Tribuna, septembrie 1891 (Anul 8, nr. 194-217)
1891-09-11 / nr. 202
Anul VIII ABONAMENTELE Pentru Sibiu: lună 85 er.,/« an 2 fl. 50 er., ’/« an 5 fl., 1 an 10 fl. l pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fl. 20 cr., V/« an 3 fl. 50 er., V, an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 7» an 10 franci, V« an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numii plfttindu-se incinte. Sibiiu, Mercuri 11/23 Septemvrie 1891 Nr. 202 a———————«am—1—J—M—tţat INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bnonresol primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Noi şi ei Aşa, cum ni s’a impus lupta, noi Românii sântem deocamdată mărginiţi la defensivă, avem să ne apărăm naţionalismul, şcoala şi biserica, în contra căror sânt îndreptate toate atacurile atât ale guvernului, cât şi ale societăţii maghiare. Despre o luptă de întâietate economică şi culturală, aici în Ardeal şi în celelalte părţi unde locuim compacţi, despre desvoltarea unei vieţi comunale şi ce s’ar putea crea în marginile autonomiei comitatense, abia mai poate fi vorba. Constituţia, legile fundamentale ale dualismului sub care putea să se desvoalte naţionalităţile, este de mult nimicită.in administraţie numai pe ici pe colo, ca şi un corb alb, se mai găsesce un Român. Românii de pe la forurile judecătoresci îi putem număra pe degete. Limba ungurească n’a mai rămas să se introducă decât numai în biserică. In justiţie şi administraţie e singură stăpână; în şcoalele noastre elementare încurcă deja de mult mintea bieţilor noştri copii. Dare pagubele ce ne causează în şcoalele secundare române nu se pot calcula. E tristă această situaţie. E mai presus de toate supărătoare. Iată de ce: Noi, generaţia tinără, cei care privim lupta naţională prin prisma cu care trebue să privim viitorul nostru, seim, avem conscienţa, că toate şicanele ce ni se fac, au să treacă. Ele nu sânt decât pe veci ce ni se pun în calea realizării idealului nostru, şi e grozav de supărător să te scuiopăcit în drum de nişte oameni, care nu înţeleg nici măcar cel mai elementar lucru, că nu se poate pune stavilă curentelor sănătoase, aspiraţiunilor drepte şi generoase. Nu o să ne poată opri nici Maghiarii, cu tot aparatul de forţă al lor, pe care-l aplică cu atâta lipsă de prevedere, cu atâta cutezanţă, nu o să ne poată opri, ca odată totuşi se întemeiem aici, şi în alte părţi locuite de noi, vieaţă naţională românească, aşa cum constituţia îngădue. Şi dacă are culturalicesce am rămas îndărăt de fraţii noştri din România, o să vină odată vremea, când dacă chiar nu vom fi pe aceaaşi treaptă, dar cel puţin nu vom fi cu mulţi paşi în urma lor. E natural însă şi e legitim, ca aici în Ardeal, noi să avem cuvântul. A noastră să fie întâietatea atât culturală, cât şi economică. E legitim ca nici în politică să nu se pună la cale nimic fără noi, locuitorii de baştină ai acestei ţeri, cei mai mulţi la număr, cei cu aptitudini mai distinse, cei cu forţe vitale mai abundente. Căci cine sânt Ungurii din Ardeal, care vor să aibă destinele acestei ţeri? Au ei atâta cultură, atâtea virtuţi, încât de dragul lor să ne lăpădăm de ce-’i al nostru? Au ei de a face cu un popor care ar fi dovedit că-’i poltron? Cred ei, că dacă au „asimilat“ între dînşii pe Ovrei, au să facă acelaşi lucru şi cu noi? Dar’ nu trebue decât să ne dăm bine seama de ceea ce sânt ei, pentru ca noi Românii să ne înălţăm în credinţa noastră sus, să nu ne mai fie frică de desnaţionalisare, ei să ne învîrtoşim’ numai în resistenţa ce trebue să opunem agresorilor noştri. Cine sânt, nu o spunem noi, o mărturisesc însăşi .Ţârele lor, cele mai fudule, cele mai şoviniste, cele care ne tractează cu mai mult dispreţ. Iată probele, iată cum „Kolozsvár“, resfăţatul guvernamental din metropola „Kultur-egylet“-ului descrie societatea din care se recrutează cei, care vor să conducă politica ţerii noastre: „Iată clasa funcţionarilor superiori, ceata fudulilor, înoată în datorii şi în lipsuri. Dacă s’ar pute, ar cere credit şi la plata dării, noroc însă, că aceasta li se opresce din leafă, îşi comandă pe credit ghete, albituri, haine, ia pe datorie pălărie, mănuşi, manşete, umbrelă, făină, carne, untură, zăhar, cafea, untdelemn, piper, ardeiu, cu un cuvânt tot ce-i trebue pentru a se îmbrăca şi pentru hrană. Cu puţină excepţiune, toţi proprietarii şi aristocraţii sunt fără proprietăţi, înoată în aceste miserii, şi numaifiarele advocaţilor, protocoalele neguţătorilor şi secretele scrisorilor rugătoare adresate prelaţilor ar putea vorbi despre miseria ce s’a încuibat în sinul celor mai strălucite familii aristocratice“. Iată cum descrie un alt organ maghiar, tot din Cluj, pe cei care conduc destinele întregului regat al Satului Ştefan : „Unde hazardul de cărţi este mai înfloare, decât în casina naţională din Budapesta, în sinul celui mai distins corp al ţerii. „Un aristocrat maghiar ruinat spunea cu „câţiva ani mai înainte, că în vieaţa lui odată „a fost boier adevărat, când adecă a jucat „la cărţi într’o noapte 80.000 fiorini. Se uitau toţi la el, cum are să achite suma. Ear’ „el băgând mâna în buzunar, în mijlocul mig rării generale a societăţii trântesce pe masă „cei 80.000 fl Şi acum, după ce am arătat vieaţa socială a Maghiarilor, fie-ne îngăduit a reflecta la vieaţa lor culturală numai în faţa a mulţime de probleme, unele mai uşor, altele mai greu de resolvat. Felul cum le resolvă, modul cum le presentă înaintea cetitorilor sei dă valoarea operei sale. Cetind opera „Elemente de psichologie“ pentru cursul secundar de dl I. Găvănescul, eminentul profesor de la universitatea din Iaşi, ne aflăm în plăcuta posiţie de a putea mărturisi, că avem înainte-ne o carte scrisă de un om de şciinţă, care nu numai, că e stăpân pe materie, dar mai ales scie cum să înfăţişeze lucrurile, şi mai ales scie cât să îmbrăţişeze în cartea sa, scrisă pentru şcoală. Şi stăruim asupra acestor două merite pentru că socotesc şi e lucru primit de toţi, că cel mai mare merit al unei cărţi de şcoală e, ca autorul să scie cum şi cât să dee din materialul sciinţei, în care voesce să introducă pe elevi. Die voesce să introducă, pentru că nici un profesor nu va fi având pretenţiunea de a da gata, cum se face, pe un elev printr’o carte, în care de la început spune, că dă numai „elemente“. De altfel, ceea ce ridică valoarea cărţii dlui Găvănescul, e că d-sa scrie aşa şi atâta, încât chiar cei care au eşit din şcoală, luând-o în mână, o cetesc cu interes, şi dacă ar fi s’o compare cu alte cărţi de soiul ei scrise în limba românească, va clasifica-o cu atât mai ântâiu, cu cât pe lângă împărţirea bună şi potrivită a materialului şi claritatea stilului şi a exemplelor ce dă, apoi dl Găvănescul a dat un interes deosebit cărţii sale: întroduatâta: bărbaţii lor de sciinţă mai de dar Doamne sânt Nemţi şi Ovrei. Neamţ e Hunfalvy (alias Hunnsdörfer), oar’ cât despre Ovrei, ei au ajuns în Ungaria să domineze toate terenele, în ale şcoalelor, literaturii, presei etc. De altfel nota situaţiunii o dăm împregiurarea, că oameni ca Moldován Gergely şi Alexits György, care între noi Românii desigur nu ajungeau a se ridica deasupra nivelului mediocrităţii, intrând în tabăra maghiară au devenit savanţi. Dar’ în ale artelor, unde mai ales să poate vedè geniul unei naţiuni, cum stau ? Cităm tot din scrisele unei foi unguresci din capitală, din „B. Hirlap“ dela 18 c. Iată ce scrie acest start într’un articol de fond: „La operă puţini soiii unguresce şi nici „aceia nu vorbesc (nu ejic, că e greşeală lor, „este o tradiţie veche acest lucru. Căci unul „din foştii intendenţi ai operei a angagiat un „croitor francez, ’l-a obligat, ca în decursul „unui an să înveţe nemţesce). Autorii noştri de operă compun operele lor pe subiecte nemţesci, pe text german. La Academia noastră de muzică cantul şi musica „instrumentală de ani defile e propusă „de cătră profesori, care nu sciu ungu„resce . . . Unde se căutăm geniul „maghiar în artă?.. ..Căci nu nu„mai în musică, ci şi în celelalte stăm la fel! Ei, dacă e aşa, atunci pe ce se razimă compatrioţii noştri, când îşi aroagă dreptul de a dispune singuri de ţeară, în care ei sânt în minoritate, în care ei sânt elementul cel mai isolat, mai fără legături de sânge?.. Numai pe faptul, că deţin puterea? Dar’ au ajuns la ea prin fals! Nu se gândesc la tribunalul, care le va lua cataloagele şi cheile vistieriei din mână? Ce mai rămâne atunci din mândria oarbă, care îi duce acum în gropi? îşi vor perde şi creditul şi capitalul. Cel dintâiu prin călcările de legi, pe care le comit (Silnic, car’ acesta din urmă se risipesce şi el, căci n’a fost real ci fictiv. Ungurii au trăit arătându-se şi peste Leitka, şi în Europa întreagă ceea ce nu sânt. S’au arătat un popor de ordine şi cultură, când în realitate ei ţin în frământări infructuoase o ţeară întreagă, locuită de mai multe naţiuni, când în realitate ei nu caută decât a nimici cultura celor care nu se adapă la Budapesta, unde, după cum singuri mărturisesc, nu e nimic bun şi original, totul e imitaţie, spoială, peste care tragând cu degetul se vede golul, când la fiecare capitol aproape schiţe istorice asupra evoluţiunii prin care a trecut această ramură a filosofiei, ori chiar fiecare cestiune despre care tractează în deosebitele capitole. Astfel la pag. 14, 15 şi 16, unde vorbesce despre „Obiectul, numele şi felurile psichologiei“ şi despre „Psichologia metafisică“, astfel la pag. 28 şi 29, unde tractează despre „Greutăţile şi neajunsurile observaţiunii interne“, astfel la pag. 46, 47 şi 48 unde e vorba despre „Raportul dintre spirit şi creer“, unde dă schiţe istorice şi statistice prea interesante, astfel la pag. 58 şi 59, unde tractează despre „Cerebrul şi cerebelul“ , aşa la pag. 63, 64, 65, 66 şi a. m. d. legând fiecare idee de carne şi os cum s’ar face, nemulţumindu-se cu aceea, că dă resultatul asupra unor cercetări, a unor cestiuni primite de învăţaţii din present, ci spunând ce se credea despre acele lucruri, despre acele cestiuni înainte de aceasta cu un secol, cu două ori mai multe, care era părerea asupra acelor cestiuni a cutârui învăţat şi ce credea şi crede (întrucât cestiunea n’ar fi resolvată definitiv nici a fi) cutare om de sciinţă, îmi aduc aminte şi de manualele din care am învăţat eu, şi de acele după care mai târziu ’mi s’a oferit ocasia să propun acest studiu. Sciu în caşul dintâiu, ca student, ce seacă ’mi se părea în lipsa unui manual, şi în caşul al doilea, câtă trudă trebuia ca însumi să fac pe elevi să nu simtă aşa mult lipsa acelora ce erau lăsate afară din carte (pe care autorul manualului de care ne ocu- FOIŢA „TRIBUNEI Curier literar. Elemente de psichologie. De I. O&văuescul, Noţiuni de estetică. De P. Dulfu. Dacă e adevărat, că sciinţele omenesci fac pe fiecare a fi un pas înainte, spre o desvoltare mai perfectă, — şi nu altfel stau lucrurile, — că nouele descoperiri în sciinţele experimentale schimbă pe zoi ce trece gândirea omenească, atunci nu e mai puţin adevărat, că sciinţele, care au drept punct de plecare sufletul omenesc, care studiază firea umană, trebue să meargă şi ele înainte, şi astfel fiecare operă ce se scrie, ce apare având a se ocupa cu intelectul şi fisicul omenesc, trebue să ne dee, să ne aducă ceva nou. Căci dacă în anticitate Etica de pildă s’a presentat ca o sciinţă închegată, dacă Aristotel a şi pus basele unei sciinţi a Logicei, nu e mai puţin adevărat, că de atâtea sute, mii chiar de ani, omenirea n’a stat pe loc, ci a cercetat, a mers înainte, că astfel a adăugat :' cu 4' la cele ce au primit basa în anticitate, şi astfel scriitorul care vine ai fi să tracteze despre vre-una numai din sciinţele ramuri ale filosofiei, se află Maiestatea Sa despre manevre. Maiestatea Sa Monarchal a exmis următorul ordin către armată: „Asistând în fiecare an la exerciţiile mai mari de arme ale armatei Mele şi ale celor două armate teritoriale, Mă conving despre destoinicia progresivă în arme a puterii Mele armate. Manevrele din estimp, tocmai terminate, în parte mai pe larg arangiate ca pănă acum. ’Mi-au arătat spre înalta Mea mulţumire, că puterea Mea armată, — prevădută cu mijloace de răsboiu corespundătoare cerinţelor presentului, instruată în mod uuniform şi oţelită prin activitate console de scop, în toate părţile sale unită prin camera serie adevărată şi plină de spiritul de comunitate, care îi este moştenirea secolilor — oferă toate garanţiile, că îşi va împlini cu abnegaţiune datorinţele, care îi sânt impuse puterii armate în timp de pace şi în cele de primejdie, Căm le-a pus şi să nu simtă oboseală la întimpinarea unor lucruri, care dacă lipsiau, elevii nu păgubiau nimic. Sânt apoi în cartea dlui Găvănescul cestiuni, care în celelalte manuale de psichologie ori că sânt tractate așa fugitiv, ori că sunt cu desăvîrșire ignorate. Astfel partea IV. (pag. 162), partea V. (pag. 167), partea VII. (pag. 179) „Fisiologia sentimentelor“, şi ce urmează de aci încolo pănă în capet (pag. 208) sânt tot cestiuni, căror alţi autori nu Ie-a dat cuvenita atenţiune şi pe care dl Găvănescul le desleagă într’un mod ce numai să intereseze şi satisfacă tot pe elevi şi pe ori ce alt iubitor al acestei sciinţe. Cu acelaşi interes vor fi cetite apoi „Apendicile“ de la urmă, unde dă fragmente din diferiţi autori, care scriu despre cele mai varii cestiuni psiehologice (abulie, estas, sistem de comunicaţiune între albine şi acţiunile altruiste sau desinteresate, dintr’un studiu al autorului). Astfel cartea domnului Găvănescul se presentă ca un excelent manual pentru studiul psichologiei în secolele noastre medii, manual, care la noi în Ardeal poate folosi mult nu numai prin sistemul autorului de a presentă clar lucrurile, de a fi ales ceea ce trebue să se scie în şcoală, dar, mai ales prin stilul românesc, pe cât de fără întortochiări, pe atât de precis şi înţeles. Recomand cartea cu deosebire celor ce se prepară de bacalaureat (matură). * Contra unor stări de lucruri ca aceste, noi Românii trebue să ne ridicăm din toate puterile noastre. Ni se impun o mulţime de datorii. Le îndeplinim pe toate. Avem deci şi dreptul de a fi stăpâni pe soartea noastră. Ar fi o ruşine să lăsăm ca să dăinuească multă vreme cele de care pătimim apa. Să ne aducem mereu aminte, că facem parte dintr’un popor, care numără unspretrece milioane, a cărui gros e format a fi în stat liber şi liberal, că din mijlocul nostru au eşit bărbaţi de sciinţă în toate ramurile, artişti de mare valoare, care au umplut Europa cu faima numelui nostru, că avem aici o misiune de împlinit, pentru care ni s’au dat toate aptitudinile. Trebue, numai să voim! Originea noastră, locul pe care îl ocupăm, importanța ce ni se dă statului român independent ne obligă, ca de cum să mărim capitalul nostru și moral și material, să mărim falanga celor care cred în viitorul României, care verjând că tot mai tare conscienţa naţională cresce, nu desperă, ci sânt numai mâhniţi văzându-se stigniţi în lucrarea lor de un popor, cu care oricât de modeşti am fi, nu-i iertat să ne asemănăm. Intre noi şi ei, între Români şi Unguri este o deosebire şi o distanţă enormă. Şi cu cât ei se cred mai valoroşi, mai tari, cu atât mai ales îşi arată incapacitatea, neputinţa. REVISTA POLITICA. Sibiiu, 10 Septemvrie st. v. Exprim armatei Mele şi celor două armate teritoriale pentru resultatele dovedite de toţi conducătorii şi toate trupele lor mulţumită Mea cea mai călduroasă şi deplina Mea recunoscinţă. Bistriţa, la 15 Septemvrie 1891. francisc Iosif m. p. Rusia şi România. „Allgemeine Zeitung“ din München primesce din Bucuresci următoarea corespondenţă: Câtă vreme se poate şi împregiurările permit, politica, pe care încet că o urmăresce partidul astăzi la cârmă, anume politica de a nu fi nici cu tripla alianţă, nici cu adversarii ei, este uşor de făcut, deşi nu este exclus, că într’o bună dimineaţă să te pomenesti frumos între două scaune. Cât de uşor se poate însă jigni o asemenea atitudine contemplativă, dovedesce supărarea ce a produs aici un articol a lui „Siècle“ din Paris. Această foaie zice anume, că Rusia are să împartă numai cu Ruşii drepturile asupra Mării negre. Alţi oameni nici nu mai pot fi luaţi în considerare. Afară de aceea Rusia are o influenţă mai legitimă asupra afacerilor românesci şi grecesci şi fără îndoeală îi compete dreptul să ocupe Defi rugia, dacă împregiurările reclamă aceasta. De sine înţeles este, că aceste contemplaţiuni amabile ruso-franceze stau în legătură cu cestiunea Dardaneelor. Este limpede, că o asemenea expunere lipsită de considerare, care cu România simplamente nici nu contează, a supărat aicea foarte mult. Şi că Francezii sânt aceia, care tractează atât de rusesce pe „saţii români“ — o măgulire franceză, pentru care boulevardierii noştri din Paris nu au fost totdeauna neaccesibili, — nici decât nu îndulcesce hapul. Sună foarte frumos, când „Indép. Roumaine“ spune, că dacă Rusia în calea sa cuceritoare ar voi să-şi aroage protectoratul asupra ţerii noastre suverane, sau dacă ar voi să ne treacă graniţa, atunci se vor scula ca unul toţi Românii şi se vor pune în calea invasorului şi numai un drum duce la scop: drumul preste trupurile noastre. Ca şi când Rusiei ’i-ar păsa de aceasta ! Rusia a tractat în cel mai miserabil mod pe România, când îi datoria mulţumită. Răsboiul din 1878 şi pacea dela San-Stefano dovedesc aceasta. Ce ar face, când s’ar întempla caşul de mai sus, este superfluu a mai spune. Cu cât mai mai multe trupuri moarte, cu atâta mai bine, o ţeară lipsită de bărbaţi se rusifică cu atât mai uşor. Noţiuni de estetică pentru clasa a V-a a institutelor pedagogice şi externatelor secundare de fete (conform programei în vigoare), de domnul Petru Dulfu, profesor la asilul Elena Doamna din Bucuresci, este o carte scrisă mai mult numai pentru şcoalele din România, o carte fără altă pretenţiune decât a servi ca manual atâtor cunoscinţe de estetică, cât programul ministerial cere să se dee în şcoalele secundare de fete, în prefaţă autorul şi spune, că numai în acest înţeles a scris cartea sa, în care s’a ferit să ia material mult, pentru a nu încărca mintea elevelor preste marginile permise de pedagogie. Când ne gândim, că în adevăr se dă prea puţin timp, într’un an, în două oare pe săptămână trebue a se face şi „Estetica“ şi „Etica“, — apoi trebue să admitem acest mod sumar de a scrie o carte, 53 pagine despre Estetică. Trebue să recunoascem însă și aceea, că domnul Dulfu cât a scris, a scris clar, a ales cu destulă îndemânare tocmai strictul necesar. O observaţie am însă de făcut, în exemplele ce le dă, pe alocarea ca note, despre capod’operile estetice, ori părţi din creaţiuni estetice, a uitat să citeze exemple şi din pictură şi sculptură, ceea ce credem putea face cu atât mai osebit, cu cât acum ne putem cu înlesnire procura copii reuşite de pe capo d’operite ca pictură şi sculptură. Va face-o desigur la o altă ediţie, Ioan Russu Sirianul.