Telegraful Roman, 1860 (Anul 8, nr. 1-52)

1860-02-25 / nr. 8

Telegraful ese odată pe septe­­mănă: Joia.­­ Prenumerațiunea se face în Sibiiu la espeditura fo­­iei, pe anipară la C. R. pește, cu bani gata, prin scrisori orancate, adresate către espeditură. Pre­­prenumerației pentru Sibilu este pe an 4.fl. 20 cr.p­a­ ear pe jumătate de an 22. fl. 10 cr. Pentru o celelalte părți ale Transilvaniei fiul sibiu 23. Fevruarie, luoo. și pentru provinciele din Monar­­hiă pe un an 5. fl. 25 cr.iar pe o ju­­mătate de anu 2. fl. 627­ cr. Pen­­tru prunc. și țeri străine pe amu 195. 45 cr pe 7 an 4 ol. 72 cr. v. a. Inseratele se plătescu pen­­tru întâiea oară cu 7. cr. șirul cu litere mici, pentru a 57 cr. și pentru a treia doua oră cu 37 cr. v. a. --------- Monarhia Austriană. Sibiiu 23 Fevr. Nu totpdeauna se desvoaltă evenimintele celi momentoase și mori prin iuțală de fulgeru și zgomotu, căci de multe ori scenele cele mai însemnate se pregătescu în tăcerea cea mai profundă. De privimu astăazi pe cămpul politicu, aflămu o curgere multu­mei domoală a eveniminteloru, de cătu ce a fostu în­ainte de asta cu vreo căteva săptămăni ori luni, și to­­tuși nu mulți aru vrea să crează cum că Europa nu saru afla în ajunul unoru eveniminte și schim­­bări încsmonate, și poate foarte mari. Signațiunea politică după cumu o aflămu din cele ce se ivescu în toate zilele pe terenul po­­liticu în locu ca să se mai însem­ne, în locu ca să se mai ușureze și se pue odată capetu­la, atătea greutăți și peînțălegeri, se încurcă însă totu mai tare, de­și­­ multe lucruri ce facu greutățile cele mai mari nu săntu tocmai așea bătătoare la oci. Abia ce bate o bere­lină promițetoare de cele mai bune prosperite de pace, și îndată suflă alta cu atăta mai zburdăroasă, încătu din atătea știri cu totul contraste, mai nu știe omul ce să mai poată alege. „Monitoriul,” aduse de curăndu două știri de­odată: una promițetoare de pace, care arăta că din împrumutul răsboiului italianu 100 milioane de frănci ce a rămasu, se voru întrebuința pen­­tru lucruri comune din patrie, precum: facerea drumuriloru, canaleloru și zidirea porturiloru, iaru alta anunță că ministrul de răsboiu se ocupă cu organisarea a trei regiminte de artileriști. Diplomația franțusească, se zice că ar­ su­­gera acuma în privința României de ai respava causa de o cale mai domoală, însă curia romană își organisează și îmulțește oștirile, și au delăturatu cu totul dela sine ideea de a mei ne­­goția. iaru Vailantu - generalul oștirei franțu­­sești­­ce se află în Italia, așteaptă în totu momentulu ordinea de plecare, unde, înscă tro? nu știe nici elu însuși. Azăra se pare a fi însă adevăratu, cum că negoțiațiunile întră Parisu și să­ scaunu, săntu întrerupte cu totul, și diaru și nunțiul din Parisu încă saru fi declaratu de cu­­răndu în înțelesul acesta. De altă parte în­­cercările ce se facu totu mereu pentru de a pune unu temeiu stabilut de pace nu le prea ia nimenea într'o considerațiune mai serioasă.­­ Pregătirile cele­marine ce se facu din partea Sardiniei, încă atragu attențiunea­­ comună în Europa întreagă, din care nu poate cond­eea omulu altu ceva, de­­cătu că Piemontulu se pregătește de răsboiu cu încordarea cea mai din urmă a puteriloru sale. O vaie vieneză, numește nebunie toată pregătirea Piemontului, și cu deosebire recrutarea ce o face acuma, căci­ zice:­­ fiind Franția lăngă Piemontu atunci săntu de prisosu atătea pregătiri; iaru fiindu în contra lui atunci nu va potea merge de­­parte nici cu oștirea sa cea numeroasă, căci aru fi în casulu acesta restrănsu și de o parte și de alta. Din cele prezise înse de pănă acumu, Fran­­ția anevoe va veni acolo, ca săși întoarne armele în contra Piemontului., Luăndu în privire causa Paliei preste totu­­ podulu gordianu se află pănă astăzi la curia romană. În 1 Martie p. cu ovasiunea deschiderei ca­­merei corpului legislativu, ținu Împăratul Napo­­leonu o cuvăntare despre care se face pomenire mai pre largu mai în josu. Cuvăntarea aceasta însă de­­și însemnată în sine ca toate cuvăn­­tările de natura aceasta, nu trage totuși de a­­junsu jos vălulu, care acopere arcanele politice. Jurnalele germăne celu puținu nu velă întrănsa nici o garanție de pace. Împăratul o spune pe față, că are în respesciu drepturile să scaunu numai în principu, de unde se cunoaște apriatu, astădată pu e vorba despre o apropiere între­ cabinetulu din Franția și curia romană. Știrea ce e adusă în zilele trecute jur­­nalulu englesu „M.Lcgoniele” despre alianța ofen­­sivă și devensivă între cabinetulu din Viena și Petropole, adusă la o găndire seriosă pe lumea politică. Abea după eșirea înștiințărei acesteia și numai­decâtu arătu jurnalele francese cătu și cele vienese, în urmă chiaru și gazeta de Pe­­tropole adusă la îndoială adevărulu acestei știri. Toate jurnalele își făcură comentarele sale mai multu sau mai puținu arătăndu, că în urma relăciuniloru ce a dom­pitu între aceste două cabinete de vreo doi ani și respective de la re­­sboiulu orientalu încoace, numai așea deodată aru fi cu neputință o asemenea alianță. Atăta nu­­mai se pare a se adeveri, că chiaru și deacă nu saru fi încheeatu o asemenea alianță, daru celu puținu o apropiere mai pretinoasă e verosimilă. Unii dau cu socoteala cum că nice știrea aceasta paru fi sositu în publicu fără de a ști despre dănia Înmperatulu Napoleonu, căci jurnalulu englezu pomenitu, se zice că a favoratu totdeauna politica Împeratului. Anulu trecutu pe înavuți literatura cu o carte întitulată „Muraghi.” Almanas sp­re anu­l 1859. Prin sonspe gaghea spaimei sleghisale si stodioase a­flase­ Chedata de Emeghiep Vasiiip Stanessp. In Agadulț feship 1859 (la L. Cerg.) După programa tipărită și împrăștiată șai nainte, aveamu de a aștepta escisiva producte de cercare ale tinerimei deosebiteloru institute Bibliografiă.”) Dogau gimnasiale spre ghioage, din Aradu, tinerii însă, precum se vede, și au schimbatu planulu, trăgăndu în hora sa și autori de alte vărste și de alte stări. Capulu numitu cuprinde cu totul: precuvăntări, 59 de poesii, cele mai multe firește de amoru, dar­ apoi și așa numite alegorii, așa numite chipuri istorice, așa numite balade, în urmă vin a numite căntece populare, apoi o povelă, unu dicționărelu de cu­­vinte mai neusitate, seara cuprinsului cu numele, comunele, starea și locuința doi autori, eroa­­rele tipariului cele mai însemnate și 'n urmă unu epilogu, căci e vorbă vevnă, că sfărșitulu laudă începutulu. Precuvăntarea însași se 'mparte în dedicarea cătră „maliș stimatoșli­ sehi fogmoso go­­moni” și intr'o adresare cătră „onogatii lertoghi.” Cărticica cuprinde 107­, coale, în precuvântare ce'i dreptu stă că 12, daru va fi greșală din ti­­pariu. Tinariulu însuși e deslușitu, hărtia bună, formatul plăcutu, prețul moderatu ș. a. ș. a. Credu, că pu mi se va lua în nume de zeu din partea dd. conlucrători la acestu almanahu, din partea publicului săntu mai multu ca siguru­ deacă cu sinceritate și fără patimă, după cumu cere precuvăntarea, daru și fără părtinire și predi­­lecțiă, după cumu cere dreptatea, voiu face acestu­ufragiu obiectu alu unei scurte discnsiuni; speru, zicu, că nu numai nu mi se va lua în nume de zeu, ci încă îmi voru mulțemi doi. întreprinzetori și mie, cumu au mulțemitu în precurăntare la toți colaboranții și conpătimitorii sei, căci de nu între cei dintăiu, daru între cești din urmă pe onoare săntu și eu.­­ Pănă a nu vorbi însă de­­spre opti, amu de a dec­lara, că prin întreprin­­zetorii și autorii cărții nu 'nțelegu în generalu pre nimenea altul, decătu pre tinerii din Aradu, carii au datu programa, căci cumu au întratu în opulu acestu originalu și eleminte străine, pici nu notemu, pici nu voimu a cerceta.­­ Înainte de toate idea a dedisa acestu opu „secsului formosu romănu” seau mai bine fără com­­plimentu: femeiloru romăne, mi se pare neno­­rocoasă. Să nu întrebămu, deacă la aceasta au fostu chiămați din toți literații romăni tocmai ti­­nerii studioși și dintre toți tinerii studioși toc­­mai cei din Aradu! Daru făr' de aceea deasă o carte, ce o dămu anume în mănile femeilor, are de cugetu a contribui la formarea gustului loru esteticu, la crearea seau întărirea simțului loru naționalu, și la nobilisarea inimei loru, atunci una ca aceea are să cuprindă piesele cele mai bune și mai gustuoase, ce se potemu afla în litera­­tura frumoasă, earu nu cercări de prin școală. Si­­ngr'adeveru luăndu la mănă unu almanacu pen­­tru dame, cumu le vedemu prin Germania, Fran­­ția și alte țeri culte, care almanace de siguru au voiau să le imiteze tinerii tutori, apoi vedemu, că la ele n'au lucratu școlari, ci bărbați și ar­­tiști. D-nii colaboranți ca curtesani trebuiau să știe, rămu, că damele, deacă tocmai vremu să le ono­­au le trad­ămu cu ce ne vine mai întăiu la mănă, ci cu delicatețele cele mai bune, ce le po­ Ear deacă do, conlucrători în­­șiși cunoșteau defectele lucrăriloru sale, nu trebuia să dedice cartea sa femeiloru romăne. Căci „mugurii,” cum 'i vedemu asumu, numai atunci aru potea orna toaleta unei dame culte, căndu s'aru lega frumosu, earu foaia cea de pe urmă saru lipi de cea dintăiu. Cătu pentru precurăntul cătră cetitori,­­ tă- temu procura.­­­­ 7 ") Trecăndu noi articulul acesta, comunicatu din partea unuia din­­tre cei mai diliginți corespondinți ai jurnalului acestuia, rămănu totu odată deschise coloanele -dacă poate cineva aru avea vreo reflecțiune. R. - Luni în 29 Fevruarie se voru începe esame­­nele semestrului de iarnă în institutul postru pe­­dagogico-teologicu de aci, și voru decurge suntu președința Esselenuii Sale Înnaltu Prea sa, p. Episcopu diecesanu.

Next