Transilvania, 1920 (Anul 51, nr. 1-12)
1920-08-01 / nr. 4
transilvanian. LI. August 1920. Nr. 4. Din lirica antică. I. Valerius Aedituus. Poet roman, anterior lui Cicero, care-i va fi înţeles printre imitatorii exandrinilor, cantores Euphorionis, atacaţi de el (Tusculanae, III, 19) ca spreţuitori ai adevăratei poezii. »Epigrama« se găseşte în Gellius, Noctestrine, XIX, 9. Ce e nevoie să porţi, Phileros, făclia ’nainte? Mergem aşa: destul luce văpaia din piept. N’o poate stânge pe-aceia nici vajnica vântului silă, Nici dalba ploaie, din cer când ar cădea pe pământ. Focul acesta, aprins de Venus, ea singură-l poate Stinge, şi-afară de ea, nimene nu l’ar putea. IL C. Val. Catullus. Cel mai mare liric roman, contemporan cu Cicero, căruia-i adresează ironic poate, sigur graţios, un compliment (XLIX). — In ciuda obscenităţilor e o pătează, opera sa se impune prin adevărul inspiraţiei şi duioşia simţiii. — O splendidă ediţie ilustrată a dat Owen. Al lui Englez, Ellis, i se dat peşte cel mai bun comentariu, — comentariul francez al lui Benoist şi Thomas find învechit, iar acel german al lui G. Friedrich, unilateral. Cea mai reuşită traducere ni se pare a fi aceea, italiană, al lui Bocci, superioară artistic traducerii lui Eugene Rostand din ediţia franceză citată. — Un minunat »medallion« al lui Cattul, la Gereke-Norden, I. 1. Către Lesbia (V). Să trăim vieaţa, dragă Lesbia, şi să iubim. Clevetirile de babe acre să despreţuim. Soarele ce-apune astăzi, mâne, iar o să revină. Noi, când ni-a apus odată mica zare de lumină, • Adormim, pierduţi în noaptea fără capăt, pe vecie.