Viitorul, mai 1920 (Anul 14, nr. 3635-3656)
1920-05-23 / nr. 3650
Lu nui al patrusprezecerea No. 4556» 1 ISU tx. to tow I lei ex. In streinotste ABONAMENTE IN TARA In streinătate LA ORAȘE LA SATE Un an . . . 700 lei Tin an . . . 300 lei I 176 lei . . ^ Șase luni . 150 » 90 » ?ag ® luni • * 75 » 45 » Trei » . . 175 »trei » REDACȚIA ADMINISTRAȚIA STEADS ACADEMIEI No. 17 Telefoanele 1 Direcția 61/23 t Redacția și Administrația Ia/23 91 sau STR. EDGARD QUINET No. 2 M B â yis da Hotel Capsa ftrercurl 23 ma!u I92&, ț> et al.! Administrația barului strada .7 șBja toate Agențiile de publicitate I IBU ex. In tara l lei ex. Ia Mutate ACTELE ISTORICE și politicile cele mici Se întâmplă în momentele acestea unele atitudini cari contractează cu frumusețea actelor istorice ai căror fericiți martori suntem noi*. Acest contrast între actele cari vor rămâne de apururi în istoria acestui neam și reacțiunea pe ele au produs-o în unele suflete de politiciani, este atât de mare încât istoricul viitorului va avea triste reflecțiuni de făcut Astfel când serbările încoronărei au venit să cheme sufletele românești la slava unui fapt istoric ce simbolisa unirea și liberarea poporului român de pretutindeni, s’au găsit suflete cari au văzut în acest act o manifestare politică. Au comis astfel marea greșeală, care va rămâne ca o pată ce nu se uită a abținerei de la un mare act istoric. D-nii Vaida și Maniu și-au înscris prin acel necugetat gest condamnarea lor politică și și-au demascat aspecte de suflet destul de urâte. Cum însă evenimentele mari se repetă, ne-a fost dată fericirea de-a fi martorii apoteosei soldatului necunoscut, simbol al virtuților acestui neam Cine ar fi crezut oare că poate exista o presă românească, o presă care reprezintă un partid, în care totuși, să se strecoare necontrolate articole sedițioase, articole de învrăjbire a claselor sociale ! Trecem peste necuviințele acelora cari din lipsă de talent cred că pot să-l înlocuiască cu trivialitatea și obscenitatea, pentru a nu ne opri decât numai la acele pretinse argumente serioase menite a scoate din serbările soldatului necunoscut învățăminte politice. Sub pretext că se aduc laude memoriei acelora cari au cresat prin energia și eroismul lor statul românesc actual, s’au găsit publiciști cari au văzut în eroul necunoscut, un simbol al victimelor politice ale claselor obijduite și persecutate de neagra „oligarhie“. Serbările soldatului necunoscut au fost astfel prilej bine venit de-a face din nou procesul istoric dintre marea proprietate și țărani, prilej de-a arăta că țărănimea este în drept să-și revendice printr’un act de răzbunare, suferințele ei. Desigur se uită de către improvizații istorici ai stărei țăranului, că a fost un întreg cortegiu de condițiuni istorice cari explică acea situațiune a clasei agrare, și că nu sunt unii oameni vinovați de aceasta, cât structura însăși a statului nostru. Dar se poate oare astăzi vorbi de aceste nedreptăți sociale, când cel mai mare act de dreptate a venit, și anume exproprierea pământurilor 1 Eroismului de pe câmpul de luptă al țăranului român, i-au urmat marile reforme alcătuite de partidul liberal — partidul „oligarhiei“ cum vorbesc calomniatorii lui — exproprierea pământurilor și chemarea la viață publică prin votul obștesc. . A ignora cu bună știință aceste fapte, a ignora cea mai îndrăzneață reformă economică ce s’a dat azi, pentru folosința târârilor este a comite un act pe cât de mincinos, pe arta de josnic. Dar sunt unele ziare ce nu trăesc din înveninarea raporturilor dintre clasele sociale, și din scăderea nivelului actelor mari istorice. Și le spunem acestea cu neplăcerea pe orice politică românească trebue să o aibă față de cei ce nu știu să simtă în sufletul lor nimic din măreția faptelor contemporane și reduc totul la lupte personale și meschine de politică măruntă. Invortuntate S’a remarcat pretutindeni demna atitudine păstrată, de populațiațiunea Bucureștilor și a întregei țări în timpul marei manifestațiuni naționale de glorificare a eroului necunoscut. La gară și pe străzi mulțime imensă, tăcută și serioasă a privit cortegiul, descoprindu-se. Unii au căzut în genunchi, mulți au plâns gănindu-se la unul dintre ai lor, toți au simțit adânc măreția clipei. La biserica Mihai-Vodă, florile au acoprit totul, prinos de recunoștință din partea a zeci de mii de oameni cari au trecut prin fața corpului aceluia ce simbolizează sacrificiul celor mai buni fii ai Națiunei. Sim tot astfel la mormânt. Eroul necunoscut a fost urmat de o mulțime imensă, pătrunsă de solemnitatea momentului, de însemnătatea simbolului, mulțime care a știut să păstreze în cele două minute de tăcere, o atitudine de reculegere și înălțare sufletească. De asemenea în întreaga țară s’a putut observa cu acest prilej aceleași înalte sentimente cari au la bază respectul pentru sacrificiul făcut de eroii naționali și iubirea de patrie. Am precizat acest adevăr, ce a fost remarcat de întreaga opinie publică și de presă, pentru că sunt încă unii, — și nu dintre acei cari au renunțat să se manifeste în viața publică, — cari simt înclinați să nesocotească sentimentele poporului românesc atât de legat de Patrie și de trecutul său. In special după războiu, contând pe oboseala masselor a căror patriotism fusese pus îndelung la încercare prin continue sacrificii, ■— s’a manifestat printre oportuniștii politici un curent de ridiculizare a celor mai nobile jertfe. Totdeauna am opus acestor încercări convingerea adâncă în luminatul patriotism al poporului românesc, legat de țară și Dinastie prin lanțul de fer al celor mai sfinte idealuri. Ne bucurăm pentru aceasta că în marea sărbătorire a Eroului Necunoscut, românii au știut să dea o dovadă atât de vie de nestrămutatele lor virtuți, desmințind speranțele acelora cari credeau că-i pot abate din drumul pe care au mers până azi u—V——. isw» Relatiunile încordate dintre Anglia și Rusia, manifestațiile sgomotoase și ostile din Moscova, preocupă întreaga opinie și presa britanică. Intr’un discurs rostit de curând la Sunderland, d. Amery primul lord al amiralității a făcut următoarele declarații asupra cauzelor care au dictat recenta notă britanică adresată Moscovei. — „Trebue să se știe că toate reclamațiile ce au fost făcute până acum Rusiei, contra abuzurilor săvârșite pe mare contra pescarilor britanici și in alte chestiuni, au fost tratate întotdeauna de soviete, cu dispreț Noi nu sunem în ceartă cu poporul rus — a adăuugt amiralul — nici nu dorim să avem diferende cu poporul, fiindcă nu dorim răsboiul, după cum nu dorim să ne amestecăm în afacerile sale interne. Socotim că din potrivă cele ce se petrec în Rusia sunt un exemplu practic și folositor și salutar pentru lumea întreagă. Se dovedește tirania politică, mizeria și degradarea socială pricinuită de comunism și care ar năpădi orice țară care ar mai încerca s-o imiteze. Ce au edus relațiițe comerciale cu Rusia Nu dorim nici să întrerupem comerțul ce s’ar putea face actualmente cu Rusia. Comerțul cu Rusia va continua mărginit la schimbul de produse necesare ambelor state, chiar și fără prezența unei misiuni bolșevice în Anglia. Dar relațiunile oficiale nu ar putea fi reluate până ce guvernul sovietelor nu va recunoaște jostele reclamațiuni ale Angliei și nu va da garanții serioase pentru viitor. Relațiunile de până acum n’au adus guvernului britanic decât insultele și umilirile sovietelor cari n’au ținut mici odată cont de obligațiunile ce și-au luat. Corespondentul lui „Le Temps“ din Londra arată că după rapoartele sosite de la Moscova și din Berlin, unde presa întreagă se preocupă de criza anglo-rusă, se poate înțelege că guvernul din Moscova va respinge ultimatumul britanic. Rykoff sosit la Berlin a declarat că textul notei lordului Curzon a iritat Rusia și o simște să o respingă, n „Am respins ultimatumul, — a adăugat Rykoff — dar suntem gata să discutăm toate chestiunile pentru a ajunge la o înțelegere fără a călca suveranitatea Rusiei“, motinile de mică importanță ar prepara o ofensivă diplomatică generală. Manifestațiile ostile Angliei au fost provocate de Moscova — declară d. Rykoff — de asasinarea lui Worovsky, de actele ostile contra misiunei comerciale Hodgeson și mai ales de nota oficială din Londra, căci opinia rusă consideră lovitura primită prin asasinarea lui Worowsky drept un rezultat al animozității engleze față de ruși. Corespondentul din Moscova al ziarului la„Observer“ se arată alarmat de starea de spirit din Rusia. Deși guvernul rus caută prin intermediul lui Krassin să ajungă la o înțelegere, pe de altă parte întreține agitațiile naționalismului rus ca să se poată bizui pe opinia publică având o atitudine fermă față de guvernul din Iondra. Ziaristul englez afirmă că prin ruptura acordului comercial anglo-rus, semnat în Martie 1921, opinia publică, pusă se crede în stare de răsboi cu Anglii« O declarație a un Trotzki De altfel în adunarea sovietelor la Moscova, Trotzky a ținut să declare: —„Rusia va căuta să evite ruperea relațiunilor și trebue să păstrăm cea mai mare rezervă pentru a nu tulbura tratativele de ace Dar de va veni războiul, armata roșie, e gata!“ Și Krassin înainte de a pleca cu avionul din Moscova a rostit la aerodrom un discurs în care a declarat că pleacă la Londra pentru a începe tratativele de împăcare. El a recunoscut că situația este cât se poate de seriosă dar speranța de pace mai există încă. In Londra, atitudinea sovietelor a stârnit vii dezbateri atât i. parlament cât și în diferitele grupări politice. Organizațiile muncitorești blamează fără rezerve nota adresata Rusiei. La Trafalgar square s’a manifestat contra denunțării acordului comercial. Dar efectul notei s’a resimțit binefăcător pentru interesele supușilor britanici. In jurul unui conflict S moutea relatiwiilor se.m dintre BRELIE ;i HEH Cum este privit recentul conflict de către cercurile conducătoare ale celor două țări - Atitudinea celor ceia Moscova Lordul Curzon e bănuit de reprezentantul sovietic, de planuri subversive cari sub acele recla I ECOURI Ziarele din Roma anunță că toate grupările italiene, constituite la Paris, Nissa, Toulon și Marsillia vor fi disolvate din ordinul d-lui Mussolini. n apele franceze, lângă Belle- Isle și Lorient, o șalupă a dat în largul oceanului peste o ceată de rechini. Pescarii au reușit să captureze unul din acești monștri care are o lungime de 6 metri și greutatea de 3000 kgf. Rechinii strică uneltele de pescuit și distrug peștii cauzând astfel pagube enorme. 'Reproducem după notele st ecografice răspunsul dat de d-l Vintilă I. Brătianu ministru de finanțe, în ședința Camerei de 18 a. c., în chestiunea personală ridicată de d-l Virgil Madgearu, DOMNULE PREȘEDINTE. Am prea mult respect de timpul prețios al Camerei, ca să prelungesc această chestiune personală în care d. Madgearu a adus aci unele chestiuni de detaliu. D-sa ne-a arătat cum a început cariera sa politică și că la 30 de ani era deputat, pe când eu la 20 de ani deși aveam 36 de ani când am intrat pentru prima oară în Parlament, va să zică mult mai târziu ca d-sa Negreșit că fiecare după meritele sale. (întreruperi, zgomot). D. M. G. ORLEANU, președintele Adunărei: Dacă dv. credeti, că numai dv. puteți vorbi, iar adversarii dv. nu, nu aveți dreptate. Vă rog să lăsați pe d. ministru să răspundă d-lui Madgearu. D. V. I. C. BRATIANU, ministru de finanțe . Până la vârsta de 30 de ani, nu am fost în viața politică ci în meseria mea de inginer. D-sa avea o informațiune cu totul greșită. Dar să las la o parte această chestiune cu caracter și mai personal. D. Madgearu a spus, că eu am confundat congresul cu întâlnirea cu d-sa într’o zi când d. Băicoianu m’a prezintat d-sale pe trotuarul de la școala dementa. Contundam acel incident cu ținerea congresului și împrejurul lui îmi închipuisem toată acea acțiune a d-sale în chestiunea țărănească. Dar după cum d-sa chiar a adus aminte adineaori că deși nu-l cunoșteam decât din scrieri și cuvântări, îl găseam pe atunci chiar foarte reacționar în ideile d-sale. Tocmai fiindcă nu-l cunoșteam, nu puteam să am atunci nici o pornire într’un sens sau altul, față de d-sa. D-sa afirmă că căpătasem această convingere nu din ceea ce scrisese dar fiindcă trimisese un articol ,,Convorbirilor Literare“. Nu știam că scria în acea revistă conservatoire, dar din ceea ce Vei arăta acum, veți vedea ce mă adusese la această convingere. D-l Madgearu și mișcarea democratică de la 1912 Ce am spus acum trei luni d-lui Madgearu într’o cuvântare pe care am ținut-o aci ? Că în anul 1912 nu T am întâlnit în mișcarea democratică de atunci, ei alături de aceia cari direct, sau indirect, duceau campanie în contra mișcărei Băncilor Populare. Prin urmare, punctul acesta vă rog să-l stabiliți și nu ași voi să-l stabilit numai după părerile mele de atunci sau de acum, ci și după părerile altora, după atmosfera care era în acel timp împrejurul băncilor populare și după cuvântarea d-sale ținută la Congresul agronomilor la 1912. Propășirea băncilor populare și obștiilor ne mai putând fi oprită după votarea legei din 1903, adversarii acestei mișcări căutau să o defaime. Am avut în mod continuu — și aceasta o pot afirma toți oamenii de bună credință — luptă cu adversarii noștri, cari dăruiau să pue toată această mișcare sub un aspect urât. Vă aduceți aminte ce interpelări se făceau în Cameră, ce acuzațiuni se aduceau bietului Spiru Haret, că este instigatorul satelor, din cauza mișcărei extrașcolare și din cauza băncilor populare și a cooperativelor de arendare. Era o întreagă mișcare dusă de la 1903—1914 în mod continuu de adversarii noiștri. Oameni de valoarea lui Titu Maiorescu, aduceau acuzațiuni, aci în Cameră, că băncile populare sunt bănci care jefuesc pe țărani, care nu au nici o soliditate. Nu se mai putea nega existența lor, căci erau aproape 2000 de bănci populare, dar se căuta să se sape soliditatea lor, stârnind neîncrederea în ele. Această acțiune în contra băncilor populare căuta să se facă chiar în congresele băncilor populare, în care câte unul sau două elemente vrăjmașe căutau să aducă fermentul de descompunere. Să vă reamintit că în 1912 când vorbea și scriind. Madgearu, N. Filipescu era ministru de domenii, care prezida congresul, alături de bătrânul agrarian Colibășeanu. Ministrul de atunci voia să suprime legea pe care o făcuse guvernul liberal în 1909 pentru a arenda obștiilor țărănești moșiile Statului. Justificau această măsură susținând că aceste organizații economice erau de speculă și de cămătărie. Aceasta era atmosfera în care vorbea d. Madgearu. De aceea am spus că atunci când apăram pe toate căile această mișcare de redeșteptare a păturei țărănești, când susțineam că trebue să avem încredere mai multă în această pătură pentru ca să poată din ce în ce mai mult prin ea însăși să-și croiască o viată economică propriei atunci când toți adversarii noștri duceau această campanie de discreditare pentru că nu o mai puteau duce pe fată și prin legi de împiedecare, glasul unui tânăr doctor în economie politică din Germania susținea în acele articole de la „Tovărășia“ și , în congresul agronomilor aceeași teorie că, aceste instituțiuni populare erau niște organizații, făcute în congresul agronomilor aceea; iau organizații e speculă. D-l Madgearu și Băncile Populare D. V. MADGEARU : Ce? cuvântul. D. VINTILA I. C. BRATIANU, ministrul de finanțe: Vă rog, permiteți să precizez , dă lu acele apticole susțineați că adunările generale ale Băncilor Populare nu aveau nici o valoare, că ele sunt compuse din analfabeți și din inconștienți, că consiliile de administrație fiind compuse din preoți, învățători și negustori, nu pot fi compuse decât din burghezia satelor, care speculează pe toți ceilalți.In sfârșit o notă cu totul pesimistă care ținea tsonul calomniilor tuturor celorlalți adversari ai noilor Populari Ști-lor, ca să vdeți dacă aduc acuzații nedrepte și pentru a judeca atmosfera în care vorbea d-sa în congresul din 1912, ași fi voit să aduc procesele verbale ale acelor ședințe, ele însă din cauza războiului au dispărut. Am găsit însă dări de seamă reduse îî ziarele din acea vreme, din care se vede ce revoltă aducea în sânul chiar al acelor congrese în care d-sa vorbea. I se spunea de auditor: „Precizează sau pleacă de acolo, altfel e o calomnie. Chiar dacă arăți un exemplu nu faci de ,vada“. D-l V. MADGEARU (întrerupe)", M-am și ridicat în fața acestor acuzatiuni. D-l VINTILA L C. BRATIANU, ministrul de finanțe. Șî d-lor, așa a revoltat atunci d-l Madgearu pe cei cari erau acolo reprezentanții acestei mișcări, populare, încât a luat cuvântul d-l Răducanu, azi colegul d-sale, atunci în direcția Casei Centrale ca să ia apărarea Băncilor populare, apoi d-l Morcovescu, Controlor la băncile populare pentru aceea a obștiilor țărănești. Astfel era atmosfera adevărată în care vorbea d-sa atunci. O mărturie edificatoare Nu d-lor, să nu vă mulțumiți cu ce spun eu azi, să vă reproduc ce scria atunci un inspector al băncilor populare, care a luat parte de la început și până azi la mișcarea aceasta binefăcătoare, d. Ienesem Pașcani. Iată cum răspunde d-sa tot în revista „Tovărășia“ la cele două din urmă articole ale d-lui Madgearu: „A treia acuzație, urmată de semnul mirărei, că vinovată e legea care a permis societăților să verseze Continuarea în pagina 2-a INTR’O CHESTIE PERSONALA RASPUftLUL ti lti VINTILA I. BRATIANU — MINISTRUL de FINANȚE — Demascarea demagogiei țărăniste — — Cari erau părerile d-lui Virgil Bladgearu in timpul mișcărei democratice de la 1912 - C. VINTILA I. BRATIANU Ministrul de Finanțe MANIFESTĂRILE IMPUNĂTOARE de O. TAFRALI l'rof. universitar Sunt anumite momente în viața unuii popor, când sentimentele de patriotism, care alcătuesc trăsătura comună de unire sufletească, izbucnesc în manifestațiuni publice. Ele sunt cu atât mai impunătoare, cu cât sunt spontane și îmbracă o formă simplă și demnă. Cei ce au locuit vreme mai îndelungată Parisul, înainte de războiu, își amintesc, de sigur, de manifestațiunile „Ligei patrioților“ francezi, care, în fiecare an, la aniversarea cedării Alsaciei și Lorenei către Germani, având în frunte pe președintele, Derouiéde, figură nobilă, care incarnazistapatriotismul francez al reva...i, se prezenta în fața a două statui evocatoare: una imortalizează, prin figua unei femei șezând pe un larg jet, cetatea Strasburgului, în piața Concordiei, cealaltă, operă a celebrului sculptor Mercié, așezată în grădina Tuileriilor din apropiere, reprezintă un soldat rănit, iar alături de el, Assasia luându-i din mâinile inerte pușca privând cu mândrie și cu hotărâre spre vrăjmașul invizibil, care înaintează. Statuia această din urmă este cunoscută sub numele de Quant méme, formulă rezumând voința dârjă de a re„Liga patrioților“ defila în tăcere în fața acestor două monumente. Ea depunea o coroană de flori naturale și înfigea un steag tricolor pe statue. Toți membrii ligii se descoperiau, iar Deroulède, ridicându-și mândru capul în sus, cu o voce detunătoare, rostia aceste cuviinte simple: Quant méme! Cu toții apoi, cu capetele descoperite, defilau în tăcere la picioarele monumentului și ceremonia lua sfârșit. Aceasta s’a repetat vreme de 43 de anii. Coroana de flori și steagul rămâneau intacte pe statue, așteptând să fie înlocuite cu altele noui, după scurgerea unui an. Ultima manifestare în fața statuei Strasbourgului s-a făcut cu câteva zile înaintea declarării războiului, la începutul lui August 1914. Francezii așteptau din minut in minut izbucnirea lui. Nu voiau a provoca prin nimic pe Germani. Studențimea,însă, universitară, în care patriotismul se manifestă cu mai multă tărie, voia să dea o dovadă de iubirea și devotamentul ei către patrie și idealul național, fără totuși a pricinuit încurcături guvernului. Și atunci, toate societățile studențești, care pe terenul ideilor erau adesea mimice înverșunate, și-au dat mâna frățește în fața primejdiei ce amenință Franță și poporul francez. Cu trei sau patru zile înainte de izbucnirea ostilităților, s-a format un cortegiu lung de doi khilometri, compus numai din studenți și din elevii școalelor superioare și speciale din Paris. Ei au pornit din piața Sorbonai și au sosit în rânduri de câte douăzeci, în fața statuei Strasburgului, unde staționa deja o lume imensă. Fiecare grup ținea în mână câte o emblemă distinctivă. Cu toții, rând pe rând, au defilat descoperiți înaintea monumentului, fără a rosti vreun cuvânt, fără a scoate vreun strigăt. Massa cea șerpuitoare, tăcută și reculeasă, massa tineretului intelectual, floarea și viitorul națiunii, făcea cea mai impunătoare manifestație, din câte au fost vreodată. Ochii numai se vedeau scăpărând de inteligenta și de entusiasm și îndărătul pepturilor, care peste câteva zile aveau să se ofere vitejește gloanțelor inimice, se simțea că bate o inimă. Tot o minte franceză a fost aceea, care s-a gândit să ridice în slavă eroismul națiunii în timpul ultimului războiu printr’o cinstire a soldatului necunoscut, precum se făcea în antichitatea clasică. Manifestațiunile desfășurate cu acest prilej au fost grandioase. Alegerea dintr’un număr de morminte de eroi francezi, a unuia, transportul și înhumarea lui sub celebrul arc de triumf din Paris al epopeei napoleoniene, au dat loc la ceremonii mărețe. Națiunea întreagă a slăvit eroismul copiilor ei. Sute de miii. milioane de oameni au defilat înaintea mormântului celui ce simboliza disciplina militară, vitejia, iubirea de patrie, abnegația, jertfa. Și astăzi, când multe familii îndurerate care nu știu unde zace cel căzut pentru patrie, se opresc în fața lespezii simple, pe care sunt cărate numai câteva cuvinte, își simt inimile bătând mai puternic la gândul, că poate este el, scumpul dispărut, care s’a jertfit pentru neamul său Mângăerea atunci și mândria sufletească gonesc durerea și amintirile triste. Ideea acestei simbolizări a virtuții unui neam întreg a fost fecundă. Rând pe rând, popoarele aliate au imitat exemplul, dat de Franța. Și astăzi, la Londra, în vestita catedrală de Westminster, unde sunt îngropați capete încoronate și oameni mari ai Angliei, se odihnește de veci și soldatul necunoscut englez, tovarășul de luptă al celui francez. Și Polonia și Ceho-Slovachia își au acum mormântul venerat al eroului necunoscut. Nu se putea ca și noi, cari îndeobște suntem elevii Francezilor, să nu-i urmăm în acest gest frumos. Regret numai, că am venit cu mult în urma altora. Trebue să recunosc însă, că solemnitățile, desfășurate la Mărășești și București, mai cu seamă, au fost impunătoare. Mai ales scena alegerii corpului eroului necunoscut la Mărășești a fost foarte mișcătoare. Biserica, care se înalță în localitatea, unde armata română, refăcută și încrezătoare în forța și vitejia ei, s’a acoperit de glorie, era plină de lume, venită diin toate unghiurile țării. Autoritățile superioare, civile și militare, asistau în fruntea publicului, în fața celor șapte corpuri de eroi necunoscuți, căzuți în luptele epice de pe plaiurile moldovene. Deodată, printre rândurile dese, își face cale un copil, un elev al școalei militare din Crahova, orfan de război, harnic la învățătură. Emoționat șovăelnic, pășește el spre sicrie sacre , privește nedumerit, stă la îndoială un moment, apoi ia o hotărâre. Face câțiva pași și ingenunche în fața unuia din sicrie. Lumea, tăcută și reculeasă, stăpânindu-și cu greu bătăile tot mai repezi ale inimii, îl aude rostind cuvintele: „Acesta este tată meu“. Grandoarea momentului a fost desăvârșită. Tot ce s’a spus me' ) : Continuarea în pag. 2~