Telegrafulu Romanu, 1874 (Anul 22, nr. 1-103)
1874-02-14 / nr. 13
50 tome, ca mai este inca o sarcina, cea mai grea intre tête, cea mai grea decâtu tate loate laolalta, si acesta este: greutatea cea apesulare a inimei, causata chiaru prin implinirea deformtieloro. O greutate acest’a, de care nici eru barbatu de positiune înalta, iubitoriu de adeveru, si nici chiaru marele Andreiu, nu a fostu scutita. Unu episcopu are „ea iuvelie, sa mustre, sa spună adeverulu cu vreme sî fara de vreme — si acést’a nu tuturoru este placutu, ba de cele mai multe ori trage ura după sine pentru respectivulu. Deie ti Ddîeu presântile, tem’a inimei, pentru ca sa poti purta si acesta sarcina, — deieti Ddieu virtute pentru ca sa poti purta tóte sarcinile archieresci, sî astfeliu invingandu-te deplinu, sa poti pastori îndelunga biserica lci Christosu spre marirea lui Ddieu si fericirea clerului sî poporului eparchialuu Vorbirea acést’a escelenta a părintelui archimandritu si mandatariu metropolitanu, carea fu ascultata cu cea mai mare atentiune din partea publicului, a cucerita inimele tuturora si a lasatu o savenire nestersa si dulce pentru totu-deun a in Aradu , publicul» la ascultarea acestei vorbiri pre lângă afectele de bucuria au fostu cuprinsu sî de afectele intristurei, caci părintele Archimandritu fece pre scurta istoriculu episcopiei Aradului, care mai multa ne infinsiédia o icóna trista. Părintele archimandritu N. Pope’a, până aci prea putiena cunoscuta înaintea poporului din eparhhia Aradului, prin vorbirea sea, a castigata pre deplin simpatriiele tuturora eparchioliloru nostri. Meritele acestui barbatu mare in biseric’a nóstra, déca până aci nu au fostu reconoscute, astazi este tempulu cându ele trebuie sa fi apretiuite după adeverat’a loru valóre, si avemu firma convicțiune ca celu putiena biseric'a nóstra i va fi cu recunoscintta. Sfersindu-se vorbirea de introducere a mandatariului metropolitana, Presanti’a Sea dlu Episcopu, din scaunulu arrhierescu, adreseza urmatórele cuvinte pastorale fiiloru sei sufletesci : In numele Tataloî si alu Fiiului si alu sântului Dahiul „Ga fric’a lui Dumnedieu, cu credintia si cu dragoste se plecu înaintea provedintiei dumnedieesei, carea după sufragiulu clerului si alu poporului eparchiei aradane, prin preasântitulu sinodu episcopescu alu provinciei nóstre metropolitane m’a chiamatu la scaunulu acest’a episcopescu, ca sa portu jugula evangelicescu de a pasce cu cuventalu lui Ddicu larm'a concrediota mie, sa guvernă apostolesce in Domnulu eparchi’a de Dumnedieu scutita a Aradului. Multe algrele au fostu totudeuna sarcinile unui archipastoriu , dara mai multe si mai grele suntu ele acum, cându ca reintrarea in vietia a institutiuniloru vechi canonice, cari prin valurile tertipuriloru vitrige erau delaturate, in administratiunea bsericesca se simte mai multa decâtu oricându necessitatea, de a se adună si a se pune in lucrare armoniósa tóle puterile spirituali sî materiali ale crestiniloru, spre a se consolida noulu nostru Sionu intru folosulu sufletescu alu crestiniloru, sî spre primirea numelui lui Dumnedieu. Tragende sem a la sarcinele grele ale unui Archiereu, si punendu-mi in cumpena preamarginitele mele poteri ; aru trebui sa stau aici de totu uimita sub pressiunea celoru mai încordate ingrijiri, déca nu a-si ave radimulu poternicu credinti’a mea in preabunulu Dumnedieu, a carui’a purtare de grigia m’a petrecuta in tóle dilele vietiei mele, sî déca nu asta are deplina încredere in maturitatea, in zelulu sî in bunavoinit’a clerului si a poporului eparchialu, care e chiamata a me sprigini de a dreptulu si prin representantii sei in administrarea trebiloru eparchian. De mi-aru sî lipsi celea Ialte multe indemnuri ale ferbintei mele iubiri catra clerulu sî poporulu eparchiei acestei’a , insasi solenitatea diilei de astadi, concursulu acest’a maretiu alu clerului si poporului eparchiala, e de ajunsu spre a face , că in momentulu acest’a sa se bucure sufletulu in Domnulu, carele m’a imbracatu in vestmentulu mantuirei sî eu haio’a veseliei m’a imbracatu ; carele mi-a datu mie poporu alesu, popor iubita, cu care se potu lucră in buna intțelegere spre binele sântei nóstre biserici. Temeiulu la prosperarea trebiloro nóstre bisericesci in nou’a stare a lucruriloru este depusa in sfavitulu nostru organica claditu pre asiediamintele canonice ale bisericei ortodocse. Avemu dara prim’a detormtia sa ni-lu pastramu bine tesaurulu acest’a scumpa , sa la folosimu eu fric’a lui Dumnedieu, in buna contielegere fratiasca ; sa repadaim in biseric’a lui Christosu tóte interesele personali, sa ne intruniine tóte puterile si sa ne concentramu tóla lucrarea numai spre binele comunu alu societatiei nóstre, si spre marirea lui Dumnedieu. In vietiuirea nóstra că creștini adeverali avemu sa remânerou totu-deun’a credincioși a si ediaminteloru canonice ale bisericei universali ; sa ne pastrâmu cu scumpetate ritulu si traditionile nóstre dupa adeverat’a ortodocsia ; sa sporimu in tote celea bune sî de folosu sufletului, după invetiatur’a evangeliei șî după îndrumarea canonelor, ferindu-ne de moituri, cari ara pote schimbă prototipura sântei nóstre biserici resaritene. Credinti’a nóstra catra Majestatea Sea domnitoriolu Imperatului Regele nostru Franciscu Iosifu 1. sî cârta preanalt’a casa domnitóre habsburgo-lotaringica, o vomu păstră pentru totdeuna către cea mai frumósa virtute cetatienésca, soliodu forte bine ca autonomi’a bisericei nóstre, pacea din launtru, corelatiunile bune catra alte biserici, asiediamintele nóstre liberali si tóta bunăstarea bisericei nóstre naționali după Dumnedieu avemu de a o multiumi mai multu animei celei prea parintesci a monarhului nostru. Că patrioți buni trebuie sa fimu cu credinți» catra legile fundamentali ale patriei nóstre comune ; sa fimu cu supunere si ascultare catra legile, ce suntu in viétia ; sa fimu loiali facia cu soaltulu guverna alu Majestatiei Seleces; regesei sî apostolice ; sa damu possibil’a sprigtare organeloru publice in trebile administrative ale statului; cu concetarienii nostri de ori ce limba sau religiune sa traimu in pace ai in dragoste crestinésca, considerandu-i pre ei că pre deaprópele nostru, pre este Christosu ne-a inveliatu sa lu iubimu că pre noi insine. Iére ia celea din launtru ale eparchiei nóstre avemu sa lucramu din reapoteri spre regularea parochieloru, spre dotatiunea cuviinciósa a preotimei si a invetiatoriloru, dela cari se ascepta luminarea poporului ; spre reorganisarea instituteloru nóstre de crescere, teologicu si preparandianu ; spre satirea culturei clerului si a invetiatoriloru ; spre păstrarea caracterului confessionalu alu scóleloru nóstre poporali si cu tóte acestea spre cultura intelectuala si morala a poporului basata pre adeverurile evangeliei. Fericita me voiu semti: déca dopa darulu lui Dumnedieu si după conlucrarea iubitului cleru si poporu eparchialu voiu vede fructele salutarie ale and’pastoriei mele in progresarea trebiloro nóstre biericesci si scolastice, spre edificarea sufletésca a poporului , iéra ca acést’a sa o potu ajunge, cuventulu meu celu dintâiu pastoralu, care din scaunulu archierescu su îndrepta cutva iubitulu cleru si poporu alu eparchiei mele este , că sa ve rogu iubitilor o sa traiti intre voi in iubire fratiasca si in buna contielegere in tóte celea folositorie j sa-mi dăruiti iubirea si încrederea, cu care a stm din partea mea catva voi toti, si prin conlucrare zelosa sa me ajutorați in toti pașii mei, carii voiu întreprinde spre binele eparchiei mele, si preste totu spre folosulu sântei nóstre biserici. Darulu Domnului nostru Isusu Christosu, si dragostea lui Dumnedieu Tatalu, si împreunarea Sântului Duhu sa fia cu voi cu toti Séra Tu Preacuvióse sî Preavenerate Părinte Archimandrite, Mandalaru alu Presânlitului stăpâna, Archiepiscopu sî Metropolitu alu nostru 1 du Escelentiei Sele aceluiași metropolitu alu nostru multumirile mele ferbinte pentru parintésc’a ingrigire sî pentru multele ostenele, ce le-a avuta la îndeplinirea acestui scaunu ep’scopescu, si primesce si Preacuviosia mea pentru ostenelele avute in acésta missiune moltiarnit'a-mi cordiala. După sânt’a liturgia, la care a pontificatu Preasânti'a Sea din Episcopii, numerose deputatiuni din tóte părțile, se presentara in sala ressedintiei episcopesci, depunendu omagiele de supunere fresca archipastoriului loru sufletescu si felicitările cordiali pentru inaltiarea Preasântiei Sele la trept’a de archiereu , intre care napotemu a nu aminti cu deosebire tractata protopresbiteraru alu Siriei, in frunte cu domnulu seu protopresbiteru Georgiu Vasilieviciu, mai departe comunitatea Covasintiu in frunte cu zelosulu seu notariu Iosifu Codreanu, si representantii de la Oradea-mare, care presentara iubitului părinte archipastoriu nou, donuri pretinse, cu dovada eclatanta despre fiéso’a loru iubire si devotamentu. Apoi au urmatu unu prândiu strălucita la care au fostu aprópe 200 persóne in dóue despartieminte. De sine se intrelege, ca la asta ocasiune n’au lipsita nici toastele, intre care merita a se aminti cu preferintia, toastele Prea Sântiei Sele părintelui episcopu pentru Majestatile Sele Regele, Regina si cas’a domnitóre , pentru Escelenti’a Sea părintele Arch'episcopu si Metropolitu *, pentru guvernulu tierei, ostasimea regulata si aperatorii de tieraj mai departe toastulu rostitu cu multa elocintia a mandatarului metropolitanu, pentru sanetatea părintelui episcopu Mirceu Romanulu, toastulu dlui I. P. Desseanu intru sanetatea părintelui mandatariu metropolitanu, in care trecutulu sî meritele binemeritatului nostru demnitariu bisericescu cu celea mai vii trasuri fusera delineate; au mai toastatu protopresbiterulu Constantinu Gurbanu, apoi Mihaia Sturz’a si a. sî a. Sî cu acésta festivitate s’a încheiata si setata introducerei faptice a Preasântiei fOISIORA. Resbelulu trojanu, (Pre la anula 1200 »• de Christosu) după Grube. Vil. Hectoru sî Andromache, atât’a Pre cându scomptulu bătăliei urlă ca furore inaintea muriloru Troiei, Hectoru alérga iodereptu in cetate sa îndemne pre mama-sea Hecuba, ce prin votu serbatorescu sa împace pre mania s’a Minerva, ca nu cumva Achille cu putere supra-omenésca sa iésa învinge— toriu. Uru totu odata cu mai înainte de a reintorce la lupta scorpotósa, sa-si véda soci’a, copilulu si domesticii. Femei’a inse nu erà acasa; i se spuse, ca audiendu, ca suferu trojanii si ca învingerea se pleca pre partea greciloru, parasi Ingri giata oasa si se sui pre unu turnu. Ingrigitórea a trebuitu sa duca copilulu după dens’a. Hectoru acum intr’o clipa percurse Stradele Troiei in dereptu. Cându ajunse la port’a slräaua, ’Iu intempina soci’a sea Andromache, care asemenea venea cu pasi iuti, servisórea, urmandu-o, purtă la braliu pre Astynape, baiatulu minoremu, frumosu cu o stea. Tatalu ’si privia copilulu iubita cu unu sursu linu; Andromache inse se apropia plangendu de densulu, i stringe mân’a cu delicatetia si a lu sgraesce : „Infricosiate omule, desiguru te omora odata curagiulu teu sî tu nu te ioduri nici de baieiielulu asta micu nici de nefericita ta femeia, carea acuși va deveni o veduva. Decâtu sa te perdu pre tine, mai bine aru fi sa descindu eu mai intaiu in iadu. Pre tata-meu l’a ucisa Achille, pre muma-mea a strapons’o arcoiu Dianei, pre cei simpte frați inca ’mi i-a omoritu fiiciu lui Peleu, fara tine n’amu nici o mângâiere, scumpulu meu Hectorul tu ’mi esci tata, muma si frate. De aceea aibi indurare de mine, reraam aici pre turnu, nu-ti face baiatulu orfanii si femei’a veduva ! Posleza-li armat’acolo lâaga delutiulu cu smochini, murata acolo nu e scutitu ; lupta cu cei mai puternici, ambii Ajaci, Atrideanii (Menelau si Agamemnonu) Idomeneu sî Diomede de trei ori si-au indreptatu asaltulu spre partea aceea póte, séu unu profetu le-a descoperita loru acést’a, séu ca i-a îndemnatu anim’a propria.“ Hectorul respunde plinu de iubire : „Sî pre mine me supera acestea tóte, scump’a mea ! Dara eu astu trebui sa me rusinezu de ómenii sî de femeile Troiei, cândn a-stu privi lupta de aici din depărtare cu lașitate sî de belatu. Ba, anim’a mea me ropesee sa me lupta intre sîrurile cele din fronte. Adeveratu, ca-mi spune cineva in sufletulu meu , odinióra veni-va dîn’a, cându va cade tare Ilion si cu dens’a Priamu sâni’a ceîmpreuna cu totu poporulu seu ; durerea mea insei pentru frați ei pentru poporu nu e atâta de amara, că aceea, cându femei’a lui Hectoru saru duce in prinseria, cându aru siedé in Argosu la resboiu (stative), aru carru apa, si amenii s’aru uită cu compătimire asupra plangetórei s’ arudice : „Ast’a a fostu soci’a lui Hectoru.“ Astfeliu vorbi barbatulu curagiosu SÎ intinse mânile după copilasiu. Dara baiatulu strigandu se alipi de sinulu crescetórei, caci se temea de coifulu de arama, si de cod’a de calu, ce falfaiu suspaimentatorio. Părintele privi acum suridiendu, copilasiulu si mum’ai gingasia, ’si lua inse coifulu sclipiciosu de pre capu, ’su puse josu, ’si sărută copilulu iubita sî Iu legana pre bratiu. Apoi iotorsu spre ceriu se rugă astfeliu : „Joe si voi Difiloru concedeti, ca copilasiulu acest’a sa fiu asemenea tatalui seu, sa stee in fruntea poporului troianu , concedeti sa fia puternicu in Troia, si cându odinióra se va intorce din lupta sa dica ómenii : „Feciorulu e mai viteza si decatu tatalu-seu.“ Dicendu aceste dete copilulu in bratie la maica-sea, care suridiendu cu lacremilu strinse la stau. Hectoru plinu de o durere sufletésca, o atinse cu mân’a sti dîser „biata femeia, nu te supera tare in anim’a ta, fara voi’a cheiloru nu me va púté ucide nimenea, de scriea sea inse n'a scapatu nici unu muritoriu. Reintorce-te deci acasa la resboiu si la fusu sî comanda femeiloru tele, barbatulu fuse trebuie sa merga afara la lupta sî sa invinga sau sa mora.“ Cum a dîsu acestea, apuca iute coifulu sî pleca numai decâtu la câmpuri de bataia. Tenera-i femeia lu petrece cu ochii plangendu si plina de întristare. Petra Petrescu. Mortea lui Agassiz. Estragemu din „Débats” urmatórea nolitia biografica asupr’a marelui naturalista Agassiz. Noutatea telegrafica care anuntia mortea lui Agassiz, este din nefericire confirmata. Celebrulu naturalista s’a sfinsit la 14 Decembre in patri’a sea adoptiva, in staturile unite. De origine Sihieranu ca de la Rire, perdutu inca pentru solintia, Agassiz s’a născuta la 1307, la Orbe in cantonulu Vaud. Părintele seu, sermanu precin do fatu protestanta, ’Iu tramise la scal’a publica de Bienne, invetintorii sei semtindu spiritulu precoplu alu copilului si capatara unu locu la gimnasiulu acestui orasiu. Copilulu crescendo, aretu mari dispositiuni pentru studiolu sciintieloru naturale, elu facă medicin’a la Zurich, urma invetiaturile medicale la Heidelberg si in urma la Munich, unde ascultă silectiunile lui Schelling. Parisulu atunci era in tata gloria sea sdentifica. Reputatiunea lui Cuvier atragea in Francia unu mare numeru de juni invetiati. Agassiz, nu de malta primita doctorii, capela de la Christerata, una amicu alu tatălui seu, banii trebuitori, spre a face o calatoria in Franci’a. Elu