Scînteia, februarie 1967 (Anul 36, nr. 7239-7266)

1967-02-23 / nr. 7261

Turnul de evacuare a gazelor reziduale de la Combinatul de îngrășăminte chimice Tr. Măgurele Foto : R. Costin Ce ştiţi des­pre copiii dv? Supravegherea felului în care se desfăşoară formarea copilului în familie, evaluarea obiectivă a progreselor realizate cît şi a celor cărora abia li se pun temeliile — iată obli­gaţii strict părinteşti, dar care, fără un sprijin venit din afară — şcoală, organizaţie, socie­tatea în general — n-au întotdeauna sorţi de izbîndă. Formula „las-că ştiu eu mai bine cum e copilul meu !", cu alte cuvinte părintele care socoteşte că descoperă instantaneu ceea ce simte şi gîndeşte copilul său, e tipul de părinte cel mai vulnerabil din punct de vedere educativ. E chiar atlt de simplu să descifrezi laturile unei personalităţi în formare, încît să nu mai ai nevoie de ajutorul nimănui . Ajunge să ai propriile tale amintiri, din copilărie, din adolescenţă, să te raportezi la comportarea actuală a copiilor tăi, ca să ajungi la o con­cluzie riguroasă şi eficace ? Dacă tehnica şi ştiinţa evoluează uimitor de rapid, dacă ti­nerii simt — în replică cu realitatea — necesitatea de a cerceta ei înşişi viaţa, de a o des­coperi, de a se lăsa puşi la încercare, se naşte întrebarea : sunt capabili părinţii să coordo­neze în exclusivitate şi într-un mod mulţumitor diferitele influenţe care se exercită asupra copiilor lor ? Familia rămîne factor­ prim în privinţa uceniciei sociale a copilului, însă un factor care trebuie să-şi conjuge necontenit acţiunile cu cele ale întregului organism social. Lasă-l să facă orice! Tatăl lui V. S., băiat de 16 ani, fost elev la o şcoală din cartierul Ferentari, ori de cîte ori i se aducea la cunoştinţă o faptă de-a fiului său (cea mai gravă : absența îndelungată de la şcoală), re­plica : — Nu ştiu ce are lumea cu copilul meu ! Cazul nu e izolat. Există o întreagă categorie de părinţi „îngăduitori". în­­cercînd să descoperim pe ce anume îşi întemeiază ei îngăduinţa (care nu e o simplă neglijenţă, ci un punct de vedere), am aflat că : • „Eu aşa mi-am zis întotdeau­na : „Lasă-1 să facă orice", se ciocneşte el, într-o zi, cu capul de pragul de sus, şi-atunci o să-l vadă și pe cel de jos şi-o să se schimbe. Recunosc c-am greşit. In loc de schimbare, s-a întîmplat o nenoro­cire : băiatul meu e acum la re­educare’ (Pavel L. — merceo­log). • „Am încredere în copiii mei (unul de 14 ani, altul de 12 ani). Nu-mi place să le dau mereu im­presia că sunt prezent în spatele ancheta socială (II) de Mihai STOIAN lor, că orice fac, gata, intervin eu — deținătorul tuturor reţetelor. Nu țin să-i obișnuiesc să judece viața după „reţetele" mele" (Ing. Mihai Nicoară). • „Pe mine mă preocupi — aș îndrăzni să spun — chiar înaintea laturii educative de care se vor­beşte atîta, sănătatea psihică a co­pilului meu. De aceea, socotesc esenţială atmosfera de familie cal­mă, spiritul de dreptate care dom­neşte în sinul ei, pentru toţi membrii ei. Aşa că, libertatea mea de mişcare i-o acord şi lui" (Marcel Rotaru — proiectant). (Contlnnare In pag. a II-a) Anul XXXVI Nr. 7261 ÎN ZIARUL DE AZI : N ■ Au medicii aju­toare de nădejde ? ■ O ocazie rară (foi­leton) ■ Datorii faţă de moştenirea mu­zicală românească A In pag. a Vl-a ■ „Revoltă împotriva Pieţei comune“ in­­­partamentul britanic ■ Forţele aeriene fran­ceze din R.F.G. vor fi repatriate ■ Complot eşu­at în Irak Joi 23 februarie 1967 6 PAGINI — 30 BANI CUNOAŞTEŢI CELE MAI INTIME ASPECTE ECONOMICE ŞI TEHNICE DIN VIAŢA ÎNTREPRINDERII PE CARE O CONDUCEŢI? ancheta economică Astăzi, cînd în faţa întreprinde­rilor stau obiective economice com­plexe, conducerea acestora nu mai este posibilă cu metodele învechite bazate pe apreciere şi intuiţie, pe tutelă măruntă. Cunoaşterea aprofundată şi permanentă a ta­bloului exact al situaţiei economi­ce a întreprinderii, a rezervelor şi posibilităţilor vizibile sau care se află în „straturile“ mai adînci ale producţiei, priceperea de a lua ho­­tărîri în funcţie de sarcinile cu­rente şi de perspectivă, sunt ele­mente indispensabile ale unei con­duceri competente şi eficiente în economie. In contextul preocupări­lor pentru perfecţionarea actului conducerii întreprinderii, se pun în mod firesc cîteva întrebări : Cu­nosc toate cadrele de conducere cele mai intime aspecte economi­ce şi tehnice din viaţa Întreprin­derii pe care o administrează ? Pe ce resorturi se sprijină ele ca să desprindă concluzii obiective pen­tru îmbunătăţirea continuă a acti­vităţii economice a Întreprinderii? Am urmărit să aflăm răspuns la aceste întrebări, într-o recentă an­chetă întreprinsă în cîteva unităţi industriale din oraşul Bacău. ESENŢIALUL: ANTICI­PAREA IMPLICAŢIILOR ECONOMICE ALE FENO­MENELOR — Poţi susţine că stăpîneşti în­­tr-adevăr mecanismul economia complicat al întreprinderii — ne spune: tov. Gheorghe Tufan, ingi­­ner-şef la combinatul de industria­lizare a lemnului — numai atunci cind ştii precis care sunt proble­mele esenţiale ce trebuie rezolva­te într-un timp mai îndepărtat sau mai apropiat. In perspectiva lor trebuie sa fie judecate şi soluţio­nate toate celelalte probleme cu care te întilneşti curent, zi de zi. Dacă nu procedezi aşa, ajungi să te învîrteşti ca într-un labirint, să te istoveşti de dimineaţă pînă sea­ra tîrziu, sărind de la un lucru la altul, fără a soluţiona problemele economice şi tehnice majore care se ridică în faţa întreprinderii într-o anumită perioadă. — Ideea ni se pare interesantâ. Dacă ar fi s-o concretizăm, în ca­zul dv. ce ne-aţi putea spune ? — Afirmaţia mi-a fost sugerată de un fapt real. în întreprinderea noastră, recent construită, am apre­ciat că esenţială este problema ri­dicării calificării muncitorilor. In ultimă instanţă, buna calitate şi eficienţa ridicată a producţiei de­pind nemijlocit de pregătirea ca­drelor Am organizat mai multe cursuri de calificare şi de ridicare a calificării, a căror desfăşurare o urmărim cu maximă atenţie. — Ce rezultate aţi obţinut ? — Bilanţul de anul trecut şi cel de la sfîrşitul primei luni din 1967 confirmă că ne-am orientat bine. La fabrica de mobilă am atins îna­inte de termen parametrii proiec­taţi şi lucrăm rentabil. In aceleaşi coordonate se înscrie şi producţia de uşi. O deosebită exigenţă mani­festăm şi în ce priveşte selecţio­narea şi promovarea cadrelor la locurile „cheie“ ale producţiei şi în sectoarele principale ale întreprin­derii, pentru că maşinile în sine, oricît de bune ar fi ele, niciodată nu vor putea compensa lipsurile pe care le pot genera insuficienta calificare şi organizare, colaborarea defectuoasă dintre anumite compar­timente funcţionale. Ioan ERHAN (Continuare In pag. a IlI-a) ACTIVUL DE BAZĂ AL DIRECŢIILOR REGIONALE C.F.R. DEZBATE PROBLEMELE PRIVIND: îmbunătăţirea activităţii transportului feroviar Şedinţa de lucru privind activitatea din transportul fero­viar, cuvîntarea ros­tită cu acest prilej de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al C.C. al P.C.R., au găsit un larg ecou în rîndul ceferiştilor din în­treaga ţară. In aces­te zile, în Direcţiile regionale C.F.R., do­cumentele şi conclu­ziile şedinţei de lucru sunt larg dezbătute cu activul de lucrători din transportul fero­viar. In dezbateri sunt subliniate măsurile luate de partid şi guvern în vederea dezvoltării şi moder­nizării transportului feroviar, funcţionării perfecte a acestui or­ganism vital al eco­nomiei naţionale — şi îndatoririle esen­ţiale ce revin tuturor celor care lucrează în acest domeniu pentru ca sistemul căilor ferate din ţara noas­tră să funcţioneze, permanent, zi de zi, ca un adevărat cea­sornic, ca un ceasor­nic, de bună calitate. Aşa cum rezultă din referatele prezen­tate, din luările de cuvînt ale participan­ţilor, dezbaterile a­­bordează o arie largă de probleme esenţiale ale activităţii ferovia­re. Participanţii la dezbaterea de la Direcţia regională C.F.R.-Bucureşti au analizat, printre al­tele, aspectele secto-­­ rului de mişcare şi comercial. Ei au sub­liniat importanţa deosebită a întăririi disciplinei în serviciu, a respectării cu stricteţe a ordinelor şi instrucţiunilor în vigoare , probleme esenţiale de care de­pinde direct îmbună­tăţirea transporturi­lor pe calea ferată, în depline condiţii de regularitate şi si­guranţă a circula­ţiei. In acest sens, tov. Gheorghe An­­dronache, şef secţie CT.­4 Ploieşti, a pro­pus îmbunătăţirea in­strucţiunilor de ser­viciu, simplificarea lor, precizarea unor sancţiuni severe îm­potriva acelora care încalcă disciplina. Mecanicii de locomo­tivă, de care depinde nemijlocit realizarea acestor sarcini, au în­datorirea să fie e­­xemple de punctuali­tate, dovedind o înal­tă răspundere și dis­ciplină în serviciu. Tov. Liviu Cercel, secretar al comitetu­lui de partid de la Complexul C.F.R. Bucureşti-Triaj, s-a oprit asupra mun­cii care trebuie dusă pentru ridicarea spiritului de răspun­dere în îndeplinirea sarcinilor, a nivelului de pregătire tehnico­­profesională a meca­nicilor şi fochiştilor. Alţi vorbitori au re­levat importanţa creş­terii exigenţei unor conducători, a orga­nelor de control, faţă de actele de indisci­plină, necesitatea in­transigenţei faţă de atitudinea de tolera­re a unor acte care pot provoca neajun­suri. Subliniind rezulta­tele obţinute pînă acum de activul Direcţiei regionale C.F.R.-Iaşi, tov. Ion Budura, directorul re­gional, a apreciat că înzestrarea tehnică de care dispune di­recţia regională şi cea cu care o să fie do­tată în continuare permite îndeplinirea în bune condiţii a sarcinilor în anii care urmează. Va trebui însă să se acorde o grijă deosebită folo­(Continuare în pag. a V-a) Detalii sugestive intr-un peisaj ce se Înfrumuseţează : In parcul Floreasca din Capitală a fost expusă această operă plas­tică — „Bucuria muncii“ — aparținînd sculptorului Emil Mereanu Foto : Gh. Vintilă Zile istorice pentru Tanzania Tanzania trăieşte în a­­ceste zile unul din mo­mentele cele mai pasio­nante din istoria sa. Par­tida angajată între forţele ce-şi împart puterea de la cucerirea independen­ţei este dintre cele mai strînse, dar în ultimul timp elementele progre­siste, care au sprijinul preşedintelui republicii, par să aibă cîştig de cauză. Cu prilejul unui mare miting popular care a a­­vut loc la Dar es Salaam preşedintele Nyerere a expus tanzanienilor con­ţinutul „declaraţiei de la Arusha" — document a­­doptat recent de Comite­tul executiv al partidului Uniunea Naţională Afri­cană — care defineşte pentru prima oară bazele şi mijloacele necesare pentru a asigura evoluţia Tanzaniei pe calea pro­gresului economic şi so­cial. La proclamarea In­dependenţei, în 1961, atît Tanganika cît şi Zanzibar, care ulterior s-au contopit, formînd statul Tanzania, erau poate ţările cele mai slab dezvoltate din Afri­ca Orientală. Preocuparea principală în anii care au urmat a fost, de aceea, găsirea căilor cele mai potrivite pentru ieşirea din înapoierea economică generată de dominaţia co­lonială. Un fapt important de care s-a ţinut seama la elaborarea „declaraţiei de la Arusha" este consta­tarea că pentru multe ţări africane independenţa po­litică s-a dovedit formală atîta vreme cît ele au ră­mas, ca şi mai înainte, ţări agrare, surse de ma­terii prime pentru mono­polurile străine, întrezărind acest peri­­col, încă cu ani în urmă guvernul Tanzaniei a tre­cut la efectuarea unui control asupra investiţiilor de capital străine aparţi­­nînd a 17 companii. în a­­fara acestui control gu­vernul nu dispunea de nici un fel de pîrghii eco­nomice. Or, cum se arată şi în „declaraţia de la A­­rusha", este un lucru ştiut că „cel care plăteşte co­mandă şi muzica". Naţio­nalizarea principalelor ra­muri ale economiei s-a impus astfel ca unica so­luţie ce corespunde inte­reselor şi aspiraţiilor po­porului Tanzaniei. In ultimele săptămîni au fost naţionalizate toate băncile străine. Guvernul a anunţat, de asemenea, naţionalizarea a 24 mari companii, trecerea sub controlul statului a altor şapte companii şi a unor plantaţii de sisal, cultură de bază, principala sursă de venituri a ţării. Aceste acţiuni constituie un pas hotărîtor în procesul de etatizare a economiei în Tanzania. (Continuare In pag. a Vl-a) Corespondentă specială din Dar es Salaam de la Ania FRANCOS MAN­ DATAR AL OBŞTEI La Fîntînele, în preajma alege­rilor de deputaţi în sfaturile populare comunale Am făcut o vizită o o­bişnuită, intr-o aşezare de oameni pe care gri­­jele destul de mănoase ori vinul destul de uleios şi de stăpînit de arome nu reuşiseră, totuşi, ptnă mai anii trecuţi, să o scoată din anonimat. A­­flat undeva pe o scară a obişnuitului, dar şi a te­meiniciei, renumele saţiu­lui acestuia, cu nume dul­ce de Fîntinele, cu apă opinii bună („cea mai bună apă din raion" — glumesc numeroşii oaspeţi cîţi ii bat uliţele), străbate — după cum am avut prile­jul să mă conving în mai multe rînduri — un sta­diu rodnic şi definitoriu de aşezare in noile sale mătci, de consolidare a o­­perei de cooperare nu nu­mai in producţia agricolă propriu-zisă, dar şi în do­­bindirea unor recolte ale culturii, în instruirea multilaterală a copiilor, ţi a celor vîrstnici, în do­­bîndirea unei ţinute mo­rale pe care numai spo­rita răspundere pentru prezentul ţi viitorul se­minţiilor acestei aşezări o conturează pe deplin. Familii mai vechi şi mai noi — îmi spunea di­rectorul şcolii din comună, autor al unei valoroase monografii locale — s-au unit aici, pe această întin­să arie între dealuri priel­nice viţei, livezilor sau pă­şunii şi pragul de câmpie care pare a rezema depăr­tările Bărăganului, din­tr-un sentiment de comu­niune, de întrajutorare, de durabilitate a vetrei de sat şi de spiritualitate înte­meiate de ei. Istoria îndepărtată a satului mai păstrează to­tuși un anume loc pentru „nepămîntenii cu cel mai întins pămînt fîntîne­­lean", pentru „boierul“ ajuns odată ministru, pentru Pîcleanca deveni­tă mai degrabă legendă a despolierii decit consă­­teancă a lor. Asemenea treceri de oameni şi ne­gură au rămas doar ca o amintire. Numai co­nacul, înconjurat cindva de un parc de o distinsă armonie şi frumuseţe, prelungeşte înspre noi tot ce a mai rămas din teme­liile efemere ale unor e­­xistenţe. Echilibrînd, în cumpăna timpului, noi şi noi înţelesuri, o asemenea clădire priveşte, cedîn­­du-şi întîietatea, către si­lueta unei surori mai ti­nere, silueta căminului cultural, în jurul căreia gravitează de pe acum, în planurile fîntineleni­­lor, un întreg plan de sis­tematizare a localităţii. Plan din care, după spusa cuiva, ar trebui să nu lip­sească cel puţin trei mo­numente : vechea casă de paiantă a primului răz­vrătit din 1 907, o veche cti­torie, cu fresce originale, Mihai NEGULESCU (Continuare în pag.­­ V-a)

Next