Timpul, septembrie 1892 (nr. 192-215)
1892-09-11 / nr. 200
ANUL AL PATRUSPREZECELEA.No. 200 ""■—•ff EDIȚIA DOUA ^ -------------•............................................... RETROSPECTIVE După atârea și atâtea frământări prin care a trebuit să trecem până la lichidarea definitivă a opoziției Imite, după atâtea polemici urmate asupra legitimităței venitea conservatorilor la putere, socoteam că acest lung proces e închis pentru totdeauna și că nu vom mai avea să revenim asupra lui. Și, în adevăr, la ce bun să mai discutăm ce a fost opoziția unită, care a fost rolul ei și alte chestiuni de soiul acesta ? Pentru o cercetare rece, pentru o analiză istorică, suntem încă prea aproape de evenimente; pentru o discuție ușoară, cum se poate face in ziare, munca e zadarnică și nu poate duce la nici un rezultat. Totuși suntem siliți să revenim asupra acestor chestiuni, împinși de încercarea unor confrați de a acredita pe lângă opinia publică versiuni cu desăvârșire eronate. Am relevat mai deunăzi afirmațiunea ziarului Lupta că «toată lumea se aștepta că vor veni la putere liberalii-democrați, după căderea colectiviștilor, iar nici decum conservatorii». Am spus a unei — lucru pe care îl înțelege toată lumea și pe care îl înțeleseseră până și colectiviștii — că după guvernul Ion Brătianu nu putea să vie decât un guvern conservator, căci în opoziția unită, afară de grupul de ocazie al liberalilor disidenți și de câteva personalități izolate, nu era decât un singur partid constituit, un singur partid cu trecut în țară și cunoscut în străinătate, anume partidul conservator. Drept răspuns, confratele se preface că se miră de «nemăsurata ingratitudine a conservatorilor», cari datoresc venirea lor la putere «agitațiunilor falangei neconservatoare compusă din Dumitru Brătianu, Mihail Cogălniceanu, Gheorghe Vernescu, Nicolae Blaremberg, Gheorghe Mârzescu, Petre Grădișteanu, N. Elena, Const. Boerescu, G. Panu, etc. etc.». Nu voim să șicanăm pe confrați și să-î întrebăm de ce această «falangă neconservatoare» n’a obținut majoritatea în alegeri după disolvarea Camerelor colectiviste. Dar suntem în drept să întrebăm și organul democrat-radical are datoria să răspundă: — Oamenii ale căror nume leam înșirat mai sus formau ei un partid, aveau ei aceleași vederi asupra chestiunilor de guvernământ, puteau ei să se înțeleagă toți la un loc asupra vreunei soluțiuni? Cu alte cuvinte, puteai ei forma un guvern? Nimeni nu poate sta un moment la îndoială ca să răspundă că nu. Acești oameni puteai lucra împreună la răsturnarea guvernului liberal-național, pe care toți îl lirau, dar niciodată și nici măcar pentru douăzeci și patru de ceasuri ei n’ar fi putut alcătui un guvern. Dovadă că, chiar acum, ei sunt împărțiți. Unii au reintrat în partidul național-liberal, din care fugiseră pentru diferite motive din care multe de ordin personal. Alții, ca d-nii Panu, Blaremberg, Vernescu, Boerescu, stau și astăzi izolați. Putea Maiestatea Sa Regele să încredințeze guvernul unor asemeni oameni, cari n’aveai comun între ei decât ura momentană contra colectivităței ? Putea țara să acorde încredere unui guvern compus din ei? Neapărat că nu. După ce mașina Statului fusese atâta timp ținută în loc de neputința partidului liberal-național d'a mai guverna, după ce țara fusese frămentată așa de tare de luptele înverșunate contra colectivității, trebuia să ajungem la liniște, la stabilitate, ca să putem munci serios pentru mulțumirea intereselor publice rămase in suferință. Personalitățile izolate, «falanga neconservatoare» nu putea să asigure țarei aceste condițiuni și de aceea nici n a fost chemată la guvern. Numai un guvern rezemat pe un partid era cu putință, și afară de liberalii-naționali nu era, cum nu este nici astăzi, alt partid în țară decât partidul conservator. Pentru aceasta nu făgăduim câtuși de puțin meritele «falangei neconservatoare» in vremea opoziției unite. Toate personalitățile, ale căror nume le înșiră Lupta, au fost activi colaboratori la opera de răsturnare a colectivității. Unii, ca d. Panu de pildă, și-au și găsit răsplata, făcându-și un loc ușor pe arena noastră politică. N’avem însă pentru ce să le fim recunoscători, ca partid, acestor personalități. Luptând contra colectivitaței, ele si-au făcut datoria și pentru aceasta țara le-a fost recunoscătoare. Ce vor mai mult ? Și ce li se poate da mai mult ? -------------------------------------------- TELEGRAME Ceartă între socialiști Berlin, 21 Septembre. Elî s’a ținut o întrunire electorală a socialiștilor; un discurs al d-lui Singer a ocazionat o mare învălmășală între fracționiștî și independenți. Poliția a făcut să se deșarte sala și a împrăștiat pe aceia cari au făcut zgomot. Francezi și Belgiani Lens, 21 September;. Trei delegați belgiani au sosit aci ca să confereze cu deputații duiî Lamendin și Basy și de a pune capăt conflictului dintre minerii belgiani și francezi. Ei au refigiat după anchetă și în înțelegere cu delegații francezi un manifest al minerilor celor două națiuni, îndemnându-i la unire și la concesiuni reciproce; manifestul zice că conflictul trebue să se impute companiilor minere. Finanțe portugheze Paris, 21 Septembre. Față cu deciziilea comitetelor german, englez și olandez de a autoriza pe posesorii de rentă portugheză de a încasa a 3-a parte a cuponului sub rezerva drepturilor lor asupra celorlalte două treimi, comitetul francez a hotărît să se acorde o autorizație analoagă posesorilor francezi. Totuși această deciziune nu se va aplica decât dacă Portugalia autorizează, înaintea scadenței viitorului cupon, pe bancherii însărcinați cu serviciul datoriei portugheze în Francia de a constata rezervele interesaților efectuând plățile. ■TBâîipl Agitațiunea in contra concentrărilor ce presa colectivistă a făcut într'un scop de opoziție bine vadit, spre a beneficia politicește de eventualitatea unei calamități publice posibile, s’a întins incet și în o parte din presa conservatoare, care desigur nu are aceleași motive ca presa colectivistă să susție că chemarea contingentelor sub drapel constituie o primejdie. Negreșit că un ziar va găsi mai mulți cetitori când vorbește în dorința celor pe cari chemările la concentrare ii deranjează și cari găsesc un pretext ce poate părea întemeiat spre a fi discutată de chemarea la care sunt supuși prin lege. Dacă socotim că pe lângă cei 30.000 rezerviști și concediați chemați sub drapel sunt de fiecare cel puțin trei persoane: tată, mamă, soție, copil, cari sunt interesați în chestie, ajungem la cifra de 120.000 de inși cari aplaudă la excitațiunile ce îi împing a privi cu rea voință îndeplinirea îndatoririlor lor. Ziarul București, al cărui director lipsește, într’un articol intitulat lesc<>a centrările intră și densul in rândurile celor cari excită la nemulțumire in contra guvernului și în special în contra d-lui ministru de războiu, din cauza chemărilor ce s’au făcut. Ceea ce ne miră însă cu deosebire sunt alegațiunile cu totul inexacte ce autorul acestui articol dă asupra stărei sănătăței trupelor din țară și în special asupra celor concentrate la Cotroceni. Lucru de necrezut. Numitul ziar afirmă că oamenii la Cotroceni beau apă din bălți și mocirle și că cerșesc cu paharul apă curată la Azilul «Elena Doamnă». Adevărul este că de 30 de ani de când campează trupe la Cotroceni, n’au băut nici o dată apă din mocirle; ea s’a cărat totd’auna cu sacale din Dâmbovița. In anul trecut Insa actualul ministru de războiu a făcut instalatiunea cu conducte de apă filtrată in tot lungul frontului de bandiera a taberei, așa încât ar fi mai posibil ca locuitorii Asilului «Elena Doamna» să fie acum să cerșească apă cu paharul de la trupe, decât trupele de la Asii. Putem lesne să ne închipuim cât de inexact este tabloul făcut de numitul ziar despre modul de îmbrăcăminte al rezerviștilor, care, zice densul, este într’o” stare de plâns. Este cu totul ciudat a crede că existând holera la vecini, îmbrăcămintea armatei, care a figurat în magazii și care a îmbrăcat oamenii în concentrarea din toamna precedentă, în acea de astă primăvară, a căzut deodată într’o stare de degradare, desigur distrusă de frica ce a căpătat poate de holeră. Noi știm din contră că de când conservatorii au venit in capul afacerilor s’au votat la milioane pentru a Îmbrăca armata, că aceste milioane se cheltuesc cu multă îngrijire; știm că de când d. ministru de războiu a desființat monopolul fabrice! Alcaz a realizat o economie în bani de peste un milion, care se traduce într-un spor de îmbrăcăminte pentru trupe. Suntem dar în drept a ne întreba cum ziarul București a putut intra de o dată in placul ziarelor colectiviste și a face asemenea afirmări. Cunoaștem foarte bine exagerațiunile de temeri ce a produs amenințarea holerei și am dori să vedem publicate oficial situațiunile de rezerviștii bolnavi sosiți la regimente și cari au găsit în această chemare leacul la boli, de care sufereau la căminurile lor fără a putea avea nici o îngrijire. Astfel suntem informați că de la regimentul de Dorohoi s’a telegrafiat că sunt 177 cazuri de dizenterie. In realitate însă, după ultimele rapoarte, se constată că au venit din comune aproape 100 de oameni bolnavi de febră tifoidă, febră palustră, sifilis și altele, și numai trei de disenterie. Toți acești bolnavi sunt acum bine instalați și căutați de doctorii militari și desigur că desconcentrarea oamenilor sănătoși ce s’a făcut în acest regiment, după primele rapoarte alarmante ale autorităților civile, ar fi putut să nu aibă loc fără nici un inconvenient. Ziarul București îndeamnă pe d. ministru de rezbel a asculta ceea ce se zice despre concentrări în colibe, cafenele și birturi. Negreșit că această plimbare spre a-și forma o ideie despre modul de a-și împlini datoriile ar putea să o facă în fiecare an la epoca recrutării când are a rezolva atâtea cereri de scutire de serviciu, câți militari se cheamă sub drapel, ar putea-o încă recomanda d lui ministru de finanțe spre a se convinge cât de supărătoare este strângerea impozitelor, ar putea în fine sfătui asemenea plimbări tuturor celor cari sunt chemați a aplica legile ce țara și-a dat pentru asigurarea existenței sale morale și materiale. Criza din Grecia Situația încordată. — încrederea în d. Tricopis slăbită. — Anarhie în țară — Un tablou al situației financiare — Adversari fără scrupuluri. — Atacuri triviale. — Desnădăjduire. O nouă criză pare a se pregăti în Grecia. D. Tricupis, care abia sunt câteva săptămâni de când dispunea de o mare majoritate ,și căruia prietenii săi îi ziceau «Soter».Mântuitorul Elenismului, e aproape să se împedice și el de bolovanul crizei ÍBSW VINERI, 11/23 SEPTEMBRE 1892 financiare, ca și predecesorul seu Delianis. Nu mai sunt in Atena decât două ziare care țin cu ministrul prezident, și la Atena, unde nu e mult decând domina iluzia că d. Tricopis avea să restabilească ordinea financiară peste noapte, acum nu se mai vorbește decât despre eventualitatea căderii cabinetului și despre probabilitatea succesiune!"! Pe lângă încurcăturile financiare se mai alătură și faptul relevat de Acropolis, o gazetă devotată d-lui Trcupis, că nesiguranța în țara Elinilor de mult n’a mai fost atât de mare ca tocmai acum. Tâlhăriile și hoțiile, răpirile și incendierile sunt la ordinea zilei și se numără, tot după Acropolis, câte o sută și mai bine de omoruri pe lună. In ce privește chestiunea, cine va fi succesorul d-lui Tricupis domnește o mare divergință de opinii. Delianis stă de o parte de când a căzut și Costantopulos e un general fără soldați. Astfel ar mai rămânea numai Rhallis, șeful așa numitei partide a centrului, care însă are prea puțină influență în țară. In astfel de împrejurări, scăparea se așteaptă iarăși numai de la rege, care se va întoarce in curănd la Atena. * * * Iată, de altfel, pentru mai buna lămurire a deplorabilei situații financiare grecești, ce se scrie in această privință din Atena ziarului vienez Neue freie Presse: «încurcăturile financiare ale statului s’au amânat, ce e drept, pentru câteva luni. Procentele pe Octombrie în sumă de 3.100.000 de franci s-au plătit la Londra, dar deja Grecia nu mai poate face aceste plăți din propriele ei mijloace. Plătește procentele cu bani împrumutați, pentru cari iarăși trebuie să se plătească procente. «In zadar își încordează primul ministru toată însemnata-i inteligență pentru a realiza tot mai multe economii ; astfel, după ce a regulat din nou îndatoririle față de Societatea liniei ferate Larissa, a desfăcut acum raporturile cu Agenția Havas care primea 30.000 de franci subvenție anuală și lă a gazetelor grecești grija d’a-și procura știrile telegrafice. «Două înțelepte economii ar fi deajuns pentru a îndrepta starea unui Stat bolnav deja constituționalicește de boala falimentului; atunci Tricopis ar fi cu desăvârșire omul situațiunii. «Dar meșteșugul d’a face aur din nimic nu-l cunoaște nici el. Capabil de a conduce, un caz de lipsă, un Stat cu mult mai mare decât unul cu 2 milioane de locuitori, ei își uzează puterile în o luptă imposibilă și afară de aceasta împotriva unor contrari cari nu pot să se mângâie de pierderea puterii. «După ce d. Delianis a dat ultima lovitură finanțelor statului, acum face pe antecesorul și succesorul său Tricupis răspunzător de mina financiară; cu o crudă bucurie constată gazetele acestui patriot zilnic crescânda calamitate și se silesc a face situația și mai grea decât este deja. «Și acum, bancherii, cari au Împrumutat banii pentru plata procentelor pe Octombre, sunt înjurați de gazetele delianiste, care de altfel sunt zilnic pline de cele mai triviale răutăți la adresa d-dlui Trcupis, cum e între altele și aceasta că primul ministru ar lăsa să arză noaptea luminările în minister, ca să facă pe lume să crează că ar lucra, pe când in realitate el ar dormi, — și altele de această forță. «Ceea ce este însă mai trist decât orce, e că se aude deja zicănduse că Grecia nu mai poate merge înainte așa și că ar avea nevoie de o ocupație străină măcar pentru vr’o zece ani. E înspăimântător a se auzi acest lucru din gura unor Greci chiar*. Eastern milion al d-lui Bengescu-Dabija. Noi nu ne-am dat osteneala a replica anonimului din zi Indépendence roumaine, căci in materie de artă și de literatură nu facem personalități. Dar astăzi se prezintă o ocazie admirabilă care dovedește câtă dreptate am avut. D. Bengescu-Dabija (unul din singurii autori dramatici după «l’Indépendance roumaine») a publicat în Revista nouă un articol care nu face decât a desvolta și a dovedi cu deamănuntul teza pe care noi o susținusem in privința teatrului național. Lucrarea d-lui Bengescu-Dabija este foarte bine alcătuită și de aceea reproducem dintr’ănsa părțile cele mai însemnate : «Nimeni nu mai are curagiul să scrie pentru teatru, din pricina celor din teatru și iată de ce. Recunosc, că toți câți am îndrăznit în țara românească să ne apucăm de acest însemnat și atât de greu meșteșug, să facem” piese de teatru, să compunem muzică originală, suntem mediocrități, mai puțin, dacă s’ar căuta bine, dar buni răi aceștia suntem și pe aceștia iar nu pe alții a voit și a hotărît legea să ne ocrotească, cu drept cuvânt, țintind ca încet încet și cu timpul să poată și această țară să aibă, ca alte popoare luminate, literatura sa dramatică și muzica sa națională tot astfel pregătite, căci, negreșit, acest rezultat nu se putea atinge decât ocrotind, oricum ar fi produsul creerului românesc, de reű, pentru a-i face binișor, de binișor pentru a ajunge bine. Ce se întâmplă însă de fapt? Nu ajunge că un biet pătimaș de asemenea boală teribilă să-și frământe creerii, să și-i stoarcă până a se tâmpi, să-și consume tot timpul de muncă pentru unii și de odihnă pentru alții, ca să producă o scriere de teatru, o compozițiune românească, trebue să fie osebit de aceasta, om cu noroc, sau să aibă sprijne puternice, ca să poată avea fericirea să i se admită lucrarea la teatru, nu este destul atât trebue, ceea ce este și mai greu, să capete favoarea actorilor și chiar a amploiaților de la teatru ca să bine-voiască a-i juca piesa; și aci trebue notat că, din împrejurări de tot soiul, chiar când a trecut cu bine piesa prin toate purgatoriile, mai nici odată nu se poate face o distribuție de role cum trebue și fără profit pentru nimeni, dar în paguba tuturor: a teatrului, a societarilor și a norocosului autor, piesa se joacă de persoane cu totul nepotrivite cu rolurile ce înfățișează, încât căderea pe vecie e asigurată mai din nainte. Dacă insă bietul autoraș e un lipsit de noroc, ori are drept sprijin numai până și creerii săi, apoi șoarecii au parte de munca sa. Câte piese, chiar admise de toate instanțele, nu zac în dulapurile teatrului și n’au vezut niciodată rampa? De cele neadmise să nu mai vorbim . O sută de piese străine, foarte proaste și ele, toate secaturile din lume, mai bune decât una singură, de același fel, a unui scriitoraș Român. Apoi cum o să poată propăși limba și literatura dramatică națională în asemenea condiții ? Cum s’ar fi putut auzi vr’o dată ce ardașul unguresc prefăcut in sublime rapsodii, dacă nu păstrând cu orice preț ce era național ? Pricina este lesne de înțeles, cu toate acestea s’o așternem aci. Mai intern, dacă se vor juca piesele celor de afară, cum o să mai poată cei din teatru să-și creasă veniturile ? Ș’apoi unde pui numele de traducător sau localizator pe afiș? In sfârșit comitetul cum să se mai pronunța asupra valorei unei scrieri făcute de un actor, sau amploiat, când actorii și amploiații o găsesc bună și garantez de reușită? Deosbirea de cele ce se petreceau înainte de lege și ceea ce se petrece acuma, este că acum râul a ajuns și mai greu de învins; înainte scria numai actorul director și ceilai ai săi tot pentru el, acum numai e unul care scrie, toți scriu fiecare pentru sine, toți în teatru nu se mai ocupă de treaba lor, nici artistul de arta sa, nici funcționarul de treaba pentru care e plătit; toți traduc, prelucrează, localizează, ba chiar prescriu ce au făcut alții și ajung de înșiși cred că ei au produs acele lucrări, toate aceste cum dă D-zeu și în jicnirea bunului simț, dar toți făcând astfel, (negreșit fără sâ-șî dea seamă, fără conștiință), ucid putința desvoltărea literaturei dramatice, duc limba la perie și sunetele desmerdatoare ale doinelor la vecinica pomenire. MCI ÍJIA* Acum două luni am publicat un studiu asupra instituțiunilor noastre de artă în care ne-am ocupat și de teatru. Intre altele am relevat mai ales decăderea literaturei noastre dramatice și am indicat cauzele acestei decăderi. Un confrate s’a crezut dator a ne răspunde luând apărarea direcțiunei, pe care noi nici nu o atacasem și a susținut că n’avem opere dramatice, afară de vr’o două piese în versuri ale lui Alexandri și Pyg