Tribuna, septembrie 1884 (Anul 1, nr. 112-135)
1884-09-11 / nr. 119
Anul I Sibiiu, Marţi în 11/23 Septemvrie 1884 Nr. 119 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 luna 85 cr., 1/4 an 2 fl. 50 cr., 12 an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe luna mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/1 an 3 fl. 50 cr., 1/a an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: 10 an 10 fr., 1/2 an 20 fr., 1 an 40 fr.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un număr costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Sibiiu, 10 Septemvrie st. v. Alegerile de deputaţi pentru dieta Croaţiei au întărit posiţiunea Starcevicianilor şi au câştigat prin aceasta o importanţă generală. Majoritatea viitoarei diete are să fie, ce-i drept, tot guvernamentală, ea însă pare artificială. Deputaţii aleşi se împart în 4 grupuri: Starceviciani, „naţionali,“ „independenţi“ şi Sârbi. Uniţi cu „independenţii“, Starcevicianii au majoritatea faţă cu partidul „naţional“, şi numai unit cu Serbii, acest partid are majoritatea în dietă. Nu rămâne acum îndoială, că guvernul va sei să-şi asigureze voturile Sârbilor. Tocmai prin aceasta însă el îi va crea dietei o posiţiune insuportabilă faţă cu ţara. Voi sunteţi slugile Maghiarilor, cară noi servim causa croată! Aceasta e frasa, pe care Starcevicianii o aruncă mereu în faţa guvernamentalilor pentru ca astfel să angagieze pe poporul croat pentru sine. Faţă cu viitoarea dietă această frasă va ave chiar mai mult efect decât în trecut. Căci în această dietă nu majoritatea deputaţilor croaţi va hotărî, ci minoritatea lor unită cu Sârbii, iar această minoritate sînt oameni mai mult ori mai puţin impopulari, pe care Croaţii îi socotesc impuşi. Astfel ori şi ce hotărîre a dietei croate va fi primită de opiniunea publică a Croaţiei ca o impunere şi va întimpina o resistenţă hotărîtă, în dieta trecută purtarea Starcevicianilor a fost foarte îndrăzneaţă, fiindcă ei se soiau aprobaţi de opiniunea publică croată. Acum, la alegeri, au mai câştigat câteva colegii; aceasta îi va face şi mai îndrăzneţi. Ei vor merge însă pănă la extrem, când vor simţi, că întreaga Croaţie îi aprobă. Care sunt măsurile ce se pot lua contra acestei îndrăzneli? Se va schimba regulamentul dietei. Prea bine! — Dar cine va face această schimbare ? Majoritatea impusă, impopulară, urgisită. Nimic nu poate să le vie Starcevicianilor mai bine la socoteală decât schimbările făcute în asemenea condiţiuni contra lor, n’au decât să se opună, să facă gălăgie, să provoace pe adversarii lor la acte de violenţă, pentru ca să compromită guvernul şi să-l facă imposibil. Şi acesta e scopul lor. Guvernul, fie el ori şi care, dispune de întregul aparat al puterii publice şi poate, prin urmare, să dispună după placul său ori şi unde, şi să suprime ori şi ce mişcare opusă vederilor sale. Practica absolutistă ne-a încredinţat însă, căusând numai de puterea ce-i stă la disposiţiune, guvernul stîrnesce curente, pe care în cele din urmă nu le mai poate stăpâni. De aceea practica absolutistă a fost înlocuită cu cea constituţională, în practica constituţională guvernul nu dispune în virtutea puterii, ci în virtutea autorităţii, a trecerii, pe care o are, şi îndată ce i se presentă necesitatea de a recurge la putere, el devine imposibil şi mai curând ori mai târtiu trebue să se retragă. Guvernul Ungariei a perdut autoritatea în Croaţia. Disposiţiunile luate de el, fie ele chiar cele mai bune, întimpină resistenţă în Croaţia, anume pentru că el le-a luat. Deci el nu mai poate guverna în Croaţia. Dispunând de întregul aparat al puterii publice, D-l Coloman Tisza poate să-i ţie în frâu pe Croaţi; el însă în Croaţia nu mai poate să guverneze constituţional, pentru că ’şi-a perdut autoritatea, pentru că Croaţii nu mai primesc de bună voie nici chiar binele dela guvernul presidat de dînsul. Fără îndoială, dacă are autoritate în celelalte ţeri ale coroanei, de dragul Croaţilor D-l Tisza nu se va retrage. El nu are însă autoritatea. Cele ce se petrec în Croaţia sunt simptoame ale unei stări generale. Nu cercetăm ce vor fi simţind Germanii, Slovacii şi Sârbii, ştim însă că noi Românii, nu primim nici noi, întocmai ca Croaţii, cu încredere ceea ce ne vine de la guvernul actual al Ungariei şi că suntem şi noi dispuşi a respinge bunăvoinţa guvernamentală aşa cum o înţelege D-l Tisza. Atât de rău a condus D-l Tisza trebile publice şi atât de fals a aplicat principiile liberale, atât de puţin tact politic a avut în urmărirea scopurilor sale, încât în timp de câţiva ani a făcut practica constituţională peste putinţă şi astăzi simte el însuşi necesitatea de a recurge la măsuri excepţionale, de a suprima cele mai esenţiale dintre libertăţile publice. E peste putinţă să nu ilustrăm aici situaţiunea prin o comparaţiune cu stările de lucruri din România. Se face că un popor trebuie să fie matur pentru libertate. Ei bine, în timpul răsboiului nici una dintre libertăţile publice nu a fost suspendată în România. Ţarul a petrecut la Bucuresci, la Ploiesti, a trecut toată România, fără ca să se fi simţit necesitatea de a suspenda vre-o libertate publică; acelaşi Ţar, care a fost ucis în capitala sa, în România a făcut experienţa, că între oameni liberi ori şi cine poate să trăească în deplină siguranţă. Suntem oare noi, cetăţenii regatului ungar, mai puţin maturi pentru libertate decât cetăţenii României? Aici nu e vorba de maturitatea noastră ci de bunul simţ al celor chemaţi a menţină ordinea. Necesitatea măsurilor excepţionale a produs-o la noi guvernul, care n’a ţinut seamă de interesele tuturor elementelor ce compun statul, ci a provocat mereu la resistenţă, ba a susţinut lupta de rasă, pe care trebuia s’o înlătureze. Situaţia din Croaţia e primejdioasă, pentru că frământările ce se petrec acolo au încetat a mai fi politice, şi au luat în urma impunerilor guvernului caracterul general al luptei de rasă, care slăbesce întreaga ţară. Măsuri excepţionale! Toată formula magică, pe careşi-a ales-o dl Tisza pentru menţinerea ordinei. Măsuri excepţionale în Croaţia, măsuri excepţionale în Ardeal, măsuri excepţionale faţă cu Slovacii, măsuri excepţionale faţă cu antisemiţii, viaţă constituţională! Situaţiunea e lămurită: ori trecem la absolutism şi prin el la o conflagraţiune scârboasă, ori trebue să se schimbe sistemul şi să urmeze în fruntea afacerilor alţi oameni cu alte idei şi cu alte deprinderi. Ilusiuni perdute. Sânt câteva zile, vorbind despre posiţiunea noastră faţă cu cercurile politice maghiare, amuS c câ Românii nu mai au încredere în aceste cercuri şi că, după toate cele ce s’au petrecut, ei numai în autonomia Transilvaniei găsesc destulă garanţie pentru libertatea lor de desvoltare. Dacă e clar vorba, ca să se stabilească buna înţelegere între Români şi Maghiari, elementele mai luminate ale poporului maghiar trebue înainte de toate să caute a-şi câştiga încrederea Românilor. Tot cam în acest sens se pronunţă şi „Viitorul“ în numărul de la 16. c. „Sperăm şi credem“, —„încheie Viitorul“ — „că ministrul-preşedinte are voia şi va ave energia de a rumpe cu politica de naţionalitate de pănă acum, şi va da naţionalităţilor ce le promite şi ce le este de lipsă pentru susţinerea lor, pentru propăşirea lor culturală şi pentru aceea, ca săi poată fi şi mai departe ce sunt, fii fideli ai patriei noastre comune. „Şi faptele, ce ne vor documenta această voinţă din partea lui, vor da totodată tuturor Românilor încredere nemărginită pentru el şi cabinetul lui, o încredere care fără sfială îi va da chiar şi în contra exagerărilor naţionale acea putere extraordinară, ce a cerut-o la Oradea-mare!“ Dacă nu vor urma aceste fapte, Românii nu vor pute să fie şi mai departe ceea ce sunt, „fii fideli ai patriei“. Aceasta e conclusiunea ce resultă din premisele indicate de „Viitorul“, care „speră“ şi „crede“, că aceste fapte vor urma, că ministrul-preşedinte va rumpe cu politica de pănă acum. Şi fără îndoială, numai „sperând“ şi „crectend“ acestea, patronii „Viitorului“ au ajuns la dragostea, pe care o arată faţă cu cercurile guvernamentale, căci speranţa, credinţa şi dragostea sânt trei lucruri nedespărţite. Cum rămâne însă cu dragostea, dacă nu va urma ceea ce patronii „Viitorului“ speră şi cred? Ne aducem aminte, că în conferenţa ţinută la Budapesta, unul dintre fruntaşii grupului guvernamental, a făcut declaraţiunea, că se va retrage, dacă din partea opiniunii publice maghiare nu va găsi bunăvoinţa, pe care o presupune. Această declaraţiune a fost aprobată de toţi, şi poate să fie socotită drept o hotărîre luată de acea conferenţă. Iată acum şi răspunsul, pe care îl dă organul guvernamental „Nemzet“, la celemise în „Viitorul“. „La acest articol observăm, — o fice „Nemzet“, — că aici Românii, nici vre-o altă naţionalitate n’au avut motive legitime de a se plânge, că politica statului maghiar, care le-a asigurat cea mai întinsă autonomie bisericească şi libera întrebuinţare a limbei lor atât în viaţa privată, cât şi în cele mai multe ramuri ale vieţii publice, ar fi sacrificat vreunui curent şovinist interesele legitime ale factorilor naţionali. Ceea ce ministrul-preşedinte a zis în această privinţă e dintru început principiul fundamental al politicei maghiare .... Ne bucurăm prea mult, că naţionalităţile consimt cu celefise de şeful cabinetului în cestiunea aceasta; cutezăm însă a afirma positiv, că aceasta nu este o rumpere cu politica naţională de pănă acum, care totdeauna a fost tolerantă şi respectătoare de drepturi, ci din contră o declaraţiune, că cu toate neajunsurile ce s’au ivit pe acest teren, guvernul Ungariei va păstra ţinuta lui de pănă acum“. Care va săjbcă — Es bleibt alles beim Alten! Cum rămâne cu faptele, pe care „Viitorul“ le speră şi crede? Cum rămâne cu dragostea isvorâtă din această speranţă? Cum rămâne cu credinţa? cum cu speranţa ? Nu cumva acţiunea începută prin conferenţa de la Budapesta se va termina cu nisce ilusiuni perdute? Revistă politică. Sibiiu, 10 Septemvrie st. v. Din München sosesce o serie sensaţională. Toţi câţi au luat parte la congresul socialiştilor din Kopenhaga şi în special deputaţii socialişti din Reichstagul german, sânt traşi în cercetare din causă, că stau în legături secrete şi s’au făcut vinovaţi de înaltă trădare. Circulă sgomotul, că va urma o arestare generală, în cercurile lucrătorilor este mare ferbere. — „Thüringer Waldpost“ ,aceia. Procesul monstruos al deputaţilor socialişti nu este decât o manevră electorală. Este vorba de a face imposibili pe conducători în timpul alegerilor. Arestări nu s’au făcut încă. Adunarea proiectată pe mâne, unde avea să vorbească Vollmar, a fost interzisă. „Berliner Tagblatt“ află că Ţarul a ţinut în Skiernieviţe două toasturi, unul pentru naţiunea germană şi împăratul Wilhelm şi altul pentru Maiestatea sa împăratul şi regele Francisc Iosif. — Deoarece în ultimul toast nu s’a făcut nici o menţiune despre popoarele din Austro-Ungaria, toastul nu s’a publicat, spre a se evita comentarele netrebnice. — „Pester Lloyd“ găsesce de cuviinţă a face în această privinţă următoarea reflexiune: „Noi credem că popoarele din Austro-Ungaria vor fi destul de mulţumite şi fără să bee împăratul Rusiei în sănătatea lor.“ — Noi din parte ne observăm: Câtă vreme „Pester Lloyd“ va fi organul minciunilor, noi cari ne numim popor român vom continua a spune că sântem nemulţumiţi, chiar dacă Ţarul ar fi ţinut un toast pentru noi. Din Elveţia se scriu următoarele: Consulul italian din Luzern, Grecchi, căruia i se impută că ar fi scris broşura irredentistă: „Elveţian sau Italian“ în contra tuturor obiceiurilor diplomatice, se vede că voieşce să lase lucrurile să ajungă pănă acolo, încât să i se fee exequatura de cătră consiliul federal. Consiliul federal s’a ocupat demult cu această afacere; n’a voit însă să intervină de-a dreptul pe lângă guvernul italian, deoarece nu i se părea momentul potrivit pentru reclamaţiuni. Acum însă consiliul a hotărît să proceadă cu toată energia contra consiliului și a pus termin de revocare pentru ultima zi din Septemvrie. In cas contrar