Tribuna, ianuarie-martie 1885 (Anul 2, nr. 1-73)

1885-02-14 / nr. 35

Pag. 138 poate îndestul repeta şi varia, deoare­ce pentru susţinerea trează a consciinţii publice alarma ne­­sfîrşită de perire e totdeauna mai corespunzătoare decât încrederea orbită; de altă parte reslăţirea potopului naţionalităţilor şi devastările lui furioase, încrederea oarbă în sine le-a promovat totdeauna. „Străbunii noştri puţin­i şi-au bătut capul cu maghiarisarea elementelor străine importate, încredendu-se în atotputernicia prerogativei lui­de putere, s’au genat de a şi presupune even­tualele pericole din partea acelora­şi cată ur­maşii Vlachilor Peninsulei­ Balcanice importaţi în părţile ardelene, îşi revindecă deja sie-’şi drept strămoşesc de primă colonisare asupra fie­cărei pălmi de pământ pănă în Tisza. „Oare Gavriil Bethlen şi marele George Rákoczy, aceşti doi părtinitori zeloşi şi co­­lonisatori ai Olăbimei, visat-au oare vreodată, că preste câteva sute de ani Românii lor favoriţi, pe cari au voit să-­i coloniseze vor disputa dreptul de întâietate în oraşele maghiare; aceştia acum se silesc cu apucăturile cele mai măiestre a scoate pe stăpânii lor ospitali din oficiile publice şi din representaţiunea municipală. „Da, Inderet cu noi, în Asia cu Maghiarii barbari! aceasta e devisa încă şi a cercurilor mai moderate române şi membrii academiei din Bucuresci iau asupra-­şi sarcina de a glorifica sângerările înfiorătoare ale lui Horia şi Cloşca. „în faţa unei astfel de înrăutăţiri înceată ori­ce capacitate şi de la astfel de informaţiuni pline de mania hiperbolisării unor fantasii cute­zate în zadar aşteptăm propagarea demnităţii. Se fac de batjocura campaniei în scris toţi aceia, cari iau asupra-­şi rolul de mijlocitori şi voiesc să ne sparie de la acţiunea deschisă bărbătească picând, că prin aceasta nu mai mărim ura naţio­nalităţilor străine. „Ca şi când ura întunecată şi agitarea cu­tez­a­tă’ar mai avea vre­un grad şi mai mare, de cum i se dă expresiune pe toată ziua în coloanele presei române, în „Tribuna“, „Gazeta“ şi „Ob­­servatoriulu“, şi ca şi când procederea noastră de pănă acum de cunctatori n’ar servi de încu­­ragiare agitatorilor. „Mărinimia n’a ridicat încă la preponde­­ranţă pe nici o naţiune şi prin o astfel de poli­tică slăbănoagă nu vom ajuta şi nu vom asigura pentru veacuri nici când supremaţia rasei noastre şi consolidarea statului maghiar. Aci e lipsă de lucrare şi încă cuvoinţă tare şi răb­dare de fel. „Dar’ se înşeală amar aceia, cari cred că activitatea compete comitatelor inundate de R o m â n i­a e, încă nici iniţiativa nu o putem concrede acestei Maghiarimi împrăşciate şi unei mâni de oameni ruinaţi materialicesce şi va fi prea destul din parte-le, dacă în posiţia lor strîmtorată îi va încuragia şi pe dînşii zelul însufleţit al universităţii societăţii maghiare, fa­­cându-’i factori lucrativi. „Lipsa comitatelor consistă de altcum în împrăşciarea puterilor şi deoare­ce acele câteva familii se încovoaie sub jertfele materiale ce i se cer din partea reuniunilor filantropice şi eco­nomice, prin urmare nici nu putem cere din parte-le, ca să-­şi mai îngreuneze poziţia mate­rială şi aşa nefavoritoare prin o reunilitifi dle cultură, care ar provoca în contră­le mii de fre­cări sociale, ba chiar ură. Viitorul reuniunii lo­cale ar vegeta numai... „Un punct cetral puternic în forma „Crucei-roşie“ — care să dispună de toate aparatele de putere şi care să poată îndestuli toate vanităţile, şi din partea guvernului va fi prea destul, dacă activitatea or­ganelor sale proprii nu o va concrede înclinărilor şi simţemintelor indivi­duale şi la numiri va lua necondiţionat în consi­derare prelângi cualificaţiunea corespundătoare şi movibilitatea socială şi activitatea patriotică..........“ Forţa „Tribunei“. Povestea lui Ignat. Poveste de Silvestru Moldova». A fost odată şi nu tocmai aşa de mult un om, cu numele Ignat, şi omul acesta era sărac, aşa de sărac, încât de multe ori nici o farîmă­­tură de mălaiu n’ar fi găsit la casa lui, decum altă păzitură. Dar’ avea Ignat în casă o avere, cu care Dumnezeu dăruiesce de­opotrivă şi pe oamenii avuţi şi pe cei săraci, avea adecă o grămadă de fete, tocmai şese la numer şi toate mărunţele, ca ulcelele din cuier, cari stau acă­­ţate în rînd una după alta. Şi afară de aceasta muierea lui Ignat era de nu se scia ciasul şi mi­nutul, când va nasce. Şi, me rog d-voastre, era tocmai pe la mij­locul iernei, vremea cea mai grea de traiu pentru omul sărac şi se apropiiau sărbătorile Crăciunu­lui şi pe vremile acele încă era datina, ca şi în­­jiua de adi, că pe Crăciun la fie­care casă se ucidea câte un porc gras ori câte-un şoldan mai slăbuţ în came, după cum adecă era casa şi gazda şi astfel căsenii aveau cu ce să-’şi îndul­cească traiul în dulcele ce vine după postul Crăciunului. Dar’ la casa lui Ignat nici poveste nu era de astfel de lucruri, trecuse anul de când el n’a mai audit prin ograda lui grohoteală de porc şi coteţul stătea pustiu şi fără de uşă într’un colţ de ogradă, lăsat în scirea lui D-dea. Ignat, nu-’i vorbă, era tare năcăjit pentru aceasta şi năcazul lui crescea, când vedea, că tot satul, chiar şi semenii lui, cari nu erau nici cu un bob de linte mai avuţi ca el, încă ’şi-au câştigat, cum au putut, câte un porc pe Cră­ciun. Numai el nu avea nici de leac, şi ca să nu rămână de rîs la sat, se hotărî să-’şi bage grumazii undeva şi să-’şi cumpere un şoldan cât de slab, numai să poată dice şi el, că a tăiat porc pe sărbători, îşi puse deci pălăria pe cap, îşi luă bâta a mână şi eşi să meargă în sat, dar’ abia păşi preste pragul timpii, când iată că dă cu ochii de fata lui cea mai mică, care se juca la cornul casei în radele soarelui „cu dinţi“, cum îl numesce lumea pe soarele de iarnă, cu un ban vechiu şi găurit. Fata cum îl dăresce, veselă, cum sânt copiii, cari nu sciu nimic despre poverile vieţii, îi dă banul şi-’i pr­ice: — Tată, tată, am găsit un ban, cum­­pără-’mi pe el o turtă. Ignat luă banul şi plecă la oraş, unde era chiar mărturie, dar’ nu apucă bine să sosească, şi iată că se întâlnesce cu dracul, — fire-ar de deochiu, să fie, — în chip de domn, care avea nouă porci, graşi, de mai cădeau de pe picioare. Domnul cum îl vede, îi grăiesce: — Noroc Ignate, unde şi încătrău te duci ? — Am venit aci la oraş, domnule, îi răs­punse Ignat, întorcându-’i bineţele, să-’mi cumpăr pe banul ăsta găurit un porc de Crăciun. — Ei Ignate, — îi di­se­­ară domnul, — pe banul acela nime nu-’ţi dă ţie porc, dar J ean ascultă una şi bună: vedi tu aceşti nouă porci, graşi şi frumoşi, ai tăi să fie, dacă îmi făgăduiesci mie „nesciutul“ tău de acasă. Ignat stătu şi se gândi la tot ce avea la casă, după sărăcia lui; se gândi la nevastă, se gândi la cele şese fete ce le avea, se gândi la casă şi la ce biată mai avea prin ogradă şi în­­credinţându-se, că nu poate să aibă nimic acasă, despre ce el să nu stie, se învoi cu târgul şi în semnul învoielii domnul ceru banul cel găurit, spunându-’i totodată, că a treia noapte, va veni și va bate la fereastră, să-’i dee „nesciutul“ lui, car’ Ignat voios se întoarse acasă cu cei nouă porci. Dar’ abia sosi și întră în ogradă, numai decât află, că nevestei ’i-a sosit ciasul și pănă a fost el dus de acasă a născut. Acesta a fost „nesciutul“ lui de acasă, despre care el nu-­şi aduse aminte, ca a muri, şi numai acum băgă el de seamă, că a făcut târg cu necuratul, în chip de domn şi începură a plânge, şi el şi ne­vasta, încât de năcaz şi de supărare erau pe aci să-’şi curme dilele vieţii şi bietul de Ignat de amarul ce-­l muncia, stătea să nebunească şi îşi smulgea perii din cap, ca scos din minte, că mă rog d-voastre, omul cel sărac îşi iubesce copiii mai altfel ca cel bogat, şi îl doare inima după ei, că­ el numai pe ei îi are, d’apoi Ignat, să venită el de voie bună sufletul cel nevinovat de copilă şi să o dee pe mânile apucate ale necu­ratului ! Şi cât au ţinut acele trei zile, în casa lui Ignat numai un plânset şi un vaiet era, încât ’ţi s’ar fi rupt inima de milă, să-’i fi audit. Trebue însă să vă spun, oameni buni, că pe vremea aceea umbla pe pământ Dumnezeu cu Sân-Petru, căci pe semne pe vremea aceea lumea nu era aşa de stricată, ca în­­filele noa­stre, când pentru păcate, nime nu le poate vedea, în lumea asta, sfintele lor feţe. Şi ca din întâm­plare tocmai a treia d­i pe ’nserate sosesc la casa lui Ignat şi se cer în gazdă preste noapte. — O dragii mei, le grăi Ignat, noi bucu­ros v’am găzdui după sărăcia noastră şi v’am da sălaş, că sălaşul e al lui Dumnedeu, dar’ ’mi-e frică, că nu vă veţi pute odichni de drum şi de oboseală, că la casa noastră chiar la noapte are să se întâmple o nenorocire mare............. Dumnezeu sfântul, care, vecii bine, scia ce nenorocire aşteaptă Ignat, îl întrebă dicând: — Dar’ ce nenorocire aşa de mare, nu ne-ai pute-o spune şi nouă, da dacă îţi vom pute ajuta ? Ignat se cam codia şi­’i era greu să spună întâmplarea, dar’ la stăruinţele lui Dumnezeu sfântul, el grăi astfel: — Apoi dacă chiar vreţi să auziţi năcazul nostru, vi-’l voiu spune, deşi, sciu, că am pă- TRIBUNA nesoluţuni date Reuniunii de maghia­­risare din Cluj. E lucru notoriu că Reuniunea aşa numită „culturală“ maghiară din Cluj a adresat tuturor comitatelor ardelene pro­vocarea, ca să adereze la scopurile urmate de dînsa. Unele comitate au și dat răspunsul la această provocare, altele încă nu. Dintre cele ce au răspuns sînt: I. Comitatul Albei-inferioare — a ho­­tărît că aderează în principiu la această reuniune, legătuindu-se A­­­u d­a­­­că va trimite la adunarea generală viitoare a numitei reuniuni maghiare representanţi, între şoviniştii din Aiud , de a se număra ceata viriliştilor ovrei din Alba-Iulia şi bogaţii proprietari ovrei de pe teritorul acestui comitat. II. Comitatul Bistriţa-Năsăud luând în adunarea sa generală extraordinară dela 20 i. e. n. la desbatere provocarea ce i s’a adresat în scopul adhesiunii la o „Reuniune de cultură maghiară ardeleană“ a hotărît: a) Scrisoarea „Reuniunii de cultură publice maghiare ardelene,“ prin care această reuniune recearcă la conlucrarea întru promovarea scopu­rilor sale se pune ad acta pe lângă exprimarea indignaţiunii. b) Adunarea generală aşteaptă că nici un funcţionar al acestui comitat nu se va împărtăşi la fondarea numitei reuniuni şi nu va da nici un sprijin fie acesta de ori­ce natură. Derinţele suprem a refuzat de a pune la votisare această resoluţiune sub pretextul, că el nu pricepe limba germană întru atâta, încât să cunoască conţinutul resoluţiunii. Resoluţiunea însă a fost ridicată la valoare de cond­us al adunării, după­ ce nime n’a vorbit în contră­’i, în comitatul Braşovului 120 cetăţeni maghiari — ei singuri — în sala hotelului „Nr. 1 “ au hotărît să iee parte la numita reuniune. Gestiunea închiderii graniţelor din­spre România, „Telegraful“ din Bucuresci scrie: Ţeara noastră a căutat să fie totdeauna în bune relaţiuni cu toate puterile, şi în special cu vecinii noştri. A respectat pe toţi, ca să fie şi ea respectată. A ţinut cont de interesele al­tora, ca şi alţii se ţină cont de interesele ei. De multe ori a fost chiar prea îndatoritoare, nu­mai ca să aibă dreptul a cere îndatorire reci­procă, intenţiuni bune, bună credinţă şi armonie în afacerile de ambele părţi. Cu toate aceste sunt puteri, cari nu prea voiesc să ţină seamă de aceste bune intenţiuni ale statului român. Cu deosebire Ungaria, după­ ce a luat dis­­posiţiuni aspre contra fraţilor noştri de peste munţi, persecutându-le limba şi desfiinţând o sumă de instituţiuni pentru cultura lor naţională, apoi ne face şi nouă cele mai mari şicane, răs­punde la toate faptele noastre respectoase şi bine­voitoare de multe ori chiar prin fapte nedemne de un stat, care se respectă şi care are dorinţa de a sta în relaţiuni amicale cu vecinii săi, închiderea graniţelor pentru vitele noastre cornute şi pentru porci a fost nu tocmai de na­tură a strînge legăturile de prieteşug şi de bună vecinătate. După­ ce a împedecat pe comercianţii noştri de vite, printr’un pretext nu tocmai se­rios, de a trece vitele lor peste graniţă,­ când se stia că boala nu există nici la vitele cornute nici la porci decât la cele dintâiu într’o ex­tremitate a ţerii, care era strînsă de un cordon sanitar, boală care aici nu mai există, ministrul comerciului dela Pesta, ia disposiţiuni, ca să se deschidă graniţa, însă numai pentru oi şi capre, cari voesc să treacă în Austro-Ungaria, precum şi pentru produsul dela aceste oi şi capre, adecă lâna, pieile şi brânza, care pentru celelalte vite graniţa rămâne închisă şi pe viitor. Această disposiţiune este derisor­ă, ca să nu dicem altfel. Pe cine a vrut să înşele ministrul de co­­merciu unguresc? Pe celelalte state, pe dînsul sau pe noi ? Pe celelalte state se poate, căci ele nu cu­nosc îndestul nici intenţiunile Ungariei în pri­vinţa noastră cu comerciul vitelor, nici ce însem­nează această deschidere a graniţelor pentru oi, capre şi produsul lor. Pe sine iarăşi se poate înşela, dacă crede că a convins pe cineva că a luat o disposiţiune dreaptă şi bine cugetată. Pe noi însă nu ne poate înşela de loc, căci noi ştim ce va să­rifice a se lăsa trecerea oilor, caprelor şi produsului lor preste graniţă. Acele oi şi capre sunt mai toate din Transilvania şi trec de ier­nează la Bălţi şi în Dobrogea, care în primăvară se întorc prin munţi în patrie. Pentru aceasta a avut graţiositatea ministrul de comerciu ungu­resc să deschidă graniţele. Pentru acestea dl Cogălniceanu (jicea, acum câteva­­file, cu oca­­siunea interpelării dlui Disescu despre deschiderea graniţelor: „După cele din urmă interpelări în privinţa închiderii graniţelor, s’au ivit două fapte: un cuvânt al ministrului de comerciu al Ungariei în care ne trimite la pascele calului pentru deschi­derea graniţelor. De aceea anunţ şi eu dlui mi­nistru, că mă voiu asocia cu interpelaţia d-nului Disescu în privinţa acelor cuvinte­­lise de dl mi­nistru de comerciu al Ungariei, cum că pănă când noi nu vom introduce toată procedura din Un­garia privitoare la sănătatea vitelor, pănă atunci noi să aşteptăm cu introducerea vitelor în Un­garia la pascele calului. „Al doilea, este măsura luată de Ungaria prin care, declarând că epizootia a încetat în Ţeara românească şi ca consecvenţă lasă să între în Un­garia numai caprele şi oile cu produsele lor. Aci nu mă unesc de loc cu afirmarea, pe care o face ministrul Ungariei, că caprele şi oile sunt scutite la noi de epizootie. Eu vin şi declar, ca cuno­scător, că oile şi caprele din Dobrogea sunt pline de epizootie, şi declar că epizootia lor este căl­­beaza şi vărsatul, şi de aceea rog pe dl ministru să iee măsurile cele mai energice, ca să întemeeze un cordon, pentru­ ca oile şi caprele din Baltă şi din Dobrogea să nu care cumva să între în ju­deţele muntoase, pentru­ ca în munţi oile şi ca­prele, care obicinuit iarna sânt bolnave şi primă­vara se însănătoşesc, să treacă dincolo la vecinii noştri cu laptele, cu untul, cu lâna şi cu mieii lor, şi nu cumva să ducă contagiunea acolo. Rog dar, foarte mult pe d. ministru să nu abuseze de această bunăvoinţă a ministrului Ungariei, şi să binevoiască a întemeia graniţa cea mai severă, ca nu cumva oile şi caprele cele bolnave de la Balta şi din Dobrogea să ajungă la graniţele Ungariei şi în trecerea lor prin munţii noştrii, să ne umple oile şi caprele noastre de acolo de epizootie“. Noi ne asociam cu rugămintea d-lui Cogăl­niceanu în această privinţă, însă am dori ca pe lângă aceste măsuri, să se mai iee şi altele, cari sunt mult mai trebuitoare, căci este în joc să­nătatea Românilor. Se stie că de preste graniţă se aduc în ţeară şunci, cârnaţi, făină fină, încălţăminte de piei, blănării şi o sumă de alte obiecte de felul acesta. Avem informaţiuni positive, că porcii din Ungaria sunt bolnavi, că grâul e stricat, că vi­tele cornute sunt atinse de pesta bovină, că înşişi lupii, vulpele şi urşii sufăr de diferite boale. Prin urmare guvernul român să iee măsuri a închide graniţa tuturor acestor produse, cari pot să com­promită sănătatea publică. Să închidă graniţa tuturor produselor de lână, precum postavuri, materii, împletituri şi di­ferite haine gata, căci oile având călbează la noi, după cum afirmă d. Cogălniceanu, lâna care trece preste graniţă şi din care se lucrează toate aceste lucruri poate să atingă sănătatea Ro­mânilor. Vinurile, cari vin din Ungaria sunt toate falsificate. Guvernul român să iee măsuri pentru a se opri la graniţă, a se face analiza lor şi a se confisca dacă să găsesc astfel. Nr. 35

Next