Timpul, septembrie 1892 (nr. 192-215)

1892-09-11 / nr. 200

ANUL AL PATRU­SPRE­ZECELEA.­No. 200 ""■—•ff EDIȚIA DOUA ^ -------------•............................................... RETROSPECTIVE După atârea și atâtea frământări prin care a trebuit să trecem până la lichidarea definitivă a opoziției­ I­mite, după atâtea polemici urmate asupra legitimităței venitea conser­vatorilor la putere, socoteam că a­­cest lung proces e închis pentru tot­deauna și că nu vom mai avea să revenim asupra lui. Și, în adevăr, la ce bun să mai discutăm ce a fost opoziția­ unită, care a fost rolul ei și alte chestiuni de soiul acesta ? Pentru o cercetare rece, pentru o analiză istorică, suntem încă prea aproape de evenimente; pentru o discuție ușoară, cum se poate face in ziare, munca e zadarnică și nu poate duce la nici un rezultat. Totuși suntem siliți să revenim asupra acestor chestiuni, împinși de încercarea unor confrați de a acre­dita pe lângă opinia publică ver­siuni cu desăvârșire eronate. Am relevat mai deunăzi afirma­­țiunea ziarului Lupta că «toată lu­mea se aștepta că vor veni la pu­tere liberalii-democrați, după căde­rea colectiviștilor, iar nici de­cum conservatorii». Am spus a­ unei — lucru pe care îl înțelege toată lumea și pe care îl înțeleseseră până și colectiviștii — că după guvernul Ion Brătianu nu putea să vie de­cât un guvern conservator, căci în opoziția­ unită, afară de grupul de ocazie al li­beralilor disidenți și de câte­va per­sonalități izolate, nu era de­cât un singur partid constituit, un singur partid cu trecut în țară și cunos­cut în străinătate, anume partidul conservator. Drept răspuns, confratele se pre­face că se miră de «nemăsurata in­gratitudine a conservatorilor», cari datoresc venirea lor la putere «a­­gitațiunilor falangei neconservatoa­re compusă din Dumitru Brătianu, Mihail Cogălniceanu, Gheorghe Ver­­nescu, Nicolae Blaremberg, Gheor­­ghe Mârzescu, Petre Grădișteanu, N. Elena, Const. Boerescu, G. Panu, etc. etc.». Nu voim să șicanăm pe confrați și să-î întrebăm de ce această «fa­langă neconservatoare» n’a obți­nut majoritatea în alegeri după disolvarea Camerelor colectiviste. Dar suntem în drept să între­băm și organul democrat-radical are datoria să răspundă: — Oamenii ale căror nume le­­am înșirat mai sus formau ei un partid, aveau ei aceleași vederi a­­supra chestiunilor de guvernământ, puteau ei să se înțeleagă toți la un loc asupra vre­unei soluțiuni? Cu alte cuvinte, puteai­ ei forma un guvern? Nimeni nu poate sta un mo­ment la îndoială ca să răspundă că nu. Acești oameni puteai­ lucra îm­preună la răsturnarea guvernului liberal-național, pe care toți îl li­ra­u­, dar nici­odată și nici măcar pentru două­zeci și patru de cea­suri ei n’ar fi putut alcătui un gu­vern. Dovadă că, chiar acum, ei sunt împărțiți. Unii au­ reintrat în partidul na­­țional-liberal, din care fugiseră pen­tru diferite motive din care multe de ordin personal. Alții, ca d-nii Panu, Blaremberg, Vernescu, Boerescu, stau și astăzi izolați. Putea Maiestatea Sa Regele să încredințeze guvernul unor asemeni oameni, cari n’aveai­ comun între ei de­cât ura momentană contra colectivităței ? Putea țara să acorde încredere unui guvern compus din ei? Neapărat că nu. După ce mașina Statului fusese­ atâta timp ținută în loc de nepu­tința partidului liberal-național d'a mai guverna, după ce țara fusese frămentată așa de tare de luptele înverșunate contra colectivității, tre­buia să ajungem la liniște, la stabi­litate, ca să putem munci serios pentru mulțumirea intereselor pu­blice rămase in suferință. Personalitățile izolate, «falanga ne­conservatoare» nu putea să asigure țarei aceste condițiuni și de aceea nici n a fost chemată la guvern. Numai un guvern rezemat pe un partid era cu putință, și afară de liberalii-naționali nu era, cum nu este nici astăzi, alt partid în țară de­cât partidul conservator. Pentru aceasta nu făgăduim câ­tuși de puțin meritele «falangei ne­conservatoare» in vremea opoziției unite. Toate personalitățile, ale căror nume le înșiră Lupta, au­ fost ac­tivi colaboratori la opera de răstur­nare a colectivității. Unii, ca d. Panu de pildă, și-au și găsit răs­plata, făcându-și un loc ușor pe arena noastră politică. N’avem însă pentru ce să le fim recunoscători, ca partid, acestor per­sonalități. Luptând contra colecti­­vitaței, ele si-au­ făcut datoria și pentru aceasta țara le-a fost recu­noscătoare. Ce vor mai mult ? Și ce li se poate da mai mult ? --------------------------------------------­ TELEGRAME Ceartă între socialiști Berlin, 21 Septembre. Elî s’a ținut o întrunire electorală a so­cialiștilor; un discurs al d-lui Singer a oca­zionat o mare învălmășală între fracționiștî și independenți. Poliția a făcut să se deșarte sala și a împrăștiat pe aceia cari au făcut zgomot. Francezi și Belgiani Lens, 21 September;. Trei delegați belgiani au sosit aci ca să confereze cu deputații d­uiî Lamendin și Bas­y și de a pune capăt conflictului dintre minerii belgiani și francezi. Ei au refigiat după anchetă și în înțelegere cu delegații francezi un manifest al minerilor celor două națiuni, înd­emnându­-i la unire și la conce­siuni reciproce; manifestul zice că conflictul trebue să se impute companiilor minere. Finanțe portugheze Paris, 21 Septembre. Față cu deciziilea comitetelor german, englez și olandez de a autoriza pe posesorii de rentă portugheză de a încasa a 3-a parte a cuponului sub rezerva drepturilor lor a­­supra celor­lalte două treimi, comitetul fran­cez a hotărît să se acorde o autorizație a­­naloagă posesorilor francezi. Totuși această deciziune nu se va aplica de­cât dacă Por­tugalia autorizează, înaintea scadenței viito­rului cupon, pe bancherii însărcinați cu ser­viciul datoriei portugheze în Francia de a constata rezervele interesaților efectuând plă­țile. ■TBâîipl Agitațiunea in contra concentrări­lor ce presa colectivistă a făcut în­­tr'un scop de opoziție bine vadit, spre a beneficia politicește de eventuali­tatea unei calamități publice posi­bile, s’a întins incet și în o parte din presa conservatoare, care de­sigur nu are aceleași motive ca presa colec­ti­­vistă să susție că chemarea contin­gentelor sub drapel constituie o pri­mejdie. Negreșit că un ziar va găsi mai mulți cetitori când vorbește în dorința ce­lor pe cari chemările la concentrare ii deranjează și cari găsesc un pre­text ce poate părea întemeiat spre a fi dis­­cutată de chemarea la care sunt supuși prin lege. Dacă socotim că pe lângă cei 30.000 rezerviști și concediați chemați sub drapel sunt de fie­care cel puțin trei persoane: tată, mamă, soție, copil, cari sunt interesați în chestie, ajungem la cifra de 120.000 de inși cari aplaudă la excitațiunile ce îi împing a privi cu rea voință îndeplinirea îndatori­rilor lor. Ziarul București, al cărui director lipsește, într’un articol intitulat l­es­­c<>­a centrările intră și densul in rân­durile celor cari excită la nemulțu­mire in contra guvernului și în spe­cial în contra d-lui ministru de răz­­boiu, din cauza chemărilor ce s’au făcut. Ceea ce ne miră însă cu deose­bire sunt alegațiunile cu totul inexacte ce autorul acestui articol dă asupra stărei sănătăței trupelor din țară și în special asupra celor concentrate la Cotroceni. Lucru de necrezut. Numitul ziar afirmă că oamenii la Cotroceni beau apă din bălți și mocirle și că cerșesc cu paharul apă curată la Azilul «Elena Doamnă». Adevărul este că de 30 de ani de când campează trupe la Cotroceni, n’au băut nici o dată apă din mocirle; ea s’a cărat tot­d’a­una cu sacale din Dâmbovița. In anul trecut Insa actua­lul ministru de războiu a făc­ut instala­­tiunea cu conducte de apă filtrată in tot lungul frontului de bandiera a taberei, așa în­cât ar fi mai posibil ca locui­torii Asilului «Elena Doamna» să fie acum să cerșească apă cu paharul de la trupe, de­cât trupele de la Asii. Putem lesne să ne închipuim cât de inexact este tabloul făcut de nu­mitul ziar despre modul de îmbră­căminte al rezerviștilor, care, zice densul, este într’o” stare de plâns. Este cu totul ciudat a crede că exis­tând h­olera la vecini, îmbrăcămintea armatei, care a figurat în magazii și care a îmbrăcat oamenii în concen­trarea din toamna precedentă, în acea de astă primă­vară, a căzut de­odată într’o stare de degradare, de­sigur distrusă de frica ce a căpătat poate de h­oleră. Noi știm din contră că de când con­servatorii au venit in capul afaceri­­­lor s’au votat la milioane pentru a Îmbrăca armata, că aceste milioane se cheltuesc cu multă îngrijire; știm că de când d. ministru de războiu a desființat monopol­ul fabrice! Alcaz a realizat o economie în bani de peste un milion, care se traduce într-un spor de îmbrăcăminte pentru trupe. Suntem dar în drept a ne întreba cum ziarul București a putut intra de o dată in placul ziarelor colectiviste și a face asemenea afirmări. Cunoaștem foarte bine exagerațiu­­nile de temeri ce a produs amenin­țarea h­olerei și am dori să vedem publicate oficial situațiunile de rezer­viștii bolnavi sosiți la regimente și cari au găsit în această chemare lea­cul la boli, de care sufereau la că­­mi­nurile lor fără a putea avea nici o îngrijire. Ast­fel suntem informați că de la regimentul de Dorohoi s’a telegrafiat că sunt 177 cazuri de dizenterie. In realitate însă, după ultimele rapoarte, se constată că au venit din comune aproape 100 de oameni bolnavi de fe­bră tifoidă, febră palustră, sifilis și altele, și numai trei de disenterie. Toți acești bolnavi sunt acum bine instalați și căutați de doctorii militari și de­sigur că desconcentrarea oame­nilor sănătoși ce s’a făcut în acest regiment, după primele rapoarte alar­mante ale autorităților civile, ar fi putut să nu aibă loc fără nici un in­convenient. Ziarul București îndeamnă pe d. mi­nistru de rezbel a asculta ceea ce se zice despre concentrări în colibe, ca­fenele și birturi. Negreșit că această plimbare spre a-și forma o ideie des­pre modul de a-și împlini datoriile ar putea să o facă în fie­care an la epoca recrutării când are a rezolva atâtea cereri de scutire de serviciu, câți militari se cheamă sub drapel, ar putea-o încă recomanda d lui mi­nistru de finanțe spre a se convinge cât de supărătoare este strângerea im­pozitelor, ar putea în fine sfătui ase­menea plimbări tuturor celor cari sunt chemați a aplica legile ce țara și-a dat pentru asigurarea existenței sale morale și materiale. Criza din Grecia Situația încordată. — încrederea în d. Tricopis slăbită. — Anarh­ie în țară — Un tablou al situației financiare — Adversari fără scrupuluri. — Atacuri tri­viale. — Desnădăjduire. O nouă criză pare a se pregăti în Grecia. D. Tricupis, care abia sunt câte­va săptămâni de când dispunea de o mare majoritate ,și căruia prie­tenii săi îi ziceau «Soter»­­.Mântui­torul­ Elenismului, e aproape să se împedice și el de bolovanul crizei ÍBSW VINERI, 11/23 SEPTEMBRE 1892 financiare, ca și predecesorul seu Delianis. Nu mai sunt in Atena de­cât două ziare care țin cu ministrul prezident, și la Atena, unde nu e mult de­când domina iluzia că d. Tricopis avea să restabilească ordinea financiară peste noapte, acum nu se mai vorbește de­cât despre eventualitatea căderii ca­binetului și despre probabilitatea succesiune!"! Pe lângă încurcăturile financiare se mai alătură și faptul relevat de A­­cropolis, o gazetă devotată d-lui Tr­­cupis, că nesiguranța în țara Elini­lor de mult n’a mai fost atât de mare ca tocmai acum. Tâlhăriile și hoțiile, răpirile și incendierile sunt la ordinea zilei și se numără, tot după Acropolis, câte o sută și mai bine de omoruri pe lună. In ce privește chestiunea, cine va fi succesorul d-lui Tricupis domnește o mare divergință de opinii. Delia­nis stă de o parte de când a căzut și Costantopulos e un general fără sol­dați. Ast­fel ar mai rămânea numai Rhallis, șeful așa numitei partide a centrului, care însă are prea puțină influență în țară. In ast­fel de împrejurări, scăparea se așteaptă iarăși numai de la rege, care se va întoarce in curănd la A­­tena. * * * Iată, de alt­fel, pentru mai buna lămurire a deplorabilei situații finan­ciare grecești, ce se­­ scrie in această privință din Atena ziarului vienez Neue freie Presse: «încurcăturile financiare ale sta­tului s’au amânat, ce e drept, pentru câte­va luni. Procentele pe Octombrie în sumă de 3.100.000 de franci s-au plătit la Londra, dar deja Grecia nu mai poate face aceste plăți din pro­­priele ei mijloace. Plătește procentele cu bani împrumutați, pentru cari ia­răși trebuie să se plătească procente. «In zadar își încordează primul mi­nistru toată însemnata-i inteligență pentru a realiza tot mai multe eco­nomii ; ast­fel, după ce a regulat din nou îndatoririle față de Societatea li­niei ferate Larissa, a desfăcut acum raporturile cu Agenția Havas care primea 30.000 de franci subvenție a­­nuală și lă a gazetelor grecești grija d’a-și procura știrile telegrafice. «Două înțelepte economii ar fi de­­ajuns pentru a îndrepta starea unui Stat bolnav deja constituționalicește de boala falimentului; atunci Tricopis ar fi cu desăvârșire omul situațiunii. «Dar meșteșugul d’a face aur din nimic nu-l cunoaște nici el. Capabil de a conduce, un caz de lipsă, un Stat cu mult mai mare de­cât unul cu 2 milioane de locuitori, ei își uzează puterile în o luptă imposibilă și afară de aceasta împotriva unor contrari cari nu pot să se mângâie de pier­derea puterii. «După ce d. Delianis a dat ultima lovitură finanțelor statului, acum face pe antecesorul și succesorul său Tri­cupis răspunzător de mina financi­ară; cu o crudă bucurie constată ga­zetele acestui patriot zilnic crescânda calamitate și se silesc a face situația și mai grea de­cât este deja. «Și acum, bancherii, cari au Îm­prumutat banii pentru plata procen­telor pe Octombre, sunt înjurați de gazetele delianiste, care de alt­fel sunt zilnic pline de cele mai triviale răutăți la adresa d-dlui Tr­cupis, cum e între altele și aceasta că primul ministru ar lăsa să arză noaptea lu­minările în minister, ca să facă pe lume să crează că ar lucra, pe când in realitate el ar dormi, — și altele de această forță. «Ceea ce este însă mai trist de­cât or­ce, e că se aude deja zicăndu­se că Grecia nu mai poate merge îna­inte așa și că ar avea nevoie de o ocupație străină măcar pentru vr’o zece ani. E înspăimântător a se auzi acest lucru din gura unor Greci chiar*. Eastern milion al d-lui Bengescu-Dabija. Noi nu ne-am dat osteneala a replica a­­nonimului din zi Indépendence roumaine, căci in materie de artă și de litera­tură nu facem personalități. Dar as­tăzi se prezintă o ocazie admirabilă care dovedește câtă dreptate am a­­vut. D. Bengescu-Dabija (unul din singurii autori dramatici după «l’In­­dépendance roumaine») a publicat în Revista nouă un articol care nu face de­cât a desvolta și a dovedi cu de­­amănuntul teza pe care noi o susți­nusem in privința teatrului național. Lucrarea d-lui Bengescu-Dabija este foarte bine alcătuită și de aceea re­­producem dintr’ănsa părțile cele mai însemnate : «Nimeni nu mai are curagiul să scrie pentru teatru, din pricina celor din teatru și iată de ce. Recunosc, că toți câți am îndrăznit în țara românească să ne apucăm de acest însemnat și atât de greu meș­teșug, să facem” piese de teatru, să compunem muzică originală, suntem mediocrități, mai puțin, dacă s’ar căuta bine, dar buni­ răi aceștia suntem și pe aceștia iar nu pe alții a voit și a ho­­tărît legea să ne ocrotească, cu drept cuvânt, țintind ca încet încet și cu tim­pul să poată și această țară să aibă, ca alte popoare luminate, literatura sa dramatică și muzica sa națională tot ast­fel pregătite, căci, negreșit, a­­cest rezultat nu se putea atinge de­cât ocrotind, ori­cum ar fi produsul creerului românesc, de reű, pentru a-i face binișor, de binișor pentru a ajunge bine. Ce se întâmplă însă de fapt? Nu ajunge că un biet pătimaș de asemenea boală teribilă să-și fră­mânte creerii, să și-i stoarcă până a se tâmpi, să-și consume tot timpul de muncă pentru unii și de odihnă pentru alții, ca să producă o scriere de teatru, o com­pozițiune româ­nească, trebue să fie osebit de aceasta, om cu noroc, sau să aibă sprij­ne puternice, ca să poată avea fericirea să i se admită lucrarea la teatru, nu este destul atât trebue, ceea ce este și mai greu, să capete favoarea ac­torilor și chiar a amploiaților de la teatru ca să bine-voiască a-i juca piesa; și aci trebue notat că, din împrejurări de tot soi­ul, chiar când a trecut cu bine piesa prin toate purgatoriile, mai nici o­dată nu se poate face o distribuție de role cum trebue și fără profit pentru nimeni, dar în paguba tuturor: a teatrului, a societarilor și a norocosului au­tor, piesa se joacă de persoane cu totul nepotrivite cu rolurile ce înfă­țișează, în­cât căderea pe vecie e a­­sigurată mai din nainte. Dacă insă bietul autoraș e un lip­sit de noroc, ori are drept sprijin numai până și creerii săi, apoi șoa­recii au parte de munca sa. Câte piese, chiar admise de toate instan­țele, nu zac în dulapurile teatrului și n’au vezut nici­o­dată rampa? De cele neadmise să nu mai vor­bim . O sută de piese străine, foarte proaste și ele, toate secaturile din lume, mai bune de­cât una singură, de același fel, a unui scriitoraș Ro­mân. Apoi cum o să poată propăși limba și literatura dramatică națio­nală în asemenea condiții ? Cum s’ar fi putut auzi vr’o dată ce ardașul un­guresc prefăcut in sublime rapsodii, dacă nu păstrând cu ori­ce preț ce era național ? Pricina este lesne de înțeles, cu toate acestea s’o așternem aci. Mai intern, dacă se vor juca piesele ce­lor de afară, cum o să mai poată cei din teatru să-și creas­ă veniturile ? Ș’apoi unde pui numele de traducător sau localizator pe afiș? In sfârșit co­mitetul cum­ să se mai pronunța asupra val­orei unei scrieri făcute de un actor, sau amploiat, când actorii și amploiații o găsesc bună și garantez de reușită? Deo­sbirea de cele ce se petreceau înainte de lege și ceea ce se petrece acuma, este că acum râul a ajuns și mai greu de învins; înainte scria nu­mai actorul director și cei­la­i ai săi tot pentru el, acum nu­mai e unul care scrie, toți scriu fie­care pentru sine, toți în teatru nu se mai ocupă de treaba lor, nici artistul de arta sa, nici funcționarul de treaba pentru care e plătit; toți traduc, prelucrează, localizează, ba chiar prescriu ce au făcut alții și ajung de înșiși cred că ei au produs acele lucrări, toate a­­ceste cum dă D-zeu și în jicnirea bu­nului simț, dar toți făcând ast­fel, (negreșit fără sâ-șî dea seamă, fără conștiință), ucid putința desvoltărea literaturei dramatice, duc limba la perie și sunetele desmerdatoare ale doinelor la vecinica pomenire. M­CI ÍJI­A* Acum două luni am publicat un studiu asupra instituțiunilor noastre de artă în care ne-am ocupat și de teatru. Intre altele­ am relevat mai ales decăderea literaturei noastre dra­matice și am indicat cauzele acestei decăderi. Un confrate s’a crezut da­tor a ne răspunde luând apărarea di­recțiunei, pe care noi nici nu o ata­casem și a susținut că n’avem opere dramatice, afară de vr’o două piese în versuri ale lui Alexandri și Pyg­

Next