Universul, februarie 1886 (Anul 3, nr. 432-455)

1886-02-14 / nr. 443

ANUL III.—No. 443. 5 Banii în Capitală.—10 Bani în Provincie Apare în tote difers de lucru la 7 ore dimineța. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA : CAL­EA DOROBANȚILOR. NO. S. BUCURESCI. Vineri, 14 (26) Februarie 1886. .. 1 ""PIPi­li" — mi­­­­­­­­­nmmmmmț ABONAMENJ­E PENTRU JUDEȚE: Pe un an - - - - Lei 20 Pe șase luni­ ... „10 Pe trei luni­ ... „5 Pe 1 lună .... 2 ABONAMENTE PENTRU CAPITALA: Pe uin sil­­­­­­­let 18 Pe șase luni ... .9 Pe trei luni .... „ 4.50 Pe 1 lună .... 1.50 IMPORTANT! Duminecă la 16 curent, sfîrșindu-se ro­manul „Bucătarul Regelui“, „Universul“ va începe a publica un nou și forte interesant roman al lui Rene de Pont-Jest care are drept titlu. No. 13 Strada Marlot Suntem siguri că acest roman drama­tic va avea și la noi, ca și in Francia, cel mai splendit succes. Cu acesta ocasie „Universul“ deschide un abonament de 3 luni, adică de la 15 Februarie până la 15 Mai, cu urmató­­rele prețuri: Pentru Capitală .... lei 5.— „ Provincie . ... „ 5.50 Ori­cine va­i lua acest abonament vai primi ca premiu un frumos roman sau „Calendarul Universului“ pe anul curent. Romanul No. 13 Strada Marlot se va stingi în trei luni. o Bucuresci, 13 efectuazic 188­3 menescl. Dacă’i bagă în bordeie puturese, este în dreptul său! Pentru că el e trîndav, pentru că el e egoist, nu trebuie să aibă nici o datorie către cei ce’i dau existența și adesea luxul ? Agricultura și civilisația Trebuințele agriculturei sunt identice cu trebuințele civilisației. Intr’adevăr, istoria socială a tuturor po­porelor și a tuturor timpurilor ne dove­desce că barbaria cu miseria, ca și civi­­lisația cu bogăția, merg mână în mână. Ei bine, agricultura este unul din isvó­­rele de căpetenie ale bogăției și ale ci­­vilisației. Astă­zi în România agricultura suferă. Are multe trebuințe urgente, a căror sa­tisfacere o reclamă. Vom da în trăsuri generale câte­va notițe despre trebuin­țele agriculturei, care sunt într’un mod absolut și necontestabil trebuințe ale ci­­vilizației.* * « Dușmanul cel mai puternic al civilisa­ției este ignoranța. Este adevărată în mare parte­­ zicerea : Omul pate cât scie. Și a gricuitorilor le trebue instrucțiune. De la un capăt la cel-1 alt al României, avem tóte circumstanțele favorabile pen­tru cultivări speciale și mari. Pământului nostru nu’I lipseșce nici sarele, nici apa , însă ne lipseșce încă agricultura practică. Ne lipseșcc catedrele ambulante, adică profesori buni de agronomie, care să um­ble din sat în sat, care să facă pe țeranî a pipăi cu mâna lor chiar necesitatea de a îmbunătăți procedeurile agricole. Ne lip­sesc ferme-model care aduc așa de mari servicii în Francia, Belgia, Elveția, Ger­mania. Avem trei școli de agricultură, în care se dă un învățământ general și în mare parte teoretic. De­sigur, fără teorii bune, vom avea tot­deauna o practică empirică și triumful ignoranților. Dar pentru îngri­jitorii de moșie, arendași și mai cu sem­n pentru țărani trebuesce un învățământ practic. Până acum pentru școlile de astrieuUu-V- - £-10­S0 ră noi chieltuim puțin, ca să nu zicem a­­prope nimic. Belgia, care de­sigur numai un sat agricol ca al nostru nu este, chiel­­tuesce mult mai mult de­cât noi. Spre a instrui pe cei ce exercită arta agrară, bogăția țărei nostre, guvernul nu chieltuiesce nici măcar atât cât chieltu­­iesce cu Universitățile. Fără educație, nu este adevărata civi­­lisație. Și clasa marilor noștri proprietari e educată pentru trândăvie, muma, dacă nu a tuturor, de­sigur a multor viituri. * Spoliația e nedreptă, primejdiosă , e un element de barbarie. Spoliația pate avea diferite forme: pate fi chiar și ocrotită de lege. Proprietarul are după dreptul român, dreptul de us și de abus asupra lucrului său­. Acest drept, sau mai bine privite], era logic în veacul antic și în cel de mij­loc, când proprietatea—ne-o spune destul de lămurit istoria—era o curată hoție. »>• Dacă e drept să furi, e drept să abusezi. Cei ce făcură legile, erau proprietari sau agenți d’al lor, și și-au reservat și dreptul de abus, care nu se póte împăca nici de­cum cu ci­vilisația. Istoria ne-a arătat că, in trecerea de la barbarie la civilisație, proprietatea s’a schimbat ab inus fundamentis, și că, tot cu schimbarea trebuințelor și circumstan­țelor, s’a transformat. Totuși câți­va legislatori ar vroi ca să se păstreze regularea proprietăței așa cum era pe vremea romanilor, mari cu­ceritori... și spoliatori. Proprietarul n’ar trebui s’aibă dreptul d’a’șî lăsa pământul necultivat. Societatea nu pate să’l proteja pe densul, care ’i aduce vătămări, pe dânsul care calcă în picioire dreptul cel mai sfînt, dreptul pe care-l are țăranul de a trăi muncind. Acum proprietarul are dreptul de a da patrupedelor sale o locuință mai bună de­cât bipedelor fară psne, de­cât ființelor o­ DIN BERLIN (Corespondența particulară a „ Universului“) . Februarie. Mai­­ sunt concesiunile pe care acum la face Bismarck Vaticanului, dar, sunt lo­gice. Intervenirea Statului în disciplina cle­rului rămâne destul de mare. Și schim­barea politicei lui Bismarck față cu Sfîn­­tul Scaun, nu e așa de mare și așa de importantă precum ar vrei unii s’o preda. De altminteri Bismarck avea de gând precum declară raportul ce însoțesce noa lege eclesiastică, să facă aceste concesiuni chiar acum doi ani vrând să satisfacă do­­rințile supușilor catolici în privința edu­­cațiunei și a jurisprudenței clerului. Dar guvernul a fost împiedicat într’a­­cesta intenție de faptul că clerul catolic patrona pe față pe Windthorst care fă­cea necontenit opoziție, și guvernul nu vroia să pară că făcea concesiunile aces­tea de frică. Cred că Bismarck nu va avea să se căiască de aceste concesiuni, care de alt­fel sunt forte logice. Intr’adevăr bun lu­cru este ca biserica să nu se amestece în Stat nici de­cum, dar e jost ca și Sta­tul în cazul acesta să păstreze ore­care neutralitate față cu densa. Zic óre­care neutralitate și nu o neutralitate absolută, din pricină că biserica având o mare in­fluență asupra cetățenilor credincioși, și fiind lăsată cu totul în voia ei, ar putea —cum a dat de altminteri probe și fără neutralitate din partea Statului—să se a­­mestece pe sub mând în trebile guver­nare­. Bismarck, care trebue să recunoscă ori­cine că numai cu mare prevedere nu s-a purtat față cu polonii, a dovedit în pri­vința chestiei religiose o mare sagacitate. Intr’adever el nu s’a codit ca să facă pe Vatican a ’I simți mâna sa de fier, când Vaticanul nu se mărginea a fi în Germa­nia numai o putere religiósa, ci conspira și conducea o campanie politică. Acum când Vaticanul a părăsit politica în Germania, Bismarck a revenit la o legislație pacifică. Toți catolicii de la noi cari nu aparțin partidei Centrului, și sunt mulți, sunt bu­curoși de acest lucru și se simt atrași mai cu putere și mai cu drag spre uni­tatea Imperiului. Pe lângă acesta, Bismarck cu conce­siunile făcute, ia Centrului una din armele sale cele mai puternice, și ’și deschide drumul spre a ’I lua ori­ce însemnătate politică viitare. Ziceam că concesiunile religiose pe care le-a făcut acum Bismarck nu probază o mare schimbare în politica lui față cu Sfîntul Scaun ; și o spuneam acesta pen­tru cei cari cred și cred încă, paate că concesiunile acestea sunt un pas mare că­tre înțelegerea între Papa și marele Can-

Next