Tribuna, decembrie 1891 (Anul 8, nr. 267-289)
1891-12-03 / nr. 268
Anul VIII Sibiiu, Marți 3/15 Decemvrie 1991 J^fr# 268 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., */* an 2 fl. 50 cr., */* an 5 fl., 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 16 cr. pe lună mai mult. Pentru monarohie: 1 lună 1 fl. 20 cr., */4 an 3 fl. 50 cr., */« an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: '/« an 10 franci, l/s an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele ne fac muri plăttindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucureşti primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. La Abonament lunar pentru Decemvrie at. v. — cu preţurile din capul foii — invită Administraţiunea fjiarului „TRIBUNA“. O călătorie împărătească. Spirea telegrafică despre mergerea împăratului german la Bucuresci este de mare importanţă. Importanţa soirii cresce prin aceea, că, după cum ne asigură biuroul de corespondenţă, îşi are isvorul în cercurile curţii din Bucuresci. Va să zică, verosimilitatea este foarte mare, că nu este scrie deşearta. Adevărată importanţă însă îi dă spirit situaţiunea politică a Europei, cum s’a desvoltat dela congresul dela Berlin încoace, şi mai ales nasterea alianţei din centrul Europei. Pentru că ori şi cum am întoarce și suci cestiunea, de un lucru nu putem scăpa. De întrebarea, că are sau n’are călătoria în perspectivă vre-o însemnătate politică ? Nouă nu ne vine să credem ca ea, călătoria, dacă în adevăr va avă loc, să fie numai o călătorie de plăcere privată. Nici un simplu act de curtenire nu ni se pare că ar fi, mai ales dacă avem înaintea ochilor şi timpul luat în vedere, ca într’însul să aibă loc călătoria. ( Şi atunci nu ne rămâne alta, decât să admitem, că precum călătoria regelui Carol la Berlin şi la Postdam n’a fost o o ^ntemplare, aşa nici călătoria împăratului la Bucuresci şi la Sinaia nu este numai un act de etichetă. Presa faţă cu visita regelui Carol la Berlin şi Potsdam ,şi-a fost făcut datoria. A apreciat-o din diverse puncte de vedere. Resultatul apreţierilor presei a fost, că între Germania şi România s’au iscat legături, care trec peste legăturile familiare între dinastia din Berlin şi cea din Bucuresci. Era de pe atunci vorba despre apropierea României de alianţa triplă. Sigur, că împregiurarea aceasta va avă să fie la timpul său considerată de presa europeană, şi nu fără de cuvânt. Căci, dacă în vara trecută s-au iniţiat legături, conform căror România să se poată apropia de alianţa triplă, în Martie al anului viitor legăturile se vor strînge mai tare, se vor perfecţiona, pentru ca intrarea României în alianţă să poată în scurt timp deveni perfectă. Iată clar’ importanţa călătoriei împărătesei în imediata noastră vecinătate. Insă poate că nu este aci importanţa întreagă a călătoriei. Este deja lucru cunoscut, că sunt mulţi bărbaţi politici, care ţin că e lucru de sine înţeles ca România să între în alianţa triplă. Bărbaţii politici ştic, că România altcum nu poate alege. Ea trebue să între în alianţa triplă. Pentru că în braţele Rusiei nu se poate arunca, fără de a renunţa de la viitorul ei. Ear’ neutrală nu poate rămână, pentru că aşezată cum este, între puteri mari, singură nu e în stare să-’și apere neutralitatea, dar’ de altă parte de garantat n’are cine să ’i-o garanteze. Adevărat, că ingratitudinea Rusiei a gravat foarte adânc un memento neșters în istoria politică a României. Oamenii politici ai României nu vor uita nici-odată modul acela necualificabil, cum Rusia a sciut răsplăti binefacerea românească. Insă dacă trecerea României pentru eventualităţi mari istorice în partea rusească e cu neputinţă, calea câtră alianţa triplă încă nu este atât de netedă, după cumşi-o închipuesc mulţi oameni politici. In sinul alianţei triple încă există un ghimpe, care face pe România să stee nedecisă la distanţă de alianţa triplă. Ghimpele acesta este care primesce durerea, că în viitoarele lupte ar trebui fiii României să meargă contra duşmanului alăturea cu fiii fraţilor lor nemulţumiţi, cu fiii Românilor din ţerile unguresci. Durerea aceasta, şi nu rusofilismul, care se atribue guvernelor române din unele partide de acolo, face ca România să stea la îndoeală şi să nu se grăbească cu deciderea pentru sau contra alianţei triple. Sufletul alianţei triple este Germania. Ca atare trebue să se îngrijească pentru eventualităţile cele mai serioase, ca să aibă linii bine încheiete şi întregi în faţa inimicului. Fără de România linia între Baltica şi Marea Neagră nu este încheiată. Fără România ar lipsi un factor, care este probat şi a cărui aptitudine este recunoscută de lumea întreagă. Nu cumva împăratul Germaniei voesce prin călătoria pusă în vedere să înlăture pedeca amintită, ca linia să fie odată încheiată? Nu cumva, pentru ca lucrul să fie cu atâta mai sigur şi mai de nădejde merge în faţa locului ? Da, lucrul va fi sigur şi de nădejde, însă pe lânga preţul, care ne privesce şi pe noi ceşti din ţerile unguresci. Căci noi nu credem, că se va găsi guvern în România, care să ignoreze cu totul soartea a trei milioane de Români, fraţi de un sânge şi o limbă, şi să nu pună acolo unde se cuvine un cuvânt măcar în cumpănă pentru aceştia, se înţelege, fără de a se amesteca în afacerile interne ale statului nostru. Ne-am bucura foarte mult, când ocasiunea călătoriei împărătesei n’ar trece fără resultate favorabile pentru interesele civilisaţiunii europene, dar’ n’ar trece fără resultate favorabile şi pentru soartea noastră. Să sperăm, fiindcă sperăm numai ceea ce e legitim şi real. Speranţa aceasta însă nu ne dispensează de a căuta şi noi în tot momentul ocasiunile de a deschide ochii guvernanţilor noştri pentru calea, care să ne apropie unii de alţii pentru scopul cel mare comun. FOIŢA „TRIBUNEI O rugăciune. De Carmen Sylva. Traducere de Aurelia Roman. (Urmare.) „Berthalda îmi impută, că am desmerdat-o prea mult şi astfel am făcut-o nedestoinică pentru vieaţă. Opinia mea este, că dragostea este necesară unei fiinţe tinere, ca şi rudele soarelui unei floricele ; negreşit, supunerea n’o înveţi prin aceasta“. „Supunerea este dintotdeauna grea“, d'80 Editha. „Mai ales dacă părinţilor noştrii nu le pasă de sentimentele noastre“, d*80 Tasilo cu un tremur uşor în voce. „Berthalda susţine, că eu n’aş fi trebuit să mă îngrijesc de sentimentele ei. „Asta dovedesce“, d'se Tasile, „că n’ai fost silită la nimic şi că nu stii cât de dragă ai avut-o!“ „De regulă simțim prea târdiu“, dr'se Raoul, „ce buni au fost părinții față cu noi“. „Dar’ după aceea totuşi trebue să ducem vieața, ce noi ni-am clădit-o!“ strigă Tasilo. „Adecă“, duse Raoul, „noi ne supunem în toată vieaţa noastră unei puteri ascunse fără a sei încotro ne duce, şi ferice de acel ce se poate uşor acomoda“. Raoul se sculă, salută şi eşi. „După vre o câteva chile Tasilo iarăşi urcă scările de peatră,cu inima palpitândă și cu fruntea plină de griji. Voia să aducă tatălui seu mereu jertfă și să ceară mâna Berthaldei. Dar’ la ușe care era numai răzimată se opri ca fermecat. „Tu, numai tu ’l-ai înstrăinat, căci el era destinat pentru mine din partea părinților sei și ai mei; dar’ tu,trebue să întrevii cu blândele tale cuvinte. Tu trebue să plângi înaintea lui, ca se-’l mişei, trebue să amețesci pentruca să-’l sparii şi să-’l faci gelos, când oamenii die cărți e drag Raoul! Fată desfrânată! Cine stie ce farmec ’i-ai dat ca să uite pe strigoaia cea neagră, și să-’şi peardă minţile în faţa ta de păpuşe! „Spune-’mi îndată, la câţi ai de gând să le mai întorci capul, ca să le dau de scrie !“ „Dar’ tu scii“, oftă Editha, „că eu vreau să fiu călugăriţă“. „Sciu, că eşti o mincinoasă, cu aerul tău blând; sciu, că te aveţi aşa sfântă pentru ca cu atât mai sălbatică se par eu; sciu că mi-ai răpit inima şi că pentru mmne este vecinie, vecinie perdută“. „Dar’ vorbesc atât de rar cu el!“ „Tocmai răceala ta îl încântă şi mai mult; o văd foarte ager, căci iubesc; tu nu vei iubi niciodată, tu nu poţi să iubesci, tu nu scu te este suferinţa, fiinţă desmerdată. Vedi, eu m’aș arunca la picioarele sale, dar’ tu nici mâna n’ai mișca-o pentru el! Eu m’aș lăsa să mă facă în fărâme, pe când tul-ai lăsa să moară fără să ’ți întorci capul. înțelegi, Edithe, sânt obicinuită să-mi ajung scopul, și crede-mă, mai curând te voiu călca în picioare decât să cedez !“ Tasilo lăsă ivorul uşii din mână şi alergă pe scări in jos. în iritaţia mare întră la mama Edithei: „Nu-ţi mai trimite copila la Berthalda, o tractează rău acolo, îşi bat joc de ea şi nu aş vrea ca inima ei curată să devie suspectă, asta n'o sufer!“ Femeia suridea cu fineţă şi se plecă după rotiţa de aţă, ca şi când s’ar fi încurcat firul. Berthalda audi paşi pe trepte şi repede se uită afară. Deveni palidă ca moartea. „El a fost aici, a audit tot, sânt perdută !“ şopti ea răguşită. Şi mâniie ei cuprinseră repede umerii Edithei, scuturându-o cu vehemență. „Ah! lasâ-mă!“ strigă ea, „dar’ nu vrei să-’mi credi, că bucuros te-aş vedea logodită cu el?“ „Promite-’mi că vei dice „nu“, când te va cere“. „Dacă ’mi-ar fi permis?“ „Fă aşa, atunci îți cred !“ „Nu pot, — nu-’mi este iertat!“ „Fățarnic o!“ „Aş dori să fiu! Aş dori să-’mi fie drag, să-’l abdic pentru tine!“ „Atunci nu ştii ce este dragostea. Tu obraz laş cu ochi ipocriţi!“ „Te-aş sugruma, atât de mult te urăsc“. Un tremur cuprinse trupul Edithei, căci privirea ce urmăria aceste cuvinte era atât de sălbatică, încât credea că între ameninţare şi îndeplinire nu mai zace nimic. Deodată întră bana, privi mirată la ambele fete șizise : „Credem că Tasilo este aici, ’l-am vădut venind ?“ — „Te înșeli, bună, el n’a fost aici; vrea tocmai să ceară pe Editha, care se duce acum la mirele ei; adio, mică Editha, noroc și fericire să întâlnesci în cale!“ Cuprins cu braţele ei pe prietena, caşi când ar sugruma-o, o sărută, par’că ar fi voit s’o muşce, şi o împinse pe uşe afară; apoi alergă în odaia ei; s’aruncă pe pat, muşca în perină, se trăgea de păr strigând de durere; apoi râdea ameninţând cu pumnul şi vorbia încet cuvinte nebune; apoi ear’ sbiera. Deodată însă sări în sus, îşi aduse părul şi hainele în ordine, alergă la buna ei, întreţinânduo cu o ploaie de glume şi poveşti. Editha coborî încet scările, de mai multe ori fu nevoită a se răzima de zid, atât de slabă se simţia; apoi luă drumul cel mai lung cătră casă. „Raoul! Raoul!“ suspina ea încetişor. O ploaie repede cătrase; — aerul era înăduşitor şi închis, car’ între petricelele pardoselei se făcură bălţi mici. Ea trebui să-’şi ridice rochia şi să calce cu precauţiune prin mijlocul stradei, căci de pe streşinile şi balcoanele caselor picura. Trecătorii priviau satisfăcuţi la frumoasa copilă. O babă bătrână o preveni la uşe. „Să dee D-jeu bine, fetiţă ! Crească-’ţi norocul şi fericirea’n cale !“ „Ah! Barbara, aş schimba bucuros cu d-ta!“ „D-jeu să te ferească, fetiţă! Dar’ ce reu te-a întimpinat?“ „Aș dori să nu mai fiu pe lume!“ „Ar fi păcat de frunoșii tei ochi!“ „Nu scii vre-un farmec ca să mă fac urîtă, și să nu mai plac nimăruia?“ „Nu, fetiță! Astfel de fermece n’a cerut încă nimeni dela mine! Dar’păzesce-te, fetiță un pericol te amenință“. „Pe mine?“ întreba Editha. „Da, de la un călugăr, nu primi nimic din mâna unui călugăr! Copilă!“ Editha surise. „De asta nu mă tem !“ salută pe bătrâna, care se uită încă lung timp în urma ei, și merse tot mai încet cătră casă, pănă ce nisce picături mari de ploaie o siliră să între. Aici află pe Tasilo vorbind cu mare zel mamei sale, care îndată se sculă şi părăsi odaia aruncând încă o privire severă şi ameninţând cu degetul pe Editha. Editha se apropă de ghergheful ei, Tasilo o preveni însă şi puse mâna pe lucrul ei. „Am să-ţi vorbesc“, zise el. Editha deveni palidă şi se răzimă de lemnul întunecat şi ros de cari al ferestrii. în momentul acela tunetul se aucji, şi o ploaie torenţială şerpuia prin strada angustă. Odaia se întunecase într’atâta, încât abia mai puteai deosebi conturul cuptorului de olane. Feţele ambilor tineri să iluminară intr’un mod particular de lumina amurgie, ce străbătea prin rotundele ochiuri ale ferestrilor încadrate în plumb. Inimile lor băteau tare în tăcerea aceasta scurtă, ce fu conturbată printr’un trăsnet și un tunet ce se apropia mereu. „Mă tem să nu-’ți par schimbăcios“, începu Tasilo, „dacă’ţi vorbesc de îndelungata şi adânca mea iubire faţă cu dumneata, fiind cunoscut pănă acum, ca mirele alteia. M’am „Gazeta Transilvaniei“ şi episcopul Meţianu. „Biserica şi Şcoala“, organul oficial al eparchiei Aradului, vine în numărul seu 47 şi constată, că de un timp încoace se publică „neadevăruri“ şi „calomnii“ la adresa episcopului, „Biserica şi Şcoala“ a tăcut la aceste, „ca să nu li se poată imputa, că ar fi parţială sau preocupată“. „Veijend acum“, — continuă numitul organ, — „că cele mai vechi jurnale românesti şi cele mai acreditate înaintea publicului românesc, anume „Gazeta Transilvaniei“ şi „Telegraful Român“, au luat cuvântul în această afacere, sperăm, că nu ni se va pută imputa nici decât şi din partea nimenui nici parţialitate, nici preocupaţiune, dacă în cele ce urmează reproducem cele publicate de numitele jurnale“. Astfel episcopul Meţianu crede de suficient pentru apărarea sa, dacă reproduce simplu în organul oficial al eparchiei sale înjurăturile publicate în numărul din 14/26 Noemvrie al „Gazetei“, împreună cu cele ce s-au publicat în organul părintelui metropolit Miron, care nu combate atât scandalul de la Cianadul unguresc, ci mai mult „scandalul“, că a putut străbate câte ceva în public despre el. roVISTA POLITICA. Sibiiu, 2 Decemvrie st. v. Din parlamentul maghiar. Comisiunea economică a casei deputaţilor a început alaltăieri desbaterea nouelor convenţii comerciale. Ministrul de comerciu Baross a ţinut un discurs, în care a accentuat, că disposiţiunile convenţiilor relative la comerciul de vite sânt de mare însemnătate. Guvernul unguresc urgentează dela 1890 ca guvernul german să fie provocat a începe negocierile în această privinţă. Cu actualele convenţii voim se ne regulăm înainte de toate cătrâ Apus relaţiunile, dar’ în toată sinceritatea dorim să ni le regulăm şi cătră Răsărit, precum pretind interesele monarchiei. Mai departe ministrul a făcut amintire de disposiţiunile Franciei şi Americei-de- Nord, care sânt protecţioniste. Caracteristica nouelor convenţii este, că sparge aceste raporturi. Resultatele sânt favorabile pentru noi. Cât priveşte în special convenţia cu Germania, care este cea mai importantă, poate fi convins oricine, că Ungaria ’şi-a ajuns scopul şi nu va fi restrînsă în politica sa de căi ferate. Guvernul a făcut tot ce a putut pentru a pută obţină reduceri la vămile pe cereale şi făină, dar’ nu a putut obţină mai mult decât resultatul cunoscut. Dar’ şi acesta îmbunătâţesce situaţia. Din Bucovina. Cetim în „Gazeta Bucovinei“ , în numărul de la 4 Decemvrie n. al (jadiului „Die Presse“ găsim sub titlul „Comunitatea bisericească sârbească din Viena“ următoarea notiţă: „Ieri a primit ministrul baron Gautsch o deputaţiune a acestei comunităţi, compusă din colonelul Stoici şi din marele negustor A. Stova, spre a supune guvernului mulţumită comunităţii pentru acordarea sumei de 3000 fl. din fondul religionar al Bucovinei în scopul înfiinţării bisericii sârbesti“, însemnăm numai, că acest fond „nu dispune de mijloacele“ pentru adaptarea caselor de pe lângă mănăstirea din Suceava şi pentru multe alte trebuinţe ale Românilor din Bucovina, cara sânt bunăoară înfiinţarea unei şcoale de fete superioare în Cernăuţi, înmulţirea claselor paralele române la gimnasiul din Suceava şi altele şi altele, dar, din această avere rămasă dela strămoşii noştri se pot încuviinţa mii de fiorini pentru trebuinţe străine şi instituţiuni, care nu stau nici într’o legătură cu fondul religionar gr.-or. din Bucovina. Convenţiile comerciale în Reichstag. Se telegrafează din Berlin, că Reichstag-ul a respins cu toate voturile contra conservatorilor şi antisemiţilor propunerea de a supune convenţiile desbaterii unei comisiuni. Astăzi se începe desbaterea în a doua cetire a convenţiilor. Prin votarea în prima cetire convenţiile sânt aşa (ficând acceptate, căci a doua cetire este numai formalitate, după ce modificaţiuni în convenţii nu se pot face. Crisa ministerială în România. Asupra crisei ministeriale şi a felului cum ea a fost resolvată, iată ce scriu foile române din Bucuresci : „Bucarest“ se felicită de noua formaţie a ministerului şi de ruperea cu dl Voinescu şi dece, că partidul conservator este reconstituit sub şeful său necontestabil dl L. Catargiu, care asociaţiunea hibridă, care trebuia să fie, partidul liberal-conservator a încetat de a exista chiar ca nume. Este momentul de a aplica ministerulu actual numele de „Marele minister“, ce s’a aplicat altă dată. „Globul“, (fice, că sentimentul general al ţerii nu poate fi decât în favoarea noului guvern. Confratele se felicitează, că făcând parte din tinerii conservatori, vede în noul guvern consolaţia cea mai dulce, uşurarea tuturor suferinţelor morale, limanul liniştei şi mulţumirii desăvârşite. „ Indépendance roumaine“ contrazice pe cei ce au cal, că fără dl Vernescu nu poate să dureze guvernul, zice din contră, că fără dl Vernescu va dura mai mult. Dacă acest personagiu contează pe liberali, ca să răstoarne formația nouă, nu va ave altceva de făcut decât să adauge o nouă decepție pe lângă toate care le-a avut până acum. „ Timpul“ se felicită, că crisa a primit o soluțiune, căci cercetând compunerea noului minister, oricine va recunoasce, că el corespunde tuturor dorințelor ce exprimau conservatorii pentru reconstituirea partidului lor. în capul guvernului avem un şef experimentat, face confratele, un şef necontestat, care în capul diferitelor departamente bărbaţi de valoare. „Constituţionalul“ se bucură, că asociaţia dintre dl Lascar Catargiu și G. Vernescu s’a rupt. Este aci un pas fericit, vice