Tribuna, ianuarie-martie 1885 (Anul 2, nr. 1-73)
1885-02-14 / nr. 35
Pag. 138 poate îndestul repeta şi varia, deoarece pentru susţinerea trează a consciinţii publice alarma nesfîrşită de perire e totdeauna mai corespunzătoare decât încrederea orbită; de altă parte reslăţirea potopului naţionalităţilor şi devastările lui furioase, încrederea oarbă în sine le-a promovat totdeauna. „Străbunii noştri puţini şi-au bătut capul cu maghiarisarea elementelor străine importate, încredendu-se în atotputernicia prerogativei luide putere, s’au genat de a şi presupune eventualele pericole din partea aceloraşi cată urmaşii Vlachilor Peninsulei Balcanice importaţi în părţile ardelene, îşi revindecă deja sie-’şi drept strămoşesc de primă colonisare asupra fiecărei pălmi de pământ pănă în Tisza. „Oare Gavriil Bethlen şi marele George Rákoczy, aceşti doi părtinitori zeloşi şi colonisatori ai Olăbimei, visat-au oare vreodată, că preste câteva sute de ani Românii lor favoriţi, pe cari au voit să-i coloniseze vor disputa dreptul de întâietate în oraşele maghiare; aceştia acum se silesc cu apucăturile cele mai măiestre a scoate pe stăpânii lor ospitali din oficiile publice şi din representaţiunea municipală. „Da, Inderet cu noi, în Asia cu Maghiarii barbari! aceasta e devisa încă şi a cercurilor mai moderate române şi membrii academiei din Bucuresci iau asupra-şi sarcina de a glorifica sângerările înfiorătoare ale lui Horia şi Cloşca. „în faţa unei astfel de înrăutăţiri înceată orice capacitate şi de la astfel de informaţiuni pline de mania hiperbolisării unor fantasii cutezate în zadar aşteptăm propagarea demnităţii. Se fac de batjocura campaniei în scris toţi aceia, cari iau asupra-şi rolul de mijlocitori şi voiesc să ne sparie de la acţiunea deschisă bărbătească picând, că prin aceasta nu mai mărim ura naţionalităţilor străine. „Ca şi când ura întunecată şi agitarea cutezată’ar mai avea vreun grad şi mai mare, de cum i se dă expresiune pe toată ziua în coloanele presei române, în „Tribuna“, „Gazeta“ şi „Observatoriulu“, şi ca şi când procederea noastră de pănă acum de cunctatori n’ar servi de încuragiare agitatorilor. „Mărinimia n’a ridicat încă la preponderanţă pe nici o naţiune şi prin o astfel de politică slăbănoagă nu vom ajuta şi nu vom asigura pentru veacuri nici când supremaţia rasei noastre şi consolidarea statului maghiar. Aci e lipsă de lucrare şi încă cuvoinţă tare şi răbdare de fel. „Dar’ se înşeală amar aceia, cari cred că activitatea compete comitatelor inundate de R o m â n ia e, încă nici iniţiativa nu o putem concrede acestei Maghiarimi împrăşciate şi unei mâni de oameni ruinaţi materialicesce şi va fi prea destul din parte-le, dacă în posiţia lor strîmtorată îi va încuragia şi pe dînşii zelul însufleţit al universităţii societăţii maghiare, facându-’i factori lucrativi. „Lipsa comitatelor consistă de altcum în împrăşciarea puterilor şi deoarece acele câteva familii se încovoaie sub jertfele materiale ce i se cer din partea reuniunilor filantropice şi economice, prin urmare nici nu putem cere din parte-le, ca să-şi mai îngreuneze poziţia materială şi aşa nefavoritoare prin o reunilitifi dle cultură, care ar provoca în contrăle mii de frecări sociale, ba chiar ură. Viitorul reuniunii locale ar vegeta numai... „Un punct cetral puternic în forma „Crucei-roşie“ — care să dispună de toate aparatele de putere şi care să poată îndestuli toate vanităţile, şi din partea guvernului va fi prea destul, dacă activitatea organelor sale proprii nu o va concrede înclinărilor şi simţemintelor individuale şi la numiri va lua necondiţionat în considerare prelângi cualificaţiunea corespundătoare şi movibilitatea socială şi activitatea patriotică..........“ Forţa „Tribunei“. Povestea lui Ignat. Poveste de Silvestru Moldova». A fost odată şi nu tocmai aşa de mult un om, cu numele Ignat, şi omul acesta era sărac, aşa de sărac, încât de multe ori nici o farîmătură de mălaiu n’ar fi găsit la casa lui, decum altă păzitură. Dar’ avea Ignat în casă o avere, cu care Dumnezeu dăruiesce deopotrivă şi pe oamenii avuţi şi pe cei săraci, avea adecă o grămadă de fete, tocmai şese la numer şi toate mărunţele, ca ulcelele din cuier, cari stau acăţate în rînd una după alta. Şi afară de aceasta muierea lui Ignat era de nu se scia ciasul şi minutul, când va nasce. Şi, me rog d-voastre, era tocmai pe la mijlocul iernei, vremea cea mai grea de traiu pentru omul sărac şi se apropiiau sărbătorile Crăciunului şi pe vremile acele încă era datina, ca şi înjiua de adi, că pe Crăciun la fiecare casă se ucidea câte un porc gras ori câte-un şoldan mai slăbuţ în came, după cum adecă era casa şi gazda şi astfel căsenii aveau cu ce să-’şi îndulcească traiul în dulcele ce vine după postul Crăciunului. Dar’ la casa lui Ignat nici poveste nu era de astfel de lucruri, trecuse anul de când el n’a mai audit prin ograda lui grohoteală de porc şi coteţul stătea pustiu şi fără de uşă într’un colţ de ogradă, lăsat în scirea lui D-dea. Ignat, nu-’i vorbă, era tare năcăjit pentru aceasta şi năcazul lui crescea, când vedea, că tot satul, chiar şi semenii lui, cari nu erau nici cu un bob de linte mai avuţi ca el, încă ’şi-au câştigat, cum au putut, câte un porc pe Crăciun. Numai el nu avea nici de leac, şi ca să nu rămână de rîs la sat, se hotărî să-’şi bage grumazii undeva şi să-’şi cumpere un şoldan cât de slab, numai să poată dice şi el, că a tăiat porc pe sărbători, îşi puse deci pălăria pe cap, îşi luă bâta a mână şi eşi să meargă în sat, dar’ abia păşi preste pragul timpii, când iată că dă cu ochii de fata lui cea mai mică, care se juca la cornul casei în radele soarelui „cu dinţi“, cum îl numesce lumea pe soarele de iarnă, cu un ban vechiu şi găurit. Fata cum îl dăresce, veselă, cum sânt copiii, cari nu sciu nimic despre poverile vieţii, îi dă banul şi-’i price: — Tată, tată, am găsit un ban, cumpără-’mi pe el o turtă. Ignat luă banul şi plecă la oraş, unde era chiar mărturie, dar’ nu apucă bine să sosească, şi iată că se întâlnesce cu dracul, — fire-ar de deochiu, să fie, — în chip de domn, care avea nouă porci, graşi, de mai cădeau de pe picioare. Domnul cum îl vede, îi grăiesce: — Noroc Ignate, unde şi încătrău te duci ? — Am venit aci la oraş, domnule, îi răspunse Ignat, întorcându-’i bineţele, să-’mi cumpăr pe banul ăsta găurit un porc de Crăciun. — Ei Ignate, — îi diseară domnul, — pe banul acela nime nu-’ţi dă ţie porc, dar J ean ascultă una şi bună: vedi tu aceşti nouă porci, graşi şi frumoşi, ai tăi să fie, dacă îmi făgăduiesci mie „nesciutul“ tău de acasă. Ignat stătu şi se gândi la tot ce avea la casă, după sărăcia lui; se gândi la nevastă, se gândi la cele şese fete ce le avea, se gândi la casă şi la ce biată mai avea prin ogradă şi încredinţându-se, că nu poate să aibă nimic acasă, despre ce el să nu stie, se învoi cu târgul şi în semnul învoielii domnul ceru banul cel găurit, spunându-’i totodată, că a treia noapte, va veni și va bate la fereastră, să-’i dee „nesciutul“ lui, car’ Ignat voios se întoarse acasă cu cei nouă porci. Dar’ abia sosi și întră în ogradă, numai decât află, că nevestei ’i-a sosit ciasul și pănă a fost el dus de acasă a născut. Acesta a fost „nesciutul“ lui de acasă, despre care el nu-şi aduse aminte, ca a muri, şi numai acum băgă el de seamă, că a făcut târg cu necuratul, în chip de domn şi începură a plânge, şi el şi nevasta, încât de năcaz şi de supărare erau pe aci să-’şi curme dilele vieţii şi bietul de Ignat de amarul ce-l muncia, stătea să nebunească şi îşi smulgea perii din cap, ca scos din minte, că mă rog d-voastre, omul cel sărac îşi iubesce copiii mai altfel ca cel bogat, şi îl doare inima după ei, că el numai pe ei îi are, d’apoi Ignat, să venită el de voie bună sufletul cel nevinovat de copilă şi să o dee pe mânile apucate ale necuratului ! Şi cât au ţinut acele trei zile, în casa lui Ignat numai un plânset şi un vaiet era, încât ’ţi s’ar fi rupt inima de milă, să-’i fi audit. Trebue însă să vă spun, oameni buni, că pe vremea aceea umbla pe pământ Dumnezeu cu Sân-Petru, căci pe semne pe vremea aceea lumea nu era aşa de stricată, ca înfilele noastre, când pentru păcate, nime nu le poate vedea, în lumea asta, sfintele lor feţe. Şi ca din întâmplare tocmai a treia di pe ’nserate sosesc la casa lui Ignat şi se cer în gazdă preste noapte. — O dragii mei, le grăi Ignat, noi bucuros v’am găzdui după sărăcia noastră şi v’am da sălaş, că sălaşul e al lui Dumnedeu, dar’ ’mi-e frică, că nu vă veţi pute odichni de drum şi de oboseală, că la casa noastră chiar la noapte are să se întâmple o nenorocire mare............. Dumnezeu sfântul, care, vecii bine, scia ce nenorocire aşteaptă Ignat, îl întrebă dicând: — Dar’ ce nenorocire aşa de mare, nu ne-ai pute-o spune şi nouă, da dacă îţi vom pute ajuta ? Ignat se cam codia şi’i era greu să spună întâmplarea, dar’ la stăruinţele lui Dumnezeu sfântul, el grăi astfel: — Apoi dacă chiar vreţi să auziţi năcazul nostru, vi-’l voiu spune, deşi, sciu, că am pă- TRIBUNA nesoluţuni date Reuniunii de maghiarisare din Cluj. E lucru notoriu că Reuniunea aşa numită „culturală“ maghiară din Cluj a adresat tuturor comitatelor ardelene provocarea, ca să adereze la scopurile urmate de dînsa. Unele comitate au și dat răspunsul la această provocare, altele încă nu. Dintre cele ce au răspuns sînt: I. Comitatul Albei-inferioare — a hotărît că aderează în principiu la această reuniune, legătuindu-se Au dacă va trimite la adunarea generală viitoare a numitei reuniuni maghiare representanţi, între şoviniştii din Aiud , de a se număra ceata viriliştilor ovrei din Alba-Iulia şi bogaţii proprietari ovrei de pe teritorul acestui comitat. II. Comitatul Bistriţa-Năsăud luând în adunarea sa generală extraordinară dela 20 i. e. n. la desbatere provocarea ce i s’a adresat în scopul adhesiunii la o „Reuniune de cultură maghiară ardeleană“ a hotărît: a) Scrisoarea „Reuniunii de cultură publice maghiare ardelene,“ prin care această reuniune recearcă la conlucrarea întru promovarea scopurilor sale se pune ad acta pe lângă exprimarea indignaţiunii. b) Adunarea generală aşteaptă că nici un funcţionar al acestui comitat nu se va împărtăşi la fondarea numitei reuniuni şi nu va da nici un sprijin fie acesta de orice natură. Derinţele suprem a refuzat de a pune la votisare această resoluţiune sub pretextul, că el nu pricepe limba germană întru atâta, încât să cunoască conţinutul resoluţiunii. Resoluţiunea însă a fost ridicată la valoare de condus al adunării, după ce nime n’a vorbit în contră’i, în comitatul Braşovului 120 cetăţeni maghiari — ei singuri — în sala hotelului „Nr. 1 “ au hotărît să iee parte la numita reuniune. Gestiunea închiderii graniţelor dinspre România, „Telegraful“ din Bucuresci scrie: Ţeara noastră a căutat să fie totdeauna în bune relaţiuni cu toate puterile, şi în special cu vecinii noştri. A respectat pe toţi, ca să fie şi ea respectată. A ţinut cont de interesele altora, ca şi alţii se ţină cont de interesele ei. De multe ori a fost chiar prea îndatoritoare, numai ca să aibă dreptul a cere îndatorire reciprocă, intenţiuni bune, bună credinţă şi armonie în afacerile de ambele părţi. Cu toate aceste sunt puteri, cari nu prea voiesc să ţină seamă de aceste bune intenţiuni ale statului român. Cu deosebire Ungaria, după ce a luat disposiţiuni aspre contra fraţilor noştri de peste munţi, persecutându-le limba şi desfiinţând o sumă de instituţiuni pentru cultura lor naţională, apoi ne face şi nouă cele mai mari şicane, răspunde la toate faptele noastre respectoase şi binevoitoare de multe ori chiar prin fapte nedemne de un stat, care se respectă şi care are dorinţa de a sta în relaţiuni amicale cu vecinii săi, închiderea graniţelor pentru vitele noastre cornute şi pentru porci a fost nu tocmai de natură a strînge legăturile de prieteşug şi de bună vecinătate. După ce a împedecat pe comercianţii noştri de vite, printr’un pretext nu tocmai serios, de a trece vitele lor peste graniţă, când se stia că boala nu există nici la vitele cornute nici la porci decât la cele dintâiu într’o extremitate a ţerii, care era strînsă de un cordon sanitar, boală care aici nu mai există, ministrul comerciului dela Pesta, ia disposiţiuni, ca să se deschidă graniţa, însă numai pentru oi şi capre, cari voesc să treacă în Austro-Ungaria, precum şi pentru produsul dela aceste oi şi capre, adecă lâna, pieile şi brânza, care pentru celelalte vite graniţa rămâne închisă şi pe viitor. Această disposiţiune este derisoră, ca să nu dicem altfel. Pe cine a vrut să înşele ministrul de comerciu unguresc? Pe celelalte state, pe dînsul sau pe noi ? Pe celelalte state se poate, căci ele nu cunosc îndestul nici intenţiunile Ungariei în privinţa noastră cu comerciul vitelor, nici ce însemnează această deschidere a graniţelor pentru oi, capre şi produsul lor. Pe sine iarăşi se poate înşela, dacă crede că a convins pe cineva că a luat o disposiţiune dreaptă şi bine cugetată. Pe noi însă nu ne poate înşela de loc, căci noi ştim ce va sărifice a se lăsa trecerea oilor, caprelor şi produsului lor preste graniţă. Acele oi şi capre sunt mai toate din Transilvania şi trec de iernează la Bălţi şi în Dobrogea, care în primăvară se întorc prin munţi în patrie. Pentru aceasta a avut graţiositatea ministrul de comerciu unguresc să deschidă graniţele. Pentru acestea dl Cogălniceanu (jicea, acum câtevafile, cu ocasiunea interpelării dlui Disescu despre deschiderea graniţelor: „După cele din urmă interpelări în privinţa închiderii graniţelor, s’au ivit două fapte: un cuvânt al ministrului de comerciu al Ungariei în care ne trimite la pascele calului pentru deschiderea graniţelor. De aceea anunţ şi eu dlui ministru, că mă voiu asocia cu interpelaţia d-nului Disescu în privinţa acelor cuvintelise de dl ministru de comerciu al Ungariei, cum că pănă când noi nu vom introduce toată procedura din Ungaria privitoare la sănătatea vitelor, pănă atunci noi să aşteptăm cu introducerea vitelor în Ungaria la pascele calului. „Al doilea, este măsura luată de Ungaria prin care, declarând că epizootia a încetat în Ţeara românească şi ca consecvenţă lasă să între în Ungaria numai caprele şi oile cu produsele lor. Aci nu mă unesc de loc cu afirmarea, pe care o face ministrul Ungariei, că caprele şi oile sunt scutite la noi de epizootie. Eu vin şi declar, ca cunoscător, că oile şi caprele din Dobrogea sunt pline de epizootie, şi declar că epizootia lor este călbeaza şi vărsatul, şi de aceea rog pe dl ministru să iee măsurile cele mai energice, ca să întemeeze un cordon, pentru ca oile şi caprele din Baltă şi din Dobrogea să nu care cumva să între în judeţele muntoase, pentru ca în munţi oile şi caprele, care obicinuit iarna sânt bolnave şi primăvara se însănătoşesc, să treacă dincolo la vecinii noştri cu laptele, cu untul, cu lâna şi cu mieii lor, şi nu cumva să ducă contagiunea acolo. Rog dar, foarte mult pe d. ministru să nu abuseze de această bunăvoinţă a ministrului Ungariei, şi să binevoiască a întemeia graniţa cea mai severă, ca nu cumva oile şi caprele cele bolnave de la Balta şi din Dobrogea să ajungă la graniţele Ungariei şi în trecerea lor prin munţii noştrii, să ne umple oile şi caprele noastre de acolo de epizootie“. Noi ne asociam cu rugămintea d-lui Cogălniceanu în această privinţă, însă am dori ca pe lângă aceste măsuri, să se mai iee şi altele, cari sunt mult mai trebuitoare, căci este în joc sănătatea Românilor. Se stie că de preste graniţă se aduc în ţeară şunci, cârnaţi, făină fină, încălţăminte de piei, blănării şi o sumă de alte obiecte de felul acesta. Avem informaţiuni positive, că porcii din Ungaria sunt bolnavi, că grâul e stricat, că vitele cornute sunt atinse de pesta bovină, că înşişi lupii, vulpele şi urşii sufăr de diferite boale. Prin urmare guvernul român să iee măsuri a închide graniţa tuturor acestor produse, cari pot să compromită sănătatea publică. Să închidă graniţa tuturor produselor de lână, precum postavuri, materii, împletituri şi diferite haine gata, căci oile având călbează la noi, după cum afirmă d. Cogălniceanu, lâna care trece preste graniţă şi din care se lucrează toate aceste lucruri poate să atingă sănătatea Românilor. Vinurile, cari vin din Ungaria sunt toate falsificate. Guvernul român să iee măsuri pentru a se opri la graniţă, a se face analiza lor şi a se confisca dacă să găsesc astfel. Nr. 35