Viața Studențească, ianuarie-martie 1970 (Anul 15, nr. 1-12)

1970-01-14 / nr. 2

OBSERVAȚII CRITICE STRINGENTE, PROPRII ERUDITULUI NOSTRU PROFESOR, AL. PIRU Cu toate că printr-o scăpare regre­tabilă a corectorului sau redactorului de serviciu (pentru care au fost sever sancționați — n. red) s-a omis transcrie­rea numelui interlocutorului de la ulti­ma ediție a prețioasei rubrici „De la ma­gistru la discipol“, n-a fost greu să-l recunoaștem pe profesorul dr. docent Al Piru. Și aceasta nu numai după fotografie. Aprecierile sale judicioase cu vine la fenomenul literar actual, pri­co­relația pe care o stabilește între via­ța literară și studiul literaturii în fa­­cultate, Observațiile critice stringen­te, proprii eruditului nostru profesor, istoric și critic literar, au fost de na­tură să ne facă să regretăm că redac­ția „Vieții studențești“, datorită pro­filului revistei, e atît de zgîrcită cu spațiul acordat problematicii literare. Dincolo de aceste virtuți, interviul realizat de colegul Ionulescu are și meritul de a aduce un prim ,,odiseea“ hărăzită celebrei opere plan că­­linesciene ” Istoria literaturii româ­ne. Mi se pare inadmisibilă tărăgăna­rea manifestată în privința REEDI­TĂRII acestei monumentale „Istorii“ de care mai to­t studenții am vorbit și vorbim „după ureche“, citind-o su­perficial după citatele altora. Este inimaginabilă o platforma critică sau pur și simplu orientativă pentru noi fără această lucrare de căpătîi a ori­cărui student și om de cultură, înțe­legem amărăciunea prof. Piru și o impărtășim. Dacă și redacția o îm­părtășește ar fi de datoria ei să încerce a limpezi­cit de­cit această ambigui­tate adeseori încriminată în paginile publicațiilor noastre, inclusiv ale ce­lor studențești. DAN MUTAȘCU student la Facultatea de filozofie București APROAPE O TRADIȚIE PUBLICISTICA Remarcăm cu bucurie atenția pe care „Viața studențească“ a acorda­t-o revistelor studențești din institu­te, dedicînd în anul trecut două nu­mere în întregime acestora. Aprecierile la adresa revistei noas­tre — „Viața politehnicii“ din Iași, extinse la ambele numere apărute acest an universitar, constituie un sti­m­­­ulent prețios prin competența încrederea tonifiantă ce ne este adre­si­sată. Acum, la startul unui nou an, în care pășim cu optimismul caracteris­tic fiecărui început, ne exprimăm con­vingerea că atenția de care vorbeam se va perpetua într-o tradiție publi­cistică onorată de redacția revistei „Viața studențească“ și care să sem­nifice pentru revistele noastre nece­sitatea unei exigențe și a unui publicistic care să îndreptățească nivel a­­precierile. PAULA BREBOREANU studentă în anul al IV-lea, redactor șef-adjunct al revistei „Viața poli­tehnicii" — Iași STIMATE OMICRON „în numărul festiv al revistei „Viața studențească“, la întrebarea „Cine e Omicron ?** se răspunde : „Omicron c’est moi“. E un lucru știut și foarte adevărat. De altfel să știi, stimate Omicron, că urmăresc revista Viața studențească în general și „Omicronul“ în special, din prima zi de cînd sunt student (adică de doi ani) și de fiecare dată am fost de acord cu opiniile exprimate de di­verși „Omicroni“. Nu, nu m-am expri­mat greșit scriind „am fost“. Da, așa este, căci nu mai pot fi de acord cu o parte (importantă !), din acel „Romanț de epocă“ din numărul festiv al revistei „închinat“ Festivalului formațiilor studențești de muzică ușoară. „Sufăr peste poate“ din cauza ace­lui articol. „Toate zgomotele lumii mai frate revărsat peste mine“, se spune în articol. „Uluit, năucit“ sunt din cauza acelui articol. O revistă prin excelen­ță a tineretului, a studentului, să fie imună la muzica modernă ! NICOLAE CRIȘAN student: Timișoara NOTA REDACȚIEI. Uimirea pe care și-o exprimă colegul nostru mișorean sperăm că a fost risipită și­o dată cu apariția in numărul nostru precedent a amplului articol analitic dedicat Festivalului și intitulat „NON­CONFORMISM ȘI NON CON­FORMISM" în care se exprimă punc­tul de vedere al redacției în legătură cu această manifestare. Dacă citito­rul nostru este sau nu de acord cu acest punct de vedere rămîne să ve­dem. Independent însă de această opi­nie ținem să precizăm ca secvențele critice, ușor umoristice din numărul de Anul nou vizau unele paroxisme din evoluția sui generis a unor or­chestre studențești, mai mult sau mai puțin psihedelice, underground sau hippy. 2 VIAȚA STUDENȚEASCA © © • 9­ 99• 9­9 • 99999 9 • 9999999 9 99O 9 O 9 ® 99•9O99999 9 Club! politehniștilor bucureșteni - un perpetuum mobile al plictiselii ? Ceea ce caracterizează in general ac­tivitatea clubului studențesc al Institu­tului politehnic București este sufi­ciența. O anumită comoditate în con­ceperea programelor, precum și în des­fășurarea acțiunilor propriu-zise și a pus încă de la începutul anului univer­sitar amprenta pe stilul de muncă al celor investiți cu buna diriguire a tre­burilor în acest domeniu — ceea ce a făcut ca activitatea clubului să rămi­­nă, pe întreg parcursul acestui semes­tru, închistată în formule fixe, stabili­te parcă o dată pentru totdeauna. Fap­tul trădează, pe lîngă evidenta lipsă de fantezie,­ optica deficitară a factorilor responsabili cu privire la ceea ce tre­buie să fie și să reprezinte cu adevărat clubul studențesc în viața universitară. Oricine răsfoiește programele de ac­tivitate din răstimpul celor aproape pa­tru luni de zile care s-au scurs pînă in prezent este izbit, fără îndoială, de ste­reotipia acțiunilor culturale, repetate cu exactitate matematică săptâmînă de săp­­tămînă. Concretizat pe zile, programul arată în felul următor : marți — A.B.C.­­ul muzicii (prezintă conf. univ. Gheorghe Petru) ; miercuri — Mondo­­clișeu (prezintă student Novac Gruia); joi — Film artistic ; vineri — Interpre­tul preferat (prezintă studenții Tavi sau Florin Ursulescu și Cornel Bunea); sîmbătă — Reuniune studențească; duminică — Reuniune studențească. Inchipuiți-vă acest program „tip“ re­produs cu regularitate în fiecare săp­­tămînă (se reproduc, pe tot semestrul, chiar și numele prezentatorilor), singu­rul „element“ variabil constituindu-l tema respectivelor cicluri, ori numele fa­cultății căreia îi vine rîndul să-și organi­zeze „ziua“.­­Conform planificării, fie­care facultate are în sarcina sa cite două asemenea „zile proprii“ pe lună. Se înțelege cam cum arată o astfel de zi la al nu știu cîtelea „tur“...). Greu de crezut — și realitatea o do­vedește cu prisosință — că la aseme­nea manifestări, banalizate prin repe­tare excesivă, se poate dobîndi acea „afluență" de public scontată! Cum tot atît de greu de crezut este faptul că studentul­ sportiv Novac Gruia, oricît de umblat ar fi el prin lume, poate satisface pe deplin, prin „clișeele" sale, nevoia de informare a celor ce vin să-l asculte. Ci­ de binevenite ar fi în acest sens relatările competente ale unor cadre didactice din institut care au efectuat călătorii în străinătate cu diverse prilejuri! Dar la așa ceva se pare că nimeni nu s-a gîndit încă ! Comoditatea despre care am amintit caracterizează, în primul rînd, Con­siliul U.R.S. pe institut, care aprobă cu ușurință asemenea programe monoto­ne, sărace în conținut, lipsite de atrac­­tivitate. Se pare că spiritul de suficien­ță privind activitatea clubului își are originea chiar în rîndurile membrilor consiliului, din moment ce înșiși unii dintre aceștia — printre care și vice­președintele cu problemele culturale. Mircea Eremie — s-au declarat întru totul mulțumiți de munca desfășurată în cadrul acestui for de cultură... Poate tocmai din cauza acestei auto­­mulțumiri organul de conducere al U.R.S. nici n-a putut să-și dea seama că responsabilitatea clubului a rămas de atîta amar de vreme pe umerii unui singur om, a metodistului Paul Popescu, care „girează“ în prezent funcția de di­rector, post vacant de foarte multă vreme. Anumite atribuții organizatorice puteau fi suplinite în această perioadă de consiliul cultural al clubului, dar acesta are mai mult o existență forma­lă, deși lui îi revin în mod direct sar­cinile elaborării programelor, desfășu­rării manifestărilor, analizei periodice a activității cultural-artistice. După cîte ne-am putut da seama, nici interesul conducerii institutului n-a fost prea activ față de situația critică în care se află clubul studențesc, amînînd pînă în prezent angajarea unui cadru cores­punzător pentru postul respectiv. Acest complex de cauze a determinat ca și activitatea cercurilor aplicative și a formațiilor artistice să treneze pe du­rata întregului semestru, ele neputîn­­du-și încă justifica în mod public exis­tența. Angajarea tîrzie a instructorilor pentru formațiile de dansuri populare, de teatru, de estradă, brigadă, taraf etc. a făcut ca acestea să se afle în momentul de față abia în stadiul de reconstituire ori de repetiții, fără a pu­tea spera la „ieșire în lume“ cu vreun spectacol artistic pină la finele acestui semestru. Intr-o situație similară se află și cele două cercuri de artă — „arte plastice“ și „foto“ —, departe în­că de momentul organizării unor expo­ziții de profil ale membrilor lor. De aceeași monotonie suferă și acti­vitățile desfășurate la Complexul Regie, în ciuda unor încercări de di­versificare tematică. Forma predomi­nantă aici este expunerea iar de multe ori se recurge, în absența invitaților, la tot soiul de improvizații — ceea ce și explică în mare măsură participarea destul de redusă a studenților. Or, rea­litatea a dovedit în atîtea rînduri că numai acele acțiuni cu adevărat utile și interesante, întilnirile cu personalități marcante ale vieții noastre științifice și cultural-artistice, mesele rotunde, simpozioanele, dezbaterile pe teme de mare actualitate se bucură de audien­ța largă a publicului studențesc — și în acest sens trebuie insistat mai mult în viitor... Receptată ca atare, activitatea clu­bului constituie obiectul unei ample analize a redactorilor de la revista in­stitutului : „Ing.“ Pe bună dreptate, într-o anchetă, aceștia menționează: „Institutul nostru are bogate tradiții și pe lini­e culturală (...) Se pare însă că realizările obținute în acest domeniu nu depășesc nivelul eforturilor bine in­tenționate, dar destul de sterile, al­e tuturor factorilor de răspundere. Se discută mult, se iau o sumedenie de hotărîri, însă drumul de la vorbă la fap­tă e de multe ori spinos“. Cine altcineva decit însuși Consiliul U.R.S., în colaborare cu conducerea institutului, este chemat să scurteze și să netezească într-un timp cit mai apro­piat acest drum dintre vorbă și faptă, dintre intențiile generoase afirmate adesea și realitatea cotidiană ? Sperăm că viitorul nu va dezamăgi așteptările legitime ale colegilor de la „Ing.“ și că atît semnalele lor critice cit și prezentele noastre sublinieri vor fi de natură să scoată pe cei în cauză din inerția în care s-au complăcut pînă în prezent, menționînd acest perpetuum mobile al plictiselii. Ion SEGARCEANU REVISTA REVISTELOR STUDENȚEȘTI IPOSTAZE... După prezentarea in numărul nos­tru anterior a celor două reviste ale studenților politehniști din Iași și Galați (Viața Politehnicii și Orizont politehnic), alte două ediții ale unor publicații similare ne-au sosit de cu­­rind la redacție. Este vorba de pri­ma ediție pe anul universitar in curs­a MICRON-ului timișorean și de proaspătul număr al ING-ului bucu­­reștean. Apărută destul de tardiv din pri­cina unor dificultăți semnalate și de noi, Micron cuprinde o serie de ma­teriale care înfățișează evenimente și fapte consumate cu mult înainte, ceea ce impietează oarecum asupra notei generale de actualitate a revis­tei. Pe de altă parte, unele articole, deși axate pe probleme de maxim in­teres pentru studenții respectiv, sunt construite institutului printr-un fel de „învăluire“ a temei, scăpind din vedere obiectivele urmărite (a se vedea, printre altele, însemnările despre ateneul studențesc, de la pag. 18), ori eșuind in banale îndemnuri ca in „Invitație la pescuit“. La aces­te observații mai adăugăm și pe cea referitoare la lungimea diverselor articole, fapt care pune la încercare lectura cititorilor, cu atît mai mult cu cit caracterul de literă utilizat in șapirografierea revistei este destul de „lisiput“. Materiale cu adevărat interesante ca tematică, cu implicații și semnifi­cații mai adinei, ni se par a fi „Drep­turi“, „Cercetarea științifică studen­țească la ora examenului“, „Colocviu de practică" etc. și in spiritul aces­tora credem că trebuie insistat în viitor. Numai in felul acesta „profe­siunea de credință“ exprimată de noul colegiu de redacție cu privire la „ridicarea nivelului revistei la acela al exigențelor“ poate căpăta concre­tizarea practică... In ceea ce privește noul număr al revistei Ing., el se impune prin varietate tematică, prin atenției insis­tența cu care „atacă“ o seamă de probleme și aspecte esențiale ale vieții și activității din institut. In aceasta și rezidă gradul sporit de eficiență al publicației respective. Ceea ce faptul că satisface cel mai mult este fiecare temă este gindită intr-un sistem de conexiuni prin care Ing. dovedește că-și înțelege bine menirea. Așa se întîmplă, de pildă, cu editorialul „La vîrsta ță­rii“ (care cuprinde ample referiri la contribuția Institutului politehnic bucureștean în pregătirea cadrelor tehnice de specialitate), ca și cu mi­­cro-studiul ,,Metalurgia“ (in care ni se relevă aportul „absolvenților din cele 20 de serii ale facultății noastre de metalurgie“ in dezvoltarea aces­tei ramuri industriale, precum și sar­cinile care stau în fața facultății res­pective privind „ridicarea pe treaptă superioară a nivelului știin­­­țific al procesului de învățămint“. Articolul „Pregătirea profesiona­lă — preocupare majoră“ dezbate o seamă de probleme circumscrise acestei teme, relevîndu-se ca o perti­nentă analiză a unor stări de lucruri din institut, sugerind­­ fiile de reme­diere a deficiențelor, „în vederea ob­ținerii unor rezultate profesionale remarcabile“. Pe aceleași coordonate se înscriu și articolele despre invățămîntul po­litic și adunările generale de an, pri­mul pledind, prin exemple concrete, pentru „asigurarea unui climat pri­elnic schimbului de opinii“, iar ce­lălalt pentru „impulsionarea activi­tății profesionale și realizarea unui pas înainte pe linia vieții și activității de îmbunătățirii organizației. Demne de menționat sunt, de aseme­nea, și ancheta „Homo faber...“ (re­feritoare la condiția intelectuală a studentului politehnist), analiza cri­tică asupra activității clubului stu­dențesc,­­discuția despre reprezenta­rea studenților in consiliile profeso­rale, foto-montajul „Simfonie în gri“ etc.­­Deși restrînsă ca spațiu, beletris­tica publicată ar fi trebuit supusă unei selecții mai exigente). Prin toate acestea, revista Ing. face dovada ancorării sale tot mai in­sistente în viața institutului, ceea ce ne îndreptățește să sperăm la noi și previzibile reușite ale sale... I. S.

Next