Viața Studențească, ianuarie-martie 1970 (Anul 15, nr. 1-12)
1970-02-25 / nr. 8
f. Unui* REVISTĂ A UNIUNII ASOCIAȚIILOR STUDENȚEȘTI DIN ROMÂNIA Anul XV • Nr. 8 (352) • Miercuri 25 februarie 1370 • 16 pagini • 0.50 lei PREATHEUL A XI-a. PRACTICĂ Fără îndoială, una din cele mai generoase deschideri de orizonturi pe care o datorăm lui Karl Marx este și celebra teză a Xl-a despre Feuerbach : Filozofii de pînă acum n-au făcut decit să interpreteze lumea in diferite feluri, problema este însă de a o schimba. De o evidență absolută, tranșantă, un fel de „Ou al lui Columb", acest postulat materialist-dialectic, nu întîmplător înscris pe unul dintre cele mai cunoscute monumente ale lui Karl Marx, ar trebui să stea cotidian în atenția noastră, a celor care ne călăuzim în activitatea noastră după principiile marxist-leniniste. Zic ar trebui fiindcă nu o dată ne mulțumim numai să interpretăm, să lansăm ipoteze, să exprimăm aspirații sau, într-un stadiu mai avansat, să facem planuri de măsuri și să elaborăm regulamente. Mai ales aceste două ultime ipostaze le întîlnim frecvent, ele impunîndu-ni-se și în virtutea funcției de educatori cu care sîntem investiți în acest sens într-un loc sau altul. Ne arătăm astfel imbatabili teoreticieni ai educației, lucru firesc mai ales atunci cînd sîntem acasă în acest domeniu, dar scăpăm din vedere faptul că avem destui directori educativi care nu trec cu săptămîna prin cămine, iar cînd trec o fac mai mult pentru a-și pune semnătura într-o condică de prezență spre a justifica o sinecură numită elegant indemnizație. Sîntem grozav de bătăieși în ședințe de consilii și comisii, dar nu încercăm să punem ordine în căminul în care locuim, știind bine că în camera alăturată pokerul face ravagii, lăsîndu-i pe unii nu numai fără cartelă de masă și fără un leu în buzunar ci uneori chiar fără palton. Dacă această nevoie imperioasă de practică o afirmăm ca resimțindu-se în învățămîntul superior, o facem, așadar, nu referindu-ne numai la îmbunătățirea fundamentală a sistemului de practică în producție, ci la întreaga desfășurare a procesului instructiveducativ. Legarea teoriei de practică nu reprezintă numai o condiție vitală a instrucției ; ea nu e mai puțin stringentă pentru realizarea unei eficiente acțiuni educative. Or, tocmai la acest capitol, al practicii educației, restanțele sunt numeroase, după cum viața universitară ne-o demonstrează. Cauzele ? Sunt multiple, dar ele pot fi reduse la una singură în ultima instanță : lipsa practicării nemijlocite a dezideratelor educative atît de frumoase pe care le profețim, a profesării lor. Fenomenul, dacă e vorba de munca educativă, nu-l întîlnim numai la cutare comitet de cămin sau activist de asociație, ci chiar la case mai mari, cum se zice, la oameni care nu numai prin funcția administrativă, ci și prin specializarea lor ar trebui să profeseze educația, adică s-o practice, nu numai s-o teoretizeze. Explicații (citește justificări, pentru ca să rămînem în limitele mentalității pe care o vizăm) se pot găsi destule, cum și taxări ale deficienței respective — formalism, birocratism, demagogie — fără a omite nepriceperea. Noi credem însă că ceea ce ne lipsește nu o dată pentru a trece de la hotărîri și regulamente bune la fapte, de la filozofarea pe marginea muncii de educație la practica ei cotidiană și unanimă, este pasiunea, convingerea pe care o punem în exercitarea misiunii noastre educative. Unul dintre iluștrii noștri magiștri, chimistul Longinescu, spunea că așa cum o reacție chimică se produce mai lesne sub influența căldurii așa și educația se poate realiza optim cînd se face cu pasiune. Pasiunea însă nu se poate încetățeni printr-o prevedere de reggiement, printr-o indicație sau o sarcină expresă. A lucra cu pasiune în domeniul educației comuniste înseamnă a milita, a schimba lumea, adică a forma oamenii de care are nevoie țara. Niculae STOIAN de ani... (p. 3 * * Colegii de lingă noi (p. 39 Azi, 25 februarie, acum 25 GEORGETA BREAZU — studentă In anul V al Conservatorului bucureștean în rolul Constanzei, din „Răpirea din serai", recenta premieră a Studioului conservatorului Sinceritatea amintirilor Pentru noi, cei din ultimul an de facultate, momentul încheierii studenției reprezintă un prag emoționant de schimbare a vieții și activității — o schimbare în substanța propriei noastre maturități, înainte de a-l trece, trebuie să privim înapoi, si retrăim o clipă anii de învățătură universitară și să reconstituim lumea din care plecăm încărcați de cunoștințe și experiențe de neprețuit. Să ne amintim cum am venit in această facultate ca stridenți în anul 1, cum am fost primiți cu un cuvânt de încurajare din partea tovarășei Ana Cartianu, decanul de atunci al facultății, cum rînd pe rînd profesorii noștri ne-au tratat cu răbdare și încredere, ti vom ține minte așa cum au fost întotdeauna printre noi, cu sfaturi și sugestii, atenți la strădaniile pentru rezultate cit mai bune, receptivi la greutățile in parcurgerea recomandărilor bibliografice. Și totuși, într-o măsură mai mare sau mai mică, am citit din cărțile lor de nenumărate ori... Cu tovarășul lector Leon Levițchi, primul nostru examinator, de ne leagă amintirea examenului care de admitere, ne-am reîntîlnit de citeva ori. Prelegerile domniei sale au cîștigat printre noi primii partizani ai studiului lingvistic — cei care au urmărit în continuare cu interes problemele de gramatică și, mai tîrziu, pe cele de Istoria limbii. Ne străduiam atunci să deslușim începuturile limbii engleze, așa cum s-a născut ea în vremea migrațiilor fără noimă, cu teribile schimbări de sunete, pe care încearcă să le explice cutare lege a lui Grimm. Și dacă numărul de legi și de excepții n-a scăzut nici la istoria limbii, a scăzut în schimb uimirea noastră inițială, căci acum constatăm că faptele se leagă într-un sistem coerent, capabil să explice ciudățeniile cele mai actuale ale limbii prin întîmplări vechi, din vremea cînd Beowulf se lupta cu monstrul Grendel. In anul al III-lea, an de cumpănă și de confirmare a unei etape, ne-a ținut sub vraja sa cursul de Literatură engleză, care ne-a făcut să înțelegem că uscăciunea lui Alexander Pope este de fapt rafinament, că romantica și tulburătoarea dramă a marinarului este de fapt o dramă existențială. Dar tovarășul prodecan Ion Preda cerea de la noi atît știința apropierii de poeme, cit și — mai ales — înțelegerea și aplicarea principiilor unei etici înaintate. Și în anul următor, la cursul tovarășului lector Ștefan Stoenescu, o dată cu sinteza masivă a unei epoci și studiul unor gînditori și curente de răscruce, fiecare faptă și-a aflat locul într-un sistem; studenții au deslușit insă tensiunea înaltă la care se elabora sistemul și emoția maestrului s-a transmis fiecăruia dintre noi. Anul al V-lea a însemnat o confruntare a capacității noastre de dis Irina GRIGORESCU anul V, Facultatea de limbi germanice, Institutul de limbi străine, București (Continuare in pag. 4) Discutind despre problemele și implicațiile educative ale muncii social-gospodărești ESTE CĂMINUL CASA NOASTRĂ PĂRINTEASCĂ ? Ne-am hotărît să discutăm astăzi mai mult despre implicațiile educative ale muncii social-gospodărești nu numai fiindcă împărtășim întru totul punctul de vedere al unui profesor magistru — care susținea că un cămin studențesc trebuie să țină loc de casă părintească pentru fiecare locatar al său — și nu numai fiindcă prea puține dintre căminele noastre și-au conferit o asemenea menire. Ne-am hotărît să discutăm astăzi aceste probleme și fiindcă, din păcate, în unele cămine s-au petrecut în ultima vreme cîteva fapte a căror gravitate ar crește dacă ar fi trecute cu vederea. Este drept, nu într-un cămin, nici în două sau în zece, în imensa majoritate din cele 204 cămine puse la dispoziția tineretului nostru universitar e încetățenită o atmosferă colegială, civilizată, propice studiului, odihnei și bunei conviețuiri. Căminele nr. 8, 12 și 13 din Timișoara, 3, 5 și 14 din Cluj, 7 (al Universității) din Iași, precum și unele cămine de la I.M.F. București sau căminele de stat REPORTER (Continuare în pag. S—9)