Scînteia, ianuarie 1968 (Anul 37, nr. 7571-7599)

1968-01-14 / nr. 7582

Anul XXXVII Nr. 7582 Duminică 14 ianuarie 1968 6 PAGINI - 30 BANI P­ROPUNERILE Comisiei centrale de partid şi de stat cu privire la organizarea judeţelor şi municipiilor Pentru înfăptuirea hotărîrilor Conferinţei Naţionale a Partidului Comunist Român din 6-8 decem­brie 1967, cu privire la îmbunătă­ţirea organizării administrativ-te­­ritoriale a ţării şi sistematizarea localităţilor rurale, Comisia centra­lă de partid şi de stat a elaborat propuneri în legătură cu organiza­rea judeţelor şi a municipiilor. La baza acestor propuneri stau principiile adoptate de Conferinţa Naţională a partidului, care au întrunit adeziunea întregului popor. Ele răspund necesităţii de a se pune de acord organizarea admi­nistrativ-teritorială cu schimbările intervenite în dezvoltarea forţelor de producţie şi în repartizarea lor pe teritoriul ţării, cu intensificarea vieţii economice, sociale şi cultu­rale, cu măsurile privind perfec­ţionarea formelor şi metodelor de conducere a economiei naţionale şi a întregii activităţi sociale, înfăp­tuirea lor va crea condiţii mai favorabile pentru dezvoltarea în ritm susţinut a industriei, a agri­culturii, a tuturor celorlalte ramuri şi sectoare de activitate, pentru progresul multilateral al patriei noastre socialiste, în organizarea judeţelor şi mu­nicipiilor s-a ţinut seama de con­diţiile economice, social-politice şi geografice existente, de compo­nenţa naţională a populaţiei şi le­găturile culturale tradiţionale, pre­cum şi de perspectivele de dezvol­tare ale diferitelor zone şi locali­tăţi, potrivit prevederilor planului cincinal şi propunerilor cu privire la dezvoltarea economică şi social­­culturală a ţării în perioada 1971—1980. Judeţele vor cuprinde un teri­toriu mai mic decît cel al actualelor regiuni şi vor asigura legături di­recte cu oraşele şi comunele ce intră în componenţa lor, creîndu-se astfel condiţii pentru rezolvarea mai operativă şi mai competentă a sarcinilor ce revin organelor de conducere locale. S-a urmărit ca fiecare judeţ să constituie o uni­tate administrativ-teritorială com­plexă din punct de vedere econo­mic şi social-cultural, cuprinzînd oraşe, centre industriale, comer­ciale şi culturale, căi de comuni­caţie. Aceasta va asigura posibili­tatea ca atît judeţul în ansamblu, cît şi fiecare localitate de pe teri­toriul său să se poată dezvolta multilateral şi armonios. Propunerile cu privire la orga­nizarea administrativ-teritorială a ţării constituie rezultatul unor am­ple studii desfăşurate timp de peste 2 ani. La pregătirea lor au parti­cipat comitetele regionale de par­tid, comitetele executive ale sfa­turilor populare regionale, un mare număr de cadre din aparatul de partid şi de stat, oameni de ştiinţă şi cultură, specialişti din diferite domenii : economişti, geografi, isto­rici, geologi, etnografi, sociologi, lingvişti etc. S-a ţinut seama de numeroasele sugestii şi propuneri făcute de oamenii muncii de la oraşe şi sate în adunări, în presă, în scrisori adresate conducerii par­tidului şi statului. Datele privind condiţiile natu­rale, mărimea geografică, poten­ţialul economic şi social-cultural ale judeţelor propuse evidenţiază următoarele caracteristici mai im­portante : Suprafaţa unui judeţ este în me­die de 6 786 km. p. şi variază de la 3 271 km. p. la 9 380 km. p. Această diferenţiere a fost deter­minată de factori cu caracter na­tural şi geografic, de situaţia căi­lor de comunicaţie, precum şi de legăturile tradiţionale existente între localităţile de pe cuprinsul judeţelor. în ce priveşte populaţia, jude­ţele propuse numără între 243 mii şi 803 mii locuitori, ceea ce repre­zintă în medie 509 mii de locui­tori. Din punct de vedere al poten­ţialului industrial, pe judeţ revine în medie o producţie globală in­dustrială în valoare de peste 6,0 Comisia centrală de partid şi de stat consideră pe deplin corespun­zătoare cerinţelor actuale şi de perspectivă ale dezvoltării econo­mice şi sociale ale României so­cialiste organizarea teritoriului ţă­rii în următoarele 35 de judeţe , miliarde lei. Cu toate că în anii construcţiei socialiste s-au realizat importante progrese în înlăturarea disproporţiilor moştenite de la ve­chiul regim în nivelul de dezvol­tare economică a diferitelor re­giuni ale ţării, continuă să existe şi astăzi zone mai puţin industria­lizate. La repartizarea fondurilor de investiţii în viitorul plan cinci­nal, precum şi în perioada 1976— 1980, se va acorda o atenţie deose­bită judeţelor mai puţin dezvoltate din punct de vedere economic, asi­­gurîndu-se repartizarea raţională a forţelor de producţie pe întreg cuprinsul patriei, îmbinarea în cadrul majorităţii judeţelor a mai multor forme de relief, condiţiile existente de climă, sol, întărirea continuă a bazei teh­nice materiale a agriculturii favo­rizează dezvoltarea intensivă şi multilaterală a producţiei agricole. S-a avut în vedere ca în cuprinsul judeţelor să existe zone agricole pentru culturile cerealiere, pentru creşterea animalelor, pentru pomi­cultură, viticultură şi alte ramuri de producţie agricolă La întocmirea propunerilor pri­vind organizarea judeţelor s-a ur­mărit, de asemenea, asigurarea condiţiilor necesare pentru desfă­şurarea unei intense activităţi so­­cial-culturale. în acest scop, fie­care judeţ va dispune de o reţea corespunzătoare de instituţii de învăţămînt, de cultură, de acti­vitate artistică, de mijloace adec­vate pentru ocrotirea sănătăţii populaţiei. Potrivit cerinţelor vieţii economice, politice, sociale, cul­turale de pe teritoriul său, fiecare judeţ va dispune de ziare locale, îmbunătăţirea organizării admi­­nistrativ-teritoriale a ţării expri­mă grija conducerii partidului şi statului pentru înfăptuirea preve­derilor Constituţiei R.S. România cu privire la deplina egalitate în drepturi a tuturor cetăţenilor ţării. (Continuare în pag. a II-a) Denumirea orad u.1 ?5e Suprafaţa­­ judeţului ASS, _A._ '-l­. ALBA ALBA IULIA 6 353 387 237 ARAD ARAD 7 741 481012 ARGEŞ PITEŞTI 7 282 569 380 BACĂU BACĂU 6 914 606183 BISTRIŢA-NĂSĂUD BISTRIŢA 5 116 269 038 BOTOŞANI BOTOŞANI 5 140 469 594 BRAŞOV BRAŞOV 6 215 485 757 BUZĂU BUZĂU 5 902 471839 CARAŞ-SEVERIN REŞIŢA 8 089 347 459 CLUJ CLUJ 9 380 802 988 CONSTANŢA CONSTANŢA 6 774 473 558 CRIŞANA ORADEA 8 193 668 011 DÂMBOVIŢA TÂRGOVIŞTE 3 271 389 031 DOLJ CRAIOVA 8 852 801 518 GALAŢI GALAŢI 7 647 686 487 GORJ TlRGU JIU 8 915 506 793 HARGHITA MIERCUREA-CIUC 7 680 375 921 HUNEDOARA DEVA 7 291 481 396 IALOMIŢA SLOBOZIA 6 632 388 341 IAŞI IAŞI 5 673 634 692 ILFOV BUCUREŞTI 8 034 742 063 MARAMUREŞ BAIA MARE 6119 447 061 MU­REŞ TÂRGU MUREŞ 7 923 608­ 794 NEAMŢ PIATRA NEAMŢ 5 788 461 065 OLT SLATINA 5 494 474 764 Prahova Ploieşti 4 687 707 249 SATU MARE SATU MARE 4 517 368 553 SIBIU SIBIU 5 805 428107 SUCEAVA SUCEAVA 8 890 570 917 TELEORMAN ALEXANDRIA 5 994 526 944 TIMIȘ TIMIȘOARA 8 921 619 161 TULCEA TULCEA 9 003 242 942 VASLUI VASLUI 5 435 445 663 VÂLCEA RÂMNICU VÂLCEA 5 886 386 583 VRANCEA FOCSANI 5 972 479 508 Harta administra­tivă a Republicii Socialiste Româ­nia, cuprinzînd pro­punerile Comisiei centrale de partid şi de stat cu privire la organizarea ju­deţelor şi a muni­cipiilor, precum şi actualele oraşe şi comune care intră în componenţa ju­deţelor, se poate procura la toate chioşcurile şi libră­riile din ţară vVVWAM­ WWWMWAf­ COMPOZIŢIE 1N VISCOL reportaj de Victor BÎRLĂDEANU Dacă ar fi să defi­nesc lapidar configura­ţia minutului ’68 la construcţia celui mai nou vlăstar al indus­triei grele româneşti — furnalul de 1 700 metri cubi al gigantului side­rurgic gălăţean — aş alege, din multiplicita­tea sensurilor, pe ace­lea cuprinse în noţiu­nea de cutezanţă. In­tr-adevăr, ceea ce ca­racterizează eforturile depuse în aceste zile pe şantier este îndrăzneala (nu numai la figurat dar şi la propriu!) pe care o solicită fiecare minut de pregătire a „premierei din februa­rie“ : revărsarea pri­melor tone de fontă în oalele de turnare. ...Părea că pămîntul şi cerul s-au contopit, în ziua aceea de luni, într-o infernală învîr­­tejire. Vîntul atinse­se o viteză de peste 50 de kilometri, iar ra­falele viforniţei zgudu­iau din temelii schele­tele metalice ale con­strucţiilor. In timp ce GAZ-ul înainta din greu, cu o­­pintiri, pe îngusta alee de omăt, abia despicată de buldozere, aveam senzaţia că nu voi găsi ţipenie de om pe şan­tier. Cine ar fi în stare să înfrunte furia dez­lănţuită a stihiilor şi să lucreze pe o vreme ca asta ? Abia ajuns în dreptul furnalului, mi-a fost dat să constat că mă înşelasem. Echipa comunistului Gheorghe Cujmir — cu­noscut veteran al mon­tării furnalelor, cu vastă experienţă acu­mulată la Hunedoara şi Reşiţa — tocmai ter­minase de ridicat, cu ajutorul unei macara­le, un cadru metalic cu o deschidere de douăzeci de metri la estacada bancherelor. Dejucînd printr-o pre­gătire impecabilă şi printr-o măiastră con­ducere a operaţiei a­­saltul viscolului, ei au izbutit să priponească temeinic cadrul, din patru părţi, cu odgoane groase şi să-l înalţe, centimetru cu centime­tru, pînă la 21 de metri. Mai anevoie a mers la fixarea cadrului pe postament : vîntul scu­tura adesea, cu izbuc­niri năp­raznice, zvel­­ta siluetă metalică de cîteva tone. A trebuit nu numai o înaltă is­cusinţă tehnică, dar şi o formidabilă încordare a voinţei pentru a în­­ghioca solid cadrul şi a-l face să reziste pre­siunii viscolului. A fost o adevărată izbîndă a voinţei umane. Nu e singurul loc de pe şantierul combina­tului unde s-a lucrat cu o rîvnă statornică în acea viforoasă zi de luni. Luptînd din greu cu furtuna de zăpadă, echipele comuniştilor Alexandru Diiman şi Ion Ţurcanu, conduse de inginerul Traian Neagu şi de şeful de lot Alexandru Timofte şi ajutate de unul din­tre cei mai buni ma­caragii, de Dumitru Felea, au reuşit să în­cheie montarea galeriei de benzi pentru mate­riale vrăjoase, lucrare de bază a viitoarei staţii de aglomerare a minereului, indisolubil legată de apropiata pu­nere în funcţiune a furnalului. — Oamenilor noştri — îmi spunea inginerul Petru Cristescu, unul dintre conducătorii lu­crărilor de montare la furnal — le-a intrat în sînge scadenţa: ei ştiu că la 15 februarie furnalul va trebui să dea prima şarjă şi sunt hotărîţi să facă tot ce le stă în puteri ca să nu întîrzie nici cu o clipă sorocul. Zile şi nopţi dac-aş fi stat cu inginerul Cristescu, tot ar fi avut ce să-mi povestească despre „oamenii lui“. Şi despre felul cum cei din echipa lui Traian Voicu, b­răilean de o­­bîrşie, au asamblat în aer, la o înălţime de vreo 25 metri, „pripo­niţi de grinzile ceru­lui“ (cum atît de plas­tic s-a exprimat acest om al tehnicii în apa­renţă taciturn, chiar (Continuare în pag. a 3-a) Vizita unei delegaţii­­ guvernamentale române­­ în Marea Britanie ! La invitaţia guvernului britanic, o delegaţie guvernamentală româ­nă, condusă de tovarăşul Ilie Ver­­deţ, prim-vicepreşedinte al Consi­liului de Miniştri, va face o vizită în Marea Britanie, în perioada 23 ianuarie — 3 februarie 1968. In timpul vizitei, prim-vicepre­şedintele Consiliului de Miniştri va avea întîlniri cu primul ministru al Marii Britanii, Harold Wilson, cu membri ai guvernului şi cu alte oficialităţi britanice. Delegaţia va vizita obiective in­dustriale şi va purta discuţii cu conducătorii unor întreprinderi e­­conomice. O cerinţă imperioasa a GOSPODĂRIREA JUDICIOASĂ A LEMNULUI Patrimoniul forestier reprezintă una din cele mai importante resurse naturale ale ţării noastre. Pe baza sarcinilor trasate de partid privind exploatarea şi valorificarea supe­rioară a acestei resurse, au fost des­făşurate, în ultimii ani, ample acţiuni de refacere şi sporire a productivită­ţii pădurilor, de gospodărire mai bună a masei lemnoase. In 1967, de pildă, indicele de utilizare pe total masă lemnoasă a atins 70,2 la sută, iar pierderile din exploatare s-au re­dus sub 4 la sută. Pe această cale, între anii 1960—1966 au fost date în circuitul economic peste 6 000 000 mc masă lemnoasă. Cîştigul în favoarea economiei na­ţionale este evident. Se pune însă o problemă. Acoperirea cerinţelor spo­rite de masă lemnoasă impune o ac­tivitate mai susţinută de conservare a resurselor forestiere, păstrarea unei proporţii raţionale între „tăieri“ şi creşterea anuală a pădurilor, ast­ing. Mihai SUDER ministrul economiei forestiere fel ca, începînd cu anul 1969 să se intre în ritmul normal de tăiere. Concomitent, este necesar să se ob­ţină o sporire a productivităţii pădu­rilor, să reîmpădurim toate supra­feţele exploatate, degradate sau bră­­cuite. în acest scop se vor folosi, în continuare, la împăduriri specii fo­restiere repede crescătoare, cu o productivitate ridicată pe an şi pe hectar, cu însuşiri calitative şi di­mensionale optime, îmbunătăţite. Am precizat aceste chestiuni, în­­trucît lemnul trebuie gospodărit cu maximă grijă. Tocmai de aceea, în 1968, cantităţile sporite de masă lem­noasă se vor asigura nu pe seama intensificării exploatării pădurilor, ci în mod deosebit prin utilizarea cît mai raţională a lemnului. Ca urmare, o primă sarcină majoră este aceea de a se acţiona ferm în direcţia re­ducerii consumului de lemn. înde­plinirea ei presupune ca încă de la începutul anului să se aplice măsuri eficiente de economisire şi înlocuire a lemnului în toate domeniile de utilizare a acestuia. Și, mai întîi, așa trebuie să procedeze întreprinderile economiei forestiere — principalul consumator al lemnului. Ce probleme se ridică ? In ex­ploatările forestiere, de exemplu, va trebui să se intensifice preocupările pentru reducerea pierderilor la re­coltarea şi mişcarea lemnului şi să se elimine instalaţiile consumatoare de lemn. Este necesar să se dea în circuitul economic lemnul de mici dimensiuni şi resturile de exploatare, în special pentru utilizarea în pro­ducţia de plăci aglomerate din lemn, plăci fibrolemnoase şi celuloză, în­­locuindu-se astfel cantităţi cît mai mari de material lemnos care pot fi folosite la realizarea unor produse superioare. Totodată, foarte mult lemn poate fi economisit în in­dustria de prelucrare, care a cu­noscut o puternică dezvoltare în ultimul timp. In anul care a început se vor aplica noi măsuri de economi­sire a materialului lemnos, mai ales în producţia de uşi, ferestre, amba­laje şi mobilă. Pentru economisirea cherestelei de răşinoase în producţia de uşi-ferestre, de pildă, se vor în­locui tocurile masive cu altele la­­melate, iar fabricile vor fi dotate cu agregate specializate, reducindu-se producţia de uşi clasice cu tăblii, prin înlocuirea acestora cu uşi plane de construcţie celulară. Aplicîndu-se noile standarde pentru ferestre se va micşora consumul specific. In tota­litate, materializarea acestor măsuri va asigura obţinerea unei economii anuale de 10 000 mc cherestea de ră­şinoase. Ne propunem, de asemenea, ca la produsele nenominalizate să în­locuim într-o măsură mai mare cheresteaua de răşinoase şi de fag cu cherestea de diverse specii şi alte materiale. Importante rezerve de economisire a lemnului sunt — după cum am spus — la produc­ţia de ambalaje. Se impune, deci, o restrîngere a producţiei ambalaje­lor din lemn şi înlocuirea lor cu ambalaje din carton, cu conteinere, vagoane şi camioane special amena­jate pentru transportul produselor neambalate. In acelaşi timp, se stu­diază posibilitatea înlocuirii cheres­telei de răşinoase şi de fag la pro­ducţia de ambalaje, prin confecţio­narea acestora din lemn de cons­trucţii rurale, lobde de fag, cherestea de diverse specii tari şi mor­­mate­(Continuare în pag. a V-a) Cînd indolenţa şi necinstea se numesc „RISC COMERCIAL" Tablou surprins de­unăzi pe stradă , din in­teriorul unui mare depo­zit alimentar era scoasă — în coşuri, tăvi sau lăzi, tot felul de marfă alte­rată. Se aruncau de-a valma, pe platforma unei maşini trase la bordură, lămîi şi portocale, brînză şi slănină, cutii de con­serve... In timp ce afară se desfăşura această de­plorabilă activitate, în birourile depozitului, func­ţionarii ajustau, din tră­sături de condeie, cifrele: „Total portocale intrate în depozit : „X“ , minus pierderi de transport, mi­nus pierderi de depozitare, minus pierderi de ma­nipulare , stoc rămas „Y“. La brînză : pierderi de depozitare, plus pier­deri de manipulare“... Cum se știe, faptul des­cris are un caracter mai general : în unităţile co­merciale, indiferent de ca­tegoria şi profilul lor, intră, intr-un timp dat, „X“ cantitate de marfă şi se vinde o cantitate „Y“ — mai mică decît stocul iniţial. Diferenţa — adică pierderile — sînt denumite de unii comercianţi — cei din reţeaua alimentară — perisabilităţi, de alţii — scăzăminte. Cînd pierderi­le se menţin ridicate sau depăşesc cu mult indulgen­tele norme legale, comer­cianţii ridică din umeri: „Ce vreţi ? Risc comercial. Comerţ fără o oarecare pierdere nu se poate !" De fapt, teoretic aşa este. In orice activitate comer­cială există şi noţiunea de „risc“. Ca urmare, sunt stabilite regulamente, prin ordine şi hotărîri ale fo­rurilor centrale, pentru fiecare marfă în parte, cote de pierderi normale, provenite din (cităm or­dinul MCI pentru comer­ţul alimentar) „operaţiile de transport, depozitare, desfacere şi manipulare ocazionate de aceste ope­raţii , din evaporare, vo­latilizare, uscare, scurgere, pulverizare, îmbibare, fă­­rîmiţare, spargere sau alte cauze asemănătoare“. Este, obiectiv, necesară acordarea cotelor de risc ? Indiscutabil. Ar fi absurd să ne imaginăm că un sac de făină, de exemplu, poate călători întotdeau­na cîteva sute de kilome­tri, să fie încărcat şi des­cărcat de zeci de ori, apoi deşertat în pungi, fără să se piardă o anumită părticică din conţinutul lui. Dar cît se pierde ? Pierderile reale sînt întot­deauna corespunzătoare cotelor de risc comercial sau, uneori, avem de-a face cu risipă ? Şi, mai de­parte , pornind de la ideea că orice negustor este in­teresat continuu să micșo­reze sau să evite pe cît po­sibil pierderile (doar este în joc cîștigul lui !) actua­lele cote de risc comercial reflectă întotdeauna reali­tatea ? Nu cumva sînt prea mari ? Iată întrebări la care vom încerca să răspundem pe parcursul însemnărilor de faţă. Din constatările perso­nale, din cele ale inspec­torilor Inspecţiei comer­ciale şi ai Direcţiei de control şi revizie din Mi­nisterul Finan­ţator, tra­gem o primă concluzie, de­loc îmbucurătoare : unii reprezentanţi de compar­timente, întreprinderi şi organizaţii comerciale nu cunosc încă sau, din te miri ce interese, nu vor să cunoască înseşi hotărîrile care reglementează riscul în comerţ. Hotărîrile stipu­lează clar : pierderile, in­diferent de proporţia lor, se constată cu ocazia in­ventarelor şi sînt scăzute din volumul mărfii intrate în unitatea inventariată. Cu alte cuvinte , dacă in­tr-un magazin alimentar au intrat, între două in­ventare, 1 000 kg şuncă, revizorul va scădea pier­derea reală provocată de evaporare, uscare etc. — să zicem 2 kg. Dar, cum spuneam, şefii diverselor unităţi comerciale se fac că nu ar cunoaşte acest prea simplu mecanism. Ei propun la inventar — in­diferent de pierdere — a­­probarea cotelor maxime de risc. Şi, culmea ! Revi­zorii de gestiuni se con­formează. Adică , se vede bine că din cele 1 000 kg şuncă s-au pierdut doar 2 Gh. GRAURE (Continuare în pag. a 3-a) In semn de respect şi Solida­ritat­e pentru oamenii care mi-au trimis această scrisoare, am dat rîndurilor de faţă titlul cerut de ei, în scrisoarea lor. Scrisoarea mi-a fost trimisă ca răspuns la un articol publicat mai de mult, cu titlul „întoarce­rea rîndunelelor“. Articolul cu­prindea în el un elogiu adus deopotrivă părinţilor şi copiilor, întoarcerea rîndunelelor în­seamnă tocmai această împri­­măvărare veşnică, imprimăvă­­rare a lumii prin copii, întoarce­rea rîndunelelor , întoarcerea sentimentelor curate, întoarce­rea dragostei, a ocrotirii, a gin­găşiei, întoarcerea recunoştin­ţei şi a bucuriei — cu un cuvînt Mesaj... de Traian COŞOVEI înflorirea bunelor sentimente dintre copii şi părinţi, în­toarcerea tuturor miracolelor înnoitoare. Nădăjduind şi dorind cu toate puterile că nu va fi prea tîrziu şi această scrisoare îşi va purta totuşi mesajul ei bun spre oa­meni, îi redau astăzi zborul. Fără titlu, fără semnătură — nu însă anonimă — fără nici o ortografie, dintr-o singură răsu­flare, ca un strigăt. Autorii me­sajului trebuie să fie nişte bă­­trîni înţelepţi, căliţi în suferinţa lor, împăcaţi cu soarta lor — nu resemnaţi însă. Pe sub cuvintele puţine — ca o mină de Un proaspăt aruncat în ieslea cailor — se simte o mare nobleţe şi farmecul unei înţelepciuni populare, nerostite. Iar unele cuvinte mai tari, care ne-ar pu­tea şoca, nu ştirbesc demnitatea acestor oameni — ci sînt folosite cu intenţia cu care vrem să în­­groşăm cîteodată originea mo­destă a multora dintre noi — și să arătăm cit de sus au crescut vlăstarele noastre. O scrisoare tîrzie. O scrisoare întîrziată printre manuscrisele mele. Un strigăt din viată presat ca o floricică oarecare printre poeme, printre povești, printre hîrtii... „Unde este Ica... azi (Continuare In pag. a H-a) Economie de dolari, dar nu la cheltuielile militare Chiar în prima zi a noului an, pre­şedintele Johnson a anunţat — după cum se ştie — un program de auste­ritate financiară, menit să aducă e­­conomii de 3 miliarde de dolari, în vederea ameliorării situaţiei balan­ţei de plăţi americane. „Strîngerea şurubului“ la care a recurs Casa Albă continuă să provoace puternice reacţii în lumea capitalistă. Principala măsură a programului american de austeritate este reduce­rea cu un miliard de dolari a in­vestiţiilor de capital particular în străinătate. Deşi, în ţările Europei occidentale, s-au auzit adesea cri­tici în sensul că „giganţii“ americani care activează pe continent „înghit“ firmele locale, această măsură a în­grijorat cercurile de afaceri vest­­europene, în special pe acelea din statele membre ale Pieţei comune. Motivele supărării sunt multiple. Sa are în vedere, în general, că com­paniile din S.U.A. aduceau cu ele nu numai‘capital, dar şi realizări ale tehnicii americane, care favorizau dezvoltarea industriilor vest-euro­­pene în condiţiile existenţei unui pu­ternic decalaj tehnologic între cele două ţărmuri ale Atlanticului. De a­­semenea, în cercurile comunitare de la Bruxelles se manifestă o vie ne­mulţumire faţă de caracterul discri­minatoriu al măsurii. Dacă investi­ţiile americane în ţările Pieţei co­mune vor fi limitate în anul 1968 — conform programului — la 65 la sută din media pe anii 1965—1966, ele vor rămîne la acelaşi nivel în An­glia, Canada, Japonia şi Australia. Presa vest-europeană subliniază că această discriminare va afecta îndeo­sebi Belgia şi Olanda, doi membri ai Pieţei comune în care capitalul ame­rican a pătruns mai adine, îngrijo­rarea patronatului şi a bancherilor din Europa occidentală provine şi din faptul că prin această măsură, com­paniile americane implantate pe con­tinent sunt constrînse să lanseze îm­prumuturi de loc, ceea ce va duce la creşterea dobînzii şi la o anumită lipsă de credite pe piaţa financiară vest-europeană. Aceste fenomene ne­gative vor fi accentuate de acţiunile Casei Albe vizînd repatrierea unei bune părţi din beneficiile firmelor americane, care erau pînă acum in­vestite la faţa locului. Gh. CERCELESCU (Continuare în pag. a VI-a)

Next