETAPĂ DE ACTIVITATE DINAMICĂ, RESPONSABILĂ Rezoluţia Conferinţei a Vill-a a Uniunii Asociaţiilor Studenţeşti din România CONSILIUL U. A. S. R. ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXVII, SERIA II, NR. 6771 6 PAGINI — 30 BANI JOI 25 FEBRUARIE 1971 CUVlNTAREA TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU la Consfătuirea de lucru a conducătorilor centralelor industriale şi ai celorlalte unităţi cu statut de centrală Stimate tovarăş!, • Aş dori să încep prin a a­­dresa tuturor participanţilor la această consfătuire de lu­cru un salut din partea Co­mitetului Central al partidu­lui. (Aplauze puternice, pre­lungite). La consfătuire participă ca­dre de conducere ale unități­lor economice cu statut de centrală, directori ai unor in­stitute de cercetare, conduce­rile ministerelor, secretarii cu problemele economice de la comitetele judeţene şi alţi activişti de partid, de sindicat şi de stat. Prin caracterul său, consfătuirea reprezintă un a­­devărat forum de dezbatere largă a celor mai importante probleme ale activităţii econo­mice din ţara noastră, în discuţiile care au avut loc la ministere, cît şi în ple­nul consfătuirii, s-a relevat justeţea hotărârilor Conferin­ţei Naţionale a partidului pri­vind îmbunătăţirea organiză­rii şi conducerii activităţii economice. Deşi centralele in­dustriale îşi desfăşoară activi­tatea doar de un an şi jumă­tate, putem spune că ele şi-au dovedit pe deplin eficienţa. In timpul lucrărilor consfă­tuirii s-au subliniat pe larg aspectele pozitive şi, în acelaşi timp, s-au adus unele critici îndreptăţite, atît cu privire la organizarea centralelor, cît şi în legătură cu metodele şi sti­lul lor de lucru. Au fost for­mulate multe propuneri pri­vind sporirea drepturilor cen­tralelor, îndeosebi în ce pri­veşte problemele de finan­ţare. Nu însă în aceeaşi mă­sură tovarăşii care au luat cu­­vîntul s-au preocupat de une­le deficienţe din activitatea proprie, de felul cum trebuie acţionat pentru a spori efi­cienţa activităţii unităţilor noastre economice. Din acest punct de vedere, aş putea spu­ne că dezbaterile din consfă­tuirea noastră au avut un a­­numit minus. De asemenea, în cadrul con­sfătuirii au fost făcute o serie de critici şi propuneri — în cea mai mare parte juste —­­cu privire la proiectele de legi supuse discuţiilor. Putem a­­precia deci că dezbaterile s-au desfăşurat într-un spirit de lucru ; ele au oglindit creşterea nivelului general al cadrelor noastre din economie, compe­tenţa profesională şi înaltul lor spirit de răspundere pen­tru bunul mers al întregii ac­tivităţi economice. Problemele ridicate în con­sfătuire vor trebui să fie ana­lizate temeinic, ţinîndu-se seama de ele atît la definiti­varea proiectelor de legi, cît şi la stabilirea măsurilor de îmbunătăţire în continuare a organizării, planificării şi con­ducerii activităţii economice. Consfătuirea noastră are loc într-o perioadă deosebit de im­portantă pentru dezvoltarea economică şi social-culturală a ţării, marcată prin înche­ierea cu succes a cincinalului 1966—1970 şi trecerea la reali­zarea noului plan de cinci ani. După cum cunoaşteţi cu toţii, prevederile cincinalului trecut au fost îndeplinite cu succes. Producţia industrială a conti­nuat să se dezvolte în ritmuri înalte, superioare celor prevă­zute în plan ; s-au construit şi dat în funcţiune numeroase obiective în industrie, agricul­tură şi în celelalte ramuri, s-au obţinut noi progrese în­semnate în repartizarea raţio­nală, armonioasă a forţelor de producţie pe întreg teritoriul ţării., România a făcut în a­­ceastă perioadă noi paşi înain­te, pe drumul creşterii forţei sale economice, al valorificării tot mai intense a potenţialului material şi uman. Ca urmare a rezultatelor obţinute în dezvoltarea pro­ducţiei, în mai buna gospodă­rire a resurselor ţării, venitul naţional a crescut într-un ritm mediu de 7,7 la sută. Pe aceas­tă bază au fost luate impor­tante măsuri privind creşterea nivelului de trai al populaţiei , au sporit veniturile tuturor oamenilor muncii de la oraşe şi sate, au fost majorate în această perioadă toate catego­riile de salarii şi îndeosebi salariile mici, au crescut pen­siile şi alocaţiile pentru copii, s-a realizat un important pro­gram de construcţii de lo­cuinţe. Toate aceste realizări au fost posibile datorită muncii pline de abnegaţie desfăşura­te de întregul popor pentru înfăptuirea politicii partidului privind dezvoltarea economică şi socială a patriei noastre so­cialiste. Analizînd aceste re­zultate, recenta plenară a Co­mitetului Central al partidu­lui a dat o înaltă apreciere muncii desfăşurate în perioada cincinalului 1966—1970 de cla­sa noastră muncitoare, de ţă­rănime, intelectualitate, de toţi oamenii muncii şi le-a adresat tuturor calde felicitări pentru succesele obţinute. Cincinalul care a trecut a însemnat totodată pentru ţara noastră perioada aplicării unor importante măsuri menite să asigure o îmbunătăţire a or­ganizării şi conducerii econo­miei, a întregii vieţi sociale. S-au creat condiţii pentru a­­propierea conducerii de activi­tatea concretă, pentru rezol­varea mai operativă a proble­melor producţiei şi vieţii so­­cial-culturale. In cadrul aces­tor măsuri, stabilite pe baza hotărîrilor Conferinţei Naţio­nale a partidului, se numără şi crearea centralelor indus­triale, care a însemnat un pas important pe calea perfecţio­nării conducerii şi planificării activităţii economice. O deosebită importanţă a avut crearea consiliilor de ad­ministraţie şi a comitetelor de direcţie, instituţionalizarea a­­dunărilor generale ale salaria­ţilor, care au contribuit la promovarea largă a principiu­lui conducerii colective, la atragerea mai intensă a mase­lor de oameni ai muncii la organizarea şi conducerea producţiei, la adîncirea demo­cratismului socialist în econo­mie şi în întreaga viaţă so­cială, îmbunătăţirea muncii de planificare, dezvoltarea rela­ţiilor contractuale din econo­mie, organizarea mai bună a activităţii de investiţii, perfec­ţionarea comerţului exterior şi a sistemului financiar şi de credit, îmbunătăţirea cadrului legislativ al activităţii econo­mice şi alte măsuri luate în această perioadă au creat con­diţii ca centralele industriale să se afirme tot mai mult ca organisme principale în viaţa economică a ţării, în înfăp­tuirea politicii partidului şi statului în acest domeniu hotărîtor pentru progresul în­tregii noastre societăţi. Tovarăş!, Doresc să mă refer, în con­tinuare, la cîteva probleme pe care le consider mai impor­tante. In primul rînd, în legătură cu organizarea şi funcţio­narea centralelor şi a celorlal­te unităţi cu statut de centra­lă. Putem spune că activitatea desfăşurată de aceste unităţi în cursul anului 1970 a de­monstrat că modul de organi­zare a producţiei pe care l-am adoptat corespunde pe deplin stadiului actual de dezvoltare a economiei noastre socialiste. Ţinînd seama de cerinţele pe care le ridică desfăşurarea revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane, de procesul in­tens de dezvoltare şi diversi­ficare a economiei noastre, a apărut ca o necesitate obiec­tivă concentrarea producţiei în unităţi mari în stare să asigure o conducere superioară din toate punctele de vedere a activităţii economice. Fapte­le demonstrează că era greu să se asigure o bună conduce­re a producţiei materiale, per­fecţionarea proceselor de muncă şi, în general, dezvol­tarea forţelor de producţie ale societăţii noastre socialiste menţinîndu-se un număr mare de unităţi dispersate; aceasta presupunea atît risi­pirea cadrelor — care consti­tuie problema cea mai impor­tantă , cît şi dispersarea mij­loacelor economice, financia­re. De altfel, rezultatele pozi­tive obţinute de centralele in­dustriale, contribuţia pe care ele au adus-o la realizarea planului de dezvoltare a­­eco­nomiei naţionale vin să adeve­rească pe deplin ceea ce am spus mai înainte. Consider ■ pozitiv faptul că majoritatea centralelor s-au constituit pe baza conduceri­lor unor întreprinderi existen­te. De altfel, aşa cum s-a ară-,, tat aici, aceste unităţi au ob­ţinut şi cele mai bune rezul­tate. După cum se ştie, la adopta­rea hotărîrii privind organiza­rea centralelor industriale s-a pornit de la ideea ca ele să devină unităţi de producţie şi nu organisme de coordonare. Este vorba deci, de unirea, de concentrarea producţiei în ani­(Continuare în pag. a lll-a) Ifni „Electroprecizia“ Săcele — printre oameni și produsele muncii lor. f r SEMICENTENAR ^ Interviu cu MIHAIL FLORESCU ministrul industriei chimice TINEREŢEA VIRSTA DE CRISTAL — In ultimul cincinal, Industria chimică a avut cel mai înalt ritm de dez­voltare. S-a produs o in­fuzie a chimiei in toate ramurile economiei, au apărut, exploziv, platfor­me chimice în toată ţara. In ciuda acestei întîietăţi sau poate tocmai de ace­ea, se afirmă cu orice prilej că industria chimi­că este foarte tinără. Dumneavoastră, tovarăşe ministru, prin ce­­i mă­turaţi tinereţea 9 — V-aş da, pentru, început, cîteva cifre comparative. In 1950, în toată chimia româ­nească lucrau 250 de ingineri şi 15 000 de muncitori. Acum, 7 500 de ingineri şi peste 140 000 muncitori. Această creş­tere de cadre s-a făcut, evident, cu tineretul şi de aceea media de vîrstă a lucrătorilor din in­dustria chimică este mai mică decit în alte ramuri. Nu­mai în cincinalul precedent s-au integrat în producţie 25 000 de tineri absolvenţi ai şcolilor profesionale, tehnice şi ai facultăţilor, plus 12 500 mun­citori tineri care au absolvit cursurile de calificare la locul de muncă.­­ Asigurată cu o ase­menea putere umană tî­­nără, este firesc, deci, să atribuim industriei chimi­ce tinereţea. Ţara noastră n-a avut, in acest dome­niu, o tradiţie, deci s-ar putea spune că majorita-Interviu realizat de GALINA ENIŞTEANU (Continuare In pag. a V-a) M­A TOVARĂŞULUI NICOLAE CHEBOI CU TOVARĂŞUL SANTIAGO CARRILLO Miercuri, 24 februarie, tova­răşul Nicolae Ceauşescu, se­cretar general al Partidului Comunist Român, a avut o în­­tîlnire cu tovarăşul Santiago Carrillo, secretar general al Partidului Comunist din Spa­nia, care face o vizită în ţara noastră. In cadrul convorbirii care a avut loc cu acest prilej, cei doi conducători de partid s-au informat reciproc asupra acti­vităţii Partidului Comunist Român şi Partidului Comu­nist din Spania, au făcut un schimb de păreri privind pro­bleme ale mişcării comuniste şi muncitoreşti, ale situaţiei internaţionale. Convorbirea s-a desfăşurat într-o atmosferă de prietenie caldă, tovărăşească. (Agerpres) Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a primit pe ambasadorul Republicii Populare Bulgaria Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Consiliului de Stat, a primit, miercuri 24 februarie a. c., pe Spas Gospodov, ambasador ex­traordinar şi plenipotenţiar al Republicii Populare Bulgaria la Bucureşti, la cererea a­­cestuia. Convorbirea s-a desfăşurat în­tr-o atmosferă tovărăşească. Una din sarcinile imediate şi de mare răspundere ale sectorului agricol cooperatist: Organizarea activităţii pe temeiul celor mai fertile experienţe De la Expunerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu din 23 no­iembrie 1970, în care au fost fă­cute cunoscute noile temeiuri ce stau la baza sectorului agricol cooperatist, s-au scurs mai bine de două luni, timp­­suficient pen­tru ca toate cooperativele agri­cole, organele judeţene de re­sort să treacă efectiv la pune­rea în practică a acestor de­ziderate, să-şi traseze precis drumul pe care­ vor evolua in actualul cincinal. Acest pro­ces înnoitor ridică o seamă în­treagă de probleme necesi­­tînd, pentru a fi rezolva­­te, o matură chibzuinţă, o ju­decată exactă a realităţilor de la care se porneşte şi mai ales multă, foarte multă iniţiativă. Se impune din primul moment valorificarea integrală la para­metrii maximi a întregului utilaj de care­ dispun cooperativele, a­­gricole de producţie, valorifica­rea integrală a potenţialului de lucru. In această acţiune tre­buie investit un volum mare de muncă din partea conduce­rilor cooperativelor agricole, a specialiştilor, a organelor ju­deţene de resort pentru tradu­cerea în viaţă fără întîrziere a măsurilor iniţiate şi fără acel coeficient de „toleranţă“ pe care, pînă acum, îl mai întil­­neam în unele unităţi agricole cooperatiste. Ea cooperativa agricolă de producţie din Gheorghe Doja, judeţul Ialomiţa, realităţile economice, metodele de lu­cru, organizarea muncilor a­­gricole nu au nimic, senzaţional un ele însele, mai mult, totul pare a fi de o simplitate­­dezar­mantă. Numai că, fapt arhicu­noscut şi valabil pentru toate domeniile de activitate, această simplitate este rezultatul unui efort colectiv, la nivelul întregii cooperative, remarcabil sub toa­te aspectele, efort care nu a in­­tirziat să dea roadele scontate. Despre ce este vorba ? „In primul rînd, ne-a spus preşedintele cooperativei agrico-ȘTEFAN NICOLAU (Continuare în pag. a CV-a) Eseul politic de EMIL MANU Epoca de afirmare a eseului românesc ca specie literară, cuprinsă între cele două războaie, este fără îndoială ilus­trată și de unele din cele mai bogate manifestări artistice propriu-zise. Nume de prestigiu în istoria literaturii ca Tudor Arghezi, Camil Petrescu, G. Călinescu, Mihai Ralea, Tudor Vianu, Geo Bogza au dat eseului personalitate spe­cifică. Paralel însă cu eseul literar şi filozofic, fără să se confunde cu pamfletul, ilustrat şi el ca specie de un Arghezi, Cocea sau Vinea, s-a dezvoltat eseul politic, scriere de re­flecţie cu caracter critic. Eseul politic e o formă de adeziune patriotică, de revelare a unor structuri politice, de anticipare a unor stări. Ca structură poate fi plasat la limita dintre pamflet şi eseul literar. Am putea spune că faţă de acesta din urmă e un comentariu publicist, în sensul major al acestei noţiuni, adresat unei teme sociale sau politice . Cercetînd cîteva reviste de stingă, conduse sau influenţate de Partid în timpul ilegalităţii, am întîlniit numeroase pro­ducţii ce ar putea intra într-o posibilă antologie a genului. Editorialele revistei Critica (apărută între 7—14 februarie 1935, devenită de la numărul 4 Critica actualităţii) sunt co­mentarii severe la adresa filozofiei existenţialiste şi trăiriste a timpului, concepute sub forma eseului (Frica de raţiune, nr. 2, Divagaţiile iraţionaliştilor, nr. 3) sau direct critici ale sistemelor politice (Civilizaţia prăpădului, nr. 12 ; Viesparul războiului — Berlinul, nr. 8). O şcoală a eseului politic a făcut revista Cadran, apărută în prima serie în 1931 (un singur număr) şi reluată în seria a 1­­-a în 1939, sub influenţa directă a Partidului (redactor Ştefan Popescu) avînd printre colaboratori pe Manea Mă­­nescu, Miron Constantinescu, Corneliu Mănescu, Mihnea Gheorghiu, Al. Bălăci ş.a. Un remarcabil eseu semnează Miron Constantinescu — Tinereţe, realitate, poezie, în nr. 4, dec. 1939. Profesorul universitar Miron Constantinescu, pe atunci student, se adresa astfel tinerilor poeţi : „Ei nu. (Continuare în past- a­­V-a)

Next