Telegraful Roman, 1884 (Anul 32, nr. 1-152)

1884-06-30 / nr. 75

Nr. 75 Si­biiu, Sâmbătă 30 Timin (12 Iu­liu) 1884. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marita, Joia și Sâmbăta, ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe mi 7 fl., 8 Inni 8 0. 50 er., 8 Inni 1 fl. 75 or. Pentru Monarohie pe an 8 fl., 6 Inni 4 fl­, 8 Inni 3 fl Pentru­­ tram­itata pe an 12 fl., 6 Inni 6 fl., 3 Inni S fl Anul XXXII Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la INBSRTIUM IIIB Adalab­trad­aaaa tipairaflel arohidlaoatana Sibiin, strada Măcelarilor 47 Corespondențele aflat a se adresa la: Redactiunea „Telegrafului Ram­a“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se relua». — Articolii nepublicați ni se Înapoiază. Pentru odată T «r.. — de doué ori în or., — de trei or 15 or. rfundal on litere garmond — și uimbra de 80 ar.pentru de­ oare publicare. Prenumerațiune nouă la „Telegraful Român“ care apare de trei ori pe săptămână, deschidem pe trimestrul Iulie - Septemvre al anului 1884, cu prețul cel mai moderat, ce se poate vede în fruntea foaiei. Banii de prenumerațiune se trimit mai cu înlesnire pe lângă asignațiuni poștale (Posta utalvány — Post- Anweisung.) Numele prenumerantului, al comunei unde se află cu domiciliul, și eventual al poștei ultime se fie scrise bine, ca se se poată ceti. Se atrage atențiunea ca­ domni abonați, al căror abonament se sfârșesce cu ultima luniu 1884, a’și înnoi din vreme abonamentul, pentru ca se nu fie espeditura silită a sista, sau a întârzia cu espectarea foiei*). Editura „Telegrafului Român“ în Sibiiu. *) O înlesnire foarte mare în espedițiune se face prin lipirea unei fâșii de adresă de la abonamentul ultim. Nr. 3222 Preș. Cerculariu cătră toate oficiile protopresbiterale din arch­idiecesă și cătră direcțiunea seminariu­­lui Andreian. După regulamentul seminarial din vigoare, anul scolastic la institutul nostru pedagogico-teologic se începe cu 1 Septembre st. v. (p. 24); tinerii, cari doresc a fi primiți de elevi ai acestui institut în secțiunea teologică sau in cea pedagogică și au pregătirile prescrise, trebue să-și presente suplicele lor la consistoriul archidiecesan cel mult pană la 1 August st. v. (§. 17, 18, 19); cei primiți prin consistoriu au a se presenta la direcțiunea semina­­riala pri­mis la 1 Septembre st. v. spre înmatri­culare, și a depune acolo tot atunci tacla anuală de 60 fl. pentru convict, și o contribuire odată pentru totdeauna de 2 fl. pentru biblioteca seminarială (§. 17, 21, 22). Se înțeleg, de sine, că elevii, cari înaintează la anul al doilea sau al treilea al cursu­lui teologic sau pedagogic, au de asemenea a se pre­­senta la direcțiunea seminarială precis la 1 Sep­­tembre st. v. pentru a se pune la rând și a-și con­tinua cursul, seminarial, depunând și ei tot atunci tacsa anuală de 60 fl. pentru convict, de la care a­nime nu poate fi dispensat, în considerarea unor neregularități esperiate în anii trecuți, aflu de bine în legătură cu cerculariul consistorial din 4 Iuliu 1879 Nr. 1824 Plen­­a face atenți prin organele subalterne pre toți aceia, cari voie de a se pregăti pentru statul preoțesc ori în­­vățătoresc, la atinsele prescrise ale regulamentului seminarial, cu acea observațiune, că tinerii, cari nu se vor conforma t­act acestor prescrise, nu vor fi primiți în numărul elevilor Seminariali, respective nu vor fi admiși la continuarea cursului seminarial. S­i­i­b­i­u, 26 iuniu, 1884. Tr­iron Romanul m. p., archiepiscop. Sibiiu, 30 iuniu 1884 „ Viitoriulu din Budapesta în numărul de Joia tre­cută ne aduce scirea, că guvernul nostru a conces gră­­nițerilor înființarea proiectatului gimnasiu românesc în Caransebeș. Precât de plăcută este scirea acea­­sta, pre atât este ea de binevenită, căci ne permite B6 reflectăm dela gimnasiu la gimnasiu, dela gim­nasiu proiectat pentru români, cu scop cultural de­stinat pentru români ca pacinici locuitori ai patriei, situat între români, la gimnasiu neromânesc, instituit pentru scopuri streine culturei și civilisațiunei, și prin urmare nefolositor­ii populaț­inei, în mijlocul căreia este situat, și pentru care ar trebui să fie un focular de știință și cultură. Trebuie să reflec­tăm la aceste impregiurări spre a înțelege situați­­unea, și cele ce vor urma încă ca comentariu din partea noastră. Scriea despre noua fașă a cestiunei proiectatului gimnasiu din Caransebeș ne-a umplut inima de bu­curie. Inșuințele fraților grănițeri de a se prevedea cu institute de educațiune și crescere au trebuit se atingă de tot plăcut inima fie­cărui om consolit de demnitatea sa. Pre noi ca români ea ne-a atins foarte plăcut. Și simpatiile noastre înăscute s’au potențat văd­înd multele pedeci ce se puneau în calea inființărei ace­stui institut. Și ele se potențau, căci pedecile se puneau din partea celor chemați a promova fără privire la naționalitate interesele tu­turor cetățenilor, în impregiurări normale bucuria noastră în ca­șul concret ș’ar părea a fi paradocsism. Guvernul, chemat fiind el a face din mijloacele statului institute de creșcere și educațiune pentru toți cetățenii, ar trebui se primească cu brațe deschise ofortul ace­stora de a înființa astfeliu de institute din mijloace proprii, în cazul cel mai rău dacă sistemul este de așa, încât vistieria statului este deschisă numai pen­tru rassa domnitoare, și imensa majoritate a popu­­lațiunei patriei, de câte ori se adresează după aju­­toriu, vede că vistierea statului cât pentru ea e fe­recată cu obezi și piroane, se pretinde ca cel puțin se nu se pună pe deci instiințelor spre cultură. Legea o și prevede aceasta: în cazul de față guvernul țerei a aplicat legea dând oamenilor voie, să și facă scoale din banii lor proprii. Și bucuria noastră e mare. Paradocsism! Să se bucure cineva pentru aplicarea unei legi, carea nu dă nimica, ci numai permite ca tu se faci ceva, dacă ai cu ce face ? Așa este. Inse tocmai acest paradocsism este cheia întregei afaceri. Ani de zile sau pus pedeci oamenilor în instințele lor de a-și înălța palate pentru solință. Și li sau pus pedeci, căci spurca­tul de curent, ce domnesce astăzi la noi, nu cunoa­­șce decât cultură specifică maghiară, în interesul acestui curent se calcă în picioare legile, cari au mai rămas nemodificate, și prin cari se mai dă oa­menilor posibilitatea de a se cultiva în limba lor. Iată deci cum se explică bucuria noastră, care în impregiurări normale n’ar părea a fi paradocsism. Problema educațiunei dela sine și prin sine este grea, chiar și între impregiurări normale ea abia poate păși cu pașii melcului, având a purta crâncenă luptă pe de o parte cu neșciința, pe de alta cu natura omului, care cu greu se poate învinge, și în cele mai multe cazuri trebue să revenim la zicerea clas­sică latină: „Natura, și furca expellas.... In viața popoarelor pedagogul cu ochiu ager poate distinge foarte bine caracterele specifice ale fie­cărui popor in deosebi, și el de multe ori cu toată conșciința se poate provoca la infalibilitate în aplicarea proverbiului: „rustica natura, servat sua jura“. In statul nostru problema educațiunei deveni un monstru pedagogic, făt al fantasiei bolnăvicioase — maghiarisarea. — Maghiarisarea e idolul bărbați­lor chemați a forma opiniunea publică, ea este ido­lul oamenilor cari înnoată cu curentul, și noue, cât timp vedem că la noi nimenea nu cutează a da pept cu acest curent, nu ne este dat se susținem, că mai avem bărbați nestăpâniți de acest idol. S’a pus școala în serviciul maghiarizărei, și s’a degradat întreagă problema educațiunei, așa, că oa­menii cu judecată la noi nici nu mai vorbesc de edu­cațiune. S’au înființat institute de învățământ aproape pretutindenea cu scopul pronunțat de a înlesni ma­ghiarizarea. S’au făcut încercări cu înființarea de institute cu scop pur cultural, și ele fură zădărnicite. Exista, și asistă încă lege, în sensul căreia infi­ințarea de ase­menea institute este permisă. Legea însă este lege, și ea este lege pentru ca să poată fi eludată. Astăzi stăm după cum ni se spune în fața unei noue întorseturi. Li se permite oamenilor ca din banii lor proprii să-și facă scoale cu scop pur cultural. Eludarea legei ne-a supărat mult, și la toată ocaziunea ne am ridicat glasul contra abuzului în lege. In cașul de față se face dreptate, și noi ne bucurăm. Este lucru natural, că dacă vătămarea legei ne a supărat, aplicarea dreaptă a ei să ne umple de bucurie. Și noi recunoaștem, că paradocsismul ni­mica nu perde din valoare prin cele espuse. Pre terenul școlar politica a lucrat în două direcțiuni. Paralel cu zădărnicirea înființărei de in­stitute cu limba de propunere a populațiunei din pregiur a mers persecutarea studenților români la institutele statului. Esem­plul cel mai proaspăt este cașul de la Lu­­goș. Gim­nasiul de aici — din Lugoș, după cum în­suși „Viitoriul“ o recunoașce nici pe departe nu corespunde referințelor unui gimnasiu bine orga­­nisat. Și pentru ce? Pentru că în el nu sunt apli­cați profesori cualificați. Urmarea logică este că acest institut se susține între români din alte motive. S’ar putea țrice — după cum se și glice de unii, că în acest institut se cresc tineri, ca din ei să devină „esistențe catili­­nare,“ sau se eschid din sinul lui junt români cu scopul, ca din ei să devină pe calea aceasta „esi­stențe catilinare.“ Noi nu p­ricem. Ajunge a aminti că din acest institut d­ib­ră acestea fură eliminați o seamă de studenți români din motivul fățiș, că au avut bibli­otecă românească, au cetit cărți românesci, și cu chipul acesta au eludat scopul urmărit: maghiariza­rea. Acesta este motivul fățiș. Adevăratul motiv însă este, că cei chemați, văzând netrebnicia acestui in­stitut, și-au consultat conșciința, și au dat tinerilor români ocasiunea de a nu mai studia la acest loc netrebnic, încât se vor forma din acești tineri „esistențe ca­tilinare“ noi nu putem prevedea. Susținem însă, că de cât crescut in asemenea atmosferă coruptă cu protenst de sciință și cultură, mai bine cu Ciaslovul și Psaltirea, și să rămâni curat la inimă, și consciința națională téneră și viguroasă, după cum ni se arată ea prin Lugoș și giur. Gimnasiul din Caransebeș va urmări scopuri pur culturale. Și noi din inimă ne bucurăm că pu­tem anunța aceasta lumei, care cetesce ț­iare româ­nesci. Românii grănițeri, cari și-au vărsat cu băr­băție sângele pentru împăratul fără a mai întreba după alte scopuri, vor cultiva sclință numai și nu­mai pentru că ea este solință. Cu chipul acesta încă odată vom da dovedi la lume că noi suntem elementul de ordine în stat, ca militari luptăm pentru patrie și tron, ca oameni ai solinței facem solință, fără a urmări scopuri re­servate, după cum fac oamenii cu conșciința neli­­nÎ8cită și cu frica în oase. Starceviciana. Desbaterea se întâmplă cu privire la dreptul de proprietate asupra pădurilor în granițele militare slavone. Starcsevici. Când D-voastre aț­ încheiat pac­tul cel de atâtea ori reziciat cu Maghiarii, fără a as­culta și confiniile, eu n’am auzit nimic despre aceea, că s’ar fi declarat averile noastre de ambele părți de comune, ceea ce este și adevărat, că dacă și sun­tem frați cu ei, totuși pungile noastre nu sunt surori! Ceea ce este a confiniilor, trebue să le și ră­mână lor. Insă aceasta nu este așa. Pădurile din confi­­nii sunt mai toate în mânile Maghiarilor. Voi le­­ați dat și acum voiți că representanții confiniilor să țlică „da“. Grănițerul scie însă că legile voastre nu sunt de nimica, pentru aceea nu se îngrijesce de el.

Next