Sportul, noiembrie 1971 (Anul 27, nr. 6863-6892)

1971-11-08 / nr. 6870

Rapid a întrecut Politehnica Galaţi cu 3-0 Sîmbătă şi duminică s-au des­făşurat partidele etapei a şasea a campionatului masculin şi cele din cadrul etapei a patra şi campiona­tul feminin. In majoritatea intîl­­nirilor victoria a revenit formaţii­lor gazdă. La masculin, doar stu­denţii de la I.F.F.S. au izbutit să cîştige în deplasare. Ca valoare teh­nică şi spectaculară s-a detaşat par­tida Rapid—Politehnica Galaţi. La fete, de asemenea, nici o surpriză. Merită subliniată doar victoria ti­nerelor jucătoare de la Construc­torul asupra formaţiei C.P.B. Iată amănunte de la meciurile progra­mate duminică. MASCULIN RAPID — POLITEHNICA GA­LAŢI (3—0) întâlnirea a dat loc unei dispute deosebit de dârze şi a evidenţiat revenirea pe linia de plutire a sextetului rapidist. Cel mai echilibrat (şi de bun nivel tehnic) a fost primul set, în care învinşii s-au exprimat mai clar şi au avut un randament foarte bun la blocaj, element important, chiar determinant în jocul lor. Dar Ra­pidul evolua la limita superioară a posibilităţilor sale, într-un ritm a­­lert, cu un joc variat (datorat co­ordonatorului Marian Viorel), cu combinaţii surprinzătoare, ceea ce i-a descurs fi aflit pe gălăţeni la ju­mătatea setului. Giuleştenii au pre­luat iniţiativa şi tabela de marcaj consemna la un moment dat o di­ferenţă de 5 puncte : 12—7 pentru ei. Blocajul gălăţean a ripostat insă cu succes de cîteva ori, obligîndu-i mai apoi pe adversari să greşească şi... 13—12 pentru Politehnica ! Ra­pid se apără apoi mai atent, re­cuperează, atacă viguros şi încheie victorioasă repriza, printr-un punct din serviciu. Acest final de set a constituit, de altfel, verdictul me­ciului. Gazdele acţionează în con­tinuare coerent, creează faze de­rutante şi eficace, impunîndu-se şi în celelalte două seturi, în faţa unei echipe din­ ce în ce mai dez­organizată. Cei mai buni : Marian Viorel, Victor Cătălin, Stelian Pen­­ciulescu (Rapid), Dragoş Popescu (Politehnica). Au arbitrat foarte bine I. Niculescu şi C. Armăşescu (A. B.). TRACTORUL BRAŞOV—VIITO­RUL BACAU (3—2). Joc destul de modest, încheiat cu victoria braşo­venilor, care, deşi n-au strălucit, au reuşit să tranşeze în favoarea lor „duelul" cu formaţia băcăuană. Ceva mai hotărîţi în ultimul set (cînd n-au mai avut căderi ca în (Continuare in pag. a 2-a, la rubrică) Jucătoarea Popa (Ceahlăul), la fileu,­ in luptă cu blocajul rapidist, format din Mathes si Székely Foto V. BAGEAC In divizia A, la volei i / ■$2IAR*AHA CONSILIU!131 NATIONAL PENTRU EDUCATIE FIZICA SI SPORT ^ PAGINI 30 BANI ..■... - ■- -7— Luni 8 noiembrie 1971 ^------- - NOI PERSPECTIVE DE DEZVOLTARE A BAZEI MATERIALE PENTRU MASĂ ȘI DE PERFORMANTA SPORTUL DE 51 / g­esluness Marii Adunări Naţio­­nale, desfăşurată la sfîrşitul VI lunii trecute, va rămîne me­morabilă ,prin faptul că, o dată cu aprobarea , o serie de importante acte normative, a dezbătut şi a adoptat Planul cincinal de dezvol­tare economico-socială pe perioada 1971—1975 — un program cutezător şi mobilizator al muncii creatoare a întregului popor puse în slujba progresului şi prosperităţii continue a României socialiste, ridicării ei pe noi trepte de civilizaţie şi bu­năstare. Elaborat în,, deplină concordanţa, cu obiectivele­­stabilite de Congre­sul al X-lea al P.C.R., în urma unor ample şi laborioase analize­ şi dezbateri la scara întregii­­ţări, noul Plan cincinal se bâzuie pe o fundamentare realistă, ştiinţifică, pe o imensă mobilizare­a resurselor materiale şi umane /ale ţării, pe identificarea unor posibilităţii su­plimentare,,­ de natură­ să asigure ritmuri de creştere a­ producţiei­ ma­teriale, a eficienţei econor­hipie şi de ridicare a nivelului de t­rai superi­oare celor stabilite prin­ Directi­vele Congresului al I?-14a al par­tidului. i­S Producţia globală a industriei so­cialiste va spori îrirr-un ritm mediu anual de 11—­12 sută, ceea ce va îngădui ca în /()75 producţia indus­trială globalissa fie cu peste 71—81 La sută mrjg mare decit in 1970 şi de aproximativ de 3 ori mai mare faţă de p­e asemenea, agricul­lt­,h­a. Va parcurge în actualul cin­­c*r/*l o etapă de accelerare a pro­cesuluî de­­ dezvoltare intensivă şi modernizare. Planul prevede ca în perioada 1971—1975 producţia a­­­rticolă să crească cu 36—49 la sută faţă de Au­edia anilor 1966—1970. Ampl o dezvoltare pe care o va cunoaşte economia naţională în ac­tualu­l cincinal este subordonată, în­­u­ltimă instanţă, ţelului funda-z mental al întregii politici a parti­dului, pe care-l constituie ridicarea necontenită a nivelului de trai şi de bunăstare a poporului. De această prevedere va benefi­cia larg mişcarea de educaţie fizi­că şi sport, activitatea ridicată în ţara noastră la rangul unei pro­bleme de stat, privită ca un mijloc eficient de întărire a sănătăţii ma­selor de oameni ai muncii, de creştere a unor generaţii puterni­ce şi viguroase, educate în spiritul moralei comuniste, capabile să facă faţă cu succes sarcinilor sporite pe care le reclamă construirea socie­tăţii socialiste multilateral dezvol­tate. Noul cincinal prevede fonduri importante, considerabil sporite pentru dezvoltarea bazei materiale necesare practicării sportului şi a activităţilor de agrement. Acestui obiectiv îi sunt consacrate peste 230 milioane lei. Consolidarea bazei materiale va îngădui —pe de o parte — atra­gerea unor mase mai largi de ce­tăţeni spre practicarea permanentă şi sistematică a exere­iţiilor fizice, iar — pe de altă parte — asigu­rarea unei pregătiri tehnice supe­rioare loturilor şi echipelor de per­formanţă, chemate să reprezinte România în arena marilor competi­ţii olimpice, mondiale sau europene. Aruncînd o succintă privire îna­poi vom vedea că în anii din urmă, prin grija partidului, sportul nos­tru şi-a îmbogăţit patrimoniul ma­terial, răspunzînd misiunii de a asi­gura practicanţilor săi condiţii me­reu mai bune. La Timişoara, Cluj, oraşul Gheorghe Gheorghiu-Dej, Piatra Neamţ, Ploieşti, Galaţi şi alte oraşe au luat fiinţă noi şi mo­derne săli de sport. Patinoarul arti­ficial de la Bucureşti a fost acope­rit şi reutilat, iar la Miercurea Ciuc a fost ridicat un nou pati­noar artificial acoperit, care va găz­dui la începutul anului viitor între­cerile grupei C a Campionatului mondial de hochei pe gheaţă. Principala arenă sportivă a ţării, stadionul „23 August“, a fost do­tată cu o instalaţie de iluminat MIRON OLTEANU , secretar al C.N.E.F.S. (Continuare in pag. a 2-a) Aşa arată Palatul strorturilor­ din Bucureşti in viziunea arhitectului Gabriel Cristea,­fDesenul autorului proiectului) „TROFEUL CARPAŢI" la handbal masculin S­AU LA GALAŢI S-AU ÎNCHEIAT PREGĂTIRILE ŞI PRIMELE JOCURI SUNT AŞTEPTATE CU INTERES Nu este prea greu de bănuit că Galaţiul trăieşte acum din plin „ora” handbalului. O „oră“ ce va dura a­­proape o... săptămînă, timp în care noua Sală a­­ Sporturilor din acest oraş va găzdui disputele a şapte selecţionate naţionale, cărora li se alătură reprezentativa secundă a ţării noastre — toate participante la cea de a XII-a ediţie a „Trofeu­lui Carpaţi”. Onoraţi de încredinţa­rea unei asemenea sarcini, gălă­­ţenii fac tot ce le stă în putinţă pentru a se arăta la înălţime. O se­rie de amănunte despre preparati­vele întreprinse pe plan local citi­torii noştri le-au aflat din recentul interviu acordat de tov. C. Oprică, preşedintele, CJEFS Galaţi, cores­pondentului nostru din acest oraş. Pentru astăzi, ne-am gîndit că este bine să furnizăm alte informaţii le­gate de ultimele pregătiri ce se fac aici. înainte de orice, considerăm nece­sar de a semnala faptul că Sala Sporturilor va fi dotată cu o mo­dernă tabelă electronică de marcaj, special concepută pentru handbal de firma budapestană „Elektroimpex“. Specialiştii maghiari au lucrat de zor în ultimele zile la verificarea utilajului, pentru ca încă din prima etapă cei prezenţi să poată vedea rapid : scorul, autorul golului, cine a fost eliminat, scurgerea timpului de joc şi a celui de eliminare. Este o realizare care impresionează, cu atît mai mult cu cit ea reprezintă o pre­mieră în handbal. Să sperăm că spectatorii — şi poate chiar telespec­tatorii — vor fi mulţumiţi şi vor aprecia promptitudinea informaţiilor ce le vor fi oferite prin tabelă. Dar nu numai tehnicienii de la „Elektroimpex” lucrează de zor în Sala Sporturilor. In acest date-vino, aflăm că aici s-a amenajat un spa­ţiu special pentru biroul de presă, unde va funcţiona o centrală tele­fonică cu linii interne şi internaţio­nale suficiente — se speră — pen­tru a satisface cerinţele numeroşilor comentatori prezenţi la Galaţi, dintre care nu mai puţin de 21 de peste hotare. Este şi acesta un semn de netăgăduit al largului ecou pe care-l are „Trofeul Carpaţi“. De asemenea, s-au pregătit cu atenţie vestiarele şi, ni s-a precizat — în glumă, desigur — că şi cabinetul medical va fi la înălţime. Să sperăm, insă, că aceas­tă încăpere va fi cel mai puţin so­licitată. .. Preparativele pe care le fac orga­nele locale îmbracă cele mai diferite foriţie, tocmai din dorinţa de a crea oaspeţilor cele mai bune posi­bilităţi atît de a participa la între­ceri, cit şi pentru a se destinde (dacă doresc acest lucru). Peste tot ni se arată ce s-a făcut şi peste tot constatăm că aproape nu a mai ră­mas nimic de îndeplinit, pentru ca această tradiţională dispută interna­ţională să se­ bucure de o organi­zare ireproşabilă. Nu ne îndoim, cunoscînd amabilitatea şi hărnicia gălăţenilor, că — în plus — oaspeţii vor ..păstra amintiri dintre cele mai frumoase din acest mare centru in­dustrial, unde întilnirile din cadrul „Trofeului Carpaţi“ sunt aşteptate cu un mare interes. Călin ANTONESCU (Alte amănunte în pag. a IV-a) AŞTEPTATE ? LA BRAŞOV, ÎN MIJLOCUL FOTBALIŞTILOR NOŞTRI O SCURTĂ IAR ODIHNĂ A LOTULUI REPREZENTATIV. LA BUCUREŞTI POIANA BRAŞOV, 7 (prin tele­fon, de la trimisul nostru). Multă vreme ne-am gîndit la meciul cu echipa Cehoslovaciei ca la o reali­tate îndepărtată, ca la un eveni­ment încă fără contur, separat de noi prin alte evenimente fierbinţi şi captivante, care aveau darul să mărească parcă distanţa cea ade­vărată. Dar, iată, pe drumul a­­cesta plin de serpentine, străbătut în ultima vreme de către echipele noastre, avea să apară, după ulti­mul cot, după ultima miercuri a cupelor europene, ziua acestei par­tide, asemenea unui loc mascat de In campionatul diviziei B de fotbal s-a consumat ieri o nouă etapă, a XII-a. În gene­ral, s-au înregistrat rezultate scontate, gazdele terminînd victorioase. O singură excep­­ţie : la Giurgiu, formaţia lo­cală, Dunărea, a fost întrecu­tă de Metalul Tîrgovişte. Cei doi lideri, Sportul stu­denţesc şi C.S.M. Reşiţa şi-au consolidat p poziţiile în clasa­ment. Citiţi, în pagina a 3-a, relatările trimişilor şi co­respondenţilor noştri de la aceste meciuri, nişte dealuri, ţîşnind brusc în fa­ţa privirii şi apropiindu-se de tine cu o viteză ciudată. Acum, între prezent şi confruntarea acea­sta au mai rămas doar şase zile. Cu opt zile înainte, adică sîmbătă, tricolorii — risipiţi săptămînă tre­cută pe la Rotterdam, Varşovia, Arad, Bacău, Bucureşti, Piteşti etc. — au venit ca de obicei pe strada federaţiei. De acolo a început dru­mul care se va încheia la 14 no­iembrie fie stadionul „23 August“. In opt zile, echipa naţională tre­buie să treacă printr-o succesiune de activităţi şi de momente la sfîrşitul cărora e preconizat, teo­retic măcar, să cap­ete forţă, vi­goare, coeziune în toate sensurile, încredere, luciditate, ambiţie şi alte calităţi necesare pentru ca o în­cleştare grea să se termine prin victorie. Angelo Niculescu şi Titus Ozon s-au gîndit să-i ducă mai întîi pe băieţi, pentru 48 de ore, la Poiana Braşov. Au plecat acolo, sîmbătă la prinz. Am mers şi noi cu auto­carul acela şi ne-a frapat că, pe tot parcursul, vreme de aproape trei ore, nimeni n-a simţit nevoia să spună ceva, fiecare jucător i­­zolîndu-se prin tăcere, dorind sin­gurătatea şi legătura numai cu sine. Această comportare, deloc obişnuită într-un grupi de fotba­lişti, exprimă în cazul tricolorilor aspecte diverse, dar convergente prin efectul lor. Exprimă, şi co­nectare la eveniment, şi familiari­zarea lor cu încercările grele, care sunt trăite mai întîi puternic în in­timitate. Aici, vremea este bună pentru filmat scene cu îndrăgos­tiţi. Şi zăpadă, şi soare, şi cald de făcut plajă, şi bine de­schiat şi aer cu gustul purităţii. Sîmbătă seara, fotbaliştii echipei naţionale s-au culcat devreme, fără con­semne. Pe stadionul din Poiana, băieţii au făcut duminică dimineaţa un antrenament. Pentru cei mai obo- Romulus BALABAN O uşoară încălzire pe terenul din Poiana Foto: Theo MACARSCHI MIERCURI JOC DE VERIFICAREH m l.’m i k u rerei • INVESTIŢII ÎN VALOARE DE 230 MILIOANE LEI • O LARGA GEOGRAFIE NAŢIONALA ÎN CONSTRUCŢIA DE STADIOANE ŞI SAU DE SPORT • „SALBA" PATINOARE­LOR ARTIFICIALE • BUCURESTIUL VA AVEA UN „PALAT AL SPORTURILOR" • TINERETUL SPORTIV ESTE CHEMAT SA PARTICIPE CU ENTUZIASM LA ÎNFĂPTUIREA ACESTEI VASTE ACȚIUNI La rugby: DINAMO-GRIVIŢA ROŞIE 9-9 Rezultate tehnice : Ştiinţa Petroşani — „U“ Timişoara 6—0 (3—0), Rul­mentul Bârlad — Steaua 16—8 (0—8), Sportul Studenţesc — Farul Con­stanţa 14—4 (3—0), Gloria — C.S.M. Sibiu 3—0 (3—0), Agronomia Cluj — Politehnica Iaşi 10—0 (3—0), Dinamo — Griviţa Roşie 9—9 (3—0). Filmul meciului-derby dintre Dinamo şi Griviţa Roşie se asea­mănă, într-un fel, cu cel din eta­pa a III-a, dintre Dinamo şi Steaua. Ca şi atunci, echipa lui Florian Gheondea a pierdut partida pe linia de sosire, obligată fiind să se consoleze doar cu un rezultat de egalitate : 9—9. Scorul final este oare echitabil ? Dacă ţinem seama de aspectul ge­neral al meciului, răspunsul este afirmativ, ambele echipe avînd pe­rioade aproximativ egale de domi­nare. După ocaziile avute, însă, Griviţa Roşie ar fi meritat victoria, şi încă într-o manieră categorică. Dinamo a ratat 19 puncte prin Nica (rov. ped. min. 1 şi două „drop“-uri în min. 10 şi 26), Nico­­lescu (un „drop“ în min. 24 şi o situaţie clară de „essai“ în min. 69), şi Florescu (bară la un „drop“ în min. 60), în timp ce adversara sa ar fi putut concretiza 23 de puncte prin Onuţu (situaţie favori­­zantă de „essai“ în min. 7), Ţîbu­­leac (rov. ped. în min. 14, 31 şi 52), Pavlovici (două ocazii favorabile de „essai“ în min. 16 şi 77) şi Bal­­can (un „essai“ pe... fanionul din marginea terenului de ţintă, în min. 76). Dacă ar fi să ne ghidăm după a­­ceastă suită de ocazii ratate de ambele părţi şi dacă am lua în consideraţie şi cele 18 puncte în­scrise, am fi tentaţi să acordăm meciului, în ansamblu, calificativul de satisfăcător. Dar, spre regretul celor care au făcut deplasarea la stadionul din şoseaua Ştefan cel Mare (şi n-au rămas în faţa tele­vizoarelor) meciul n-a strălucit prin faze de rugby autentic. Au abun­dat trimiterile de baloane în tuşe, greşelile de ordin tactic şi uneori. (Continuare in pag. a 2-a) O frumoasă acţiune de atac condusă de Ţurlea. Jucătorul dinamovist va fi însă stopat de Onuţu, sub privirile lui Leşan (în planul al doilea) şi ale lui Demian, căpitanul actualului lider... Foto: Dragoş NEAGU Participantele la seria de elită a campionatului naţional de hochei încep astăzi, pe patinoarul artificial acoperit „23 August“ din Capitală­, primul din cele cinci tururi prevă­zute pentru desemnarea noii deţină­toare a titlului. Actuala campioană, DINAMO BUCUREŞTI, primeşte asaltul eternei sale rivale, STEAUA BUCUREŞTI, dar şi a încă două formaţii, AVÎNTUL MIERCUREA CIUC şi AGRONOMIA CLUJ, cu ambiţii şi veleităţi redeşteptate. Ţinînd seama de faptul că, înce­­pînd de luni, vor evolua pe gheaţă toţi componenţii lotului republican (aflat în plin program de pregătire pentru participarea la grupa B a C.M.), ne dăm seama că actualul turneu al campionatului cîştigă nu numai în interes dar şi în însem­nătate. Se va juca după următorul pro­gram : LUNI 8 NOIEMBRIE : ora 16,30 Steaua — Avîntul ; ora 18,30 Dinamo — Agronomia; MARŢI 9 NOIEMBRIE : Dinamo — Avîntul şi Steaua — Agronomia ; JOI 11 NOIEMBRIE : Avîntul — Agrono­mia şi Dinamo — Steaua. fContinuare in pag. a 3-a) VEDETELE HOCHEIULUI LA RAMPĂ Primele echipe ale ţării încep astăzi turneul lor maraton Şi actualul campionat începe sub semnul marii rivalităţi dintre fruntaşele cresei româneşti, Dinamo şi Steaua In fotografie , un moment de încleş­tare tipic intilnirilor dintre aceste două echipe. FINAL DE MARE LUPTĂ ÎN GRUPA DE LA GALATI GALAȚI, 7 (prin telefon, de la corespondentul nostru). — Primul tur al întrecerii dintre e­­chipele care fac parte din eşalonul secund al campionatului ţării s-a încheiat pe patinoarul artificial din localitate în mijlocul unui interes deosebit, stîrnit mai ales de echili­brul de forţe care a caracterizat competiţia. Surprizele au punctat copios această parte a disputei. Vă vom oferi cîteva scurte relatări de la întilnirile ultimei zile. AVÎNTUL GHEORGHIENI — TlR­­NAVA ODORHEI 7—6 (2—1, 2—5, 3—0) După jocul excelent făcut cu o seară înainte în compania studen­ţilor bucureşteni, .Tîrnava a fost pe punctul să furnizeze o nouă şi mare surpriză. De la început, cele două echipe s-au încleştat într-o luptă extrem de dîrză, jucînd deschis, a­­tacînd vehement, dar şi ratînd nu­­meroase ocazii. In repriza secundă, hocheiştii de la Tîrnava evoluează în forţă şi înscriu nu mai puţin de 5 goluri, dintre care unul dintr-o lovitură de penalitate. Se părea că victoria nu le mai poate scăpa. Dar, marcaţi de efortul depus pînă atunci, ei cedea­ză iniţiativa şi pierd partida în­tr-un final de un rar dramatism. Autorii celor 13 puncte au fost­­ Kemenes (2), Csíki (2), T. Gher­­ghely, Szász şi L. Gherghely, res­pectiv, Kraus, Görgy şi Tarcsi (fie­care cîte două). Au arbitrat compe­tent C. Sgrică şi A. Balinth. DONAREA GALAŢI — I.P.G.G.­­*. 4L Sad (1'—0, 2—2, 0—0| ­ NICOLAE MUSTAŢĂ şi DINAMO­ ­ CAMPIONI NAŢIONALI LA MARATON ROMAN, 7 (prin telefon, de la corespondenţii noştri). Ultimul act al sezonului oficial de atletism în aer liber — campio­natul naţional de maraton — a avut loc duminică la Roman, pe o vre­me primăvăratecă, sub privirile unui mare număr de spectatori aflaţi pe traseu. Pe distanţa Ro­man—Galben şi retur, 29 de con­curenţi şi-au disputat cu ardoare titlul de campion naţional. Pînă la urmă, victoria a surîs veteranului Nicolae Mustaţă de la Dinamo Bucureşti — care a acoperit dis­tanţa în 2h 21 - 32, urmat îndea­proape de Aurel Scolopiuc (Flamu­ra Suceava) cu 2h 21: 32,4. In con­tinuare s-au clasat: Mihai Pădu­­reanu (Metalul Roman) 2h 27: 41,6, Nicolae Ceapă (Farul Constanta) 2h 35:09,4, Ion Jeger (Dinamo Bucu­reşti) 2h 36:11, Gheorghe Barbu (Farul Constanţa) 2h 39 : 04,2. Paul Lazăr (Farul Constanţa) 2­h­46:11,4, Alexandru Arnăutu (Dinamo Bucu­reşti) 2h50:53,6, Ioan Urse (P.T.T. Bucureşti) 2h51:37,4 şi loan Maxim­­ciuc (Progresul Buc.) 2h52:58,8. Pe echipe : Dinamo Bucureşti a cîşti­­gat titlul naţional totalizînd 10 p, fiind urmată de Farul Constanţa cu 11 p şi Progresul Bucureşti cu 27 p. George GROAPA Wai KillMĂS

Next