Telegraful Roman, 1884 (Anul 32, nr. 1-152)

1884-09-11 / nr. 106

flr. 106 Sibiiu, Marti 11/23 Septemvre 1884. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Mariia, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibiu­ pe an 7 fl., 6 Inni 8 fl. 50 er., 8 Inni 1 fl. 75 fr. Pentru ■•narable pe an 8 fl., 6 Inni 4 fl., 8 Inni 2 fl Pentru­­ tralaitati pe an 12 fl., 6 Inni 6 fl­, 3 Inni 80. Pentru abonamente și insertiori a se adresa la Adalal­tricu­lta tipografiei arohici la OMNIS Sibiin, strada t­ănetarilor 47 Corespondențele afmt a se adresa la: Radaod­inea „Telegrafului Roaal“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refuss. — Articalii nepublicați nu se înapoiazi. INSERTIUNILE Pentru oda­ti 7 — de doua ori 12 or., — de trei or 16 ar. rândul an litere țarmond — si timbra de 30 ar. pentru Se­nare publicare. Prenumerațiune nouă la „Telegraful Român“ care apare de trei ori pe săptămână, deschidem pe trimestrul Octomvre-Decemvre al anului 1884, cu pre­țul cel mai moderat, ce se poate vede în fruntea foaiei. Banii de prenumerațiune se trimit mai cu înlesnire pe lângă asignațiuni poștale (Posta utalvány — Post- Anweisung.) Numele prenumerantului, al comunei unde se află cu domiciliul, și eventual al poștei ultime se fie scrise bine, ca se se poată ceti. Se atrage atențiunea îa­ domni abonați, al căror abonament se sfârșesce cu ultima Septemvre 1884, a’și înnoi din vreme abonamentul, pentru ca să nu fie espeditura silită a sista, sau a întârzia cu espectarea foiei *). Editura „Telegrafului Român“ în Sibiiu. *) O înlesnire foarte mare în espedițiune se face prin lipirea unei fâșii de adresă de la abonamentul ultim. FOIȚA. Suveniri și impresiuni de la Asociațiune. (Urmare din numera 102.) Pregătirile de bal se fac mai cu grabă decât alte lucruri. Tinerul, care voiesce a se presenta în­­tr-un bal elegant de lumea mare, aleargă in ruptul capului și face tot ce poate se-i ridice valoarea perso­nală la o astfel de petrecere. De aci se explică precipi­tarea, neastâmpărul, iritațiunea febrilă ce ne cuprinde în fasele de pregătire pentru bal. Mai mult sim­­țesce efectele acestei situațiuni iritate personalul de serviciu, care pentru promptitudinea, cu care ne servesce, în loc de recunosciință este aproape asal­tat cu imputări preste imputări. Este greu a des­crie rasele pregătirilor cu diferitele momente pe­nibile. Fiesce care își face toaleta cum­ crede mai cuviincios. In casa, unde mă pregătiam și eu de bal, era o viuă mișcare prin diferitele odăi — cară pe trepte alergau în sus și în jos diferitele persoane anga­­giate cu servitul. Din odaia mea se aud­ia câte un zgomot ce ți insufla temeri și grigi — îți venia a crede că cutare servitor în hyperzelul de a se arăta prompt și precis răped­ânduse prea cu vehemență pe Anul XXXII Nr. 4508. Scol. Cerculariu cătră toate oficiile protopresbiterale și pa­­rochiale din archidiecesa gr. or. română a Transilvaniei. Din împregiurarea, că prescriptele în vigoare relative la instituirea învățătorilor la scoalele noa­stre nu se împlinesc totdeauna cu receruta esacti­­tate urmează foarte adese­ori inconveniente, cari pre lângă altele mai au de consecință și înțărcarea inceperei învățământului. Spre încungiurarea ace­stora se ordină următoarele: 1. Deoarece în sensul statutului organic po­sturile vacante de învățători se pot întregi numai prin alegere din partea sinodului paroh­ial pe baza concursului premers, iar în sensul normativului școlar din 1882, §§. 75, 77 și 81 în coșuri, când din ori­ce cauză stațiunea invățătorească nu s’a în­tregit prin alegere, denumirea de suplenți ori altă provisiune interimară are de a urma din partea con­­sistoriului archidiecesan, ori­ce altă instituire de învățători e nulă și nevalidă și va ave de urmare, că anii de serviciu și respective de prad­ă nu j se vor computa pe viitoriu, și instituțiilor în ori­ce alt mod nu li se vor estrada certificate de serviciu în­vățătoresc spre a fi eliberați de la serviciul continuu militar. Cu deosebire se atrage atențiunea oficiilor pro­topresbiterali și paroh­iali la cerculariul acestui consistoriu din 1880 Februarie 20 Nr. 297 Scol., prin care s’a abrogat și s’a oprit instituirea de învățători prin contract, pacturi și alte convențiuni încheiate între aceștia și comunele bisericeșci ori comitetele parochiale. 2. Spre scopul ținerei în evidență a persona­lului invățătoresc cu privire la institutul regnicolar de pensionare al învățătorilor poporali zace în in­teresul atât al comunelor bisericeșci, cât și al în­vățătorilor, ca ori­ce schimbare în persoana învăță­torilor să se notifice inspectorilor regesei de școale comitatensi. Notificarea aceasta au de a o face pro­­topresbiterii ca inspectori tractuali de școale, ară­tând când și cum a devenit stațiunea vacantă (prin moartea, abdicerea, amorarea învățatoriului); cine s’a ales (și întărit) în locul lui; dacă alesul are ori nu atestat de cualificațiune, de unde și de ce­dat și număr, și în fine unde a funcționat în anul pre­cedent ca învățătoriu. Dacă inspectorul regesc de școale cere din ofi­ciu comunicarea documentelor a căror învățători, ace­ste­iŰui a i se transpune în copiă netimbrată pre­­văd­utâ cu clausula de autenticare din partea pro­­topresbiterului. Spre scrie și conformare se înseamnă aici, că de oare­ce comunele bisericesci, caii susțin școale confesionale în tot cașul au de a servi taxa anuală la acel fond, chiar și dacă postul de învățătoriu rămâne vacant, zace în interesul propriu al învăță­torilor noștri, ca și ei se devină înscriși ca membri ai institutului, și se servească in regulă taxele pre­scrise. Se înseamnă mai departe, că membri la insti­tutul de pensionare regnicolar pot fi nu numai, după cum precisează art. de lege XXXII din 1875 §. 2. învățătorii definitivi, prevăd­uți cu atestate de cualificațiune (diplome), ci în sensul ordinațiunei domnului ministru r. ing. de culte și instrucțiune publică ddto. 20 Martie 1877 Nr. 5716 și acei în­vățători fără de atestate de cualificațiune (proviso­­rici), cari după usul observat din partea biserice­­lor au întrat in funcțiune înainte de anul 1868 ori dela acesta încoace până la anul 1875. In fine se observă, că acei teologi, cari ocupând posturi învățătoresci devin înscriși în institutul de pensionare și solvesc taxa fundamentală și taxele anuale, când părăsesc pentru totdeauna cariera invățătorească trepte în jos și-a frânt gâtul sau vre­un picior. Atât e de mare neastâmpărul omului în asemenea situațiune critică! în cele din urmă suntem gata și părăsind odaia într’o stare, deși se pare că a fost sub mâni de jefuitori, ne îndreptăm pașii cu iuțeală spre otelul, unde avea să se țină balul. Am ajuns destul de timpuriu pentru că numai ici colea era câte o pâreche — dovadă, că alții au avut și mai mari perpleșități cu pregătirile. Până a sosi pu­blicul am dat un rotogol prin sală și așezându-mă într’un colț mi-am pironit privirile curioase asupra păreților decorați. O surprindere plăcută mi-a fă­cut chipul unei femei alegorice pe un transparent în frontul salei. Această figură alegorică arăta cu un aer grav și impunător asupra unei cărți. Ori și cine pricepe sensul, era indign­area spre cultură și învățătură. Puțin timp am așteptat și sala cea spațioasă de la hotelul „Stefan Szecheny“ abia putu cuprinde numerul cel imposant de public. Musica începe și sute de părechi să prind în horă, cu care se deschide seria jocurilor arangiate cu bun tact. In scurtă vreme întreg publicul tiner e prins de forța iresistibilă a musicei în vârtegiul jocului, care părea că nu vrea să mai aibă sfârșit. Pausele erau numai momente de impaciență, atât de fermecător este jocul pentru oamenii necărunțiți încă. Pe di­vanele laterale ședeau nesce venerabili bătrâni și au dreptul a pretinde restituirea taxelor solvite la acel fond. Dar din ședința consistoriului archidiecesan, Sibiiu, 6 Septembre, 1884. Nicolau Popea m. p., archimandrit și vicariu archiepiscopesc. Alba-Iulia, 18 Septemvre 1884. De vre-o trei săptămâni se aflu în vechia capi­tală a principilor calvinesci din Transilvania — în Alba-Iulia. Acest oraș pe­­si ce merge se înfrumsețează cu noue zidiri — semn că prosperează materialicesce. Poporațiune e din cele mai variate — aici ți se înfă­țișează în miniatură pregnantă icoana diverselor na­ționalități și confesiuni ce compun poporațiunea Transilvaniei: Maghiari, Sași, Germani, Români și cu deosebire Jidani. Alba-Iulia se poate numi cui­bul principal al Jidovimei din Transilvania. Unde te întorci tot de Jidani te împedeci. Jidovii sunt binevăzuți înaintea Maghiarilor, pentru cuvântul că ei nu se opun la ideea scrintită de maghiarizare. Maghiarilor le este de ajuns simpla profesiune de naționalitate maghiară din partea Jidovilor — mai mult nu le trebue. In fond însă Jidovul și aici ca pretutinderea este tot cum a fost de când soartea l-a spulberat în lumea largă printre diversele se­minții ale pământului. Câtă vreme idea de maghia­­rizare va fi compatibilă cu posibilitatea de speculă — Maghiarii vor putea conta la sprijinul rassei jido­­vesci, îndată ce s’ar schimba relațiunile politice în defavorul stăpânilor actuali, aceștia pot fi asigurați că cei dintâi fugari de sub steagul maghiar vor fi iarăși Jidovii. Maghiarii de aici sunt tot așa de fanatici în privința naționalismului ca și ceilalți frați ai lor din alte părți. Chiar și oamenii din straturile de jos ale societății lor (lina noaptea sânt preocupați nu­mai de idea maghiarismului, la care se închină ca păgânii la idoli. Te surprinde perfidia și imperti­nența, cu care chiar și cel mai de pe urmă ci3mariu denunciazâ pe Români­a în interesul maghiar. Este un fel de colegă politică acest parocsism națio­nal. Mijloacele, cu care agitează Maghiarii contra Românilor, sânt cele cunoscute și practicate pretu­­tindenea — dacoromanismul și panslavis­mul. Aceste fantasme tulbură foarte mult liniștea sufletească a Maghiarilor. Să tem pentru că-i mu­­stră consciința....................................................................... Românii sufer foarte mult în urma intoleranții maghiare. Limba maghiară fiind exclusiva limbă a­nesce venerabile matroane, care se desfătau numai din desfătarea altora.­­ Ei priveau la tinerimea ce se învârtia cu atâta foc și se mângăiau cu idea că și dânșii au jucat odată, poate cu o vervă mult mai mare, decât generațiunea de a­ fi. Tempii pas­­sati! Ce au fost au trecut și nu mai este... Presen­­tul și viitoriul este al nostru! Abia se mai stâmpără încâtva prima furie de joc și în cea dintâia pausă am trecut în revistă persoanele jucătoare. Toaleta cea elegantă și va­riată, constanele cele strălucite ce împodobiau talia cea mlădioasă a domnișoarelor, erau o adevărată desfătare pentru ochii cei nesățioși. Cu deosebire m’a încântat costumul național, care-l purta cu multă mândrie, și justă fală mai multe doamne și domnișoare române. Apropos de costum ! Costumul nostru național românesc era pe la anii 1860 o îm­brăcăminte de rară predilecțiune la român, îngreu­­nânduse vremile era pe aci să dispară, dar nobila inițiativă a reginei române earăși i-a redat vechia importanță și valoare socială și astăzi româncele noastre în mânia timpurilor grele la serbători în­semnate îl îmbracă cu multă satisfacțiune. Acest costum pitoresc contrasta într-un mod plăcut cu toaleta obicinuită, care de asemenea era arangiată cu mult gust și eleganță. Ici colea câte un șlep elegant șerpuia cu iuțeala fulgerului printre șirurile cele dese de jucători, venind une­ori în pericol, de

Next