Viața Studențească, ianuarie-martie 1970 (Anul 15, nr. 1-12)

1970-01-14 / nr. 2

o I­b­i UJ SPIRITUL CRITIC IN ACȚIUNE PREAMBUL SUPLIMENTAR PENTRU UN DIALOG IN DESFĂȘURARE Din dorința de a insufla studențimii noastre sentimentul maximei exigențe față de tot ceea ce face, de a-i cultiva spiritul critic ca atribut in­dispensabil al tînărului intelectual comunist, al veritabilului om de Cultură în genere, ne străduim ca săptăminal paginile noastre să aibă vibrația unui radar sensibil, în permanență emițînd și re­­cepționînd pe lungimea de undă a vieții univer­sitare. Nominalizînd la modul cel mai tranșant această preocupare, în urmă cu mai bine de o lună am inițiat discuția-anchetă ..Spiritul critic și spiritul academic — o incompatibilitate ?“ Anco­­rînd-o de la început în realitatea studențească ne­mijlocită, adică alimentînd-o cu faptele de viață concludente spre a-i asigura combustia necesară, ne-am propus nu să etalăm niște precepte, ci să acționăm asupra unor stări de lucruri și de spirit. Premisele de la care am pornit s-au dovedit a fi reale — în activitatea studenților în ansam­blu cit și în atitudinea fiecăruia în parte, se simte nevoia infuziei spiritului critic. De la mul­tele abdicări de la responsabilitatea cotidiană în pregătire, soldate in toamnă cu numeroase eșecuri, pină la apariția printre studenți, izola­tă, a unor infracțiuni, destule fapte probează necesitatea sporirii combativității noastre, menținerii treze a intransigenței critice. Este a­ a­ceasta cu precădere o virtute a tinereții, pe care marele nostru moralist Mih­ai Ralea o definea ca vârstă a rațiunii, iar rațiunea e totdeauna lu­cidă, neîmpăcată. Inițiativa de a duce pe viu această discuție a găsit înțelegere în cele două importante centre universitare la care s-a apli­cat — Cluj și Iași — reporterii interlocutori, fie ei redactori sau studenți colaboratori, stră­­duindu-se, cu excepția unei controverse care a apărut în nuanțarea relatării a una sau două situații, să dirijeze spiritul critic pe o pistă cât mai propice eficienței lui. Adversari declarați ai senzaționalului ieftin, ai vînătorii de greșeli de dragul publicității am vrut să ne convingem de potențele educative ale discuției și ne-am depla­sat la fața locului pentru a lua pulsul actual al exercitării spiritului critic. Simultan deci, în chiar primele zile de după vacanță, am fost REPORTER Cartea ta de vizită Un student își permite să mne într-o instituție, să-l insulte și să-l lovească pe un salariat al acesteia care, pe lingă superioritatea vîrstei o avea și pe aceea că absolvise o facultate, pe cînd „furiosul" încă nu. Apoi, drept justificare, oferă cartea de vizită a tatălui, un om cu funcție de răspundere, care iși onorează această carte, dar nu poate gira prin ea și actele nesăbuite ale fiului său. Un student arborează drept blazon fizic și moral aroganța și impertinența, impunindu-le in relațiile cu colegii, cu profesorii, sub cuvînt că el reprezintă „po­ziția" ocupată de părinții săi, eminenți oameni de știință. Două relatări, două atitudini, desigur izolate,­ dar cu implicații morale. Oare, colegii, nu-ți dai intr-adevăr seama cu­ în­tinezi prin gestul tău o cale de vizită a unor oameni care și-au scris-o prin muncă neobosită și care, din intimplare (avînd in vedere situațiile dale), iți sînt părinți ? Și oare, nu e în aceeași măsură gestul tău o sfi­dare, o jignire la adresa societății care te investește și te numără egal printre fiii săi ? Dacă aș numi acest gest „imoral", i-aș exprima exact sensul și te-aș surprinde in ipostaza unui far­sor de conștiință, încerci zadarnic — munca, gloria, renumele sunt entități ce nu se pot împrumuta sau însuși printr-un aplomb arogant și blazat. Un publicist stimat și recunoscut ca un veritabil activist social cerea „audiență la părinții copiilor de la bar". Eu cer, în calitate de coleg, audiență la conștiința ta și la încrederea ce este acordată posibilității de­venirii și împlinirii tale personale. Pentru că, simbolic, te-am găsit vegetind într-un spațiu al lașității, pe care vrei să-l traversezi tot prin lașitatea abordării ignobile a unei valor care nu ți se cuvine. Și pentru că mai cred în recuperarea ta sub semnul dobîndirii unei conștiințe de „valoare prin sine“ și pentru că sînt convins că sensul condiției de student îl cumulează și pe acela al răspunderii proprii, în orice împrejurare. Aștept deci, colega, să te legitimezi și să te recu­noști numai prin ceea ce reprezinți tu însuți, numai prin „cartea ta de vizită"... Dan FRUNTELATA

Next