Telegraful Roman, 1858 (Anul 6, nr. 1-52)

1858-10-09 / nr. 41

­­­­ Telegraful ese odată pe septe­­mănă: Joia.­­ Prenumerațiunea se face în Sib­iu la espeditura fo­­iei, pe aflată la C. R. pește, cu bani gata, prin scrisori francate, și pentru provinciele din Monar­­hiă pe un an 5. fl. ear pe o ju­­mătate de anu 2. fl. 30 cr. Pen­­tru princ. și țeri străine pe anu 7/„an 4 fl. 30 cr. m., c.­­ 19 f. pe­tele se plătescu pen­­tru o oră cu 4. cr. șirul cu litere mici, pentru a doua oră cu 3 cr. și pentru a treia repetire cr. m. c. adresate către espeditură. Pre­­țiul prenumerației pentru Sibiiu este pe an 4. fl. m. c.i­­ar pe o jumătate de an 2. fl.­­ Pentru celelalte părți ale Transilvaniei din lua Legea ne cere intregirea paetei. Cap întăiit. Hotărâri generale. §­A. a) prin inrola­­Oastea se va întregi­­rea d­omnilor din institutele de creștere viligare, b) prin întrarea de bunăvoiă, s) prin înrolarea după rândul chiaselor de vărstă și ale sorții, d) prin înrolarea din deregătorie (88, 44, 45, 46). e) prin reînoirea de bunăvoie a slujbei împlinite. §. 2. Spre a întra în oaste se cere: a) dreptul de cetățean austriac; b) însușirea sufle­­tească și trupească, de lipsă pentru împlinirea slujbei în oaste, mai cu seamă o mărimie trupească cel puțin de șasezeci degete, măsură vienesă, pen­­tru întăia și a doua clasă de vă­retă, și pentru clasele mai înalte cel puțin șasezeci și unu de degete; matrozii și meseriașii de corăbii se pri­­mesc la marina împărătească fără privire la mă­­rimea lor trupească, s­­e vărută cel puțin de 15 ani, și cel mult de 36 ani; feciorilor carii au mai elujit în oaste, le este ertată întrarea și cu 40 ani. oaste Străinii se pot primi în oaste numai cu lu­­voirea prea înaltă și numai cu în­datoririee, sânt și pentru cei din monarhie, deaca Ai lor cătră comanda supremă de armie­ s­au respec­­tive marină, vor putea produce învoirea pecondi­­ționată spre aceea din partea stăpânirei lor. §. 3. Datorința de a întra în oaste­a ob­­ștească, ea se începe cu începutul lui Ianuarie a a­­nului următoriu peste al douăzecelea an al vieței și ține șapte ani. Ertare de la datorința de a întra în oaste, se dă numai în întâmplările însemnate în capul al patrulea al acestei legi. §. 4. Întregirea oastei prin înrolare va fi în tot anul în lupa lui Fevruarie, Martie și Aprilie. §. 5. Numărul de feciori prin carii să se în­­tregească oastea din fie­care cercu, deplin și de regulă e de a se lua din clasa întâia, după aceea din clasele următoare mai înalte. La obicinuita întregire a oastei, luânduse afară casul mai jos însemnat, să nu se pășească nici­odată peste a cincea clasă. Feciorii, cu carii are a se reîntregi oastea, se vor lua totdeauna după numerul poporă­­la întâmplare, când un cerc, nu ar putea da fe­­cirii carii se vin pe el din cele cinci clase din tăiu, restul are de a se împărți pe celelalte cercuri din același cercu de întregire pentru oaste. Când cele cinci clase din tăiu nu ar fi de ajune. Așa­dară atâtea clase sânt de a se lua la înro­­lare, câte vor i de ajune spre întregirea oastei. Pentru ori­care feliu de armie și oricare corp de trupe din cercul de întregire se vor alege fința celor înrolați. §. 6. Slujirea în oaste se începe dela ziua, în care au jurat sub steag și ține opt ani (§. 42), după a căror împlinire mai este de a se împlini numai datorința de rezervă, hotărâtă în statu­­tele de rezervă din 30 iulie 1852: „carele în timpul tăia,­­­­lubrduse celurori­­ * se vote i­e numai, deaca n­­edeclarat de neapt, eat din dregătorie vreunei com sii asen­­(§f. 26.), se pu deaca din tătoare e dechiarat de neapt pet­u totdeauna. Deaca călătoria va fi de a se face pr­­in monarhie și pasul nu se va putea țărmuri pent un loc anumit, apoi acela să se dea numai pe lâpză obligație ca călă­­toriul dela începutul înrolării pănă la sfârșitul aceleia (8. 3.) să'l înuii­țeze neîntrerupt despre locul aflării sale ș­i judele comunei de uare sau ținut la m­oare. - E Deaca cineva e din clasele de vărstă­­­­ nuntă, hotărârile paragrafi­ei acestuia sânt de a se observa numai la întâi ț vare, când și clasa lui ar veni la rănd la te” le(8. 5). (Va urma). - r­ mcă, sp cipele Iomor de Mioomiiia păscut în­­ o v­­stuo, se oușert lovră eroii cei mari ai armatei Austriace. În răsboiul turcesc își­­ acepta cariera ea supt Mareșalul Lasț­ care le 'l povățui spre ași căștiga cunună de dafin, și a ajunge la culmea onorei cea mai înnaltă. La Brettin măntui­el armata austriacă de o năvălire periculoasă. Aceasta era întro noapte vigoroasă. La cea din­tăiu băgare de samă cum că se aproprie dușm­anii, se aruncă Principele pe un cal neînșelat, să­puse în absența colone­­lului în fruntea regimentului, și străbate întră Turci cu o înverșunare atăta de mare, încăt aceia o tulb­ă la fugă în disordinea cea mai sălbatică, fără ca se mai cuteze a mai tulbura lagărul. Cu ocasiunea asaltării cetății Bțek­in din 26 iulie 1790 Lihtenștain și contele Gyulai au ajuns pe marii cetății. Ziua aceasta fu în carea Lihtenștain își căștigă crucea ordului Teresian. De trei ori lusă el cu aceasta în bătaia Turiii, iar a patra bătae o avu în țera din jos. Aci stătu Lindtenstain la Bauhain și Cambrai, gemintul seu, cu o divisiune de Curasiri, cu ze­­cu o divi­­siune numită Husari împărătești și cu o baterie de cavalerie fără pedestrime. Dummanul se apropie cu iuțală spre a nimici posturile Austriale cu zece mii de infanteriști și 12 tunuri, mai mulți de 2000 de călăreți se sileau a încunjura pe Lătenștaiu care cu o repeziune groaznică se aruncă mai întăiu asupra călărimei înprăștiinduo, după care apoi se rentoarnă la pedestrime aduncănduo în confusiune, formănd pe un șes un cvadrat. Principele unul dintre călăreții cei mai mari din lume, cară fusă și aci cel din tăiu carele se aruncă în masa așe­­zată, căruia urmăndui călăreții săi vitejește se purtară cu atăta bărbăție, încăt 4000 de morți dintre dușmani acopereau cămpul, iar ceialalți rămași depuseră armele cu toate insipgniile. În an. 1794 tot în fruntea aceluiași regiment în­­treprinsă un atac asupra dușmanilor la Manbenige, care trasă consoți 10r sei de arme, pretutindeni îl întimpinau gloatele cu chiote de gu­­stim­e, iar Monarhul lau rădicat la dignitatea General. Dacă o trăsură mai merită a fi păstrată petrecut numai de un ordonanț cu scop de a se in­­forma despre puseciunea armatei ducmane. După ce au purces un spațiu însemnat prin pădure etă că și zerește la marginea aceia un regiment dintre duș­­mani; din norocire însă Printinele era înbrăcat cu o, manta vânătă lubrată cu aur precum purgau atuncea. Principele demândă ordinantului a lepăda mantaua, la cea albă, și a rămânea îndărăpt de prea cătva pași ascune căt se poate după arbori, dușmanul să nul poată zări, văzind Principele că de lau și văzut dușmanul nuu pricinuit nici o surprindere, au încetat că dușmanul cugetă că ar fi un general franțezu. Acum nu avea altă dea face fără să aleagă seau a se slobozi cu o în­­drăsneală între vrășmași seau să se facă prinsul lor. În o astreliu de c­iză face semn și ciasă pre colonelul, rostind vreo căteva cuvinte arăn­­cești, la sine. Acesta și vine și încă salutănd cu sabia plecată. Principele iute io smăncește din mănă înaintea trupelor lui. tu ești prinsul meu” îi strigă și a­tunci îi apucă de o parte el frățele ear de ceealaltă pe porunca lui, ordonanțul, tăinduo cu prinsul lor apoi la fugă cu ușa fuială, ca cănd calul colonelului ar fi arst închi­at prin fermecătură o legătură trădătore asu­­pra domnului său. În campania din 1796 străluce numele Prin­­cipelui mai cu seamă în cea de la Wiurțburg unde au încunu­urat cu cavaleria ușoară iar cu cea grea au răsipit inimicului. Arhiducele Carolu lau înbrățișat publice și mai tărziu iau trimis crucea de comandor a ordinului Teresian. ciporăle Așiș­­derea lau învrednicit și Suvorov de onorea aceasta, pentru că și acesta lau îmbrățișat pentru virtu­­­tea lui de la Trebia unde au perdut Lihtenstain 5 cai de sub sine. Precauțiunea și resoluțiunea cu care­le după ziua cea nenorocoasă de la Hohenlinden din 3 Dechemvrie 1800 au apărat trupele ce se retrăg­eau la Sab­ourg, ieu dat decorațiunea cea mai înaltă, crucea cea mare a ordinului Teresian. Istoria resboiului a armatei Austriace va pă­­stra neștearsă amintirea despre purtarea Princi­­pelui la Austerliti, și în lupta cea crăncenă de la Aspern și Agram. După lovirea de la Aspern îi deda Arhiducele Carol cu ocasiunea poruncei cătră armată testimoniul cel mai de laudă: „Generalul de Cavalerie Principele Ioann de Lihtenștain șau făcut numele nemuritoriu.”­­ Mai tărziu depunănd Ar­­hiducele comanda, o priimi Lihtenstain din­preună cu bățul de Marșal. Principele mai subscrisă și pacea de la Viena și își puse zălog la casele schim­­bătoare de acolo toate bunurile sale, pentru con­ Vienei.­­tribuțiile cele grele de la care aănii”; eliberarea a doua, și numai când­va țiunei, însă și dintr'a șasea seau potriviți, su a1 fi neapărat de lipsă cu privirea la împrejurări, *Iar căci se poate cel mai și dintr'a șaptea clasă. și încăt se va potea cu privire la do­­neară . nearătată d d da din vurie. -- po. cu attențiunea espedițiunea ace­asta. Principele întro seară călare ca nou de din face o escursiune denumit Generalmaior astfeliu ca „Domn­ia

Next