Viața Studențească, ianuarie-martie 1970 (Anul 15, nr. 1-12)
1970-01-14 / nr. 2
OBSERVAȚII CRITICE STRINGENTE, PROPRII ERUDITULUI NOSTRU PROFESOR, AL. PIRU Cu toate că printr-o scăpare regretabilă a corectorului sau redactorului de serviciu (pentru care au fost sever sancționați — n. red) s-a omis transcrierea numelui interlocutorului de la ultima ediție a prețioasei rubrici „De la magistru la discipol“, n-a fost greu să-l recunoaștem pe profesorul dr. docent Al Piru. Și aceasta nu numai după fotografie. Aprecierile sale judicioase cu vine la fenomenul literar actual, pricorelația pe care o stabilește între viața literară și studiul literaturii în facultate, Observațiile critice stringente, proprii eruditului nostru profesor, istoric și critic literar, au fost de natură să ne facă să regretăm că redacția „Vieții studențești“, datorită profilului revistei, e atît de zgîrcită cu spațiul acordat problematicii literare. Dincolo de aceste virtuți, interviul realizat de colegul Ionulescu are și meritul de a aduce un prim ,,odiseea“ hărăzită celebrei opere plan călinesciene ” Istoria literaturii române. Mi se pare inadmisibilă tărăgănarea manifestată în privința REEDITĂRII acestei monumentale „Istorii“ de care mai tot studenții am vorbit și vorbim „după ureche“, citind-o superficial după citatele altora. Este inimaginabilă o platforma critică sau pur și simplu orientativă pentru noi fără această lucrare de căpătîi a oricărui student și om de cultură, înțelegem amărăciunea prof. Piru și o impărtășim. Dacă și redacția o împărtășește ar fi de datoria ei să încerce a limpezicit decit această ambiguitate adeseori încriminată în paginile publicațiilor noastre, inclusiv ale celor studențești. DAN MUTAȘCU student la Facultatea de filozofie București APROAPE O TRADIȚIE PUBLICISTICA Remarcăm cu bucurie atenția pe care „Viața studențească“ a acordat-o revistelor studențești din institute, dedicînd în anul trecut două numere în întregime acestora. Aprecierile la adresa revistei noastre — „Viața politehnicii“ din Iași, extinse la ambele numere apărute acest an universitar, constituie un stimulent prețios prin competența încrederea tonifiantă ce ne este adresisată. Acum, la startul unui nou an, în care pășim cu optimismul caracteristic fiecărui început, ne exprimăm convingerea că atenția de care vorbeam se va perpetua într-o tradiție publicistică onorată de redacția revistei „Viața studențească“ și care să semnifice pentru revistele noastre necesitatea unei exigențe și a unui publicistic care să îndreptățească nivel aprecierile. PAULA BREBOREANU studentă în anul al IV-lea, redactor șef-adjunct al revistei „Viața politehnicii" — Iași STIMATE OMICRON „în numărul festiv al revistei „Viața studențească“, la întrebarea „Cine e Omicron ?** se răspunde : „Omicron c’est moi“. E un lucru știut și foarte adevărat. De altfel să știi, stimate Omicron, că urmăresc revista Viața studențească în general și „Omicronul“ în special, din prima zi de cînd sunt student (adică de doi ani) și de fiecare dată am fost de acord cu opiniile exprimate de diverși „Omicroni“. Nu, nu m-am exprimat greșit scriind „am fost“. Da, așa este, căci nu mai pot fi de acord cu o parte (importantă !), din acel „Romanț de epocă“ din numărul festiv al revistei „închinat“ Festivalului formațiilor studențești de muzică ușoară. „Sufăr peste poate“ din cauza acelui articol. „Toate zgomotele lumii mai frate revărsat peste mine“, se spune în articol. „Uluit, năucit“ sunt din cauza acelui articol. O revistă prin excelență a tineretului, a studentului, să fie imună la muzica modernă ! NICOLAE CRIȘAN student: Timișoara NOTA REDACȚIEI. Uimirea pe care și-o exprimă colegul nostru mișorean sperăm că a fost risipită șio dată cu apariția in numărul nostru precedent a amplului articol analitic dedicat Festivalului și intitulat „NONCONFORMISM ȘI NON CONFORMISM" în care se exprimă punctul de vedere al redacției în legătură cu această manifestare. Dacă cititorul nostru este sau nu de acord cu acest punct de vedere rămîne să vedem. Independent însă de această opinie ținem să precizăm ca secvențele critice, ușor umoristice din numărul de Anul nou vizau unele paroxisme din evoluția sui generis a unor orchestre studențești, mai mult sau mai puțin psihedelice, underground sau hippy. 2 VIAȚA STUDENȚEASCA © © • 9 99• 99 • 99999 9 • 9999999 9 99O 9 O 9 ® 99•9O99999 9 Club! politehniștilor bucureșteni - un perpetuum mobile al plictiselii ? Ceea ce caracterizează in general activitatea clubului studențesc al Institutului politehnic București este suficiența. O anumită comoditate în conceperea programelor, precum și în desfășurarea acțiunilor propriu-zise și a pus încă de la începutul anului universitar amprenta pe stilul de muncă al celor investiți cu buna diriguire a treburilor în acest domeniu — ceea ce a făcut ca activitatea clubului să rămină, pe întreg parcursul acestui semestru, închistată în formule fixe, stabilite parcă o dată pentru totdeauna. Faptul trădează, pe lîngă evidenta lipsă de fantezie, optica deficitară a factorilor responsabili cu privire la ceea ce trebuie să fie și să reprezinte cu adevărat clubul studențesc în viața universitară. Oricine răsfoiește programele de activitate din răstimpul celor aproape patru luni de zile care s-au scurs pînă in prezent este izbit, fără îndoială, de stereotipia acțiunilor culturale, repetate cu exactitate matematică săptâmînă de săptămînă. Concretizat pe zile, programul arată în felul următor : marți — A.B.C.ul muzicii (prezintă conf. univ. Gheorghe Petru) ; miercuri — Mondoclișeu (prezintă student Novac Gruia); joi — Film artistic ; vineri — Interpretul preferat (prezintă studenții Tavi sau Florin Ursulescu și Cornel Bunea); sîmbătă — Reuniune studențească; duminică — Reuniune studențească. Inchipuiți-vă acest program „tip“ reprodus cu regularitate în fiecare săptămînă (se reproduc, pe tot semestrul, chiar și numele prezentatorilor), singurul „element“ variabil constituindu-l tema respectivelor cicluri, ori numele facultății căreia îi vine rîndul să-și organizeze „ziua“.Conform planificării, fiecare facultate are în sarcina sa cite două asemenea „zile proprii“ pe lună. Se înțelege cam cum arată o astfel de zi la al nu știu cîtelea „tur“...). Greu de crezut — și realitatea o dovedește cu prisosință — că la asemenea manifestări, banalizate prin repetare excesivă, se poate dobîndi acea „afluență" de public scontată! Cum tot atît de greu de crezut este faptul că studentul sportiv Novac Gruia, oricît de umblat ar fi el prin lume, poate satisface pe deplin, prin „clișeele" sale, nevoia de informare a celor ce vin să-l asculte. Ci de binevenite ar fi în acest sens relatările competente ale unor cadre didactice din institut care au efectuat călătorii în străinătate cu diverse prilejuri! Dar la așa ceva se pare că nimeni nu s-a gîndit încă ! Comoditatea despre care am amintit caracterizează, în primul rînd, Consiliul U.R.S. pe institut, care aprobă cu ușurință asemenea programe monotone, sărace în conținut, lipsite de atractivitate. Se pare că spiritul de suficiență privind activitatea clubului își are originea chiar în rîndurile membrilor consiliului, din moment ce înșiși unii dintre aceștia — printre care și vicepreședintele cu problemele culturale. Mircea Eremie — s-au declarat întru totul mulțumiți de munca desfășurată în cadrul acestui for de cultură... Poate tocmai din cauza acestei automulțumiri organul de conducere al U.R.S. nici n-a putut să-și dea seama că responsabilitatea clubului a rămas de atîta amar de vreme pe umerii unui singur om, a metodistului Paul Popescu, care „girează“ în prezent funcția de director, post vacant de foarte multă vreme. Anumite atribuții organizatorice puteau fi suplinite în această perioadă de consiliul cultural al clubului, dar acesta are mai mult o existență formală, deși lui îi revin în mod direct sarcinile elaborării programelor, desfășurării manifestărilor, analizei periodice a activității cultural-artistice. După cîte ne-am putut da seama, nici interesul conducerii institutului n-a fost prea activ față de situația critică în care se află clubul studențesc, amînînd pînă în prezent angajarea unui cadru corespunzător pentru postul respectiv. Acest complex de cauze a determinat ca și activitatea cercurilor aplicative și a formațiilor artistice să treneze pe durata întregului semestru, ele neputîndu-și încă justifica în mod public existența. Angajarea tîrzie a instructorilor pentru formațiile de dansuri populare, de teatru, de estradă, brigadă, taraf etc. a făcut ca acestea să se afle în momentul de față abia în stadiul de reconstituire ori de repetiții, fără a putea spera la „ieșire în lume“ cu vreun spectacol artistic pină la finele acestui semestru. Intr-o situație similară se află și cele două cercuri de artă — „arte plastice“ și „foto“ —, departe încă de momentul organizării unor expoziții de profil ale membrilor lor. De aceeași monotonie suferă și activitățile desfășurate la Complexul Regie, în ciuda unor încercări de diversificare tematică. Forma predominantă aici este expunerea iar de multe ori se recurge, în absența invitaților, la tot soiul de improvizații — ceea ce și explică în mare măsură participarea destul de redusă a studenților. Or, realitatea a dovedit în atîtea rînduri că numai acele acțiuni cu adevărat utile și interesante, întilnirile cu personalități marcante ale vieții noastre științifice și cultural-artistice, mesele rotunde, simpozioanele, dezbaterile pe teme de mare actualitate se bucură de audiența largă a publicului studențesc — și în acest sens trebuie insistat mai mult în viitor... Receptată ca atare, activitatea clubului constituie obiectul unei ample analize a redactorilor de la revista institutului : „Ing.“ Pe bună dreptate, într-o anchetă, aceștia menționează: „Institutul nostru are bogate tradiții și pe linie culturală (...) Se pare însă că realizările obținute în acest domeniu nu depășesc nivelul eforturilor bine intenționate, dar destul de sterile, ale tuturor factorilor de răspundere. Se discută mult, se iau o sumedenie de hotărîri, însă drumul de la vorbă la faptă e de multe ori spinos“. Cine altcineva decit însuși Consiliul U.R.S., în colaborare cu conducerea institutului, este chemat să scurteze și să netezească într-un timp cit mai apropiat acest drum dintre vorbă și faptă, dintre intențiile generoase afirmate adesea și realitatea cotidiană ? Sperăm că viitorul nu va dezamăgi așteptările legitime ale colegilor de la „Ing.“ și că atît semnalele lor critice cit și prezentele noastre sublinieri vor fi de natură să scoată pe cei în cauză din inerția în care s-au complăcut pînă în prezent, menționînd acest perpetuum mobile al plictiselii. Ion SEGARCEANU REVISTA REVISTELOR STUDENȚEȘTI IPOSTAZE... După prezentarea in numărul nostru anterior a celor două reviste ale studenților politehniști din Iași și Galați (Viața Politehnicii și Orizont politehnic), alte două ediții ale unor publicații similare ne-au sosit de curind la redacție. Este vorba de prima ediție pe anul universitar in cursa MICRON-ului timișorean și de proaspătul număr al ING-ului bucureștean. Apărută destul de tardiv din pricina unor dificultăți semnalate și de noi, Micron cuprinde o serie de materiale care înfățișează evenimente și fapte consumate cu mult înainte, ceea ce impietează oarecum asupra notei generale de actualitate a revistei. Pe de altă parte, unele articole, deși axate pe probleme de maxim interes pentru studenții respectiv, sunt construite institutului printr-un fel de „învăluire“ a temei, scăpind din vedere obiectivele urmărite (a se vedea, printre altele, însemnările despre ateneul studențesc, de la pag. 18), ori eșuind in banale îndemnuri ca in „Invitație la pescuit“. La aceste observații mai adăugăm și pe cea referitoare la lungimea diverselor articole, fapt care pune la încercare lectura cititorilor, cu atît mai mult cu cit caracterul de literă utilizat in șapirografierea revistei este destul de „lisiput“. Materiale cu adevărat interesante ca tematică, cu implicații și semnificații mai adinei, ni se par a fi „Drepturi“, „Cercetarea științifică studențească la ora examenului“, „Colocviu de practică" etc. și in spiritul acestora credem că trebuie insistat în viitor. Numai in felul acesta „profesiunea de credință“ exprimată de noul colegiu de redacție cu privire la „ridicarea nivelului revistei la acela al exigențelor“ poate căpăta concretizarea practică... In ceea ce privește noul număr al revistei Ing., el se impune prin varietate tematică, prin atenției insistența cu care „atacă“ o seamă de probleme și aspecte esențiale ale vieții și activității din institut. In aceasta și rezidă gradul sporit de eficiență al publicației respective. Ceea ce faptul că satisface cel mai mult este fiecare temă este gindită intr-un sistem de conexiuni prin care Ing. dovedește că-și înțelege bine menirea. Așa se întîmplă, de pildă, cu editorialul „La vîrsta țării“ (care cuprinde ample referiri la contribuția Institutului politehnic bucureștean în pregătirea cadrelor tehnice de specialitate), ca și cu micro-studiul ,,Metalurgia“ (in care ni se relevă aportul „absolvenților din cele 20 de serii ale facultății noastre de metalurgie“ in dezvoltarea acestei ramuri industriale, precum și sarcinile care stau în fața facultății respective privind „ridicarea pe treaptă superioară a nivelului științific al procesului de învățămint“. Articolul „Pregătirea profesională — preocupare majoră“ dezbate o seamă de probleme circumscrise acestei teme, relevîndu-se ca o pertinentă analiză a unor stări de lucruri din institut, sugerind fiile de remediere a deficiențelor, „în vederea obținerii unor rezultate profesionale remarcabile“. Pe aceleași coordonate se înscriu și articolele despre invățămîntul politic și adunările generale de an, primul pledind, prin exemple concrete, pentru „asigurarea unui climat prielnic schimbului de opinii“, iar celălalt pentru „impulsionarea activității profesionale și realizarea unui pas înainte pe linia vieții și activității de îmbunătățirii organizației. Demne de menționat sunt, de asemenea, și ancheta „Homo faber...“ (referitoare la condiția intelectuală a studentului politehnist), analiza critică asupra activității clubului studențesc,discuția despre reprezentarea studenților in consiliile profesorale, foto-montajul „Simfonie în gri“ etc.Deși restrînsă ca spațiu, beletristica publicată ar fi trebuit supusă unei selecții mai exigente). Prin toate acestea, revista Ing. face dovada ancorării sale tot mai insistente în viața institutului, ceea ce ne îndreptățește să sperăm la noi și previzibile reușite ale sale... I. S.