Tribuna, noiembrie 1884 (Anul 1, nr. 161-184)

1884-11-21 / nr. 177

Anul I Sibiiu, Mercuri în 21 Noemvrie (3 Decemvrie) 1884 Nr. 177 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 luna 85 cr., 10 an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., l/1 an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V* an 10 fr., Va an 20 fr., 1 an 40 fr. Inserţiunile 5 Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un numer costă 5 cr. Apare în fiecare zi de lucru Epistole nefrancate nu se primesc. ’ Manuscripte nu se înapoiază. Sibiiu, 20 Noemvrie st. v. Am efis-o în mai multe rînduri, o seim, o simţim, o accentuăm cu vină re­­cunoscinţă, că mari sunt meritele genera­­ţiunii bătrâne, care la 1848 şi de atunci pănă în filele noastre a stat în fruntea mişcărilor noastre naţionale; am lipsi însă dela pietatea, cu care suntem datori a vorbi despre această generaţiune, dacă am trece cu vederea scăderile ei. Ea s’a ivit cu revoluţiunea, revolu­­ţiunea este începutul şi totodată şi cul­mea gloriilor ei şi nu s’a lăpedat de tra­­diţiunile ei revoluţionare şi nici că putea să se lapede. Au sciut aceşti oameni să-’i adune pe Români în timp de primejdie, să-’i ducă în faţa morţii şi să-’i poarte în lup­tele sângeroase, dar’ n’au sciut să-’i ţină la un loc, să-’i organiseze şi să-’i poarte în luptele normale ale vieţii politice. De aceea protestăm mereu şi ne su­punem. Stim să ne adunăm şi să ne strîn­­gem umăr la umăr, când e vorba de lupte sângeroase, dar­ nu ne-am deprins încă a ne lupta în viaţa normală, când oamenii îşi măsură numai puterile, fără ca să le descarce aliii asupra altora. Şi noi, generaţiunile mai tinere, tre­­bue să avem consciinţa, că menirea noas­tră în societatea română este de a-’i de­prinde pe Români la acest fel de lupte pacinice, de a-’i organiza pentru ele şi de a-’i da pregătiţi urmaşilor noştri. Intrând în societatea noastră, rămâi uimit de unitatea de vederi şi de identi­tatea tendenţelor, pe care le găsesci pre­­tutindenea; cu toate aceste­ai sentimen­tul, că, deşi având aceleaşi vederi şi ace­leaşi tendenţe, care preocupă întreaga so­cietate, stai isolat şi nu poţi risca o lu­crare în sensul vederilor împărtăşite de toţi, căci oamenii te părăsesc, când ’ţi-e lumea mai dragă. Stau oamenii risipiţi, ca prin întunerec, şi nu stiu par’ că unii de alţii, nu au nici o legătură statornică între dînşii, o mulţime de puteri isolate, care n’au ajuns încă a se constitui în element hotărî­tor E un lucru firesc acesta. Posiţiunea, pe care am avut-o în timpul absolutismului, ni se presenta ca fiind un resultat al luptelor sângeroase de la 1848; posiţiunea, pe care am avut-o în timpul „provisorului“, ni se crease oare­cum de-a gata, fără de concursul nostru: ne-am deprins dar’ a aştepta tot binele ori dela vărsarea de sânge, ori din graţia „împăratului“. Abia acum simţim, că este adese­ori mai greu a păstra un drept decât a-’l câştiga, şi nu ne-am de­prins încă a câştiga drepturi din propria noastră vrednicie, dar’ nu cu vărsare de sânge, nici din graţie întâmplătoare, deşi meritată poate. De aceea, când ni se face vreo ne­dreptate, noi protestăm şi ne supunem,­­jicend în noi: Ori vine ear’ o luptă sân­geroasă, ori graţia de sus ne va aduce ear’ alinare. Ei bine! lupta sângeroasă nu vine şi Dumnezeu să ne şi ferească de ea, ear’ graţia astăzii nu mai determină soartea popoarelor.­­ , Trăim pe la finele secolului XIX, când dreptatea nu li se face decât celor ce sciu să se afirme. Aceasta s’o învăţăm! Dacă ministrul scie, că atunci, când dă la Sătmar într’un Român, creapă şi la Braşov, şi la Arad, atunci el se gândesce bine mai nainte de a da. Dacă însă el a făcut experienţa, că ori unde poate da fără ca să creape undeva, atunci dă fără sfieală pe apucate, afii aici, mâne colo. Şi dacă eu nu sar astăzi pentru fratele meu, mâne mi se va da mie lovitura. Să sărim în toate împregiurările toţi pentru unul şi unul pentru toţi; să se scie odată, că suntem totdeauna gata să o facem aceasta, şi fiesce­ care din noi va rămână om întreg în ţara lui. Aşa însă, ca astăzi, suntem de bat­jocura celor ce sciu să sară unii pentru alţii. Ce s’au făcut tinerii noştri ? din floarea naţiunii noastre ce s’a ales ? Stim câte jertfe ne-au costat aceşti tineri şi câte speranţe am legat de dînşii. Cei mai mulţi s’au pregătit pentru profesură, administraţiune ori judecătorie. întorcându-se acasă, ne-am bucurat cu toţii de dînşii, dar’ nu le-am dat îm­brăţişarea cuvenită, n’am pus umăr la umăr, ca să le creăm posiţiuni, în care pot să trăească potrivit cu pregătirea lor şi să se formeze mai departe pentru pur­tarea sarcinilor publice. Aceia dintre dînşii, care dispuneau de oare­care avere ori care au avut parte să se căsătorească în condiţiuni bune, au stat aici, mai ales ca advocaţi, şi încetul cu încetul s’au îngropat, căci nu aveau teren de activitate potrivit cu talentele şi cu pregătirea lor. Alţii, striviţi de greutatea vieţii, s’au frânt în ei şi s’au făcut agenţi ai gu­vernului. Mulţi însă, foarte mulţi, poate chiar cei mai mulţi au părăsit ţara şi au trecut în România, sperând, că li se va deschide acolo teren de activitate. Cu toate aceste, curentul odată pornit nu s’a oprit în loc. Sperând, că mai curând ori mai tânjiu va urma o îndreptare, părinţii români au urmat şi urmează a-­şi trimite copiii la şcoală şi astăzi nu avem pe la aşertămintele de învăţământ superior mai puţini tineri ca în trecut, în fie­ce­­care an se întorc oameni pregătiţi în mijlocul nostru, stau cât stau pe aici, apoi ne părăsesc şi trec preste Carpaţi. Vefiând, că pentru oamenii cu pre­gătire juridică nu se deschide carieră în ţara noastră, tinerii noştri au început să studieze medicina şi ingineria. Nici medicii, nici inginerii n’au fost toleraţi, şi astăcji avem preste Carpaţi mai mulţi medici eşiţi din mijlocul nostru decât aici, car’ inginerii au trecut aproape toţi, pentru­ că aici n’au găsit aplicare. ’I-am lăsat noi înşine să treacă, ’i-am alungat aşa dicând din mijlocul nostru, căci nu ne-am strîns umăr le umăr, ca să le creăm posiţiune. Astăzi n’am sărit pentru feciorul fratelui meu şi mâne a trebuit să mă despart şi eu de feciorul meu. Cavalerul Puşcariu este om cu mare trecere la guvern, dar­ unul dintre feciorii sei, inginer, a trebuit să treacă în România. Şi am dori să ştim, dacă este între noi, Românii cu sciinţă de carte mai tineri, vre-unul, care n’a fost încercat de gândul de a trece în România. Suntem „circumspecţi“, şi de câte ori ajungem la strîmtorare, în loc de a pune pept la pept, ca să ne ajutăm unii pe alţii, ne gândim să părăsim câmpul de luptă şi să ne retragem spre ţara, în care sperăm a pută trăi cu mai multă lesnire. Iară „circum­specţi“ suntem, pentru­ că ne simţim slabi, şi slabi suntem, pentru­ că fiesce-care numai pe puterile sale se poate răzima şi e părăsit de ceilalţi, când lumea îi este mai dragă. Pănă când are să se urmeze tot astfel ? ! E vorba de soartea fiesce-căruia dintre noi şi viaţa ne pune ea însăşi întrebarea foarte cinică: Ce se alege de voi ? ce se fac băieţii voştri? care va fi soarta copi­lelor voastre? Poporul, asta o seim cu toţii, se la­­pădă de noi, dacă părăsim causa lui, car’ guvernul şi în genere puternicii cjilei n’au încredere chiar nici în aceia dintre noi, care ar fi poate gata să ne trădeze, nu ne rămâne decât să ne unim noi între noi, să facem legătură strînsă, ca toţi să sară orbiş pentru unul şi unul pentru toţi şi, uniţi odată, să susţinem împreună, nu fie fce­­care pentru dînsul, causa poporului, pen­­tru­ ca el să ne sprijinească cu puterea lui nesăcată. Căci aşteaptă acest popor să ne va fiă pe noi uniţi şi strîns legaţi între noi şi este gata să meargă orbiş cu noi, îndată ce simte, că nu sîntem oameni răsleţi, ci o putere, pe care se poate răzima. Publicăm doue scrisori deschise, din­tre care una publicată în „Indépendance Roumaine“ la adresa Excelenţei Sale mi­nistrului de externe corniţele Kálnoky de unul dintre fraţii noştri emigraţi în Ro­mânia, eare alta adresată Excelenţei Sale Domnului ministru - preşedinte Coloman Tisza. Scrisorile vorbesc ele însăşi şi nu mai au nevoie de a fi comentate din partea noastră. Scrisoare deschisă Excelenţei Sale contelui Kálnoky, ministru al casei imperiale şi al afacerilor străine al Austro- Ungariei. Excelenţa Voastră, respundând interpela­­ţiunilor făcute în sinul delegaţiunii ungare asupra relaţiunilor monarchiei austro-ungare cu România, a pronunţat cuvintele următoare: „Nu pot să mă pronunţ tot atât de favo­rabil asupra atitudinei şi purtării unor agitatori de origine din patria noastră proprie, cari con­­tribuesc mult dincolo de Carpaţi la sgomotul şi agitaţiunea­ prin presă, ne fac nouă puţină onoare şi îecansează în acelaşi timp multe dificul­tăţi guvernului român.“ Scriitorul acestor şiruri este şi el născut într’o ţară din cele ce stau sub dominaţiunea Austro-Ungariei, şi a venit de s’a stabilit în Ro­mânia, ca se scape de starea lucrurilor, ce dom­­nesce în patria sa natală; el crede dar’, de a are drept să adreseze câteva cuvinte Excelenţei Voastre asupra cestiunii, la care se face alusiune în liniile de mai sus. Excelenţa Voastră­­fice, că nu se poate exprima favorabil asupra atitudinii unor agita­tori de origine din patria-Vă proprie. Cu alte cuvinte, Excelenţa Voastră desa­­probă conduita acelor tineri români, cari au fost siliţi să părăsească părinţi, amici, pământul patriei lor, şi tot ce le era drag din copilărie, şi au venit la fraţii lor, şi le-au arătat suferinţele ce au îndurat ei, şi pe care le îndură încă fa­miliile lor. Rog pe Excelenţa Voastră să uite pentru un moment titlul seu de ministru al afacerilor străine al Austro-Ungariei, şi să se pună în po­­ziţia unui asemenea tinăr, care a părăsit casa părintească cu inima înveninată de conduita guvernului maghiar, care­­l-a silit să plece, pentru­ că nici un loc nu e pentru cel ce nu e Maghiar, şi nici o cale deschisă cătră progres, şi întreb, pe Excelenţa Voastră, de a-­mi răs­punde cu mâna pe consciinţă, dacă ar putea să laude şi să glorifice guvernamentul şi starea de lucruri dintr’o patrie, ai cărei fii sânt obligaţi să o părăsească pentru singura vină, că muma, care­­i-a lăptat, vorbia o altă limbă decât aceea a descendenţilor lui Arpad şi ai lui Atila. Nu, n’aş pute crede, că s’ar pute aştepta, nu dela oameni tineri şi înferbentaţi, dar’ chiar dela Excelenţa Voastră, înţeleg dela un bărbat matur, dela un diplomat dedat a cumpeni înainte de a lucra,­­fie, că s’ar putea aştepta o altă ati­tudine decât aceea, ce au tinerii emigraţi din mo­narchie în România. Circulara de curând a ministrului Trefort relativ la învăţământul limbei germane, acel peccavi, nu este ea oare o probă eclatantă de intolerenţă excesivă de rasă, ce domnesce sub guvernamentul d-lui Tisza? Tinerii de naţionalitate germană dela şco­­lele din Cislautania, şi cari se închină la cunos­cuta devisă a cavalerului Schönnerer au ei să supoarte aceleaşi miserii, pe care le îndură stu­denţii români sub guvernamentul d-lui Tisza, fără­ ca cu toate aceste să aiba pentru casa de Habsburg un respect mai călduros, decât îl au tinerii români emigraţi în România?! Nu, dacă Excelenţa Voastră îşi va da bine seama de starea lucrurilor, s’ar uimi când ar pute să fie altfel, în asemenea cas ar trebui să recunoască, că se află în faţa unui cadavru, şi nu a unui corp viu. Dacă dar’, tinerii emigraţi în România Vă fac ruşine, apoi aceasta ruşine se cuprinde de sigur în faptul, că tinerii români sunt siliţi să plece din Austro-Ungaria şi să emigreze în Ro­mânia. Excelenţa Voastră, pe când voia negreşit să dee o lecţie Maghiarilor, făcea bine, dacă o îmbrăca într’o formă mai puţin diplomatică, şi de a o spune mai la înţeles că, este în adevăr o ruşine pentru un stat civilisat de a proceda cătră o parte din supuşii sei astfel, ca ei să fie siliţi să plece în ţara vecină. Pănă la 1878, România oferia ospitalitate la mulţi refugiaţi, cari fugiau de furia Turcilor, astă­fi că Turcii s’au depărtat de Dunăre, trebue ca ea să dee ospitalitate celor ce fug de fraţii Turcilor, rămaşi stăpâni la graniţa ei nord-vestică. Suntem însă complectamente de acord cu Excelenţa Voastră, pentru a recunoasce dificul­tățile ce se crează prin acest fapt guvernului român, dar­ nu depinde de România și de guv

Next