Telegraful Roman, 1880 (Anul 28, nr. 1-151)

1880-10-09 / nr. 119

Nr. 119 Sibiiu, Joi 9 Octomvre 1880 Anul XXVIII. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Mar­ia, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarchie pe an 8 fl., C luni 4 0., 3 luni 2 0 Pentru străinătate pe an 12 0., 6 luni 6 0., 3 luni 3 0. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la: Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 37. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de done ori 12 cr., — de trei or 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Sibiiu, 8 Octomvre. Monument lui Bem, monument celor căzuți la Ogna și așa mai de­parte. Deputațiuni, cununi, cuvân­­tări. Toate pentru și în onoarea ce­lor ce au luptat în șirurile taberei maghiare, care în cele din urmă de­cretase dinastia habsburgică lipsită de coroană și tronul Ungariei. Ne place foarte mult a fi loiali și încă chiar și cu inimicii noștri. Le respectăm totdeauna simțemintele, ve­hiculul, care entusiasmează pre indivizi și popoare la fapte extra­ordinare. Ți­nem socoteală și de posibilitatea ră­­tăcirei cuiva. Așteptăm însă deja tot omul, care face pretensiunea de a fi în condiți­­unile unei societăți civilizate, ca cel puțin se gândească, că și alți oameni vor fi având simțăminte.. Așteptăm ca cel puțin să le respecteze și ei cum așteaptă să fie a­le lor respectate și să nu vateme când se bucură. Bucuria rezimată de vătămarea deaproapelui este brutalitate. Maghiarii au avut în 1848 și 1849 vederile lor politice. Ei au vrut să desfacă Ungaria cu totul de Aus­tria, ca să fie cu totul independentă. Spre sfârșitul acesta au tras sabia contra împăratului și pe urmă și a regelui și a tot ce a fost împărătesc și regesc. Ei bine, au fost Românii, Sașii Sârbii, Croații, care au vă­lut, că por­nirea maghiară nu era sănătoasă. Aceștia toți văzând, că uniunea Tran­silvaniei cu Ungaria se face in ruptul capului, văzând că și consultările câte s’au făcut în privința uniunei nu nu­mai au emanat dela asupritorii țerei de pănă aci, ci s’au făcut sub presiu­nea terorismului capetelor înferbântate de fanatism național exclusiv, văzând că toată agitațiunea purcede de la de­­visa: minden ember legyen ember és magyar, văzând că prin venirea la putere a fanatismului de felial acesta se tulbură ordinea lucrurilor în Ori­ent și dimpreună cu monarh­ia aus­triacă este periclitată individualitatea fie­căruia, s’au grupat toți în giurul drapelului împărătesc. Era firesc lu­crul acesta de­oare­ce numai acesta putea representa susținerea ordinei de lucruri, pentru că prin trecutul seu și prin forțele sale numai el era în stare a oferi garanții și pre viitoriu. Ce se atinge de cele ce s’au în­tâmplat în acei ani nu șlicem nice un cuvânt de critică. Nici furcile, care se ridicase în toate părțile în primă­vara anului 1848 ca mijloc de pre­siune terorisătoare, nici vărsările de sânge, cari au provocat represalii tot așa de înfiorătoare numai în cap în recensiunea z­iaristicei, de­oare­ce tim­pul acela cu toate ale sale este al is­toriei. De altă parte așa este firea timpurilor, când spiritele sunt tulbu­rate și fac apel la ultima rațiune, a armelor. Ne vine însă lucru foarte străin, cum Maghiarii, după ce au câștigat posițiune favorabilă în monarchie, vin a identifica posițiunea aceasta cu re­­voluțiunea din timpul, când rupsese legăturile, cu monarchia, din care așii fac parte. Ne vine lucru străin, când cu desconsiderarea simțemintelor na­țiunilor nemaghiare nu că se ridică monumente acelor ce s’au luptat con­tra lor, dar se poartă toaste și se scriu în albumuri lucruri, care vatăma, cari revoaltă simțemintele acelor, ce în con­­sciință sciu, că au luptat pentru o­r­­dine și legalitate, pentru tron și dinastie. Se ia cetitorii rapoartele ce le-a dus firul telegrafic dela Oșorheiul Mu­reșului din Transilvania în c­iua de 9/17 Octomvre și cami de­sigur, că vor fi trecut prin ceasuri mai multe , să ia mai departe o mână, nu alta, decât foaia cea mai moderată, a Lloydului de Luni și să cetească Foița intitulată „Vom Vater Bem“ și acolo va găsi, că se vatămă generali și conducători de trupe austriace, precum și părți de armată. Seim și vor­bei Maghiarii, că în­tre Austria și Italia a fost antagonis­mul cu mult mai mare decât între­­ Austria și Ungaria. Italia în cele din urmă a și ajuns a fi independentă și o putere mare în Europa, ceea ce Un­garia singură nu va pute fi nici­odată. Acea Italie încă a ridicat monumente pentru morții săi de la N­a­v­a­r­a, de la Solferino și de la Custozza. Dar cum ari decurs festivitățile consacrărei acelor monumente? Departe de a se atinge Italianii de simțemintele aus­­triace, festivitățile au putut fi asistate de oaspeți din șirurile acelei armate austriace, care odinioară înaintea Italia­­nilor era obiectul urei și persecuțiunei pănă la cuțit. Așa fac națiunile nobile la sem­­țeminte. După ce a trecut lupta, cei ce’și încrucișau spadele ’și dau manile la festivități comune. Maghiarii, cari nu sunt putere mare independentă în Europa, ci sunt numai cetățenii unei Ungarie, care e a lor precum e și a naționalităților ce o locuiesc, și care face parte din monarh­ia austriacă-ungurească a că­rei armată este cea comună, cu pajura împărătească pe căciuli și steaguri: — nu se mulțămesc numai cu igno­rarea concetățenilor lor și cu a ar­matei, care este și a lor astăzi, nu, ci vatămă simțemintele unora și a al­tora cu epitete necuviincioase, făcân­­dune pe unii resvrătitori și pe alții miserabili și pașa. Ce deosebire între Italieni și Ma­ghiari! Ceia mari, și oameni gentili și cavaleri totodată, ce știa prin posi­țiunea geografică, materială și chiar și politică avisați la conviețuire cu noi cu nemaghiarii și posează ca și când n’ar mai fi nimenea nici printre dân­șii nici în giurul lor. Aceasta nu ne place. Și că nu ne place și o spunem franc. Când am începe și noi ca dânșii să ne folosim de aceleși espresiuni de­­jobitoare bună­oară despre Bem, des­pre Hatvani despre Kemény, oare nu s’ar simți ofensați și dlor. Ma­ghiarii ? Din ofensări reciproce se nasc frecările și așa mai departe. Apoi bine, Maghiarii așa vor se dovedească lumii, că sânt chiemați a conduce popoare și a propaga civili­­sațiunea în Orient ? Cu astfel de pur­tare vor să îndeplinească ei rolul acesta ? Poate să fie așa de tari să le lege pe toate în lanțul lor și așa se le târască unde le place lor. Dar lanțul lor e scurt și subțire prin urmare slab și în pulparea de a lega pe alții cu el îi pune numai la a sudoare zadarnică. In cele din urmă vor rîde cei „legați“ de obosiții le­­gători. Maghiarii ar face foarte bine, când ar purcede în politica lor de la ma­xima creștină, „pe deaproapele teu ca însuți pe tine“ și atunci ar prețui pe concetățenii lor ca atari și nu ca ma­terial de făcut Maghiari dintr’ânșii și de esploatat la acoperirea bugetului, și atunci Ungaria ar fi aceea, ce ar trebui să fie din firea ei. Revista politică. Sibiiu, în 8 Octomvre. Pe când „patrioții“ glori­fică pe generalul Bem d­i­n 1848/49, Croații în dieta lor din Agram tind cu neobosită stăruință a delătura din administrația lor ori ce ar pute numai de departe contribui la maghiarisarea neamului lor. într’o interpelație a deputatului Ur­bani­ci s’a pus regimului întrebarea: de ce căpitanii honvedsimei croate în contra spiritului și literei legei nu pot avansa la gradul de maior, decât numai dacă sciu limba maghiară. Răspunsul șefului de secțiune Zsikovics nu s-a luat la cu­­noșcință de cătră majoritatea dietei croate. Foarte bătătoare la ochi este de altă parte atitudinea studenților de la universitatea din Agram, dintre care ostentativ nici unul nu s’a înscris la cursul de limba maghiară FOIȚA. Corespondența Catarinei II și a lui Iosif II. (încheiere.) Răspunsul lui Iosif II, la scri­soarea, ce precedă o repetăm, con­damnă în integritatea ei pe Turcia și vorbesce de a reînvia Grecia. Acest răspuns este foarte curios. ’L împru­mutăm iarăși publicațiunei lui de Rusiei Archive: Iosif cătră Caterina Viena, 13 Noemvre 1782. înainte de toate ’mi voi permite de a reînnoi asigurarea, ce am dat Ma­­jestăței voastre imperiale, asupra ese­­cuțiunei punctuale a tuturor clauselor, ce sânt cuprinse în tractatul, ce ne leagă mutual pentru binele celor două imperii ale noastre. Maiestatea voastră imperială a binevoit să represente cu atâta per­fecțiune situația Poloniei, Danemarcei și Suediei, încât găsesc tabloul fidel la circumstanțele politice actuale, dar cât privesce pe regele Prusiei și al Franciei, cele două State singure pu­ternice, cari ar are posibilitatea de a se opune la realizarea vastului plan, ce ai conceput, voi cere o permisiune de a vă observa, că vârsta înaintată a regelui Prusiei de o parte și bună­voința și gratitudinea Franciei de alta, nu pot, după mine, fi suficiente spre a mă garanta de periculele, la cari sânt susceptibile a fi espuse din parte-de atât posesiunile interne ale imperiului meu, cât și acele ce sânt isolate. Această cugetare mă preocupă cu atât mai mult, cu cât sum convins, că cele două case ale Burbonilor sânt în stare nu numai de a mă împedica pe mine să lucrez,­­în concert cu Majes­­tatea Voastră Imperială, prin ajutorul puternicelor forțe militare, dar încă a paraliza în total, s­au cel puțin, de a împedica măsurile și operațiunile mi­litare ale Măiestriei Voastre Imperiale cu flotele, ce au în Mediterană cum și cu corăbiile ce pot trimite în ajutorul Turcilor în marea Neagră, în Țările­­de­ jos și Italia vor rămâne deschise invasiei armatelor lor de uscat. Conchid că este imposibil de a conta pe succes fără a ne înțelege prea­labil cu Francia, pe când din contra, cu adesiunea ei, se va pute fără a recurge la consimțimântul rece al Pru­siei, cumpărat cu mare preț, a conține pe acest monarh, după cum a demon­strai cu multă justeță, căci, și în astfel de cas ne putem împărți forțele. D­a­­că M. V. I. găsesce de cuviință a tri­mite un corp de 40 s­au 50.000 oa­meni la frontiera Poloniei, de partea Prusiei, s­au chiar, ceea ce ar fi mai bine, a cantona aceste trupe în Polo­nia în lungul Vistulei, spre a pute amenința chiar centrul posesiunilor prusiane și a asigura în acelaș timp liniștea în Polonia și nutrimântul tru­pelor noastre, ași pute atunci concen­tra în Moravia și, afară de aceasta, tri­mite 60 s­au 80,000 oameni pentru a lucra contra Porței în punctul, ce va indica interesele noastre comune. Indepedent de aceasta, ar trebui să se căsnească a deslipi Sasonia de Prusia, și a se arangia astfel ca, chiemând sub drapele toate forțele sale, să poa­tă în același timp conta pre coopera­țiunea armatelor mele, în cazul când Prusia ar ataca-o. Această cugetare este singură, care mi pare înțeleaptă și posibilă și cu atât mai preferibilă cu cât ași crede — fără a pretinde ca toate aceste să fie abso­lut justă,—că în acest caz ar fi posi­bil de a împinge pe Francia, dacă nu o cooperă, cel puțin a nu se opune planurilor noastre propunându-i condi­­țiuni avantagioase relativ la posesiu­nile forței și în acest caz ar trebui să avem în vedere Egiptul. Cât despre cooperațiunile militare propriu z­ise, Majestatea Voastră Im­perială a bine­voit a declara, că ele trebuesc mai întâi a fi desbătute în­tre noi. După condițiunile situațiunei mele geografice, scopul principal al mergerei mele înainte trebue să fie e­­liberat de dominațiunea și fortărețele turce țermul drept al Danubiului; însă voi aștepta relativ la aceasta indica­­țiunile ulterioare ale M. V. I. gata de a contribui cu toate mijloacele, ce vor fi în puterea mea a realisa cea ce va decide spiritul vostru atât de I

Next