Tribuna, octombrie 1884 (Anul 1, nr. 136-160)

1884-10-09 / nr. 142

Anul I Sibiiu, Marţi în 9/21 Octomvrie 1884 Nr. 142 Abonamentele Pentru Sibini: 1 lună 85 cr., 10 an 2 11. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 H. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 11. 20 cr., 1/i an 3 11. 50 cr., 1/a an 7 fl., 1 an 14 11. Pentru România şi străinătate: 10 an 10 fr., la an 20 fr., 1 an 40 fr. Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un numer costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. La Abonament nou pentru Octomvrie — Decemvrie a. c., cu preţurile însemnate în capul foii, invită Administraţiunea ziarului „Tribuna“. Abonamentele se fac cu multă lesnire atât în Monarchie cât şi în România prin mandate poştale (Posta utalvány — Post- Anweisung.) Se recomandă abonarea timpurie pentru regulata expediţie a foii. Domnii abonenţi sunt rugaţi a ne comunica eventual pe lângă localitatea, unde se află, şi posta ultimă, care domnii abonaţi vechi spre uşurare pot lipi pe mandatul postal adresa tipărită dela făşiile, în cari li s’au trimis dianul pănă acuma. Sibiiu, 8 Octomvrie st. v. Guvernul Ungariei nu mai are autoritatea cerută spre a manţine cu normalele mijloace constituţionale ordinea publică, acesta e în esenţă resultatul politicei urmate de cabinetul Tisza, în curgerea celor din urmă zece ani. O simte aceasta şi dl Coloman Tisza, el însuşi şi a mărturisit-o, când a cerut să i se acorde puteri excepţionale, o simte coroana şi a mărturisit-o, când a consimţit cu mesagiul, prin care s’a deschis dieta Ungariei, o simte dieta şi opinia publică maghiară şi o mărturisesce, când stăruie să i se acorde guvernului acele puteri, simţim, în sfîrşit, şi noi, popoarele, cărora li s’a creat o posiţiune insuportabilă în ţara lor. Stăm cu toate aceste uimiţi în faţa proiectului, pe carel-au presentat Starcevicienii dietei croate drept răspuns la mesagiul de deschidere, drept adresă cătră Tron. Nu cunoascem în întregul lui acest proiect de adresă, căci chiatele din Budapesta n’au putut să-’l publice *) decât cu unele omisiuni de text; atât însă, cât cunoascem, e destul, pentru ca să ne cuprină un sentiment de patriotică indignaţiune. Nu vom nega, că vor fi având Croaţii cuvinte puternice de a combate actualul sistem de guvernament cu toată energia şi fără de nici o reservă; avem şi noi asemenea cuvinte, avem mai puternice chiar ca dînşii şi asistăm cu oarecare mulţumire la lupta, pe care o poartă ei, sânt însă margini, peste care lupta parlamentară nu poate să treacă, sânt forme, pe care o societate cu pretenţii de cultură nu poate să le nesocotească, şi Starcevicienii au trecut aceste mărgini, nesocotesc aceste forme. Ceea ce se petrece în dieta Croaţiei, este o ducere ab absurdum a vieţii constituţionale, o curată luare în batjocură a convenţiunilor stabilite în societatea modernă. Scene de o extremă violenţă se petrec în toate parlamentele, pentru că pretutindenea sânt interese omenesci în joc şi pretutindenea ciocnirea intereselor scoate la iveală înclinările ordinare, care sânt ordinare tocmai fiindcă le sânt comune celor mai mulţi oameni: ceea ce se petrece în dieta Croaţiei nu e însă numai violent, numai ordinar, e indecent, e barbar. Dacă asemenea lucruri s’ar petrece în vre-o ţară străină, adunăoară în Bulgaria depărtată de centrele de civilisaţiune, barbarisată prin îndelungatele asupriri şi nedeprinsă încă cu formele constituţionale, ele ni-ar face impresia unor manifestaţiuni de primitivă naivitate şi am rîde poate de ele; aceste lucruri se petrec însă în patria noastră, sânt concetăţeni ai noştri cei ce le săvârşesc, e guvernul ţerii noastre, pe care îl combat, e monarchul nostru acela, la care se adresează în nişce termini, de care nimeni încă nu s’a folosit faţă cu acest monarch. Sântem noi Românii fără îndoială foarte dispuşi a ne bucura de toate aceste, şi poate că se vor fi găsind şi între noi oameni, care ar dori, ca să facem şi noi precum fac Croaţii, nu se găsesc însă oameni, careşi-ar permite să facă ei înşişi astfel, pentru că simt, că ar fi reprobaţi de opiniunea publică română, că ni-ar compromite pre noi, ca popor, prin asemenea procederi. Dar tocmai de aceea se bucură, că o fac alţii, că alţii se compromit, compromiţând totodată şi sistemul de guvernament, nouă atât de urgisit, şi guvernul, care ’l-a inaugurat şi’l manţine. Ni e ruşine de lume să facem şi noi ca Croaţii, dar nu ne supărăm de loc, că se găsesc alţii care o fac. Dacă ne dăm însă în toată liniştea seamă despre purtările Croaţilor, rămânem puşi pe gânduri. Croaţii nu sânt un popor mai incult decât alte popoare ale patriei noastre; cu atât mai puţin sânt ei un popor cu tradiţiuni revoluţionare; din contră, ei s’au distins în toate timpurile ca luptători pentru tron şi mulţi generali distinşi au dat armatei noastre. înţelegem, o bunăoară, că Maghiarii se simt jigniţi, când aud imnul „Doamne ţine şi scutesce“, una din cele mai sublime creaţiuni în acest gen, şi voind să pună altul în locul lui, îşi reamintesc tradiţiunile lor revoluţionare şi imnul lui Rákóczy. Croaţii însă, cum au ajuns să se adreseze la Tron în terminii, pe care îi găsim în proiectul de adresă al Starcevicienilor? cinei-a împins pe această cale, pe care ei n’au umblat niciodată?! Aceasta e întrebarea, la care tot omul preocupat de interesele de desvoltare pacinică a patriei noastre trebue să caute un răspuns. Căci ceea ce se petrece în Croaţia este un început numai, şi disposiţiunile, care se manifestă în Croaţia, există, deocamdată în stare latentă, pretutindenea, unde ele n’au existat nici o dată. Ce a produs aceste disposiţiuni ? cine a propagat acest spirit? cine a proclamat în axiomă de stat principiul de a-’i pune coroanei sala în coaste (jicându-’i: Ori îmi vei satisface interesele speciale, ori te părăsesc, când ’ţi-e lumea mai dragă ?! în dina, când s’a admis, ca nu interesele colectivităţii tuturor elementelor, ce constituiesc statul, ci ale unuia în deosebi, să primeze, când interesele rasei maghiare au fost puse mai presus de ale statului ungar, în acea zi am fost împinşi noi toţi cei trecuţi cu vederea pe calea, care nu poate să ne ducă decât la perirea ţerii şi pe care d-l Coloman Tisza ne a împins şi tot ne mai împinge mai departe. Unde am ajuns ?! — unde a adus politica maghiară statul Ungariei?! Cum stăm noi faţă cu Europa, cum stăm chiar la noi acasă, când un partid poate să-’şi permită a propune unei diete un proiect de adresă ca cel presentat de Starcevicieni dietei croate? ce dice mojicul din sat, când vede, că se pot presenta asemenea proiecte? E frumoasă viaţa constituţională, dar’ se cer oameni destoinici a o conduce, pentru ca ea să nu devină o caricatură. Maghiarii n’au schit să dee din mijlocul lor Ungariei asemenea oameni, n’au soitit să impună prin superioritatea lor în viaţa politică, şi de aceea un „Bezirkshauptmann“ din timpul Nemţilor avea în cercul seu mai multă autoritate ca d-l Coloman Tisza în Croaţia. Au compromis clar’ evenimentele din Croaţia buna reputaţiune a poporului croat; au compromis însă mai presus de toate actualul sistem de guvernament, actuala organisaţiune, actuala stare de lucruri din Ungaria. Ne-am înfundat! Iată sentimentul, pe care îl produc stările din Croaţia în noi. „Guvernul“, — dice „Pesti Napló“, — trebuie să fie foarte strîmtorat. Nu pentru că n’ar fi solind, cum anume să împedece desbaterea de adresă în dieta croată; aceasta poate s’o facă, dar’ —paid nunc ? Ce are să se întâmple apoi în Croaţia? Acest joc neomenos nu poate să se urmeze în infinit, i se va fi vrât fi Maiestăţii Sale de el. „Iată situaţiunea: nu putem scăpa din politica croată nici în lăuntru, nici afară. Se poate numai amâna crisa, aceasta se întâmplă mai mulţi ani acum de a rîndul, dar’ aceasta nu e resolvare. E numai tactică. Probabil, că Luni se va amâna Ivrevi manu dieta Croaţiei şi deputaţii croaţi se vor cita la Budapesta, apoi va fi linişte pănă la Crăciun, când car’ se va începe gălăgia. „Oamenii de stat se poartă altfel în cestiunile grele“. Da! oamenii de stat, dar d-l Tisza nu e dintre omenii de stat, nu e dintre cei făcuţi să poată conduce viaţa publică a unei ţeri ca Ungaria, şi dacă va fi având chiar asemenea oameni în mijlocul seu, poporul maghiar n’a dovedit destoinicia de a-’i cunoasce, ca să-’i ridice în fruntea afacerilor. Prin măsuri excepţionale însă nu i se va da d-lui Coloman Tisza autoritatea ce-i lipsesce: autoritatea în viaţa politică nu este un atribut al puterii, ci o consecvenţă din practica dreptăţii; nu prea multă libertate, ci prea puţină dreptate e în Ungaria. I se va fi urît, cricem şi noi, şi Maiestăţii sale de atâta lipsă de dreptate! Au întrebat sânt acum câteva ode, dacă Românii guvernamentali îşi mai aduc ori nu aminte de angagjamentul, pe carel-au luat în conferenţa de la Budapesta şi dacă sânt ori nu mulţumiţi cu resultatele de pănă acum ale acţiunii lor şi dacă tot mai speră, că pe calea ce au apucat, vor ajunge la scopul, dorit în urma urmelor de noi toţi. Intenţia, cu care am făcut această întrebare, resultă de sine. Ne-am despărţit, am apucat pe căi deosebite, însă era de sine înţeles, că vom porni cu toţii pe calea ce a apucat-o conferenţa de la Budapesta, dacă vom simţi că ea ne duce la succes, şi de aceea şi aderenţii programului din Budapesta au luat angagjamentul de a părăsi această cale, dacă vor simţi, că ea nu poate duce la succes. Am pus clar întrebarea, pentru ca să ştim, — vorba Vienezului: — Sa’m’es oder sa’m’es neti — ne reunim ori nu? De aceea ne pare bine, că, răspuinterul la întrebarea pusă de noi, „Viitoriul“ ne reamintesce următorele cuvinte ale noastre : „a sosit par’că timpul, când putem să ne ocupăm în toată tigna cu amănunte, cu nimicuri, cu micile afaceri mai mult ori mai puţin personale; nu mai sunt par’că cestiuni mari, în faţa cărora să ne unim. De aceea întreaga noastră viaţă e stearpă. Ne perdem timpul şi puterile discutând cestiuni lipsite de orice importanţă, certându-ne între noi, dându-ne silinţă să ne anihilăm unii pe alţii.“ Ceea ce voim noi este, ca să ne punem mai presus de micile difererenţe, care vor exista totdeauna, mai presus de interesele locale şi de inclinările personale şi să avem în vedere numai interesele mari şi generale ale neamului nostru. De aceea am întrebat, dacă aderenţii programului din Budapesta sânt ori nu ei înşişi mulţumiţi cu succesele lor. Mare dar, de tot mare ne este părerea de bine, când „Viitorul ne răspunde: „Desigur nu sânt mulţumiţi şi nu pot fi mulţumiţi, pentru că nu aceste succese sânt ţinta activităţii lor.“ Atât voiam să ştim, şi desigur opinia publică română întreagă va resimţi în faţa acestui răspuns mulţumirea, cu care îl primim noi. Mai rămâne însă o întrebare, la care nu ni s-a dat încă răspuns: dacă nu sânt mulţumiţi, mai speră ei, tot mai speră, că vor pute să fie pe viitor ? Noi îi încredinţăm deocamdată, că precum străini sânt, străini vor şi rămână pe calea ce-au apucat, că acolo, unde s’au dus, nu vor găsi dragostea, nu încrederea, nu sprijinul frăţesc, de care s’au lipsit, când s’au despărţit de noi, şi că mai curând ori mai târdiu vor trebui să simtă, că e mai bine cu noi la pagubă decât cu alţii la câştig. * „Agramer Zeitung“ a fost confiscat pentru că ’l-a publicat în întregul lui, Red.