Zori Noi, septembrie 1970 (Anul 23, nr. 7060-7085)

1970-09-27 / nr. 7083

I ZORI NOI g PAGINA 2 ÍB3BIIII18I1Í1B1188IÜ HB1 üüiSiSiHBREIBi^! CALEIDOSCOP : DUMINICAL Ul\l REIEVANT ITINERAR ISTORIC Transilvania, sau „Țara de peste pădure", cum poetic a fost numită, poantă cu sine mărturiile unei zbuciumate istorii, de la De­­ceba­l și Traian, la Horia, Cloș­ca și Crișan. De-a lungul și de-a latul ei, din munții Orăștiei, de la cetățile dacice Sarmisegetussa, Blidaru, Piatra Roșie, la vechile așezări românie de la Apulum (Alba Iul­ia) și Napoca (Cluj) și pînă la fortăreața Devei sau Castelul Huniazilor. Transilvania este îm­pînzitâ, în spațiu și timp, cu numeroase și interesante mo­numente, doveditoare ale unei vechi i­storii și ale unui înalt simț artistic. In cetatea „De pe Someș“, uina din reședințele voievodului Gelu, cercetătorii și istoricii clu­jeni au descoperit substru­cțiile mai multor biserici, între care cea mai veche datând de la mij­locul sec. al X-lea. Lăcașurile de cult ale populației române din Transilvania erau, pentru început, din lemn, dar nu lipseau nici construcțiile din piatră, du­pă cum dovedesc temeliile celei mai vechi biserici de lingă ce­tatea Dăbîca. Dar marea vitali­tate a populației române transil­vane s-a făcut dovedită mai cu seamă după secolul al Xlll-lea, cind, prin vitejia și curajul do­vedite în luptele cu tătarii, din aniii 1241-1243, sau, mai tîrziu, cu prilejul bătăliei de la Kreu­­ssensbrunn, voievozii și cnezii ro­mâni transilvăneni dobîndesc dreptul de a-și ridica pe dome­niile lor biserici de zid. Din a­­ceastă epocă se păstrează cele mai vechi biserici românești de zid din Transilvania, la Densuș, la Sîntă Măria Orlea, la Gura Sada, la Strei sîngeorgiu și la Strei, toate în Țara Hațegului, alături de care, cu siguranță, vor mai fi fost și altele, dispărute apoi în viitoarea adversităților, ca biserica din Peștiș, amintită intr-un document din 1302. Drumețul amator de istorie poate admira la numai cîțiva ki­lometri­ de orășelul Hațeg și-n i­­mediata apropiere a vestitei re­zervații de zimbri, biserica din satul Sîntă Măria Orlea, ridica­tă spre sfîrșitul sec. al Xlll-lea de cnezii familiei Cînde." In in­teriorul bisericii atenția este a­­trasă de pictura murală, încă strălucitoare, deși a fost execu­tată, după cum indică o inscrip­ție, la anul 1311. Și de aicci, ur­­mînd cursul Streiului către iz­voare, este îndrumat spre bise­rica din Densuș. Intre toate mo­numentele Transilvaniei de epo­că, biserica din Densuș, constru­ită, în ultimul sfert al sec. al Xlll-lea, din pietre provenite din ruinele învecinate, Ulpia Tnalaiia Augusta Sarmisegetusa, din alta­re și statui, din lespezi funerare și coloane, din bolovani de rîu și din cărămidă — este un edi­ficiu straniu și singular ca for­mă și structură arhitectonică, fiind, cu siguranță, și cel misterios vestigiu din care mai se află pe întinderea țării noastre. Ceea ce a mai rămas din fres­cele bisericii de la Densuș, exe­cutate la 1445, au îngăduit spe­cialiștilor să stabilească o le­gătură directă cu cele existente în vestita ctitorie a hatmanului Șendrea, cumnatul lui Ștefan cel Mare, de la Doll­eștii Mari (ju­dețul Suceava). Din pictura murală a bisericii din satul Streisângeorgiu, în a­­pro­pierea imediată a timarului oraș Calani, ne privesc din înăl­țimea veacurilor ctitorii biseri­cii : cneazul Cîndreș cu soția sa Nistora, jupîn Lațco, fratele lui Cîndreș, și fiul lor, Vlaicu. Costu­mul jupînniței Nistora, alb, cu cusături verzi și roșii, cu catrință și cu brîu, cu maramă care ii a­­coperă capul și umerii, reproduce prin esență portul țărancelor de la munte, de prin acele locuri, așa cum s-a păstrat pînă în zi­lele noastre. Trecind apele domolite ale Mureșului, urmăm bandele pla­iuri transilvane spre orășelul Brad, în munții Ză­rand­ului. Nu departe de aici, în satele Ribița și Cr­­șcior, drumețului îi este dat să admire alte interesante monu­mente. Bisericile din Ribița și Crișciior, căci despre ele este vorba, nu au în prezent nimic atrăgător ca arhitectură. Ceea ce se impune atenției vizitatoru­lui este farmecul și căldura pic­turilor murale. Tabloul votiv de la biserica Crișcior, zugrăvit cu mai bine de 500 de ani în ur­mă, fascinează prin noblețea ex­presiei, prin monumentalitate și simplitate. Imaginea prezintă pe fondatorii bisericii. In centrul scenei, voievod­ul­­ ctitor Bîlea cu soția sa Visa susțin macheta mo­numentului. Urmează, apoi, alți trei membri ai familiei voievo­dale : Iuga, Ștefan și Laslău. A­­proape monocrom, dominat fiind de albul grizat al fondului, fru­musețea tabloului votiv este de­dusă și din.. calitatea .. nobilă și expresivă a desenului. Și aici, a­­semenea tablourilor votive din pictura bisericilor de Leșnic, Strei, sîngeorgiu, Ribița?, privirea cade pe costumele de epocă ale cti­torilor, care ne introduc astfel în lum­ea nobiliară a românilor tran­silvăneni din sec. al XIV-lea și al XV-lea. Drumețul avizat deslușește cu ușurință în pictura murală Transilvania acestor veacuri din filiație directă cu arta celorlalte a două țări românești : Moldova și Țara Românească. Meșterii zugravi, veniți de la sud de Cara­păți, au pictat în Transilvania bi­sericile de la Ostrov, Densuș și Cetatea Colțului. De altfel, stă­­p­âni­rea domnilor Țării Românești în părțile Făgărașului și Amla­­șului și a lui Ștefan cel Mare în Cetatea de Baltă și a Ciceului, precum și tradiționalele legături dintre cnezatele hunedore de nordul Olteniei au constituit de­și meiuri puternice pentru dezvol­tarea relațiilor artistice dintre ro­mânii de dincolo și de dincoace de Carpați. Ctitoriile lui Ștefan cel Mare din Transilvania, la Po­leac, Ciceu, Gioeu-Mi­hăești, la Vad și la Cetatea de Baltă, vin să susțină cu tărie unitatea, dar și diversitatea peisajului artistic de pe întreg teritoriul locuit de români. La capătul acestui scurt popas istoric pe plaiurile Transilvaniei, meditînd asupra celor văzute, vom înțelege că, deși modeste ca proporții, dar impresionante prin vigoarea formelor arhitecto­nice, prin sinceritatea și căldura expresiei, aceste monumente aduc în contemporaneitate ceva din încordarea acelor vremuri cînd, în condiții grele și cu mij­loace puține, cnezi­i români ,în­cercau să facă evidentă stator­nica lor năzuință spre o cît mai autoritară, deplină și legitimă a­­firm­are în țara străbunilor lor- ION SOLCANU Pe Dealul Vergilor de lîngă Cîmpulung Moldovenesc ÎNCĂ O STAȚIE PENTRU UN SPLENDID MONUMENT AL NATURII Flora bogată a județului nostru ne oferă cîteva rarități, chiar unicate ca specii, care au fost studiate și decla­rate monumente ale naturii. Una dintre cele mai frumoase flori de acest fel este Papucul Doamnei — Condorul Doamnei - denumită științi­fic Cypripedium calceolus, din fami­lia Orchideelor, cu o arie largă de răspîndire in regiunea tropicelor. Plan­ta crește mai ales pe stînci, în soluri­le ca­lcaroase, cît și în pădurile um­broase și cu multă umezeală, înfloreș­te în lunile mai - iunie, floarea sa avînd forma unei cupe. A fost semnalată pe teritoriul jude­țului nostru, pînă acum, în Codrul mul­tisecular de la Slătioara și Măgura Cîm­pul­ung­ului. Nu de mult (la 10 iunie 1970), am descoperit cîteva exemplare din aceas­tă minunată floare pe versantul drept al apei Izvorul Malului (pe Dealul Ver­gilor), din partea estică a orașului Cîmpulung Moldovenesc. Acest loc (Dealul Vergilor) reprezintă, astfel, o nouă stație pentru floarea Papucul Doamnei, alături de cele cunoscute pînă acuma. Pînă ce zona va fi luată sub protec­ția Comisiei județene de ocrotire a mo­numentelor naturii, este de datoria noastră, a tuturor iubitorilor naturii, să protejăm aceste flori, căci ele re­prezintă un bun al tuturor, avînd o mare însemnătate științifică, estetică, turistică și economică. " Prof. GEORGE 1STRATE CAZUL 7-12 ! DIN FILELE UNUI DOSAR DE ANCHETA------ CAZUL 7-12 i. o varianta greșită sau un eșec total? Maiorul de securitate Cornel Oproiu pășea rar și absent prim biroul spațios, inundat de lumina neonului. Cazul Andrei Albu, ca­re-i ceruse atîta efort pentru administrarea unor date în baza cărora să se poată ajunge la o concluzie și care, în ge­neral­, îi dăduse multă bătaie de cap, părea, în ultimul timp, să se fi soldat cu un eșec. Evident, ofițerul nu putea să pună la îndoială sincerita­tea sesizărilor care declanșaseră acțiunea. Erau mai multe și veneau din partea unor oameni cinstiți, demni de toată în­crederea. De altfel, și primele cercetări întreprinse de el con­firmau faptul că Andrei Albu, semnalat ca un element cos­mopolit și care cheltuia sume de bani ce depășeau veniturile sal­e obișnuite, avea apariții și dispariții cel puțin curioase. Ulterior, organele financiare competente au stabilit și o frau­dă comisă în dauna întreprinderii de către același Albu și ca­re se soldase cu un deficit de cîteva mii. „E vorba, oare, despre o infracțiune de drept comun ?", se întreba Oproiu. „Cum râ­­mine, atunci, cu celelalte ?... Am pornit pe o variantă greșită sau e un eșec total ?"... Și, astfel, Oproiu, meditativ ca de obicei, încerca să recon­stituie întregul caz... O DECLARAȚIE NOUA, DAR NU DECISIVA Timpul trecea pe nesimțite. In cabinetul său, colonelul Con­stantin Pandele recitea atent, pentru a doua oară sau a treia oarră, dosarul voluminos pe care-l avea în față. Se opri doar asupra a două amănunte în legătură cu care subalternul său, maiorul Oproiu, insistase mult. Reciti prima scrisoare primită pe adresa Inspectoratului județean de securitate și desprinse că tehnicianul electronist Andrei Albu, cu domiciliul în orașul S., de ci­rca trei-patru luni părăsește localitatea de regulă în zorii zilei de douăzeci și trei, motivînd că pleacă la părinți, domici­liați într-o comună situată undeva în inima Bărăganului. „Lucru de neînțeles, menționa expeditorul scrisorii, deoarece chiar în ziua deplasăr a lui Albu, tatăl a dat un telefon­, solicitând să vorbească cu el. Tatăl a menționat, printre altele, că nu l-a vă­zut pe feciorul său de vreo șapte lumi, adică de la ultimul con­cediu pe care l-a avut". O altă scrisoare, redactată în termeni lapidari, aducea la cunoștință că în fiecare lună, în jurul zilei de douăzeci și unu sau douăzeci și doi, pe un Strip din fața institutului unde func­ționa Albu, apărea un scurt anunț prin care se făcea apel la cei care doresc să cumpere un pian. „Spre deosebire de cele obiș­nuite, arăta autorul scrisorii, aceste anunțuri, de fiecare dată, au, la un colț, înscrisă litera „Z“... In sfîrșit, Pandele citi,și­ ul­timul­ rînd al scrisorii în care, fără altă explicație, se menționa : „Pe str. Negurei, la nr. 15, adresă menționată pe ultimul aviz afișat, locuiește o rudă a mea, care n-a avut niciodată vreun plan ...“ De altfel, cele menționate se confirmaseră și pe parcurs, atît prin sesizările făcute de alți cetățeni, cît și prin celelalte ve­rificări întreprinse de organele în drept. Pândele se opun, însă, la declarația pe care o făcuse, doar cu o zi în urmă, contabilul institutului, Mircea C. Printre altele, contabilul arăta că este un vechi amic al lui Albu, dar că, de cîteva zile, acesta are o comportare ciudată: „înainte de ultima sa învoire de la institut, arăta contabilul, mi-a pus cîteva între­bări discrete cu privire la studiul pe care l-a întreprins serviciul nostru specializat în legătură cu ultimul set de calculatoare electronice. După aceea s-a dovedit interesat unde se află locul denumit „Chiciura* din orașul .... pe care-­l cunoșteam..." Pândele rămase pe gînduri : „Deci, un alt indiciu că lu­crurile nu sînt în regulă". — In definitiv, ar putea fi vorba la mijloc și de o femeie. Așa că... — preciză între timp Oproiu, care tocmai intrase în biroul șefului său. — Bine, bine, dar cu „Openl"-ul ce-i ? întrebă Pândele. — E curios, tovarășe colonel, continuă Oproiu. Astăzi dimi­neață, un ofițer din echipa noastră mobilă ne-a comunicat, prin radio, că Andrei Albu, aflîndu-se la periferia orașului, a oprit ca din inti­mp spre un „Open­", aparținînd unui străin. Amabil, străinul l-a luat în mașină, iar apoi discuțiile dintre ei au decurs 00 între doi vechi cunoscuți.­­ Și ?­­ Ne așteptam să oprească în orașul G., poate chiar în lo­cul denumit „Chiciura", dar sîntem informați că nici nu au tre­cut pe aicolo. Se pare că a „plasat" acest loc fie pentru a­ se autoverifica, fie — cine știe — pentru a ne deruta... Anii îndelungați pe care Pandele i-a consacrat muncii de securitate l-au învățat să dea atenție și unor aparente nimicuri, unor lucruri care, la prima vedere, nu se înlănțuiesc... Se ridică de la birou și făcu cîțiva pași spre geam. Deschise larg fereas­tra, privind undeva în gol... SURPRIZELE CONTINUĂ... ".­­ .„OpelP-ul, de culoarea vișinei putrede, gonea pe asfaltul șoselei, luând uneori virajele cu viteze aproape incredibile. La liziera pădurilor întâlnite, în apropierea unor sate răsfirate pe coama unor dealuri sau la ieșirea din unele localități, mașina oprea. Străinul, om trecut de patruzeci și cinci de ani, înalt, cu un început de chelie frontală, cobora din cînd in cînd, admirând împrejurimile. Ea făcea chiar și cite o fotografie, așezîndu-l în cele din urmă și pe Albu în fața aparatului său foto.­­ Urmează momentul fatal — spuse, într-un tîrziu, Oproiu. Pândele se făcu că nu-l aude. Urmărea cu multă atenție fiecare secvență a peliculei proiectate, dorind să se convingă personal asupra celor care se petrecuseră. Echipa mobilă, pusă pe urma lor, lucrase bine, nu­mind totul. ... „Open­"-ul făcuse un nou viraj, de parcă ar fi fost an­gajat într-o originală cursă automobilistică. Intrase, apoi, în­­tr-o nouă curbă și, peste cîteva clipe, autoturismul se lovi fron­tal de automacaraua care venea din sens invers. Străinul decedase pe loc. Andrei Albu se afla în comă. Din­tre obiectele găsite doar unul era compromițător. Pe batista albă a tehnicianului electronist a fost descifrat un mesaj scris cu o cerneală invizibilă. Apoi, intervenise și controlul gestiunii sale... (Va urma) PETRE HLADCHI-BUCOVINEANU Drumul unei scrisori ...nepierdute Auzisem vag despre unele cu­riozități care au darul de a-ți stârni închipuirea. Se zice, astfel, că de vreo 60 de ani, o scrisoare circulă prin lume, trecînd de la o generație la alta în căutarea unui destinatar încă nenăscut. Se mai spune că, undeva, o altă scrisoare și-a ajuns ținta abia după 30 de ani. Desigur, ase­menea ciudate exemplare și-au aflat locul într-un muzeu al poș­telor din țările respective. Se poate visa, așadar, din belșug, la întortocheatul itinerar pe care l-au străbătut. N-aș fi bănuit să am vreodată prilejul de a visa pe marginea unui plic încărcat de sigilii. Dar iată, ocazia s-a ivit totuși. A fost ca o surpriză, un sfîrșit, mi-e dat să văd un lucru cu perspective de a deveni celebru. Am în față un plic de culoa­re albastră — vînătă, decolorat de timp, cu colțurile veștejite, un plic foarte obosit. A fost ex­pediat din comuna Straja în ziua de 7 iulie 1959 și a ajuns la destinație, în orașul Rădăuți, la colegiul avocaților, la 28 au­gust 1970. A călătorit, prin ur­mare, 11 ani și 52 de zile. S­ contempla cu sfiala și venerația cuvenite. Orice s-ar spune, e un plic glorios. Conținutul scrisorii nepierdute nu prezintă azi prea mare impor­tanță. E ca un text dintr-un do­cument istoric ce se referă la e­­venimente mărunte. Cetățeanul Petru Temiuc din Straja propu­ne niște martori pentru proces. Avocatul căruia i se adresează nu mai există în localitate. Pro­cesul s-a stins de mult. Cetățea­nul își vede liniștit de treburi. Colosală ni se pare doar mișca­rea plicului, traiectoria sa im­placabilă, asemenea unui astru neștiut care trebuia să-și împli­nească destinul. De la Straja la Rădăuți, călă­toria scrisorii a fost normală. A durat o zi. O dovedesc sigiliile. De la oficiul poștal Rădăuți pînă la colegiul avocaților însă, în spațiul cîtorva străzi, e o dis­tanță de 11 ani și 51 de zile în­cețoșate și enigmatice. Ce s-a întîmplat în acest răstimp, unde a stat atîta amar de vreme scri­soarea, n-am putea spune. Ulti­mul sigiliu, aplicat în ziua de 28 august 1970, rămîne un stra­niu semn de întrebare. Dacă oficiul poștal din orașul Rădăuți intenționează cumva să inaugureze un muzeu propriu, i-am sprijini inițiativa, oferindu-i gratuit piesa de bază. Pînă a­­tunci, oferim cititorilor noștri ima­ginea misterioasă a plicului glo­rios... S. GEORGESCU Rezultatele experiențelor spa­țiale (miniaturizare, eficacitate, simplificare, securitate) găsesc multiple aplicații in medicină și in biologie. Unul din exemplele recente este oferit de experien­țele de la spitalul „Broussais", unde a fost aplicat pe un bol­nav, pentru a doua oa­­ă în­tr-un interval de mai puțin de trei luni, un stimulator cardiac nuclear. Acest stimulator electronic, im­plantat în abdomenul unui bol­nav, utilizează ca sursă de ener­­gie plutoniul-238. Interesul aces­tei operații nu constă atît în am­plasarea aparatului în interiorul organismului, cît în faptul că o cantitate de numai 150 mg. de plutoniu este suficientă pentru a asigura funcționarea dispozi­tivului timp de 10 ani. Veritabi­lul progres realizat se datoreș­­te convertizorului termoelectric care furnizează un maximum de energie fără ca descompunerea atomului să degajeze o căldu­ră incompatibilă cu sănătatea pacientului. Deja, de aproape opt ani, stimulatoarele cardiace clasice au transformat existența a numeroși bolnavi care sufereau de sincope cu complicații cere­brale, permițîndu-le să-și reia o activitate aproape normală, cu condiția de a suferi o dată la doi ani o mică operație prin in­termediul căreia se reîncărcau bateriile cu mercur furnizoare de curent electric. Perspective interesante se des­chid acum într-un domeniu nou al chirurgiei — acela al „piese­lor de schimb". Primul rinichi ar­tificial nemecanic pentru folosire la domiciliu a intrat în serviciu în statul Maryland, acum opt lumi. Cele patru componente principa­le ale acestei proteze cîntăresc circa 4,5 kg, și costă 250 de do­lari. Ele încap într-o mică valiză. O dată cu descoperirea oțelu­rilor speciale și a substanțelor nealergizante, chirurgia fracturi­lor s-a modificat, se practică din ce în ce mai mult osteosintezele (șuruburi și cuie), care reduc timpul de imobilizare și permit reluarea activității profesionale în mai puțin de o lună. Progresele științifice au per­mis inventarea a trei instrumente revoluționare care vor înlocui, cu timpul, clasicul bisturiu. Primul este un fascicul foarte îngust de gaze arzătoare care secționează mușchii ca o lamă și a cărui căl­dură coagulează imediat sîngele. Al doilea este laserul. Cel de-al treilea va juca un rol principal în neurochirurgie , el este com­pus dintr-o sondă fină prin care circulă azot lichid. Temperatura foarte coborîtă a acestuia din urmă distruge în mod diferențiat celulele cerebrale. MECANIZAREA CHIRURGIEI Arhitectură la Stulpicani Foto : E. RERICH f----------1 *« caruta la țară. In curte ve­­­­de pentru prima oară un * păun cu coada desfăcută. — Bunica, strigă ea, vino­­ repede să vezi ce frumos a­i înflorit una din găinile tale. | © — Care este deosebirea­­ între curentul electric și fulger. 1 — Curentul electric costă ** bani, fulgerul este gratuit.­­ 9 Examinatorul îl întrea­­­*­bă pe viitorul profesor .­­ — Pentru ce ți-ai ales me­­i seria de profesor? Spune-mi­­ trei motive. — iunie, iulie, august !­­« 9 — E adevărat că Mary­­ a rupt logodna cu tine ? — Da. Mi-a spus că nu­­ mai vrea. — N-ai încercat să vor­ 5r­bești despre unchiul tău cel­­ bogat ? v — Ba da. Dar după aceea |­ Mary a devenit mătușa­­ mea... • Ea : — Nu asculți niciodată ce-ți spun !­­ El (cufundat in lectura­­ unui roman polițist) . — Am numai aerul că­­ citesc, dar te ascult cu a­­­­tenție. ' — Ea­­ ! — Nu cred ; Te-am In- * trebat dacă aș putea să-mi­­ cumpăr o haină de blană și­­ tu ai răspuns „da“ î “ 1­­ [UNK] [UNK] [UNK] I- .....im 0 mmm 0 mmm 0 mmm 0 uimei ■ »'I Adesea, pe străzile municipiului Suceava, lucrătorii salubrității își încep munca la ore cînd circulația e încă intensă. . . Antarctida este un imens arhipelag muntos acoperit cu o manta groasă de gheață. Aici se află cele mai mari rezerve de gheață din lume - milioane de km­ 3. Chiar la pol, de pil­dă, există 2.700 m3 de gheață. Măsurătorile efectuate cu aju­torul ultrasunetelor au demonstrat că gheața din Antarctida este de proveniență foarte veche și în interior, la o adîncime de cîteva­ sute de metri, ea are duritatea oțelului. Dacă s-ar pu­tea­ presupune că această manta de gheață a­r putea fi dislo­cată, ar apărea o altă Antarctidă mult mai mică, alcătuită din numeroase insule. Tentația Călimărilor Foto : 1. NEGREA

Next