Viitorul, septembrie 1919 (Anul 13, nr. 3446-3474)

1919-09-19 / nr. 3463

Anu­l al doi­spre­zecelea No. 3463 —_________________ _ ABONAMENTE In țară ... . un an 60 Lei . . șease luni 30 Lei In străinătate ,­­ un an 100 Lei . . șease luni 60 Lei un număr v te hnú 40 Bani REDACȚIA ADMINISTRAȚIA STRADA EDSARD QUINET No. a­­ .r.nPM1F1 no­i, (Vis-a-vis de Hotel Capsa) si STRADA ACADEMIEI No. 17 Telefoanele: Direcția ni1­ 33, Red- fia și Administrația 40/23*1­3111 nsperarua Vineri 19 septembre 1­ h9. ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administrația ziarului, str. Academiei lft ți la toate Agențiile de publicitate t Tratatul de la Saint-Germain, sem­nat în ziua de 10 Septembrie, a mai întins regimul păcii până la hotarele răsăritene a­le Poloniei, ale Ceho-Slo­­vaciei, ale Republicei austriace și a resolvit problemele puse între Italia mărită ș­i fosta jumătate austriacă a Veland­ei Alenarchni. Judecată in întinderea ei geogra­fică, opera păcii de curând săvârșită nu se ridică impunătoare, când mai rămâne de­cretat un regim normal­­politic imensului teritoriu de la Lei­tha până la gollful persic și fostului Imperiu țarist. Care se vede lucrarea diplomaților de la Paris înaintează în­cet. Di cel puțin pășește solid? Clă­dește durabili? Reprezintă continua­rea politicii din timpul războiului? Nu­ . Pacea nu poate păși temeinic în­tr’o țară cum este Ceho-Slovacia, când da la început i s’a răpit posibi­litatea de a se consolida. Când prin clauza controlului minorităților s’a dat putința oricărui stat din Liga na­țiunilor a chema la baza justiției in­ternaționale statele mici semnatare ale tratatului de la Sain­t-Germain pentru orice „infracțiune sau pericol de infracțiune“ la obligațiile de nevoe acceptate; când fin virtutea acestui­­regít, Germania, odată intrată în so­cietatea rațiunilor, ar putea sesiza a­­cest organ suprem în favoarea supu­șilor cehi, de origină germană, din polemia, atunci nu se poate afirma că un asemenea regim favorizează liniștita desvoltare a unui stat nou, care spre a se întări are nevoe de au­toritate iu­năuntru și de prestigiu în afară.­­Prin controlul minorităților, im­pus Ceho-Slovaciei, diplomații de la Paris restabilesc în irealitate efectul legii Delbrück, ale cărei urmări zadarnic le-a înlăturat tratatul de la Saint-Ger­main. În adevăr, ori de câte ori în­­ virtutea cesiunii de teritorii se efec­tuează și schimbul de naționalitate, se prevede în tratatul cu Germania că naționalitatea cea nouă se dobân­dește cu excluderea naționalității germane; cu alte­­ cuvinte germanii, deveniți noui cetățeni ai statului ce­sionar (Polonia, Ceho-Slovacia, etc.) nu-și mai pot păstra și naționalitatea lor de origină, conform legii Dell­­brück din 1913. Cum însă în virtutea clauzelor mi­norităților se dă Germaniei, ajunsă membră în Liga națiunilor, putința să provoace o imixtiuni internaționali in Ceho-Slovacia, aceasta înseamnă că statul german își va păstra, în mod indirect dar totuși efectiv, pro­tecția asu­pra naționalilor săi de­­ pes­te graniță așa cum î­i prev­ed­ea legea Dellbrück. Prin urmare, Conferința de la Paris dă cu o mână ce a luat cu cealaltă. Dar tendința de a se slăbi Ceho- Slovacia nu se mărginește aici. In Convenția cu acest stat, semnată o­­dată cu tratatul cu Austria,­­pe lângă clauzele de subjugare pregătită sta­telor mici, s’a mai reglementat și au­tonomia regiunii rutene din sudul­­ Carpaților, unde s’a tras frontieră­­ comună cu România. Ținutul rutean­­ va avea o Dietă locală, care „va e­­xercita puterea legislativă în mate­­r­ie de limbă, de instrucție și de reli­­­gie precum, și­ în chestiunile de admi­nistrație locală și pentru orice alte­­hhestiuni ce i-ar atribui statul cehV slovac”­, va avea un guvernator nu­m­it de Președintele Republice­­i ceho­slovace, și răspunzător față de Die­ta. „Deputați ruteni’vor face parte din Parlamentul țării, dar nu vor vo­ta decât dacă se tratează chestiuni, cari nu sunt de aceiași ordine ca a­­celea atribuite Dietei rutene“. (Cf. Le Temps din 12 Septembrie). Așa­dar, acești deputați au o capacitate­ legiui­toare diminuată. Prin asemenea măsuri Conferința împiedecă unificarea­ lăuntrică, înceu­rajează sevanatistruil și își arogă un drept exorbitant: acela de a decreta o constituție unui­ stat liber civilizați din mijlocul Europei. De aici urmea­ză regimul ținuturilor rutene din Ceho-Slovacia în loc să țină de drep­tul public intern al nou­ui stat,"face" parte din statutul iinernațional " și, deci nu se­­ poate modificai decât toți asentimentul Puterilor de zi î’au creatÎ. Măsura înseamnă o tutelă și o per­manentă imixtiun­e în legiferarea nouii Republici. Cu cât amestecul strein­ va fi mai pronunțat, cu atât opera de consoli­dare lăuntrică se va efectua mai greu și mai defectuos. Rămâne inexplicabilă asemenea politică față de interesele permanen­te interaliate, cari cer ca în locul­­ Monar­hiei dualiste să se ridice state viguroase, pe care înțelegerea să se poată rezima în viitor. A pune pie­dici națiunilor mici să se desvolte în complecta libertate și în id­enitublinea suveranităței lor, înseamnă a­­ c­ădi în această parte a Europei, amenin­țată de reînvierea unui Drang nach Osten, o temelie șubredă acelei poli­tici, ca­re trebue să-și continue și du­pă pace Unitatea din timpul războiu­lui. Altfel nu se pot culege în întregi­me roadele victoriei din 1918. -----------«IWWW—I zis rob­ur­ esc .-f. X. Ziaru] „Adevărul“ se ridică cu vio­lență contra candidaturilor liberale, când ele se recrutează dintre foști prefecți. Acest ziar spune pe drept cuvânt că un fost prefect de județ e prea bine cunoscut, așa, îincât reu­șita sa e aproape sigură. Din spirit de dreptate ne unim și noi cu protestarea „Adevărului“ căci dacă partidul liberal se va în­căpățâna a se prezenta alegătorilor numai cu persoane iubite și cunos­cute, care mai sunt­ șansele de reu­șită ale celorlalte partide 1 Pentru a fi pe placul „Adevăru­lui“, care este organul oficios al d-lor Take Ionescu și Averescu, par­tidul liberal ar fi trebuit să se pre­state în alegeri cu oameni necunos­cuți. Pe tema aceasta, aflăm că d. P. P. P. Nesilescu va scrie 121 de artico­le ceva cam lungi în „îndreptarea“ demonstrând n ecou ? f­i t n­t­i­on­a­ i * ?. t­c.a măisurei luate de partidul liberal. D. Grigore N. Fil­ipescu contri­­bue cu o pagină de istorie la isto­ria României moderne, arătând cum guvernele Țorei il mobilizează ori­i de câte ori vrea să se deplaseze di­n București. Constatăm că mobilizarea în ochii d-lui Gr. Filipescnu este o persecuție, cel ce-o suferă fiind o „victimă“, și mai constatăm cum, se te­face istoria în epocile de ci,izi a unei țări ! Articolul dLlui Gr. Filipescu sfârșește cu amenințarea: „Voi merge la pușcărie, d­ar nu mă voi supune unei tiranii“. E începutul oare al revoluției re­publicane, anunțată cândva de un ziar bun prieten al „Epocei“? Să mai fie oare nevoi de a de­monstra lipsa totală de orice sim­țire și înțelegere românească a fe­luriților Honigmani din la „Adevă­rul“? Credem că nu. Dar ca simplu document nu strică să mai facem încă o dovadă peste multele de până acuma: „De înd­ată ce a sosit la București reprezentantul Conferinței, d-l Bră­­tia­nu l’a întâmpinat cu demisia sa. Câ­ta vreme fusese între d-sa și Con­ferință o distanță de 2000 de kilo­metri se războia. De îndată însă ce Conferința a suprimat distanța, tri­mițând un reprezentant care să se puie la dispoziția d-lui Brăitianu, d-sa s’a der­o­rat dând­u-și demisia”. Cei cari au inima înstrăinată și pregătit ori­când gestul de „sărut­­mânat’ cum ar putea z vorbi altfel decât așa cum vorbesc, biciuindu-ne obrazul d­­e rușinea lipsei de dem­nitate în care poate cădea inv ziar se Odată cu încetarea ostilităților s’a pus în discuție în Franța ches­tia duratei serviciului militar, da­că trebuue menținut în form­­a sa de dinainte — serviciu de trei ani — sau dacă acest termen dat fiind condițiunle economice zdruncinate de război, cari recla­mă un cât mai mare număr de brațe, — n’ar trebui redus. In cer­curile mai largi se înclină pentru o reducere — care bine înțeles se va adopta mai târziu când senti­mentul păcei se va fi împlântat mai adânc în sufletul anumitor po­poare, agresive. Cum această mă­sură ar comporta în tot cazul anu­mite riscuri, sa opinat că e bine de a se da viitorilor ostași o pre­gătire preliminară. In Franța o asemenea pregătire o dau societățile de preparație mi­litară, care funcționează încă di­nainte de război și cari au dat re­zultate excelente. Aceste admirabi­le instituții n’aveau un caracter o­­ficial și totuși numărul membrilor sport a an ca an. Față de rezulta­tele înregistrate până acum guver­nul francez a depus pe Muz­eul Ca­merei un proect care prevede e­­ducația fizică obligatorie. Rolul societăților de edu­cație fizică Autorii acestui proect au plecat de la principii că dat fiind inferio­­ritatea numerică a populației, cali­­t­atiea generațiilor este lucru princi­pal, că trebue deci un tineret, să­nătos, robust și bine înarmat prin încrederea ce o va avea în sine și care să muncească cu vigoarea fi­zică și spiritul de hotărîre. Până acum oficialitatea a făcut sforțări fo­arte­ slabe pentru a dez­volta aceste școli de sănătate și de voință, sforțări foarte slabe pentru a "dez­volta" o activitate întinsă și pe ca­re o va lărgi încă și mai mult în viitor. Spre a cunoaște rolul ce-și pro­pun să joace în viitor aceste socie­tăți, un reprezentant al lui „Le Pe­tit Parisien“ s-a adresat maiorului Adolphe Chéron, ca­re este sufletul „Uniunei Societăței de Educație Fizică și Pregătire Militară“. D-l Chéron care a făcut campa­nia și și-a reluat de curând -ostul de președinte de Societate, s-a ex­primat cu privire la rostul viitor al acestor societăți, în modul ur­mător : „Prima grijă a Uniunilor a fost de a reconstitui societățile care înainte de război erau­ în număr de două mii și cari au fost mai mult sau mai puțin zdruncinata de acest război”. Una din pri­mele societăți reconstituite a fost acela din Saint-Hilaire, care a re­­­înviat aproape a doua zi după fuga precipitată a geranilor“. Rolul societăților­ de pregătire militară In vederea acestei reconstituiri, d-l Oberon a lansat un apel clara și călduros, în care după ce a arătat că Franța are nevoie de o viață puternică și activă, aptă de lucru și bună chibzuială, punea urmă­toarea chestiune : „Cine ar putea făgădui francezilor o eră de secu­ritate de a­șa natură ca orice pre­­cauțiuni de apărare să devie inu­tile ! Mâine, ca și azi vor fi datorite de îndeplinit pentru libertatea și a­­părarea patriei. „Societățile de educație fizică] cari se armonizează perfe­t cu o* in­cultură intelectuală nu pot fi de ajuns încurajate „Oricare a»­­­i legile militare de mâine și ori­mită vigilență va tre­bui să avem, durata serviciului mi­litar va fi probabil redusă. La a­­ceastă măsură vor contribui moti­ve de ordin c­onomic. Instrucția soldatului ies­tit în­să mai complica­tă ea înainte ,h război, căci acesta a impus meto­d și specialități noi. Dacă cuisele l914 și 1915 au fost trimise repede în foc, în schimb, cele următoare, din cauza sumei de cunoștințe practica de care a­­veau­ nevoie, a a primit o instruc­ție mai lungă. „Pentru ca în­să durata serviciu­lui militar să poată fi redusă fără inconvenient, pregătirea militară trebue să intre în moravuri, să fie mai răspândită. Pregătirea soldatului de mâine „Ne vom inspira și din lege, însă ideile noastre generale sunt acelea care au fost expuse de unul din memm­brii Uni­unei colonelul Con­­verset. Ținta noastră este antrena­rea generală a cetățeanului înain­te de încorporare,­­deci,­­ economie de timp. Tânărul soldat astfel an­trenat va învăța repede partea teh­nică a meșteșugului. Societățile noastre vor trebui orientate așa fel ca să­ se ocupe aproape exclusiv de această pregătire fizică și morală lăsând armatei numai partea spe­cială și procedeele de manevră“. Soldatul de mâine PREGĂTIREA MILITARĂ­­ viitoare a Franței Holul societăților de educație fizică — NOTE EDITURA OFICIALĂ . Pe lângă Casa Școalelor s-a în­ființat un întreg serviet și de editu­ră, care este menit a veni în aju­torul scriitorilor români. Această editură de stat, pusă în mișcare de oficiali­tatea ministeru­lui ese instrucție exercitată de o co­­misiune permanentă de profesori universitari este menită a încura­ja pe scriitori, a-i recompensa băne­ște și a­i scoate de sub­captațiile e­­ditorilor neofi­ciali. Intențiile sunt astfel din cele mai lăudabile. Dacă va domni un larg spirit de nepărtinire, dacă se va cerceta cu o f­ix­tivitate și atenția lucrările ce vor bate la poarta vie­­­ței... tiparului, atunci dește­m­ că a­­ceastă editură oficială va fi o ade­vărată binefacere pentru scri­s ori. Cum nu ne îndoim de prezența a­cestui spirit de­ discernământ și de dreptate, în sânul „sovietului“ ce va distribui bunătățile, credem că sco­pul urmărit prin crearea editurii oficale va fi în parte atins. Este adevărat că astăzi condiț­­­­i­ile de editură sunt schimbate și că nu se mai plătește o capodoperă cu câțiva lei, cum au fost plătite, pe­­ ci, unele producții de ale lui Caragiale de către librarul Ilaiman! Dar cei cari n-au reputații forma­tă, sunt și astăzi, la discreția edito­rilor negustori, cari, sau nu editea­ză pe un „necunoscut“, ce poate a­­vea talent adevărat, sau cumpără prea pe effem­ producțiile literare. Statul nefininl negustor, va servi astfel ca un admirabil mijlocitor în­­tre glorie și avere, între nemurire și recompensă mater­ială. Așteptăm astfel cu încredere roa­­d­ele bune pe care editura oficială le va da, pentru idesvoltarea acelui­­ mic lucru ce se ch­iarn­ă „un talent“! Petronius PROFET D l Take Ionescu care are o deo­sebită predilecție pentru mărturiile celor decedați, dă mandat unui a­­mic de a vorbi în numele său prin ,„Ro mănimea“ de unde aflăm că d-sa ar fi făcut Reginei Elisabeta o sut­­mă de proorociri misterioase, fatale și extraordinare. Una din ele privește „cascada tro­­nu­lorf‘ care desigur va fi făcut mare bucurie Carmen Sylvei! Dar d. Take Ionescu fiind în mod oarecum congenital și­ er­editar veș­nic dispus i spre compromisuri și transacții, se oprește la soluția unei republici mo­narhice sau a altei mo­­narhii republicane. Iată formula la care s’a oprit geniul profetic al d-lui Take Ionescu, geniu, care evi­dent este superior darului de prezi­cere al „Femeii cu barbă“, și al ele­velor lui Mehmet-Ali ce ghicesc vii­torul în cafea, în palmă, cu fasole și cu cărți de joc: „Fumat monarhiile cari nu sunt în realitate decât președinții de re­publică hereditare, au șanse să scape de această teribilă cascadă“, etc. Dacă cineva, poate fi contrariat de aceste profeții sinistre, fatale și minunate, acela e numai d. Miile, care de mult profetizase regimul republican cu domn pământean. Dar aceste ipostase ale d-lui Take Ionescu, de magnelisar, cartoman­­ciar și­­ prezicător, aruncă lumini de teatru peste un personaj care la rampă voia să joace un rol de om serios. S­ ECOURI­ e știe că după anexarea Alsaciei și Lo­­renei de către germani, nouii stăpâ­niror au încercat să ștea­gă ori­ce urmă de amintire franceză. Așa bunioară poștalul catedralei din Metz care data de pe vremea lui Ludovic XV a fost dărâ­mat și înlocuit cu altul în stil gotic în ansamblul căruia figura și Mântul Dariei pe care autorul îi reprezentase sub chi­pul împăratului Wilhelm. In ziua intrărei trupelor franceze la Metz, un fran­­z a atârnat de gâtul pro­­fetului-împărat o placardă pe care era scris «Sic transit gloria mundi». Astăzi autoritățile franceze au hotărât ca aceste cuvinte să fie săpate pe statu­ca împăratu­lui care va continua să reprezinte mai de­parte pe profetul Daniel care i-a purtat atâta ghinion. n timpul războiului, francezii construi­seră pe câmpii lui Marte mai multe ascunzători subterane în beton, pentru a-i pune în adăpostul bombelor germane. Astăzi ne mai fiind nevoe de ele, subte­ranele au fost aruncate în aer cu dina­mită, iar terenul destinat instrucției tru­pelor din Paris, a fost din nou nivelat ca mai nainte. Î Se știe că Geneva a fost aleasă în unanimitatea delegaților marilor pu­teri, ca sediu al „Ligei Națiunilor“. Aci se vor judeca dar pe viitor toate conflictele ivite între popoare, aci va fi reședința păcei universale și tot aci se va pune la cale și pedepsele pe care le vor merita țările nesupuse. Pentru ce însă Genova s’a bucurat chiar de’a primul scrutin de unani­mitatea voturilor? De­sigurr fiindcă Genova aparține unei țări care nu mai nutrește nici o ambiție teritoria­lă și fiindcă orașul Geneva, unul din cele mai liberale și civilizate centre europene, s’a arătat totdeauna rebel ideilor de servilism și mai ales roe­­toadelor germane care au năpădit aproape întreaga Elveție. Situată a­­proape în centrul Europei, Geneva îmbrățișează ambele maluri ale lacu­lui și de pe înălțimea colinelor sare privește până departe cun­ba râurilor­­ din apropiere. Natura prezintă aci un pitoresc unic iar poziția sa geografi­că și importanța sa istorică, atârnă și mai greu în balanța europeană în­­ care se va cântări în viitor dreptatea fiecărei națiuni. Un istoric elvețian, Rudolf Rey, spune că Geneva este centrul cultu­ral în care ideile elvețiene au putut căpăta o valoare generală. Astăzi dar se va putea spune că aceleași idei, au atins o valoare universală. Istoria Genevei este o adevărată re­vendicare eroică a principiilor care trebuiau să consacre dreptul omului, al cetățeanului și a­l conștiinței, scrise primele principii umanitare fa­­­ță de prizonierii de război și răniți, de unde mai târziu avea să ia naiște­re idei a „C­ruzei roșii“. Unde va fi sediul „Ligei Națiunilor“ Iată motive pentru care Geneva merită cu drept cuvânt să fie aleasă ca sediu al „Ligei Națiunilor. Locul destinat ligei însă, nu este Ge­neva propriu zis ci împrejurimile sale imediate la nord de oraș sau mai bina zis terenul de pe malul lacului cu­prins între satele Genthod și Versoix pe care actualmente se găsesc trei mari proprietăți și anume Saussure, Pourtaks și Bartrooloni. Caracteristic însă­, este faptul că aceste trei pro­prietăți își au și de istoricul lor și că aci aur locuit pe vremuri cetățenii ce­lebri ai Genevei ca JArrn Luiii, Char­les Bonnet, Horace­­ Benedict, De lat Rive, precum și Jean Luis Sal­atoni diplomatul­­ dela Curtea Regelui Lu­dovic XV care a adus Franței atâtea servicii importante că Regelie îi dă­ruise domeniu­l cu castelul ce aparțin­­e astăzi familiei Poi­tales. Iată dar ce va fi mâine sediul „Liti­bei Națiunilor“ — un adevărat rai pă­­mântesc, un peisaj luminos în care s’au perindat atâtea meditațiuni uma­nitare și care în fața măreției Alpi­or și a lacului Geneva în fundul căruia­ se desena silueta Genevei, aveau să­ creeze pentru mai târziu drepturile acestui colțișor de pământ ca să re­­­clame­­ onoarea de a adăposti pe cei cari năzuiesc să desăvârșească pripr­cipiile dreptului internațional și să stabilească pentru totdeauna pacea între oameni. DUPĂ PACE „Lisei Nati­unilor“ Cîteva date istorice asupra orașului Geneva și împrejurimile sale # D­upă ce au rezolvat toate marile ches­tiuni de la ordinea zilei, ziarele fran­ceze se ocupă acum de viitoarea modă femenină. Ziarul «Excelsior» publică în privința aceasta o anchetă făcută prin ma­rile magazine parisiene. Croitori celebri ca Poiret, Paquin, Worth, Jenny, Premet etc. și-au spus părerile lor asupra modei de mâine. Care va fi această modă însă nu se știe de oare­ce părerile sunt foarte îm­­­p­rțite. (Ție știe că în vederea estenirei traiului, camera sindicală de domfecțiuni din Paris a hotărât fabricarea de costume bărbătești, care vor fi vândute cu prețul de 410 lai. Stofa acestor costume furnisată de fabricele din Houbaix a și sosit la Pa­ris. E vorba ca până în luna Octombrie, camera sindicală sa pună la dispoziția po­­pulațiunei din Paris 500.000 de costume. Z­iarele anunță că guvernul german se gândește ca «Zepel­nuri­e» rămase dis­ponibile, să le întrebuințeze pentru poșta aeriană pe care vrea s-o înființeze între Germania și Italia. In loc de bom­­bri v­ig­­oare, Zepelinuriie germane vor tran­­sporta cu ele de data ama, scrisori, pa­chete poștale și poate chiar ceva contra­bandă alimentară. Un istoric al orașu­li Geneva Pe la finele evului mediu, Geneva era un orășel foarte animat și în pli­nă prosperitate. Bâlciurile sale renu­­m­ite atrăgeau din Franța, Germania, Veneția și Genua o mulțime de ne­gustori. Dar mai mult decât bâliciu­­rile sale, ceea ce atrăgea pe străini la Geneva, erau libertățile de care se bucurau cetățenii ei și pe care E­­piscopul Adhemar le formulase în a­­nul 1385 într-o carte rămasă celebră. Libertățile acestea însă supărară pe ducele de Savoia, care pentru a se răzbuna, mută snâlpiurile Genevei mai întâi la Bourges iar apoi din ordinul lui Ludovic XI la Lyon. In modul a­­cesta orașul începu să sărăcească. Când însă ducele de Savoia propuse Genevei umilise să-i cedeze o parte din dreptul de suveranitate pentru a-i reda bâlciurie,­­Consiliul­ general al orașul­ui, răspunse că ei nu pot face jurământ de credință nici unui prinț străin și că preferă să trăiască săraci și liberi, decât bogați și sclavi. Orașul ideilor liberale Un secol mai târziu Jean Calvin a­vea să găsească în Geneva acelaș spirit pentru ideile liberale și ace­iași hotărîre pentru sacrificiile nece­sare păstrării acestei libertații- Prin­cipiul libertăței conștiinței pe care Geneva îl proectă pe întreaga ome­nire, făcu din orășelul elvețian, ca­bbala unei idei care trebuia să se o­­pună Romei papale. A fost un adevărat miracol că Ge­neva a putut rezista multiplelor ten­tative ale puternicil­or Duci de Sa­voia. Se pare însă că și atunci ca și acum, principiul că dreptul este mai puternic decât forța, era tot atât­­ de adevărat și trăia tot atât de viu în conștiința oamenilor născu­ți liberi. Jean Jacqueis-Rouseau, care se in­titula cu mândrie „cetățean al Gene­vei“ găsi­nd­ inspirația faimosului său „Contract social“ care avea să cadă ca un trăsnet pe vechea alcătuire po­litică a Etiopei. Și tot aci Rousseau [sim­pilii Din cine se compune.—­Lucră­rile ce va avea de executat. Pe lângă ministerul lucrărilor pu­blice s’a instituit o co­misiune cereb­­rală a porturilor cu următoarele atribuțiuni: a) Studiar­ea tuturor chestiunilor­­ relative la regimul, amenajarea și utilarea tuturor porturilor maritime și fluviale ale Românei ; b) Examinarea tuturor chestiuni­lor relative care i-ar fi supuse la Examinare de către ministerul lu­­c­rărilor publice ; c) Pent­ru îndeplinirea însărcină­rilor de sub: a, comisiu­nea are cele mai întinse atribuțiuni, urmând a studia și a face propunere ministe­rului în toate chestiunile relative. In comisiunea mu­rală a portari­lor ministerul lucrărilor publice a numit pe d-nii A. Saligny, preș­edin­te de onoare; ing. inspector general Gr. Cazimir, președinte; I. Boambă, jurisconsult, Vin­ti­,1 Brătianu, in­gineri inspectori generali I. Jonescn, G. Popescu, N. P. Ștefănescu, I. Ve­nert, P. Zaharîal­ De, inginer C. Bu­șilă și comandor Popovătz. Vor mai face parte din această comisiune centrală câte un delegat al ministerel­orr de interne, externe finanțe, industrie și agricultură, președinții cămărilor de comerț d­in București, Galați, Brăila, Constanța, este un delegat al directiuinei gene­rale c. f. r., al consiliului nteph­nic superior, al uni­unei industriașilor și al uniunei armatorilor. Pentru porteri în Galați, Brăila și Conștiința se ins­ti­tue câte o corni­ Umikn­­ n \m. O telegramă p, anunță că dirija­bil­ul ..Bodensee“ va fi af­tcrat la serviciuil aerian înființat între Ber­lin și Stockholm. Cu acest dirija­bil d. Eduard Hesse­y coresponden­tul din Germania al ziarului pari­­zian „I>3 Journal” a văzut Germa­nia de sus, străbătând distanța Berlin-Friedrichshafen, cursă pe ca­re acest dirijabil o făcea regulați. D. He’sey publică impresiile asu­pra acestei interesante călătorii. Din capitala Prusiei și până la la­cul Constanța (Boltens­sc)­eete o dis­­pută în linie dreaptă de 700 kilo­metri.­­Ziaristul s-a îmbarcat la ora 9 dimineața și a aterizat la 3 după amiazi după o călătorie de ș­ase ore, efectuată în condiții favorabi­le, ceia ce înseamnă o viteză mijlo­cie de 115 km. pe oră. Dirijabilul nu este, spune ziaris­tul francez, un mijloc de locomo­­țiune mai sigur decât avionul. Ex­periențele repetate făcute în Ger­mania înainte de război pentru a introduce acest nou mod de navi­­gațiune au fost din cele mai neno­rocite. Cu toate aceste decepții în­să, publicul a păstrat entuziasmul pentru dânsul și își dispută onoa­rea de a ocupa un loc in Zeppelin- Zeppelinul care trecea în ochii săi ca un simbol și o r­­­evășie a victo­riei, rămâne în mijlocul înfrânge­­rei, oarecum ca o frântură a orgo­liului național. Iată de ce lumea își reține locurile pentru Zeppelin cu câteva zile înainte și de ce costul unui bilet s’a urcat de două ori în­­tr’o săptămână. D. Helsey l’a plătit cu 600 mărci. Zeppelinul este un monstru im­­punător, de o capacitate de 20.000 metri cubi. Are o lungime de 120 metri și o forță de ascensiune­ de 15.000 kgf. In loc de învârtitoare nava aeriană are trei elice separate acționate de motoare, izolate fie­care într-o mică casă. Nacela pasagerilor care e unită chiar cu corpul balonului, e o mi­că cușcă de lemn și tasta montată pe o armătură de aluminium închi­să cu geamuri de mica, în care nu sunt practicate decât niște deschi­zături foarte strâmte. Dealungul pe­reților sunt instalate fotele de ră­chită capitonate. Grație unui dispo­zitiv foarte si­m­plu se adaptează la fiecare km câte « ouwâ óosta de primitivă, suficientă însă pentru a lua o gustare asemănătoare acelor ce se servesc la drum: sandvișuri, sardele și prăjituri. In interiorul zepodinului circulă ca iîtr’o sală. O hartă și un altim­e­­tru sunt unica distracție a călători­lor. Mai este o cantină­ pe care o ține un șef-chelner și anumite co­modități, grație cărora omul poate imita până la capăt... indiscreția păsărilor. Instalația de altfel nu e de prisos­, căci — observă ziaristul — vântul legănând teribil nava, vezi aproape la fiecare sfert de ceas, ridicân­du-se și fugind repede câte o nenorocită cu fața mov, pe care o chinuie boala de mare. D. Hersey descrie Prusia văzută de sus ca pe o m­are câmpi­e cenu­șie și stearpă, săracă și ingrată, as­pră și tristă, un adevărat colț de țară dezmoștenit care dă impresia unei vieți aspre, lipsită de bucurie, a unui orizont monoton și plin de melancolie, făcut anume pentru a înăspri caracterul acelor ceru con­­tem­plează. Marile terenuri nisipoa­se par făcute anume pentru a con­strui tabare. Acest peisaj neoepita­­­lier pare că e creiat anume pentru ■'a A aspirat neamului ce-i locuiește un avânt instinctiv și imperios către altceva. Oamenii ei se nasc pe un astfel de pământ n’­au altă menire decât de a jefui aiurea, ceea ce le procură plăcerea vieței. Invidia și strășnicia par că se desprind din chiar aces­t pământ golaș. Era deci natural ca locuitorii unei astfel de regiuni să devie, în decursul vea­curilor, niște briganzi, gândindu-se mereu că la vecini, fructele, grâul, fluviile și arborii râd. Marile mi­zerii fac și pe marii ambițioși. E lesne de înțeles visele de cuce­rire pe care le-au rumegat prusie­­nii în timpul cât au fost închiși pe pământul acesta ostil oamenilor. E explicabil că dânșii au căutat să se răzbune pe fericirea altora și că au nutrit un orgoliu absurd de parve­nit în epoca lor de prosperitate ca o revanșă pentru privațiunile care i-au umilit atâta timp. E explica­bil de as­­menea că au căutat să-și extindă poftele de dominație, mai m­tili asupra propriului lor neam și apoi as­upra populațiilor străine. Diar și aspectul nu e m­­ai plăcut totuși pen­agiul Saxon­iei diferă. Văzut de sus Leipzigul se preiim­tă ca un vast oraș cu alee largi și reci cu coșuri de uzină, cu tram­­vae și cu mahalale murdare. Sa­xonia are înfățișarea tristă a unei țări industriale, nu prezintă insă pustietatea Prusiei care nu se a­­seamănă cu nimica de nicări. Sa­xonia es­te totuși o țară făcută pen­tru oameni. Pe măsură ce Bodensee înaintea­ză spre sud, peisajul se schimba. Nurembergul apare cu casele sale de cărămidă roșie. — D. Helsey re­marcă că e primul francez ce trece deasupra lui.— Totul pare calm. „Trecem deasupra unei câmpii gra­se și blonde, mărginită de păduri și trăiată de cotiturile cochete ale râurilor cristaline. Se zăresc dea­luri făcute anume pentru vița de vie care strălucește în razele soa­relui. Germania de pe malurile Dună­rei se deosebește mult de Prusia. Ar fi mai simpatică dacă n’ar fi și ea dominată de aceasta din urmă. Așa orașul Ulm se înfățișează cu cazărmile sale dreptunghiulare și masive, care-1 desfigurează cu tó­in] și în a căror curți Reichswehrul se exersează pentru Prusie­ni. Ai impresia că te afli în aceiași țară militarista lucra ce-1 constați și­ mai line la aterisare. Stăpânii veniți de la nord au fa­sonat acest popor meridional după calapodul prusian, așa încât azi nu­ există nici o deosebire între: Bava­ria, Wärtem­­bergul, Prusia, Sua­­bia, Franconia și Brandenburg. Grație politicei aliaților acestea vor rămâne simple nume ce nu vor mai deștepta nici o amintire de state independente. Cu tot respectul pe S3 datorește trăitului de la Versailles, înehee di Hersey, tolerarea acestei stări d­e lucruri constituie o mare greșală“«

Next