Telegraful Român, 1970 (Anul 118, nr. 1-48)
1970-07-15 / nr. 27-28
A denonii către credincioşi * Despre vorbirea în limbi Iubiţi credincioşi, Mîntuitorul nostru Iisus Hristos ne învaţă că adevăraţii ucenici ai Lui se cunosc „după roadele lor“, după cum pomul bun face poame bune (Matei 7, 16—17). Este ceea ce spune şi ucenicul Domnului Iacob în epistola sa: „Credinţa fără fapte este moartă“, pe cînd adevărata credinţă se arată în fapte (Iacob 2, 18—26). Se cuvine, dar, ca, ascultînd cuvîntul Domnului şi îndemnul Sfinţilor Apostoli, în toate zilele vieţii noastre şi în fiecare clipă să facem roditoare credinţa şi dragostea noastră prin faptele potrivite cu împrejurările în care trăim. De aici înţelegem că şi faptele noastre sînt tot atît de variate, cît de variate sînt trebuinţele, condiţiile vieţii. Ele pot fi fapte de slujire a poporului, a Patriei, sau fapte de ajutorare a semenului. Orice faptă bună — ziditoare pentru Patrie, ca şi orice faptă bună folositoare aproapelui — este bineplăcută lui Dumnezeu şi oamenilor, este binecuvîntată de Dumnezeu şi preţuită de oameni. Se cuvine, dar, ca — în aceste zile de reconstrucţie — să aducem în primul rînd fapta de temelie a tuturor binefacerilor, care este munca. Ştim cu toţii că nimic nu se poate face fără muncă. Numai prin muncă se creează toate bunurile materiale şi spirituale, prin care Patria propăşeşte şi fiecare om are cele de trebuinţă. Munca este izvorul a tot ceea ce s-a zidit pe pămîntul ţării noastre de-a lungul secolelor. Ea e forţa prin care poporul nostru — sub îndrumarea Conducătorilor înţelepţi — şi-a înălţat în numai 25 de ani o Patrie mîndră şi înfloritoare. Şi tot prin muncă însufleţită de un cald patriotism, muncă fără răgaz pe ogoare, în uzine, în toate sectoarele, poporul nostru — într-o solidaritate deplină — reconstruieşte ceea ce au risipit apele şi păşeşte cu hotărîre într-un ritm accelerat spre zările unui progres necontenit. In acest iureş al muncii sînt cuprinşi toţi fiii Patriei noastre. Pentru noi munca este de la Dumnezeu. Dumnezeu însuşi este lucrare continuă: „Tatăl meu lucrează şi eu lucrez“, zice Mîntuitorul (Ioan 5, 17). Dumnezeu a zis primilor oameni: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpîniţi pămîntul“ (Gen. 1, 28), iar stăpînirea pămîntului se înfăptuieşte prin muncă. De aceea munca apare ca o poruncă dumnezeiască, dar şi ca un lucru firesc. Căci „omul e făcut să muncească precum pasărea să zboare“ — cum se spune în cartea lui Iov (5, 7). Munca — prin care omul stăpîneşte pămîntul — nu e muncă izolată, ci e muncă obştească şi în slujba obştei, în slujba binelui comun. Numai aşa ea este roditoare pentru toţi cei ce muncesc. La astfel de muncă a îndemnat Sfîntul Apostol Pavel pe credincioşii din Tesalonic, scriindu-le să se ferească de cei ce „umblă fără rînduiala, nimic lucrînd, ci iscodind“ — şi să urmeze pilda pe care Apostolul însuşi o dă prin munca fără răgaz „cu osteneală şi trudă noaptea şi ziua“ şi fiecare să muncească cu spor şi să nu pregete a face binele. Iar cine nu vrea să muncească, nici să nu mănînce (II Tesaloniceni 3, 6—13). Aceasta este rînduiala firii, rînduiala ţării, rînduiala lui Dumnezeu: toţi să muncească şi prin munca lor să ajute la propăşirea obştei, la înălţarea Patriei. Iubiţi credincioşi, Munca este partea cea mai însemnată de contribuţie a tuturor la binele comun. Dar e nevoie să se arate şi altfel dragostea noastră faţă de Patrie, faţă de semeni, cum de fapt se şi arată mereu. Munca este astfel împreunată cu ajutorarea fraţilor în suferinţă. Poporul nostru e o mare familie, în care toţi ne simţim solidari, şi toţi au adus şi aduc darurile în bani, alimente, îmbrăcăminte, muncă personală, pentru ca să înlăture pagubele făcute de inundaţii. Mîntuitorul ne spune că tot ce facem celor lipsiţi, Lui îi facem. El zice: „Am flămânzit şi mi-aţi dat să mînînc; am însetat şi mi-aţi dat de băut, gol am fost şi m-aţi îmbrăcat, am fost fără adăpost şi m-aţi primit“ în casa voastră (Matei 25, 35—36). Iar Sfîntul Apostol Pavel face asemănarea cu un trup, în care mădularele slujesc trupului întreg şi se ajută unele pe altele (I Corinteni 12, 12—27). Aşa şi noi — ca mădulare ale poporului — să slujim poporului şi să ne ajutăm fraţii. Ştiu că şi pînă acum aţi dăruit, fiecare după puterea sa. Pentru vindecarea tuturor rănilor — dărnicia voastră să prisosească mereu. Aşa ne îndeamnă şi Sf. Apostol Pavel: „Duceţi fapta pînă la sfîrşit,“ ca „să prisosiţi şi în darul acesta“, prin care „prisosinţa voastră împlineşte lipsa acelora“ (II Corinteni 8, 3; 7, 11 —14). Astfel — prin jertfelnicia tuturor — viaţa noastră să ajungă tot mai luminoasă, tot mai fericită. Cu aceste gînduri şi îndrumări rog pe Domnul nostru Iisus Hristos să vă binecuvânteze viaţa, munca şi jertfelnicia, şi să vă dăruiască mulţi ani cu sănătate, pace, bucurie şi roduri îmbelşugate. Al vostru de tot binele voitor şi rugător către Domnului NICOLAE, arhiepiscop şi mitropolit * Citit în bisericile din Arhiepiscopia Sibiului, Duminică, 5 iulie 1970. Anul 118 Sibiu, 15 iulie 1970 Nr. 27—28 FOAIE RELIGIOASĂ EDITATĂ DE ARHIEPISCOPIA ORTODOXA ROMÂNĂ DE ALBA IULIA ŞI SIBIU PREŢUL INSERŢIUNILOR: ARTICOLELE ŞI CORESPONDENŢA ABONAMENTUL: Un cm3 66 bani pentru odată; dacă se publică de mai multe ori se dă rabat corespunzător. Inserţiunile se adresează ADMINISTRAŢIEI Telegrafului Român, Sibiu, strada 1 Mai nr. 35 se adresează REDACŢIEI Telegrafului Român, Sibiu, strada 1 Mai nr. 35. — Articolele nepublicate nu se înapoiază. — Scrisorile nefrancate se refuză. Pe un an: Pe 6 luni. Pe 3 luni: 24 lei 12 lei 6 lei înainte de înălţarea Sa la cer, Mîntuitorul Iisus Hristos a trimis ucenicii să propovăduiască Evanghelia la toată făptura, spunîndu-le că cei ce vor crede şi se vor boteza vor avea putere, în numele Lui, să scoată draci, să vorbească în limbi noi şi să tămăduiască bolnavi (Marcu 16, 15—20). Această făgăduinţă s-a împlinit întocmai. Cînd Duhul Sfînt a coborît peste Apostoli (la primele Rusalii), în limbi ca de foc, ei au primit putere să vorbească în limbi noi şi au început să vestească tuturor neamurilor Evanghelia lui Hristos, încît se mirau noroadele şi ziceau: „Nu sînt oare aceştia toţi galileeni, cum îi auzim noi grăind în limbile noastre slăvitele fapte ale lui Dumnezeu? Părţii şi mezii şi elamitenii... şi cei din Creta şi Arabia“ etc. (Fapte 2, 4—11). Dar scrierile Sfinţilor Apostoli ne arată că nu numai Apostolilor ci şi păgînilor le-a dat Duhul Sfînt putere să vorbească în allte limbi, căci în F. Ap. 10, 44—46 ni se spune că pe cînd a fost. Petru predica Evanghelia, darul Duhului Sfînt a pogorît peste ascultători și păgînii care-1 ascultau au început a grăi în limbi mărind pe Dumnezeu. în altă parte ni se relatează cum 12 ucenici de ai lui loan Botezătorul, botezaţi de Apostolul Pavel în Efes, au primit putere să grăiască în limbi şi să prorocească (Fap. Ap. 19, 5—6). Iar în Epistolia către Corinteni vedem cum în Corint se folosea darul vorbirii în limbi în largă măsură. Din aceste locuri biblice unii creştini străini de Biserica strămoşească scot învăţătura că numai ei au pe „Duhul Sfînt“, de vreme ce după spusa lor numai ei, la rugăciune fiind, pot vorbi în alte limbi ca şi Apostolii şi creştinii din Corint. Să vedem însă cum trebuie înţelese locurile din Sf. Scriptură, care amintesc despre vorbirea în limbi. De la început arătăm că orice text din Sf. Scriptură, care aminteşte despre vorbirea în limbi, trebuie pus în legătură cu vorbirea în limbi a Apostolilor, căci numai acolo este cheia care dezleagă această problemă. Ori la Faptele Apostolilor (cap. 2) se arată limpede că Apostolii au vorbit în Limbi înţelese şi vorbite de popoare. Este clar apoi pentru orice creştin adevărat, că Dumnezeu n-a făcut lumii nicio descoperire decît în limbă grăită şi înţeleasă de oameni. Cînd Dumnezeu s-a arătat lui Avram la stejarul Mamvre, precum şi atunci cînd a încheiat cu el legămîntul, i-a vorbit în graiul pe care Avram îl înţelegea. Cînd i-a vorbit lui Moise din rug sau cînd pe munte i-a dat tablele legii, a vorbit cu el în graiul pe care îl înţelegea. Proorocii în grai înţeles de popor au vestit voile lui Dumnezeu, îngerii au venit pe pămînt cu solie cerească, vestind în graiuri înţelese de oameni poruncile pe care le aduceau etc. (Gen. 18, 19; Exod 3, 2; Iud. 6, 11, 2; Samuil 24, 16; 1 împăraţi 19, 7; Daniil 8, 16, 9, 21); Matei 1, 20; 28, 2—7; Luca 1, 11; 1, 26; 2, 8—12; F. Ap. 5, 19). Mîntuitorul nostru Iisus Hristos apoi timp de peste 3 ani a propovăduit, a învăţat, s-a rugait, dînd oamenilor toată învăţătura necesară mîntuirii, dar niciodată n-a vorbit în grai neînţeles de oameni. Cînd apostolii au întrebat pe Mîntuitorul cum trebuie să se roage, El i-a învăţat rugăciunea „Tatăl nostru“ şi nu le-a spus să vorbească în limbi. De asemenea, cînd învăţătorul de lege a îmtrebat pe Mîntuitorul ce să facă pentru a moşteni împărăţia de veci, i s-a spus să păzească poruncile, iar între porunci nu este nici una care să ceară vorbirea în alte limbi. Dacă nici Dumnezeu-Tatăl, nici Mîntuitorul Iisus Hristos, nici îngerii și nici proorocii n-au folosit vorbirea în limbi în legăturile avute cu (Continuare în pag. 2)