Telegraful Roman, 1880 (Anul 28, nr. 1-151)
1880-09-11 / nr. 107
Nr. 101 Sibiiu, Joi 11 Septemvre 1880 Anul XXVIII. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 er., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarhie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 21 Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la: Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 37. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori5 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fiecare publicare. Revista politică. Sibiiu, în 10 Septemvre. După ce s-a decretat în capitala Ungariei ecilarea limbei nemțesci din teatru, a pus-o conventul calvinesc, într’unit în Budapesta, la ordinea lilei. S’a discutat în convent, dacă are se mai română limba nemțească în planul de învățământ sau se o șteargă din plan cu totul. In convent limba nemțească a avut de astădata mai mult noroc, ca în sala representanților capitalei. Susținerea limbei nemțesci este votată cu 16 contra 5 voturi. Discuțiunea înse a dovedit îndestul, că elementele ostile limbilor nemaghiare se sporesc și în convent, și că fanatismul maghiarizător nu se extinde într’un mod îngrozitorii, ca o boală contagioasă, în toate păturile societăței maghiare. Torentul devine din li înții mai amenințătoriu. Presa nemțească din Austria și din Germania ia notiță serioasă de cele ce se petrec în Ungaria. Seriositatea merge pănă la amenințare. Iată o probă din „National Zeitung“ din Berlin: „„„Globul Ungariei“ înregistrează un triumf nou. Representanța din Pesta a delegat concesiunea unui teatru nemțesc, după cum șlicea un orator, sub cuvânt, că teatrul nemțesc este instrument de germanisațiune; în adevăr, un teatru nemțesc va „germanisa“ cu anevoie Pesta, deoarece este deja în prevalență o cetate nemțească, în zadar zugrăvesce administrațiunea cetății colțurile stradelor cu nume maghiare, nimenea nu le cetesce, nu le bagă în samă, conducătoare sunt nemțesci, miar ele întreprinderile comerciale și industriale conducătoare și conduse sünt nemțesci, limba nemțască se aude pe toate stradele și în toate localurile publice. Numai unde domnesce guvernul și în uliciorele cele întunecate laterale, domnesce și idioma ungurească. Representanților cetății, cari au delegat concesiunea nu le putem deschide perspectiva, că hotărîrea lor va fi în stare să schimbe ceva în lucru. Mânia impotentă și barbarismul mărginit a unei astfeliu de atitudini nu face niciui propagandă pentru maghiarism, nici chiar între Maghiarii din Pesta, cari înșiși se vor urî de monotonia teatrului maghiar. Maghiarii însă n’au ajuns încă la sfârșitul lucrurilor. Popoarele de a lungul Dunărei, când vor face revisiune situațiunei lor, Maghiarii vor ave o specifică posițiune critică, căpătându-și poate resplata pentru îngânfarea lor“. în Budapesta au fost și poate mai sânt, conferențe ministeriale, la care au luat parte miniștrii comuni Hammerle, Slavy și Ryland- Rheidt și ministrul cislatianic Dunajewski. Conferența a avut de scop bugetul în forma, cum are a se presenta delegațiunilor. Se ziice, că conferența nu s’a putut uni asupra bugetului de resboiu. Crisa ministerială ce avu loc în Francia în zilele aceste a făcut sensațiune în toată Europa. Ministrul Freycinet, capul cabinetului, s’a retras din causa diferențelor între sine și colegii săi în afacerea decretelor privitoare la societățile călugăresci. Motivul cel adevărat însă,lice presa germană, este neînțelegerea între Freycinet și Gambetta asupra politicei externe, în Berlin se explică criza ministerială franceză ca identică cu politica de revindicațiune. Lucrurile în Albania sunt foarte încurcate. Nu se mai poate ocoli ciocnirea între Muntenegreni și Albanezi. Riza-pașa cu rămășițele batalioanelor sale (cei mai mulți soldați au „deșertat“ la Albanezi) și au căutat de drum. Este vorba dacă flotele combinate vor bombarda cetatea Dubigno. Dară și dacă cetatea va căde jertfă bombardamentului, Muntenegrenii tot se vor încăiera cu Albanezii. Cei dintâia au ambițiunea de a se bate pentru teritoriul ce l-a asignat Europa țerei lor; cești din urmă au curagiul de a apăra tot petecul de pământ albanez. 8000 Albanezi stau înarmați în Dubigno. Albanezii creștini și Miridiții au reintrat în ligă. Cu un cuvânt, toată situațiunea este de așa, încât încăierarea are să se înceapă. Va remână resboiul localizat la marginile Albaniei și Muntenegrului ? Iată întrebarea, la care este cu anevoie a răspunde. Convorbire cu principele Napoleon. Unul din redactorii țliarului turinez „Risorgimento“ a avut o convorbire cu principele Napoleon, din care reproducem următoarele întrebări și răspunsuri: — Credeți Alteță, că republica poate exista mult timp în Francia? — Republica da, dar cea de ații nu ; ea nu este vitală. Constituția ei este astfel cu, încât nu dă loc la reforme serioase și la progres; și poporul francez voes ce să meargă înainte. Când la noi monarhia a pus o stavilă acestei înaintări, ea a cădut; în Francia există două feliuri de ure, una contra Burbonilor și alta contra Orleaniștilor. — Și credeți, Alteță, că reacționarii vor isbuti a răsturna republica? — Nici de cum, din contră, ei sunt chiar aceia, cari o fac să trăiască. Pănă când reacționarii vor lupta, toate celelalte partide se vor uni sub steagul intransigenților, spre a apăra republica. reacționar. Ci fiindcă nu este guvern când aceștia vor tăce, și nu vor mai da nici un semn de viață, atunci Francia va adopta acea formă de guvern, care i asigură libertatea și progresul. Republica va căde prin mânile intransigenților; despre aceasta putem fi siguri, împingând lucrurile la estremitate, ei vor provoca căderea formei lor de guvernare și tocmai pentru aceasta am consiliat pe amicii mei de a vota amnestia. Eu doriam, ca să nu se facă nici o restricțiune; eu sciu și am sciut foarte bine, că acei comunarzi în cea mai mare parte sânt foarte periculoși, și apoi ? Nouă n’au să ne facă vreun zeu, ci republicei, accelerând căderea ei. — Dar guvernul nu’i va pute pune la regulă? — Guvernul este slab și obosit. Gravy — un advocat de a treia mână, în fața căruia Mancini al vostru este un vultur — n’are energie, n’are acele daruri, cari sânt necesare pentru a fi președintele republicei. Freycinet este un inginer, care ar fi un bun ministru de lucruri publice, dar nu este la locul lui ca președinte al consiliului. — Constans și ceilalți nu sunt oameni de guvern. — Dar Gambetta ? — Gambetta este ingenios și are tact politic. Dar el este singur, și încungiurat de prea mulți, care-l împedecă. ■— Credeți, Alteță, că președintele Camerei aspiră să devină dictator al Franciei? — Nu; el are prea mult geniu pentru a spera la aceasta. Gambetta aspiră mai ântâiu să devină succesorul lui Grăvy, căci acesta desigur nu se va mai realege președinte. — Și va pute reuși? — Aceasta cu greu se poate prevede. — Credeți, Alteță, că mai nainte de anul 1886, — terminul espirărei presidenței lui Grévy — regimul Franciei va pute fi schimbat? — Nu, am șlis^că republica este primită în principiu: alegerile din urmă conviină aceasta. — Dar partida bonapartistă ce speranțe nutresce? — Se facem o deosebire: Partida bonapartistă, după cum este cerută acum, e desgurătoare, ea ar fi retrogradarea : simțământul bonapartist însă are foarte mulți partizani între masse și chiar între deputați. Pe mine mă urăsc bonapartiștii. Dar, înainte! Eu nu vin cunoscai pretenții, ci cu datorii, cari sânt de împlinit. Eu sunt dator de a protege și a ține sus tradițiunile străbunilor mei. Eu me privesc ca depositar al principiilor marelui Napoleon, al acelor principii, cari au făcut revoluția. Eu ader la acele principii, cari au îndemnat pe Napoleon al iii de a sprigini Italia pentru ca să devie o națiune, însă eu condamn pe aceia, cari l’au dus la Montana. Misiunea Napoleonilor este, după cum am repetat deja, de a păzi revoluția de întrepinderile reacțiunei, — fie că aceasta ar ave de scop să readucă o religie de stat agresivă și intolerantă, fie că ar aduce un regim fără D-leu și fără o lege morală. „Resb.“ Reflecțiuni asupra articlului „La cestiunea învățământului religios“, pulicat în „Biserica și școala“, Brașov, 5 August 1880. și Urmare. Inse onoratul public cetitorii poate vede și cunoasce, că „tractatul“ cere se se dea afară din școala poporală — nu dogmele ca învățături ale credinței, esprese fiind în formă concretă, nici mărturisirea credinței creștineșci cuprinsă fiind în istorioarele din testamentul v. și n. după metodul lui Christos, căci aceste pot fi cuprinse și înțelese de copil, — ci recomendă, a scoate afară din școala poporală învățământul dogmatic, dogmele în forma lor cea abstrasă, precum și mărturisirea cea recitativă a credinței cei neînțelese, cum se află adecă ele esprese și așezate după metodul evului mediu în manualele scolastice de religiune de pănă acum. Poate onoratul public cetitoriu vede și cunoasce, că prin aceasta „tractatul“ nicidecum nu vatămă credința creștinească, ci o sădesce, o înrădăcinează, o nutresce, o aduce la valoare, stimă și indreptariu în spiritul și inima poporului. d) Deci dar vor binevoi d-nii secundanți ai d-lui N. a ne concede, că pentru dl N. sânt: sânta revelațiune divină, sânta evangelie a lui Christos, cuprinse în testamentul v. și n., pe care se basează dogmele bisericei creștine, numai o — ironie!.. Pentru dl N. este metodul „Mântuitoriului“ lumii, de a propune oamenilor difeescile învățături, un ce de — zis! Pentru dl N. este luminarea tinerimei române prin școală, punerea și promovarea ei pe calea spre perfecțiune un ce de — hulit! Pentru dl N. învățătorii, cari îndrăsnesc a declara de absurd și varvar metodul evului mediu, de unde inadmisibil forma dogmelor din manualele scolastice pentru învățământul religiunei de pănă acum ; apoi în locul acelor anachronisme îndrăsnesc să recomande, a se propune dogmele în formă de istorioare din testamentul v. și n. îndrăsnesc, a cultiva pe elevii lor după principiile pedagogice, și așa lucrează pe case solide la luminarea elevilor lor și prin aceasta la binele, fericirea și prosperarea neamului nostru . — sânt necunoscători de causă, șarlatani în cultură și educațiune, trădători de educațiune, trădători de cele sânte, vătămători de dogme, materialiști, ateiști și așadar’ — nechemați! Toate aceste le mărturisesc e dl N. înaintea onoratului public în partea II. a „articlului,“ care sună: „Așa ne vorbesce tractatul, dar să ne fie permis a ne face și noi unele reflecțiuni pentru că obiectul este, cum am țlis, de mare importanță. „Mai nainte de toate notăm, că d-nii autori, ni se pare, doară ca neteologi, vorbesc cam în necunoștință de causă. Altcum nu ne putem explica cele ce le fie față de dogme. Astfel regretăm prea mult văzând, că se ocupă de lucruri, despre cari biserica prea bine a îngrijit, că cine este chemat a se ocupa. De altmintrea din tot tractatul se vede, că unii autori sânt prea mult inspirați de idei pedagogice profesate în opuri cu tendințe feliuitite, cari conduse mai mult de scopuri politice pretind emanciparea religiunei de sub singuratecile confesiuni.“ Cu mare necaz, cu multă amârîciune, plin de frică și spaimă se esprimă aici dl N. Dar espresiunile eșite din tulburare nu pot fi decât absurdități și confesiunile întrecute. Și de unde atâta tulburare în sufletul d-lui N.? Dela autorii „tractatului“ în companie cu ceilalți membrii ai subreuniunei lor, cari au îndrăsnit să între în luptă contra întunerecului! Pentru aceasta dl N. trebue să le iesă înainte, să’i atace, să’i restoarne și așa să se curețe de ei și de oricine ar mai îndrăsni, a se angaja la acea luptă.