Scînteia, februarie 1967 (Anul 36, nr. 7239-7266)
1967-02-23 / nr. 7261
Turnul de evacuare a gazelor reziduale de la Combinatul de îngrășăminte chimice Tr. Măgurele Foto : R. Costin Ce ştiţi despre copiii dv? Supravegherea felului în care se desfăşoară formarea copilului în familie, evaluarea obiectivă a progreselor realizate cît şi a celor cărora abia li se pun temeliile — iată obligaţii strict părinteşti, dar care, fără un sprijin venit din afară — şcoală, organizaţie, societatea în general — n-au întotdeauna sorţi de izbîndă. Formula „las-că ştiu eu mai bine cum e copilul meu !", cu alte cuvinte părintele care socoteşte că descoperă instantaneu ceea ce simte şi gîndeşte copilul său, e tipul de părinte cel mai vulnerabil din punct de vedere educativ. E chiar atlt de simplu să descifrezi laturile unei personalităţi în formare, încît să nu mai ai nevoie de ajutorul nimănui . Ajunge să ai propriile tale amintiri, din copilărie, din adolescenţă, să te raportezi la comportarea actuală a copiilor tăi, ca să ajungi la o concluzie riguroasă şi eficace ? Dacă tehnica şi ştiinţa evoluează uimitor de rapid, dacă tinerii simt — în replică cu realitatea — necesitatea de a cerceta ei înşişi viaţa, de a o descoperi, de a se lăsa puşi la încercare, se naşte întrebarea : sunt capabili părinţii să coordoneze în exclusivitate şi într-un mod mulţumitor diferitele influenţe care se exercită asupra copiilor lor ? Familia rămîne factor prim în privinţa uceniciei sociale a copilului, însă un factor care trebuie să-şi conjuge necontenit acţiunile cu cele ale întregului organism social. Lasă-l să facă orice! Tatăl lui V. S., băiat de 16 ani, fost elev la o şcoală din cartierul Ferentari, ori de cîte ori i se aducea la cunoştinţă o faptă de-a fiului său (cea mai gravă : absența îndelungată de la şcoală), replica : — Nu ştiu ce are lumea cu copilul meu ! Cazul nu e izolat. Există o întreagă categorie de părinţi „îngăduitori". încercînd să descoperim pe ce anume îşi întemeiază ei îngăduinţa (care nu e o simplă neglijenţă, ci un punct de vedere), am aflat că : • „Eu aşa mi-am zis întotdeauna : „Lasă-1 să facă orice", se ciocneşte el, într-o zi, cu capul de pragul de sus, şi-atunci o să-l vadă și pe cel de jos şi-o să se schimbe. Recunosc c-am greşit. In loc de schimbare, s-a întîmplat o nenorocire : băiatul meu e acum la reeducare’ (Pavel L. — merceolog). • „Am încredere în copiii mei (unul de 14 ani, altul de 12 ani). Nu-mi place să le dau mereu impresia că sunt prezent în spatele ancheta socială (II) de Mihai STOIAN lor, că orice fac, gata, intervin eu — deținătorul tuturor reţetelor. Nu țin să-i obișnuiesc să judece viața după „reţetele" mele" (Ing. Mihai Nicoară). • „Pe mine mă preocupi — aș îndrăzni să spun — chiar înaintea laturii educative de care se vorbeşte atîta, sănătatea psihică a copilului meu. De aceea, socotesc esenţială atmosfera de familie calmă, spiritul de dreptate care domneşte în sinul ei, pentru toţi membrii ei. Aşa că, libertatea mea de mişcare i-o acord şi lui" (Marcel Rotaru — proiectant). (Contlnnare In pag. a II-a) Anul XXXVI Nr. 7261 ÎN ZIARUL DE AZI : N ■ Au medicii ajutoare de nădejde ? ■ O ocazie rară (foileton) ■ Datorii faţă de moştenirea muzicală românească A In pag. a Vl-a ■ „Revoltă împotriva Pieţei comune“ inpartamentul britanic ■ Forţele aeriene franceze din R.F.G. vor fi repatriate ■ Complot eşuat în Irak Joi 23 februarie 1967 6 PAGINI — 30 BANI CUNOAŞTEŢI CELE MAI INTIME ASPECTE ECONOMICE ŞI TEHNICE DIN VIAŢA ÎNTREPRINDERII PE CARE O CONDUCEŢI? ancheta economică Astăzi, cînd în faţa întreprinderilor stau obiective economice complexe, conducerea acestora nu mai este posibilă cu metodele învechite bazate pe apreciere şi intuiţie, pe tutelă măruntă. Cunoaşterea aprofundată şi permanentă a tabloului exact al situaţiei economice a întreprinderii, a rezervelor şi posibilităţilor vizibile sau care se află în „straturile“ mai adînci ale producţiei, priceperea de a lua hotărîri în funcţie de sarcinile curente şi de perspectivă, sunt elemente indispensabile ale unei conduceri competente şi eficiente în economie. In contextul preocupărilor pentru perfecţionarea actului conducerii întreprinderii, se pun în mod firesc cîteva întrebări : Cunosc toate cadrele de conducere cele mai intime aspecte economice şi tehnice din viaţa Întreprinderii pe care o administrează ? Pe ce resorturi se sprijină ele ca să desprindă concluzii obiective pentru îmbunătăţirea continuă a activităţii economice a Întreprinderii? Am urmărit să aflăm răspuns la aceste întrebări, într-o recentă anchetă întreprinsă în cîteva unităţi industriale din oraşul Bacău. ESENŢIALUL: ANTICIPAREA IMPLICAŢIILOR ECONOMICE ALE FENOMENELOR — Poţi susţine că stăpîneşti într-adevăr mecanismul economia complicat al întreprinderii — ne spune: tov. Gheorghe Tufan, inginer-şef la combinatul de industrializare a lemnului — numai atunci cind ştii precis care sunt problemele esenţiale ce trebuie rezolvate într-un timp mai îndepărtat sau mai apropiat. In perspectiva lor trebuie sa fie judecate şi soluţionate toate celelalte probleme cu care te întilneşti curent, zi de zi. Dacă nu procedezi aşa, ajungi să te învîrteşti ca într-un labirint, să te istoveşti de dimineaţă pînă seara tîrziu, sărind de la un lucru la altul, fără a soluţiona problemele economice şi tehnice majore care se ridică în faţa întreprinderii într-o anumită perioadă. — Ideea ni se pare interesantâ. Dacă ar fi s-o concretizăm, în cazul dv. ce ne-aţi putea spune ? — Afirmaţia mi-a fost sugerată de un fapt real. în întreprinderea noastră, recent construită, am apreciat că esenţială este problema ridicării calificării muncitorilor. In ultimă instanţă, buna calitate şi eficienţa ridicată a producţiei depind nemijlocit de pregătirea cadrelor Am organizat mai multe cursuri de calificare şi de ridicare a calificării, a căror desfăşurare o urmărim cu maximă atenţie. — Ce rezultate aţi obţinut ? — Bilanţul de anul trecut şi cel de la sfîrşitul primei luni din 1967 confirmă că ne-am orientat bine. La fabrica de mobilă am atins înainte de termen parametrii proiectaţi şi lucrăm rentabil. In aceleaşi coordonate se înscrie şi producţia de uşi. O deosebită exigenţă manifestăm şi în ce priveşte selecţionarea şi promovarea cadrelor la locurile „cheie“ ale producţiei şi în sectoarele principale ale întreprinderii, pentru că maşinile în sine, oricît de bune ar fi ele, niciodată nu vor putea compensa lipsurile pe care le pot genera insuficienta calificare şi organizare, colaborarea defectuoasă dintre anumite compartimente funcţionale. Ioan ERHAN (Continuare In pag. a IlI-a) ACTIVUL DE BAZĂ AL DIRECŢIILOR REGIONALE C.F.R. DEZBATE PROBLEMELE PRIVIND: îmbunătăţirea activităţii transportului feroviar Şedinţa de lucru privind activitatea din transportul feroviar, cuvîntarea rostită cu acest prilej de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al C.C. al P.C.R., au găsit un larg ecou în rîndul ceferiştilor din întreaga ţară. In aceste zile, în Direcţiile regionale C.F.R., documentele şi concluziile şedinţei de lucru sunt larg dezbătute cu activul de lucrători din transportul feroviar. In dezbateri sunt subliniate măsurile luate de partid şi guvern în vederea dezvoltării şi modernizării transportului feroviar, funcţionării perfecte a acestui organism vital al economiei naţionale — şi îndatoririle esenţiale ce revin tuturor celor care lucrează în acest domeniu pentru ca sistemul căilor ferate din ţara noastră să funcţioneze, permanent, zi de zi, ca un adevărat ceasornic, ca un ceasornic, de bună calitate. Aşa cum rezultă din referatele prezentate, din luările de cuvînt ale participanţilor, dezbaterile abordează o arie largă de probleme esenţiale ale activităţii feroviare. Participanţii la dezbaterea de la Direcţia regională C.F.R.-Bucureşti au analizat, printre altele, aspectele secto- rului de mişcare şi comercial. Ei au subliniat importanţa deosebită a întăririi disciplinei în serviciu, a respectării cu stricteţe a ordinelor şi instrucţiunilor în vigoare , probleme esenţiale de care depinde direct îmbunătăţirea transporturilor pe calea ferată, în depline condiţii de regularitate şi siguranţă a circulaţiei. In acest sens, tov. Gheorghe Andronache, şef secţie CT.4 Ploieşti, a propus îmbunătăţirea instrucţiunilor de serviciu, simplificarea lor, precizarea unor sancţiuni severe împotriva acelora care încalcă disciplina. Mecanicii de locomotivă, de care depinde nemijlocit realizarea acestor sarcini, au îndatorirea să fie exemple de punctualitate, dovedind o înaltă răspundere și disciplină în serviciu. Tov. Liviu Cercel, secretar al comitetului de partid de la Complexul C.F.R. Bucureşti-Triaj, s-a oprit asupra muncii care trebuie dusă pentru ridicarea spiritului de răspundere în îndeplinirea sarcinilor, a nivelului de pregătire tehnicoprofesională a mecanicilor şi fochiştilor. Alţi vorbitori au relevat importanţa creşterii exigenţei unor conducători, a organelor de control, faţă de actele de indisciplină, necesitatea intransigenţei faţă de atitudinea de tolerare a unor acte care pot provoca neajunsuri. Subliniind rezultatele obţinute pînă acum de activul Direcţiei regionale C.F.R.-Iaşi, tov. Ion Budura, directorul regional, a apreciat că înzestrarea tehnică de care dispune direcţia regională şi cea cu care o să fie dotată în continuare permite îndeplinirea în bune condiţii a sarcinilor în anii care urmează. Va trebui însă să se acorde o grijă deosebită folo(Continuare în pag. a V-a) Detalii sugestive intr-un peisaj ce se Înfrumuseţează : In parcul Floreasca din Capitală a fost expusă această operă plastică — „Bucuria muncii“ — aparținînd sculptorului Emil Mereanu Foto : Gh. Vintilă Zile istorice pentru Tanzania Tanzania trăieşte în aceste zile unul din momentele cele mai pasionante din istoria sa. Partida angajată între forţele ce-şi împart puterea de la cucerirea independenţei este dintre cele mai strînse, dar în ultimul timp elementele progresiste, care au sprijinul preşedintelui republicii, par să aibă cîştig de cauză. Cu prilejul unui mare miting popular care a avut loc la Dar es Salaam preşedintele Nyerere a expus tanzanienilor conţinutul „declaraţiei de la Arusha" — document adoptat recent de Comitetul executiv al partidului Uniunea Naţională Africană — care defineşte pentru prima oară bazele şi mijloacele necesare pentru a asigura evoluţia Tanzaniei pe calea progresului economic şi social. La proclamarea Independenţei, în 1961, atît Tanganika cît şi Zanzibar, care ulterior s-au contopit, formînd statul Tanzania, erau poate ţările cele mai slab dezvoltate din Africa Orientală. Preocuparea principală în anii care au urmat a fost, de aceea, găsirea căilor cele mai potrivite pentru ieşirea din înapoierea economică generată de dominaţia colonială. Un fapt important de care s-a ţinut seama la elaborarea „declaraţiei de la Arusha" este constatarea că pentru multe ţări africane independenţa politică s-a dovedit formală atîta vreme cît ele au rămas, ca şi mai înainte, ţări agrare, surse de materii prime pentru monopolurile străine, întrezărind acest pericol, încă cu ani în urmă guvernul Tanzaniei a trecut la efectuarea unui control asupra investiţiilor de capital străine aparţinînd a 17 companii. în afara acestui control guvernul nu dispunea de nici un fel de pîrghii economice. Or, cum se arată şi în „declaraţia de la Arusha", este un lucru ştiut că „cel care plăteşte comandă şi muzica". Naţionalizarea principalelor ramuri ale economiei s-a impus astfel ca unica soluţie ce corespunde intereselor şi aspiraţiilor poporului Tanzaniei. In ultimele săptămîni au fost naţionalizate toate băncile străine. Guvernul a anunţat, de asemenea, naţionalizarea a 24 mari companii, trecerea sub controlul statului a altor şapte companii şi a unor plantaţii de sisal, cultură de bază, principala sursă de venituri a ţării. Aceste acţiuni constituie un pas hotărîtor în procesul de etatizare a economiei în Tanzania. (Continuare In pag. a Vl-a) Corespondentă specială din Dar es Salaam de la Ania FRANCOS MAN DATAR AL OBŞTEI La Fîntînele, în preajma alegerilor de deputaţi în sfaturile populare comunale Am făcut o vizită o obişnuită, intr-o aşezare de oameni pe care grijele destul de mănoase ori vinul destul de uleios şi de stăpînit de arome nu reuşiseră, totuşi, ptnă mai anii trecuţi, să o scoată din anonimat. Aflat undeva pe o scară a obişnuitului, dar şi a temeiniciei, renumele saţiului acestuia, cu nume dulce de Fîntinele, cu apă opinii bună („cea mai bună apă din raion" — glumesc numeroşii oaspeţi cîţi ii bat uliţele), străbate — după cum am avut prilejul să mă conving în mai multe rînduri — un stadiu rodnic şi definitoriu de aşezare in noile sale mătci, de consolidare a operei de cooperare nu numai in producţia agricolă propriu-zisă, dar şi în dobindirea unor recolte ale culturii, în instruirea multilaterală a copiilor, ţi a celor vîrstnici, în dobîndirea unei ţinute morale pe care numai sporita răspundere pentru prezentul ţi viitorul seminţiilor acestei aşezări o conturează pe deplin. Familii mai vechi şi mai noi — îmi spunea directorul şcolii din comună, autor al unei valoroase monografii locale — s-au unit aici, pe această întinsă arie între dealuri prielnice viţei, livezilor sau păşunii şi pragul de câmpie care pare a rezema depărtările Bărăganului, dintr-un sentiment de comuniune, de întrajutorare, de durabilitate a vetrei de sat şi de spiritualitate întemeiate de ei. Istoria îndepărtată a satului mai păstrează totuși un anume loc pentru „nepămîntenii cu cel mai întins pămînt fîntînelean", pentru „boierul“ ajuns odată ministru, pentru Pîcleanca devenită mai degrabă legendă a despolierii decit consăteancă a lor. Asemenea treceri de oameni şi negură au rămas doar ca o amintire. Numai conacul, înconjurat cindva de un parc de o distinsă armonie şi frumuseţe, prelungeşte înspre noi tot ce a mai rămas din temeliile efemere ale unor existenţe. Echilibrînd, în cumpăna timpului, noi şi noi înţelesuri, o asemenea clădire priveşte, cedîndu-şi întîietatea, către silueta unei surori mai tinere, silueta căminului cultural, în jurul căreia gravitează de pe acum, în planurile fîntinelenilor, un întreg plan de sistematizare a localităţii. Plan din care, după spusa cuiva, ar trebui să nu lipsească cel puţin trei monumente : vechea casă de paiantă a primului răzvrătit din 1 907, o veche ctitorie, cu fresce originale, Mihai NEGULESCU (Continuare în pag. V-a)