Transilvania, 2009 (Anul 115, nr. 1-12)

2009-01-01 / nr. 1

privinţa necesităţii de a transfera pe frontul românesc 40.000 de legionari cehi şi slovaci din Kiev şi Odesa, idee respinsă de către Masaryk în timpul vizitei lui la Iaşi, menţionate mai sus, ca fiind neviabilă4. Stefánik, a cărui misiune militară a durat din 28 octombrie 1916 până în 3 ianuarie 1917, urma să revină, din aceste considerente, la Iaşi spre sfârşitul lunii februarie 1918. Din cauza prelungirii şederii sale în Italia, a inactualităţii ideii respective cât şi datorită plecării sale în S.U.A., imposibil de amânat, deplasarea la Iaşi a fost anulată5. Iniţial, Regele României se opusese înfiinţării legiunilor pe teritoriul României, în virtutea cunoscutei filozofii dinastice, de vreme ce ostaşii au jurat credinţă unui monarh, n-o mai pot jura şi altuia. Pe de altă parte, presiunea exercitată de cei mai ifluenţi politicieni francofili din perioada respectivă, T. Ionescu şi I. C. Brătianu, precum şi situaţia defavorabilă a unităţilor române au dus la o considerabilă modificare a poziţiei monarhului, de altfel uşor influenţabil, astfel încât deşi nu era de acord cu înfiinţarea regiunilor pe teritoriul României, şi-ar fi dat acordul la transferarea lor pe teritoriul României. Misiunea lui Stefánik în Rusia, respectiv în România, a constituit unul dintre elementele componente ale planului Ministerului de Externe al Franţei, vizând „utilizarea elementului ceh aflat în străinătate, mai ales în Rusia“6. Stefánik s-a identificat cu ideea aceasta, menţionând în propunerea de iniţiativă trimisă Statului-Major al armatei franceze „formarea armatei cehe independente din 50 până la 100 000 de bărbaţi, combatanţi pe frontul francez, nu cel rus...“7 Din aceste motive îl regăsim pe Stefánik la mijlocul lunii august 1916 în Rusia, în calitate de membru al Misiunii Militare Franceze, aflată sub comanda gen. M. Janin8. Care au fost motivele concrete ce l-au determinat pe Stefánik să plece din Mogilev şi să-şi lărgească misiunea şi asupra împrejurărilor periculoase şi complicate din România? Probabil, impulsul iniţial l-au constituit neînţelegerile cu reprezentanţii Consiliului Naţional Ceho-Slovac dev pe lângă comandamentul rus. Predecesorul lui Stefánik a fost ofiţerul parofil Jozef Diirich, deputat în parlamentul austriac şi vicepreşedinte al Consiliului Naţional Ceho-Slovac, care se afla în Rusia cu avizul Ministerului de Externe al Franţei încă din luna mai 19169. Acesta era „secondat“ de locotenenţii Stern (ulterior sub supravegherea poliţiei) şi Stefi. Activitatea şi comportamentul acestor trei persoane era privită cu ochi răi de către membrii vigilenţi ai Misiunii Militare Franceze. Gen.Janin face referiri mai amănunţite la aceste aspecte în telegrama destinată şefului Statului - Major al Armatei Franceze: „Trecutul lui Stefánik, demnitatea lui, credinţa în victorie şi integritatea morală ale acestuia şi-au făcut aici efectul optim... la propunerea gen.Gurko i-a fost decernată Crucea Sf.Vladimir, clasa IV cu spadă... Pe de altă parte, nu sunt trecute sub tăcere temerile pricinuite de atitudinea altor trei (Diirich, Stefi, Stein - nota noastră), de modul jignitor de a se exprima - avându-şi originea, probabil, în calităţile excepţionale ale spiritului naţional ceh — de cheltuielile exagerate care depăşesc în mod suspect binecunoscutul cadru al veniturilor personale şi militare oficiale, de viaţa lor dezordonată şi legăturile suspecte cu persoane obscure.“10 Zuzana Stanova, în lucrarea menţionată, confirmă părerea vehiculată că Diirich, în mediul rusesc, acţiona în favoarea făuririi principatului ceh cu uniune personală cu ţaratul rus". Cel de-al doilea motiv, care l-a convins pe Stefanik de justeţea plecării sale în România, îl constituie faptul că şeful statului major rus şi-a dat verbal avizul oficial privind evacuarea ostaşilor recrutaţi în România cu destinaţia Franţa. Este vorba, de bună seamă, despre soldaţii cehi şi slovaci, dar partea franceză era interesată prioritar de alsacienii şi lotaringienii din armata germană luaţi prizonieriîn România la începutul războiului12. In acest scop, Stefánik a început să formeze în Rusia comitete locale, care urmau să-i adune pe cei interesaţi de plecarea în Franţa. In privința Milan Rastislav Stefánik sursa: http://en.wikipedia.org/\viki/MiIan_Rastislav_Stefánik «< 48 h t t p : / / \v w \v .revistatransilvania.ro