Tribuna, decembrie 1891 (Anul 8, nr. 267-289)

1891-12-03 / nr. 268

Anul VIII Sibiiu, Marți 3/15 Decemvrie 1991 J^fr# 268 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., */* an 2 fl. 50 cr., */* an 5 fl., 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 16 cr. pe lună mai mult. Pentru monarohie: 1 lună 1 fl. 20 cr., */4 an 3 fl. 50 cr., */« an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: '/« an 10 franci, l/s an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele ne fac m­uri plăttindu­-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucureşti primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. La Abonament lunar pentru Decemvrie at. v. — cu preţurile din capul foii — invită Administraţiunea fjiarului „TRIBUNA“. O călătorie împărătească. Spirea telegrafică despre mergerea împăratului german la Bucuresci este de mare importanţă. Importanţa soirii cresce prin aceea, că, după­ cum ne asigură biuroul de corespondenţă, îşi are isvorul în cercurile curţii din Bucu­­resci. Va să zică, verosimilitatea este foarte mare, că nu este scrie deşearta. Adevărată importanţă însă îi dă spirit situaţiunea politică a Europei, cum s’a desvoltat dela congresul dela Berlin încoace, şi mai ales nasterea ali­anţei din centrul Europei. Pentru­ că ori­ şi­ cum am întoarce și suci cestiunea, de un lucru nu pu­tem scăpa. De întrebarea, că are sau n’are călătoria în perspectivă vre-o în­semnătate politică ? Nouă nu ne vine să credem ca ea, călătoria, dacă în adevăr va avă loc, să fie numai o călătorie de plăcere pri­vată. Nici un simplu act de curtenire nu ni­ se pare că ar fi, mai ales dacă avem înaintea ochilor şi timpul luat în vedere, ca într’însul să aibă loc călătoria. ( Şi atunci nu ne rămâne alta, decât să admitem, că precum călătoria regelui Carol la Berlin şi la Postdam n’a fost o o ^ntemplare, aşa nici călătoria împă­ratului la Bucuresci şi la Sinaia nu este numai un act de etichetă. Presa faţă cu visita regelui Carol la Berlin şi Potsdam ,şi-a fost făcut da­toria. A apreciat-o din diverse puncte de vedere. Resultatul apreţierilor presei a fost, că între Germania şi România s’au iscat legături, care trec peste le­găturile familiare între dinastia din Berlin şi cea din Bucuresci. Era de pe atunci vorba despre apropierea Româ­niei de alianţa triplă. Sigur, că împregiurarea aceasta va avă să fie la timpul său considerată de presa europeană, şi nu fără de cuvânt. Căci, dacă în vara trecută s-au iniţiat legături, conform căror România să se poată apropia de alianţa triplă, în Martie al anului viitor legăturile se vor strînge mai tare, se vor perfecţiona, pentru­ ca intrarea României în alianţă să poată în scurt timp deveni per­fectă. Iată clar’ importanţa călătoriei îm­părătesei în imediata noastră veci­nătate. Insă poate­ că nu este aci impor­tanţa întreagă a călătoriei. Este deja lucru cunoscut, că sunt mulţi bărbaţi politici, care ţin că e lucru de sine înţeles ca România să între în alianţa triplă. Bărbaţii politici ştic, că România altcum nu poate alege. Ea trebue să între în alianţa triplă. Pentru­ că în braţele Rusiei nu se poate arunca, fără de a renunţa de la viitorul ei. Ear’ neutrală nu poate rămână, pentru­ că aşezată cum este, între pu­teri mari, singură nu e în stare să-’și apere neutralitatea, dar’ de altă parte de garantat n’are cine să ’i-o garan­teze. Adevărat, că ingratitudinea Rusiei a gravat foarte adânc un memento ne­șters în istoria politică a României. Oa­menii politici ai României nu vor uita nici-odată modul acela necualificabil, cum Rusia a sciut răsplăti binefacerea românească. Insă dacă trecerea României pen­tru eventualităţi mari istorice în partea rusească e cu neputinţă, calea câtră ali­anţa triplă încă nu este atât de netedă, după­ cum­­şi-o închipuesc mulţi oameni politici. In sinul alianţei triple încă există un ghimpe, care face pe România să stee nedecisă la distanţă de alianţa triplă. Ghimpele acesta este care primesce durerea, că în viitoarele lupte ar trebui fiii României să meargă contra duşma­nului alăturea cu fiii fraţilor lor nemul­ţumiţi, cu fiii Românilor din ţerile un­­guresci. Durerea aceasta, şi nu rusofilismul, care se atribue guvernelor române din unele partide de acolo, face ca România să stea la îndoeală şi să nu se grăbească cu deciderea pentru sau contra alianţei triple. Sufletul alianţei triple este Ger­mania. Ca atare trebue să se îngrijească pentru eventualităţile cele mai serioase, ca să aibă linii bine încheiete şi întregi în faţa inimicului. Fără de România linia între Bal­tica şi Marea­ Neagră nu este încheiată. Fără România ar lipsi un factor, care este probat şi a cărui aptitudine este recunoscută de lumea întreagă. Nu cumva împăratul Germaniei voesce prin călătoria pusă în vedere să înlăture pedeca amintită, ca linia să fie odată încheiată? Nu cumva, pentru­ ca lucrul să fie cu atâta mai sigur şi mai de nădejde merge în faţa locului ? Da, lucrul va fi sigur şi de nă­dejde, însă pe lânga preţul, care ne privesce şi pe noi ceşti din ţerile un­gur­esci. Căci noi nu credem, că se va găsi guvern în România, care să ignoreze cu totul soartea a trei milioane de Ro­mâni, fraţi de un sânge şi o limbă, şi să nu pună acolo unde se cuvine un cuvânt măcar în cumpănă pentru aceş­tia, se înţelege, fără de a se amesteca în afacerile interne ale statului nostru. Ne-am bucura foarte mult, când ocasiunea călătoriei împărătesei n’ar trece fără resultate favorabile pentru interesele civilisaţiunii europene, dar’ n’ar trece fără resultate favorabile şi pentru soartea noastră. Să sperăm, fiindcă sperăm numai ceea­ ce e legitim şi real. Speranţa acea­sta însă nu ne dispensează de a căuta şi noi în tot momentul ocasiunile de a deschide ochii guvernanţilor noştri pen­tru calea, care să ne apropie unii de alţii pentru scopul cel mare comun. FOIŢA „TRIBUNEI O rugăciune. De Carmen Sylva. Traducere de Aurelia Roman. (Urmare.) „Berthalda îmi impută, că am desmer­­dat-o prea mult şi astfel am făcut-o nedes­toinică pentru vieaţă. Opinia mea este, că dragostea este necesară unei fiinţe tinere, ca şi rudele soarelui unei floricele ; negreşit, su­punerea n’o înveţi prin aceasta“. „Supunerea este dintotdeauna grea“, d'80 Editha. „Mai ales dacă părinţilor noştrii nu le pasă de sentimentele noastre“, d*80 Tasilo cu un tremur uşor în voce. „Berthalda susţine, că eu n’aş fi trebuit să mă îngrijesc de sentimentele ei. „Asta dovedesce“, d'se Tasile, „că n’ai fost silită la nimic şi că nu stii cât de dragă ai avut-o!“ „De regulă simțim prea târdiu“, dr'se Raoul, „ce buni au fost părinții față cu noi“. „Dar’ după aceea totuşi trebue să du­cem vieața, ce noi ni-am clădit-o!“ strigă Tasilo. „Adecă“, duse Raoul, „noi ne supunem în toată vieaţa noastră unei puteri ascunse fără a sei încotro ne duce, şi ferice de acel ce se poate uşor acomoda“. Raoul se sculă, sa­lută şi eşi. „După vre­ o câteva chile Tasilo iarăşi urcă scările de peatră,­­cu inima palpitândă și cu fruntea plină de griji. Voia să aducă tatălui seu mereu jertfă și să ceară mâna Berthaldei. Dar’ la ușe care era numai răzimată se opri ca fermecat. „Tu, numai tu ’l-ai înstrăinat, căci el era destinat pentru mine din partea părinților sei și ai mei; dar’ tu,trebue să întrevii cu blândele tale cuvinte. Tu trebue să plângi înaintea lui, ca se-’l mişei, trebue să amețesci pentru­­ca să-’l sparii şi să-’l faci gelos, când oamenii die că­rți e drag Raoul! Fată desfrânată! Cine stie ce farmec ’i-ai dat ca să uite pe strigoaia cea neagră, și să-’şi peardă minţile în faţa ta de păpuşe! „Spune-’mi îndată, la câţi ai de gând să le mai întorci capul, ca să le dau de scrie !“ „Dar’ tu scii“, oftă Editha, „că eu vreau să fiu călugăriţă“. „Sciu, că eşti o mincinoasă, cu aerul tău blând; sciu, că te aveţi aşa sfântă pentru­ ca cu­ atât mai sălbatică se par eu; sciu că mi-ai răpit inima şi că pentru m­mne este vecinie, vecinie perdută“. „Dar’ vorbesc atât de rar cu el!“ „Tocmai răceala ta îl încântă şi mai mult; o văd foarte ager, căci iubesc; tu nu vei iubi nici­odată, tu nu poţi să iubesci, tu nu scu­ te este suferinţa, fiinţă desmerdată. Vedi, eu m’aș arunca la picioarele sale, dar’ tu nici mâna n’ai mișca-o pentru el! Eu m’aș lăsa să mă facă în fărâme, pe când tu­­l-ai lăsa să moară fără să ’ți întorci capul. înțelegi, Edithe, sânt obicinuită să-­mi ajung scopul, și crede-mă, mai curând te voiu călca în picioare decât să cedez !“ Tasilo lăsă ivorul uşii din mână şi alergă pe scări in jos. în iritaţia mare în­tră la mama Edithei: „Nu-­ţi mai trimite co­pila la Berthalda, o tractează rău acolo, îşi bat joc de ea şi nu aş vrea ca inima ei curată să devie suspectă, asta n'o sufer!“ Femeia suridea cu fineţă şi se plecă după rotiţa de aţă, ca­ şi­ când s’ar fi încurcat firul. Berthalda audi paşi pe trepte şi repede se uită afară. Deveni palidă ca moartea. „El a fost aici, a audit tot, sânt per­dută !“ şopti ea răguşită. Şi mâniie ei cuprin­seră repede umerii Edithei, scuturându-o cu vehemență. „Ah! lasâ-mă!“ strigă ea, „dar’ nu vrei să-’mi credi, că bucuros te-aş vedea logodită cu el?“ „Promite-’mi că vei dice „nu“, când te va cere“. „Dacă ’mi-ar fi permis?“ „Fă aşa, atunci îți cred !“ „Nu pot, — nu-’mi este iertat!“ „Fățarnic­ o!“ „Aş dori­ să fiu! Aş dori să-’mi fie drag, să-’l abdic pentru tine!“ „Atunci nu ştii ce este dragostea. Tu obraz laş cu ochi ipocriţi!“ „Te-aş sugruma, atât de mult te urăsc“. Un tremur cuprinse trupul Edithei, căci privirea ce urmăria aceste cuvinte era atât de sălbatică, încât credea că între ameninţare şi îndeplinire nu mai zace nimic. Deodată întră bana, privi mirată la ambele fete și­­zise : „Crede­­m că Tasilo este aici, ’l-am vă­­dut venind ?“ — „Te înșeli, bună, el n’a fost aici; vrea tocmai să ceară pe Editha, care se duce acum la mirele ei; adio, mică Editha, noroc și fe­ricire să întâlnesci în cale!“ Cuprin­s cu braţele ei pe prietena, ca­­şi­ când ar sugruma-o, o sărută, par’că ar fi voit s’o muşce, şi o împinse pe uşe afară; apoi alergă în odaia ei; s’aruncă pe pat, muşca în perină, se trăgea de păr strigând de durere; apoi râdea ameninţând cu pum­nul şi vorbia încet cuvinte nebune; apoi ear’ sbiera. Deodată însă sări în sus, îşi aduse părul şi hainele în ordine, alergă la buna ei, întreţinânduo cu o ploaie de glume şi poveşti. Editha coborî încet scările, de mai multe­ ori fu nevoită a se răzima de zid, atât de slabă se simţia; apoi luă drumul cel mai lung cătră casă. „Raoul! Raoul!“ suspina ea încetişor. O ploaie repede cătrase; — aerul era înădu­­şitor şi închis, car’ între petricelele pardose­­lei se făcură bălţi mici. Ea trebui să-’şi ri­dice rochia şi să calce cu precauţiune prin mijlocul stradei, căci de pe streşinile şi bal­coanele caselor picura. Trecătorii priviau satisfăcuţi la fru­moasa copilă. O babă bătrână o preveni la uşe. „Să dee D-­jeu bine, fetiţă ! Crească-’ţi norocul şi fericirea’n cale !“ „Ah! Barbara, aş schimba bucuros cu d-ta!“ „D-­jeu să te ferească, fetiţă! Dar’ ce reu te-a întimpinat?“ „Aș dori să nu mai fiu pe lume!“ „Ar fi păcat de frunoșii tei ochi!“ „Nu scii vre-un farmec ca să mă fac urîtă, și să nu mai plac nimăruia?“ „Nu, fetiță! Astfel de fermece n’a cerut încă nimeni dela mine! Dar’păzesce-te, fetiță un pericol te amenință“. „Pe mine?“ întreba Editha. „Da, de la un călugăr, nu primi nimic din mâna unui călugăr! Copilă!“ Editha surise. „De asta nu mă tem !“ salută pe bătrâna, care se uită încă lung timp în urma ei, și merse tot mai încet cătră casă, pănă­ ce nisce picături mari de ploaie o siliră să între. Aici află pe Tasilo vorbind cu mare zel mamei sale, care îndată se sculă şi părăsi odaia aruncând încă o privire severă şi ameninţând cu degetul pe Editha. Editha se apropă de ghergheful ei, Tasilo o preveni însă şi puse mâna pe lucrul ei. „Am să-­ţi vorbesc“, zise el. Editha deveni palidă şi se răzimă de lemnul întunecat şi ros de cari al ferestrii. în momentul acela tunetul se aucji, şi o ploaie torenţială şerpuia prin strada angustă. Odaia se întunecase într’atâta, încât abia mai puteai deosebi conturul cuptorului de olane. Feţele ambilor tineri să iluminară intr’un mod particular de lumina amurgie, ce străbătea prin rotundele ochiuri ale ferestrilor încadrate în plumb. Inimile lor băteau tare în tăcerea aceasta scurtă, ce fu conturbată printr’un trăsnet și un tunet ce se apropia mereu. „Mă tem să nu-’ți par schimbăcios“, în­cepu Tasilo, „dacă­’ţi vorbesc de îndelungata şi adânca mea iubire faţă cu dumneata, fiind cunoscut pănă acum, ca mirele alteia. M’am „Gazeta Transilvaniei“ şi episco­pul Meţianu. „Biserica şi Şcoala“, organul oficial al eparchiei Aradului, vine în numărul seu 47 şi constată, că de un timp încoace se publică „neadevăruri“ şi „calomnii“ la adresa episcopului, „Biserica şi Şcoala“ a tăcut la aceste, „ca să nu li­ se poată imputa, că ar fi parţială sau preocupată“. „Veijend acum“, — continuă numitul organ, — „că cele mai vechi jurnale românesti şi cele mai acredi­tate înaintea publicului românesc, anume „Gazeta Transilvaniei“ şi „Telegraful Român“, au luat cuvântul în această afacere, sperăm, că nu ni­ se va pută imputa nici decât şi din partea nimenui nici parţialitate, nici preocu­­paţiune, dacă în cele­ ce urmează reproducem cele publicate de numitele jurnale“. Astfel episcopul Meţianu crede de suficient pentru apărarea sa, dacă reproduce simplu în organul oficial al eparchiei sale înjurăturile publicate în numă­rul din 14/26 Noemvrie al „Gazetei“, împre­ună cu cele­ ce s-au publicat în organul pă­rintelui metropolit Miron, care nu combate atât scandalul de la Cianadul­ unguresc, ci mai mult „scandalul“, că a putut străbate câte ceva în public despre el. roVISTA POLITICA. Sibiiu, 2 Decemvrie st. v. Din parlamentul maghiar. Comisiunea economică a casei de­putaţilor a început alaltăieri desbaterea nouelor convenţii comerciale. Ministrul de comerciu Baross a ţinut un dis­curs, în care a accentuat, că disposi­­ţiunile convenţiilor relative la comerciul de vite sânt de mare însemnătate. Gu­vernul unguresc urgentează dela 1890 ca guvernul german să fie provocat a începe negocierile în această privinţă. Cu actualele convenţii voim se ne re­gulăm înainte de toate cătrâ Apus re­laţi­unile, dar’ în toată sinceritatea dorim să ni­ le regulăm şi cătră Răsărit, pre­cum pretind interesele monarchiei. Mai departe ministrul a făcut amintire de disposiţi­unile Franciei şi Americei-de- Nord, care sânt protecţioniste. Caracte­ristica nouelor convenţii este, că sparge aceste raporturi. Resultatele sânt favo­rabile pentru noi. Cât priveşte în special convenţia cu Germania, care este cea mai importantă, poate fi con­vins ori­cine, că Ungaria ’şi-a ajuns scopul şi nu va fi restrînsă în politica sa de căi ferate. Guvernul a făcut tot ce a putut pentru a pută obţină reduceri la vămile pe cereale şi făină, dar’ nu a putut obţină mai mult decât resultatul cunoscut. Dar’ şi acesta îm­­bunătâţesce situaţia. Din Bucovina. Cetim în „Gazeta Bucovinei“ , în numărul de la 4 Decemvrie n. al (j­ad­iului „Die Presse“ găsim sub titlul „Comunitatea bisericească sârbească din Viena“ următoarea notiţă: „Ieri a pri­mit ministrul baron Gautsch o deputa­­ţiune a acestei comunităţi, compusă din colonelul Stoici şi din marele negustor A. Stova, spre a supune guvernului mulţumită comunităţii pentru acorda­rea sumei de 3000 fl. din fondul re­­ligionar al Bucovinei în scopul înfiin­ţării bisericii sârbesti“, însemnăm numai, că acest fond „nu dispu­ne de mijloacele“ pentru adap­tarea caselor de pe lângă mănăstirea din Suceava şi pentru multe alte tre­buinţe ale Românilor din Bucovina, cara sânt bună­oară înfiinţarea unei şcoale de fete superioare în Cernăuţi, înmulţirea claselor paralele române la gimnasiul din Suceava şi altele şi al­tele, dar, din această avere rămasă dela strămoşii noştri se pot încuviinţa mii de fiorini pentru trebuinţe străine şi instituţiuni, care nu stau nici într’o le­gătură cu fondul religionar gr.-or. din Bucovina. Convenţiile comerciale în Reichstag. Se telegrafează din Berlin, că Reichstag-ul a respins cu toate voturile contra conservatorilor şi antisemiţilor propunerea de a supune convenţiile desbaterii unei comisiuni. Astăzi se începe desbaterea în a doua cetire a convenţiilor. Prin votarea în prima cetire convenţiile sânt aşa (ficând accep­tate, căci a doua cetire este numai for­malitate, după­ ce modificaţiuni în con­venţii nu se pot face. Crisa ministerială în România. Asupra crisei ministeriale şi a fe­lului cum ea a fost resolvată, iată ce scriu foile române din Bucuresci : „Bucarest“ se­ felicită de noua for­maţie a ministerului şi de ruperea cu dl Voinescu şi dece, că partidul conservator este reconstituit sub şeful său necontestabil dl L. Catargiu, care asociaţiunea hibridă, care tre­buia să fie, partidul liberal-conservator a în­cetat de a exista chiar ca nume. Este momentul de a aplica ministerulu actual numele de „Marele minister“, ce s’a aplicat altă dată. „Globul“, (fice, că sentimentul gene­ral al ţerii nu poate fi decât în favoarea noului guvern. Confratele se felicitează, că făcând parte din tinerii conservatori, vede în noul guvern consolaţia cea mai dulce, uşura­rea tuturor suferinţelor morale, limanul liniş­­tei şi mulţumirii desăvârşite. „­ Indépendance roumaine“ contraz­ice pe cei ce au cal, că fără dl Vernescu nu poate să dureze guvernul, z­ice din contră, că fără dl Vernescu va dura mai mult. Dacă acest personagiu contează pe liberali, ca să răstoarne formația nouă, nu va ave altceva de făcut decât să adauge o nouă decepție pe lângă toate care le-a avut până acum. „ Timpul“ se felicită, că crisa a primit o soluțiune, căci cercetând compunerea noului minister, ori­cine va recunoasce, că el cores­­punde tuturor dorințelor ce exprimau conser­vatorii pentru reconstituirea partidului lor. în capul guvernului avem un şef ex­perimentat, fa­ce confratele, un şef necontestat, care în capul diferitelor departamente bărbaţi de valoare. „Constituţionalul“ se bucură, că aso­ciaţia dintre dl Lascar Catargiu și G. Ver­nescu s’a rupt. Este aci un pas fericit, vi­ce

Next